Se făcea că era decembrie 2024 și plănuiam să îmi refac antrenamentul cât să pot alerga din nou semi. Mă înscriu totuși cumva la noroc, dat fiind că nu mai alergasem de foarte mult timp o cursă atât de lungă.
Sezonul de curse 2025 îl începusem cu stângul, cu curse amânate, mai mici sau mai mari probleme cu picioarele, semimaratonul din 27 aprilie când eram pregătit sufletește pentru cursă de 10 km dar mă înscrisesem la altceva.
Sâmbăta dinaintea cursei m-am trezit la fix cât să văd pe net startul de la cursa de 10 km. După asta mi-am conservat energia, m-am alimentat, am dat o tură de cumpărături apoi somn... N-am apucat decât vreo 6 ore de somn, că mi-a sunat ceasul. M-am trezit cumva bine dispus, pe lângă pregătirile obișnuite am simțit nevoia să și mănânc un pic, cam singurul aspect deranjant era vremea care se anunța rece și cu vânt.
Pe la 8:10 coboram din metrou la Izvor, cumva invidios pe cei care suportau vremea rece și veneau spre start in tricou. Eu, știindu-mă friguros, am plecat cu o geacă pe mine. Normal că nu m-am orientat prea bine până să ajung în zona Sport Expo dar am profitat de ocol ca să fac niște pași săltăreți, de încălzire. Ajuns în Sport Expo cu apa luată de acasă terminată, mi-am luat un bidon de Isostar de portocale pe care l-am dat gata până la start. De aici, depindeam de punctele de hidratare.
Nu îmi era mie prea clară treaba cu sectoarele de start dar, luând în calcul timpul pe care îl făcusem cu două săptămâni în urmă, am îndrăznit să plec din sectorul pentru 2:00:00 – 2:14:59. În apropiere erau pacerii de 2h10 după care intenționam să mă țin. Aud pe cineva că va porni un pic din fața pacerilor și decid să fac la fel, având în vedere că speram la 2h08.
Vine momentul startului dat mult mai puțin gălăgios decât eram obișnuit, mă uit cât mai spre în față ca să mă conving că e pornită cursa, îmi pornesc și eu Strava și o iau ușor la fugă. M-a debusolat un pic faptul că, odată ajunși în cheiul gârlei, am făcut stânga (în condițiile în care, din câte îmi amintesc, toate cursele de până acum mi-au continuat în dreapta) dar totul era clar marcat așa că m-am dus și m-am tot dus. Față de în urmă cu două săptămâni acum am alergat în sens invers către Arcul de Triumf prin Buzești. Deși nu mă asteptam, m-am trezit cu o zonă de urcare, dar cum era abia la început cursa, n-am simțit-o în mod deosebit. La trecerea prin Piața Victoriei, o curbă la stânga se făcea fix pe lângă un colt de bordură iar organizatorii ne strigau să fim atenți la ea, să nu ne trezim pe jos. Un pic mai sus văd primii alergători care erau pe la km 6 în timp ce eu eram pe la km 3. Pe la km 4 îl observ pe sensul celălalt pe Marius Bercea, un ultramaratonist pe care îl urmăresc de ceva vreme. La distanțele pe care le aleargă el în mod obișnuit, normal că la semi era destul de mult în fața mea.
După întoarcerea din zona Arcului de Triumf am ajuns curând la primul punct de hidratare. Cât m-am oprit să beau au apărut lângă mine pacerii de 2h10 în fața cărora mă menținusem până aici dar scăzând treptat viteza, dacă mă orientez după cei de 2h00 care s-au tot îndepărtat de mine. Când i-am văzut pe cei de 2h10, parcă mi s-a apăsat butonul de panică așa că am luat-o la goană cu intenția să mă mențin în continuare în fața lor. Vreo 4 km am mai reușit asta dar pe la km 9 am observat cu coada ochiului că sunt foarte aproape de mine așa că mi-am continuat alergarea mai în lateral, sa poată ei să depășească. Între timp, pe Calea Victoriei, trecusem fără oprire pe lângă un punct de hidratare atipic, cu Coca Cola. Nu îmi e extrem de clar de ce, eu mă feresc de cofeină în curse. Totuși, la maratonul de la Atena, citeam că sunt mai multe puncte de hidratare în care găsești și Coca Cola.
De nevoie, pentru că nu mă simțeam chiar în cea mai bună formă, potrivită pentru un nou record personal, mi-am adaptat din mers obiectivul de la sub 2h10 la sub 2h20. Am trecut pe lângă poarta de finish cam pe la 1h05, puțin înainte să sosească cei mai tari din cursă. Se făceau pregătiri pentru întâmpinarea lor, în timp ce eu eram abia la jumătatea cursei. Bine, de când mi-am cronometrat prima data alergările, mulți ani în urmă, terminam o distanță sau alta în timp aproximativ dublu față de cei mai buni.
În drum spre Piața Muncii mai zăream în față pacerii de 2h10 și o vreme am sperat că voi putea să îi ajung, poate să îi și depășesc. Pe la km 13, intersectez alergători aflați la aproximativ 5 km în fața mea. La punctele de hidratare deja stăteam mai mult pentru că nu mai simțeam că e suficient să beau doar un pahar. Începusem să iau un pahar de apă, unul de izotonic, încă unul de apă și abia apoi să repornesc alergarea. Fix în Piața Muncii observ o toaletă liberă așa că mă opresc iar. Plec de acolo un pic mai ușor așa că zburd o vreme, cu intenția să mai recuperez din timpul pierdut. A mers și nu prea… Deja oboseala se făcea simțită și începeam să regret că am la mine doar un magneziu pe care l-aș fi luat deja dar am preferat să amân momentul, pentru că mă mai aștepta cursă lungă încă. Înainte de km 16 trecusem pe modul “nu mai contează timpul, important e doar să termin” așa că fix la km 16 mi-am permis luxul de a mă opri să îmi fac o poză și să o urc live pe Facebook. Un pic mai încolo m-am oprit să iau și magneziul. Pe la km 18 văd o alergătoare așezată pe bordură, cu un motociclist de la SMURD lângă ea. Fiind deja asistată medical am fost convins că o să fie în regulă dar tot am simțit ceva negativ, greu de definit, ca un nod în gât care apare când un om care împărtășește aceiași pasiune cu tine are probleme. La ultimul punct de hidratare am luat iar mesele la rând, apă, izo, apă. Probabil păream o cămilă însetată, proaspăt sosită din deșert, dacă omul de la ultima masa îmi propunea să mai iau un pahar.
Tot sperând să recuperez din timp, pornesc câteva zeci de metri de alergare cât pot eu de rapidă. Pentru că viteza mea de atunci probabil era neobișnuită pentru km 19, cineva îmi strigă de pe margine să o iau ușurel, că mai e puțin. După un minut alergam din nou ușurel, nu că aș fi neapărat ascultător dar nu mă mai țineau balamalele pentru viteză. Aproape de finish observ activitate într-o ambulanță pe sensul celălalt. Sigur, la cât efort depui în cursă, se poate întâmpla să pici dar, pe margine, destul de des, am văzut ambulanțe, SMURD sau oameni de la Crucea Roșie gata să intervină la nevoie.
Trec linia de sosire nici mulțumit dar nici nemulțumit de mine, opresc Strava, continui leneș spre cei cu medalii, o voluntară toată numai zâmbet îmi atârnă talanga la gât, observ în urma mea pacerii de 2h20, aud de un alergător care tocmai își termina primul semimaraton, iau apă, iau isotonic, la fructe nu mă opresc pentru că, pentru mine, sunt câh. Pe când se pornea premierea la ștafetă (unde printre câștigători era, ca de obicei, trupa lui Fane) eu luam un cremvuști pentru că foame, am trecut să îmi iau și un magneziu, am mai ronțăit și al doilea salt bar pe care îl aveam la mine apoi am mers să asist la finish-ul ultimilor semimaratoniști. MC-ul anunțase că o să fie spectacol când o să sosească ultimul, timpul regulamentar fusese deja depășit dar nu mai conta, important era acum doar să sosească cu bine și ultimii alergători. Se apropie de linia de finish două alergătoare, una pica în genunchi, publicul îi strigă celeilalte să o ridice, echipa de prim ajutor fuge imediat spre cea căzută, aceasta reușește să se ridice, trece linia de sosire pe picioare dar imediat este așezată pe scaun și asistată medical. Am înteles că nu a existat niciun eveniment medical grav dar pentru unii cursa a fost cumva la limita puterilor. Un pic mai târziu ajunge la finish un vârstnic de 72 sau 73 de ani, este primit cu toate onorurile dedicate ultimului concurent, momentul e chiar spectaculos. Totuși, a fost alarmă falsă că ar fi ultimul pentru că, în curând, a mai sosit cineva. Cronometrul arăta cam 3h20 dar mi se pare un gest frumos din partea organizatorilor să le permită terminarea cursei și puținilor alergători care au depășit nu cu foarte mult timpul regulamentar.
După o nouă cursă, care mi-a stârnit un sac de emoții, pornesc spre casă puțin după 12:30. Îmi iau o cafea pe drum dar oricum, odată ajuns acasă, am picat lat pentru vreo 2 ore, până când a ajuns acasă Daniel și a zis că se pregătește să fugă în piață. Nu că aș mai fi dat pe dinafară de energie dar decid să merg și eu așa că la 18:00 fix ajungeam în Piața Victoriei unde își organizase Nicușor Dan un miting electoral. În cele vreo 3 ore și ceva cât am stat pe acolo am revăzut vreo 4 cunoștințe vechi, am ascultat câteva discursuri, unele de tip prosteală pe față dar și câteva emanând o speranță moderată, să zicem că m-am bucurat de atmosfera calmă emanată de cele câteva zeci de mii de oameni, am ascultat Oda bucuriei, am avut ocazia să o văd pe viitoarea primă doamnă a României.
A mai urmat o porție de mers pe jos așa că, pe la 11 noaptea, am reajuns acasă rupt de picioare. Curând, tânțarii îmi cântau “nani, nani, puișor / să te iau de un picior / și să te arunc în gârlă”. :))
Luni, la muncă, mă întreabă o colegă dacă am alergat ieri, că văzuse alergători la Unirii. Îmi place că încep oamenii să se intereseze de cursele astea, poate cu timpul scăpăm de comentarii răutăcioase despre blocarea orașului și disconfortul unora parcă născuți cu dosul în mașină.
Date tehnice
Număr concurs:
2808
Loc la general:
1751 (din 2217)
Loc la masculin:
1385 (din 1629)
Loc pe categorie
vârstă (45 - 54): 328 (din 385)
Timp net la 4.6 km: 00:27:04
Timp net la 6.5 km: 00:37:41
Timp net la 10 km: 01:02:12
Timp net la 13 km: 01:21:57
Timp net la 15.5 km: 01:39:53
Timp net la 21 km: 02:18:52
Timp net la finish: 02:19:25
Timp brut (oficial) la finish: 02:21:37
Deci, ca timp net (adică timpul trecut între trecerea liniei de start și a liniei de sosire),
rezultatele mele la semimaraton sunt, de la cel mai bun la cel ma slab,
urmatoarele:
27 aprilie 2025 – 02:08:38
11 mai 2025 – 02:19:25
XX mai 2016 – 02:24:15
9 octombrie 2016 – 02:43:44
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu