vineri, 14 noiembrie 2014

Coincidenţe suspecte



12 noiembrie 2014, seara, părea firesc să mă bucur că am luat în sfârşit o decizie din seria "rişti dar, aproape sigur, nu câştigi nimic din asta" procurând un obiect pe care mi-l doream de mult. Totuşi, bucuria era serios umbrită de anticiparea eforturilor necesare pentru a resimţi cât mai puţin investiţia.

Pe fondul acestui amestec de bucurie cu anxietate mă trezesc, la 19:21, cu ea, undeva în dreapta. Dacă m-ai fi întrebat acum o lună aş fi spus cu convingere că, de data asta, ea chiar a dispărut din drumul meu. Pe 22 octombrie, geaca Mammut de culoare light blue îmi reamintise de ea dar o uitasem din nou destul de repede. Acum mi-a revenit oarecum insistent în minte şi m-am trezit observând că ne despart multe lucruri pe care eu le consider extrem de importante:

ea este iubită, eu nu;

ea are un salariu decent, eu nu;

ea a terminat o facultate bună, eu nu am reuşit să termin o facultate de căcat;

ea are casă, eu sunt tolerat în casa părinţilor în care, de multe ori, mă simt de-a dreptul mizerabil;

ea îşi face concediul pe unde pofteşte, eu abia reuşesc să ies din oraş câteva zile pe an (anul acesta am ieşit pe munte fix 5 zile: tura cu copii pe Clăbucetul Taurului, tura cu Daniel pe Valea Albă, tura cu Bogdan prin Baiului, turele solitare pe Take Ionescu şi pe Clăbucetul Azugii);

ea îşi vede cu calm de viaţă, eu mă împiedic de anxietate în multe momente, mai mult sau mai puţin dificile.

Există şi o mică asemănare... Amândoi, în toamna trecută, am protestat la adresa criminalului proiect prin care Victor Ponta dorea să distrugă definitiv şi iremediabil o bucată din Apuseni. Amândoi dar nu împreună...

Da, mi-e teribil de ciudă că, pe lângă diferenţa diferenţelor, există multe alte deosebiri între mine şi cea care aproape mi-a golit rezerva de sentimente de toate tipurile.

Da, am recunoscut-o corect pe tipa în geaca light blue despre care scriam pe 23 octombrie, chiar este prietenă cu ea.

Revenind la seara de 12 noiembrie, pot spune că, vreo două ore înainte de întâlnirea cu ea (dacă se poate numi întâlnire momentul în care privirile ni s-au intersectat fără ca vreunul să schiţeze vreun salut), am avut un client care avea laptopul pus într-o geantă pe care, la o privire rapidă, citisem Unicredit România. În realitate scria altceva dar... se pare că obsesiile îşi fac simţită prezenţa inclusiv alterând simţurile. Cât de ciudat e să trăiesc viaţa mea de rahat în acelaşi timp în care ea, femeia cu care am comunicat o vreme, trăieşte o viaţă fără griji.

13 noiembrie, dimineaţă, văd în drumul meu un număr mare de afişe electorale cu Ponta. Furios, trag o flegmă pe chipul primului ministru. Sper să nu-l votaţi duminică! Mai bine un preşedinte analfabet decât unul hoţ...

Ceva mai devreme mai trăisem o porţie de sentimente de descurajare şi furie dându-mi seama că, din motive pe care nu le înţeleg şi nu le pot controla pe de-a-ntregul, este foarte probabil să se fi terminat înainte de a începe excursia mea plănuită, în destule detalii, încă din septembrie. Când e să se aleagă praful... praful se alege!

14 noiembrie, dimineaţă. Ca să-mi fie odată în plus ciudă că am ratat o experienţă interesantă şi că voi sta în cele 8 zile de concediu care urmează acasă, mă trezesc că îmi iese în cale un tip cu rucsac. Nu garantez că intenţiona să iasă pe munte zilele astea dar e sigur că, în mintea mea, omul mi-a ieşit în cale doar ca să mă enerveze pe mine.

Ce ciudat e când istoria neplăcută se repetă iar tu te trezeşti în egală măsură de nepregătit să reacţionezi într-un mod constructiv...

Sunt furios, nu mă simt bine...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu