joi, 26 mai 2011

Folk Frate, 3 ani în Iron City



Aproape de fiecare dată am scris despre concerte raportându-le cumva la mine, la starea mea de spirit, la bucuriile sau supărările mele. Pentru că nu văd de ce ar face excepţie această postare încep cu o descriere a împrejurărilor care m-au convins să revin în Iron City pentru aniversarea a 3 ani de Folk Frate.

Trecuseră deja vreo două săptămâni iar eu eram în continuare picat în butoiul cu melancolie. Mi se părea că este pus în pericol de starea mea inclusiv acel mult dorit proiect de la mijlocul lui iunie. În astfel de perioade, deşi îmi mai reţine atenţia câte-un concert (cum au fost săptămâna trecută concertele Semne -reprezentând cumva prezentul- şi Altar -trupă care reprezintă cumva adolescenţa mea), de cele mai multe ori mă las cucerit de tristeţe şi mă reîncadrez în rutina casă- job- casă, rutină care rareori reuşeşte să mă scoată din starea care mă nemulţumeşte sau mă îngrijorează.

Totuşi, parcă era prea mult să ratez şi această nouă ocazie pentru ieşit din casă. M-am gândit marţi seară că o aniversare nu poate să fie decât veselă. Am încercat să mă pregătesc pentru schimbarea de stare de spirit. Am ucis un aparat de ras în barba care crescuse destul în ultimele nu mai ştiu nici eu câte zile. Un ritual care mă ajută uneori să scap de acel autocritic nu am acum faţă de ieşit în lume.

Miercuri eram în continuare lipsit de chef dar, spre seară, mi-am spus că pofta de folk ar putea apărea dacă mă străduiesc un pic. Am mers acasă, am rezolvat câteva mărunţişuri apoi am plecat spre centru. Pe la 10 noaptea coboram în subsolul din Blănari 21 după ce, surprinzător, îl întâlnisem în faţa clubului pe Marian. Jos, comitetul de primire. Citisem de seara cu 100 de beri dar nu dădusem importanţă textului. Ideea mi-a reţinut totuşi atenţia când mi s-a arătat eticheta sticlei aniversare. Pentru că îmi era greu să păstrez sticla cu totul, am dezlipit eticheta de pe Ursus-ul ediţie specială Folk Frate, am scanat-o şi... am urcat-o în capul postării. Mai rămânea să o şi desfac cumva. Am întrebat şi a apărut o mână puternică (sau o mână prevăzută cu cheie de desfăcut, nu ştiu dacă este atât de important detaliul) care mi-a uşurat accesul la lichidul din sticlă. Frumos s-au organizat oamenii! :)

Studiez publicul, constat că sunt mulţi oameni noi, îmi odihnesc privirea pe câteva gagici mergând pe principiul că, probabil, este necivilizat să atingi dar să priveşti este voie cu siguranţă. :) Se întoarce un cap şi... dinspre el primesc salutul lui Tănase. Pentru o secundă mi-am reproşat că am ratat un nou concert Semne... Remarc şi câteva chipuri cunoscute cărora nu le asociez şi nume. Pentru că m-am obişnuit să merg la concerte fără să ţin neapărat să mă văd acolo cu cineva (deşi mi-ar fi plăcut să nu se întâmple aşa, văd că a trecut perioada în care miercurea mă mai întreba câte cineva dacă ne vedem în Iron City) nu mi-am făcut reproşuri şi pe tema asta.

Curând începe concertul, apar treptat şi alte chipuri cunoscute (Tivodar, Cristina Andrieş, Vlad, Dan Vasilescu, Fram, Dragos Boeru...), lumea era mult mai dinamică decât la serile Folk frate cu care mă obişnuisem eu iar treaba asta, surprinzător, mi-a plăcut. Parcă împrumutasem şi eu un pic din cheful de viaţă al acelor oameni frumoşi. Am resimţit ca fiind amicale zecile de atingeri întâmplătoare. Deşi, în zona în care-mi place să stau de obicei, eram mai degrabă printre necunoscuţi nu am avut senzaţia neplăcută de pericol pe care am trăit-o cu alte ocazii în aceleaşi împrejurări. Mă simţeam cumva printre ai mei, acceptat, poate chiar protejat.

Omuleţii de pe scenă au început seara cu Primăvara celor de la Măr Verde, au continuat cu Cântec pentru tine iar un pic mai târziu am reauzit chestia aia pe care o mai ascultasem o singură dată în Diham, la acea memorabilă noapte Folk frate:

Nevestica mea
Da-r-ar dracii-n ea
A început să tragă la măsea


De aici publicul, încet dar sigur, a devenit mai cald, şi-a folosit vocea, a format un cor pe 100 de voci care, în unele momente, era tare plăcut.

Destul de repede, prelungită până aproape că uitasem de ea, s-a auzit Verginica. Un alt moment cu public eficient a fost cântecul cu oi (Timpuri noi, Perfect).

Au existat şi două piese cu şoricei, cea a lui Mangu (sau inspirată din Mangu, nu mai reţin exact) cu şoricelul strivit pe perete şi Pseudofabula de la Roşu şi negru. Pe Pseudofabulă am fost plăcut impresionat de publicul nou care ştia bine piesa.

Au existat şi momente Vama Veche, cu Omul plajei şi alte chestii. Ţin minte că pe o piesă Vama Veche îmi venise un gând care mă făcuse să-mi doresc să scot notesul din buzunar. N-am scris gândul, nici nu mi-l mai aduc aminte.

Îmi aduc aminte în schimb de nu-mi pasă că iubitul ei acum... piesă pe care mi-am dat seama brusc că-mi pasă dar... nu am cum să schimb situaţia. M-am minţit o vreme spunându-mi că nu-mi mai pasă dar uite că lucrurile nu stăteau aşa... Aici a existat secunda de tristeţe.

O fază simpatică a fost apariţia surprinzătoare şi scurtă a Alinei Manole când Folk fraţii făceau obişnuita combinaţie dintre Holograf şi te iubesc atât de aşa şi aşa. A crescut mult din punct de vedere muzical Alina Manole în ultimii 3 ani...

A existat şi momentul Dragoş Boeru, la fel cum a existat deja obişnuitul moment Teddy- Olăraşu (mai lung de data asta, pe lângă N-ai nevoie de foarte multe existând şi alte piese Olăraşu pe care le cunosc în mai mică măsură). După N-ai nevoie de foarte multe mi-am imaginat cât de interesant ar fi să aud şi Tânăr şi acum a lui Adrian Ivaniţchi...

Emeric Imre a fost preluat şi de data asta cu două piese- depresie: Bună varianta rea şi Nebun de alb. Au existat câteva acorduri care m-au dus cu gândul şi la Scrisoare supărată dar... a fost o mică păcăleală. :) Oraţie de nuntă mai lipsea! :))Pe Nebun de alb, ca de obicei, publicul a reacţionat superb.

Să amintesc şi un moment în care publicul mi-a plăcut mai puţin, Cântec pentru Bucovina. Nu ştiu ce are piesa asta dar uneori este foarte bine primită- preluată de public în timp ce în alte seri este foarte slab preluată. Nu ştiu dacă variaţia asta are vreo logică.

Momentele Cristinei au sunat plăcut, a sunat incredibil de bine şi momentul lui Vlad (scriam prin 2009 că s-a exagerat cu timpul care-i fusese acordat lui Vlad dar am constatat aseară că omul a meritat să-i fie acordată încrederea, în felul acesta învăţând să-şi facă mai plăcută prezenţa pe scenă), mi-a plăcut şi obişnuitul moment Cristina- Vlad cu deja clasica Baby a celor din Iris.

Pe zona de coveruri internaţionale Tănase era foarte în elementul său în timp ce eu mă minunam de cât de prezent era publicul.

A fost şi un mic moment Andrei Văcaru dar am uitat cu desăvârşire ce s-a cântat atunci. Oricum, auzind de Andrei mi-am amintit de Ză` Duff şi de concertele la care tare bine-mi pare că am ajuns anul acesta.

S-a spus la revedere şi iernii, cântându-se pentru ultima oară pe actualul (mai mult deja fost) sezon rece acea bucată din Cutiuţa muzicală în care Săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge.

Deşi trec mai rar prin Iron, măcar la aniversările Folk frate încerc să ajung. A meritat de fiecare dată. La 1 an, când oamenii au avut invitaţi deosebiţi, la doi ani când nu mai reţin ce s-a întâmplat şi aseară, la 3 ani, când atmosfera a fost numai bună pentru o porţie de necesară înveselire.

A fost o seară superfaină care a reuşit în mare măsură să mă scoată din starea jalnică în care mă aflam de vreo 2 săptămâni.

La întoarcere am dat de un taximetrist care frecventase folk-ul, opera şi teatrul într-o perioadă a vieţii. Pe la două şi un sfert (ora, să nu vă gândiţi şi voi, ca alţii, că m-am împărţit între două femei :D) adormeam.

În seara asta mi-am propus să ajung din nou în Iron City pentru a asculta pentru prima dată trupa Shoty. Nu ştiu la ce oră va începe concertul dar bănuiesc că tot undeva după 9 seara. Probabil din cauza asta mi s-a spus mai devreme că sunt pus pe şotii. :))



Cred că mai erau momente importante numai bune de imortalizat pe pelicula de cuvinte dar... uneori intervine uitarea, o uşă ce o încui, vorba Mariei Gheorghiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu