Băneasa Forest Run, 3 noiembrie 2024, cursa 11 km
După ce alergasem pe 22 septembrie 2024 la Crosul Arenelor, poate cea mai mișto cursă pe asfalt la care am participat până acum, am auzit de Băneasa Forest Run, o cursă pe pământ. Fiind aceiași organizatori, am zis să încerc și cursa din Băneasa, că prea se pricep oamenii să facă alergarea plăcută. Dar erau două probleme, lipsa de experiență în alergarea pe pământ (că alergasem doar pe asfalt sau pistă) și concertul din 2 noiembrie la care aveam bilet luat. A doua problemă am considerat-o rezolvată după ce am citit că startul la 11k se dă la 12:30, asta oferindu-mi timp suficient să dorm după concert, cel puțin teoretic. Pentru partea cu experiența pământului am descărcat track-ul cu traseul cursei și am mers în Pădurea Băneasa cu două săptămâni înainte de concurs, făcând atunci prima mea alergare de acest gen, cu viteză mică și dese întreruperi, pentru orientare. Ba parcă mi-a fost și un pic rău pe la km 4...
Nu mai fusesem în pădurea Băneasa de zeci de ani, cel mai probabil de când ne-a dus tata la zoo în copilărie.
A doua zi după alergarea din Băneasa am făcut cunoștință și cu traseul celeilalte curse de trail la care aveam să mă înscriu și anume cea de Cernica, din 10 noiembrie. La Cernica nu am mai reușit să alerg din cauza oboselii acumulate în Băneasa și din cauza traseului ceva mai tehnic. Dar mi-a plăcut și traseul de la Cernica așa că m-am mai înscris la o cursă, ca să îmi umplu toamna. Iar în ultimul week-end din octombrie am și alergat pe partea mai dificilă din Cernica, relativul succes dându-mi ceva curaj și pentru concurs.
Prin Cernica nu mai fusesem de mulți ani, de când pedalam în familie pe acolo...
Pe 1 noiembrie, mergând pe beznă pe o parte din Barbu Văcărescu, m-am dus seara la Kaufland să îmi iau kitul de start. Pe 2 am plecat destul de târziu spre concert (pierdusem vremea cu niște cumpărături) așa că nu am mai prins decât jumătate de cântec de la prima trupă. Având în vedere că urma să se termine târziu în noapte, nici până la finalul concertului n-am stat, deși închidea seara fix trupa care mă convinsese să îmi iau bilet. Dar, de dragul alergării, am plecat din Quantic suficient de devreme încât să prind metrou spre casă.
Odată ajuns acasă după concert am halit în miezul nopții un iaurt proteic apoi am fugit la somn pe la 1 noaptea. Iar duminică, pe la 6 și un pic, deja eram în picioare ca să am timp să mă igienizez, să mănânc și să pot merge fără grabă spre locul de start până unde am făcut cam 90 de minute combinând metroul cu 301. Am ajuns suficient de devreme încât să văd câțiva concurenți de la semimaraton sosind apoi să urmăresc festivitatea de premiere.
Mai departe, pentru prima dată în viață, am făcut o parte din încălzire după exemplul celor de la World Class, pe care de obicei îi ignoram cu succes. N-am dus încălzirea oficială până la capăt pentru că, până la urmă, n-am mai putut să mă sincronizez cu ei. Am continuat cu un pic de încălzire în stil propriu așa că am pornit în cursă cât de cât pregătit.
După încălzire a urmat o scurtă ședință tehnică. M-a cam speriat omul care ne atenționa că potecile sunt pline de frunze, că alunecă frunzele pe pământ, că te poți ușor împiedica de ceva ascuns de covorul de frunze, că riscul de accidentare e destul de mare... Începusem să mă tem că o să îmi rup picioarele pe acolo.
Până la start m-a reperat în mulțime Andrei, un cunoscut de pe Facebook cu care mi-a făcut plăcere să schimb câteva vorbe. Mi-ar prinde probabil bine să încep să socializez un pic și pe la curse, să nu mai stau în cochilia mea. Am tot citit de prietenii frumoase între alergători dar eu nu prea mă pricep la “sportul” ăsta cu socializarea.
Fapt e că vorbind cu Andrei a trecut repede timpul până la start. Chiar am plecat printre ultimii, că ne întinsesem la taifas. Zona de asfalt și o parte din prima linie dreaptă de pădure am alergat împreună sporovăind, prima data când am conversat alergând. Comenta cineva pe lângă noi că doar profesioniștii pot vorbi când aleargă. Eu am sugerat că poți vorbi și atunci când nu alergi neapărat pentru rezultat. Până să ajungem la prima curbă la stânga din pădure, Andrei îmi sugerează să o iau înainte. Probabil că, obosit după cursa mult mai grea pe care o făcuse sâmbătă, nu putea acum ține pasul cu mine. Totuși, dacă ar fi fost ca mine, nealergat de o săptămână, sunt convins că ar fi alergat el mult mai bine ca mine. Oricum, important e că ne-am văzut și ne-am bucurat fiecare de cursă.
Înainte de intrarea pe potecuța din stânga am avut ceva emoții. Mă gândeam că va fi balamuc, toată lumea va încerca să depășească pe toată lumea, făcând în ciudă potecii înguste. Ei bine, n-a fost așa. Ne-am înșirat frumos pe potecă, cine a avut de depășit a așteptat cu răbdare să se lărgească un pic locul cât să poți trece în siguranță pe lângă alergătorul mai lent.
Orientarea a fost simplă pentru că erau alții în față, erau și marcaje dese, la schimbările de direcție sau intersecții erau voluntari care ghidau alergătorii, prin urmare am putut alerga ca și cum aș fi știut traseul cu ochii închiși.
Chiar dacă mă așteptam să fie o mare problemă aglomerația, până la urmă și-a găsit cam fiecare ritmul și locul său în coloana de alergători. Spre finalul cursei devenise deja obicei să ne depășim reciproc câțiva alergători cu viteză medie asemănătoare. Se observa o oarecare eleganță a celor care se opreau sau doar reduceau viteza în sensul că fiecare se străduia să lase loc pentru depășire.
Oamenii din punctele de hidratare și alimentare se străduiau să ofere cât mai repede lichid, cel puțin la primul punct un pahar cu izotonic ieșindu-mi pur și simplu în cale, doar să îl apuc. Peste un punct de hidratare parcă am sărit. Nu era deloc cald deci nu transpirasem cât să mă simt uscat pe dinăuntru, punctul s-a nimerit să fie pe partea cealaltă față de linia pe care alergam eu așa că am câștigat câteva secunde în clasament nefăcând oprirea.
Știam de la recunoaștere că sunt câțiva copaci prăbușiți peste traseul de concurs dar, cu o excepție, s-au putut ocoli pe poteci deja formate. Ultimul a trebuit sărit și am încercat să o fac cât mai relaxat.
Chiar dacă în poze par destul de crispat, m-am simțit relaxat pe mare parte din traseu. N-a fost deloc un traseu lung. Corpul a lucrat frumos, am avut doar scurte momente de mers, în rest am fugit bătrânește și am ajuns la finish cu vreo 25 de minute înainte de terminarea timpului oficial. Nu mult după mine avea să sosească și Andrei.
La finish atmosfera s-a menținut plăcută, am băgat în maț câte ceva, am privit startul la cursa familiilor, am observat că ultimii alergători la cursa scurtă au ajuns abia după vreo 45 minute la finish, probabil pentru că au ținut ritmul copiilor din dotare. Drumul spre casă a fost banal iar odată ajuns acasă simțeam nevoia să povestesc dar am fost întâmpinat cu un val de bombăneli. Și așa s-a dus dracului feng shui-ul.
Ca efect neplăcut (să zicem) al cursei, am avut vreo 3 zile dureri interesante în cvadricepși. Până să încep să alerg așa, mai cu talent, nici nu conștientizam că există mușchii ăia. Dar durerile au trecut, acum sunt gata de o nouă experiență de concurs la Cernica Running Trails.
Date tehnice
Timp net 1:19:33
Loc 780 în
clasamentul general
Loc 139 din 295 în clasamentul pe categoria M 40 - 49
Fotografii am urcat pe pagina de FaceBook.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu