marți, 26 septembrie 2017

-Tramvaiul e în stânga!


-Şi metroul e în dreapta...

Seara... Dăm timpul înapoi...



Azi dimineaţă, doamna încearcă să mă sensibilizeze sugerând că anxietatea şi depresia îşi fac de cap în creieraşul ei inteligent.


-Azi m-am rătăcit la metrou...

spune ea cu o tentativă de lacrimă în colţul ochiului

-Cum să te rătăceşti? Te uiţi pe o hartă şi te orientezi, ce-i aşa complicat?

-Am luat metroul în sens invers şi nu mai ştiam unde mă aflu...


Aici, dacă eram în starea antiţărani, i-aş fi putut spune că rătăcit la metrou poate să ajungă doar un om de la ţară care ajunge în capitală odată pe secol sau mai rar, nicidecum un locuitor vechi al Bucureştiului, cum pretinde doamna în cauză că ar fi.

Nu eram în starea aia aşa că am ignorat-o.

O aud mai târziu povestind din nou faza şi aud concluzia, probabil corectă. De la alprazolam i se trage neatenţia...

Treaba e că, din "puţina" literatură de specialitate citită şi din experienţa personală, pot spune că Xanax-ul ăsta nu te ajută cu nimic dacă nu apelezi în paralel la psihoterapie (şi aici pot spune că e genială abordarea psihoterapiei cognitiv- comportamentale în cazurile în care se invocă depresia dar realitatea e totuşi departe de o astfel de tulburare). Dacă îl iei numai pentru a-ţi justifica un concediu medical (cum pare să fi făcut doamna asta care avea moşia de reamenajat în vara asta, împuşcând mai bine de două luni de medical făcând pe deprimata) atunci eşti o persoană extrem de proastă. Eşti de asemenea proastă dacă nu apelezi la psihoterapie (asociată sau nu farmacoterapiei) pentru că nu ai bani dar accepţi ca soţul tău să încerce să te înveselească cu un nou telefon (contravaloarea şedinţelor de psihoterapie, care chiar ar ajuta în cazul unei depresii reale, pentru întreaga perioadă în care ai stat în medical).

Convingerea mea e că nu de prostie e vorba, mai degrabă e vorba de oportunismul pe care îl mai suspectează şi acel director care, odată întoarsă la birou, te întreba dacă ai terminat treaba la moşie, nici prin cap netrecându-i omului să te întrebe cum stai cu sănătatea.

Să presupunem totuşi că suferi de depresie (că în definitiv, dincolo de avantajele anului acesta, ai avut şi nişte evenimente triste de depăşit) află că specialiştii consideră acceptabil un travaliu de doliu de 6 luni (şi am senzaţia că medicalul în acest interval de 6 luni l-ai primit), discutând de depresie sau altă tulburare psihică mai degrabă după menţinerea problemelor dincolo de aceste 6 luni decât înainte.

Presupunând în continuare că suferi, sugerez să citeşti întâi despre depresie şi alte tulburări psihice invalidante (de exemplu, în cartea asta), să consulţi un psihoterapeut (lista celor acreditaţi poate fi găsită aici) şi abia apoi, dacă e musai, să consulţi un psihiatru care să-ţi prescrie niscai pilule.

Poate e urât din partea mea că-ţi spun asta dar tu, stimată doamnă colegă, ai abordat problema exact invers decât era firesc, sugerând astfel că, în ciuda obişnuinţei de a te documenta cu privire la diverse boale, nu ştii nimic! Ţi-o spune unul care a suferit (şi încă va mai suferi) de o grămadă de probleme din spectrul depresiei şi anxietăţii dar care a depăşit (atât cât puteau fi depăşite) simptomele invalidante fără să apeleze la "pilule minune" precum cea cu care te "adorme" pe tine generalistul (că la medic specialist nu cred că ai apelat).

Succes!!!

Şi dacă ai cu adevărat probleme, ai convingerea că nimeni şi nimic nu te poate ajuta, atunci hai cu sinuciderea aia! Chiar nu contează dacă se întâmplă să ajungi un mort urât... Dacă mori, măcar nu îi mai încurci pe alţii (care, spre exemplu, cotizează la sănătate pentru tratamentul lu`matale)...