Folk de la o săptămână la alta...

Zilele trecute, partea folkistă a creierului meu s-a împărţit între două piese datorită concertului Casa cu prieteni la care urma să merg şi datorită invitaţiei la concertul Zoia Alecu pe care tocmai o primisem.

În rezumat, în capul meu s-au "războit" următoarele piese:



şi



Pentru Suntem vise am avut de ales din 3 variante, una de casă, una de plajă şi alta de concurs iar pentru Încă un tren, din multele variante posibile, am ales una în care se simte efortul pe care-l face Zoia pentru a comunica cu publicul amorţit, variantă filmată în ziua de 15 octombrie 2009, ziua în care am văzut-o pentru prima oară pe Mi... :)

Dar drumul e tot ce mai am?

Cam aşa simt la ora asta...

Deşi aud piesa asta întâmplător, constat că se suprapune oarecum peste ce simt acum...

Obsesia muzicală

Săptămâna asta m-am trezit destul de des fredonând şi fluierând după piesa asta aşa că mi se pare o demnă candidată la titlul de obsesia muzicală a săptămânii:

Nicio duminică fără postări pe blog...

Îi mulţumesc twitteristului vulupe pentru link-ul postat. Pe la finalul lui 2009 mi-am amintit de profa de franceză din liceu, prima şi, până la Marian, singura persoană care mi-a atras atenţia asupra Sonatei Lunii de Beethoven.

Dacă aveţi chef ascultaţi şi voi! În tubul meu clipul acesta e în favorite de câteva zile...

A venit...

Pe cât de bine am reuşit să îmi organizez timpul săptămâna trecută, pe atât de prost se pare că mi-am organizat timpul săptămâna asta...

În acest context mi-a picat cum nu se poate mai prost zăpada care curge peste Bucureşti de dimineaţă. Am senzaţia că aş fi furios la ora asta dacă nu mi-aş fi amintit de dimineaţă că există oameni pe care-i simpatizez şi care se bucură de zăpada căzută.

Victor Socaciu, Oameni de zăpadă

Dacă-mi este permis, clipul îi este dedicat lui Seven :D

Şi încă un Imre...

Încă un cover...

Later edit: 15 decembrie 2009, nu ştiu cum m-am retrezit în minte cu "te-aş cere înapoi însă n-am cui te cere...". Ciudat, verificând de unde e textul constat că e chiar de aici... Şi încerc să nu caut simboluri...

Oraţie de nuntă

Pentru că-mi place piesa şi vocea...

Încă una cu Ciclotura...

Tot din Ciclotura de toamnă...

Filmare din mers făcută de Daniel:



Toată coloana de biciclişti traversând Piaţa Victoriei:

Ciclotura de toamnă- 17 octombrie 2009- povestea

Bucureşti, sâmbătă 17 octombrie 2009, Ciclotura de toamnă organizată de Mai Mult Verde.

Plec puţin după 10:30 de acasă, aproape de 11 mi se alătură Cristi şi Ionel, puţin după 11:15 ajungem la Unirii unde deja ajunseseră Daniel şi celălalt Cristi. Pe drum, două mici evenimente, unul negativ, celălalt pozitiv.

Pozitiv ar fi şoferul răbdător care ne-a lăsat să evoluăm cu viteză scăzută mergând încet în spatele nostru până am depăşit strada pe care urma să facă dreapta (la cât de încet mergeam, dacă era vorba de un şofer nervos, ar fi putut să ne depăşească şi să ne ia faţa).

Negativ (doar pe jumătate, nici noi nu eram foarte atenţi) a fost şoferul care se încadrase (conform marcajelor de pe şosea) de parcă ar fi vrut să facă dreapta (asta zicea marcajul, obligatoriu dreapta) dar în final a mers înainte (noi luându-i faţa migrând de pe banda doi unde ne aşezasem pentru a respecta marcajul) şi ne-a claxonat nervos pentru că am plecat cu întârziere de la semafor, astfel ţinându-l şi pe el pe loc câteva secunde.

Ajungem, stăm ce stăm şi... apare Andrei. Deci s-a refăcut gaşca de Comana (4 octombrie 2009). Profit de ocazie ca să pun aici montajul făcut de Andrei din filmările mele (îi mulţumesc cu ocazia asta pentru ideea cu Windows Movie Maker-ul). Comana deci:



Revenim la Ciclotura de toamnă... Schimb câteva vorbe şi cu prietenul lui Octav pe care-l cunoscusem într-o seară de vineri la Ziua Bicicletei. Constatăm că e destul de frig, constatăm că suntem destul de puţini sau vizibil mai puţini decât speram eu că vom fi. Organizatorii nu păreau grăbiţi să dea startul. S-a explicat mai târziu că întârzierea startului s-a datorat speranţei că mai sunt ciclişti în drum spre Unirii, ciclişti pe care merita să-i aşteptăm. Chiar se glumeşte făcându-se afirmaţia că ar mai fi pe drum vreo 400 de biciclişti. :D Se discută cu poliţia, se face o scurtă prezentare a situaţiei (avem banda unu pentru plimbarea noastră, poliţia e cu noi, e posibil să ne lase uneori să trecem pe roşu, nu trebuie să sărim pe banda doi pentru că ne va certa o vestă de organizator), se dă în sfârşit startul aproape de 12:00.

Pornim pe Bulevardul Unirii spre Piaţa Alba Iulia având în faţă maşina Mai Mult Verde şi în lateral poliţişti pe motociclete. Observ curând că display-ul din spatele motocicletelor ne anunţa drept participanţi la un "concurs sportiv". Nu era vorba de un concurs dar sportivi suntem. :D Probabil că era un mesaj dintr-o listă rigidă... La Piaţa Alba Iulia suntem dirijaţi spre stânga pentru depăşirea sensului giratoriu, imediat după giratoriu suntem din nou ghidaţi către banda întâi. Această mişcare stânga- dreapta a fost bine supravegheată- dirijată de oamenii cu veste portocalii (organizatorii care mi s-au părut nişte indivizi faini) care au pedalat în dreapta noastră pe giratoriu şi s-au mutat imediat după aceea în stânga, readucându-ne pe banda noastră. Văzând eu mişcarea spre stânga am crezut că facem pauză acolo, ca la Ciclopromenada nocturnă 3. Păcăleală! S-a pedalat mai departe. :)

Ajungem la Unirii înapoi şi facem dreapta. La capătul pasajului rutier, la semafor, m-am oprit să filmez coloana de biciclişti. Ei au mers mai departe, eu am întârziat câteva secunde să-mi bag aparatul la loc în borsetă. După asta m-am încurcat în semafoare aşa că am tot stat până să mă prind că e necesar să fac imediat dreapta când vine verde la pietoni urmând să traversez strada Colţei la următorul verde pentru sensul meu de mers. OK! Aştept... Sesizez coloana de biciclişti angajată deja în traversarea Pieţei Universităţii. Am rămas mult în urmă... Prind roşu şi la Universitate aşa că mai pierd puţin teren. Asta e! După ce scap de intersecţie bag viteză... Reajung coloana aproape de Piaţa Romană. Mă reintegrez şi încerc să ajung din nou în prima parte a grupului. Sunt cam prea obosit. Bine că mersul în coloană presupune un efort mai mic, corespunzător vitezei.

Nu mai fac poze sau filmări până-n Piaţa Presei Libere. Aici ne oprim, ne hidratăm (Mai Mult Verde a venit cu apa minerală), facem poze, spunem poveşti, este amintit faptul că tura asta s-a dorit o nouă tură nocturnă dar, în ciuda eforturilor lui George Hari Popescu, nu s-a putut.

Continuăm drumul sau, mai exact, începem întoarcerea. Până-n Piaţa Victoriei am luat din nou pauză de filmat/ fotografiat dar, odată depăşită piaţa, imediat după intrarea pe Calea Victoriei, am pornit prima filmare din mers. Între timp începuse şi o ploaie slabă.

Colaborarea cu poliţia se termină imediat după muzeul de istorie. Ei rămân în Calea Victoriei, noi intrăm pe Strada Franceză. La capătul ei o parte a grupului a rămas la o cafenea, ceilalţi au plecat spre case. Şi noi am plecat...

O fată din grup citea ciclocomputerul la intrarea pe Strada Franceză. Ciclotura de toamnă s-a ţinut pe un traseu în lungime de 15 km. Am stat în trafic, incluzând şi pauza de la Casa Scânteii, cam 2 ore. 2 ore în care aproximativ 50 de biciclişti au participat la un "concurs sportiv"...

Pe drum spre casă s-a exprimat o părere interesantă. Cică unui şofer care a luat contact în trafic cu un grup mare de biciclişti i se crează în inconştient reflexul de a fi mai atent când vede un biciclist pe şosea, dat fiind că e posibil ca după acesta să mai urmeze şi alţii.

În faţa gurii de metrou de la Piaţa Muncii, exact pe pista de biciclete, un nene vindea bilete de bingo... I-am atras atenţia că nu-i bine aşezat acolo, omul şi-a cerut scuze dar nu s-a mutat de pe pistă... Mă-ntreb cine i-a permis vânzătorului respectiv să-şi întindă măsuţa exact acolo. Primăria? Angajatorul? Absenţa liberului arbitru? Indiferenţa bicicliştilor?

După tura asta rămâne un sentiment plăcut legat de faptul că poliţia a făcut şi pentru noi ceva. Genul de acţiune care ţi-l face un pic mai simpatic pe poliţist. Dar care este preţul (timp pentru planuri, obţinut autorizaţii, negociat traseu) plătit de Mai Mult Verde pentru asta nu ştiu... Bănuiesc totuşi că n-a fost deloc uşor să organizeze tura. Eforturile lor ar fi meritat recompensate, simbolic, de o prezenţă mai numeroasă a bicicliştilor bucureşteni. Dar frigul şi amentinţarea ploii i-a ţinut acasă pe mulţi, din păcate. Poate la următoarea acţiune vom fi mai mulţi! Mie începe să-mi placă din ce în ce mai mult pedalatul în grup...

Later edit (19 octombrie 2009):

Un articol foarte fain, plus poze profi aici. Mulţumiri domnului Dinu Lazăr!

Două chestii despre Andrei:

1- spunea că n-a mai pedalat după ieşirea la Comana

2- soluţia găsită pentru a astupa locul lăsat gol prin pierderea unui capac de la suspensie: un dop de plută de la o sticlă de Cotnari. Chestia asta cerea un macro pe care n-am apucat să-l fac.

Apreciez efortul făcut de cei care mergeau pe biciclete care scârţâiau din toate încheieturile, biciclete personale sau închiriate.

Ciclotura de toamnă- 17 octombrie 2009

Nu ştiu dacă voi apuca să scriu şi poveşti pe tema asta aşa că, pentru a nu rămâne nebloguit evenimentul, ataşez aici două filmuleţe.

Al meu:



Al lui George Hari Popescu:

Emeric Imre din nou în Bucureşti... (Emeric Set în Iron City, 29 septembrie 2009)

După o săptămână foarte aglomerată uite că încerc să scriu şi cronica la primul concert Emeric Set la care am asistat în Iron City.

Ne promisesem (eu şi Sandra) de o grămadă de timp că vom merge la Imre. Aşa că am mers ea, eu, Andreea şi Ştefan. Concertul era anunţat la 22:00 dar, bănuind că va fi aglomeraţie mare, eu am ajuns mult mai devreme în speranţa că voi putea păstra nişte locuri. Deşi, sincer să fiu, mă aşteptam să fie deja atât de aglomerat încât să stăm în picioare sau chiar într-un picior. :D Credeam asta bazându-mă pe aglomeraţia neaşteptată pe care o găsisem cu o seară în urmă, la Cercei cu diamante.

La început nu erau prin club decât obişnuiţii locului, oamenii de la Folk, frate. Mai târziu a apărut şi Ioana (eram aproape convins că va ajunge şi ea la concert) care l-a ajutat pe Jonnie să decupeze biletele. Apucăm să schimbăm câteva vorbe după care ea şi-a văzut de treburi, eu mi-am văzut de gândurile mele. Mai târziu, căutându-l ea pe Imre, mă întreba dacă am sesizat unde e. Culmea, aruncându-mi privirea în dreapta, la 2- 3 oameni distanţă, îl văd şi o direcţionez pe Ioana într-acolo.

Mi se părea că ar fi cazul să apară şi fetele aşa că mă uit la ceas. Sesizez un apel ratat aşa că mă uit să văd cine e. Ştefan... Sun înapoi şi aflu că ar veni şi el la concert. Fain! Ne înmulţim! Apar fetele şi, după câteva vorbe schimbate, îmi dau seama că mi-e tare cunoscut chipul Andreei... Da, aşa era, ne ştiam de anul trecut, de la Folk You. Fusese şi acolo cu Sandra. Plăcute amintiri au rămas după acele zile...

Sandra protesta în glumă pentru faptul că o fac tot timpul puştoaică. Aşa că sunt obligat să ţin cont de "supărarea" ei şi să-i răspund: "Bine, mamaie! Nu te mai fac puştoaică" :D

Mai târziu se aude sfârşitul de la Invocaţie. Şi întreb cine-mi dă şi mie foc... Mă-ntreabă de ce şi-i spun că vreau şi eu să renasc din propria-mi cenuşă. Aflu că e tentată şi ea să ardă în condiţiile astea... Metafore...

Puţin înainte de 22:00 începe concertul. În deschidere, Mihai Boicu şi încă un tip (amândoi fiind auziţi şi duminică, la Pariu pe Prietenie). Mihai se pare că a câştigat aprecierea multora... A cântat câteva piese între care deja cunoscutele pentru mine Nu sunt de vină eu şi Metaforă. Plăcută prezenţă!

22:10, intră Emeric Set. Ştefan apreciază că e prost aşezat bateristul exact în spatele lui Imre dar eu am apreciat că dimensiunea scenei din Iron nu permitea un aranjament mai bun. Tot Ştefan remarca mai târziu că într-o sală mare trupa nu putea să ceară o bere din public. :D O altă remarcă de-a lui s-a referit la dimensiunea clubului care se umple destul de lejer doar cu trupa invitată să cânte+ prietenii apropiaţi... Aşa e, în Iron City atmosfera e destul de intimă...

Încep cu Of, Doamne ceaţa e târzie, Ramuri de lumină, Jurământ apoi cam pierd şirul pieselor. Mai notez, mai înregistrez...



Înainte de pauză, o surpriză... Oraţie de nuntă (am înregistrat-o într-o stare de calm incredibil, se pare că are dreptate Andreea când spune că piesa devine tristă doar dacă o investim noi cu capacitatea de a ne întrista) urmată nu de Ilie de la sculărie, cum eram obişnuit din alte concerte, ci de la fel de vesela Scrisoare supărată...



În pauză s-a auzit o piesă a Cristinei Andrieş şi a fost destul de interesant s-o aud după ce o remarcasem pe Cristina prin club... După fiecare revedere parcă-mi devine din ce în ce mai simpatică fiinţa asta...

Revine pe scenă Imre cu trupa. Pe Povestea cavalerului cu brici se face remarcată vocea Adelinei Boloţ. În rest nu prea s-a auzit. S-a auzit în schimb vocea superspecială a lui Răzvan Crivaci. Fenomenală fiinţă!

Printre piese Imre a avut grijă să strecoare şi mici poveşti legate de Cenaclul Flacăra... La fiecare spectacol, alte poveşti... Cred că are o rezervă inepuizabilă...

Mai târziu s-au auzit şi Condamnare la toamnă (ce plăcut e să constaţi că oamenii de lângă tine se bucură în egală măsură că pot cânta o piesă care le este foarte cunoscută), Ilie de la sculărie, Bună varianta rea, Insula. Curând spectacolul se termină... La bis se reia Nebun de alb iar publicul îşi face minunat treaba.



Era 00:35 când ne retragem din club, după terminarea concertului. Andreea aprecia că a fost frumos dar că, în acelaşi timp, uneori a fost trist. Înţeleg oarecum ideea, şi eu am fost trist la cele două concerte Imre din 100 Crossroads... Luându-mi rucsacul de jos (care făcuse o săptămână de când îl purtam; mare minune că am mai găsit modelul identic cu cel atât de tocit în diversele ieşiri prin oraş; faptul că am ales să cumpăr exact acelaşi model probabil spune ceva despre mine... de bine? de rău?) constat că e ud. Probabil se vărsase vreo bere prin preajmă... Urcăm în stradă, Ştefan se urcă pe motor, fetele iau un taxi iar eu plec agale, pe jos, spre casă... Până acasă rucsacul se uscase destul de bine iar eu mă aerisisem. Şi mi-a prins bine pentru că, imediat după plecarea din club, mi-a fost un pic rău...

Peste 2 ore (da, chiar am mers incredibil de încet) ajungeam acasă pregătit sufleteşte să revin în Iron peste vreo 18 ore.

Fotografia şi filmările sunt făcute de mine.

22 Septembrie 2009- ZIUA FĂRĂ MAŞINI în Bucureşti

Astea-s filmările făcute pe traseu.

Puţin înainte de Piaţa Victoriei, coloana de biciclişti oprită pentru regrupare. Eu evadasem special pentru a filma dar s-a dovedit a nu fi cel mai potrivit moment:



Coloana de biciclişti trecând prin faţa Muzeului Antipa:



Traversând Piaţa Revoluţiei transformată pentru câteva minute în Piaţa Veloruţiei:



Trecând prin faţa Cercului Militar Naţional (CCA):



Ieşirea din Calea Victoriei către Piaţa Naţiunilor Unite:



Cu ceva impresii încerc să revin în cursul zilei.

Iron City, 16 septembrie 2009...

Am fost inspirat să iau aparatul foto cu mine... Uite ce a ieşit: