sâmbătă, 14 ianuarie 2017

2016 pentru mine




Câteva vorbe despre 2015, aici.

2016 a fost un an destul de complicat de descris. Atât de complicat încât nu garantez că voi reuşi să socotesc tot ce a fost memorabil în el...

1) EVENIMENTE INTENS MEDIATIZATE

-Un număr destul de mare de atentate teroriste

-Circul făcut pentru alegerea prim- ministrului noului guvern PSD

-Cutremurele din ultimele 4 luni ale anului


2) EVENIMENT CARE AR FI MERITAT MEDIATIZAT DACĂ NU NE-AR FI TRĂDAT ÎNCREDEREA TOVARĂŞUL CIOLOŞ

-Dosarul pentru includerea Roşiei Montane pe lista UNESCO ar fi fost semnat de primul ministru apoi trimis mai departe. Pe Cioloş l-a durut în pix de acest dosar... 

 EDIT: Până la urmă dosarul a plecat spre UNESCO. Detalii, aici.

3) PE PLAN PERSONAL

De ziua mea a murit Gutuie. Pe termen scurt, treaba asta a reprezentat un motiv în plus să urăsc ziua mea. Cu timpul, am revenit la sentimentele obişnuite de indiferenţă şi uşoară ură datorată mulţimii de neîmpliniri personale. Sunt prea împovărat ca să îmi mai aplec urechea şi la tristeţile altora... Prin urmare, nu am mai avut timp să mă gândesc la acest pisicesc deces, oprindu-mă probabil la timp pentru a nu pica în extrema cealaltă, a glumelor având ca subiect “tragismul” derivat din moartea partupedului (pentru cunoscători, vezi cazul Seven).

3A) ALERGARE

-2 curse oficiale de semimaraton terminate. Detalii despre a doua cursă, aici

Diploma de la prima cursă, aici.

-o cursă oficială de 15 km terminată. Diploma, aici.

-o cursă oficială de 10 km terminată. Detalii, aici.

-o cursă umanitară de 5 km terminată. Detalii despre ea, aici.

-câteva alergări reuşite de antrenament, în special înainte de primul semimaraton oficial

După un calcul rapid rezultă că am alergat în 2016 aproximativ 264 km, în 24 curse

3B) DRUMEŢIE

Am petrecut pe munte sau în zona subcarpatică 9 zile, în 9 ture (am avut anul acesta doar ture de o zi):

-Plimbare de vreo 18 km pe traseul Gara Posada- Schit Lespezi- Vf. Pleşuva- deviere scurtă (dus- întors) spre nord- Comarnic. Detalii, aici.

-Încă vreo 18 km de plimbare, de data asta în zona subcarpatică, între Slănic Prahova- Muntele Verde- Plaiul Bughei- Vălenii de Munte. Detalii, aici.

-Timişu de Jos- Valea Dragă- Vf. Postăvarul- Spinarea Calului- Poiana Secuilor- Cabana Cotul Donului- Monument Săulescu- Gara Predeal. Detalii, aici.

-Sinaia- Valea Rea- un vâlcel dificil- Vf. Baiul Mare- Vf. Câinelui- fosta cabană Piscul Câinelui- Sinaia. Detalii, aici.

-Staţia superioară a telegondolei de la Azuga- Şaua Cazacu- Culmea Petru- Orjogoaia- Plaiul Orjogoaia- Trăisteni. Detalii, aici.

-Crasna- Lacul Vulturilor şi înapoi. Detalii, aici.

-Azuga- Valea Azugii- Valea Unghia Mică- sub Vf. Rusu şi înapoi. Detalii, aici.

-Azuga- Valea Azugii- Valea Unghia Mare şi înapoi. Detalii, aici.

-Azuga- Captare apă- Vf. Clăbucetul Taurului- Cabana Gârbova- Clăbucet Plecare- Predeal, plimbare făcută cu Daniel pe 4 decembrie 2016, pe zăpadă proaspătă. Nu am apucat să descriu tura în detaliu...

3C) ALTE CĂLĂTORII

În plus faţă de drumeţiile amintite nu am avut nicio altă călătorie. Nici mare, nici vizite de oraş, nici turism sportiv (adică în scopul de a participa sau de a asista la o cursă de alergare) nici nimic... Destul de jalnic!

3D) FEMEI

Nu m-a mai marcat nimeni în mod special. Totuşi, am cunoscut o femeie interesantă cu care, cred, am reuşit să opresc relaţia (amicală) fără să ne certăm. E plăcută fiinţa dar trăim în lumi paralele care doar printr-o minune s-au intersectat vreo 4 luni...

Oricum, 2016 cred că e anul în care m-am lămurit că o să rămân definitiv singur şi că, atunci când voi deveni neputincios (din cauza bătrâneţii sau a bolii) o să mă chinui singur, pentru că nimeni nu o să-mi stea aproape..

3E) FINANŢE

Sunt în continuare sărac dar am avut parte de unele sume neaşteptate în plus, comparativ cu anii trecuţi. M-am mai cârpit cât de cât, mi-am permis să-mi cumpăr câteva lucruri utile pentru exercitarea pasiunilor mele, cred că am reuşit performanţa să nu mai rămân doar cu bani de merdenele (îţi mulţumesc, mami că m-ai învăţat să mănânc sănătos!) în buzunar înainte de ziua de salariu.

Faptul că, după tura din decembrie, am observat că s-a defectat GPS-ul, m-a făcut să mă bucur în mică măsură de situaţia financiară vag îmbunătăţită şi să gândesc cam aşa:

Dacă, prin absurd, aş primi acum cheile unui apartament dotat cu cele necesare şi cu cheltuielile (utilităţi, chirie, impozit şamd) plătite pe următorii 30 de ani, dacă în apartament ar începe să mă aştepte, seară de seară, goală, cea mai frumoasă dintre femeile pe care le-am dorit, aş considera că toate acestea se întâmplă PREA TÂRZIU şi ar fi extrem de puţin probabil să mă bucur de ele...

Sunet: Mătuşa Tamara, Ovidiu Mihăilescu


3F) SĂNĂTATE

Aparent, nimic notabil. Totuşi, în alergare, în drumeţii sau, câteodată, fără ocazii deosebite, m-a stresat destul de des senzaţia de vomă. Sistemul meu digestiv dă unele semne de slăbiciune...

În decembrie, m-am panicat un pic când am auzit că sunt cam aproape de hipertensiune... 13,5 cu 7 mi s-a părut cam mult, dat fiind că, de câteva luni, m-am străduit să îmi intoxic mai puţin inima cu cofeină. La 14 deja eşti suspect de HTA (vezi aici). Asta în condiţiile în care, cu nişte ani în urmă, în condiţii de real abuz de cofeină, mă menţineam în zona lui 12 cu 6...

În rest, mici răceli, stare de oboseală, depresie, furie, anxietate socială cât cuprinde.

Probabil 2017 o să fie catastrofal din punctul acesta de vedere... Simt că am luat-o în jos atât cu starea generală cât şi cu forma fizică...

3G) ALTE DISTRACŢII

Câteva cărţi citite, 21 de zile în care am ieşit la plajă (din câte week-enduri fierbinţi?), unele plimbări pe jos prin oraş, un pahar de vin fiert şi cam atât. A fost un an trist în care de la finalul lui mai, mi s-a complicat destul de rău existenţa

3H) JOB

Fidel principiului reţinut de la mama, cum că cel mai important e să mergi la muncă pentru a câştiga bani de crăpelniţă, aproape toată energia mea s-a consumat anul acesta la serVICIU. Perioada proastă cauzată de problemele destul de mari de acasă s-a suprapus peste o perioadă aglomerată şi la serVICIU. Aproape mă mir că am rezistat anul acesta luându-mi doar o zi de concediu, în condiţiile în care, din diverse motive (mai exact, din cauza timpului liber obţinut de alte persoane), echipa din biroul meu a fost despărţită mult timp, rezultând că în 105 zile a fost nevoie să mă străduiesc pentru a munci cât pentru două persoane. La o medie de 21 zile lucrătoare pe lună ar rezulta că 5 luni am muncit singur.

3I) PE ACASĂ

-Dezordinea de zi cu zi s-a agravat începând cu finalul lunii mai datorită modificărilor necesare în urma schimbărilor dramatice pe care trebuie să le suporte mama (fracturi, spitalizare, operaţie, recuperare, mobilitate redusă, dependenţă de ceilalţi şi pentru lucrurile pe care, chiar dacă cu greu, înainte reuşea să le facă singură). Toată povestea a pornit, zic eu, de la un şir nesfârşit de abuzuri (sedentarism, Coca Cola şi alte băuturi carbogazoase, alcool, cafea), teren perfect pentru instalarea fragilităţii osoase. Probabil aşa păţesc toţi cei care îşi bat joc de sănătatea lor, crezându-se veşnici.

Diferenţa e că unii au nişte proşti care, într-o oarecare măsură, să le poarte de grijă în timp ce pentru mine, când o veni vremea, n-o să se găsească niciun prost. Asta în condiţiile în care, culmea corectitudinii sociale, nici nu am distrus viaţa nimănui.

-Am mâncat din ce în ce mai rar, mai puţin şi mai prost pe acasă tot din motivul mai sus menţionat care a adus la pachet printre altele, un drăgălaş miros de rahat care umple casa din când în când. Din cauza problemelor de sănătate, mama nu a mai putut să-mi ofere nici aproape săptămânala porţie de carne prăjită, hrana mea rămânând astfel mult mai sărăcăcioasă decât în ultimii ani.

-Accidentarea lui Daniel din toamna 2015, recuperarea lui apoi pur şi simplu obişnuirea aparentă cu situaţia a făcut ca în mai bine de 90 % dintre nopţile lui 2016 să dorm în patul de la etaj, asta ajungând cu timpul să-mi provoace un serios discomfort, dat fiind că accesul sus este relativ dificil iar eu nu am vocaţie de căţărător. De aici a rezultat o totală lipsă de elan la culcare şi la trezire.

-Din cauza patului folosit dar şi din cauza bombănelilor care însoţesc în camera de alături hrănirea, îmbrăcatul şi dezbrăcatul, schimbarea scutecului, pregătirea pentru somn şi restul acţiunilor necesare pentru a gestiona mobilitatea redusă a mamei, somnul meu are din ce în ce mai serios de suferit.

3J) SIMŢ CIVIC

-La finalul anului îl încurajez pe Cioloş să semneze pentru Roşia Montană în UNESCO, încurajându-i şi pe alţii să îl tragă de mânecă pe primul ministru.

-Pe la mijlocul anului, observând că lucrările din jurul unei clădiri au vătămat un copac, am solicitat Gărzii de Mediu să verifice dacă e legal ce văzusem. Sesizarea mea a fost redirecţionată către departamentul din Poliţia Locală potrivit după care am fost anunţat că acel constructor a fost amendat. Câteva luni mai târziu, în jurul aceluiaşi copac, au fost trase nişte sârme, nu mi-e clar în ce scop. De data asta, în locul în care sârma ia contact cu coaja copacului, am observat că au fost aşezate nişte tuburi de plastic, astfel încât sârma să nu taie din coaja copacului, impactul asupra copacului fiind minimizat. Presupun că grija de acum se datorează şi amintirii amenzii primite. Aş spune că a avut succes reclamaţia mea.

REZUMAT

Pe scurt, s-a cam ales praful de aproape tot ce era cât de cât funcţional în viaţa mea...

PLANURI PENTRU 2017?

Ce sens are să le fac? Doar pentru că sugera un deştept că 7 e numărul lu` Dumnezeu? Să fim serioşi...

Îmi trece prin cap să încerc să cumpăr nişte obiecte de care, în alte împrejurări, poate că m-aş bucura mult dar, în contextul actual, ar putea însemna mai degrabă bani aruncaţi pe fereastră (asta admiţând că aş reuşi să rezerv sumele necesare).

Îmi trece prin cap să-mi evaluez starea de sănătate dar ştiu că nu o să fiu niciodată suficient de relaxat încât să intru şi să mă menţin în bucla adeverinţă- medic de familie- trimitere- programare la specialist- concluzii- modificarea condiţiilor de viaţă astfel încât să-mi ameliorez mai micile sau mai marile probleme detectate.

Îmi trece prin cap să încerc să economisesc. Ştiu totuşi că niciodată nu voi avea suficienţi bani în buzunar încât să-mi permit să fac un depozit sau să păstrez pur şi simplu la saltea o sumă rezonabil de mare de bani (3* salariul mediu pe economie, să zicem).

Îmi trece prin cap să planific câteva drumeţii şi un concediu la mare dar, la cum au mers planificările făcute de la proiectul Nemira încoace, e clar că voi visa la cai verzi pe pereţi...

Îmi trece prin cap să fiu mai atent cu mediul, colectând selectiv şi reciclând mai multe materiale decât cele sortate de obicei acasă. Dar ştiu că asta mi-ar consuma mie mult mai mult timp şi nu cred să găsesc resursele necesare pentru asta. Iar a spera la ajutor din partea familiei pe partea de reciclare ar fi absurd. N-aş putea niciodată să-i motivez cognitiv şi financiar suficient de mult încât să mă ajute. De fapt, observând că în 2016 am obţinut o sumă extrem de mică reciclând (circa 50 kg de material reciclat aducându-mi un câştig de doar 26 lei), aproape că-mi vine şi mie să las baltă convingerile ecologiste.

EDIT: 2017 a început promiţător. Daniel a dus primul transport de PET-uri la centrul de colectare.

Îmi trece prin cap să caut în continuare o parteneră potrivită dar, decât să mai dau de una care s-ar vedea cu mine doar pentru că nu observă la mine porniri de violator (asta în condiţiile în care, supraeul mi-e martor, niciodată nu am dorit să obţin plăcere de la o femeie într-un mod în care aceasta să se simtă agresată; mi-am dorit mereu ca împreunarea să fie plăcută pentru ambele părţi, gândindu-mă chiar să acord mai mare atenţie plăcerii ei; nu mai spun că, de-ar fi fost să se întâmple, avea şanse mari să o ating cu... pe...), mai bine o las baltă şi-mi perfecţionez asumarea singurătăţii.



joi, 8 decembrie 2016

Eşti un prost!



Azi dimineaţă, în drum spre serVICIU, mă trezesc lângă mine cu un nene care dorea să ajungă la Antena 3. Nu eram deloc în starea potrivită pentru a-l băga în seamă dar, pe jumătate de ureche, auzisem ce întreba. Furios, mă întorc spre boşorogul ăla spurcat şi sunt foarte aproape să-i lipesc o palmă. Mă mulţumesc totuşi să-i spun că e un prost apoi îmi văd de drumul meu fără să-l fi pocnit.

Parcă nu-mi ajungeau cei din jur, suficient de cretini sau de oportunişti (realist vorbind, oportunismul pare varianta corectă, aceştia nepărând retardaţi, de obicei) încât să se uite în gura celor de la Latrina 3, trebuia să-mi mai iasă în cale şi moşul ăsta...

Din întâmplarea asta rezultă totuşi ceva important pentru mine. Sunt pe zi ce trece mai dese semnele că am ajuns aproape de limita rezistenţei, limita aia în care îţi spui că ori îi tai gâtul împuţitului care-ţi crează disconfort sub o formă sau alta, ori tocmeşti un metrou să te calce...

N-am fost niciodată un individ sociabil dar de la o vreme am ajuns să urăsc oamenii mai mult decât înainte...

Şi nu am de gând să mai fac nici cel mai mic efort pentru a mă înţelege cu bipezii din jur.


miercuri, 7 decembrie 2016

Valea Unghia Mare (27 noiembrie 2016) sau Cum m-am speriat de o labă





Pregătiri, ochi aruncaţi prin hărţi, vreo 4,5 ore de somn, fuga cu al doilea metrou spre gară (nu am mai fost harnic, ca săptămâna trecută, să-l prind tot pe primul), lălăială pe tren de era să uit să cobor în Azuga, vizibilitate bună de când pun piciorul pe peron. 

Vizibilitate rezonabila spre Bucegi
Nici spre Valea Azugii nu-i tocmai intunecat
Bucegii vazuti de la intrarea pe DF Valea Azugii
Mă mişc cu puţine şi scurte pauze pe drumul de duminica trecută, până la ramificarea drumului forestier Unghia Mare


Când bag ochii înapoi văd colţuri de Bucegi, cu mici pălării de nori. Pe drum întâlnesc un cuplu în vârstă care bagă eterna întrebare cu frica de urşi. Parcă au avut gura spurcată! 😄 În dreptul păstrăvăriei mă latră de dincolo de gard un dulău şi o potaie. Potaia urma s-o revăd la întoarcere când am găsit-o la fel de zgomotoasă, dispusă să adulmece băţul telescopic pe care-l târam special pentru ea.

Ca noutăţi, am observat pe stânga două posibile intrări spre Vf. Clăbucetul Azugii. Prima potecă, mai clară, pornea din dreptul locului de popas improvizat un pic mai la est de exploatarea forestieră (hm 35, parcă) iar a doua, e cam mult spus potecă, pornea în lungul unei văi, aproape de confluenţa Unghia Mare/ Azuga.

Poteca spre Clabucetul Azugii
În plus, după ce observasem pe hartă poteca în lungul culmii Ceauşoaia (cea care ajunge dinspre nord la stâna Ceauşoaia, situată în apropierea marcajului cruce roşie de pe Petru- Orjogoaia), îmi propusesem să caut o posibilitate de a trece râul şi un cât de firav început de potecă. Ei bine, intrat pe nişte urme de maşină spre dreapta, am surpriza să văd un pod peste Azuga continuat pe partea cealaltă cu o potecă lată, înclinată la vreo 45 de grade. Podul este relativ fragil, din doi copaci solidarizaţi cu scânduri transversale. Trece la aproximativ 1 m deasupra luciului apei, nu are balustrade şi, probabil, este alunecos dacă e puţină zăpadă pe el (cum s-a întâmplat acum) sau dacă e fleoşcăială afară. Prin urmare, nu am fost suficient de curios încât să-l încerc şi să aflu pe propria-mi piele dacă te aruncă sau nu în râu dacă vrei să-l treci. L-a încercat în schimb unul dintre cei doi căţei care s-au apucat să mă latre aici, când mă întorceam. Cât am avut eu tendinţa să-l urmăresc ajunsese cu bine cam la jumătatea podului. Dat fiind că nu a lătrat insistent pe urmele mele, nici un fleoşc în Azuga n-am auzit, presupun că s-a întors în pădurea lui în siguranţă.

Pod peste Azuga si presupusa poteca spre Ceausoaia

O aruncătură de băţ mai încolo de podul peste Azuga se ramifică drumul forestier Unghia Mare, blocat cu barieră, dotat cu un pod peste Azuga lat şi sigur inclusiv pentru trafic auto, la nevoie (sau cel puţin aşa cred). La intrarea pe DF Unghia Mare găsesc o maşină parcată. Observând că nu e nimeni la volan, îmi imaginez că aparţine unor drumeţi care au intenţia de a explora în stilul meu.


 Intrarea pe DF Unghia Mare
DF Valea Azugii vazut dinspre DF Unghia Mare
Nu fac bine doi paşi că observ pe stânga un soi de observator de vânătoare părăginit. Ceva mai sus văd o căsuţă drăguţă, cocoţată pe piloni, cu acces dinspre versant, pe nişte scări. 

Observator paraginit la intrarea pe DF Unghia Mare
Casuta suspendata pe DF Unghia Mare
Pe dreapta, peste râu, se zăreşte cantonul silvic pe care-l observasem pe ROAD. Teoretic, este posibil accesul auto până în faţa cantonului dar, pentru cei care ar reuşi să treacă de barieră, s-a montat un indicator de acces interzis la câţiva metri de canton. Cât am căscat eu ochii pe acolo, nu am observat nicio mişcare. Dată fiind panta rezonabilă de dincolo de râu (privit spre vest) aproape că aş fi luat în calcul urcarea pe culmea Ceauşoaia după trecerea răului Unghia Mare pe pod.

