miercuri, 25 decembrie 2013

Moş Crăciun pe bicicletă



Eram duminică prin centru, căutând de-ale gurii pe la prăvăliile cu produse mai mult sau mai puţin tradiţionale. Ieşind din Lipscani către Calea Victoriei mă trezesc în faţă cu nişte biciclişti îmbrăcaţi în haine de Moş Crăciun. Prima reacţie a fost de surpriză apoi de oarecare interes. Am observat astfel că ţintele Moşilor biciclişti erau copii apăruţi în drumul lor. Aceştia erau abordaţi şi, dacă am remarcat corect, primeau un mic cadou. Unul dintre copii, un bebeluş dus în cărucior de părinţii săi, a început să plângă când a fost abordat de Moş. Şi totuşi...

N-am vrut să te sperii

se scuză Moş Bicicletă în timp ce îi oferea cadoul...

Interesantă ideea bicicliştilor! :)

Auzită pe drum (2)



O mamă povesteşte despre serbarea care urma la grădiniţa unde merge fiul ei. Printre altele, sunt pregătite şi costume de Moş Crăciun pe care copii să le îmbrace. Văzând costumul care îi era dedicat, copilul îi spune mamei:

Nu mi-a dat tot costumul de Moş Crăciun, mi-a dat doar cămaşa de noapte a Moşului.

Când l-am auzit spunând asta îţi dai seama că m-am crăcănat de râs, spunea femeia.

luni, 23 decembrie 2013

Auzită pe drum (1)



Cea mai mare bucurie posibilă e să ştii că vei naşte peste câteva zile.

Asta spunea o tânără care, în apropierea Anului Nou, urmează să nască. Până atunci pare într-o formă fizică suficient de bună încât, deşi în autobuz erau suficiente locuri neocupate, a preferat să stea în picioare.


Ei bine, dacă mă gândesc un pic, cred că am cunoscut cel puţin patru femei care, dintr-un motiv sau altul, fie nu vor avea niciodată copii, fie este extrem de puţin probabil să facă la un moment dat pasul spre calitatea de mamă.

Este la fel de adevărat că am cunoscut şi câteva femei care, surprinzător poate, în prezent sunt mame şi, banuiesc eu, se achită bine de acest "job" cu normă dublă...

Şi ştiu şi o puţin probabilă viitoare mamă care, în relaţia cu copilul unei persoane din familie, s-a simţit bine când a fost pusă în situaţia de a avea grijă câteva ore de cel mic.

vineri, 20 decembrie 2013

Ne iau pădurea...



Vă recomand un nou articol din Dilema Veche, un articol care abordează o parte dintre problemele de mediu cu care se confruntă România:

În timp ce tu dormeai

Cumva pe aceiaşi temă, un cântec al lui Daniel Iancu:



Versuri şi acorduri găsiţi aici.

În altă ordine de idei, cei de la WWF m-au anunţat zilele trecute că am salvat râul Topolog.

marți, 17 decembrie 2013

INCREDIBIL!!! TUDOR CHIRILĂ pedalează prin PANTELIMON!!!



Ce ziceţi? Mi-a ieşit un titlu în stilul celor mai accesate ştiri din presa online românească???

Totuşi, nu este cazul să vă simţiţi trădaţi. Informaţia este cât se poate de adevărată. Detaliile le găsiţi chiar pe blogul solistului de la Vama.


vineri, 13 decembrie 2013

Un Gigel la Cultură? Sper că nu...



După ce, aseară, am citit cu satisfacţie despre demisia domnului ministru Daniel Barbu, demisie explicată într-un mod realist în articolul lui Mihai Goţiu, azi am citit că are şanse mari să ocupe scaunul lui Barbu un individ care pare mai rău ca el.

Îl cheamă Gigel Sorinel Ştirbu şi a avut parte de artiole critice prin presă. Câteva exemple, aici, aici, aici şi aici.

Sper ca PNL să găsească totuşi un om potrivit pentru protejarea patrimoniului de la Roşia Montană...

joi, 12 decembrie 2013

Ministrul Culturii şi-a dat demisia!



În sfârşit, în Guvernul României nu mai există Daniel Barbu.

După părerea mea, trebuia să-şi dea demisia încă din septembrie, când populaţia a început să-l critice în urma deciziilor îndreptate împotriva patrimoniului din Roşia Montană. Totuşi, mai bine mai târziu decât niciodată!

Detalii despre demisia ministrului Culturii, Daniel Barbu, în articolul de aici.

Acum poate avem o şansă să se înceapă demersurile necesare intrării Roşiei Montane sub protecţia UNESCO.

luni, 9 decembrie 2013

Sâmbătă am fost abordat de jandarmi

ACTUALIZARE 10 DECEMBRIE 2013

Un moment fericit, LEGEA MINELOR NU A FOST ADOPTATĂ DE CAMERA DEPUTAŢILOR!!!

Detalii aici, aici şi aici.

Sunt perfect de acord cu declaraţia domnului Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, cu privire la acest moment:

"Sperăm că această tentativă de favorizare nelegitimă a companiilor miniere să fie ultima încercare jalnică a guvernului de a băga cu forța cianură pe gâtul românilor"



-----------------

După o săptămână în care la Pungeşti situaţia a devenit critică, Chevron, folosind ca unelte autorităţile româneşti, atacând brutal activiştii care se opun exploatării gazelor neconvenţionale, la Bucureşti oamenii s-au adunat din nou pentru a-şi exprima solidaritatea cu românii care se opun otrăvirii solului, apei, aerului.

Citind în ultimele săptămâni despre faptul că participarea la proteste devine pe zi ce trece mai riscantă, fiind posibile amenzi, arestări, lovituri primite din partea forţelor de ordine sau din partea "oamenilor de bine", reîncarnări ale minerilor din 1990, am ales să stau o vreme acasă şi să urmăresc protestele pe internet sau la televizor.

Deşi nu sunt superstiţios de felul meu, m-a îndepărtat de zonele în care se protestează împotriva otrăvirii României şi un coşmar avut în urmă cu câteva săptămâni. În acest coşmar se făcea că doi jandarmi mă abordează într-o staţie de metrou şi, după ce le declar că mă opun exploatărilor de la Roşia Montană şi Pungeşti, mă aruncă pe şine la intrarea metroului în staţie.

Într-o altă formă, paşnică, coşmarul a devenit realitate sâmbătă...

Aflu vineri seară, dintr-o postare de pe lista de discuţii carpati.org, că sămbătă este protest împotriva gazelor de şist în Bucureşti. Decid să merg, în ciuda faptului că nu mai aveam cu ce să fotografiez/ filmez/ înregistrez în caz de incidente neplăcute. Telefonul pe care-l folosisem în primele săptămâni de protest s-a dovedit nereparabil în urma orelor de funcţionare în ploaie la care-l supusesem, în acel marş plecat de la Parcul Titan şi finalizat în Piaţa Universităţii.

A urmat o noapte grea. Eram conştient de riscuri, eram conştient şi de faptul că mă voi simţi nefericit după protest, în cazul în care m-aş speria suficient de tare încât să nu particip la el. Am dormit prost, am fost la fel de agitat precum în alte nopţi în care am regretat că nu am avut timpul, forţa şi curajul necesare pentru a mă afla în stradă, printre cei care protestau cu mai multă insistenţă decât mine.

Dimineaţă, decizia era luată. La ora 14:00 am pornit spre Piaţa Universităţii. Ajung aproape de 15:00, remarc maşina celor de la Digi24 (mai spun odată că Digi24 a devenit televiziunea cea mai apropiată de sufletul meu, începând cu 1 septembrie 2013), nu văd nici picior de protestatar, văd trei autovehicule ale Jandarmeriei parcate în zonă, mă gândesc la camionul care părea destul de ameninţător, rămân în zona Universităţii petrecând câteva minute în Târgul de Crăciun de la statui, timp în care am încercat să identific un stand care să aparţină unui producător din judeţul Alba. N-am reuşit să identific niciun producător din Alba şi am fost un pic nemulţumit din cauza asta. M-aş fi bucurat ca, în limita bugetului meu, să cumpăr câte ceva produs în judeţul ameninţat de cianură.

Revin la Arhitectură, recunosc câţiva protestatari, merg să îmi iau o cafea (aş fi poftit eu la un vin fiert în târg dar participarea la adunări publice sub influenţa băuturilor alcoolice este ilegală), treptat se încheagă mici conversaţii, aflăm care-i situaţia la Pungeşti dintr-o conversaţie telefonică mutată pe portavoce, apare în zonă un om de la The Epoch Times care fusese zilele trecute la Pungeşti.

Povestea omul de la The Epoch Times de o maşină a poliţiei care bloca un sens de circulaţie, obligându-i pe cei care merg spre tabăra sătenilor să taie linia continuă. Să fie asta instigare la contravenţie?

Doi poliţişti se apropie de grupul format şi par să ne numere.

Ne adunăm până la urmă câteva zeci de oameni. Încep să apară bannere şi simple foi A4 cu mesaje de solidaritate cu rezistenţa de la Pungeşti. Apar şi alte televiziuni, se scandează, se filmează, jandarmeria începe să legitimeze protestatari, unii refuză să se legitimeze şi sunt luaţi pe sus de jandarmi, într-un mod destul de violent, neaprobat de demonstranţii paşnici. Deşi în situaţia creată era destul de uşor să te intimidezi, nu am observat pe nimeni plecând din Piaţă de bunăvoie. Reuşesc să apară şi discuţiile informale între protestatari şi negociatorii Jandarmeriei. Negociatorii cu care eram obişnuit au fost înlocuiţi dar am constatat că se poate discuta şi cu cei noi. S-a invocat legea 60 pe care s-a demonstrat că negociatorii nu o cunosc cum ar fi trebuit. Un protestatar povestea cum, în timpul stagiului militar efectuat la jandarmi, era instruit să atace cu arma înainte, lovind inamicul cu patul puştii. S-a pus în discuţie şi caracterul de instituţie publică de importanţă naţională al clădirilor în faţa cărora protestam: Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism. Alt protestatar avea tipărite nişte legi pe care presupun că avea de gând să le discute cu jandarmii în cazul în care ar fi fost acuzat de ceva. Altcineva sugera că manifestările ofensive ale jandarmilor nu-şi mai au justificare dat fiind că, de data asta, nu mai blocam circulaţia, protestul desfăşurându-se integral pe trotuar, în alveola dintre Facultatea de Geografie şi Blocul Dunărea. Deşi protestam pentru acelaşi lucru, chiar jandarmii fiind informaţi că ne opunem modului violent în care colegii lor au acţionat la Pungeşti, fiecare se manifesta cum credea că i se potriveşte, unii scandau, unii observau trecătorii încercând să identifice potenţialii provocatori, unii pur şi simplu îşi afişau mesajul, cei mai curajoşi şi mai bine informaţi discutau cu jandarmeria. Ca de obicei, totul se filma, filmau televiziunile, filmau demonstranţii, filma jandarmeria...

După aproximativ două ore de protest mă abordează doi jandarmi. Unul dintre ei se prezintă, să-i spunem domnul x, având gradul y.

-Bună ziua. Sunt yx. (...)
-Vă rog să vorbiţi puţin mai tare, este zgomot şi este greu să vă aud.
-Haideţi să discutăm câţiva metri mai încolo, unde e mai linişte.
-În regulă.


Facem împreună câţiva paşi.

-Vă rog să-mi prezentaţi un act de identitate.
-Nicio problemă. Dar vă rog să-mi spuneţi din ce motiv mă legitimaţi.
-Dumneavoastră participaţi la o adunare publică neautorizată.


Sunt cu mâna pe buzunarul în care aveam buletinul dar nu-l scot. Privesc în jur, constat că nimeni nu filmează momentul aşa că simt totala responsabilitate pentru gestionarea momentului.

-Aveţi posibilitatea să părăsiţi zona, situaţie în care nu vă mai legitimăm sau să refuzaţi părăsirea zonei.
-Dumneavoastră v-aţi comportat foarte civilizat aşa că la rândul meu mă voi comporta civilizat şi voi părăsi zona. Înainte aş vrea totuşi să ştiu ce risc dacă refuz să plec dar, ca şi până acum, protestez paşnic.
-Dacă rămâneţi, trebuie să vă legitimăm şi să vă amendăm cu 500 lei.
-Iar dacă mă retrag, pot merge liniştit la o bere.
-Sigur. Aţi fost cooperant aşa că nu se va întâmpla nimic dacă părăsiţi zona.
(privind către pagina atârnată pe pieptul meu). Vă rog să scoateţi asta înainte.
-Bine. Este singurul însemn care face legătura dintre mine şi protestul de aici. Văd că totul se filmează
(cameramanul jandarmeriei era exact în faţa mea, cu un pas în spatele celor doi jandarmi) aşa că scot afişul de la gât, îl împachetez şi mă retrag.

Sigur că m-am simţit înfrânt, că a trebuit să recunosc în faţa mea că sunt un fricos, că m-a întristat faptul că am plecat de acolo.

Totuşi, neştiind sigur că, în cazul primirii unei amenzi, voi şti ce se poate face pentru a o anula, a fost prudent să mă retrag. Cei 500 de lei pentru mine contează destul de mult, reprezentând aproape jumătate din venitul meu lunar...

Revin în Târgul de Crăciun, găsesc un stand ţinut de o tanti din Maramureş, iau un pahar de vin fiert apoi mă retrag spre casă trist, trist, trist...

Mi-am dat seama mai târziu că şi Maramureşul are probleme cu cianura aşa că m-a bucurat un pic faptul că am consumat ceva produs în acea zonă. Şi în Maramureş oamenii au nevoie să se dezvolte economic evitând mineritul. Cumpărând ce produc ei îi ajutăm să lupte cu cianura...

La final, o mică observaţie. Când m-am referit la jandarmi civilizaţi m-am gândit doar la cei cu care am interacţionat eu şi la ceilalţi colegi ai lor care preferă comportamentul civilizat în dauna excesului de zel.

Voi fi oricând împotriva jandarmilor care acţionează abuziv, violent, provocator, lipind astfel o etichetă negativă pe care cetăţenii cu greu o mai pot dezlipi de pe instituţia pe care o reprezintă. Voi fi de asemenea împotriva prefecţilor şi a superiorilor care dau Jandarmeriei ordine abuzive. Sunt în continuare de părere că, pentru modul în care a acţionat Jandarmeria la Pungeşti, prefectul de Vaslui trebuie demis.

marți, 3 decembrie 2013

USL apără proprietarii? Eu văd că nu...



Trec aseară, absolut întâmplător, pe lângă sediul USL de pe Vatra Luminoasă. Deşi de obicei nu fac nici cel mai mic efort să observ ce afişează partidele la sediile pe lângă care trec, de data asta, supărat după nişte momente în care o persoană extrem de dificilă a încercat să mă critice pentru a-şi ascunde propria neatenţie, am încercat să pun altceva peste amintirea respectivă. Şi s-a nimerit să reţin câteva cuvinte dintre cele care descriu felul în care, teoretic, acţionează USL în beneficiul poporului. Şi scria acolo cam aşa:

USL apără proprietarii cu proprietăţi legal dobândite

Acum eu mă întreb dacă legea distrugerii Roşiei Montane, în care proprietarii riscă să fie expropriaţi, este sau nu corespunzătoare promisiunii pe care USL o face în propria vitrină, undeva în partea dreaptă, la sediul sus pomenit. Mă mai întreb dacă alianţa politică în care dl. Ponta reprezintă un om de bază consideră cumva că proprietarii din Roşia Montană au dobândit ilegal casele în care locuiesc.

În cazul în care textul citit de mine la sediul USL este doar un element de campanie, aş aprecia dacă acele cuvinte vor fi înlocuite cu mesajul real transmis de USL în ultimele luni:

USL acţionează în favoarea celor care intenţionează să ne otrăvească cu cianuri, nu în favoarea proprietarilor români

Să vedem cine ar mai vota candidaţii lor dacă ar emite acest mesaj, probabil singurul mesaj adevărat pe care l-ar putea genera USL.

În cazul în care dl. Ponta presupune că în Roşia Montană au fost dobândite ilegal proprietăţi, ar face bine să dovedească asta cu legea în mâna dreaptă şi cu sentinţa judecătoriei în mâna stângă. Altfel, odată în plus, se dovedeşte că USL minte cu neruşinare.

În încheiere, precizez că am fost printre puţinii care, în decembrie 2012, au votat pentru concurenţa USL-ului.


luni, 25 noiembrie 2013

Legea distrugerii Roşiei Montane a ajuns la Camera Deputaţilor


**********

ACTUALIZARE 28 NOIEMBRIE 2013:

Site-ul Camerei Deputaţilor zice aşa:

27 noiembrie 2013
- înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere
- trimis pentru raport la comisia specială

Comisia specială trebuie să depună amendamente până pe 11 decembrie 2013 şi să depună raportul până pe 24 decembrie 2013. După ştiinţa mea raportul este deja depus dar nu pricep dacă rămâne valabil sau acum trebuie refăcut. Se pare că ce s-a întâmplat în prima perioadă de funcţionare a comisiei a fost doar un circ plătit scump din banii publici, după cum sugera şi deputata menţionată mai jos, circ comandat de domnul prim ministru Ponta. Acum circul se reia... Trist!

O altă veste tristă este că, în conformitate cu regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege propus de Guvern nu mai poate fi acum retras:

Art. 96. – (1) Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să îşi retragă proiectul sau propunerea până la începerea dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului.

(2) În cazul în care o propunere legislativă aparţine mai multor iniţiatori, este necesar acordul scris al tuturor iniţiatorilor pentru retragerea respectivei propuneri.

(3) În cazul în care o iniţiativă legislativă a fost adoptată sau respinsă de către Senat, ca primă Cameră sesizată, respectiva iniţiativă îşi continuă procedura de dezbatere şi adoptare, fără ca iniţiatorul să mai poată solicita retragerea acesteia.

În această situaţie consider că este bine să recitim proiectul depus de Guvern şi să ne gândim la amendamente pe care să le propunem comisiei, amendamente care să introducă în proiect elemente utile gen interzicerea utilizării cianurii, respectarea dreptului la proprietate, acordarea unui termen de cel puţin un an pentru cercetările arheologilor în zonele în care se vor descoperii elemente de patrimoniu, acordarea de daune serioase localnicilor care, într-un fel sau altul, ar avea de suferit de pe urma exploatării (deteriorarea stării de sănătate, zgomot, pereţi crăpaţi, fântâni otrăvite, pajişti poluate, vegetaţie forestieră afectată, reducerea fluxului turistic, otrăvirea şi moartea animalelor etc). Toate documentele legate de proiectul de lege şi evoluţia acestuia în Guvern, în comisia specială şi în Senat pot fi consultate aici: http://www.cdep.ro/caseta/2013/11/28/pl13520_se.pdf

**********


După ce a fost respins, pe rând, de Comisia Roşia Montană şi de Senatul României, legea distrugerii Roşiei Montane a fost înregistrată la Camera Deputaţilor. Nu este un secret faptul că dorinţa mea este să se repete votul din Senat şi în momentul în care Camera Deputaţilor, cameră decizională, va vota proiectul de lege, acesta să fie respins definitiv, moment în care primul punct de pe lista de revendicări ale protestatarilor anticianură ar fi rezolvat.

Procesul legislativ, în Camera Deputaţilor, poate fi urmărit aici.

Aici se poate verifica ordinea de zi a următoarei şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor, cea din 28 noiembrie. Nu apare acolo nici o referire la proiectul de lege care ne interesează.

Momentan nu am găsit nicio referire la prima şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor din decembrie dar înţeleg că ordinea de zi a acesteia se aprobă cu aproximativ o săptămână în urmă, probabil marţi 26 noiembrie 2013.

În schimb, am găsit o declaraţie a deputatei Cornelia Negruţ prezentată, din greşeală sau cu intenţia manipulării, sub un titlu în care un cuvânt important este modificat (desecretizate înlocuit cu descentralizate). O puteţi citi aici.

Cu privire la această declaraţie, merită analizate unele aspecte:

1) Doamna deputat menţionează două elemente, importante, care pot argumenta dezacordul sau acordul cu privire la proiectul RMGC: cianura şi redevenţa.

Totuşi, nu văd atins un alt punct sensibil al proiectului, principalul motiv pentru care, începând cu 1 septembrie 2013, am ieşit eu în stradă. Doamna deputat nu spune nimic despre riscul ca RMGC să-l exproprieze pe liderul rezistenţei de la Roşia Montană, domnul Eugen David.

Oare doamnei deputat i se pare corect, din punct de vedere moral şi legal, să dai afară din casă, cu forţa, un om care, de la începutul discuţiilor dintre RMGC şi statul român, a declarat că nu-şi va vinde casa?

2) Desecretizarea contractelor care influenţează mineritul la Roşia Montană şi în Maramureş ar fi o treabă utilă pentru a afla cine şi ce a semnat.

Totuşi, dacă ne mulţumim doar să desecretizăm şi să aflăm, fără a ancheta şi încarcera persoanele vinovate, nu am rezolvat nimic.

3) Într-adevăr, este necesară transparenţa Guvernului.

Totuşi, dacă Guvernul, transparent, ne-ar informa că cifrele care reprezintă avantajele pe care le-ar obţine statul român din contractele cu RMGC, Chevron şi alţii ca ei sunt cele prezentate în reclamele mincinoase ale RMGC, din nou nu am făcut nimic.

Să nu uităm unul dintre sloganurile puternice ale Campaniei Salvaţi Roşia Montană: Gândesc deci NU CRED reclamele RMGC. De ce am crede aceste reclame dacă ar începe să fie popularizate prin vocea Guvernului? Cifrele ar fi aceleaşi, minciuna ar fi prezentă în formă continuată.

4) Afirmă doamna deputat că eticheta de zonă monoindustrială/ localitate minieră nu poate fi dezlipită atât de uşor, motiv pentru care Roşia Montană şi Baia Mare nu pot deveni peste noapte atractive din punct de vedere turistic.

Aici sunt de pus în discuţie trei aspecte:

a) Cel puţin în cazul Roşia Montană, judecătorii au decis că este ilegal aplicată eticheta de localitate minieră. Prin urmare, este uşor să scoatem eticheta dacă decidem să respectăm sentinţa instanţei.

b) Sunt dispus totuşi să admit că dezlipirea etichetei este un proces complicat. Totuşi, nu sunt sub nicio formă de acord cu faptul că politicienii nu fac nici un efort pentru a convinge primăria Roşia Montană că eticheta este abuzivă şi neconstructivă, în contradicţie flagrantă cu principiile dezvoltării durabile. Nu sunt de acord nici cu faptul că politicienii nu fac nici cel mai mic efort pentru a introduce Roşia Montană pe lista tentativă a României pentru UNESCO.

c) Sugestia legată de lipsa de atractivitate din punct de vedere turistic a Roşiei Montane şi a zonei învecinate este contrazisă de realitatea descrisă pe diverse site-uri care arată că turismul se practică în zonă, în ciuda piedicilor pe care oficialii încearcă să le pună.

5) Sugerează doamna Cornelia Negruţ că opinia oamenilor din zonă ar trebui să contribuie decisiv la luarea deciziilor cu privire la aceste proiecte miniere.

Aici este contrazisă serios opinia altor politicieni, opinie conform căreia resursele din subsol sunt proprietatea statului, motiv pentru care comunităţile locale nu au dreptul de a decide în privinţa lor.

Cine are dreptate? Cine are, conform legislaţiei în vigoare, dreptul să decidă când, cât şi în ce condiţii se extrag resursele din subsolul României?

Declaraţia doamnei Negruţ pare să nu ţină seama de procesele prin care Prefectura Vaslui încearcă să anuleze deciziile Consiliilor Locale prin care se interzice explorarea şi exploatarea rezervelor de gaze neconvenţionale (gaze de şist). Unele sentinţe sunt în favoarea Consiliilor Locale, altele sunt favorabile Prefecturii.

Chiar şi cu privire la aceste procese, nu poţi să ignori lipsa de consecvenţă cu privire la sentinţele instanţelor care au judecat speţe asemănătoare, dacă nu chiar identice.

6) Declaraţia doamnei deputat se încheie cu sugestia că statul român trebuie să ofere rapid cadrul legislativ care să permită exploatările miniere, în condiţiile respectării legislaţiei mediului aplicabilă pe plan internaţional.

Aici ne aflăm în mijlocul unui veritabil conflict între iuţeala cu care se doreşte modificarea legislaţiei (era să mă las indus în eroare de termenul celeritate folosit destul de des în ultima vreme în discursurile politicienilor dar DEX online m-a lămurit), competenţa şi buna credinţă cu care s-ar modifica legislaţia şi dorinţele majorităţii românilor cu privire la aceste proiecte miniere care, dacă sunt toxice, vor ajunge să afecteze o mare parte a ţării iar dacă se vor dovedi profitabile (extrem de puţin probabil să se întâmple aşa, după părerea mea), ele vor aduce profit doar unui număr redus de oameni, un procent neglijabil din populaţia României.

În plus, chiar dacă am gândi în termenii discriminării pozitive, tot nu mi se pare corect să piardă toată ţara în cazul în care o exploatare minieră merge rău dar să câştige doar statul şi comunitatea locală în cazul în care lucrurile merg bine.


duminică, 24 noiembrie 2013

La Pungeşti...

Vă recomand un interviu din ultimul număr al revistei Dilema Veche:

„La Pungeşti îţi vine să săruţi pămîntul“ - interviu cu Lech KOWALSKI

 

Emoţie, responsabilitate, speranţă...

Anxios...



Starea asta pare să aibă o explicaţie rezonabilă. Dar asta nu înseamnă că sunt împăcat cu ea, că mă împac cu ideea că am regăsit starea destul de neplăcută pe care o credeam definitiv pierdută în ultimele aproximativ 6 luni. Sunt nemulţumit! Neliniştit, cu somnul stricat, agitat, trist la ideea că, în momente în care fac promisiuni pe care sunt convins că le voi putea respecta mă trezesc cu starea asta de paralizantă prăbuşire interioară.

Pe rând, faptele care m-au slăbit sună cam aşa...

Duminica trecută (sau sâmbătă, nu mai ştiu nici eu exact) s-ar fi împlinit 10 ani de la prima întâlnire cu ea.

Era, în mijlocul lui noiembrie 2003, o seară de toamnă nu tocmai mohorâtă, mai luminoasă oricum în comparaţie cu ceaţa din ultimele zile. Mă întâlnesc în sfârşit cu ea după o lungă corespondenţă prin e-mail. O văd, îmbrăcată în nişte pantaloni maro deschis, în carouri. În câteva minute deja spune o chestie care suna ciudat: Am constatat că oamenii au încredere în mine când vorbim la telefon dar devin mai puţin încrezători când mă văd. Să fi fost un mic complex pe care, după cum observ că a evoluat, l-a depăşit cu succes între timp?

Ar fi fost posibil să o revăd, la această neaniversare, duminica trecută. Nemulţumirea care mă cuprinde uneori la ideea de a revedea o femeie care nu doreşte să mă revadă m-a făcut ca duminica trecută să fac orice, numai să nu ajung în centru unde, printre opozanţii mineritului cu cianuri, era posibil s-o revăd. Am reuşit să mă menţin ocupat aşa că vechea obsesie pentru ea nu a avut ocazia să revină la suprafaţă. Am trecut cu bine peste neaniversare...

Câteva zile mai târziu... îmi iese în cale... Încerc să păstrez distanţa faţă de ea, respectând astfel acel să nu mă mai contactezi niciodată! pe care mi l-a transmis acum vreo 4 ani, în ultimul ei sms... Observ totuşi că a stat cumva cu capul aplecat până m-am urcat în metrou apoi a redevenit verticală. Să fi fost ruşine pentru felul în care tratează o poveste care putea, în alte împrejurări, să fie scrisă frumos? Sau doar forma în care s-a gândit că mă poate "invita" să stau departe de ea?

Trec şi peste asta, chiar mă gândesc că, dincolo de cât sufăr eu, nici pentru ea nu este tocmai confortabilă situaţia...

Nenorocul îşi forţează limitele... Seara imediat următoare, parcurgând metroul aproape de la un capăt la celălalt (din cauza obiceiului meu de a urca în metrou în spate, la Victoriei, şi a nevoii de a ajunge în faţă când cobor, pentru a nu străbate tot peronul de la Dristor 2), trec prin faţa ei... Rămâne aşezată, calmă, nemişcată... Îmi menţin viteza, apucând să-i arunc o foarte scurtă privire. Suficient pentru a constata că nu a emis nici un semnal care să-mi arate că ar accepta să vorbim. Nu ştiu ce ar mai fi de vorbit, după ce ne-am dat seama că există diferenţe atât de mari şi multe între noi, dar sunt momente în care simt o extrem de puternică dorinţă ca ea să-mi adreseze măcar câteva cuvinte. Lipsa acestor cuvinte mă face ca, în apropierea ei, să mă simt ca un infractor...

La Dristor 2 remarc o persoană cunoscută care o aştepta... Mă înfurie câteodată ideea că ea nu este singură... Dar nu pot face nimic... Strâng din dinţi şi-mi văd de posomorâta mea viaţă....

Trec zilele... Mi se povesteşte despre Gaudeamus, târgul de carte. Mihai Goţiu lansează acolo o carte despre Roşia Montană. Un prieten mă întreabă dacă trec pe la târg pentru că ar vrea şi el cartea. Promit că mă duc dar curând mă prăbuşesc şi se alege praful de bunele mele intenţii. Dezamăgesc, probabil nu sunt înţeles dar... mi-e complicat să depăşesc perioada asta...

Mă uit pe programul evenimentelor de la Gaudeamus şi constat că aş vrea să cumpăr cărţi care valorează în total cam 800 de lei. Totul sau nimic... şi 800 de lei nu am putut niciodată să cheltui pe cărţi, dintr-o lovitură... De fapt nici măcar nu i-am avut vreodată, primiţi într-o singură zi de salariu...

Ajung acasă... E ceaţă, hainele de pe balcon sunt încă umede... Daniel pare a nu avea şosete uscate pentru munte...

-Te ajută şosetele flauşate? Am câteva perechi noi.
-Mă ajută să am balconul închis.
-Balconul nu e închis dar şosete noi am aşa că poate fi o soluţie...

Dialoguri absurde... La felul în care am evoluat în ultimii 6 ani m-am depărtat îngrozitor de familie, ca stil de gândire... Eu, cu puţinele puteri pe care le am, încerc să găsesc soluţii iar ceilalţi, cel puţin uneori, par că, vorba lui Oprescu, vor doar să se certe...

Dimineaţă, ceilalţi sunt mai importanţi, Daniel se pregăteşte de munte aşa că e bine să ocup baia cât mai puţin posibil... Nu-mi place să încurc oamenii... S-a dus prezentarea lui Goţiu... Intru şi eu în baie, constat că s-a oprit apa... Iar o lucra cineva în bloc... Până revine apa sunt deja cu gândul departe de Gaudeamus... Mă bărbieresc şi fac duş mai mult din instinct decât având în vedere un scop. Până să ies din baie tata dă la maximum televizorul din care rage o gagică, cică interpretă de muzică populară...

Fugi! Fugi până nu te înfurii... Plec, mă plimb 2 ore şi jumătate inclusiv prin parcul care m-a atras într-un fel sau altul tot în ultimii 10 ani... Aici n-o regăsesc pe ea...

O gură de vodkă, o durere de cap, 3 ore de somn şi apoi o insomnie din care n-am ieşit încă... E trecut de 2 noaptea dar somnul e departe de mine...

Sunt anxios, trist, nemulţumit, singur...

Noapte bună!

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Portret de protestatar (8) sau probleme cu bugetul Ministerului de Interne



"Poate că, din punct de vedere ecologic, lucrurile nu stau chiar atât de tragic precum le prezentaţi voi. Totuşi, ceva riscuri este clar că există aşa că, în calitate de pasionat de munte, mi se pare corect să protestăm. În plus, eu sunt supărat pe Ponta de când cu scandalul plagiatului. Mi se pare incorect ca un plagiator să ajungă într-o funcţie atât de înaltă. Cu ocazia protestului legat de plagiat l-am convins şi pe tata să protesteze. Acum, tata a ajuns mai insistent decât mine la proteste."

Într-adevăr, câteva minute mai târziu am ocazia să-l cunosc pe tatăl omului. Fusese în zona în care jandarmii încercau să elibereze locul de protestatari. Acest domn se aşezase pe asfalt, alături de alţi protestatari, în faţa maşinilor jandarmeriei. Ce puteau să facă? Să ne calce?, se întreba...

Câteva minute mai târziu ei se retrăgeau, fiul părând vag speriat de lanţul de jandarmi care se strângea în jurul nostru. Eu am rămas, burtă în burtă cu jandarmii, repetându-le că nu ne putem retrage în viteză pentru că suntem mulţi, e aglomeraţie iar retragerea noastră de pe şosea va dura din cauza asta.

Câteva minute mai târziu protestul se sfârşea. Despre finalul de protest din acea seară s-a scris aici.

De câteva zile conştientizez şi eu ideea următoare, prezentată şi în articolul de pe The Epoch Times Romania:

"Fiecare trebuie să cunoască legea şi să aibă curajul de a-şi cere dreptul, altfel nimeni nu poate sa îl ajute, chiar dacă aceştia plătesc taxele cu care e plătit slujbaşul statului"

Mă întreb cum pot proceda cei care contribuie cu o mulţime de bani la bugetul care permite funcţionarea Jandarmeriei şi a Poliţiei să determine forţele de ordine să acţioneze apărând interesele celor care, plătindu-i, am putea spune că i-au angajat, nu interesele celor care conduc, într-un mod ruşinos, ţara.


Vă sugerez să vă documentaţi cu privire la banii pe care-i plătiţi pentru jandarmii care acţionează abuziv împotriva protestatarilor efectuând o căutare google cu buget 2014 ministerul de interne.

Aşa am aflat eu că:

Bugetul de stat, la care contribuim cu toţii, asigură în procent de 96,23% finanţarea Ministerului Afacerilor Interne.

În 2013, pentru siguranţa cetăţenilor, s-a propus un buget de 4.917.297 mii lei. Din aceşti bani au fost plătiţi cei care au bătut protestatarii de la Braşov, au permis agresarea celor de la ARA în Roşia Montană, au spart dinţii unui protestatar la Bucureşti, au lovit cu pumnul în stomac o doamnă care protesta paşnic împotriva ministrului Culturii, au legitimat şi amendat aproximativ 100 de protestatari paşnici în Bucureşti.

Pentru sprijin acordat comunităţii, în 2013, s-a propus un buget de 1.497.445 mii lei. Din aceşti bani este sprijinită comunitatea politicienilor cianurişti, la rândul lor plătiţi din banii noştri.

Pentru cheltuielile de personal efectuate din bugetul de stat, în 2013, s-a propus suma de 6.962.379 mii lei. Suma aceasta se estimează că va creşte în 2014 la 7.180.059 mii lei iar în 2015 la 7.359.466 mii lei.

Pentru carburanţii şi lubrifianţii utilizaţi inclusiv de cei care au acţionat abuziv împotriva protestatarilor anticianură s-a propus pentru 2013 un buget de 84.523 mii lei.

Pentru reclamă şi publicitate, în 2013, s-a propus un buget de 329000 lei.


În documentul de 506 pagini, pe care probabil veţi avea şi voi curiozitatea să-l consultaţi, veţi găsi cu siguranţă şi alte cifre care să vă uimească, nemulţumească, înfurie...


Portret de protestatar (7)



-Ai auzit? Cei de la uniţi salvăm promovează donarea de sânge.
-Nu ştiam. Este bună iniţiativa.
-Tu nu mergi să donezi?
-Nu. Sunt convins că am cel puţin o problemă, încă nedetectată, care îmi "strică" sângele.
-Nu-ţi face griji, sângele nu este folosit decât după ce este analizat.
-Deci, dacă sângele nu este potrivit, nu este folosit.
-Exact.
-Bine, mă simt aiurea că recunosc asta dar mi-e şi frică să donez.
-Şi mie mi-e frică. Dacă văd acul cu care se recoltează mi se face rău. Totuşi, încerc să-mi înving frica pentru cauza asta.


În concluzie, am întâlnit la proteste un om care doreşte să fie de ajutor celorlalţi, chiar dacă pentru asta trebuie să se confrunte cu propria frică.

M-a pus pe gânduri atitudinea lui aşa că am devenit atent când în jurul meu a reapărut subiectul donării de sânge. Am aflat cu ocazia asta că se donează 400 ml. O cantitate uriaşă, după părerea mea. Şi... aproape mi s-a făcut rău... Cel puţin pe moment, m-a speriat mai tare ideea de a dona sânge aşa că, pentru o vreme, sigur nu mă voi mai gândi la asta. Totuşi, precum tânărului cu care am conversat, şi mie mi-ar plăcea să-mi înving această frică...

vineri, 22 noiembrie 2013

Portret de protestatar (6)



Evreu, a locuit atât în Israel cât şi în România, aproximativ 20 de ani, neîncrezător în sistemul oficial de învăţământ din România, susţinător al transportului pe bicicletă, posesor al unei mici afaceri, s-a implicat în protestele anticianură după ce s-a documentat temeinic şi s-a convins că sunt proteste care merită susţinute.


Portret de protestatar (5)



Femeie, circa 35 de ani, licenţiată în drept, venit net lunar de circa 4000 lei, pasionată de călătorii în străinătate dar netentată de ideea de a lucra în străinătate, total independentă din punct de vedere financiar, minoritară din punct de vedere al orientării sexuale, sportivă, luptătoare, sinceră, consecventă.


Portret de protestatar (4)



Pasionat de România, biciclist, călător, 36 ani, mediu spre bine situat din punct de vedere financiar, cu studii în psihopedagogie şi IT, pasionat de natură şi de muzică bună, susţinător şi participant la numeroase acţiuni care au legătură cu educaţia şi dezvoltarea durabilă.


joi, 21 noiembrie 2013

Problemă tehnică sau cenzură?



De câteva zile încerc să-mi dau seama de ce protestele împotriva cianurii au fost legale până la finalul lui octombrie şi, dacă ne orientăm după acţiunile Jandarmeriei, au devenit pe săptămână ce trece mai ilegale în noiembrie.

Din acest motiv, am parcurs din nou kit-ul de nesupunere civică popularizat pe www.rosiamontana.org şi materialul de pe tacere.ro. Împreună, aceste două materiale constituie un fel de Biblie a protestatarului.

În pasul următor aş fi dorit să citesc Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Aici m-am blocat pentru că, încercând să găsesc legea pe site-ul cel mai credibil (după părerea mea) în domeniul legislaţiei româneşti, m-am lovit de o problemă tehnică sau de cenzura administratorului de reţea...

Pasul 1:



Pasul 2:


Inutil de precizat că mă nemulţumesc foarte mult aceste filtre aplicate fără urmă de creier de cei care urmăresc activitatea pe internet de la serviciu... După ce că sunt singurul care nu-şi permite un echipament mobil cu care să poată accesa internetul pe cont propriu, îmi mai sunt blocate şi site-uri absolut decente de pe care încerc să aflu informaţii pe care le folosesc şi în folosul celor care, într-un mod condamnabil, nu se implică...

Chiar şi postarea asta am finalizat-o de acasă pentru că de la muncă nu mai pot insera capturile de ecran în cuprinsul postării...


Portret de protestatar (3)



Doamnă, circa 60 de ani, studii medii, perfecţionistă ("dacă nu am intrat la ASE din prima am considerat că nu merit să fac acea facultate aşa că am renunţat la idee"), cu condiţie fizică bună ("decât să ştie RATB-ul de câte ori vin la Universitate mai bine merg pe jos până aici"), iubitoare de animale, călătoare pasionată în tinereţe, mama unui băiat speolog şi activist ecologist şi a unei fete preocupate de arheologie, în prezent plecată la studii în Marea Britanie.

Doamna a sprijinit numeroase proteste, inclusiv cel din 1990, finalizat prin vestita mineriadă în care laboratorul de topografie al Facultăţii de Geografie din UB a fost devastat. Atunci, în 1990, a scăpat de violenţa minerilor manevrând într-un mod inspirat şi convingător cuvintele.


Portret de protestatar (2)



Licenţiat în geografie, circa 30 de ani, angajat pe un salariu destul de mic (1200- 1400 lei/ lună net, din informaţiile mele), pasionat de istorie, muzică rock, munţi şi ecologie, profită de zilele libere în care bugetul îi permite şi pleacă în mai scurte sau mai lungi călătorii cu buget redus, prin România. Într-o astfel de călătorie a observat Cariera de sulf din Călimani şi s-a lămurit că în România nu se face ecologizare în urma exploatărilor miniere. Asta l-a convins să sprijine Campania Salvaţi Roşia Montană, motiv pentru care, în câteva duminici, a bătut circa 60 km până la Bucureşti pentru a participa la proteste.

Omul locuieşte cu părinţii, se consideră în oarecare măsură independent, pare mai tentat de solitudine decât de o relaţie de cuplu, este modest şi posedă o doză suficientă de bun simţ pentru a se face acceptat, uneori chiar apreciat de cei cu care interacţionează.


joi, 14 noiembrie 2013

Pensii şi bănci



De dimineaţă, trecând pe lângă un sediu CEC (CEC Bank, mai nou...) aud o scurtă conversaţie:

-Domnule N, aveţi de scos 990 lei.

-De ce? Iar mi-au luat ăştia din pensie? Probabil au impresia că o am prea mare...

Deci domnul, ajuns posesor de card cine ştie prin ce minune, nu era lămurit cine îi ia comisioane peste comisioane. Habar nu avea că domnişoara funcţionar bancar este plătită tocmai din aceste mici hoţii legale.

Acum nu reuşesc să decid dacă merită să-i plâng de milă domnului care are doar 1000 lei pensie sau să-mi trag eu un glonţ în cap pentru că muncesc ca fraierul, stresat, frustrat, uneori supraaglomerat, uneori peste program, pe un salariu un pic mai mare decât pensia omului... Ca pensionar, probabil m-aş descurca decent cu 1000 de lei. Dar ca angajat, tânăr, cu pasiuni de cele mai multe ori rămase nesatisfăcute, mi se pare nu numai dificil ci şi penibil să mă descurc cu 1117 lei lună, din care, la rândul meu, plătesc comisioanele nesimţite ale băncii la care mi s-a băgat pe gât cardul de salariu...

În ritmul în care generează schimbări actualul prim ministru se pare că anul viitor voi avea puterea de cumpărare drastic diminuată şi voi ajunge să fiu plătit la fel ca femeia de serviciu...

Şi din cauza asta sunt perfect de acord cu cei care îi cer de mai bine de două luni demisia.

Puie Monta!!!

marți, 12 noiembrie 2013

ACTUALIZARE ROŞIA MONTANĂ!!! Ce se întâmplă cu Proiectul de lege privind unele ...



O veste bună dinspre Comisia Roşia Montană! Click mai jos pentru detalii!

Sufletologie- prezentul: Ce se întâmplă cu Proiectul de lege privind unele ...

Aşteptăm continuarea, în acelaşi spirit, de la Senatul României.

Urmăriţi ce mai este important pentru Roşia Montană pe www.rosiamontana.org!

UNIŢI SALVĂM ROŞIA MONTANĂ!!! :)


marți, 5 noiembrie 2013

Spectacol cu câini continuat cu marşul pentru Roşia Montană



Domnişoarei Oana Dobrinoiu, pasionată de câini,
 ultima femeie care s-a supărat pe mine...

Duminică, puţin după prânz, ies la aer. Cu chef de plimbare prin parc, ajung în IOR. Aici îmi atrag atenţia afişele cu Festivalul Animalelor deşi este ştiut faptul că nu sunt genul de om interesat în mod special de animale (sălbatice sau domestice, cu sau fără stăpân, comestibile sau necomestibile). Asist la prezentarea relativ monotonă făcută unor rase de câini după care se anunţă chestii un pic mai captivante, demonstraţii de dresaj...

De aici am început să fiu impresionat de docilitatea şi inteligenţa animalelor, de perseverenţa dresorilor şi de efectul recompensei asupra animalului.

Am văzut, printre altele, proba de agility la care au participat câinii antrenaţi de Ringstar Agility Club. Rase destul de diferite, chiar şi un maidanez, au reuşit într-o proporţie mai mare sau mai mică să parcurgă traseul presărat cu tunele (deschis şi căzut) elemente pentru exersarea săriturii în înălţime şi lungime (căţeii, în majoritatea lor, s-au dovedit nişte mici atleţi), un sector de slalom.

Un alt moment interesant, în special din punct de vedere artistic, s-a dovedit cel în care, câine şi dresoare, au executat un soi de dans pe Lemon Tree. Odată cu Lemon tree mi-am amintit de o seară în Hanul cu Tei petrecută acum mulţi ani în compania unor oameni din facultate printre care, prioritară în memoria mea, o regăsesc pe Andreea D.



Câine "dormind" şi trezindu-se la comandă, învelindu-se, mergând cu lăbuţele din faţă pe picioarele dresoarei, mergând cu spatele în două lăbuţe, lătrând la comandă, sărind peste om şi lăsându-se sărit, executând împreună cu dresoarea mişcări care chiar aduceau a dans, dând din cap în ritm de hip-hop, ei bine, nu mai văzusem un astfel de spectacol.

Spre final, încă două probe atletice, săritura în lungime şi înălţime executate ca probe separate, nu în cadrul programului de agility. Aici s-au văzut performanţele câinilor de talie mare (la lungime) şi a maidanezului care a sărit foarte bine la înălţime.

Posesorii de câini de pe margine au profitat de terenul amenajat şi, la retragerea câinilor dresaţi, au încercat să-şi convingă propriile patrupede să lucreze cu tunelele. Vreo doi au reuşit, parcă în ciuda faptului că, la ieşire, câinii au fost recompensaţi doar cu mângâieri...

În rest, târgul era compus din câteva standuri dintre care am remarcat cabinete veterinare care îndemnau la responsabilitate şi la castrarea animalelor (sugerând că ar fi neplăcut să ne trezim că fiecare câine din oraş se înmulţeşte ca în 101 Dalmaţieni), un stand al unui adăpost pentru câini care promitea că locul fiecărui maidanez adoptat urmează să fie luat de un alt maidanez care va primi protecţia şi îngrijirea adăpostului, un stand Astra Asigurari care promova două produse dedicate animalelor de companie (un produs se lega de eventualele daune produse de un patruped agresiv).

Plecat din parc, mă îndrept spre centru. După o tură de Cişmigiu iau pulsul Pieţei Universităţii. Observ că o echipă Digi24 se afla în zona fântânii de la Arhitectură deşi sesizasem că protestatarii anti- RMGC se adunaseră în faţa PSD. Pentru că am apreciat modul în care Digi24 a tratat protestele noastre m-am adresat echipei de jurnalişti, le-am spus că protestatarii sunt adunaţi dincolo şi le-am mulţumit pentru felul în care au prezentat începând cu 1 septembrie problemele legate de proiectul Roşia Montană. Puţin mai târziu mă alăturam şi eu protestatarilor cu care apoi am plecat în marşul spre Cotroceni care, pentru mine, a fost o plăcută surpriză dat fiind că ajunsesem la protest aproape din întâmplare, fără să mă fi documentat înainte pe Facebook.

Apare un tip cunoscut într-o altă seară de protest, îmi povesteşte despre felul în care a decurs protestul cu o duminică în urmă (singura duminică, pornind din 1 septembrie, în care eu nu am ieşit în stradă), mai discutăm despre diverse, înclusiv în timpul marşului deja pornit. Am ocazia să-i povestesc, foarte scurt, despre depresia pe care am trăit-o în urmă cu mulţi ani datorită felului în care evoluase relaţia cu o persoană pe care o văzusem din nou în mulţime, purtând mesajul Trădarea de ţară în aur se măsoară.

Spre finalul marşului sunt dezorientat dar totuşi neintimidat în urma incidentului nefericit legat de acea torţă aprinsă, rămân totuşi în apropierea liderilor informali ai protestatarilor, continui spre Universitate, văd camioanele Jandarmeriei blocându-ne intrarea în piaţă, merg alături de ceilalţi protestatari mai curajoşi pe străduţe, până în spatele statuilor de la PSD, mă alătur celor care ar putea ajunge în Asociaţia Viitorilor Deţinuţi Politici şi mă fotografiez în spatele acestui mesaj, mai stau la taifas cu câţiva protestatari, probabil spre disperarea câtorva jandarmi rămaşi în dispozitiv din cauza noastră, după miezul nopţii mă îndrept spre staţia autobuzului de noapte, alături de un alt protestatar din Pantelimon, genul de om care îmi permite să fiu mândru de cartierul în care locuiesc.

Printre toate astea, spre finalul marşului, schimb câteva cuvinte cu o tânără venită cu căţelul la protest. Sugerez că până şi câinii vor apă curată şi hrană neotrăvită, motiv pentru care prezenţa acelui animal nu mi s-a părut deloc o problemă.

Un alt element care a dat culoare serii a fost o conversaţie între un negociator de la Jandarmerie şi o tânără protestatară.

-Cel puţin sunt fete frumoase la protestele de acum.
-Nu mi se pare un criteriu serios pentru caracterizarea protestelor.
-Măcar nu ne plictisim. Oricum, se vede că protestatarii de acum au un comportament total diferit de cei din iarna 2012. Noi ştim cum au decurs protestele din ultimii ani şi considerăm că cele de acum crează cele mai puţine probleme forţelor de ordine.

Coincidenţă sau nu, în câteva minute s-a petrecut incidentul cu torţa care a ajutat forţele de ordine să ne strice protestul înainte de dorita şi necesara ocupare a Pieţei Universităţii.

Mai sunt multe de spus dar... nici viaţa mea nu este inepuizabilă...


luni, 4 noiembrie 2013

Portret de protestatar (1)



Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că există câteva zeci de mii de oameni care, prin proteste de stradă, se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Constat în schimb că lumea nu reuşeşte să încadreze protestatarii într-un curent sau altul. Este un lucru absolut firesc să nu reuşeşti să pui etichete care să uniformizeze unor oameni atât de diferiţi.

Pentru a lămuri într-o oarecare măsură lucrurile pornesc azi seria portretelor de protestatar, portrete bazate pe lucrurile deja ştiute despre unii cunoscuţi care susţin dezvoltarea durabilă la Roşia Montană sau pe conversaţiile purtate în timpul protestelor cu noile cunoştinţe. Pentru că unora nu le ştiu nici măcar prenumele, prefer să nu notez nici numele celor de mult cunoscuţi.

Încep cu un protestatar cunoscut aseară. Are aproximativ 25 de ani, este programator, lucrează într-o firmă mică, este plătit cu aproximativ 2000 lei/ lună, a renunţat la continuarea facultăţii datorită unor dificultăţi materiale de moment combinate cu anticiparea faptului că, în carieră, nu va fi ajutat prea mult de marea parte a disciplinelor făcute în facultate. Se consideră independent financiar, se întreţine singur. Se simte oarecum ruşinat pentru renunţarea la facultate, motiv pentru care a preferat să nu le spună părinţilor că nu a dus-o până la capăt.


luni, 28 octombrie 2013

A mai trecut un an...



24 octombrie 2013

Ziua în care am împlinit 37  de ani... Statisticile sugerează că m-aş afla cam la mijlocul vieţii...

Ajung relativ calm la serviciu deşi, de câţiva ani, ziua mea reprezintă o zi în care nu mă simt deloc confortabil. Ajunge şi Luminăţia Sa şi mă abordează cu Happy Birthday. Deşi nu am niciun "cui" împotriva lui (ba chiar aş putea spune că se numără printre puţinele persoane pe care le mai simpatizez, dintre cele cu care mă văd constant măcar trei zile pe săptămână) îi răspund iritat Aş fi preferat să fiu acum în bătaia vântului, spânzurat de o grindă!

Episodul doi, report din ziua precedentă... Ţi-am spus ieri! Complicitate cu o doză de haz...

Un mesaj de la un fost şef, trimis de peste ocean, rămas necitit până în ziua de azi... E clar că nu mă simt deloc fericit de ziua mea...

Încă la birou, fac câteva calcule şi constat că, până la următoarea zi de salariu, este foarte probabil să rămân absolut lefter, să-mi termin şi cele 62 de călătorii cu metroul, să fiu nevoit să mănânc mai puţin... Un coleg îmi oferă o cartelă de metrou pentru a-mi ameliora situaţia şi a putea să ies măcar într-o duminică la... protestele anti- RMGC. Îl refuz cât pot de politicos, sugerez că mă voi descurca eu cumva dar atrag atenţia şi asupra faptului că, în situaţia financiară în care mă aflu, mă simt băgat în rahat până în gât deşi nu cred că am făcut ceva ca să merit asta. Ba dimpotrivă! Totuşi, am şi eu mândria mea... Era o vreme în care n-o aveam şi toleram situaţiile în care stârneam mila...

Se termină programul de muncă, plec spre casă şi, la 19:20, trece pe lângă mine, zâmbind dar nu zâmbindu-mi, femeia pe care am dorit-o şi mai târziu am urât-o cel mai mult. Trece fără să schiţeze un cât de mic gest care să-mi sugereze că m-a salutat sau că doreşte să stăm un pic de vorbă. E clar că nu a simţit niciodată ceva puternic faţă de mine... Pun privirea în pământ, mă întristez şi-mi văd de drum... O mai văzusem, după vreo 5 luni de pauză, în urmă cu câteva săptămâni, într-un loc şi într-un context în care nu mi-o imaginasem. Acum câteva săptămâni am fost aproape de un atac de panică revăzând-o, joi eram oarecum împăcat cu ideea că ea nu a dispărut în străinătate, după cum îmi imaginasem eu în cele 5 luni...

Aproape de casă mă salută un tip...

-Salut, Adi!
-Salut!
-Te-am văzut acolo!
-Unde?
-În prima linie, când dărâmaţi maşina.
-În prima linie da, dar de dărâmat nu dărâmam...

Îmi surprind un zâmbet. Îmi aduc aminte într-un târziu că omul este Mihai, coleg de generală, pianist (avea concerte la Dalles) şi olimpic la matematică. Stăm în acelaşi cartier, s-a mai întâmplat să ne intersectăm privirile în ultimii ani dar, până să apar la ştiri, niciunul dintre noi nu considerase că avem ce ne spune... Dulcea "celebritate" oferită de televizor...

Ajung acasă, beau un pahar de bere cu suc de merişoare, mănânc nişte telemea densă şi bună, pe care am avut inspiraţia s-o cumpăr recent, trăiesc o oarecare stare de conform observând că ai mei au înţeles în sfârşit că nu am nimic de sărbătorit şi au renunţat la şablonul cu carne prăjită, şampanie şi tort de ciocolată. De-ar fi fost, carnea aş fi mâncat-o totuşi. Şampania, deşi tolerată în ultimii ani, cred că aş fi refuzat-o de data asta. Cât despre tort, cred că au trecut deja câţiva ani în care nu m-am atins nici de tortul cumpărat pentru ziua mea, nici de cele cumpărate pentru alte aniversări din familie...

Mă culc...

A trecut un an în care am încercat să fiu mai responsabil faţă de familia mea (chiar dacă asta m-a costat, printre altele, mai bine de un an în care nu am ieşit din Bucureşti), în care mi-am dat seama că îngroş şi eu rândul oamenilor care, deşi muncesc, trăiesc în sărăcie, în care mi-am dat seama că singurul aspect sub care mă consider unic printre cei cu care interacţionez este cel al alimentaţiei (uite cum îmi amintesc mesajul în care îi spuneam unei cunoştinţe că îmi e mai simplu să scriu ce mănânc decât ce NU mănânc), un an în care mi-am dat seama că oamenii se pot supăra pe tine din motive mult mai puţin importante decât cele pentru care s-a supărat pe mine cea pe care am revăzut-o la 19:20, singura femeie care chiar are dreptul să fie supărată pe mine deşi, de când s-a supărat, mi-am modificat radical modul în care o percep şi percep povestea noastră, un an în care am conştientizat faptul că nu m-a iubit nimeni, niciodată... Un an în care mi-am dat seama că am mai multe motive de tristeţe decât îmi imaginasem înainte...

Tristă şi nedreaptă viaţă... :(

vineri, 18 octombrie 2013

ADEVĂRUL despre protestul de aseară de pe strada Blănari împotriva domnului Daniel Barbu, Ministru al Culturii



Actualizare 26 octombrie 2013

Cam cu o săptămână în urmă, într-o dezbatere pe Realitatea, în ciuda imaginilor difuzate în care se auzea obsesiv "Nu îl loviţi! Nu îl atingeţi!" un invitat din studio afirma că protestatarii au fost agresivi cu ministrul culturii. Iar realitatea este că ministrul, dacă a fost atins, a fost atins doar superficial şi pur întâmplător de unul dintre noi. Eu, de exemplu, am fost la 50 cm de el când a ieşit din club (chiar am fost un pic şocat de apropiere) dar nu am făcut altceva decât să-i cer demisia.

Despre ideea de premeditare a protestului, cei de la Alburnus Maior au spus foarte corect că un eveniment anunţat pe site-ul unui club era firesc să atragă public interesat de temă. Protestul a început în momentul în care ministrul a refuzat dialogul. Dacă aveam un ministru cu bun simţ, protestul nu ar mai fi avut loc, fiind înlocuit cu o dezbatere între intelectuali. Deci cade în mod categoric ipoteza premeditării.

În plus, revăzându-mă duminica trecută în Piaţa Universităţii cu o parte dintre cei care au protestat în faţa Clubului A, am aflat că un mic grup, animat de o doză exagerat de mare de bunăvoinţă, a cumpărat deja o lunetă pentru autoturismul cu care a plecat ministrul, lunetă care urma să ajungă la minister în cursul acestei săptămâni. Iată cum protestatarii dau dovadă uneori de prea mult bun simţ, însuşindu-şi şi reparând o greşeală care nu le aparţine (sugerez acum că cel care a spart luneta era un simplu client al barurilor din zonă, neavând nicio legătură cu protestele împotriva distrugerii Roşiei Montane), contribuind activ la repararea ei.

În condiţiile acestea întreb:
Cine se află pe partea corectă a baricadei?
Cei care protestează sau cei care subminează economia naţională???

++++++++

Aseară eram extrem de nemulţumit de incidentele provocate miercuri de Jandarmerie la Pungeşti, la ordinul prefectului de Vaslui. Nu ştiu cum vor evolua lucrurile dar, după părerea mea, prefectul de Vaslui trebuie demis sau obligat să-şi dea demisia. Nemulţumirea se cerea completată cu informare şi, eventual, cu participare la protestul pe care, când am plecat de la serviciu, îl bănuiam ca fiind pe cale de a începe.

Ajuns în Piaţa Universităţii sunt surprins de aparenta linişte din zonă. Nemâncat fiind am pornit în căutarea unei patiserii. O găsesc, îmi iau de-ale gurii, mănânc şi mă întorc în Piaţa Universităţii. De data asta observ câteva feţe cunoscute de la protestele din duminicile post 1 septembrie 2013. Stau în preajma lor, merg să-mi iau o cafea şi, nu mult după aceea, unul dintre noi află telefonic că ministrul Culturii se află la Club A. În câteva minute decidem să mergem şi noi acolo.

O doamnă ne sfătuieşte să rămânem în Piaţa Universităţii pentru că, la Club A, riscăm. Nu am înţeles dacă se gândea la o intervenţie în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor sau mai departe, la posibila noastră reţinere. Oricum, se temea că nu vom mai putea merge la protestul de duminică. Încerc să o liniştesc reamintindu-i caracterul paşnic al protestului nostru. I-am explicat că nu avem de gând nici să înjurăm, nici să lovim ministrul. Nu doream altceva decât să-i atragem din nou atenţia că nu suntem de acord cu modul în care dumnealui înţelege să trateze probleme patrimoniului de la Roşia Montană.

Ajungem la Club A, coborâm şi încercăm să participăm la dezbaterea despre soarta culturii, dezbatere la care ministrul fusese invitat. Acesta refuză să dialogheze cu noi iar o persoană solidă, cu un rol neclar (angajat al clubului sau parte a suitei ministrului, dacă nu cumva era un jandarm în civil), insistă să ieşim din club pentru că, citez: "Aşa vreau eu!".

Cam în acelaşi timp un poliţist a coborât în club pentru puţin timp, retrăgându-se după câteva minute.

Discutăm între noi şi decidem să ieşim din club şi să aşteptăm ministrul pe spaţiul public, împreună cu televiziunile care începuseră să-şi facă apariţia. Conform afişului de la club, nu aveam de aşteptat decât câteva minute, până la ora 21:00. Aproape de această oră, o maşină încearcă să ne calce. Fac apel la poliţie să oprească şoferul dar poliţiştii sunt mult prea ocupaţi cu paza uşii pe care urma să iasă domnul Barbu. Curând aflăm că a vrut să ne calce chiar şoferul ministrului care fusese chemat de şeful său.

Pe fondul scandărilor Vrem cultură, nu cianură ministrul iese din club. Urmează scandări prin care îi este cerută demisia, îi este evidenţiată incompetenţa în gestionarea patrimoniului şi capacitatea, de nedorit pentru un înalt demnitar, de a se lăsa corupt de o firmă particulară care încearcă de 15 ani să calce în picioare interesele românilor.

Pe maşina ministrului sunt aşezate afişe Salvaţi Roşia Montană, exemplare din Apusenii Liberi, imitaţii ale bancnotei de un dolar având la mijloc chipul ministrului corupt.

Spiritele se încing, ministrul se enervează, jandarmii şi poliţiştii încearcă să deschidă drum maşinii demnitarului. Protestatarii anti-RMGC se opun, unii sunt agresaţi, luaţi pe sus, împinşi de forţele de ordine care au folosit mai multă violenţă decât era necesar în acel caz. Sunt de părere că, în special poliţia, nu a promovat examenul la democraţie.

La un moment dat constat că luneta autoturismului este spartă. Doar luneta, nu toate geamurile maşinii, cum am citit pe un site obscur de ştiri. Din păcate nu am remarcat cum s-a întâmplat asta. Probabil în urma acestui incident nedorit poliţia a decis reţinerea celor trei persoane despre care am auzit şi noi, au spus şi televiziunile.

După câteva minute în care s-a refugiat în maşina cu geamuri fumurii (o dovadă în plus pentru lipsa de transparenţă a celor care ne conduc), ministrul, separat de protestatari de un cordon de jandarmi, a coborât, a declarat celor de la B1 TV că este atacat de un grup de neolegionari (după informaţiile mele, afirmaţia ministrului nu este conformă cu realitatea), s-a declarat extrem de ofensat după ce unul dintre protestatari s-a întâmplat să-l atingă (o atingere absolut inofensivă) apoi, cu sprijin serios din partea poliţiei şi a jandarmeriei care aproape ocupase strada îngustă astfel încât noi să nu mai putem bloca maşina, a părăsit zona.

Jandarmeria şi poliţia ne-au înconjurat în timp ce noi încercam să ne dăm seama dacă putem face ceva pentru a-i sprijini pe cei trei protestatari aflaţi în drumul spre secţia de poliţie. Ne menţinem uniţi, analizăm situaţia, constatăm că nu putem face nimic pentru cei reţinuţi (sigur, este frustrant să nu-i putem ajuta dar avem şi noi limitele noastre), mai stăm în zonă o vreme, câţiva dintre noi dau declaraţii pentru posturile de televiziune, o parte dintre noi ne retragem la un bar din zonă pentru a trage concluzii, la un pahar de suc.

Curând, internetul ne oferă declaraţii oficiale despre protest. Prim ministrul ne ameninţă cu dosare penale, ministrul culturii declară că NU A FOST LOVIT dar că maşina este într-o stare destul de tristă, Crin Antonescu declară că anarhia nu ameninţă România, contrazicându-l astfel pe prim ministru.

Între timp sun acasă, să-i rog pe ai mei să se uite la ştiri, îl sun şi pe Andrei, cel care mi-a fost alături la proteste în primele duminici din septembrie, să-l anunţ ce s-a întâmplat.

La metrou, pe ecranele din staţie, este prezentată decizia CNA prin care se interzice difuzarea reclamelor RMGC.

Aproape de miezul nopţii ajung şi eu acasă. Văd burtierele canalelor de ştiri şi constat că unele lucruri nu sunt prezentate corect. Din ce-mi amintesc, este vorba de următoarele aspecte:

-am fost prezentaţi ca protestatari anti Roşia Montană dar în realitate noi suntem pro- Roşia Montană dar anti-RMGC, anti minerit iresponsabil, anticianură, împotriva distrugerii patrimoniului. Practic suntem anti unele aspecte dar nu suntem împotriva dezvoltării durabile a localităţii Roşia Montană

-s-a mai afirmat că maşina ministrului a fost atacată cu pietre. Întâmplător am fost extrem de aproape de maşină, pe lateral, în spatele locului şoferului, apărând şi în filmarea celor de la Antena 3, preluată mai târziu şi de alte televiziuni. Dacă cineva ar fi aruncat cu pietre era puţin probabil ca eu şi cei din jur, protestatari sau forţe de ordine, să nu fim loviţi. Faptul că nimeni nu a acuzat altceva decât lovituri uşoare sau mai dure aplicate de o parte a forţelor de ordine este o dovadă clară care contrazice ipoteza aruncării cu pietre.

Ajuns dimineaţă la birou mă abordează un coleg relativ corect informat dar care face eforturi serioase să mă convingă de faptul că nu avem şanse să oprim cele două proiecte importante aflate în dezbatere în ultimele 6 săptămâni, proiectul RMGC şi proiectul Chevron. Sugerează chiar că vom fi agresaţi de forţele de ordine în aşa fel încât să ne alegem cu vânătăi, fracturi, răni deschise. Înţeleg că unele interese personale îi dictează să mă descurajeze dar nu mă las învins. Ştiu bine că omul are nişte "antene" încă din vremea dictaturii, antene care s-au adaptat şi sistemului politic actual şi care îl silesc să spună doar lucruri convenabile pentru sistem. Altfel, o serie de venituri obţinute în mod imoral de familia sa ar putea să-i fie retrase.


miercuri, 9 octombrie 2013

Te enervează reclamele RMGC din GMail?



Ei bine, şi pe mine mă enervau.

Prin urmare, am căutat o metodă prin care să scap de ele.

Întâi am descoperit butonul De ce se afişează acest anunţ? apoi am dat click după care am accesat Setările anunţurilor apoi am dat block în dreptul mincinosului site darm.ro (cred că ştiţi despre ce este vorba, nu trebuie să-i fac reclamă neintenţionată scriind aici numele complet/ corect al site-ului păstorit de RMGC).




Există o procedură asemănătoare şi pentru invitaţiile de a da Like paginilor Facebook pe care nu le agreezi. Eu, aşa cum vă aşteptaţi deja, am blocat reclamele RMGC şi acolo.


joi, 26 septembrie 2013

Oamenii sunt de acord cu mine :)



Incredibil de răuvoitori cei din Comisia Roşia Montană!!!

O confirmare în plus găsiţi aici.

Tot aici, în sondajul din dreapta paginii, am găsit o confirmare a faptului că cel puţin jumătate dintre români gândesc sănătos:


65,82 % dintre români SUNT DE ACORD cu eutanasierea câinilor vagabonzi


57,41 % dintre români NU SUNT DE ACORD cu începerea exploatării aurului la Roşia Montană


marți, 17 septembrie 2013

Ce se întâmplă cu Proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România?



UPDATE 12 NOIEMBRIE 2013

Ultimul paragraf din raportul Comisiei Roşia Montană care a analizat proiectul de lege propus de guvern pe 27 august 2013, înaintea începerii roiului internaţional de proteste anticianură, antiRMGG:


"În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România au hotărât RESPINGEREA proiectului de lege supus examinării."


Sublinierea îmi aparţine.
Sursa: http://www.comisiarosiamontana.ro/documente/raport_rosia_montana.pdf


Să fie într-un ceas bun!!! :)

--------------------------------------------------------
UPDATE 18 SEPTEMBRIE 2013:

Pe site-ul Senatului am găsit azi următorul comunicat:

Comunicat de presa - Şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, marţi 17 septembrie 2013

Declaraţiile vicepreşedintelui Senatului României, domnul Cristian Dumitrescu la finalul şedinţei comune a Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, marţi 17 septembrie 2013

''Birourile Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, în şedinţa de marți, constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro–argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, care va analiza proiectul de lege privind exploatarea de la Roșia Montană. Potrivit calendarului propus, până la data de 1 octombrie a.c. se vor depune amendamente din partea senatorilor şi deputaţilor, la secretariatul comisiei, urmând ca până la data de 20 octombrie a.c. să fie elaborat raportul. Urmează ca pe data de 21 octombrie raportul să intre în dezbaterea primei camere sesizate, respectiv Senatul, iar o decizie finală ar urma să fie luată în jurul datei de 1 noiembrie a.c., atunci când va fi dezbătut la Camera Deputaţilor.''

17 septembrie 2013 Direcţia de presă
--------------------------------------------------------



Este logic ca în această perioadă oamenii să se întrebe ce se întâmplă cu proiectul de lege legat de Roşia Montană.

Folosind informaţiile de aici şi de aici, pot spune că:

-proiectul este în lucru la Senat, în acest moment fiind pe ordinea de zi la Comisia economică, industrii şi servicii

-până azi trebuia să avizeze proiectul şi Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului dar, din motive necunoscute, acea comisie nu are azi pe ordinea de zi proiectul de lege care ne interesează şi nici nu figurează printre comisiile care au avizat deja proiectul. Această comisie nu are nici mâine pe ordinea de zi discuţii pe tema care ne interesează

-la Senat, propunerea legislativă se va trata tot în procedură de urgenţă deşi prin presă au apărut declaraţii care sugerau că s-a renunţat la procedura de urgenţă

-după rapoartele comisiilor, cred că se va dezbate sau doar se va vota legea în plenul Senatului după care, dat fiind că este for decizional, concluziile Senatului vor ajunge la Camera Deputaţilor care va aplica, bănuiesc, un proces asemănător cu cel din Senat

-după părerea mea, constituie un risc termenul legal de adoptare legat de care citesc aşa:  

"Termenul de adoptare tacită este de 45 de zile, și se calculează de la data de 09.09.2013. Termenul se împlinește la data de 26.11.2013. Termenul este calculat conform art. 75 alin.(2) și art. 115 alin(5) din Constituția României, republicată, coroborat cu art. 113-115 din Regulamentul Senatului."

Până în noiembrie este greu de susţinut protestul aşa că un nou participant la protest este oricând binevenit.

Să sperăm totuşi că decizia ÎMPOTRIVA proiectului de lege propus de Guvern la finalul lunii august 2013 se va lua mult mai devreme.

Oricum, trebuie urmărit procesul legislativ.  

Uniţi salvăm Roşia Montană!

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Marş pentru Roşia Montană- 22 septembrie 2013


Ieşiţi din casă dacă vă pasă!

Traseul marşului, aici!

Pentru cei care aşteptau să mai postez pe blog: luna asta (dar nu numai) am fost preocupat de Roşia Montană şi am postat câte ceva pe Facebook. Intraţi pe profilul meu şi vedeţi ce mi-a confiscat interesul în ultimele zile.


miercuri, 28 august 2013

Unii mai norocoşi...

cu ceva mai mulţi bani (intre 135 si 950 lei disponibili pentru ceva distracţie)...



ascultă acum aşa ceva...



Într-un fel îmi doresc ca la Bucureşti să nu fie public mult şi încântat, spre dezamăgirea porcilor de capitalişti... Pe partea cealaltă, o aşa desfăşurare de forţe merită atenţie... Zilele trecute eram pe acolo şi mă minunam observând două macarale care urmau să ridice scena imensă... În seara asta am bătut bulevardul Unirii încercând să-mi imaginez care trecător se număra printre fericiţii posesori de bilete şi care îşi adâncea o nemulţumire... Scena, montată, părea de-a dreptul uriaşă iar mulţimea de camioane din zona concertului dădea de înţeles mulţimea echipamentelor de sunet şi lumini aduse aici pentru un spectacol făcut de profesionişti.

Nu am fost niciodată un extramegasuperfan Pink Floyd sau Roger Waters dar ştiu să recunosc măcar din când în când valoarea în artă... În alte împrejurări, acum m-aş fi aflat acolo, nu în faţa calculatorului, punându-mi sare pe rană ascultând câte ceva pe youtube...

----------------------------------------------------

RECOMANDARE CARTE:

Inside out. O istorie personala a Pink Floyd - Nick Mason

O puteti cumpara de AICI

----------------------------------------------------


joi, 25 iulie 2013

E uşor să o placi (2)

Ea, înaltă, păr negru, rochie neagră, sandale negre şi o carte, închisă la culoare: Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom. Dacă vreodată o să-mi revină pofta de lectură, semificţiunea lui Yalom o să treacă pe lista cărţilor care TREBUIE citite. Ar fi o evoluţie firească după ce, în urmă cu nişte ani, am citit Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie.

Peste câteva zile îmi atrage atenţia o fiinţă asemănătoare, ceva mai scundă, cu alt model de rochie şi... fără carte.

marți, 23 iulie 2013

Mâine stăm în Poziţia copilului?

Caravana Metropolis revine în oraş.

Întreg programul său îl găsiţi deja aici (pentru perioada 23 iulie- 18 august 2013) şi îl veţi găsi aici (pentru seria a doua, 20 august- 8 septembrie 2013, din alt colţ de Bucureşti).

Din programul acestei veri, pe moment mi-a atras atenţia Poziţia copilului, primul film care m-a interesat suficient de mult încât să-mi rezerv loc la avanpremieră. Că nu sunt eu suficient de monden încât să înţeleg mare lucru dintr-o astfel de avanpremieră e altă treabă... :D

Dacă eşti pasionat(ă) de drame, TREBUIE să vezi acest film. Iar Caravana Metropolis îţi oferă ocazia asta pe 24 iulie şi pe 6 august, începând cu ora 21:30, în Parcul Tineretului (intrarea Şincai).

Fiind un film lung (116 minute), poate fi stresantă retragerea către casă. Dacă nu apare vreo problemă tehnică (anul trecut, în IOR, a existat o seară cu probleme tehnice care au întârziat proiecţia), proiecţia se va termina la 23:26, oră la care... îţi recomand să faci o plimbare pe jos până la Piaţa Unirii (20 de minute pentru ceva mai puţin de 2 km) după care să iei autobuzul de noapte care te duce sau măcar te apropie de casă.

Detalii despre cursele RATB de noapte, aici. Din ce am avut ocazia să verific eu, orele de plecare de la Unirii afişate pe site SE RESPECTĂ.

Slavă ţie, RATB-ule! :)

miercuri, 10 iulie 2013

E uşor să o placi (1)

EDIT: Două zile mai târziu, Bătrânul şi marea apare din nou în apropierea mea. Nu garantez dar este posibil să fi fost aceiaşi cititoare. Coincidenţele astea! :)

O dimineaţă banală, un drum la fel de banal care nu anunţa nimic deosebit. Privesc într-un colţ de metrou şi văd o carte. Până să văd suficient din copertă încât să mă conving, deja nu ştiu ce element mă făcuse să cred că ea citeşte Bătrânul şi marea. În mâna cealaltă o pungă, de hârtie probabil, inscripţionată cu Merida.

Fără ca asta să aibă neapărat vreo vagă urmă de logică, eram tentat s-o întreb dacă îl cunoaşte pe Claudiu.

Câteva clipe mai târziu o privesc mai atent şi-mi dau seama că deşi are un aspect oarecum banal, are ceva din femeile cumva luminoase dar nu neapărat foarte frumoase pe care le-am apreciat într-o perioadă sau alta.

Era genul de femeie cu care, în perioada în care, vorba lui Adrian Ivaniţchi (???) Păunescu, mai credeam în pereche, mi-ar fi plăcut să împart cel puţin o parte a timpului liber, dacă nu chiar mai mult...

E uşor să placi un om cu care, din prima privire, constaţi că, direct sau indirect, ai lucruri în comun...



Eu mă gândeam iniţial la o piesă a lui Puiu Ivaniţchi dar... m-a înşelat memoria...



joi, 27 iunie 2013

De ce nu-mi plac câinii (3)

Un trotuar, o farmacie, un câine. Până aici nimic din cale afară de exagerat. Exagerarea a apărut atunci când patrupedul cu pricina şi-a adus aminte că are nevoie urgentă de o toaletă ecologică şi... a confundat bucata de asfalt de la intrarea în farmacie cu toaleta în care s-a eliberat de câteva grăuncioare maro...

Patrupedul era de rasă, din farmacie părea să-l privească cineva, stăpânul probabil. Care stăpân sunt convins că după ce şi-a cumpărat medicamentele necesare (pentru diaree sau constipaţie probabil) şi-a luat potaia şi şi-a văzut de drum fără a curăţa trotuarul.

Şi în acest caz aş da la gunoi atât omul cât şi animalul...

miercuri, 26 iunie 2013

De ce nu-mi plac câinii (2)

Un nene îşi plimbă câinele de rasă într-o porţiune de trotuar cu restaurante înşirate. Lângă restaurante, vase cu plante. Pentru ce-s bune plantele? Pentru impresia artistică, ar zice unii. Pentru a fi udate, ar zice alţii.

De un pic altă părere a fost câinele care mi-a arătat că plantele de lângă restaurant sunt numai bune pentru a urina pe ele.

Cred că mi s-ar părea teribil de "drăguţ" să iau masa într-o astfel de cârciumă şi, la doi paşi de mine, să văd o potaie urinând.

În cazul acesta aş arunca la gunoi atât patrupedul cât şi bipedul...

marți, 25 iunie 2013

De ce nu-mi plac câinii (1)

Un oarecare colţ de stradă, un om pe role. Omul face o curbă la 90 de grade, fără să poată vedea ce-l aşteaptă după colţ. Iar după colţ stătea la pândă un căţel bezmetic care a fost la un pas să ajungă sub role. Doar o manevră inspirată a omului a făcut ca acea curbă să nu facă două victime, una bipedă, una patrupedă.

Şi dacă pentru om mi-ar fi părut rău, pentru patruped nu aş fi avut nici cel mai mic regret...

miercuri, 12 iunie 2013

Ordinul Smaranda 2013

În week-end s-a desfăşurat, tot în Parcul Izvor, o nouă ediţie a Ordinului Smaranda. De data asta am aflat întâmplător, într-o emisiune de ştiri, după ce se desfăşurase competiţia. Chiar dacă aş fi aflat din timp, date fiind condiţiile meteo nu tocmai plăcute şi starea de spirit mult mai proastă decât cea de anul trecut, aproximativ pe vremea asta, era puţin probabil să asist la concurs. Asta poate şi pentru faptul că, anul trecut, m-a nemulţumit ideea că, din niciun punct de vedere, nu aş putea face la rândul meu paraşutism. Chiar dacă aş visa la asta, m-aş trezi repede depăşit de situaţie, atât din punct de vedere al pregătirii fizice şi psihice cât şi a situaţiei financiare incompatibile cu astfel de năzuinţe.

Despre concursul de anul acesta puteţi citi aici iar despre felul în care am perceput eu ediţia de anul trecut puteţi citi aici.

miercuri, 22 mai 2013

:( :( :(

A doua zi, după o lungă perioadă în care nu mai experimentasem aşa ceva (cel puţin 6 luni, poate mai mult, spre 3- 4 ani), în care mă simt deprimat.

Nu vorbesc încă despre depresie pentru că mai am mult de coborât până acolo. Nu-i musai să cobor dar nu-i nici exclus. Practic sunt jumătate şanse să revin în câteva zile în acea zonă psihică în care viaţa e suportabilă şi jumătate să cobor în următoarele zile, săptămâni, luni până la, chiar sub, nivelul depresiei trăite în acea oribilă perioadă 2006- 2007.

Despre întâmplările care m-au repus pe drumul aprofundării tristeţii, întâmplări petrecute aproximativ în ultimele 30 zile, rând pe rând, mai mult sau mai puţin aducătoare de disconfort şi pesimism, nu am de gând să vorbesc. E suficient că le ştiu eu... Nu mai cred de mult în capacitatea şi dorinţa celor din jur de a face acele gesturi mai mici sau mai mari care să mă reechilibreze psihic. De-o fi să am forţa suficientă, voi face singur necesarele gesturi. De nu...

Voi spune în schimb că, doar ieri, au existat două intervale în care, în ciuda stării generale proaste, am reuşit să zâmbesc. Primul a fost acela în care am citit un jurnal scris într-un stil extrem de amuzant (îl poţi citi şi tu aici). Al doilea a fost când, privind un documentar pe Nat Geo Wild, m-a amuzat diversitatea gesturilor prin care un urs tânăr încerca să prindă somoni. Cu capul în apă, căutându-i cu labele sau sărind cu burta pe ei...

Punct...

joi, 9 mai 2013

Onorabilă domnişoară!

Prin prezenta ţin să vă comunic faptul că, în ciuda consecvenţei cu care îmi declar dezaprobarea în legătură cu unele elemente care vă sunt caracteristice, nu am suficient timp liber pentru a mă face de râs (e de râs faptul că mă ocup uneori de "micuţisme", vorba Aurorei Liiceanu) şi a vă face de râs de fiecare dată când aş avea ocazia.

Prin urmare, deşi mă onorează vizita dumneavoastra, ţin să vă anunţ că nu o să vă descriu prea des.

Cât despre ameninţările pe care aţi binevoit să mi le transmiteţi printr-o cunoştinţă comună... puţin probabil să ţin seama de ele sau să mă înfricoşeze...

Să vă dea viaţa ce meritaţi!

vineri, 3 mai 2013

Nu dau doi bani pe Paşte...

Mi-am amintit că, aproximativ anul trecut pe vremea aceasta, explicam de ce mi se pare absurdă religia. Pentru că nu am acum chef să scotocesc după argumente, încerc doar să vă atrag atenţia către postarea de aici. Majoritatea poate aţi citit-o dar, într-o astfel de problemă, poate că se recomandă recitirea exact în acele perioade clasificate drept sfinte.

Bucuraţi-vă de zilele libere dar lăsaţi dracu mieii, ouăle colorate, bisericile şi absurdele forme de salut pascale, postpascale şi postînălţare. Vă garantez că nu o se dărâme nicio biserică în capul vostru din cauza asta.

În altă perioadă a vieţii mai puneam un oarecare preţ pe Paşte, de exemplu în 2005 (vezi aici) sau în 2009 (vezi aici) sau încă nişte ani mai devreme, când cu tura la Văleni de Munte cu bicicletele. Acum, trec printr-o nouă perioadă în care la putere e tristeţea aşa că nu vă aşteptaţi la vreun zâmbet din partea mea până după şirul acesta de zile de care mi-e cam silă.

marți, 16 aprilie 2013

Cu scârbă mă jur (2)...

sunt mulţi oameni, dintre cei cu care interacţionez des, aproape zilnic mai exact, pe care nu-i suport.

Mai ieri nu ştiu cum m-am lăsat târât într-o discuţie despre oameni motivaţi să lupte şi oameni care au ales să renunţe la luptă, să renunţe să viseze la iepuri albaştri pe pereţi de Facebook. Am simţit nevoia să clarific lucrurile dar a ieşit o aiureală...

-Dacă te interesează ceva, încerci să-ţi atingi interesul.
-Nu te-ai gândit şi la varianta în care te interesează ceva aproape imposibil de realizat dar, de dragul igienei psihice, alegi să abandonezi în cea mai mare parte a timpului gândurile care, în loc să te motiveze, te-ar deprima?
-?!?
-Uite, să spunem că eu vreau să îmi fac la vară concediul în Insulele Maldive.
-Şi care e problema?
-Problema este că, după estimarea mea, aş avea nevoie de 2000 Euro pentru o săptămână în Maldive.
-Faci rost de ei.
-Cum? Pariuri cu mize mari nu practic, la loto nu joc, ca salariu nu iau nici pe departe o sumă aşa mare până atunci.
-Tu eşti pasionat de pariuri?
-De ce întrebi?
-Aşa am avut impresia, că te ocupi cu aşa ceva. Altfel te-ai fi gândit să faci un credit pentru asta.
-Ţi-ai imaginat că unii, când cer 2000 de Euro credit, află că, din cauza venitului mic, banca nu are voie să le dea decât jumătate sau chiar mai puţin din suma solicitată?
-?!?
-Dar până la urmă de ce mă plâng eu de bani în faţa unor oameni care nu au dus niciodată lipsă de ei?

Azi, exact acelaşi isteţ, mă deranjează din nou. Ciudat cum pot unii să te deranjeze din prima zi în care-i cunoşti şi să insiste pe linia asta şi în următoarele...

-Mai ai mult de muncă?
-Mai am, trec prin fiecare document de vreo 5 ori pentru că e procedura ciudată.
-E bine că ai de muncă...
-Sigur, te-aş aproba dacă aş fi şi plătit pentru asta.
-Cum? Nu eşti plătit?
-Tu ai uitat ce discutam ieri despre Maldive.
-Înţeleg, nu eşti plătit aşa cum doreşti. Înţelesesem că nu primeşti salariu.
-Recunosc, m-ai prine exprimându-mă incomplet de data asta.

Mai trec nişte ore şi, în faţa unor întrebări pe care eu le consider inutile şi extrem de intruzive, păstându-mi totuşi în mare măsură calmul, încerc să pun distanţă între mine şi această nouă cunoştinţă.

-Lumea nu înţelege un singur lucru...
-Care?
-Că am dreptul să fiu diferit, să am particularităţile mele, să mă comport altfel decât oamenii se aşteaptă să o fac.
-Puteai să răspunzi scurt, fără să faci o întreagă teorie.
-Dar am dreptul să răspund vag, folosind ce teorie vreau. Dacă nu eşti de acord înseamnă că, din start, îmi refuzi dreptul de a nu răspunde unor aşteptări cărora nu vreau să le răspund.
-Te referi cumva la mine?
-Mă refer şi la tine. Din păcate nu eşti singurul care vrea ca ceilalţi să vorbească şi să acţioneze conform unor norme sociale aparent universal valabile.
-Bine, nu te mai reţin. Intenţionam doar să fac conversaţie 10 minute, cât mai avem până la terminarea programului.

Îmi venea să-l trimit dracului în Maldive să facă conversaţie cu băştinaşele...