sâmbătă, 29 decembrie 2018
Ce citesc acum? (1)
Recent, am reînceput să cumpăr şi să citesc cărţi. Din cauza asta mi-am propus ca, în măsura în care cărţile achiziţionate şi citite (sau în curs de citire) îmi plac şi sunt disponibile online, să vă ofer link pentru a le putea cumpăra la rândul vostru.
În prezent am ajuns cam la jumătatea unei cărţi groase: John Grisham- Omul care aduce ploaia. O puteţi cumpăra dând click pe numele cărţii.
Cum am ales-o? Destul de simplu. În timp ce treceam printre rafturile cu cărţi ale unui magazin oarecare (din care am cumpărat cartea puţin mai scump decât pe Libris.ro) am remarcat numele autorului, mi-am amintit că în urmă cu mulţi ani am văzut un film inspirat dintr-un roman de Grisham şi că acel film mi-a cam plăcut. Prin urmare, am acordat încredere autorului.
Alte cărţi scrise de John Grisham sunt disponibile aici.
Spor la cumpărături şi lectură plăcută! :)
miercuri, 26 decembrie 2018
Măcin 2018, rezumatul turei
Ziua 1, miercuri 17 octombrie 2018
Traseu: plimbare prin oraşul Măcin
Distanţă înregistrată de GPS: 13.2 km
Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-1.html
Harta:
Profil:
Ziua 2, joi 18 octombrie 2018
Marcaj: cruce albastră
Distanţă înregistrată de GPS: 20.2 km
Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-2.html
Harta:
Profil:
Ziua 3, vineri 19 octombrie 2018
Traseu: Măcin- Pietrele lui Teo- Vf. Sulucu Mare- Vf. Piatra Râioasă- Şaua Şerparu- Sub Vf. Vraju- Sub Vf. Caramalău- Fântâna de Leac- Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Măcin
Marcaj: bandă albastră
Distanţă înregistrată de GPS: 20.9 km
Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-3.html
Harta:
Profil:
Ziua 4, sâmbătă 20 octombrie 2018
Traseu: Greci- Păşunea Crucele- Canton Cozluk- Valea Adâncă- Pietrele Mariei- Greci
Marcaj: punct roşu
Distanţă înregistrată de GPS: 25.9 km (include primul microbuz luat la întoarcere din Greci)
Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-4.html
Harta:
Profil:
Ziua 5, duminică 21 octombrie 2018
Traseu: DN 22D, intersecţie Turcoaia- ruine Troesmis- Dunăre- DJ 222H- Lacul Iacobdeal- Cariera Cerna- DN 22D- înşeuare între Vf. Chervant şi Priopcea- Valea Puturoasa- Cerna
Marcaj: bandă galbenă
Distanţă înregistrată pe GPS: 25.8 km
Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-5.html
Harta:
Profil:
Ziua 6, luni 22 octombrie 2018
Traseu: Greci- Valea Morsu- Vf. Ţuţuiatu- traseu Dealul cu Drum- traseu tematic Poveştile Măcinului- Greci
Marcaje: triunghi albastru, cruce roşie, triunghi roşu, punct albastru
Distanţă înregistrată pe GPS: 19,5 km
Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-6.html
Harta:
Profil:
Ziua 7, marţi 23 octombrie 2018
Traseu: plimbare prin Brăila
Distanţă înregistrată pe GPS: 6,3 km
Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-7.html
Harta:
Profil:
duminică, 23 decembrie 2018
Macin 2018, ziua 7
ZIUA 7- marţi 23 octombrie 2018
Definitivez
bagajul şi, puţin înainte de 11:00, cobor şi predau cheia. Ajung la autogară, iau bilet pentru microbuzul
care urma să treacă la 11:00 spre Smârdan. Pe microbuz aud un localnic povestind cum, cu ceva timp în
urmă, a mers cu un şofer drogat care scăpa din când în când maşina pe bălărie.
După ce cobor din
microbuz (cumva mirat că omul nu făcuse scandal mare legat de şoferul drogat)
caut să-mi dau seama din ce parte pleacă următorul bac spre Brăila. Observ ceva
mişcare în stânga, la bac-ul imens, pentru camioane (nu i-am reţinut numele).
Întreb pietonii care aşteptau ceva şi aflu că, după camioane, urmează să putem
urca şi noi. Odată îmbarcaţi, aflu că cel din microbuz, care povestea de
şoferul drogat, este profesor în Cerna. Începe să-mi povestească despre
construcţii de pe vremea lui Pazvante Chiorul, despre oameni importanţi care au
călcat prin locurile alea, despre proiectele organizaţiei din care face parte
(sau poate chiar o conduce). După ce coborâm de pe bac continuăm conversaţia
mult timp şi ajung să-mi cam pierd răbdarea. Pe partea cealaltă, conversaţia
era interesantă, omul dovedindu-se suficient de instruit încât să-mi ofere
informaţii din diverse domenii (de exemplu, am aflat despre o scriere a lui
Sadoveanu inspirată de natura de lângă Traian, localitatea aflată aproape de
Dunăre, la care se ajunge dinspre Cerna). Pentru mai mult timp am reţinut că
profesorul din Cerna are legături de familie cu un militar important (?!) în
perioada comunistă, un anume Bodolin (sau ceva de genul acesta). Probabil era
interesant dacă înregistram audio discuţia...
După ce decidem
să ne îndreptăm spre Brăila îi spun că voi merge pe jos până acolo (deja mi se
părea că discutasem prea mult şi simţeam nevoia să mă întorc la gândurile mele
mărunte), refuzând să merg cu taxiul cu care profesorul a plecat spre Str.
Plantelor.
Într-un fel am
regretat că am decis să merg spre gară pe jos (bagajul era destul de incomod) dar,
mergând încet, am ajuns până la urmă în oraş fără cine ştie ce efort. Nu-mi mai
aminteam mare lucru despre traseu de anul trecut. La o intersecţie mare observ
un indicator spre centru. Pentru că nu cercetasem prea mult distanţele şi harta
Brăilei (planul schiţat pe bază de Google Maps a fost abandonat când am
observat cât de incomod mi-e bagajul) nu am luat-o atunci spre centru. După
încă o porţie de mers, timp în care constatam că acea parte de oraş nu este
prietenoasă cu turiştii, neexistând nici măcar o bancă pe care să faci popas)
ajung la ramificaţia spre gară. Aici mă uit la ceas, constat din nou că mai am
tot timpul din lume până la tren aşa că în loc de dreapta fac stânga, pe Str.
Eremia Grigorescu. Dau relativ repede de centura verde a Brăilei unde mă opresc
pe o bancă să mănânc şi să mă odihnesc. Continui înainte apoi, menţinând cu
aproximaţie direcţia spre centru, fac cam la întâmplare stânga şi dreapta
nimerind în centrul vechi, pe strada Justiţiei unde observ o clădire care părea
aproape de prăbuşire. Cu norocul dezorientatului găsesc o alee în trepte care
mă scoate pe malul Dunării.
Merg pe malul Dunării (de fapt ceva mai departe, pe
unde duce asfaltul) până dau de str. Împăratul Traian pe care decid să pornesc
cumva spre gară. Pur întâmplător nimeresc la Hotel Traian, la Muzeul Brăilei şi
la Teatrul Maria Filotti.
Undeva pe aici dau de un bulevard deasupra căruia se
montaseră zilele trecute umbrele. Pe marginea trotuarului, suficiente bănci
încât să mă opresc şi eu să mai lenevesc un pic. Nimeresc cumva pe str. 1
Decembrie apoi prind Bd. Dorobanţilor spre dreapta. Nu peste mult timp reajung
la intersecţia Dorobanţilor cu Eremia Grigorescu şi mă îndrept spre gară unde
ajung cam cu două ore mai devreme faţă de plecarea trenului meu. Găsesc o
fornetărie, iau cafea de la un automat şi mă pun pe aşteptat.
De notat faptul
că, de la bac până la gară, inclusiv pe sectorul în care am încercat să parcurg
zona centrală pentru prima dată, m-am orientat exclusiv după o hartă incompletă
din GPS (ediţia 1900 toamna a României Digitale pentru Garmin). A fost un pic
deranjant dar şi provocator să mă orientez pe baza unor informaţii incomplete.
Bd. Dorobanţilor nu este cartat pe ROAD dar am intuit cumva că sunt pe drumul
bun, chiar dacă GPS-ul mă arăta undeva aiurea, între străzi mai importante.
Puteam să scot telefonul şi să deschid Google Maps dar nu m-am gândit la asta.
Pe tren, la
întoarcere, am băgat rucsacul sub banchetă, cum făcusem şi la dus. Mi-a fost
destul de greu să nu adorm. Cumva, oboseala se acumulase fără să-mi dau seama.
Destul de aproape de ora potrivită cobor în Gara de Nord apoi iau metroul spre
casă.
Final de poveste!
CRONOLOGIE
6:40-
cobor din pat
10:46- plec de la
pensiune
11:02- îmi iau bilet de microbuz spre Smârdan
11:47-
fotografie la bac, pe malul dinspre Brăila sau dinspre Smârdan (nu mai ţin
minte)
13:00- plec spre
Brăila, după ce am luat bac-ul din Smârdan şi am conversat cu profesorul din
Cerna pe malul brăilean al Dunării
13:30- intersectez Eremia Grigorescu, continui
spre centru, nu spre gară
13:50- 14:12-
intersectez centura verde paralelă
cu linia de tramvai; fac popas pe o bancă
14:45- coborând dinspre Str. Justiţiei ajung pe
malul Dunării
14:49-
vapor
14:54- panou de căţărare
15:03-
Gara Fluvială Brăila
15:14- Muzeul Brăilei „Carol I”
16:02- Gara
Brăila
18:01- sunt deja
pe peron, în aşteptarea trenului
18:14-
plec spre Bucureşti cu IR 1578
PUBLICITATE:
Dacă doreşti să
mă ajuţi să fac şi în viitor astfel de plimbări, poţi cumpăra un telefon folosind acest link, asigurându-mi astfel un
mic comision (legal, declarat, impozitat). Mulţumesc! :)
sâmbătă, 22 decembrie 2018
Macin 2018, ziua 6
ZIUA 6- luni 22 octombrie 2018
Cu deja obişnuitul microbuz de 7 ajung în Greci şi apuc
marcajul triunghi albastru plasat suficient de des încât să fie aproape
imposibil să te dezorientezi. Anul trecut mă dezorientasem rău pentru că nu
intrasem în Greci dinspre DN deci nu trecusem prin centru. La panoul cu harta
Măcinului doi căţeluşi se gudură pe lângă mine. Regret un pic că-i las
flămânzi, cârnaţii stand şi de data asta la frigider, la pensiune. Până să ies
din localitate observ copii care mergeau spre şcoală.
Aproape imediat după panourile cu detaliile traseului Ţuţuiatul prind o variantă veche a
potecii, cu marcaj răruţ şi îmbătrânit. Ştiind cu aproximaţie direcţia în care
trebuie să merg, nu mi-am făcut probleme. Mi s-a părut o clipă că merg totuşi
cam prea departe de stâna din partea stângă dar marcajul confirma că nu am
apucat-o aiurea. M-am mirat un pic, puţin mai sus, când am fost înconjurat de
câini (anul trecut nu păţisem asta) dar am continuat în sus. Pentru câteva
minute, câinii au renunţat să mă mai latre, coborând să se gudure pe lângă doi
oameni, un bărbat şi o femeie, care tocmai urcau. Oameni şi câini, m-au ajuns
curând din urmă. Ne salutăm şi aflu că, acum, poteca marcată merge pe alt
traseu. Câinii, pentru a da aspect muncii probabil, mă lătrau mai insistent
parcă. Mi s-a spus că şoseaua (aşa numesc localnicii poteca lată în care aveam
să ajung puţin mai târziu) merge mai prin stânga şi că, pentru a nu fi nevoie
să mă întorc sau să o iau de-a dreptul către şosea, mă vor apăra de câini până
trecem de ţarcurile cu animale (capre, parcă). Femeia şi-a văzut de treabă când
am ajuns între ţarcuri, bărbatul m-a condus până când a considerat că nu mai
risc să fiu atacat de câini. Traseul actual al marcajului a fost gândit de cei
de la PNMM astfel încât să poată rămâne în zonă crescătorii de animale şi în
acelaşi timp să poată trece şi drumeţii cât mai în siguranţă. Oamenii cu
caprele au apucat să-mi spună că sunt cu animalele acolo de mai mult timp decât
cei de la stâna mare de pe stânga.
Dimineaţă
devreme, la doi paşi de localitate, am început cu emoţii urcarea. În vreo două
rânduri, judecând după reacţia crescătorului de capre, cel puţin un câine părea
să se fi repezit avântat spre mine. La despărţire îi mulţumesc omului că mi-a
purtat de grijă apoi ajung la şosea (adică la poteca lată, repet) şi fac
dreapta orientându-mă pe marcajele mult mai clare de pe această variantă. După
o curbă largă, ajung la ceva distanţă de ţarcurile cu capre. Câinii mă vedeau
şi lătrau în continuare dar măcar nu se mai apropiau, ştiind că pe poteca lată
am voie să merg fără să le pun în pericol găspodăria. Fac o poză cu zoom, în
jos, înspre ţarcuri, ca amintire.
Dacă ignoram
zarva făcută de câinii de jos, puteam să mă bucur de linişte, singur pe potecă.
Era destul de frig, dimineaţa arătând ca o veritabilă dimineaţă de toamnă. La
despărţirea traseului de cicloturism de triunghiul albastru fac un mic popas.
Deşi anul trecut mă debusolasem exact deasupra izvorului, de data asta
marcajele m-au dus fluent mai departe. M-am străduit să pricep unde pierdusem
poteca anul trecut dar nu m-am lămurit. La izvorul de sub Şaua Ţuţuiatul am
abandonat pentru câţiva metri poteca şi am apucat-o în sus, în stânga.
Ştiam că
acolo, chiar în înşeuare, se puneau cândva corturi (acum înţeleg că nu mai e
loc oficial de campare, singurul loc agreat de administraţia parcului pentru
campare, în apropiere de Greci, este cel de la cantonul Cozluk, pe lângă care
trecusem în ziua a patra). Nu mi se pare oricum un loc prea comod pentru pus
corturi, după părerea mea fiind mult mai plat pe Vf. Ţuţuiatu.
Nu peste mult
timp, ajung din nou pe acoperişul Dobrogei, unde mă întâmpină un vânt rece care
mi-a cam tăiat cheful de popas.
Mă opresc doar pentru fotografii apoi continui
înspre Valea Seacă. Dintr-o înşeuare, văd o potecă perpendiculară pe marcaj.
Îmi stârneşte curiozitatea aşa că intru pe ea. Ajung pe o crestuliţă unde
vântul bătea şi mai puternic.
Nefindu-mi clar care este vârful către care
poteca se îndrepta (nu mi s-a părut că relieful ar prezenta un vârf evident în
apropiere) mă întorc, mânat şi de zgomotele din vale care anunţau nişte capre
aflate în apropiere cu gând să pască pe Ţuţuiatu, probabil. Revenit în marcaj,
fac dreapta şi ajung la bifurcaţia către traseul Dealul cu Drum. Nici de data
asta n-am avut sânge în mine ca să merg până în Valea Seacă... La bifurcaţie,
caut cu privirea un indicator care, anul trecut, părea aproape înghiţit de un
copac. Nu l-am mai zărit deci cred că cineva l-a dat jos. Sper să nu-l fi dat
jos cu tot cu copac. Recunosc în schimb banca de lemn pe care m-am oprit anul
trecut să beau ceai. Nu mai resimţeam aici satisfacţia de anul trecut dar mă
simţeam oricum plăcut. Câinii care însoţeau caprele nu se mai auzeau, pădurea
mă ocrotea deja destul de bine de vânt, soarele începea să capete putere. Mă
bucur de poteca lată şi de mersul prin frunze. Tresar din când în când auzind
zgomot în pădure. De fiecare dată se dovedeşte un zgomot inofensiv produs de o
pasăre care zboară prin vegetaţie ceva mai deasă sau de o creangă uscată care
se prăbuşeşte la pământ. În alţi munţi, astfel de zgomote m-ar fi dus cu gândul
la urs dar aici ştiam că nu sunt carnivore mari.
Ca amuzament, îmi
amintesc cum, în urmă cu câteva veri, undeva la sud de Cheile Râşnoavei din
sudul Postăvarului, un zgomot din pădure m-a făcut să tresar şi, câteva clipe
mai târziu, observând atent zona, am constatat că m-am speriat de o veveriţă.
Ajung la acel
indicator de lemn spre Greci (prin Ţuţuiatu) şi spre Nifon (continuarea
traseului Dealul cu Drum) apoi mă uit cam ca viţelul la poarta nouă după nişte
triunghiuri roşii care se vedeau dincolo de o mică vale, aparent fără să fi
avut vreun rost acolo. Îmi dau până la urmă seama că eram la bifurcaţie şi caut
banca de lemn parţial prăbuşită pe care lăsasem rucsacul anul trecut, înainte
să treacă pe acolo acei motociclişti din Mureş. Constat că banca se prăbuşise
de tot, că fusese mutat un panou montat de cercetaşi, că peste vale, exact spre
marcajele aparent fără rost, urma să continui eu. Îmi aduc aminte de poteca
urcată mai sus decât marcajul, care mă nedumerise vag anul trecut. Constat acum
că, din cauza unor copaci prăbuşiţi peste poteca veche, s-a format această
potecă de sus care te poartă destul de departe de vreo doi copaci cu marcaj.
Acum îmi explic de ce anul trecut pornisem cu avânt tot pe aici. Pur şi simplu,
în lungul marcajelor, era complicat de depăşit încâlceala copacilor căzuţi.
Oare cum e mai
bine? Să tai copacii prăbuşiţi peste poteca marcată sau să deschizi o nouă
potecă pe care să ocoleşti zona “calamitată”? Din punctul naturii de vedere
încerc să văd lucrurile.