Mai merg ce mai merg, observând urme de oameni, până dau de un copac prăbuşit peste drum. Ceva mai încolo, încă un copac prăbuşit. Cel mai complicat de depăşit a fost un conifer prăbuşit din versant aproape până în râu. Pentru că nu doream să risc o baie la picioare (că au şi bocancii mei o vechime şi nu garantez că mai ţin la apă ca în tura aia prin Şaua Grecului) m-am băgat de-a dreptul printre crengi. Alt pom l-am depăşit pe dedesubt, parcă. Oricum, m-a intrigat faptul că toţi aceşti copaci sunt lăsaţi să blocheze liniştiţi drumul, de parcă absolut nimeni nu ar merge pe el.





 Pare sa fie o poteca pe aici
Între timp, lângă un micuţ curs de apă, am senzaţia că observ o potecă. Fac popas pentru a mă uşura de una- alta, mai beau puţin ceiuţ (este prima tură în care merg cu termos şi am constatat deja nişte chestii: la o temperatură medie de circa 10 grade, ceaiul mi-a rămas cel puţin cald aproape 20 de ore; nu sunt tocmai mulţumit de faptul că, după ce bei ceai cu cana din dotarea termosului, urmele de lichid din aceasta se preling pe peretele exterior, ajungând să-l mânjească; 0,75 l de ceai reprezintă o cantitate enormă pentru o zi, dacă este băută doar de un om -aproape am ajuns să regret că nu am căutat un termos de 0,5l-). Dorind să-mi dau seama dacă pe aici îmi propusesem de acasă să atac urcarea către stâna şi vârful Unghia Mare, bag ochiul în GPS. Nu ăsta era locul... mai aveam de mers cam 500 m pe drum. Merită amintit şi că, datorită temperaturilor nocturne extrem de negative, erau porţiuni mari de drum pe care patinai, uneori fiind şi destul de greu să găseşti rute alternative, cu pământ sau zăpadă pe care să poţi merge liniştit.

După popas mai merg puţin, ajungând la hm 15 de pe DF Unghia Mare. Aici mă pune naiba să privesc urmele de pe jos şi să constat că cele de om se opresc (de ce oare?), în continuare, pe banda dinspre râu a drumului, făcându-şi apariţia urme de urs. Casc ochii mai bine, fără cine ştie ce sentimente. Îmi dau seama rapid că urmele sunt de două dimensiuni, unele mai mari şi lungi, altele mai mici şi pătrăţoase. Mi-am dat seama că am dat de urme de ursoaică însoţită de pui. Bazându-mă pe prognozele citite, conform cărora pe la 8 dimineaţa a nins un pic în zonă, am tras concluzia că urmele sunt proaspete. Şi după concluzia asta aproape m-am topit… Am făcut totuşi nişte poze pentru a arăta posterităţii de ce labe m-am speriat. În secundele următoare am încercat să-mi dau seama încotro a continuat familia de urşi şi, nereuşind să capăt o informaţie certă (să se fi întors pe drum nu părea, să-l fi traversat nu părea pentru că nu am identificat urmele spre versant, să fi continuat spre râu nu credeam pentru că ar fi trebuit să sară un parapet de un metru şi ceva), am decis să mă întorc pentru că spre înapoi nu erau urme de urs, eu eram singur şi deloc tentat să caut stâna trecând printr-o pădure prin care patrula mama- urs. Deci, cu puţin înaintea potecii pe care o intuisem pe hărţi, m-am întors din drum, pentru a doua oară învins de zona asta.











Dacă până aici am fost relativ sigur pe mine, chiar crezând că eventualul urs din zonă m-ar simţi şi s-ar îndepărta fără să apuc eu să-l văd, din acest moment am început să visez numai ursoaice brune prin păduri, având impresia că de pe versantul orientat spre vest mă pândesc ochi negri, ochi de ursoaică. Mă opream din când în când, ciulind urechile după un mic zgomot potenţial suspect, priveam atent versantul dar, din fericire, se pare că ursoaica rămăsese pe acolo doar în imaginaţia mea.

Puţin după ce revin în DF Valea Azugii, mă trezesc lătrat din stânga. Arunc un ochi peste râu şi dau de doi căţei imenşi (intrau lejer într-un rucsac de 40 l, păreau mai mari doar după ce i-am tras în poză cu zoom). 



Nu mă simţeam nicicum în pericol dinspre partea lor. Chiar nu-i vedeam dispuşi să facă o băiţă în apa pe care o bănuiam extrem de rece. Totuşi, ajunsese să mă irite insistenţa lor, demnă de o cauză mai bună. O clipă m-am gândit chiar că în realitate nici nu mă latră pe mine, moment în care am căscat ochii spre nord căutând din nou cu privirea ursul. Nu l-am văzut. Deci la mine lătrau până la urmă. În dreptul podului de scândură, după cum notasem mai sus, unul dintre căţei a găsit de cuviinţă să se gândească la traversarea râului, moment în care m-am gândit şi eu că i-ar sta bine cu un băţ peste bot, în caz că se apropie. Până să mă înfurii pe el, căţeluşul cred că a făcut cale întoarsă.

De aici, plimbarea nu prea mai are istoric. Am mers repejor până în dreptul păstrăvăriei, aici m-am conversat cu potaia aia care trecuse pe sub gard, am intenţionat să pozez preţurile la păstrăv şi programul de lucru cu publicul dar tovarăşul căţelescu mi-a tăiat elanul. Prin urmare, am ratat ocazia de a oferi o informaţie sedentarilor care îşi duc maşinile până-n păstrăvărie ca să mănânce şi gura lor un peşte proaspăt. Legat de maşini, am avut şi de data asta parte de conversaţie cu un şofer. Mă întreba omul dacă e bun drumul până la păstrăvărie. N-am fost inspirat aşa că i-am spus că poate merge liniştit cu maşina până acolo. Era mai interesant dacă-i sugeram să lase maşina la ieşirea din oraş pentru că drumul forestier ar fi de-a dreptul impracticabil. :)

Relief degradat pe stanga (sens geografic) Azugii
Faţă de duminica trecută, de data asta nu prea se circula pe Valea Azugii. Am întâlnit puţine maşini, puţini pietoni ieşiţi la plimbare, maşina jandarmeriei a absentat şi ea. Se pare că jandarmeria patrulează pe acolo doar când sunt şmecheri la Ştevia sau Trifoiul, cu planuri de vânătoare probabil.

Era cam devreme să mă întorc la gară dar cam târziu pentru a intra pe cine ştie ce traseu. Prin urmare, mă opresc la indicatorul cu punct albastru, urc până la captarea de apă pe drumul clar apoi apuc intuitiv spre pădure. 

Linia telegondolei si partia Sorica vazute de deasupra indicatorului cu punct albastru
Dacă tot s-a marcat, poate că nu stricau doi stâlpi de marcaj care să-ţi arate abordarea cea mai comodă. Ajung la pădure, văd pe un copac un marcaj oribil, făcut de cineva care, după ce a trasat o imitaţie de cerc alb, a aruncat în interiorul acestuia cu o găleată de vopsea albastră. Frate, dacă tot te apuci să faci marcaje turistice, fă-le cu şablonul, să se potrivească cu cele oficiale... Cândva, într-o revistă România Pitorească, fusese publicată o pagină în care erau descrise marcajele oficiale, cu formă, culori şi dimensiuni. Oare câţi marcatori din ziua de azi ştiu că există un model de marcaj??? Oare câţi drumeţi din prezent ştiu cum arată şi cum se numesc marcajele? Oare câţi îşi mai planifică drumeţia căscând ochii pe hărţi? Oare câţi au o cât de vagă idee despre puncte cardinale, busolă, coordonate geografice, curbe de nivel sau alte noţiuni pe care unii, stupizi de felul lor, le-au studiat cu ceva atenţie?

