Ce citesc acum? (1)

Recent, am reînceput să cumpăr şi să citesc cărţi. Din cauza asta mi-am propus ca, în măsura în care cărţile achiziţionate şi citite (sau în curs de citire) îmi plac şi sunt disponibile online, să vă ofer link pentru a le putea cumpăra la rândul vostru.

În prezent am ajuns cam la jumătatea unei cărţi groase: John Grisham- Omul care aduce ploaia. O puteţi cumpăra dând click pe numele cărţii.

Cum am ales-o? Destul de simplu. În timp ce treceam printre rafturile cu cărţi ale unui magazin oarecare (din care am cumpărat cartea puţin mai scump decât pe Libris.ro) am remarcat numele autorului, mi-am amintit că în urmă cu mulţi ani am văzut un film inspirat dintr-un roman de Grisham şi că acel film mi-a cam plăcut. Prin urmare, am acordat încredere autorului.

Alte cărţi scrise de John Grisham sunt disponibile aici.

Spor la cumpărături şi lectură plăcută! :)

Măcin 2018, rezumatul turei

Ziua 1, miercuri 17 octombrie 2018

Traseu: plimbare prin oraşul Măcin

Distanţă înregistrată de GPS: 13.2 km

Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-1.html

Harta:

Profil:

Ziua 2, joi 18 octombrie 2018

Traseu: Măcin- Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Fântâna de Leac- sub Vf. Caramalău- Vf. Cheia- Jijila- Măcin

Marcaj: cruce albastră

Distanţă înregistrată de GPS: 20.2 km

Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-2.html

Harta:

Profil:

Ziua 3, vineri 19 octombrie 2018

Traseu: Măcin- Pietrele lui Teo- Vf. Sulucu Mare- Vf. Piatra Râioasă- Şaua Şerparu- Sub Vf. Vraju- Sub Vf. Caramalău- Fântâna de Leac- Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Măcin

Marcaj: bandă albastră

Distanţă înregistrată de GPS: 20.9 km

Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-3.html

Harta:

 Profil:

Ziua 4, sâmbătă 20 octombrie 2018

Traseu: Greci- Păşunea Crucele- Canton Cozluk- Valea Adâncă- Pietrele Mariei- Greci

Marcaj: punct roşu

Distanţă înregistrată de GPS: 25.9 km (include primul microbuz luat la întoarcere din Greci)

Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-4.html

Harta:

 Profil:

 Ziua 5, duminică 21 octombrie 2018

Traseu: DN 22D, intersecţie Turcoaia- ruine Troesmis- Dunăre- DJ 222H- Lacul Iacobdeal- Cariera Cerna- DN 22D- înşeuare între Vf. Chervant şi Priopcea- Valea Puturoasa- Cerna

Marcaj: bandă galbenă

Distanţă înregistrată pe GPS: 25.8 km


Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-5.html


Harta:

Profil:

Ziua 6, luni 22 octombrie 2018

Traseu: Greci- Valea Morsu- Vf. Ţuţuiatu- traseu Dealul cu Drum- traseu tematic Poveştile Măcinului- Greci

Marcaje: triunghi albastru, cruce roşie, triunghi roşu, punct albastru

Distanţă înregistrată pe GPS: 19,5 km


Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-6.html


Harta:

Profil:

Ziua 7, marţi 23 octombrie 2018

Traseu: plimbare prin Brăila 

Distanţă înregistrată pe GPS: 6,3 km


Jurnal: http://sufletologie-prezentul.blogspot.com/2018/12/macin-2018-ziua-7.html


Harta:

Profil:

Macin 2018, ziua 7

ZIUA 7- marţi 23 octombrie 2018

Definitivez bagajul şi, puţin înainte de 11:00, cobor şi predau cheia. Ajung la autogară, iau bilet pentru microbuzul care urma să treacă la 11:00 spre Smârdan. Pe microbuz aud un localnic povestind cum, cu ceva timp în urmă, a mers cu un şofer drogat care scăpa din când în când maşina pe bălărie.

După ce cobor din microbuz (cumva mirat că omul nu făcuse scandal mare legat de şoferul drogat) caut să-mi dau seama din ce parte pleacă următorul bac spre Brăila. Observ ceva mişcare în stânga, la bac-ul imens, pentru camioane (nu i-am reţinut numele). Întreb pietonii care aşteptau ceva şi aflu că, după camioane, urmează să putem urca şi noi. Odată îmbarcaţi, aflu că cel din microbuz, care povestea de şoferul drogat, este profesor în Cerna. Începe să-mi povestească despre construcţii de pe vremea lui Pazvante Chiorul, despre oameni importanţi care au călcat prin locurile alea, despre proiectele organizaţiei din care face parte (sau poate chiar o conduce). După ce coborâm de pe bac continuăm conversaţia mult timp şi ajung să-mi cam pierd răbdarea. Pe partea cealaltă, conversaţia era interesantă, omul dovedindu-se suficient de instruit încât să-mi ofere informaţii din diverse domenii (de exemplu, am aflat despre o scriere a lui Sadoveanu inspirată de natura de lângă Traian, localitatea aflată aproape de Dunăre, la care se ajunge dinspre Cerna). Pentru mai mult timp am reţinut că profesorul din Cerna are legături de familie cu un militar important (?!) în perioada comunistă, un anume Bodolin (sau ceva de genul acesta). Probabil era interesant dacă înregistram audio discuţia...

După ce decidem să ne îndreptăm spre Brăila îi spun că voi merge pe jos până acolo (deja mi se părea că discutasem prea mult şi simţeam nevoia să mă întorc la gândurile mele mărunte), refuzând să merg cu taxiul cu care profesorul a plecat spre Str. Plantelor.

Într-un fel am regretat că am decis să merg spre gară pe jos (bagajul era destul de incomod) dar, mergând încet, am ajuns până la urmă în oraş fără cine ştie ce efort. Nu-mi mai aminteam mare lucru despre traseu de anul trecut. La o intersecţie mare observ un indicator spre centru. Pentru că nu cercetasem prea mult distanţele şi harta Brăilei (planul schiţat pe bază de Google Maps a fost abandonat când am observat cât de incomod mi-e bagajul) nu am luat-o atunci spre centru. După încă o porţie de mers, timp în care constatam că acea parte de oraş nu este prietenoasă cu turiştii, neexistând nici măcar o bancă pe care să faci popas) ajung la ramificaţia spre gară. Aici mă uit la ceas, constat din nou că mai am tot timpul din lume până la tren aşa că în loc de dreapta fac stânga, pe Str. Eremia Grigorescu. Dau relativ repede de centura verde a Brăilei unde mă opresc pe o bancă să mănânc şi să mă odihnesc. Continui înainte apoi, menţinând cu aproximaţie direcţia spre centru, fac cam la întâmplare stânga şi dreapta nimerind în centrul vechi, pe strada Justiţiei unde observ o clădire care părea aproape de prăbuşire. Cu norocul dezorientatului găsesc o alee în trepte care mă scoate pe malul Dunării. 

Merg pe malul Dunării (de fapt ceva mai departe, pe unde duce asfaltul) până dau de str. Împăratul Traian pe care decid să pornesc cumva spre gară. Pur întâmplător nimeresc la Hotel Traian, la Muzeul Brăilei şi la Teatrul Maria Filotti. 

Undeva pe aici dau de un bulevard deasupra căruia se montaseră zilele trecute umbrele. Pe marginea trotuarului, suficiente bănci încât să mă opresc şi eu să mai lenevesc un pic. Nimeresc cumva pe str. 1 Decembrie apoi prind Bd. Dorobanţilor spre dreapta. Nu peste mult timp reajung la intersecţia Dorobanţilor cu Eremia Grigorescu şi mă îndrept spre gară unde ajung cam cu două ore mai devreme faţă de plecarea trenului meu. Găsesc o fornetărie, iau cafea de la un automat şi mă pun pe aşteptat.

De notat faptul că, de la bac până la gară, inclusiv pe sectorul în care am încercat să parcurg zona centrală pentru prima dată, m-am orientat exclusiv după o hartă incompletă din GPS (ediţia 1900 toamna a României Digitale pentru Garmin). A fost un pic deranjant dar şi provocator să mă orientez pe baza unor informaţii incomplete. Bd. Dorobanţilor nu este cartat pe ROAD dar am intuit cumva că sunt pe drumul bun, chiar dacă GPS-ul mă arăta undeva aiurea, între străzi mai importante. Puteam să scot telefonul şi să deschid Google Maps dar nu m-am gândit la asta.

Pe tren, la întoarcere, am băgat rucsacul sub banchetă, cum făcusem şi la dus. Mi-a fost destul de greu să nu adorm. Cumva, oboseala se acumulase fără să-mi dau seama. Destul de aproape de ora potrivită cobor în Gara de Nord apoi iau metroul spre casă.

Final de poveste!

CRONOLOGIE

6:40- cobor din pat

10:46- plec de la pensiune

11:02- îmi iau bilet de microbuz spre Smârdan

11:47- fotografie la bac, pe malul dinspre Brăila sau dinspre Smârdan (nu mai ţin minte)

13:00- plec spre Brăila, după ce am luat bac-ul din Smârdan şi am conversat cu profesorul din Cerna pe malul brăilean al Dunării

13:30- intersectez Eremia Grigorescu, continui spre centru, nu spre gară

13:50- 14:12- intersectez centura verde paralelă cu linia de tramvai; fac popas pe o bancă

14:45- coborând dinspre Str. Justiţiei ajung pe malul Dunării

14:49- vapor

14:54- panou de căţărare

15:03- Gara Fluvială Brăila

15:14- Muzeul Brăilei „Carol I”

16:02- Gara Brăila

18:01- sunt deja pe peron, în aşteptarea trenului

18:14- plec spre Bucureşti cu IR 1578

PUBLICITATE:

Dacă doreşti să mă ajuţi să fac şi în viitor astfel de plimbări, poţi cumpăra un telefon folosind acest link, asigurându-mi astfel un mic comision (legal, declarat, impozitat). Mulţumesc! :)

Macin 2018, ziua 6

ZIUA 6- luni 22 octombrie 2018

Cu deja obişnuitul microbuz de 7 ajung în Greci şi apuc marcajul triunghi albastru plasat suficient de des încât să fie aproape imposibil să te dezorientezi. Anul trecut mă dezorientasem rău pentru că nu intrasem în Greci dinspre DN deci nu trecusem prin centru. La panoul cu harta Măcinului doi căţeluşi se gudură pe lângă mine. Regret un pic că-i las flămânzi, cârnaţii stand şi de data asta la frigider, la pensiune. Până să ies din localitate observ copii care mergeau spre şcoală.

Aproape imediat după panourile cu detaliile traseului Ţuţuiatul prind o variantă veche a potecii, cu marcaj răruţ şi îmbătrânit. Ştiind cu aproximaţie direcţia în care trebuie să merg, nu mi-am făcut probleme. Mi s-a părut o clipă că merg totuşi cam prea departe de stâna din partea stângă dar marcajul confirma că nu am apucat-o aiurea. M-am mirat un pic, puţin mai sus, când am fost înconjurat de câini (anul trecut nu păţisem asta) dar am continuat în sus. Pentru câteva minute, câinii au renunţat să mă mai latre, coborând să se gudure pe lângă doi oameni, un bărbat şi o femeie, care tocmai urcau. Oameni şi câini, m-au ajuns curând din urmă. Ne salutăm şi aflu că, acum, poteca marcată merge pe alt traseu. Câinii, pentru a da aspect muncii probabil, mă lătrau mai insistent parcă. Mi s-a spus că şoseaua (aşa numesc localnicii poteca lată în care aveam să ajung puţin mai târziu) merge mai prin stânga şi că, pentru a nu fi nevoie să mă întorc sau să o iau de-a dreptul către şosea, mă vor apăra de câini până trecem de ţarcurile cu animale (capre, parcă). Femeia şi-a văzut de treabă când am ajuns între ţarcuri, bărbatul m-a condus până când a considerat că nu mai risc să fiu atacat de câini. Traseul actual al marcajului a fost gândit de cei de la PNMM astfel încât să poată rămâne în zonă crescătorii de animale şi în acelaşi timp să poată trece şi drumeţii cât mai în siguranţă. Oamenii cu caprele au apucat să-mi spună că sunt cu animalele acolo de mai mult timp decât cei de la stâna mare de pe stânga.

Dimineaţă devreme, la doi paşi de localitate, am început cu emoţii urcarea. În vreo două rânduri, judecând după reacţia crescătorului de capre, cel puţin un câine părea să se fi repezit avântat spre mine. La despărţire îi mulţumesc omului că mi-a purtat de grijă apoi ajung la şosea (adică la poteca lată, repet) şi fac dreapta orientându-mă pe marcajele mult mai clare de pe această variantă. După o curbă largă, ajung la ceva distanţă de ţarcurile cu capre. Câinii mă vedeau şi lătrau în continuare dar măcar nu se mai apropiau, ştiind că pe poteca lată am voie să merg fără să le pun în pericol găspodăria. Fac o poză cu zoom, în jos, înspre ţarcuri, ca amintire.

Dacă ignoram zarva făcută de câinii de jos, puteam să mă bucur de linişte, singur pe potecă. Era destul de frig, dimineaţa arătând ca o veritabilă dimineaţă de toamnă. La despărţirea traseului de cicloturism de triunghiul albastru fac un mic popas. Deşi anul trecut mă debusolasem exact deasupra izvorului, de data asta marcajele m-au dus fluent mai departe. M-am străduit să pricep unde pierdusem poteca anul trecut dar nu m-am lămurit. La izvorul de sub Şaua Ţuţuiatul am abandonat pentru câţiva metri poteca şi am apucat-o în sus, în stânga. 

Ştiam că acolo, chiar în înşeuare, se puneau cândva corturi (acum înţeleg că nu mai e loc oficial de campare, singurul loc agreat de administraţia parcului pentru campare, în apropiere de Greci, este cel de la cantonul Cozluk, pe lângă care trecusem în ziua a patra). Nu mi se pare oricum un loc prea comod pentru pus corturi, după părerea mea fiind mult mai plat pe Vf. Ţuţuiatu. 

Nu peste mult timp, ajung din nou pe acoperişul Dobrogei, unde mă întâmpină un vânt rece care mi-a cam tăiat cheful de popas. 

Mă opresc doar pentru fotografii apoi continui înspre Valea Seacă. Dintr-o înşeuare, văd o potecă perpendiculară pe marcaj. Îmi stârneşte curiozitatea aşa că intru pe ea. Ajung pe o crestuliţă unde vântul bătea şi mai puternic. 

Nefindu-mi clar care este vârful către care poteca se îndrepta (nu mi s-a părut că relieful ar prezenta un vârf evident în apropiere) mă întorc, mânat şi de zgomotele din vale care anunţau nişte capre aflate în apropiere cu gând să pască pe Ţuţuiatu, probabil. Revenit în marcaj, fac dreapta şi ajung la bifurcaţia către traseul Dealul cu Drum. Nici de data asta n-am avut sânge în mine ca să merg până în Valea Seacă... La bifurcaţie, caut cu privirea un indicator care, anul trecut, părea aproape înghiţit de un copac. Nu l-am mai zărit deci cred că cineva l-a dat jos. Sper să nu-l fi dat jos cu tot cu copac. Recunosc în schimb banca de lemn pe care m-am oprit anul trecut să beau ceai. Nu mai resimţeam aici satisfacţia de anul trecut dar mă simţeam oricum plăcut. Câinii care însoţeau caprele nu se mai auzeau, pădurea mă ocrotea deja destul de bine de vânt, soarele începea să capete putere. Mă bucur de poteca lată şi de mersul prin frunze. Tresar din când în când auzind zgomot în pădure. De fiecare dată se dovedeşte un zgomot inofensiv produs de o pasăre care zboară prin vegetaţie ceva mai deasă sau de o creangă uscată care se prăbuşeşte la pământ. În alţi munţi, astfel de zgomote m-ar fi dus cu gândul la urs dar aici ştiam că nu sunt carnivore mari.

Ca amuzament, îmi amintesc cum, în urmă cu câteva veri, undeva la sud de Cheile Râşnoavei din sudul Postăvarului, un zgomot din pădure m-a făcut să tresar şi, câteva clipe mai târziu, observând atent zona, am constatat că m-am speriat de o veveriţă.

Ajung la acel indicator de lemn spre Greci (prin Ţuţuiatu) şi spre Nifon (continuarea traseului Dealul cu Drum) apoi mă uit cam ca viţelul la poarta nouă după nişte triunghiuri roşii care se vedeau dincolo de o mică vale, aparent fără să fi avut vreun rost acolo. Îmi dau până la urmă seama că eram la bifurcaţie şi caut banca de lemn parţial prăbuşită pe care lăsasem rucsacul anul trecut, înainte să treacă pe acolo acei motociclişti din Mureş. Constat că banca se prăbuşise de tot, că fusese mutat un panou montat de cercetaşi, că peste vale, exact spre marcajele aparent fără rost, urma să continui eu. Îmi aduc aminte de poteca urcată mai sus decât marcajul, care mă nedumerise vag anul trecut. Constat acum că, din cauza unor copaci prăbuşiţi peste poteca veche, s-a format această potecă de sus care te poartă destul de departe de vreo doi copaci cu marcaj. Acum îmi explic de ce anul trecut pornisem cu avânt tot pe aici. Pur şi simplu, în lungul marcajelor, era complicat de depăşit încâlceala copacilor căzuţi.

 

Oare cum e mai bine? Să tai copacii prăbuşiţi peste poteca marcată sau să deschizi o nouă potecă pe care să ocoleşti zona “calamitată”? Din punctul naturii de vedere încerc să văd lucrurile.

Cam pe aici îmi verificasem jurnalul de anul trecut pentru a-mi da seama cam care este durata până la puţinele puncte de reper de pe traseu. Raportându-mă la microbuzul care urma să intre în Greci la 17:30, aveam tot timpul din lume.

Urmează un segment de traseu mai sălbăticuţ un pic, pe care tot auzeam zgomote ciudate din stânga. Părea că, uneori, trec oameni undeva în paralel cu poteca. Până la urmă, se pare că auzeam doar trecerea spiriduşilor pădurii pentru că om nu am văzut până aproape de intrarea în Greci. Într-un punct însorit, bucurându-mă de soarele devenit suficient de puternic, mă transform într-un ciudat om al plajei, purtând bocanci în loc de papuci, mergând pe poteci de pământ în loc de nisip. Merg aşa până în poieniţa cu stânci în care stătusem la soare şi anul trecut. 

Decid să fac popas şi de data asta. Trec de o îngustă perdea vegetală şi mă opresc în poiana un pic mai intimă aflată dedesubt. Constat că folosesc şi alţii poiana asta, orientându-mă după cele cîteva pet-uri rătăcite prin iarbă. Cu soarele încălzindu-mi plăcut corpul, mă opresc să mănânc. Într-un top al locurilor în care am făcut pauză de masă pe traseu, această poiană sunt tentat să o plasez pe locul doi, după vârfuleţul pe care am mâncat cu o zi în urmă. Cât am stat în poieniţa de jos am avut din nou impresia că se apropie oameni. Până la urmă, cred că mi s-a părut şi de data asta. Dacă aş fi avut convingerea că niciun om nu se va apropia în următoarele minute probabil mi-aş fi prezentat tot corpul soarelui.

După pauză, continui pe poteca oarecum îngustă, presărată cu schimbări de direcţie şi mici urcări sau coborâri. Când ajung la ramificaţia potecii tematice Poveştile Măcinului decid să profit de revenirea mea pe aici şi să parcurg şi acest segment scurt, marcat cu punct albastru. Acest punct albastru evoluează frumos, prin poieni şi pădure, oferind pe alocuri vizibilitate spre împrejurimi. Panourile care marcau puncte deosebite ale potecii tematice le-am găsit distruse, cel mai probabil de forţele naturii. 

Doar jos, la sfârşitul potecii tematice, panourile explicative stăteau în picioare. Aici, jos, m-a intrigat că punctul albastru dispărea pur şi simplu, neconectându-se la loc în triunghiul roşu aşa cum mă aşteptam eu (dar harta, aveam să constat mai târziu, nu îmi dădea dreptate). 

Ajunsesem în apropierea unui drum situat undeva între marcajul de pe Dealul cu Drum şi cel de pe Cozluk. Firesc, am pornit în dreapta şi, în scurt timp, aveam să observ panourile de la intrarea în traseul Dealul cu Drum în partea dreaptă. Sfârşitul în nicăieri al punctului albastru îţi permite pentru câteva minute să faci pe exploratorul, fără riscuri. Şi e plăcut să faci asta.

Întoarcerea în civilizaţie este confirmată de un tractor care se apropie dintr-o direcţie pe care nu anticipasem că e vreun drum. Un pic mai târziu, observ doi drumeţi care intră în poteca cu triunghi roşu. În acest timp, eu intram inapoi în Greci. Mă uit la ceas şi-mi spun că aş putea ajunge la microbuzul de 3 şi ceva care să mă scoată în DN de unde să mă preia cel dinspre Turcoaia până în Măcin. Nu eram convins că voi ajunge la timp în centru dar am mărit totuşi viteza. Când ajung, constat că ar fi timp să ies pe jos până la DN. Pornesc pe marginea şoselei. Spre ieşirea din localitate, pe cealaltă parte a şoselei (pe dreapta) observ un însemn rotund care marchează micul camping Turtle Camp. Anul trecut, deşi trecusem pe sub acest însemn, nu l-am observat... 

Merg câteodată cu ceva mai mult de 6 km/h (GPS-ul calcula uneori 6,2- 6,3 km/h) aşa că ajung în DN înainte ca microbuzul de Tulcea să se înscrie pe drumul judeţean spre Greci. Mă aşez cât mai vizibil la intersecţie sperând că nu voi trece neobservat pentru şoferul microbuzului de Măcin. Observând microbuzul de Tulcea, aproximativ la ora la care mă aşteptam, mi-am spus că mai am doar câteva minute de aşteptat. N-apuc eu bine să gândesc că microbuzul de Tulcea deja se întoarce dinspre Greci. Din el coboară câteva persoane care, ca şi mine, au aşteptat continuarea spre Măcin. Previzibil, în câteva secunde a ajuns şi microbuzul nostru. Îmi spuneam totuşi că, de-ar fi să nu ajungă, am tot timpul din lume să ajung pe jos la pensiune, încă pe lumină. Cu microbuzul revin în dreptul pensiunii mai devreme decât anticipasem. Mă aşez pe banca pe care am aşteptat şi anul trecut, în apropierea autogării. Sun la muncă pentru că primisem un apel mai devreme. Nu era nimic alarmant. Pornesc agale spre ieşirea de nord din oraş. Găsesc un loc înierbat unde mă bucur de soarele nu la fel de fierbinte ca mai devreme, după ce termin convorbirea mai merg un pic spre Smârdan apoi trag stânga pe malul Dunării unde fac plajă vreo 30 de minute.

Într-un târziu, mă întorc spre pensiune şi mă apuc cam fără chef să strâng bagajul. A doua zi urma să plec spre casă. După lăsarea întunericului plec să fac mici cumpărături. N-am mai luat masa la pensiune dar am apucat totuşi, mai târziu ca niciodată, să trec pe la recepţie şi să mai schimb câteva vorbe cu recepţionerul cu care a fost plăcut să interacţionez pe durata sejurului. Acesta se pregătea să predea schimbul, a doua zi urmând să se ocupe de recepţie altcineva. Cu toată ora târzie, omul este la fel de binevoitor ca de obicei. Cumpăr o bere (puteam s-o iau şi din Profi, un pic mai ieftin, dar am considerat că nu merită să mă zgârcesc pentru doi lei), omul mi-o desface astfel încât să o pot deschide definitiv în cameră dar să nu răsufle prea mult până ajung sus. Beau berea în cameră, în timp ce continui cu strângerea bagajului. Mă culc destul de târziu.

Trăiam o senzaţie de tip nu m-aş da dus de aici. Dacă nu aş fi avut deja cumpărat bilet de tren pentru a doua zi, probabil că aş fi întrebat dacă mai pot prelungi şederea în Măcin.

CRONOLOGIE

7:02- îmi iau bilet de microbuz pentru Greci

7:35- am coborât din microbuz în Greci

7:56- intru în traseul Ţuţuiatu (panou la intrare)

8:17- 8:18- primele fotografii pe traseul Ţuţuiatu

8:28- izvorul carpati.org

8:45- izvorul de sub Şaua Ţuţuiatu

9:10- Vf. Ţuţuiatu

9:23- zoom spre construcţiile în paragină de la intrarea în traseu

9:46- ramificaţia potecii cruce roşie spre Dealul cu Drum

10:00- 408 m altitudine; drum mai scurt continuând înainte către Dealul cu Drum; marcajul face stânga aici; în nord îşi are obârşia Valea Luncaviţa

10:33- 10:51- popas pe cruce roşie, la final rămân în mânecă scurtă

11:04- indicator traseu cicloturism

11:16- 11:30- ajung în triunghiul roşu de pe traseul Dealul cu Drum; fac popas

12:02- rămân în slip sub Vf. Lupului

12:21- 13:17- pauză de masă în poiană sub poteca Dealul cu Drum

13:30- ramificaţie potecă tematică Poveştile Măcinului, marcată cu punct albastru

13:45- panou cu explicaţii pe poteca tematică (punctul 8 al traseului)

13:49- sfârşitul potecii tematice

13:52- vedere spre Pietrele Mariei şi copacul lui Bezergheanu

14:16- ramificaţie punct roşu spre Cozluk din şosea asfaltată

14:38- staţie microbuz centru Greci

14:47- Turtle Camp

15:07- ajung pe jos în DN 22D

16:02- mă aflu la ieşirea din Măcin dinspre Brăila, în pauză, undeva pe câmp

16:43- fac plajă pe malul Dunării, aproape de cotul fluviului

17:42- am ajuns în cameră

19:38- fac cumpărături la Profi

20:03- îmi iau prăjituri de la Angelo

23:45- mă culc

PUBLICITATE:

Dacă doreşti să mă ajuţi să fac şi în viitor astfel de plimbări, poţi cumpăra o rovinietă online folosind acest link, asigurându-mi astfel un mic comision (legal, declarat, impozitat). Mulţumesc! :)

Macin 2018, ziua 5

ZIUA 5- duminică 21 octombrie 2018

Cu lecţia despre microbuz învăţată, ajung în autogară la timp pentru maşina de 7:00 cu care merg până la intersecţie Turcoaia (7 lei biletul). Mă gândeam să rog şoferul să îmi permită să cobor puţin mai devreme, exact la ramificaţia spre Troesmis dar neştiind cât de clar e marcat locul, am renunţat să încurc omul. În momentul în care am observat indicatoarele mari, imposibil de ratat, mi-a părut un pic rău că nu am vorbit cu şoferul dar mi-a trecut repede. Prin urmare, la ora 7:34, coborâsem la ramificaţia spre localitatea Turcoaia şi mă pregăteam să o iau înapoi pe DN 22D cam un kilometru. La 7:41 îmi începeam traseul.  

Până la indicatorul pe care-l văzusem din microbuz s-a dovedit că am avut mai puţin de mers (ROAD zice că au fost aproape 800 m); am ajuns la intrarea pe drumul de pământ spre Troesmis la 7:54 (se pare că nu aveam chef de mers repede la ora aia). Aici am făcut un mic popas pentru a mă obişnui cu aspectul locurilor şi pentru a negocia cu un căţeluş să nu mă urmeze. 

Continui liniştit pe drumul prăfuit, printre construcţiile în paragină care, probabil, au aparţinut de un CAP. 

Urmează curând clipa de dezorientare, drumul se bifurcă. Şi eu pe unde o iau? Decid să continui în dreapta şi, ca insensibilul, trec pe lângă nişte ruine. Ceva mai încolo, observ nişte ziduri care par vechi (aveam să citesc apoi că zidurile alea reprezintă o încercare barbară de reconstruire a cetăţii Troesmis). 

Casc ochii pe acolo, fac fotografii, sunt mândru că ştiu destul de exact unde mă aflu, privesc Dunărea. Între timp, căţelul care s-a ţinut după mine din DN s-a prins că nu am la mine mâncare câinească (pe bune, nu aveam nici vreo cutie de pate, nici vreun cârnat) şi a coborât pe malul Dunării (era interesant dacă observam pe ce rută) la nişte semeni de-ai lui. În deşteptăciunea mea, trag până la urmă concluzia că zidurile ridicate reprezintă cetatea Troesmis Vest iar cele pe lângă care am trecut iniţial cu indiferenţă reprezintă cetatea Troesmis Est. 

Aveam să aflu la câteva zile după ce m-am întors acasă că nu am văzut Troesmis Vest. Aş zice că e un motiv bun pentru a reveni în zonă. :)

După ce studiez un pic şi primele ruine întâlnite, făcând şi un înconjur al cetăţii ca să le fac dreptate, studiez zona pentru a-mi imagina cum trebuie continuat ca să ajung la următorul obiectiv al zilei, vestitul lac Iacobdeal. Citesc şi descrierea de pe site-ul PN Măcin (de unde aflasem că ar trebui să dau de marcaj bandă galbenă pe aici) apoi, de la locul cu clipa de dezorientare prind drumul care mă duce pe malul Dunării fără cine ştie ce complicaţii. Lucrurile ar fi devenit vag complicate doar dacă m-aş fi trezit în jurul meu cu câţiva lătrători. Asta nu se întâmplă, nici măcar prietenul care mă urmase din DN nu a mai venit să mă bage în seamă. Ca să zic aşa, câinii şi-au văzut liniştiţi de pescarii lor.

Fac stânga pe drumul de pe malul Dunării şi, după vreo 700 m, descopăr minunăţia: marcajul bandă galbenă. Îl fac celebru luându-i coordonatele: N45.13676 E28.19928. 

Peste 250 m mai fac celebru un marcaj apoi am onoarea să găsesc şi un marcaj însoţit de săgeată la intersectarea DJ 222H. 

Chiar dacă nu anticipam neapărat probleme de orientare, mă bucuram de fiecare dată când, după mai mult sau mai puţin timp, mai apărea câte un marcaj de Valea Cerbului. Valea Cerbului am zis? Staţi aşa că asta e din alt film, din Bucegi!

Prind drumul carierei (pe GPS-ul meu, cu hartă mai veche, în locul drumului îmi apare cale ferată industrială), constat că se încălzeşte (asta în condiţiile în care, la plecarea din Măcin, aveam şi plapuma pe mine) aşa că fac un popas (9:53- 10:10) la finalul căruia dădusem jos câte ceva din straturile textile.

În apropierea celui de-al şaselea marcaj, o cireadă de vaci traversează drumul în urma mea. Nu ştiu de ce, mă bucur că nu au traversat exact când treceam şi eu pe acolo. 

Marcajele 7 şi 8 sunt de asemenea însoţite de săgeţi care te îndrumă spre lac. 

Pentru a-l face şef de promoţie, până să ajung pe malul lacului număr şi al zecelea marcaj bandă galbenă. Dacă-mi aduc bine aminte, a fost al zecelea şi ultimul.

Când ajung să văd lacul am o senzaţie plăcută, asemănătoare cu cea din momentul în care, în vară, am văzut pentru prima dată lacul Bucura (pentru cei care se aşteaptă să folosesc în jurnalul acesta doar toponime din nordul Dobrogei, precizez că Lacul Bucura, cel mai mare în suprafaţă lac glaciar din România, se află în Retezat). Descopăr o mică boltă prin care se vede luciul apei, văd un cort undeva în dreapta (aş fi curios să aflu dacă erau turişti sau aveau altă treabă pe acolo), tot în dreapta, pe o piatră, observ două fete (coborâte dintr-o maşină cu număr de Ialomiţa, dacă îmi amintesc corect).

Mi-am dat seama abia acum că e duminică deci era aproape imposibil să fiu singur aici, cu atât mai mult cu cât vremea e frumoasă şi am ajuns la ora 10:43 când până şi oamenii mai leneşi s-au trezit demult.

Mă trezesc la lacul Iacobdeal fără să am un plan precis despre ce voi face aici. Improvizez şi pornesc pe o potecă în stânga. Dau curând de o trecere mai expusă pe care, iniţial, refuz să intru. 

Cât stau să fotografiez, îmi schimb gândul aşa că păşesc atent pe trecerea expusă şi reuşesc destul de repede să ajung pe teren mai sigur. Până la urmă, mergând ba mai departe, ba mai aproape de luciul apei reuşesc să fac un tur complet al lacului. 

După ce fac turul nu îmi mai vine nicio idee aşa că-mi spun că e timpul să plec mai departe, cu atât mai mult cu cât mă mai aştepta drum lung pe care, ca şi până aici, îl parcurgeam pentru prima dată.

La 11:16 eram întors la drum, între marcajele 8- 9. Cu gândul la fetele din Ialomiţa probabil (care îşi lăsaseră maşina aici şi pe care cred că mi le imaginam într-o ţinută precum cele de aici) bag capul în traistă şi pornesc în dreapta fără să studiez descrierea sau vreo hartă. 10 minute mai târziu mă gândesc că ar putea fi greşită direcţia pe care pornisem aşa că mă opresc să mă uit pe hărţi. Păi da! Chiar era greşită direcţia. Nu total greşită (drumul părea să ducă spre ieşirea sudică din Turcoaia) dar oricum, nu mă mai aflam pe traseul descris. Mă întorc, mai trec odată pe lângă maşina fetelor, revin la marcajul cu numărul 8 şi... rămân surprins văzând câte drumuri ajung aici: fix 4. Pe unul venisem dinspre Dunăre, pe unul venisem dinspre lac, celelalte două păreau, într-un fel sau altul, să ducă spre Cerna. Din toate bucăţile de hartă pe care le aveam la mine (chiar făceau mişto de mine oamenii când au aflat că am luat un teanc destul de mare de hărţi) mă prind cel mai bine cum stau lucrurile după captura făcută de pe https://opentopomap.org/#marker=14/45.11066/28.21967 . Mai citesc odată descrierea traseului apoi pornesc pe drumul care trece pe curbă de nivel pe sub Bujoru Românesc şi Bujoru Bulgăresc. Mă tot uit în stânga, spre cele două vârfuri, dar nu prea-mi vine să traversez câmpul spre ele. Nici nu aveam în plan asta dar era totuşi o posibilitate. Teoretic, puteam ajunge în drumul naţional cumva de-a dreptul dar pentru asta era necesar să trec prin zone în care se păşuna. De undeva de sub culme oricum mă lătrau deja câţiva căţei.

Cam la jumătatea distanţei dintre cariera Cerna

(în dreptul căreia am mai întâlnit o săgeată care te îndruma spre lacul Iacobdeal) şi şoseaua naţională drumul ajunge cam aproape de o stână. Normal, şi aici câinii mă observă şi încep să facă spectacol sonor. Nu-mi fac cine ştie ce griji, având în vedere că păstrează totuşi distanţa iar în jurul stânei observ maşini şi oameni. Când trec prin dreptul stânei o maşină se opreşte lângă mine nu mă prind în ce scop apoi porneşte de pe loc cu scrâşnet de roţi. Probabil şoferul încerca să atingă limitele tehnice ale bătrânei maşini.

Aproape de DN, pe stânga, observ un mic vârf (înconjurat de curba de nivel de 150 m). Mă atrage irezistibil aşa că pornesc spre el. Sus, vântul îşi cam face de cap. 

Găsesc totuşi un loc vag ferit de vânt, mă îmbrac suficient de gros cât să mă simt confortabil, dau rucsacul jos şi mă apuc să mănânc. Mi-am spus atunci iar acum îmi menţin părerea că, din cele 7 zile de Dobrogea, acolo este locul cel mai frumos în care am luat pauză de masă (12:35- 13:08).

După pauză cobor de-a dreptul spre şosea, ajungând exact la borna kilometrică Cerna 5 km la ora 13:15. 

Fac şi aici o mică pauză. La 13:37 trec pe lângă borna Cerna 4 km iar la 13:45 fac stânga pe un drum de pământ care la intrare are o barieră şi un marcaj (?) pătrat galben. Se vede aici şi o bornă silvică cu numărul II 169. Mai devreme, pe dreapta şoselei, se vedeau vârfuleţe drăguţe. 

Dincolo de barieră, la începutul acestui drum de pământ, se ghiceşte un adevărat WC public, ţinând cont de mulţimea de şerveţele abandonate. Din fericire, nu mirosea urât. În dreapta, după o îngustă perdea de copaci, se vedea câmpul. În stânga părea mai vastă zona de pădure. Dacă pe vârfuleţul de 150+ m era rece şi vânt, pe culoarul acesta dintre copaci era cald şi relativ însorit aşa că am dat din nou jos straturi textile. Pustiu fiind, pentru vreo 30 de minute am rămas doar în boxeri. Când am ajuns în înşeuarea dintre Vf. Priopcea şi Vf. Chervant se simţea ceva vânt dar era în continuare cald. 

Destul de curând, am coborât pe partea cealaltă a culmii, spre V. Puturoasa. Sunt un pic dezorientat la o bifurcaţie dar fac dreapta şi se dovedeşte în regulă. Probabil era în regulă şi dacă o luam un pic înainte, printre culturile dintre care se auzeau lătrături dar atunci am decis aşa. Ajung aproape de o casă şi-mi imaginez că până aici se întinde satul. Aud şi voci aşa că mă retrag în lateral şi pun nădragii pe mine că nu ştii niciodată cu cine te vezi pe uliţă, plus că devenise un pic rece vântul. Depăşesc casa, urmează un drum de pământ lat şi pustiu, marcat pe dreapta cu nişte pătrate albastre dacă îmi amintesc corect. Puţin mai încolo dau de o stână pe dreapta, drumul trece pe sub ea la o distanţă rezonabilă cât să nu întărâte prea tare câinii trecerea mea. Mai merg un pic şi dau de un indicator spre Padocul Cerna. Îmi amintesc de jurnalul unei constănţence despre porţia de călărie pe care a luat-o acolo. Pare o idee interesantă pentru o viitoare trecere prin zonă.

 

Fac dreapta şi ajung în DN. Un pic mai devreme, spre estul satului, undeva în mijlocul câmpului, observasem un om. Acesta a ajuns cam în dreptul indicatorului de padoc când eu eram deja în DN. Fără să-mi dau seama ce intenţie avea, mă trezesc că omul începe să urle spre mine: Ce cauţi, bă? L-am ignorat, mi-am văzut de drum şi am făcut stânga, intrând destul de curând în satul Cerna. Admiţând că aveam nevoie, nu cred că dorea să mă ajute la orientare tipul ăla. :) 

La intrarea în sat, dinspre Tulcea, trece microbuzul spre Măcin. N-apuc să mă gândesc să-i fac semn să oprească. Îmi spun apoi că oricum intenţionez să văd cum arată Cerna. Ajung curând în centru, mă cam prind pe unde e staţia microbuzului, constat că nu-mi par tocmai frecventabili oamenii din faţa magazinelor, până la urmă se găseşte un om mai frecventabil să-mi confirme unde e staţia dar nu ştie şi când trece următorul microbuz. 

Dimineaţă apucasem să întreb în Măcin când am microbuze de întoarcere din Cerna şi aflasem că, seara, ultimele trec pe acolo pe la 17:30 şi pe la 18:30. Până la 17:30 mai aveam o grămadă de timp dar speram totuşi să mai apară un microbuz între cel pierdut şi cel de 5 jumate. Pe partea cealaltă, indicatoarele de Valea Vinului şi Cracpea îmi stârniseră curiozitatea aşa că decid să explorez un pic într-acolo. 

Pornesc perpendicular pe DN, prind destul de repede o stradă în urcare spre dreapta, curând îmi spun că nu duce în direcţia traseelor, fac cumva stânga, revin în faţa bisericii aflate la câţiva metri de DN, mă orientez din nou şi nimeresc strada care trece prin faţa Casei Memoriale Panait Cerna. În faţa casei o doamnă aştepta vizitatori, probabil. Era o idee să intru dar nu sunt atât de pasionat de literatură aşa că trec mai departe ca insensibilul. Constat că sunt chiar pe Str. Panait Cerna. Continui pe ea, asfaltul se termină, strada merge mai departe, eu merg mai mult din inerţie decât pentru că aş şti că e bună direcţia. Într-o intersecţie întâlnesc un localnic în vârstă. Întreb, la noroc, dacă pe acolo se intră în traseele marcate. Omul îmi spune să merg înainte că e bine. Ajung la capătul satului, în câmp şi dau de un drum perpendicular pe Str. Panait Cerna, în ambele direcţii. În ambele direcţii? Rahat!

Caut un indicator, un stâlp de marcaj sau ceva de genul ăsta dar nu văd nimic. Mă gândesc că, a doua zi, planificasem să fac măcar parţial traseul Valea Vinului sau traseul Crapcea şi mă cam irită faptul că, de la indicatoarele din DN, nu a mai apărut niciun semn care să lămurească turistul încotro să apuce. Muntele pare departe aşa că mă gândesc să renunţ la traseul din Cerna. Decid aproape definitiv că, în loc de Cerna, a doua zi merg din nou în Greci şi urc Ţuţuiatul prin Valea Morsu şi cobor pe Dealul cu Drum.

Revin în centru suficient de devreme încât să mă plictisească aşteptarea în atmosfera aia destul de horror. Întreb la un magazin de următorul microbuz dar n-am noroc să aflu de unu mai devreme de 17:30. O iau pe DN în partea cealaltă într-un ultim avânt de explorator. Găsesc o mică piaţă oarecum plăcută, în faţa Primăriei (sau a şcolii, nu mai reţin exact). Şed acolo o vreme, arunc la coş câteva ambalaje care-mi ocupau degeaba rucsacul apoi mă întorc în centru. Un pic înainte de 17:30 ajunge microbuzul. Exact la 17:30 microbuzul opreşte în Greci. Îl ţin minte, plănuind să-l folosesc a doua zi.

Seara, la pensiune, mă mai gândesc o vreme la traseul din ultima zi, mă uit pe hartă neatent, îmi spun din nou că e aiurea să bălăuresc prin Cerna şi rămân la planul cu Ţuţuiatul. La destul timp după întoarcerea din concediu am mai privit odată harta şi mi-am dat seama că mă puteam descurca şi cu traseele din Cerna, dacă aş fi fost atent şi un pic norocos. Rămâne pe data viitoare!

Cercetând din nou hărţile la câteva săptămâni după concediu, am tras concluzia că la sosirea în câmpul din marginea satului trebuia să cotesc la dreapta, ceva mai încolo existând şanse să observ continuarea marcajelor bandă roşie şi bandă galbenă.

Anul trecut am reuşit să fac doar traseul Pricopanul, o parte din traseele Ţuţuiatul şi Dealul cu Drum. Anul acesta am refăcut toate aceste (bucăţi de) trasee dar am făcut şi ceva pe deasupra. E adevărat că am făcut şi ceva în minus, drumul Smârdan- Măcin pe jos şi drumul dintre Mânăstirea Izvorul Tămăduirii şi Greci, pe sub munte.

CRONOLOGIE

4:50- cobor din pat

6:54- iau bilet la microbuzul de 7:00 către intersecţie Turcoaia

7:34- cobor din microbuz la 5 km de localitatea Turcoaia

7:41- pornesc de la intersecţia spre satul Turcoaia

7:54- indicator spre Troesmis

8:00- soarele a trecut peste culmile Măcinului

8:19- prima poză la Troesmis

8:26- încercare de reconstituire a cetăţii Troesmis

8:38- ultima poză la Troesmis

8:46- revin la primele ruine, iniţial ignorate

8:50- bifurcaţie drum spre malul Dunării

9:00- ajung la drumul de pe malul Dunării

9:15- întâlnesc primul marcaj bandă galbenă

9:19- întâlnesc al doilea marcaj bandă galbenă

9:29- la intersectarea DJ 222h întâlnesc al treilea marcaj bandă galbenă şi prima săgeată

9:46- întâlnesc al patrulea marcaj bandă galbenă

9:53- 10:10- popas între Turcoaia şi Lacul Iacobdeal

10:24- întâlnesc al cincilea marcaj bandă galbenă

10:27- întâlnesc al şaselea marcaj bandă galbenă

10:30- întâlnesc al şaptelea marcaj bandă galbenă, alături de o săgeată spre stânga

10:35- întâlnesc al optelea marcaj bandă galbenă, alături de săgeată spre dreapta

10:40- întâlnesc al nouălea marcaj bandă galbenă

10:43- întâlnesc al zecelea marcaj bandă galbenă, prima poză la Lacul Iacobdeal

11:08- ultima poză la Lacul Iacobdeal

11:16- plec de la Lacul Iacobdeal

11:27- eroare orientare

11:36- intersecţie de drumuri în apropierea Lacului Iacobdeal

12:04- privesc Vf. Bujorul Bulgăresc

12:18- indicator spre Lac Iacobdeal la Cariera Cerna

12:35- 13:08- popas pe vârfuleţul de 150+ m

13:15- 13:24- popas lângă bornă kilometrică Cerna 5 km

13:27- ramificaţie drum spre cariera Cerna şi Lacul Iacobdeal

13:37- bornă kilometrică Cerna 4 km

13:45- intru către stânga pe un drum lat de pământ, blocat cu barieră

14:14- intru într-un un drum de pământ lat

14:17- virez 90 de grade la dreapta

14:30- casă locuită

14:53- indicator la stânga către Padoc Cerna

15:00- virez stânga pe DN 22D

15:05- intru în Cerna

15:17- pod în apropierea staţiei de microbuz din Cerna

15:20- indicatoare spre Crapcea şi Valea Vinului

15:47- Str. Panait Cerna se termină în câmpul de la marginea satului

16:03- ajung înapoi la podul de lângă staţia de microbuz

16:18- rămân în apropierea centrului satului Cerna pentru aproximativ 75 minute

17:30- microbuzul în care am urcat mai devreme din Cerna ajunge în centru, la Greci (şoferul este acelaşi ca la microbuzul cu care m-am dus)

17:58- am ajuns în cameră, la pensiune

18:29- iau masa la pensiune (la ora asta Cozandra are ultima trecere prin Cerna, către Măcin)

PUBLICITATE:

Dacă doreşti să mă ajuţi să fac şi în viitor astfel de plimbări, poţi cumpăra o lanternă folosind acest link, asigurându-mi astfel un mic comision (legal, declarat, impozitat). Mulţumesc! :)