Cam pe aici îmi
verificasem jurnalul de anul trecut pentru a-mi da seama cam care este durata
până la puţinele puncte de reper de pe traseu. Raportându-mă la microbuzul care
urma să intre în Greci la 17:30, aveam tot timpul din lume.
Urmează un
segment de traseu mai sălbăticuţ un pic, pe care tot auzeam zgomote ciudate din
stânga. Părea că, uneori, trec oameni undeva în paralel cu poteca. Până la
urmă, se pare că auzeam doar trecerea spiriduşilor pădurii pentru că om nu am
văzut până aproape de intrarea în Greci. Într-un punct însorit, bucurându-mă de
soarele devenit suficient de puternic, mă transform într-un ciudat om al
plajei, purtând bocanci în loc de papuci, mergând pe poteci de pământ în loc de
nisip. Merg aşa până în poieniţa cu stânci în care stătusem la soare şi anul
trecut.
Decid să fac popas şi de data asta. Trec de o îngustă perdea vegetală
şi mă opresc în poiana un pic mai intimă aflată dedesubt. Constat că folosesc
şi alţii poiana asta, orientându-mă după cele cîteva pet-uri rătăcite prin
iarbă. Cu soarele încălzindu-mi plăcut corpul, mă opresc să mănânc. Într-un top
al locurilor în care am făcut pauză de masă pe traseu, această poiană sunt
tentat să o plasez pe locul doi, după vârfuleţul pe care am mâncat cu o zi în
urmă. Cât am stat în poieniţa de jos am avut din nou impresia că se apropie
oameni. Până la urmă, cred că mi s-a părut şi de data asta. Dacă aş fi avut
convingerea că niciun om nu se va apropia în următoarele minute probabil mi-aş
fi prezentat tot corpul soarelui.
După pauză,
continui pe poteca oarecum îngustă, presărată cu schimbări de direcţie şi mici
urcări sau coborâri. Când ajung la ramificaţia potecii tematice Poveştile
Măcinului decid să profit de revenirea mea pe aici şi să parcurg şi acest
segment scurt, marcat cu punct albastru. Acest punct albastru evoluează frumos,
prin poieni şi pădure, oferind pe alocuri vizibilitate spre împrejurimi.
Panourile care marcau puncte deosebite ale potecii tematice le-am găsit
distruse, cel mai probabil de forţele naturii.
Doar jos, la sfârşitul potecii
tematice, panourile explicative stăteau în picioare. Aici, jos, m-a intrigat că
punctul albastru dispărea pur şi simplu, neconectându-se la loc în triunghiul
roşu aşa cum mă aşteptam eu (dar harta, aveam să constat mai târziu, nu îmi
dădea dreptate).
Ajunsesem în
apropierea unui drum situat undeva între marcajul de pe Dealul cu Drum şi cel
de pe Cozluk. Firesc, am pornit în dreapta şi, în scurt timp, aveam să observ
panourile de la intrarea în traseul Dealul cu Drum în partea dreaptă. Sfârşitul
în nicăieri al punctului albastru îţi permite pentru câteva minute să faci pe
exploratorul, fără riscuri. Şi e plăcut să faci asta.
Întoarcerea în
civilizaţie este confirmată de un tractor care se apropie dintr-o direcţie pe
care nu anticipasem că e vreun drum. Un pic mai târziu, observ doi drumeţi care
intră în poteca cu triunghi roşu. În acest timp, eu intram inapoi în Greci. Mă
uit la ceas şi-mi spun că aş putea ajunge la microbuzul de 3 şi ceva care să mă
scoată în DN de unde să mă preia cel dinspre Turcoaia până în Măcin. Nu eram
convins că voi ajunge la timp în centru dar am mărit totuşi viteza. Când ajung,
constat că ar fi timp să ies pe jos până la DN. Pornesc pe marginea şoselei.
Spre ieşirea din localitate, pe cealaltă parte a şoselei (pe dreapta) observ un
însemn rotund care marchează micul camping Turtle Camp. Anul trecut, deşi
trecusem pe sub acest însemn, nu l-am observat...
Merg câteodată cu
ceva mai mult de 6 km/h (GPS-ul calcula uneori 6,2- 6,3 km/h) aşa că ajung în
DN înainte ca microbuzul de Tulcea să se înscrie pe drumul judeţean spre Greci.
Mă aşez cât mai vizibil la intersecţie sperând că nu voi trece neobservat
pentru şoferul microbuzului de Măcin. Observând microbuzul de Tulcea,
aproximativ la ora la care mă aşteptam, mi-am spus că mai am doar câteva minute
de aşteptat. N-apuc eu bine să gândesc că microbuzul de Tulcea deja se întoarce
dinspre Greci. Din el coboară câteva persoane care, ca şi mine, au aşteptat
continuarea spre Măcin. Previzibil, în câteva secunde a ajuns şi microbuzul
nostru. Îmi spuneam totuşi că, de-ar fi să nu ajungă, am tot timpul din lume să
ajung pe jos la pensiune, încă pe lumină. Cu microbuzul revin în dreptul
pensiunii mai devreme decât anticipasem. Mă aşez pe banca pe care am aşteptat
şi anul trecut, în apropierea autogării. Sun la muncă pentru că primisem un
apel mai devreme. Nu era nimic alarmant. Pornesc agale spre ieşirea de nord din
oraş. Găsesc un loc înierbat unde mă bucur de soarele nu la fel de fierbinte ca
mai devreme, după ce termin convorbirea mai merg un pic spre Smârdan apoi trag
stânga pe malul Dunării unde fac plajă vreo 30 de minute.
Într-un târziu,
mă întorc spre pensiune şi mă apuc cam fără chef să strâng bagajul. A doua zi
urma să plec spre casă. După lăsarea întunericului plec să fac mici
cumpărături. N-am mai luat masa la pensiune dar am apucat totuşi, mai târziu ca
niciodată, să trec pe la recepţie şi să mai schimb câteva vorbe cu
recepţionerul cu care a fost plăcut să interacţionez pe durata sejurului.
Acesta se pregătea să predea schimbul, a doua zi urmând să se ocupe de recepţie
altcineva. Cu toată ora târzie, omul este la fel de binevoitor ca de obicei.
Cumpăr o bere (puteam s-o iau şi din Profi, un pic mai ieftin, dar am
considerat că nu merită să mă zgârcesc pentru doi lei), omul mi-o desface
astfel încât să o pot deschide definitiv în cameră dar să nu răsufle prea mult
până ajung sus. Beau berea în cameră, în timp ce continui cu strângerea
bagajului. Mă culc destul de târziu.
Trăiam o senzaţie
de tip nu m-aş da dus de aici. Dacă nu aş fi avut deja cumpărat bilet de tren
pentru a doua zi, probabil că aş fi întrebat dacă mai pot prelungi şederea în
Măcin.
CRONOLOGIE
7:02- îmi iau bilet de microbuz pentru Greci
7:35- am coborât din microbuz în Greci
7:56- intru în traseul Ţuţuiatu (panou la
intrare)
8:17-
8:18- primele fotografii pe traseul
Ţuţuiatu
8:28-
izvorul carpati.org
8:45- izvorul de
sub Şaua Ţuţuiatu
9:10- Vf.
Ţuţuiatu
9:23- zoom spre construcţiile în paragină de la
intrarea în traseu
9:46- ramificaţia potecii cruce roşie spre
Dealul cu Drum
10:00- 408 m altitudine; drum mai scurt continuând înainte către Dealul cu
Drum; marcajul face stânga
aici; în nord îşi are obârşia Valea Luncaviţa
10:33-
10:51- popas pe cruce roşie, la
final rămân în mânecă scurtă
11:04- indicator traseu cicloturism
11:16- 11:30-
ajung în triunghiul roşu de pe
traseul Dealul cu Drum; fac popas
12:02- rămân în slip sub Vf. Lupului
12:21- 13:17- pauză de masă în poiană sub poteca Dealul cu
Drum
13:30- ramificaţie
potecă tematică Poveştile Măcinului, marcată cu punct albastru
13:45- panou cu explicaţii pe poteca tematică
(punctul 8 al traseului)
13:49- sfârşitul potecii tematice
13:52- vedere spre Pietrele Mariei şi copacul lui
Bezergheanu
14:16-
ramificaţie punct roşu spre Cozluk
din şosea asfaltată
14:38- staţie microbuz centru Greci
14:47- Turtle Camp
15:07-
ajung pe jos în DN 22D
16:02- mă aflu la
ieşirea din Măcin dinspre Brăila, în pauză, undeva pe câmp
16:43- fac plajă pe malul Dunării, aproape de
cotul fluviului
17:42- am ajuns în cameră
19:38- fac cumpărături la Profi
20:03- îmi iau prăjituri de la Angelo
23:45- mă culc
PUBLICITATE:
Dacă doreşti să
mă ajuţi să fac şi în viitor astfel de plimbări, poţi cumpăra o rovinietă online folosind acest link, asigurându-mi astfel un
mic comision (legal, declarat, impozitat). Mulţumesc! :)
Macin 2018, ziua 5
ZIUA 5- duminică 21 octombrie 2018
Cu lecţia despre microbuz învăţată, ajung în autogară la
timp pentru maşina de 7:00 cu care
merg până la intersecţie Turcoaia (7 lei biletul). Mă gândeam să rog şoferul să
îmi permită să cobor puţin mai devreme, exact la ramificaţia spre Troesmis dar
neştiind cât de clar e marcat locul, am renunţat să încurc omul. În momentul în
care am observat indicatoarele mari, imposibil de ratat, mi-a părut un pic rău
că nu am vorbit cu şoferul dar mi-a trecut repede. Prin urmare, la ora 7:34,
coborâsem la ramificaţia spre localitatea Turcoaia şi mă pregăteam să o iau
înapoi pe DN 22D cam un kilometru. La 7:41
îmi începeam traseul.
Până la
indicatorul pe care-l văzusem din microbuz s-a dovedit că am avut mai puţin de
mers (ROAD zice că au fost aproape 800 m); am ajuns la intrarea pe drumul de pământ spre Troesmis la 7:54 (se pare că nu aveam chef de mers repede la
ora aia). Aici am făcut un mic popas pentru a mă obişnui cu aspectul locurilor
şi pentru a negocia cu un căţeluş să nu mă urmeze.
Continui liniştit pe drumul
prăfuit, printre construcţiile în paragină care, probabil, au aparţinut de un
CAP.
Urmează curând clipa de dezorientare, drumul se bifurcă. Şi eu pe unde o
iau? Decid să continui în
dreapta şi, ca insensibilul, trec pe lângă nişte ruine. Ceva mai încolo, observ
nişte ziduri care par vechi (aveam să citesc apoi că zidurile alea reprezintă o
încercare barbară de reconstruire a cetăţii Troesmis).
Casc ochii pe acolo, fac
fotografii, sunt mândru că ştiu destul de exact unde mă aflu, privesc Dunărea.
Între timp, căţelul care s-a ţinut după mine din DN s-a prins că nu am la mine
mâncare câinească (pe bune, nu aveam nici vreo cutie de pate, nici vreun
cârnat) şi a coborât pe malul Dunării (era interesant dacă observam pe ce rută)
la nişte semeni de-ai lui. În deşteptăciunea mea, trag până la urmă concluzia
că zidurile ridicate reprezintă cetatea Troesmis Vest iar cele pe lângă care am
trecut iniţial cu indiferenţă reprezintă cetatea Troesmis Est.
Aveam să aflu la
câteva zile după ce m-am întors acasă că nu am văzut Troesmis Vest. Aş zice că
e un motiv bun pentru a reveni în zonă. :)
După ce studiez
un pic şi primele ruine întâlnite, făcând şi un înconjur al cetăţii ca să le
fac dreptate, studiez zona pentru a-mi imagina cum trebuie continuat ca să
ajung la următorul obiectiv al zilei, vestitul lac Iacobdeal. Citesc şi
descrierea de pe site-ul PN Măcin (de unde aflasem că ar trebui să dau de
marcaj bandă galbenă pe aici) apoi, de la locul cu clipa de dezorientare prind
drumul care mă duce pe malul Dunării fără cine ştie ce complicaţii. Lucrurile
ar fi devenit vag complicate doar dacă m-aş fi trezit în jurul meu cu câţiva
lătrători. Asta nu se întâmplă, nici măcar prietenul care mă urmase din DN nu a
mai venit să mă bage în seamă. Ca să zic aşa, câinii şi-au văzut liniştiţi de
pescarii lor.
Fac stânga pe
drumul de pe malul Dunării şi, după vreo 700 m, descopăr minunăţia: marcajul
bandă galbenă. Îl fac celebru luându-i coordonatele: N45.13676 E28.19928.
Peste 250 m mai fac celebru un marcaj apoi am onoarea să găsesc şi un marcaj
însoţit de săgeată la intersectarea DJ 222H.
Chiar dacă nu anticipam neapărat
probleme de orientare, mă bucuram de fiecare dată când, după mai mult sau mai
puţin timp, mai apărea câte un marcaj de Valea Cerbului. Valea Cerbului am zis?
Staţi aşa că asta e din alt film,
din Bucegi!
Prind drumul
carierei (pe GPS-ul meu, cu hartă mai veche, în locul drumului îmi apare cale
ferată industrială), constat că se încălzeşte (asta în condiţiile în care, la
plecarea din Măcin, aveam şi plapuma pe mine) aşa că fac un popas (9:53- 10:10)
la finalul căruia dădusem jos câte ceva din straturile textile.
În apropierea
celui de-al şaselea marcaj, o cireadă de vaci traversează drumul în urma mea.
Nu ştiu de ce, mă bucur că nu au traversat exact când treceam şi eu pe acolo.
Marcajele 7 şi 8 sunt de asemenea însoţite de săgeţi care te îndrumă spre lac.
Pentru a-l face şef de promoţie, până să ajung pe malul lacului număr şi al
zecelea marcaj bandă galbenă. Dacă-mi aduc bine aminte, a fost al zecelea şi
ultimul.
Când ajung să văd
lacul am o senzaţie plăcută, asemănătoare cu cea din momentul în care, în vară,
am văzut pentru prima dată lacul Bucura (pentru cei care se aşteaptă să
folosesc în jurnalul acesta doar toponime din nordul Dobrogei, precizez că
Lacul Bucura, cel mai mare în suprafaţă lac glaciar din România, se află în
Retezat). Descopăr o mică boltă prin care se vede luciul apei, văd un cort
undeva în dreapta (aş fi curios să aflu dacă erau turişti sau aveau altă treabă
pe acolo), tot în dreapta, pe o piatră, observ două fete (coborâte dintr-o
maşină cu număr de Ialomiţa, dacă îmi amintesc corect).
Mi-am dat seama abia
acum că e duminică deci era aproape imposibil să fiu singur aici, cu atât mai
mult cu cât vremea e frumoasă şi am ajuns la ora 10:43 când până şi oamenii mai
leneşi s-au trezit demult.
Mă trezesc la
lacul Iacobdeal fără să am un plan precis despre ce voi face aici. Improvizez
şi pornesc pe o potecă în stânga. Dau curând de o trecere mai expusă pe care,
iniţial, refuz să intru.
Cât stau să fotografiez, îmi schimb gândul aşa că
păşesc atent pe trecerea expusă şi reuşesc destul de repede să ajung pe teren
mai sigur. Până la urmă, mergând ba mai departe, ba mai aproape de luciul apei
reuşesc să fac un tur complet al lacului.
După ce fac turul nu îmi mai vine
nicio idee aşa că-mi spun că e timpul să plec mai departe, cu atât mai mult cu
cât mă mai aştepta drum lung pe care, ca şi până aici, îl parcurgeam pentru
prima dată.
La 11:16
eram întors la drum, între marcajele 8- 9. Cu gândul la fetele din Ialomiţa
probabil (care îşi lăsaseră maşina aici şi pe care cred că mi le imaginam într-o ţinută precum cele de aici) bag capul în traistă şi pornesc în
dreapta fără să studiez descrierea sau vreo hartă. 10 minute mai târziu mă
gândesc că ar putea fi greşită direcţia pe care pornisem aşa că mă opresc să mă
uit pe hărţi. Păi da! Chiar era greşită direcţia. Nu total greşită (drumul
părea să ducă spre ieşirea sudică din Turcoaia) dar oricum, nu mă mai aflam pe
traseul descris. Mă întorc, mai trec odată pe lângă maşina fetelor, revin la
marcajul cu numărul 8 şi... rămân surprins văzând câte drumuri ajung aici: fix
4. Pe unul venisem dinspre Dunăre, pe unul venisem dinspre lac, celelalte două
păreau, într-un fel sau altul, să ducă spre Cerna. Din toate bucăţile de hartă
pe care le aveam la mine (chiar făceau mişto de mine oamenii când au aflat că
am luat un teanc destul de mare de hărţi) mă prind cel mai bine cum stau
lucrurile după captura făcută de pe https://opentopomap.org/#marker=14/45.11066/28.21967
. Mai citesc odată descrierea traseului apoi pornesc pe drumul care trece pe
curbă de nivel pe sub Bujoru Românesc şi Bujoru Bulgăresc. Mă tot uit în
stânga, spre cele două vârfuri, dar nu prea-mi vine să traversez câmpul spre
ele. Nici nu aveam în plan asta dar era totuşi o posibilitate. Teoretic, puteam
ajunge în drumul naţional cumva de-a dreptul dar pentru asta era necesar să
trec prin zone în care se păşuna. De undeva de sub culme oricum mă lătrau deja
câţiva căţei.
Cam la jumătatea distanţei dintre
cariera Cerna
(în dreptul căreia am mai întâlnit o săgeată care te îndruma spre
lacul Iacobdeal) şi şoseaua naţională drumul ajunge cam aproape de o stână.
Normal, şi aici câinii mă observă şi încep să facă spectacol sonor. Nu-mi fac
cine ştie ce griji, având în vedere că păstrează totuşi distanţa iar în jurul
stânei observ maşini şi oameni. Când trec prin dreptul stânei o maşină se
opreşte lângă mine nu mă prind în ce scop apoi porneşte de pe loc cu scrâşnet
de roţi. Probabil şoferul încerca să atingă limitele tehnice ale bătrânei
maşini.
Aproape de DN, pe stânga, observ un mic vârf (înconjurat de
curba de nivel de 150 m). Mă atrage irezistibil aşa că pornesc spre el. Sus,
vântul îşi cam face de cap.
Găsesc totuşi un loc vag ferit de vânt, mă îmbrac
suficient de gros cât să mă simt confortabil, dau rucsacul jos şi mă apuc să
mănânc. Mi-am spus atunci iar acum îmi menţin părerea că, din cele 7 zile de
Dobrogea, acolo este locul cel mai frumos în care am luat pauză de masă (12:35- 13:08).
După pauză cobor de-a dreptul spre şosea, ajungând exact la
borna kilometrică Cerna 5 km la ora 13:15.
Fac şi aici o mică pauză. La 13:37 trec pe lângă borna Cerna 4 km iar la 13:45 fac stânga pe un drum de pământ care la intrare
are o barieră şi un marcaj (?) pătrat galben. Se vede aici şi o bornă silvică cu numărul II 169. Mai
devreme, pe dreapta şoselei, se vedeau vârfuleţe drăguţe.
Dincolo de
barieră, la începutul acestui drum de pământ, se ghiceşte un adevărat WC
public, ţinând cont de mulţimea de şerveţele abandonate. Din fericire, nu
mirosea urât. În dreapta, după o îngustă perdea de copaci, se vedea câmpul. În
stânga părea mai vastă zona de pădure. Dacă pe vârfuleţul de 150+ m era rece şi
vânt, pe culoarul acesta dintre copaci era cald şi relativ însorit aşa că am
dat din nou jos straturi textile. Pustiu fiind, pentru vreo 30 de minute am
rămas doar în boxeri. Când am ajuns în înşeuarea dintre Vf. Priopcea şi Vf.
Chervant se simţea ceva vânt dar era în continuare cald.
Destul de curând, am
coborât pe partea cealaltă a culmii, spre V. Puturoasa. Sunt un pic dezorientat
la o bifurcaţie dar fac dreapta şi se dovedeşte în regulă. Probabil era în
regulă şi dacă o luam un pic înainte, printre culturile dintre care se auzeau
lătrături dar atunci am decis aşa. Ajung aproape de o casă şi-mi imaginez că
până aici se întinde satul. Aud şi voci aşa că mă retrag în lateral şi pun
nădragii pe mine că nu ştii niciodată cu cine te vezi pe uliţă, plus că
devenise un pic rece vântul. Depăşesc casa, urmează un drum de pământ lat şi
pustiu, marcat pe dreapta cu nişte pătrate albastre dacă îmi amintesc corect.
Puţin mai încolo dau de o stână pe dreapta, drumul trece pe sub ea la o
distanţă rezonabilă cât să nu întărâte prea tare câinii trecerea mea. Mai merg
un pic şi dau de un indicator spre Padocul Cerna. Îmi amintesc de jurnalul unei constănţence despre porţia de călărie pe care a luat-o acolo. Pare o idee
interesantă pentru o viitoare trecere prin zonă.
Fac dreapta şi
ajung în DN. Un pic mai devreme, spre estul satului, undeva în mijlocul
câmpului, observasem un om. Acesta a ajuns cam în dreptul indicatorului de padoc
când eu eram deja în DN. Fără să-mi dau seama ce intenţie avea, mă trezesc că
omul începe să urle spre mine: Ce cauţi, bă? L-am
ignorat, mi-am văzut de drum şi am făcut stânga, intrând destul de curând în
satul Cerna. Admiţând că aveam nevoie, nu cred că dorea să mă ajute la
orientare tipul ăla. :)
La intrarea în sat, dinspre Tulcea, trece microbuzul spre
Măcin. N-apuc să mă gândesc să-i fac semn să oprească. Îmi spun apoi că oricum
intenţionez să văd cum arată Cerna. Ajung curând în centru, mă cam prind pe
unde e staţia microbuzului, constat că nu-mi par tocmai frecventabili oamenii
din faţa magazinelor, până la urmă se găseşte un om mai frecventabil să-mi
confirme unde e staţia dar nu ştie şi când trece următorul microbuz.
Dimineaţă apucasem să întreb în Măcin când am microbuze de
întoarcere din Cerna şi aflasem că, seara, ultimele trec pe acolo pe la 17:30 şi pe la 18:30. Până la 17:30
mai aveam o grămadă de timp dar
speram totuşi să mai apară un microbuz între cel pierdut şi cel de 5 jumate. Pe
partea cealaltă, indicatoarele de Valea Vinului şi Cracpea îmi stârniseră
curiozitatea aşa că decid să explorez un pic într-acolo.
Pornesc perpendicular
pe DN, prind destul de repede o stradă în urcare spre dreapta, curând îmi spun
că nu duce în direcţia traseelor, fac cumva stânga, revin în faţa bisericii
aflate la câţiva metri de DN, mă orientez din nou şi nimeresc strada care trece
prin faţa Casei Memoriale Panait Cerna. În faţa casei o doamnă aştepta
vizitatori, probabil. Era o idee să intru dar nu sunt atât de pasionat de
literatură aşa că trec mai departe ca insensibilul. Constat că sunt chiar pe
Str. Panait Cerna. Continui pe ea, asfaltul se termină, strada merge mai
departe, eu merg mai mult din inerţie decât pentru că aş şti că e bună
direcţia. Într-o intersecţie întâlnesc un localnic în vârstă. Întreb, la noroc,
dacă pe acolo se intră în traseele marcate. Omul îmi spune să merg înainte că e
bine. Ajung la capătul satului, în câmp şi dau de un drum perpendicular pe Str.
Panait Cerna, în ambele direcţii. În ambele direcţii? Rahat!
Caut un indicator, un stâlp de marcaj sau ceva de genul ăsta
dar nu văd nimic. Mă gândesc că, a doua zi, planificasem să fac măcar parţial
traseul Valea Vinului sau traseul Crapcea şi mă cam irită faptul că, de la
indicatoarele din DN, nu a mai apărut niciun semn care să lămurească turistul
încotro să apuce. Muntele pare departe aşa că mă gândesc să renunţ la traseul
din Cerna. Decid aproape definitiv că, în loc de Cerna, a doua zi merg din nou
în Greci şi urc Ţuţuiatul prin Valea Morsu şi cobor pe Dealul cu Drum.
Revin în centru suficient de devreme încât să mă
plictisească aşteptarea în atmosfera aia destul de horror. Întreb la un
magazin de următorul microbuz dar n-am noroc să aflu de unu mai devreme de
17:30. O iau pe DN în partea cealaltă într-un ultim avânt de explorator. Găsesc
o mică piaţă oarecum plăcută, în faţa Primăriei (sau a şcolii, nu mai reţin
exact). Şed acolo o vreme, arunc la coş câteva ambalaje care-mi ocupau degeaba
rucsacul apoi mă întorc în centru. Un pic înainte de 17:30 ajunge
microbuzul. Exact la 17:30 microbuzul
opreşte în Greci. Îl ţin minte, plănuind să-l folosesc a doua zi.
Seara, la
pensiune, mă mai gândesc o vreme la traseul din ultima zi, mă uit pe hartă
neatent, îmi spun din nou că e aiurea să bălăuresc prin Cerna şi rămân la
planul cu Ţuţuiatul. La destul timp după întoarcerea din concediu am mai privit
odată harta şi mi-am dat seama că mă puteam descurca şi cu traseele din Cerna,
dacă aş fi fost atent şi un pic norocos. Rămâne pe data viitoare!
Cercetând din nou
hărţile la câteva săptămâni după concediu, am tras concluzia că la sosirea în
câmpul din marginea satului trebuia să cotesc la dreapta, ceva mai încolo
existând şanse să observ continuarea marcajelor bandă roşie şi bandă galbenă.
Anul trecut am
reuşit să fac doar traseul Pricopanul, o parte din traseele Ţuţuiatul şi Dealul
cu Drum. Anul acesta am refăcut toate aceste (bucăţi de) trasee dar am făcut şi
ceva pe deasupra. E adevărat că am făcut şi ceva în minus, drumul Smârdan-
Măcin pe jos şi drumul dintre Mânăstirea Izvorul Tămăduirii şi Greci, pe sub
munte.
CRONOLOGIE
4:50- cobor din pat
6:54- iau
bilet la microbuzul de 7:00 către
intersecţie Turcoaia
7:34- cobor din
microbuz la 5 km de localitatea Turcoaia
7:41- pornesc de la intersecţia spre satul
Turcoaia
7:54-
indicator spre Troesmis
8:00- soarele a
trecut peste culmile Măcinului
8:19- prima poză la Troesmis
8:26- încercare
de reconstituire a cetăţii Troesmis
8:38-
ultima poză la Troesmis
8:46-
revin la primele ruine, iniţial ignorate
8:50- bifurcaţie
drum spre malul Dunării
9:00- ajung la
drumul de pe malul Dunării
9:15- întâlnesc primul marcaj bandă galbenă
9:19- întâlnesc al doilea marcaj bandă galbenă
9:29- la intersectarea DJ 222h întâlnesc
al treilea marcaj bandă galbenă şi prima săgeată
9:46- întâlnesc
al patrulea marcaj bandă galbenă
9:53-
10:10- popas între Turcoaia şi Lacul
Iacobdeal
10:24- întâlnesc al cincilea marcaj bandă galbenă
10:27- întâlnesc al şaselea marcaj bandă galbenă
10:30- întâlnesc
al şaptelea marcaj bandă galbenă, alături de o săgeată spre stânga
10:35- întâlnesc al optelea marcaj bandă galbenă,
alături de săgeată spre dreapta
10:40- întâlnesc al nouălea marcaj bandă galbenă
10:43- întâlnesc al zecelea marcaj bandă galbenă,
prima poză la Lacul Iacobdeal
11:08- ultima poză la Lacul Iacobdeal
11:16- plec de la Lacul Iacobdeal
11:27- eroare orientare
11:36- intersecţie de drumuri în apropierea
Lacului Iacobdeal
12:04-
privesc Vf. Bujorul Bulgăresc
12:18- indicator
spre Lac Iacobdeal la Cariera Cerna
12:35- 13:08- popas
pe vârfuleţul de 150+ m
13:15- 13:24-
popas lângă bornă kilometrică Cerna
5 km
13:27- ramificaţie drum spre cariera Cerna şi
Lacul Iacobdeal
13:37- bornă kilometrică Cerna 4 km
13:45- intru
către stânga pe un drum lat de pământ, blocat cu barieră
14:14- intru
într-un un drum de pământ lat
14:17-
virez 90 de grade la dreapta
14:30- casă
locuită
14:53- indicator la stânga către Padoc Cerna
15:00- virez stânga pe DN 22D
15:05- intru în Cerna
15:17- pod în
apropierea staţiei de microbuz din Cerna
15:20- indicatoare spre Crapcea şi Valea Vinului
15:47- Str. Panait Cerna se termină în câmpul de
la marginea satului
16:03-
ajung înapoi la podul de lângă
staţia de microbuz
16:18- rămân în
apropierea centrului satului Cerna pentru aproximativ 75 minute
17:30- microbuzul în care am urcat mai devreme
din Cerna ajunge în centru, la Greci (şoferul este acelaşi ca la microbuzul cu
care m-am dus)
17:58- am
ajuns în cameră, la pensiune
18:29- iau
masa la pensiune (la ora asta Cozandra are ultima trecere prin Cerna, către
Măcin)
PUBLICITATE:
Dacă doreşti să
mă ajuţi să fac şi în viitor astfel de plimbări, poţi cumpăra o lanternă folosind acest link, asigurându-mi astfel un
mic comision (legal, declarat, impozitat). Mulţumesc! :)
Publicat de
Adrian
la
15:40
Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
banda galbena,
Bujorul Bulgaresc,
Cerna,
cetatea Troesmis,
concediu,
concediu 2018,
Dunarea,
Lacul Iacobdeal,
Muntii Macin,
pe malul Dunarii,
Troesmis,
Turcoaia,
turism in judetul Tulcea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)