Mi-e greaţă de cei mulţi, pseudodrumeţi, care aleg să meargă cu ghid pe trasee banale pe care, cu puţină documentare prealabilă, le-ar face şi singuri. Mi-e greaţă de abonaţii şcolilor de munte care merg cu hoarda pe poteci. Mi-e greaţă de cei care cer şosele până-n vârful munţilor (o să vă miraţi dacă vă spun că şi printre membrii carpaţi.org sunt şoselişti?). De prea multă greaţă am început să caut poteci puţin frecventate de oameni, de prea multă greaţă am ajuns să merg singur pe munte...

Ajung deci la paleaşca aia albastră, văd că în pădure este potecă largă, mă declar mulţumit de mica recunoaştere şi pun traseul pe lista celor pe care le voi face, cândva. Mă întorc pe pajiştea mult prea noroioasă de la marginea pădurii, îmi găsesc cu greu un loc curăţel şi uscat, dau jos rucsacul şi mă aşez. Atmosfera era plăcută, niciun om nu trecea prin imediata apropiere, era călduţ (spun asta ţinând cont că era final de noiembrie), termometrul arătând vreo 7 grade. 


Stau cât stau, bag câte ceva în gură, mă las pradă lipsei de inspiraţie şi mă pregătesc apoi de plecare. Nu mă tenta să tai iar Azuga în două aşa că am încercat s-o iau mai pe la margine. Intru pe strada de sub captarea de apă, mă trezesc că se înfundă. Intru pe altă stradă, mai jos, constat că se blochează într-o curte. În sfârşit, la a treia încercare, prind o stradă cu continuitate care mă scoate aproape de fabrica de apă. De aici, pe drumul cunoscut, ajung la gară. 



Ochesc un tren al CFR-ului, îmi iau bilet de la tonomat, soseşte trenul, prind loc într-o zonă care s-a dovedit tare aiurea (aproape de WC-urile care emanau un miros drăgălaş de fiecare dată când un nefericit deschidea uşa care dă spre ele). Dormitez până la Bucureşti, obosit şi înghesuit.

Când ajung acasă constat că Daniel e plecat cu curca la dentist. Când soseşte îi povestesc despre urmele de urs iar el începe să facă mişto. Printre glume se strecoară şi o sugestie serioasă: să car după mine, când circul în zone potenţial frecventate de urşi, un ceva care să cânte constant, cât sunt pe drum. Pare de luat în seamă ideea (cu atât mai mult cu cât el i-a testat deja eficienţa umblând noaptea, singur, pe potecile Bucegilor) dar eu mă împac greu cu gândul de a face gălăgie mai multă decât ar fi musai necesar. Totuşi, fricos fiind, e posibil să aplic cândva sugestia lui. Parcă e mai bine să generez un pic de zgomot decât să văd (urme de) labă de urs.

TRASEUL

 

DISTANŢĂ PARCURSĂ: APROXIMATIV 21 Km

CRONOLOGIE


9:16- am traversat DN 1

9:50- am depăşit ramificaţia punctului albastru de Gârbova

10:00- ramificaţie Limbăşel (banda albastră de Clăbucetul Azugii)

10:18- confluenţă Cazacu/ Azuga

10:34- ramificaţie DF Frumoasa

10:51- pod de lemn peste Azuga

10:55- intru pe DF Unghia Mare

11:35- 11:40- pauză la urmele de ursuleţ cu ursoaică

12:12- am ajuns înapoi pe DF Valea Azugii

12:15- pod de lemn peste Azuga

12:31- ramificaţie DF Frumoasa

13:12- ramificaţie Limbăşel

13:18- pod DF Cazacu

13:30- intru pe punct albastru spre Gârbova

13:41- captare apă

13:44- paleaşcă pe post de punct albastru

13:48- 14:23- popas

14:33- după ceva bâjbâială pornesc pe o stradă care coboară spre str. Ritivoiu

14:44- revin pe directa de păstrăvărie

15:07- traversez DN 1

15:12- ajung la gară

15:36- pornesc spre Bucureşti cu R3008