Nu mai avusesem de mult timp, atât de aproape de mine, o fiinţă atât de frumoasă. Aproape 3 ore... 3 ore care au câştigat în frumuseţe prin ea, o domnişoară blondă, cu braţe subţiri şi piele albă, netedă, cu degete delicate care, din când în când, se jucau cu părul, o domnişoară cu voce plăcută şi un zâmbet deosebit. Mă gândeam aseară că ea, dacă i-ar fi ieşit lui Eminescu în cale, sigur l-ar fi inspirat. Probabil am revăzut-o de dimineaţă dar ceva-mi spunea că nu este ea, chipul nu mai afişa acelaşi zâmbet iar degetele nu mai păreau la fel de delicate. Totuşi, gestul prin care-şi rula părul pe deget părea acelaşi... O fi fost sau n-o fi fost tot ea, nu ştiu... Şi nici nu am de gând să fac o nelinişte metafizică din problema asta. :)
Trecând acum peste exerciţiul de admiraţie, să-ncep povestea celei de-a doua seri E- Folk din Casa cu cântec de pe Mătăsari 17.
De data asta invitatul a fost Ovidiu Mihăilescu, aşa cum deja se anunţase de data trecută. Recitalul mi-a dezvăluit din alte unghiuri, necunoscute mie până aseară, omul de folk Ovidiu Mihăilescu. Şi ce am aflat, din cântece rar cântate în concert şi din cuvintele care le introduceau, mi-a plăcut mai mult decât mi-aş fi imaginat. Iar mărturisirea legată de emoţiile avute indiferent de locul în care cântă şi de numărul mai mic sau mai mare de ascultători a scos în evidenţă, odată în plus, faptul că oamenii simt la fel indiferent de categoria socială sau profesională în care soarta i-a introdus.
Din piesele pe care le-am auzit mai des în trecut, aseară am reauzit Imperfect (cu textul scris iniţial pentru Make şi al său Folk Band Imperfect), Garduri şi borduri, Lili (a sunat mult mai interesant decât de obicei, Ovidiu fiind ajutat şi de chitara lui Eugen Avram), Fericit- Nefericit.
S-au cântat şi chestii mai calme, care ar suna mai puţin potrivit în cântări de club (sau cel puţin aşa sugera Ovidiu), un exemplu de acest tip fiind Carnavalul.
Un moment interesant l-a reprezentat piesa cu guru care arată... în Tantra Yoga, referirea la un cunoscut guru de-al nostru fiind în acelaşi timp directă şi discretă. Pe aceiaşi temă îmi amintesc piesa celor de la Sarmalele Reci, Tatiana. Nu m-aş fi gândit că un pseudoyogin poate ajunge sursă de inspiraţie pentru muzică bună.
După ce am auzit-o pentru prima dată la Folk You 2008, aseară am ascultat din nou Chinezoaica, una dintre piesele foarte bine primite de public. O altă piesă foarte bine primită a fost Căpşuni.
Printre piesele de dragoste (care, spunea Ovidiu, nu pot fi prezentate, ele fiind pur şi simplu piese de dragoste), am reţinut Ploaia albastră.
Legat de Cipilica, am avut surpriza să aud că textul este în câteva puncte inspirat din stilul lui Andrieş. Deşi prezentarea m-a făcut să ascult mai atent, nu am identificat legătura cu Andrieş.
O piesă despre mersul la cinema a adus în discuţie deja celebrul Eu când vreau să fluier, fluier, film în căutarea căruia au plecat mulţi şi... s-au rătăcit descărcând un altfel de film cu acest titlu, un film cu altfel de "fluierături". Deci colega mea de birou nu este singura care a luat ţeapă! :D
L-am pomenit mai devreme şi pe Eugen Avram. Acesta nu a venit ca simplu spectator. În afara contribuţiei la Lili şi la încă o piesă (sau poate era corect să spun câteva piese, nu am reţinut exact numărul intervenţiilor sale) pentru care s-a aşezat, cu o naturaleţe remarcabilă, direct pe parchet (nu-i de mirare dat fiind că, în precedentul concert din Mătăsari, Eugen povestea că, asemenea Alinei Zaharia, a avut ocazia să cânte într-un concurs între cluburi de munte), Eugen Avram ne-a povestit din nou despre Fata pe role şi ne-a picurat în urechi Cântec pentru tine.
Despre concert cam asta am avut de spus. Publicul, în cea mai mare parte, a fost format din chipuri cunoscute. Faţă de prima seară folk din Mătăsari cred că am fost mai puţini. Ce ştiu sigur este că au lipsit cei câţiva bulgari care veniseră atunci în România pentru un concurs.
De aseară nu am mai reţinut poveşti despre alte concerte de sufragerie, cu public puţin, cum am reţinut data trecută.
Un plus în organizare (asta în ciuda faptului că, la sosirea mea, Marian spunea că sunt în întârziere cu pregătirile deşi mie nu mi se părea nimic întârziat) l-a constituit faptul că berea nu a mai trebuit căutată prin vecini, fiind vândută chiar în casă.
Iar cu titlu de va urma, Edi mi-a atras atenţia că marţi, în Mojo, cu 15 lei intrarea, va cânta Baniciu. Se anunţă un eveniment fain la care sper să ajung.
Uite cum programul săptămânii următoare se clarifică... Marţi Mojo, Joi Negru Latent în Iron City (dacă-mi amintesc corect este trupa care a asigurat deschiderea la First Romanian Dark Fest, anul trecut; din păcate, din câte am aflat, n-a existat şi Second Romanian Dark Fest) iar vineri, încă nu ştiu unde, anunţata cântare Alex Nichita împreună cu Make şi Puiu Creţu.
Şi pentru că povestea celei de-a doua seri folk din Casa cu cântec este preferabil să aibă un final, amintesc că ultima (sau aproape ultima) piesă a fost o preluare din Dinu Olăraşu, N-ai nevoie de foarte multe... Joi seară am fost perfect de acord cu piesa asta. :) Pentru câteva ore m-am simţit suficient de bine încât să gândesc că starea aceea era o formă de fericire.
Se afișează postările cu eticheta seara folk. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta seara folk. Afișați toate postările
vineri, 23 aprilie 2010
miercuri, 14 aprilie 2010
Şi zeii au speranţe pierdute... Sau Ţapinarii pentru prima dată în Club Mojo (13 aprilie 2010)
Încă de aseară, când am ajuns în Mojo, am simţit că de data asta voi scrie o cronică scurtă.
Ziua a început interesant, cu un sms plăcut la care răspundeam cam aşa: "O să fie o zi aşa cum o să fie. Încerc să nu anticipez. :) Iar diseară cred că o să fie bine, la fel cum a fost şi la alte concerte Ţapinarii. Zi senină!"
Aceiaşi "ghinionistă" zi de 13 a continuat bine. La dentist am primit o veste pe 90 % bună aşa că supărarea din seara precedentă a trecut în mare parte.
Ajung acasă, stau cât stau şi apoi plec spre Mojo. Odată sosit aici ocup ceea ce pare a se transforma în locul meu preferat după ce-mi iau obişnuita bere. Citesc câteva minute apoi mă trezesc cu doi omuleţi urcaţi pe scenă. Aceştia au deschis seara cu două preluări, cea din urmă purtând marca Ţapinarii: Dinţii cu tesla. N-am reţinut numele trupei formate din cei doi dar sunt de părere că au sunat destul de bine.
Despre recitalul Ţapinarilor am reţinut o piesă nouă (pentru mine, nu şi pentru o parte a publicului din jurul meu), câteva glume noi şi câteva bucăţi de text care mi-au atras atenţia, datorită suprapunerii acestora peste starea mea de spirit.
Începutul recitalului, cu deja obişnuita serenadă Du-te naibii de aici, nu ştiu de ce, mi-a picat al naibii de bine sau, dacă ar fi să mă exprim altfel, mi-a mers direct la suflet.
În piesa nouă se spunea, printre altele, "iar eu merg mai departe, merg fără să gândesc".
Printre glumele, nu puţine, noi am notat:
"Este foarte ciudat să ai 120 de kg şi să nu găseşti un băiat decent de 60 (...) Nu suntem misogini, nu suntem rasişti dar munca e pentru femei şi pentru negrii", ca introducere la Unde eşti.
"Fă-mă şi desfă-mă în mii de bucăţele/ nu voi fii niciodată altceva decât sunt" m-a făcut, cred, să mă gândesc la momentele de sfârtecare din care m-am întors, acelaşi eu.
"Şi zeii au speranţe pierdute" m-a făcut să-mi dau seama că, în existenţa oricui, pot exista momente în care speranţa este obligată să moară (adică să decedeze, ca să păstrăm stilul intelectualilor Ţapinari) aşa că, la rândul meu, este firesc să trăiesc momente de acest tip.
"Am aripi de foc, mi se închide rana (...) Nu ştiu unde zbor, mi-am uitat în tine aripile" m-a dus cu gândul la ideea de rătăcire care capătă sens după o perioadă de profundă uitare de sine.
Domnişoara PR, o piesă pe care am mai auzit-o de-a lungul vremii, pentru prima dată la aniversarea Ţapinarii 8 ani, ori a fost cântată altfel decât de obicei, ori n-am avut eu până acum starea potrivită pentru a-mi da seama cât e de antrenantă.
Ca moment simpatic al serii aş menţiona senzaţia interesantă din secundele în care Micky mi-a prezentat acea jucărie cu ochii imenşi şi verzi, mascota n-am reţinut cui. Dacă m-aş trezi noaptea şi aş vedea acei ochi... probabil aş trage un pui de sperietură. :D
Într-o mică pauză făcută de Ţapinarii s-au urcat pe scenă Puiu Creţu şi Make urmaţi, după prima piesă, de Ovidiu Mihăilescu. În formula de trei s-a cântat cumva banala Lili dar şi Cowboy-ul Nelu care, în această formulă, cu Make în rolul calului, a ieşit memorabil! Totuşi, nu m-am prins nici acum dacă în cântec este vorba de faţă de dur sau de faţă de dur cu c. :D Oricum, Cowboy-ul Nelu a fost unul din momentele extramegasupersimpatice ale serii.
Un alt moment fain a fost apariţia lui vulupe. Mi-a părut bine să aud că a venit în mod special pentru Ţapinarii. Am schimbat câteva vorbe şi, se pare, ne revedem sâmbătă, la Bikewalk-ul lui Ariel. Sper să se cânte din nou în Casa cu cântec săptămâna viitoare şi să ne revedem şi cu acea nouă, plăcută, ocazie.
Un alt moment cheie al serii pe care l-aş fi perceput, în altă perioadă a vieţii, ca fiind extrem de critic, jignitor, agresiv sau în alt fel extramegasupernegativ, moment perceput acum într-un mod realist a fost acel "mai mănâncă şi tu" la care, probabil, am răspuns banal dar care, neverbalizat, a primit un răspuns pe care, aparent, l-am învăţat de la cineva. În mod categoric, acum îmi doresc să arăt altfel, cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc făcând o comparaţie între eul ideal şi media dintre mine şi Cristina. Prin urmare, din punct de vedere fizic, nu am ales să fiu aşa cum sunt. Dar încă arăt aşa fie pentru că nu există o soluţie pentru cauzele care mă fac să arăt astfel, fie pentru că nu am descoperit eu încă soluţia. Dacă ar fi fost să aleg, aş fi ales să arăt normal spun eu acum, împrumutând stilul în care s-a exprimat acum vreo 4 ani ea. Diversitate în forme diferite...
Şi cu asta aş încheia povestea unei seri frumoase, în care am zâmbit mult, seară încheiată pe la miezul nopţii când eram deja întors în patul meu de acasă.
Ziua a început interesant, cu un sms plăcut la care răspundeam cam aşa: "O să fie o zi aşa cum o să fie. Încerc să nu anticipez. :) Iar diseară cred că o să fie bine, la fel cum a fost şi la alte concerte Ţapinarii. Zi senină!"
Aceiaşi "ghinionistă" zi de 13 a continuat bine. La dentist am primit o veste pe 90 % bună aşa că supărarea din seara precedentă a trecut în mare parte.
Ajung acasă, stau cât stau şi apoi plec spre Mojo. Odată sosit aici ocup ceea ce pare a se transforma în locul meu preferat după ce-mi iau obişnuita bere. Citesc câteva minute apoi mă trezesc cu doi omuleţi urcaţi pe scenă. Aceştia au deschis seara cu două preluări, cea din urmă purtând marca Ţapinarii: Dinţii cu tesla. N-am reţinut numele trupei formate din cei doi dar sunt de părere că au sunat destul de bine.
Despre recitalul Ţapinarilor am reţinut o piesă nouă (pentru mine, nu şi pentru o parte a publicului din jurul meu), câteva glume noi şi câteva bucăţi de text care mi-au atras atenţia, datorită suprapunerii acestora peste starea mea de spirit.
Începutul recitalului, cu deja obişnuita serenadă Du-te naibii de aici, nu ştiu de ce, mi-a picat al naibii de bine sau, dacă ar fi să mă exprim altfel, mi-a mers direct la suflet.
În piesa nouă se spunea, printre altele, "iar eu merg mai departe, merg fără să gândesc".
Printre glumele, nu puţine, noi am notat:
"Este foarte ciudat să ai 120 de kg şi să nu găseşti un băiat decent de 60 (...) Nu suntem misogini, nu suntem rasişti dar munca e pentru femei şi pentru negrii", ca introducere la Unde eşti.
"Fă-mă şi desfă-mă în mii de bucăţele/ nu voi fii niciodată altceva decât sunt" m-a făcut, cred, să mă gândesc la momentele de sfârtecare din care m-am întors, acelaşi eu.
"Şi zeii au speranţe pierdute" m-a făcut să-mi dau seama că, în existenţa oricui, pot exista momente în care speranţa este obligată să moară (adică să decedeze, ca să păstrăm stilul intelectualilor Ţapinari) aşa că, la rândul meu, este firesc să trăiesc momente de acest tip.
"Am aripi de foc, mi se închide rana (...) Nu ştiu unde zbor, mi-am uitat în tine aripile" m-a dus cu gândul la ideea de rătăcire care capătă sens după o perioadă de profundă uitare de sine.
Domnişoara PR, o piesă pe care am mai auzit-o de-a lungul vremii, pentru prima dată la aniversarea Ţapinarii 8 ani, ori a fost cântată altfel decât de obicei, ori n-am avut eu până acum starea potrivită pentru a-mi da seama cât e de antrenantă.
Ca moment simpatic al serii aş menţiona senzaţia interesantă din secundele în care Micky mi-a prezentat acea jucărie cu ochii imenşi şi verzi, mascota n-am reţinut cui. Dacă m-aş trezi noaptea şi aş vedea acei ochi... probabil aş trage un pui de sperietură. :D
Într-o mică pauză făcută de Ţapinarii s-au urcat pe scenă Puiu Creţu şi Make urmaţi, după prima piesă, de Ovidiu Mihăilescu. În formula de trei s-a cântat cumva banala Lili dar şi Cowboy-ul Nelu care, în această formulă, cu Make în rolul calului, a ieşit memorabil! Totuşi, nu m-am prins nici acum dacă în cântec este vorba de faţă de dur sau de faţă de dur cu c. :D Oricum, Cowboy-ul Nelu a fost unul din momentele extramegasupersimpatice ale serii.
Un alt moment fain a fost apariţia lui vulupe. Mi-a părut bine să aud că a venit în mod special pentru Ţapinarii. Am schimbat câteva vorbe şi, se pare, ne revedem sâmbătă, la Bikewalk-ul lui Ariel. Sper să se cânte din nou în Casa cu cântec săptămâna viitoare şi să ne revedem şi cu acea nouă, plăcută, ocazie.
Un alt moment cheie al serii pe care l-aş fi perceput, în altă perioadă a vieţii, ca fiind extrem de critic, jignitor, agresiv sau în alt fel extramegasupernegativ, moment perceput acum într-un mod realist a fost acel "mai mănâncă şi tu" la care, probabil, am răspuns banal dar care, neverbalizat, a primit un răspuns pe care, aparent, l-am învăţat de la cineva. În mod categoric, acum îmi doresc să arăt altfel, cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc făcând o comparaţie între eul ideal şi media dintre mine şi Cristina. Prin urmare, din punct de vedere fizic, nu am ales să fiu aşa cum sunt. Dar încă arăt aşa fie pentru că nu există o soluţie pentru cauzele care mă fac să arăt astfel, fie pentru că nu am descoperit eu încă soluţia. Dacă ar fi fost să aleg, aş fi ales să arăt normal spun eu acum, împrumutând stilul în care s-a exprimat acum vreo 4 ani ea. Diversitate în forme diferite...
Şi cu asta aş încheia povestea unei seri frumoase, în care am zâmbit mult, seară încheiată pe la miezul nopţii când eram deja întors în patul meu de acasă.
sâmbătă, 10 aprilie 2010
La cald despre Casa cu cântec (Mătăsari 17)
Prin efortul domnului Vulpe (pe care mă bucur că, în sfârşit, l-am cunoscut) şi al echipei E- Folk (pe care o ştiam de mai multă vreme), în seara asta s-a inaugurat o, sperăm noi (public şi organizatori), lungă serie de concerte folk în casa din Mătăsari nr. 17. Frecvenţa acestor concerte se doreşte a fi la două săptămâni iar următorul invitat aud că va fi Ovidiu Mihăilescu.
După ce joi seară anunţasem pe Facebook că prezenţa mea la concert se transformă din posibilă în aproape sigură, iată-mă vineri seară plecat de la birou (unde am mai zăbovit pentru câteva chestii personale care se cereau rezolvate în linişte) direct către Str. Mătăsari. Pe o hartă de pe yahoo am văzut unde se află acest număr 17 aşa că mi-a fost destul de uşor să mă orientez.
Până să observ eu că aproape am ajuns la numărul 17 îl văd pe Edi aşa că era deja inutil să verific numărul. Lângă el, parcă în chip de comitet de primire, Ovidiu Mihăilescu. Fiind eu pentru prima dată acolo mi-a prins bine să fiu ghidat. Intru în casă, mă vede şi Micky, mă ghidează spre camera în care urma să se cânte apoi îmi aruncă o pernă. Elementul inedit la seara folk din Mătăsari este reprezentat şi de faptul că publicul stă pe jos, pe perne şi saltele. Alt element inedit este faptul că amplificarea funcţionează doar pe chitară, vocea auzindu-se exact aşa cum iese din gura celui care cântă. Un alt element fain este că se fumează într-o cameră apropiată de intrare dar nu se fumează în camera în care se cântă. Mai pot spune că nu este genul de cântare de cârciumă pentru că, în casă, nu există bar. În schimb am înţeles că se găseşte bere prin vecini.
Curând îşi face apariţia şi Marian pe care, surprinzător pentru mine, îl recunosc când mă salută. După încercarea de a ne cunoaşte în acea tură făcută cu ăla micu la Comana, după absenţele mele la Lecturile urbane, uite că a venit în sfârşit vremea să-l cunosc!
Nu trece mult timp şi apare invitatul serii, Eugen Avram. Probele de sunet erau deja făcute (se ocupaseră de asta Edi şi Ovidiu) aşa că, după ce au mai fost aşteptaţi câţiva spectatori întârziaţi, a început şi cântarea, undeva pe la 21:15.
Despre ce a cântat Eugen Avram nu am prea multe de spus. Au fost, în mare parte, piesele obişnuite în concertele lui (apropo, marţi, la concurenţă cu seara trupei Ţapinarii din Mojo, seară la care voi participa şi eu, Eugen Avram cântă şi el într-un alt club). Am aflat despre Cântec pentru tine că a avut un succes nebun la o competiţie între cluburi de turism organizată prin 1995 în Durău. M-am trezit emoţionându-mă pe Vreau să te uit (urăsc genul acela de stare dar trebuie să recunosc că au şi stările astea farmecul lor atâta vreme cât nu durează prea mult), m-am bucurat de felul superb în care Eugen Avram a colaborat cu publicul pe Fără petale, am aflat cum cânta Vali Sterian Amintiri cu haiduci (cu capodastru, folosind acorduri mai complicate faţă de ce se aude în numeroasele preluări ale piesei), am aflat că pe ultimul album Eugen Avram (sau următorul, nu am reţinut exact) ultima piesă va fi Îmi iau chitara şi plec, am ascultat spre finalul recitalului piese devenite obişnuite pentru începutul (Om bun) şi sfârşitul (Cântecul bufonului) concertelor, am văzut cum vreo 20 de oameni reuniţi într-o cameră destul de mică se pot simţi bine timp de două ore ascultând doi oameni şi două chitări (2+ 2 pentru că a existat şi un scurt moment în care Eugen Avram i s-a alăturat lui Ovidiu Mihăilescu în timpul scurtului său recital).
Regretând un pic faptul că nu am anunţat şi eu cunoscuţii pasionaţi de folk, închei cu o concluzie: Mă bucur că am fost acolo şi, aproape sigur, mă voi întoarce acolo peste două săptămâni pentru concertul Ovidiu Mihăilescu.
Dar până la noua seară folk din Mătăsari, E- Folk organizează marţi concertul Ţapinarii despre care am avut plăcerea să fiu anunţat pe Facebook, cu multe zile în urmă, chiar de Ţapinari. Dar concertul acesta îl amintisem deja! :)
Să ne revedem cu bine! :)
PS: Pentru că se doreşte o cronică scrisă la cald, sigur am omis elemente interesante. Prin urmare, cititorii sunt liberi să adauge detalii. :)
După ce joi seară anunţasem pe Facebook că prezenţa mea la concert se transformă din posibilă în aproape sigură, iată-mă vineri seară plecat de la birou (unde am mai zăbovit pentru câteva chestii personale care se cereau rezolvate în linişte) direct către Str. Mătăsari. Pe o hartă de pe yahoo am văzut unde se află acest număr 17 aşa că mi-a fost destul de uşor să mă orientez.
Până să observ eu că aproape am ajuns la numărul 17 îl văd pe Edi aşa că era deja inutil să verific numărul. Lângă el, parcă în chip de comitet de primire, Ovidiu Mihăilescu. Fiind eu pentru prima dată acolo mi-a prins bine să fiu ghidat. Intru în casă, mă vede şi Micky, mă ghidează spre camera în care urma să se cânte apoi îmi aruncă o pernă. Elementul inedit la seara folk din Mătăsari este reprezentat şi de faptul că publicul stă pe jos, pe perne şi saltele. Alt element inedit este faptul că amplificarea funcţionează doar pe chitară, vocea auzindu-se exact aşa cum iese din gura celui care cântă. Un alt element fain este că se fumează într-o cameră apropiată de intrare dar nu se fumează în camera în care se cântă. Mai pot spune că nu este genul de cântare de cârciumă pentru că, în casă, nu există bar. În schimb am înţeles că se găseşte bere prin vecini.
Curând îşi face apariţia şi Marian pe care, surprinzător pentru mine, îl recunosc când mă salută. După încercarea de a ne cunoaşte în acea tură făcută cu ăla micu la Comana, după absenţele mele la Lecturile urbane, uite că a venit în sfârşit vremea să-l cunosc!
Nu trece mult timp şi apare invitatul serii, Eugen Avram. Probele de sunet erau deja făcute (se ocupaseră de asta Edi şi Ovidiu) aşa că, după ce au mai fost aşteptaţi câţiva spectatori întârziaţi, a început şi cântarea, undeva pe la 21:15.
Despre ce a cântat Eugen Avram nu am prea multe de spus. Au fost, în mare parte, piesele obişnuite în concertele lui (apropo, marţi, la concurenţă cu seara trupei Ţapinarii din Mojo, seară la care voi participa şi eu, Eugen Avram cântă şi el într-un alt club). Am aflat despre Cântec pentru tine că a avut un succes nebun la o competiţie între cluburi de turism organizată prin 1995 în Durău. M-am trezit emoţionându-mă pe Vreau să te uit (urăsc genul acela de stare dar trebuie să recunosc că au şi stările astea farmecul lor atâta vreme cât nu durează prea mult), m-am bucurat de felul superb în care Eugen Avram a colaborat cu publicul pe Fără petale, am aflat cum cânta Vali Sterian Amintiri cu haiduci (cu capodastru, folosind acorduri mai complicate faţă de ce se aude în numeroasele preluări ale piesei), am aflat că pe ultimul album Eugen Avram (sau următorul, nu am reţinut exact) ultima piesă va fi Îmi iau chitara şi plec, am ascultat spre finalul recitalului piese devenite obişnuite pentru începutul (Om bun) şi sfârşitul (Cântecul bufonului) concertelor, am văzut cum vreo 20 de oameni reuniţi într-o cameră destul de mică se pot simţi bine timp de două ore ascultând doi oameni şi două chitări (2+ 2 pentru că a existat şi un scurt moment în care Eugen Avram i s-a alăturat lui Ovidiu Mihăilescu în timpul scurtului său recital).
Regretând un pic faptul că nu am anunţat şi eu cunoscuţii pasionaţi de folk, închei cu o concluzie: Mă bucur că am fost acolo şi, aproape sigur, mă voi întoarce acolo peste două săptămâni pentru concertul Ovidiu Mihăilescu.
Dar până la noua seară folk din Mătăsari, E- Folk organizează marţi concertul Ţapinarii despre care am avut plăcerea să fiu anunţat pe Facebook, cu multe zile în urmă, chiar de Ţapinari. Dar concertul acesta îl amintisem deja! :)
Să ne revedem cu bine! :)
PS: Pentru că se doreşte o cronică scrisă la cald, sigur am omis elemente interesante. Prin urmare, cititorii sunt liberi să adauge detalii. :)
miercuri, 31 martie 2010
Final de martie în Mojo, cu cântece de munte (30 martie 2010)
După o zi în care toate păreau să meargă prost, după ce constatasem că mi-a pierit tot cheful de concert uite că mi-am revenit în timp util şi, de la birou, am mers direct în Mojo unde am ajuns pe la 20:00.
Ajung, încă de la intrare fac o "boacănă" cu brăţara (asta e! dacă am comis-o, am comis-o! data viitoare sunt mai atent! :D), merg să-mi iau berea, mă aşez şi... apare Marian şi-mi spune că ei (care ei? nu ştiam!) sunt la o masă. Întreb dacă am loc şi eu, mi se spune că da, merg în zona meselor, casc ochii maaaaaaari şi... am noroc cu Maddie care-mi face semn dintr-un colţ de club. Cred că era singura fiinţă pe care-o cunoşteam la masă iar în lipsa ei eram nevoit să-l aştept pe Marian să se-ntoarcă de la bar. Îmi pasează cineva un scaun, constat că berea curgea pe gât incredibil de repede, fiind mai degrabă în pană de conversaţie tac, beau şi ascult. Până să-nceapă cântarea au mai apărut oameni cunoscuţi: Mi, Alina, Sânziana. A apărut şi tesla (Ştefan) pe care de mult îmi propusesem să-l cunosc dar nu m-am nimerit cu el în vreo tură. Cineva întreba dacă apare şi Sorin dar... de data asta nu vorbisem nimic cu el. Profit de ocazia întâlnirii cu Marian şi-l întreb ce ştie de tura lui Răzvan. Mi-a povestit despre ce e vorba, mai târziu am văzut că s-a şi înscris în ea.
Odată adunaţi în jurul a patru mese îndesate una în alta au urmat cam trei ore de discuţii, extrem de haioase pe alocuri, cu muzică strecurată printre vorbe. Deşi era o majoritate necunoscută pentru mine, s-au dovedit cu toţii oameni faini şi regret un pic faptul că n-am reţinut nume sau id-uri de carpaţi. A apărut şi un aparat foto cu care fetele s-au tot jucat fotografiind din toate unghiurile posibile şi imposibile. Aud că vor apărea pe picasa poznele... dar nu prea ştiu cum să le caut.
-Eu nu reuşesc să mă apuc de fumat!
-Nu încerci suficient. La fel gândeai şi când erai virgin.
:))
La masă erau voci care afirmau că ar putea şi Mi să urce pe scenă. În definitiv, nu era nimic exagerat în ideea asta, doar era la masă o jumătate din Casa cu prieteni.
Femeile şi tehnologia! Interesant să auzi o femeie făcând comentarii pe tema asta. :P
Până pe la 23:00 lumea a început să se retragă, pe rând, pe rând. Ştefan remarcă faptul că, după mişcările produse, am rămas cam izolat. Prin urmare mă ridic şi mă mut pe alt scaun, mai în miezul lucrurilor, ajungând lângă Maddie şi Alina, pe care nu le mai văzusem de la întâlnirea din e.varză. Îi mulţumesc acum lui Ştefan pentru sugestia discretă pe care mi-o făcuse iar Alinei îi cer scuze pentru că nu am înţeles exact ce mă întreba răspunzănd destul de pe lângă subiect, probabil.
A fost plăcut chiar dacă, mare parte din timp, nu am putut asculta atent ce se întâmpla pe scenă. Majoritatea celor din jur păreau mai degrabă dispuşi să discute decât să asculte. Totuşi, erau şi câteva persoane care ascultau, Mi spre exemplu... Când în discuţie a fost amintită o persoană care, în ture, devine subiect de glume am devenit şi mai atent la conversaţie. Nu obişnuiesc să râd de oameni dar dacă situaţia este cu adevărat "disperată" nu-mi refuz nici eu un zâmbet.
Rămân singur, nu mă mai simt bine la masă aşa că mă retrag în zona din care am urmărit concertul Emeric Trio. Aici scot notesul şi... un tip mă-ntreabă de la ce ziar sunt. Îi răspund că nu sunt ziarist şi-mi amintesc că am mai primit odată întrebarea asta în Vama Veche, într-o seară de Stufstock 2009. Îmi amintesc şi că nu am reuşit, în atâtea luni, să încep să scriu jurnalul acelor zile. Totuşi, îmi va fi simplu s-o fac dat fiind că am luat notiţe.
Pe la 23:15 urcă pe scenă Ovidiu Mihăilescu. Ne cântă Fericit, nefericit, Tânăr şi liber, Cipilica şi Lili apoi, pe la 23:35 lasă din nou scena liberă pentru cântăreţii montaniarzi.
Remarc în public câteva feţe cunoscute, Eugen din Micul Paris, Nico Pălărie, Banderas.
Nu mai eram în stare să stau prea mult în club pentru că, în ciuda energizantului băut, căscam din ce în ce mai des. Am mai apucat s-o notez pe Iulia care, printre altele, ne-a cântat Nebun de alb, Blestem când vine toamna şi Ţigăncuşa. Pe Nebun de alb m-am trezit răspunzând la zâmbet cu zâmbet. Şi din acel loc vedeam în jur tot oameni frumoşi.
A urmat Lucian însoţit de o voce feminină care au cântat, printre altele, Pădure nebună şi Gândacul.
Pe la 00:30, puţin înainte de plecarea mea, Maria era pe scenă şi începea cu M-am îndrăgostit numai de ea şi continua, exact în minutele în care decisesem să plec, cu Cea mai frumoasă zi...
Printre instrumentiştii care s-au perindat pe scenă s-a numărat şi Adrian Cristescu, cel cunoscut de mine în contextul participării sale la concertele susţinute de Alina Manole.
Un fel de-a mai lungi cea mai frumoasă zi a fost plimbarea, pe o temperatură plăcută şi sub o lună superbă, pe jos, până acasă. Ajung pe la 2 noaptea, imediat mă bag în pat iar azi dimineaţă m-am trezit în creier cu două bucăţi din piese ascultate aseară:
Numai noi, suntem împreună
Numai noi, sub clarul de lună
Suntem doi, fericiţi în munte...
Textul integral, aici.
Doar noi doi, să fim munte de piatră
Jos în oraş nu voi fi fericit
Mireasă să-mi fii, şi frate, şi tată
Şi casa să-mi fie un pisc însorit...
Textul integral, aici.
Probabil că, peste 2 luni, E- Folk va organiza o nouă seară de cântece de munte. Dată fiind atmosfera faină de acum, voi încerca să ajung la o astfel de seară şi data viitoare, cu atât mai mult cu cât este posibil să găsesc şi atunci acolo un număr oarecare de carpatişti.
Zile senine! :)
PS: Tocmai am primit o veste bună... Sper să nu intervină din nou ceva neprevăzut nu de alta dar... parcă nu mai am răbdare! :P M-a cuprins o stare ciudată şi, în mare măsură, plăcută în ultimele zile...
Ajung, încă de la intrare fac o "boacănă" cu brăţara (asta e! dacă am comis-o, am comis-o! data viitoare sunt mai atent! :D), merg să-mi iau berea, mă aşez şi... apare Marian şi-mi spune că ei (care ei? nu ştiam!) sunt la o masă. Întreb dacă am loc şi eu, mi se spune că da, merg în zona meselor, casc ochii maaaaaaari şi... am noroc cu Maddie care-mi face semn dintr-un colţ de club. Cred că era singura fiinţă pe care-o cunoşteam la masă iar în lipsa ei eram nevoit să-l aştept pe Marian să se-ntoarcă de la bar. Îmi pasează cineva un scaun, constat că berea curgea pe gât incredibil de repede, fiind mai degrabă în pană de conversaţie tac, beau şi ascult. Până să-nceapă cântarea au mai apărut oameni cunoscuţi: Mi, Alina, Sânziana. A apărut şi tesla (Ştefan) pe care de mult îmi propusesem să-l cunosc dar nu m-am nimerit cu el în vreo tură. Cineva întreba dacă apare şi Sorin dar... de data asta nu vorbisem nimic cu el. Profit de ocazia întâlnirii cu Marian şi-l întreb ce ştie de tura lui Răzvan. Mi-a povestit despre ce e vorba, mai târziu am văzut că s-a şi înscris în ea.
Odată adunaţi în jurul a patru mese îndesate una în alta au urmat cam trei ore de discuţii, extrem de haioase pe alocuri, cu muzică strecurată printre vorbe. Deşi era o majoritate necunoscută pentru mine, s-au dovedit cu toţii oameni faini şi regret un pic faptul că n-am reţinut nume sau id-uri de carpaţi. A apărut şi un aparat foto cu care fetele s-au tot jucat fotografiind din toate unghiurile posibile şi imposibile. Aud că vor apărea pe picasa poznele... dar nu prea ştiu cum să le caut.
-Eu nu reuşesc să mă apuc de fumat!
-Nu încerci suficient. La fel gândeai şi când erai virgin.
:))
La masă erau voci care afirmau că ar putea şi Mi să urce pe scenă. În definitiv, nu era nimic exagerat în ideea asta, doar era la masă o jumătate din Casa cu prieteni.
Femeile şi tehnologia! Interesant să auzi o femeie făcând comentarii pe tema asta. :P
Până pe la 23:00 lumea a început să se retragă, pe rând, pe rând. Ştefan remarcă faptul că, după mişcările produse, am rămas cam izolat. Prin urmare mă ridic şi mă mut pe alt scaun, mai în miezul lucrurilor, ajungând lângă Maddie şi Alina, pe care nu le mai văzusem de la întâlnirea din e.varză. Îi mulţumesc acum lui Ştefan pentru sugestia discretă pe care mi-o făcuse iar Alinei îi cer scuze pentru că nu am înţeles exact ce mă întreba răspunzănd destul de pe lângă subiect, probabil.
A fost plăcut chiar dacă, mare parte din timp, nu am putut asculta atent ce se întâmpla pe scenă. Majoritatea celor din jur păreau mai degrabă dispuşi să discute decât să asculte. Totuşi, erau şi câteva persoane care ascultau, Mi spre exemplu... Când în discuţie a fost amintită o persoană care, în ture, devine subiect de glume am devenit şi mai atent la conversaţie. Nu obişnuiesc să râd de oameni dar dacă situaţia este cu adevărat "disperată" nu-mi refuz nici eu un zâmbet.
Rămân singur, nu mă mai simt bine la masă aşa că mă retrag în zona din care am urmărit concertul Emeric Trio. Aici scot notesul şi... un tip mă-ntreabă de la ce ziar sunt. Îi răspund că nu sunt ziarist şi-mi amintesc că am mai primit odată întrebarea asta în Vama Veche, într-o seară de Stufstock 2009. Îmi amintesc şi că nu am reuşit, în atâtea luni, să încep să scriu jurnalul acelor zile. Totuşi, îmi va fi simplu s-o fac dat fiind că am luat notiţe.
Pe la 23:15 urcă pe scenă Ovidiu Mihăilescu. Ne cântă Fericit, nefericit, Tânăr şi liber, Cipilica şi Lili apoi, pe la 23:35 lasă din nou scena liberă pentru cântăreţii montaniarzi.
Remarc în public câteva feţe cunoscute, Eugen din Micul Paris, Nico Pălărie, Banderas.
Nu mai eram în stare să stau prea mult în club pentru că, în ciuda energizantului băut, căscam din ce în ce mai des. Am mai apucat s-o notez pe Iulia care, printre altele, ne-a cântat Nebun de alb, Blestem când vine toamna şi Ţigăncuşa. Pe Nebun de alb m-am trezit răspunzând la zâmbet cu zâmbet. Şi din acel loc vedeam în jur tot oameni frumoşi.
A urmat Lucian însoţit de o voce feminină care au cântat, printre altele, Pădure nebună şi Gândacul.
Pe la 00:30, puţin înainte de plecarea mea, Maria era pe scenă şi începea cu M-am îndrăgostit numai de ea şi continua, exact în minutele în care decisesem să plec, cu Cea mai frumoasă zi...
Printre instrumentiştii care s-au perindat pe scenă s-a numărat şi Adrian Cristescu, cel cunoscut de mine în contextul participării sale la concertele susţinute de Alina Manole.
Un fel de-a mai lungi cea mai frumoasă zi a fost plimbarea, pe o temperatură plăcută şi sub o lună superbă, pe jos, până acasă. Ajung pe la 2 noaptea, imediat mă bag în pat iar azi dimineaţă m-am trezit în creier cu două bucăţi din piese ascultate aseară:
Numai noi, suntem împreună
Numai noi, sub clarul de lună
Suntem doi, fericiţi în munte...
Textul integral, aici.
Doar noi doi, să fim munte de piatră
Jos în oraş nu voi fi fericit
Mireasă să-mi fii, şi frate, şi tată
Şi casa să-mi fie un pisc însorit...
Textul integral, aici.
Probabil că, peste 2 luni, E- Folk va organiza o nouă seară de cântece de munte. Dată fiind atmosfera faină de acum, voi încerca să ajung la o astfel de seară şi data viitoare, cu atât mai mult cu cât este posibil să găsesc şi atunci acolo un număr oarecare de carpatişti.
Zile senine! :)
PS: Tocmai am primit o veste bună... Sper să nu intervină din nou ceva neprevăzut nu de alta dar... parcă nu mai am răbdare! :P M-a cuprins o stare ciudată şi, în mare măsură, plăcută în ultimele zile...
vineri, 26 martie 2010
Proiectul Tivodar în/ cu Micul Paris (concert Iron City, joi 25 martie 2010)
Ca şi data trecută, o minusculă cronică din amintiri...
Întâmplarea a făcut să merg miercuri în Iron City. La plecare am văzut anunţul pentru joi şi... m-am gândit că merită să merg, cu atât mai mult cu cât nici vineri nu trebuia să mă trezesc de dimineaţă.
A meritat odată în plus să merg pentru că, pe seară, m-am trezit cu un telefon de la vechiul prieten Ştefan (prietenia cu Ştefan cred că este cam la fel de veche precum prietenia virtuală cu Cristina, singurele prietenii despre care îmi amintesc că datează din liceu... 15 ani, poate chiar peste...) care s-a anunţat şi el în Iron City. L-aş fi putut vedea şi sâmbătă ori marţi, la concertul Alinei Manole sau la concertul Fox Studis dar nici lui nu i-a trecut prin cap să-mi spună că merge, nici eu n-am ieşit în acele seri.
Destul cu paranteza deschisă şi, probabil, niciodată închisă. Revenim în Iron City unde am ajuns aproape de 21:00 deşi ştiam despre cântare că va începe, cel mai probabil, pe la 22:00. Dar o bere în plus n-a stricat (deşi azi dimineaţă am avut o mică durere de cap, din cauza ei, probabil) iar discuţia cu Ştefan care a apărut câteva minute după mine, pe motor, dotat cu obişnuitele parabuba, discuţia deci a fost tare plăcută.
-Tot te mai gândeşti la tipa aia?
-Nu. Acum e mult mai bine.
-Te-ai întins prea mult...
-Până la urmă mi-am dat seama că relaţia nu are viitor dar... constatând asta m-am înfuriat. De la furie au început cu adevărat problemele. Dar a trecut în mare măsură.
-Ştiu. Şi mie mi se întâmplă să nu iasă o relaţie. Sufăr o vreme dar apoi îmi revin.
Până la urmă, dorite sau, uneori, de nedorit, este vorba de sentimente care fac din noi oameni.
Mai merită precizat că Ştefan Tivodar mi-a sărit în ochi foarte curând după ce ajunsesem în club? Cred că a devenit deja un obicei să ne salutăm şi, când situaţia permite, să schimbăm câteva vorbe. :) Un concert pe lună spunea Ştefan că e suficient. Până la urmă ştiu ei mai bine de ce nu dau concerte mai des. Oricum, e clar că, în momentul în care aflu de un concert de-al lor, dacă nu apare cine ştie ce urgenţă, sunt acolo!
Despre public pot spune că a fost destul de puţin dar înţeleg că aşa a fost şi marţi, la Fox Studis. Chipurile erau, cam în jumătate din situaţii, cunoscute. Oricum, faţă de precedentul concert Proiectul Tivodar la care am asistat, de data asta publicul chiar venise să îi asculte. Prin urmare, aş putea trage concluzia că am fost puţini dar buni!
Despre concert, cu obişnuita mea lipsă de competenţă în domeniul muzical (e clar că nu pentru mine fusese scrisă Balada cronicarului de muzică uşoară, eu măcar recunosc care-mi sunt limitele competenţei :D), voi preciza puţine lucruri.
Piesele cântate au fost de data asta mai multe de-ale Proiectului Tivodar şi mai puţine preluări. Ascult rar (aproape exclusiv în concerte) compoziţiile lor, dar pot spune că, deşi îmi sunt aproape necunoscute, sună plăcut. Iar preluările au sunat la fel de bine ca de obicei. Vedetă printre preluări, Râpa, în varianta specifică pentru cei doi. Acum, sincer să fiu, am avut o ezitare, m-aş fi referit nu la Râpa ci la Străinul, aşa cum ne-a învăţat miercuri seară Vali Moldovan dar m-am gândit că, la fel cum am avut eu nevoie de atâta vreme pentru a afla adevăratul titlu, este posibil să existe încă mulţi ascultători de folk care nu ştiu cum sună Străinul dar au ascultat de multe ori Râpa.
Faţă de data trecută, când sugeram că Alex ştie mai bine vioară decât chitară, acum sunt de părere că omul se pricepe în egală măsură şi la chitară dar, pur subiectiv, de cele mai multe ori apreciez mai mult momentele când o "gâdilă" pe Aurica.
Concertul Proiectul Tivodar a avut două părţi, în pauza dintre acestea cântând, în formulă restrânsă (3 din 5 oameni, dacă am reţinut corect), cei de la Micul Paris. Nu pot spune că-i cunoşteam dar constat că au sunat bine. Pentru mine, recitalul lor a reprezentat o nouă încercare. De ce? Pentru că, la câteva săptămâni de când am auzit-o în Expirat, trăind atunci senzaţii ciudate, mai degrabă negative, de data asta Rochia uşor nu mi-a mai creat nicio reacţie advresă. Probabil sunt pe cale de a mă imuniza şi la această piesă...
În Micul Paris am avut surpriza să văd cântând un om pe care-l remarcasem prima dată în e.varză, nu mai ştiu cu câtă vreme în urmă. Din nou mică-i lumea...
A venit şi momentul în care Ştefan s-a retras spre casă. Am fost tentat să mă retrag şi eu curând dar... am rămas. Deja publicul era mult mai puţin decât la început. Şi recunosc că a fost foarte bine că am avut răbdare să stau până la 1 noaptea pentru că finalul concertului Proiectul Tivodar l-a reprezentat o piesă experiment în care am avut surpriza să-l văd pe Alex cântând pe chitara electrică cu arcuşul. Nu-mi imaginam că voi vedea vreodată aşa ceva. Concluzia? Fain experiment!
După acest concert am rămas şi cu o amintire concretă, un mic pliant pe care l-a distribuit Mariana în public, pliant de care aproape uitasem dar mi-am reamintit ducând mai devreme mâna la buzunar şi simţind ceva lucios. Nu ştiu cine a avut ideea acestui pliant dar ştiu că ideea este cât se poate de bună. Uitându-se pe el, Ştefan mi-a pus o întrebare care, într-o oarecare măsură, m-a amuzat: Cine-i Aurica? Eu o cunoşteam pe Aurica de câteva luni, de când, înainte de a o asculta, am citit de ea pe blogul Folk frate.
Iar dacă e să fac o comparaţie între Ştefan şi Alex, cei doi membrii PT, am constatat că Alex cântă cu ochii deschişi în timp ce Ştefan poate fii surprins de multe ori cu ochii închişi. Nu-mi dau seama dacă jocul ochilor are vreo legătură cu atenţia îndreptată predominant către sine sau către ceilalţi. Chiar ar fii interesant să poţi pătrunde în mentalul celor doi şi să-ţi dai seama ce se ascunde în spatele acestui joc. Altfel, ca postură generală, Alex pare la fel ca în primul concert în care l-am văzut. Ştefan în schimb, nu ştiu dacă doar mi s-a părut mie sau au observat şi alţii asta, pare să fie mai vertical pe scenă faţă de alte concerte din care mi-l amintesc. Iar treaba asta, probabil, arată faptul că se simte din ce în ce mai bine acolo, cu chitara în braţe, muzicuţa la îndemână şi microfonul în faţă. Şi, părerea mea, cu cât se va simţi mai bine pe scenă, cu atât mai bună va fii prestaţia sa în viitoarele concerte. Iar o prestaţie pe zi ce trece mai bună, sper eu, le va aduce un public mai numeros.
Ne revedem şi luna viitoare, probabil!
Succes, Ştefan! Succes, Alex! Să ne revedem cu bine!
Later edit: o mică galerie foto găsiţi aici. Mulţumiri celor de la ForeverFolk! :)
Întâmplarea a făcut să merg miercuri în Iron City. La plecare am văzut anunţul pentru joi şi... m-am gândit că merită să merg, cu atât mai mult cu cât nici vineri nu trebuia să mă trezesc de dimineaţă.
A meritat odată în plus să merg pentru că, pe seară, m-am trezit cu un telefon de la vechiul prieten Ştefan (prietenia cu Ştefan cred că este cam la fel de veche precum prietenia virtuală cu Cristina, singurele prietenii despre care îmi amintesc că datează din liceu... 15 ani, poate chiar peste...) care s-a anunţat şi el în Iron City. L-aş fi putut vedea şi sâmbătă ori marţi, la concertul Alinei Manole sau la concertul Fox Studis dar nici lui nu i-a trecut prin cap să-mi spună că merge, nici eu n-am ieşit în acele seri.
Destul cu paranteza deschisă şi, probabil, niciodată închisă. Revenim în Iron City unde am ajuns aproape de 21:00 deşi ştiam despre cântare că va începe, cel mai probabil, pe la 22:00. Dar o bere în plus n-a stricat (deşi azi dimineaţă am avut o mică durere de cap, din cauza ei, probabil) iar discuţia cu Ştefan care a apărut câteva minute după mine, pe motor, dotat cu obişnuitele parabuba, discuţia deci a fost tare plăcută.
-Tot te mai gândeşti la tipa aia?
-Nu. Acum e mult mai bine.
-Te-ai întins prea mult...
-Până la urmă mi-am dat seama că relaţia nu are viitor dar... constatând asta m-am înfuriat. De la furie au început cu adevărat problemele. Dar a trecut în mare măsură.
-Ştiu. Şi mie mi se întâmplă să nu iasă o relaţie. Sufăr o vreme dar apoi îmi revin.
Până la urmă, dorite sau, uneori, de nedorit, este vorba de sentimente care fac din noi oameni.
Mai merită precizat că Ştefan Tivodar mi-a sărit în ochi foarte curând după ce ajunsesem în club? Cred că a devenit deja un obicei să ne salutăm şi, când situaţia permite, să schimbăm câteva vorbe. :) Un concert pe lună spunea Ştefan că e suficient. Până la urmă ştiu ei mai bine de ce nu dau concerte mai des. Oricum, e clar că, în momentul în care aflu de un concert de-al lor, dacă nu apare cine ştie ce urgenţă, sunt acolo!
Despre public pot spune că a fost destul de puţin dar înţeleg că aşa a fost şi marţi, la Fox Studis. Chipurile erau, cam în jumătate din situaţii, cunoscute. Oricum, faţă de precedentul concert Proiectul Tivodar la care am asistat, de data asta publicul chiar venise să îi asculte. Prin urmare, aş putea trage concluzia că am fost puţini dar buni!
Despre concert, cu obişnuita mea lipsă de competenţă în domeniul muzical (e clar că nu pentru mine fusese scrisă Balada cronicarului de muzică uşoară, eu măcar recunosc care-mi sunt limitele competenţei :D), voi preciza puţine lucruri.
Piesele cântate au fost de data asta mai multe de-ale Proiectului Tivodar şi mai puţine preluări. Ascult rar (aproape exclusiv în concerte) compoziţiile lor, dar pot spune că, deşi îmi sunt aproape necunoscute, sună plăcut. Iar preluările au sunat la fel de bine ca de obicei. Vedetă printre preluări, Râpa, în varianta specifică pentru cei doi. Acum, sincer să fiu, am avut o ezitare, m-aş fi referit nu la Râpa ci la Străinul, aşa cum ne-a învăţat miercuri seară Vali Moldovan dar m-am gândit că, la fel cum am avut eu nevoie de atâta vreme pentru a afla adevăratul titlu, este posibil să existe încă mulţi ascultători de folk care nu ştiu cum sună Străinul dar au ascultat de multe ori Râpa.
Faţă de data trecută, când sugeram că Alex ştie mai bine vioară decât chitară, acum sunt de părere că omul se pricepe în egală măsură şi la chitară dar, pur subiectiv, de cele mai multe ori apreciez mai mult momentele când o "gâdilă" pe Aurica.
Concertul Proiectul Tivodar a avut două părţi, în pauza dintre acestea cântând, în formulă restrânsă (3 din 5 oameni, dacă am reţinut corect), cei de la Micul Paris. Nu pot spune că-i cunoşteam dar constat că au sunat bine. Pentru mine, recitalul lor a reprezentat o nouă încercare. De ce? Pentru că, la câteva săptămâni de când am auzit-o în Expirat, trăind atunci senzaţii ciudate, mai degrabă negative, de data asta Rochia uşor nu mi-a mai creat nicio reacţie advresă. Probabil sunt pe cale de a mă imuniza şi la această piesă...
În Micul Paris am avut surpriza să văd cântând un om pe care-l remarcasem prima dată în e.varză, nu mai ştiu cu câtă vreme în urmă. Din nou mică-i lumea...
A venit şi momentul în care Ştefan s-a retras spre casă. Am fost tentat să mă retrag şi eu curând dar... am rămas. Deja publicul era mult mai puţin decât la început. Şi recunosc că a fost foarte bine că am avut răbdare să stau până la 1 noaptea pentru că finalul concertului Proiectul Tivodar l-a reprezentat o piesă experiment în care am avut surpriza să-l văd pe Alex cântând pe chitara electrică cu arcuşul. Nu-mi imaginam că voi vedea vreodată aşa ceva. Concluzia? Fain experiment!
După acest concert am rămas şi cu o amintire concretă, un mic pliant pe care l-a distribuit Mariana în public, pliant de care aproape uitasem dar mi-am reamintit ducând mai devreme mâna la buzunar şi simţind ceva lucios. Nu ştiu cine a avut ideea acestui pliant dar ştiu că ideea este cât se poate de bună. Uitându-se pe el, Ştefan mi-a pus o întrebare care, într-o oarecare măsură, m-a amuzat: Cine-i Aurica? Eu o cunoşteam pe Aurica de câteva luni, de când, înainte de a o asculta, am citit de ea pe blogul Folk frate.
Iar dacă e să fac o comparaţie între Ştefan şi Alex, cei doi membrii PT, am constatat că Alex cântă cu ochii deschişi în timp ce Ştefan poate fii surprins de multe ori cu ochii închişi. Nu-mi dau seama dacă jocul ochilor are vreo legătură cu atenţia îndreptată predominant către sine sau către ceilalţi. Chiar ar fii interesant să poţi pătrunde în mentalul celor doi şi să-ţi dai seama ce se ascunde în spatele acestui joc. Altfel, ca postură generală, Alex pare la fel ca în primul concert în care l-am văzut. Ştefan în schimb, nu ştiu dacă doar mi s-a părut mie sau au observat şi alţii asta, pare să fie mai vertical pe scenă faţă de alte concerte din care mi-l amintesc. Iar treaba asta, probabil, arată faptul că se simte din ce în ce mai bine acolo, cu chitara în braţe, muzicuţa la îndemână şi microfonul în faţă. Şi, părerea mea, cu cât se va simţi mai bine pe scenă, cu atât mai bună va fii prestaţia sa în viitoarele concerte. Iar o prestaţie pe zi ce trece mai bună, sper eu, le va aduce un public mai numeros.
Ne revedem şi luna viitoare, probabil!
Succes, Ştefan! Succes, Alex! Să ne revedem cu bine!
Later edit: o mică galerie foto găsiţi aici. Mulţumiri celor de la ForeverFolk! :)
duminică, 14 martie 2010
Muzici auzite în Mojo...
Profit de ocazie pentru a anunţa concertul de marţi care are următorul afiş:
iar ca prezentare oficială, următorul text:
"Martie, primavara, ghiocei, martisor toate astea sunt doar in calendar si in mintile noastre deoarece afara inca ninge.
Pentru a incalzi macar sufletele noastre e-Folk Events impreuna cu Clubul MoJo BritRoom va provoaca la o noua seara plina de “Povesti Folk”.
Am avut in ultimele luni povesti cu “Spiridusi si Zane”, “Povesti de Munte”, “Povestea celor 4 Muschetari” si multe altele. Acum e timpul sa ne amintim de copilarie si de povestile frumoase cu exploratori si aventuri frumoase.
Pe 16 Martie 2010 va invitam pe toti alaturi de noi la o seara numita “Expeditie in Delta Lunara”.
Dupa cum bine stiti de ceva vreme Raul Carstea si Constantin Neculae au lansat albumul “Delta Lunara”
Vor veni in fata Dvs. cu piese frumoase, piese de suflet.In rolul exploratorilor vor fi deja obisnuitii nostrii prieteni Puiu Cretu, Ovidiu Mihailescu, Eugen Avram si Dan Caramihai.
Lor li se vor alatura pe scena Raul Carstea si Constantin Neculae. Impreuna va vor purta usor catre un taram cu muzica si voie buna.
Nu vor lipsi din repertoriul serii: Despartire in Flori, Cipilica,Cantec pentru Tine, cantece Aromane si bineinteles piese ce apar pe albumul “ Delta Lunara”.
Despre Raul Carstea putem spune doar ca il stiti cu siguranta inca din 1984 din Cenaclul Flacara unde canta piesa “Invatatoarea Mea”. Impreuna cu Constantin Neculae au fost nominalizati de catre Radio Romania Actualitati la Premiile muzicale Radio România Actualităţi 2010 la categoria “Cel mai bun Album Folk” si “ Cel mai bun cantec Folk”.
Pretul biletului este de 10 Ron. Biletele se pot achizitiona de la intrarea in club.
Ora de incepere a concerului: 20:30
Partenerii media ai evenimentul: Radio Lynx, ForeverFolk, FolkBlog, 4Arte, Mixul de Cultura, Radio3net Florian Pittis, InConcert, Muzica buna, Metropotam, iConcert, Folk4Me, Let’s Rock, GoingOut LifeStyle.
Pentru contact & rezervari : 0727.126.620 / 0760.263.496"
Şi, mai departe, piesele care îmi atrăseseră atenţia marţi:
şi
Şi dacă tot vorbim de Puiu Creţu, acesta, împreună cu fetele de la Lemn Dulce, are concert şi luni în Expirat.
iar ca prezentare oficială, următorul text:
"Martie, primavara, ghiocei, martisor toate astea sunt doar in calendar si in mintile noastre deoarece afara inca ninge.
Pentru a incalzi macar sufletele noastre e-Folk Events impreuna cu Clubul MoJo BritRoom va provoaca la o noua seara plina de “Povesti Folk”.
Am avut in ultimele luni povesti cu “Spiridusi si Zane”, “Povesti de Munte”, “Povestea celor 4 Muschetari” si multe altele. Acum e timpul sa ne amintim de copilarie si de povestile frumoase cu exploratori si aventuri frumoase.
Pe 16 Martie 2010 va invitam pe toti alaturi de noi la o seara numita “Expeditie in Delta Lunara”.
Dupa cum bine stiti de ceva vreme Raul Carstea si Constantin Neculae au lansat albumul “Delta Lunara”
Vor veni in fata Dvs. cu piese frumoase, piese de suflet.In rolul exploratorilor vor fi deja obisnuitii nostrii prieteni Puiu Cretu, Ovidiu Mihailescu, Eugen Avram si Dan Caramihai.
Lor li se vor alatura pe scena Raul Carstea si Constantin Neculae. Impreuna va vor purta usor catre un taram cu muzica si voie buna.
Nu vor lipsi din repertoriul serii: Despartire in Flori, Cipilica,Cantec pentru Tine, cantece Aromane si bineinteles piese ce apar pe albumul “ Delta Lunara”.
Despre Raul Carstea putem spune doar ca il stiti cu siguranta inca din 1984 din Cenaclul Flacara unde canta piesa “Invatatoarea Mea”. Impreuna cu Constantin Neculae au fost nominalizati de catre Radio Romania Actualitati la Premiile muzicale Radio România Actualităţi 2010 la categoria “Cel mai bun Album Folk” si “ Cel mai bun cantec Folk”.
Pretul biletului este de 10 Ron. Biletele se pot achizitiona de la intrarea in club.
Ora de incepere a concerului: 20:30
Partenerii media ai evenimentul: Radio Lynx, ForeverFolk, FolkBlog, 4Arte, Mixul de Cultura, Radio3net Florian Pittis, InConcert, Muzica buna, Metropotam, iConcert, Folk4Me, Let’s Rock, GoingOut LifeStyle.
Pentru contact & rezervari : 0727.126.620 / 0760.263.496"
Şi, mai departe, piesele care îmi atrăseseră atenţia marţi:
şi
Şi dacă tot vorbim de Puiu Creţu, acesta, împreună cu fetele de la Lemn Dulce, are concert şi luni în Expirat.
miercuri, 10 martie 2010
Cât mă mai iubeşti? Un infinit pe zi... sau Emeric Imre în Club Mojo- 9 martie 2010
Text pe care intenţionam doar să-l formatez dar pe care îl şi modific un pic azi, duminică, 14 martie 2010.
Mă apuc să scriu povestea asta mult mai târziu decât mi-aş fi dorit... :(
Plec de la muncă cu obişnuita stare ciudată din serile în care-mi propun să merg la concerte, atât de ciudată încât uneori mă convinge să renunţ la un spectacol frumos şi să fug (da, chiar să fug, păşind încet dar totuşi fugind, mergând spre casă fără să reuşesc să găsesc ceva rezonabil în asta). Şi de data asta mi-am oferit o momeală în plus prin gogoşile de la Unirii (după ce, din cauza unui incident al dracu de penibil pe care nu cred că-l voi povesti vreodată, am renunţat la merdenele, se pare că am făcut acum o pasiune pentru gogoşile astea). După deja obişnuita masă combinată cu plimbare iată-mă ajuns în Mojo la ceea ce ar putea devenii ora mea obişnuită, 20:35.
Am nimerit în timpul probelor de sunet după încheierea cărora nu prea (of, ce bine că am scăpat de actul ratat concretizat prin adăugarea unei litere la acest des folosit prea!) am putut să mă concentrez la citit. Bine, poate că era ceva mai special şi cazul despre care citeam... Un alt motiv pentru lipsa de concentrare a fost reprezentat de gândurile apărute în timp ce auzeam Could You Be Loved şi To Be With You. Mi-am propus să caut piesele şi, eventual, traduceri ale versurilor... Mă surprind gândind că astfel de piese îi plac şi ei dar habar nu am unde am putea asculta în special aşa ceva. Parcă-mi pare un pic rău că ea nu ascultă folk. :( Muzica de dinaintea concertului Imre pare să prevestească ceva dar îmi propun să nu mă mai îmbăt cu apă rece, aşa cum am mai păţit şi cu alte ocazii... În acelaşi timp îmi propun să reuşesc să mă bucur dacă unele lucruri, pur întâmplător, ar merge bine.
Clubul nu era plin astfel încât să nu ai unde arunca un ac dar mi s-a părut mai plin decât de obicei, amintindu-mi de un alt concert Imre, în formula Emeric Set, concert pe care l-am urmărit în picioare, în 100 Crossroads, cam cu un an în urmă. Eu stăteam fără griji pentru că-mi găsisem locul (altul decât la concertul Mariei Gheorghiu dar în egală măsură de bun) şi, de nu l-aş fi găsit, aş fi stat la fel de bine şi în picioare (deşi, în situaţia asta, ar fi fost mai incomod să notez). Dată fiind mulţimea de chipuri cunoscute sau/ şi plăcute din public aglomeraţia mi se părea cu atât mai faină.
Se face 21:20 şi Ovidiu Mihăilescu îi prezintă pe invitaţii serii: Emeric Imre, Sorin Zamfir şi Gabriel Ghiţă. Se precizează că "Imre este singurul folkist din acea generaţie care reuşeşte să umple un club de x ori în y luni". Nu am reţinut cifrele dar am reţinut că Imre, chiar dacă a ajuns destul de des în Bucureşti, a avut mereu parte de public numeros. Pot confirma asta în cazul concertelor la care am asistat şi eu (pe unele ratându-le, din păcate).
Imi ne anunţă din ce motive absentează Adelina şi Răzvan (un proiect de arhitectură şi ceva legat de Eurovision 2010).
Concertul începe cu Te aştept, o piesă pe care am crezut că n-o ştiu dar am recunoscut-o mai târziu... "anii toţi se mistuiesc (...) şi nu înţeleg iluzia ce-ai fost".
Se continuă cu Prins de fum, piesă pe care eu ştiam că o cheamă Pătimire, titlu cu care am şi postat pe youtube înregistrarea din toamna trecută, din Iron City.
Se pare că Sandra n-a mai apărut pe la concertele lui Imre dar mi-ar fi plăcut s-o revăd...
La câteva dintre următoarele piese nu reuşeam să înţeleg când Imre spunea titlul piesei dar le recunoşteam mai târziu...
Jurământ, pe versurile lui Păunescu, piesă pe care mă surprind pe rând melancolic şi zâmbitor... Melancolic din cauza amintirilor, zâmbitor pentru că... "Dumnezeu A FOST ea..." Nu se aşterne definitiv uitarea peste poveste dar cel puţin sunt foarte aproape de ideea de a accepta că povestea respectivă este trecut cu foarte puţine şanse de a reajunge prezent şi de a devenii viitor.
Urmează, pe versurile lui Imre, Ramuri de lumină şi se continuă cu Of, Doamne ceaţa e târzie. Sesizez în apropierea mea două cupluri frumoase. Plăcute imagini! Să fie fericiţi! :)
Vine şi timpul pentru Oraţie de nuntă, moment în care constat că nu sunt nici acum total imun la text. Apare un nedorit gând care spunea că NU trebuia să se întâmple aşa. S-a întâmplat totuşi şi lucrurile sunt aproape imposibil de schimbat...
Constat că Oraţie de nuntă nu a mai fost urmată, precum în alte concerte, de una dintre piesele vesele, Ilie de la sculărie sau Povestea cavalerului cu brici.
Este prezentată apoi o piesă compusă la mare, în care "plouă obsesiv..." Datorită textului puţin înşelător am avut senzaţia că este vorba de Război dar, mai târziu, mi-am dat seama că Război sună altfel.
Afirmând că "nu-i târziu să înceapă viaţa în fiecare zi" (optimiste vorbe! :)), Imi prezintă Târziu... De aici titlul postării... "Cât mă mai iubeşti? Un infinit pe zi..."
Urmează Bună varianta rea, prezentată ca o piesă de dragoste. Şi mă trezesc regândind titlul unei postări vechi având ca pretext acest fragment de Emeric Imre şi ca subiect cu totul alte întâmplări, stăruindu-mi acum în creier un NU "m-ai prefăcut în cioburi şi ruine". Şi chiar dacă, pentru o vreme, am avut senzaţia că sunt distrus şi, în plus, chiar asta a fost dorinţa ei, acum sunt din ce în ce mai convins că nu s-a întâmplat nimic iremediabil şi, în plus, că ea nu a avut nici măcar o clipă intenţia de a mă demola. Este posibil să o fi judecat greşit cândva...
Pe Scrisoare supărată, piesa care a încheiat prima parte a concertului, a rămas vizibil doar unul dintre cuplurile de care pomeneam mai devreme. Imi pare să-şi arunce din când în când privirea către acest cuplu. Şi nici nu prea poţi să-i ignori de moment ce părea o alegere mult mai bună să te bucuri de imaginea frumoasă oferită de cele două persoane.
Între 22:15- 22:35, pe timpul pauzei, am avut ocazia să admir o grămadă de puştoaice frumoase. De-aş fi fost cu vreo 10 ani mai tânăr!
Curând trece pe lângă mine Ştefan. După ce ne salutăm îmi dau seama că nu mă aşteptam să lipsească de la acest concert. Prezenţa tivodărească la concertele Imre este deja o obişnuinţă.
Din boxe se aude Nu am chef azi, piesă care pare să-i placă foarte mult unei tipe ai cărei sâni, într-un moment de îndreptare a spatelui, i-am ghicit ca fiind frumoşi deşi erau bine ascunşi sub bluza cărămizie. Îţi dau dreptul ţie, eventuală cititoare pudică, să strigi aici un "Obsedatule!" :D
La revenire, Imre cântă Cine ştie? o piesă plăcută pe care acum am remarcat-o pentru prima dată în mod deosebit. Urmează În mii şi mii şi mii iar apoi vine piesa compusă-n permisie, În gară. Notez acum prezenţa cameramanului profesionist ale cărei filmări sunt curios dacă şi unde vor putea fi urmărite.
Emeric Imre redevine Emeric Trio prin revenirea pe scenă a lui Sorin Zamfir şi a lui Gabriel Ghiţă. Se continuă cu Condamnare la toamnă ("nu e toamnă cum eşti tu" dar "mai am senzaţia că toate pot fi şi altfel decât sunt"; şi eu sunt de părerea asta de la un timp, mă gândesc că este posibil să apară un altfel şi în viaţa mea, un altfel mai bun...).
În sfârşit, aud şi Povestea cavalerului cu brici, piesă pe care-mi amintesc cât de frumos s-a auzit în alt concert vocea Adelinei Boloţ. Urmează Insula, piesă pe care, cu altă muzică, a cântat-o şi Vali Sterian.
Vine şi rândul Nebunului de alb, atât de bine primit de spectatori încât, la refren, publicul s-a auzit superfain. Genul de moment pentru care prefer câteva ore de concert în locul aceloraşi ore petrecute pe youtube ascultând, poate, aceleaşi muzici. Nimic nu se compară cu sunetul şi imaginea oferite de uniunea public- artist din astfel de momente.
Imre mai spune o vorbă de duh cu care mă declar de acord: "Atunci când te trezeşti privind în ochii frumoşi ai unei femei... există viaţă".
Există viaţă dar... ce te faci când, după viaţă, urmează Rană şi cuţit continuată cu Noapte de unul singur? "Te-aş cere înapoi..." Nu te mai cer... Se pare că după romantism urmează tragedia... De NU s-ar sfârşi aşa fiecare nouă poveste de dragoste!
Ilie de la sculărie aduce apoi cu el nişte Iluzii. "Eu îţi dăruiesc o plajă cu nisip şi piatră aridă..." după care urmează să-ţi comunic o Condamnare. Ei, da! Asta era! În sfârşit notez titlul acestei piese care, după cum spuneam şi cu altă ocazie, m-a obsedat pentru o vreme... "Şi totuşi te caut într-una..." Dar nu te mai caut pe tine, caut o persoană care să vadă în mine altceva, poate chiar evoluţia pe care, în felul tău destul de dur, m-ai provocat s-o încep.
"Nimic nu mai am de la tine" după ce ne-am declarat Război. Pare să fie ultimul cântec dar n-a fost aşa. O parte a publicului, parte pe care am apreciat-o în mod deosebit, a început să cânte "Acum sunt mai pustiu ca totdeauna..." Imre pare să aprecieze faza şi revine pe scenă. Astfel, un concert frumos s-a sfârşit în cel mai fain mod pe care mi-l puteam imagina. Era deja aproape mâine, mai exact 23:45...
Inutil de precizat că, aşa cum mi se întâmplă cam la fiecare concert Imre la care particip, şi de data asta a zburat, dinspre mine către Ioana, un gând de mulţumire pentru faptul că, acum câţiva ani (cine mai ştie cât a trecut de atunci?), m-a învăţat să ascult Emeric Imre.
Imre se retrage de pe scenă mulţumind publicului şi echipei E- Folk iar Ovidiu Mihăilescu vine la microfon pentru a anunţa programul următoarei seri folk din Mojo. Marţea următoare vor fi mai mulţi invitaţi, pe scenă urmând să urce, printre alţii, Eugen Avram şi însuşi Ovidiu.
Mă retrag pe jos spre casă bucurându-mă de noaptea caldă, mult mai caldă decât resimţisem dimineaţa. Iar somnul care a urmat a fost nu foarte lung dar cu adevărat odihnitor.
Sper să reuşesc săptămâna viitoare să ajung la cele două seri pe care le ghicesc de pe acum ca fiind plăcute, cea de luni, din Expirat, cu Puiu Creţu şi fetele de la Lemn Dulce şi seara de marţi, din Mojo.
Iar dacă nu aţi aflat deja, anunţ din nou serile de azi şi de mâine din Iron City când vor cânta Ţapinarii (azi) şi Ză` Duff.
Public acum dar va urma o formatare a textului pentru o mai directă citire a lucrurilor importante spuse aici.
Zile senine!
Later edit: alte cronici de-ale mele pentru concerte Emeric Imre aici, aici, aici şi aici.
Mă apuc să scriu povestea asta mult mai târziu decât mi-aş fi dorit... :(
Plec de la muncă cu obişnuita stare ciudată din serile în care-mi propun să merg la concerte, atât de ciudată încât uneori mă convinge să renunţ la un spectacol frumos şi să fug (da, chiar să fug, păşind încet dar totuşi fugind, mergând spre casă fără să reuşesc să găsesc ceva rezonabil în asta). Şi de data asta mi-am oferit o momeală în plus prin gogoşile de la Unirii (după ce, din cauza unui incident al dracu de penibil pe care nu cred că-l voi povesti vreodată, am renunţat la merdenele, se pare că am făcut acum o pasiune pentru gogoşile astea). După deja obişnuita masă combinată cu plimbare iată-mă ajuns în Mojo la ceea ce ar putea devenii ora mea obişnuită, 20:35.
Am nimerit în timpul probelor de sunet după încheierea cărora nu prea (of, ce bine că am scăpat de actul ratat concretizat prin adăugarea unei litere la acest des folosit prea!) am putut să mă concentrez la citit. Bine, poate că era ceva mai special şi cazul despre care citeam... Un alt motiv pentru lipsa de concentrare a fost reprezentat de gândurile apărute în timp ce auzeam Could You Be Loved şi To Be With You. Mi-am propus să caut piesele şi, eventual, traduceri ale versurilor... Mă surprind gândind că astfel de piese îi plac şi ei dar habar nu am unde am putea asculta în special aşa ceva. Parcă-mi pare un pic rău că ea nu ascultă folk. :( Muzica de dinaintea concertului Imre pare să prevestească ceva dar îmi propun să nu mă mai îmbăt cu apă rece, aşa cum am mai păţit şi cu alte ocazii... În acelaşi timp îmi propun să reuşesc să mă bucur dacă unele lucruri, pur întâmplător, ar merge bine.
Clubul nu era plin astfel încât să nu ai unde arunca un ac dar mi s-a părut mai plin decât de obicei, amintindu-mi de un alt concert Imre, în formula Emeric Set, concert pe care l-am urmărit în picioare, în 100 Crossroads, cam cu un an în urmă. Eu stăteam fără griji pentru că-mi găsisem locul (altul decât la concertul Mariei Gheorghiu dar în egală măsură de bun) şi, de nu l-aş fi găsit, aş fi stat la fel de bine şi în picioare (deşi, în situaţia asta, ar fi fost mai incomod să notez). Dată fiind mulţimea de chipuri cunoscute sau/ şi plăcute din public aglomeraţia mi se părea cu atât mai faină.
Se face 21:20 şi Ovidiu Mihăilescu îi prezintă pe invitaţii serii: Emeric Imre, Sorin Zamfir şi Gabriel Ghiţă. Se precizează că "Imre este singurul folkist din acea generaţie care reuşeşte să umple un club de x ori în y luni". Nu am reţinut cifrele dar am reţinut că Imre, chiar dacă a ajuns destul de des în Bucureşti, a avut mereu parte de public numeros. Pot confirma asta în cazul concertelor la care am asistat şi eu (pe unele ratându-le, din păcate).
Imi ne anunţă din ce motive absentează Adelina şi Răzvan (un proiect de arhitectură şi ceva legat de Eurovision 2010).
Concertul începe cu Te aştept, o piesă pe care am crezut că n-o ştiu dar am recunoscut-o mai târziu... "anii toţi se mistuiesc (...) şi nu înţeleg iluzia ce-ai fost".
Se continuă cu Prins de fum, piesă pe care eu ştiam că o cheamă Pătimire, titlu cu care am şi postat pe youtube înregistrarea din toamna trecută, din Iron City.
Se pare că Sandra n-a mai apărut pe la concertele lui Imre dar mi-ar fi plăcut s-o revăd...
La câteva dintre următoarele piese nu reuşeam să înţeleg când Imre spunea titlul piesei dar le recunoşteam mai târziu...
Jurământ, pe versurile lui Păunescu, piesă pe care mă surprind pe rând melancolic şi zâmbitor... Melancolic din cauza amintirilor, zâmbitor pentru că... "Dumnezeu A FOST ea..." Nu se aşterne definitiv uitarea peste poveste dar cel puţin sunt foarte aproape de ideea de a accepta că povestea respectivă este trecut cu foarte puţine şanse de a reajunge prezent şi de a devenii viitor.
Urmează, pe versurile lui Imre, Ramuri de lumină şi se continuă cu Of, Doamne ceaţa e târzie. Sesizez în apropierea mea două cupluri frumoase. Plăcute imagini! Să fie fericiţi! :)
Vine şi timpul pentru Oraţie de nuntă, moment în care constat că nu sunt nici acum total imun la text. Apare un nedorit gând care spunea că NU trebuia să se întâmple aşa. S-a întâmplat totuşi şi lucrurile sunt aproape imposibil de schimbat...
Constat că Oraţie de nuntă nu a mai fost urmată, precum în alte concerte, de una dintre piesele vesele, Ilie de la sculărie sau Povestea cavalerului cu brici.
Este prezentată apoi o piesă compusă la mare, în care "plouă obsesiv..." Datorită textului puţin înşelător am avut senzaţia că este vorba de Război dar, mai târziu, mi-am dat seama că Război sună altfel.
Afirmând că "nu-i târziu să înceapă viaţa în fiecare zi" (optimiste vorbe! :)), Imi prezintă Târziu... De aici titlul postării... "Cât mă mai iubeşti? Un infinit pe zi..."
Urmează Bună varianta rea, prezentată ca o piesă de dragoste. Şi mă trezesc regândind titlul unei postări vechi având ca pretext acest fragment de Emeric Imre şi ca subiect cu totul alte întâmplări, stăruindu-mi acum în creier un NU "m-ai prefăcut în cioburi şi ruine". Şi chiar dacă, pentru o vreme, am avut senzaţia că sunt distrus şi, în plus, chiar asta a fost dorinţa ei, acum sunt din ce în ce mai convins că nu s-a întâmplat nimic iremediabil şi, în plus, că ea nu a avut nici măcar o clipă intenţia de a mă demola. Este posibil să o fi judecat greşit cândva...
Pe Scrisoare supărată, piesa care a încheiat prima parte a concertului, a rămas vizibil doar unul dintre cuplurile de care pomeneam mai devreme. Imi pare să-şi arunce din când în când privirea către acest cuplu. Şi nici nu prea poţi să-i ignori de moment ce părea o alegere mult mai bună să te bucuri de imaginea frumoasă oferită de cele două persoane.
Între 22:15- 22:35, pe timpul pauzei, am avut ocazia să admir o grămadă de puştoaice frumoase. De-aş fi fost cu vreo 10 ani mai tânăr!
Curând trece pe lângă mine Ştefan. După ce ne salutăm îmi dau seama că nu mă aşteptam să lipsească de la acest concert. Prezenţa tivodărească la concertele Imre este deja o obişnuinţă.
Din boxe se aude Nu am chef azi, piesă care pare să-i placă foarte mult unei tipe ai cărei sâni, într-un moment de îndreptare a spatelui, i-am ghicit ca fiind frumoşi deşi erau bine ascunşi sub bluza cărămizie. Îţi dau dreptul ţie, eventuală cititoare pudică, să strigi aici un "Obsedatule!" :D
La revenire, Imre cântă Cine ştie? o piesă plăcută pe care acum am remarcat-o pentru prima dată în mod deosebit. Urmează În mii şi mii şi mii iar apoi vine piesa compusă-n permisie, În gară. Notez acum prezenţa cameramanului profesionist ale cărei filmări sunt curios dacă şi unde vor putea fi urmărite.
Emeric Imre redevine Emeric Trio prin revenirea pe scenă a lui Sorin Zamfir şi a lui Gabriel Ghiţă. Se continuă cu Condamnare la toamnă ("nu e toamnă cum eşti tu" dar "mai am senzaţia că toate pot fi şi altfel decât sunt"; şi eu sunt de părerea asta de la un timp, mă gândesc că este posibil să apară un altfel şi în viaţa mea, un altfel mai bun...).
În sfârşit, aud şi Povestea cavalerului cu brici, piesă pe care-mi amintesc cât de frumos s-a auzit în alt concert vocea Adelinei Boloţ. Urmează Insula, piesă pe care, cu altă muzică, a cântat-o şi Vali Sterian.
Vine şi rândul Nebunului de alb, atât de bine primit de spectatori încât, la refren, publicul s-a auzit superfain. Genul de moment pentru care prefer câteva ore de concert în locul aceloraşi ore petrecute pe youtube ascultând, poate, aceleaşi muzici. Nimic nu se compară cu sunetul şi imaginea oferite de uniunea public- artist din astfel de momente.
Imre mai spune o vorbă de duh cu care mă declar de acord: "Atunci când te trezeşti privind în ochii frumoşi ai unei femei... există viaţă".
Există viaţă dar... ce te faci când, după viaţă, urmează Rană şi cuţit continuată cu Noapte de unul singur? "Te-aş cere înapoi..." Nu te mai cer... Se pare că după romantism urmează tragedia... De NU s-ar sfârşi aşa fiecare nouă poveste de dragoste!
Ilie de la sculărie aduce apoi cu el nişte Iluzii. "Eu îţi dăruiesc o plajă cu nisip şi piatră aridă..." după care urmează să-ţi comunic o Condamnare. Ei, da! Asta era! În sfârşit notez titlul acestei piese care, după cum spuneam şi cu altă ocazie, m-a obsedat pentru o vreme... "Şi totuşi te caut într-una..." Dar nu te mai caut pe tine, caut o persoană care să vadă în mine altceva, poate chiar evoluţia pe care, în felul tău destul de dur, m-ai provocat s-o încep.
"Nimic nu mai am de la tine" după ce ne-am declarat Război. Pare să fie ultimul cântec dar n-a fost aşa. O parte a publicului, parte pe care am apreciat-o în mod deosebit, a început să cânte "Acum sunt mai pustiu ca totdeauna..." Imre pare să aprecieze faza şi revine pe scenă. Astfel, un concert frumos s-a sfârşit în cel mai fain mod pe care mi-l puteam imagina. Era deja aproape mâine, mai exact 23:45...
Inutil de precizat că, aşa cum mi se întâmplă cam la fiecare concert Imre la care particip, şi de data asta a zburat, dinspre mine către Ioana, un gând de mulţumire pentru faptul că, acum câţiva ani (cine mai ştie cât a trecut de atunci?), m-a învăţat să ascult Emeric Imre.
Imre se retrage de pe scenă mulţumind publicului şi echipei E- Folk iar Ovidiu Mihăilescu vine la microfon pentru a anunţa programul următoarei seri folk din Mojo. Marţea următoare vor fi mai mulţi invitaţi, pe scenă urmând să urce, printre alţii, Eugen Avram şi însuşi Ovidiu.
Mă retrag pe jos spre casă bucurându-mă de noaptea caldă, mult mai caldă decât resimţisem dimineaţa. Iar somnul care a urmat a fost nu foarte lung dar cu adevărat odihnitor.
Sper să reuşesc săptămâna viitoare să ajung la cele două seri pe care le ghicesc de pe acum ca fiind plăcute, cea de luni, din Expirat, cu Puiu Creţu şi fetele de la Lemn Dulce şi seara de marţi, din Mojo.
Iar dacă nu aţi aflat deja, anunţ din nou serile de azi şi de mâine din Iron City când vor cânta Ţapinarii (azi) şi Ză` Duff.
Public acum dar va urma o formatare a textului pentru o mai directă citire a lucrurilor importante spuse aici.
Zile senine!
Later edit: alte cronici de-ale mele pentru concerte Emeric Imre aici, aici, aici şi aici.
marți, 9 martie 2010
Ăsta-s eu!
Mă uit uneori în oglindă şi văd un individ naşpa. Totuşi, se pare că sunt destui oameni care, fiecare din motivele sale, mă plac. Sper să-mi aduc aminte de asta de fiecare dată când se va mai întâmpla să mă mai simt deprimat, trist, singur...
Celor care găsesc în mine şi o latură frumoasă, le mulţumesc! :)
În altă ordine de idei, sper să reuşesc să ajung azi în Mojo pentru Emeric Trio, miercuri şi joi în Iron City pentru Ţapinarii şi Ză` Duff, zilele următoare pe la dentist, sâmbătă... Dar despre sâmbătă, pe moment, prefer să nu anticipez nimic, cu excepţia deja obişnuitei întâlniri de la ora 10:00, întâlnire care, cu siguranţă, va mai aduce un mic pas înainte în evoluţia mea.
PS: Duminică am fost la munte cu Daniel şi Alex. A fost fain! 10 ore de traseu, sosire în oraş pe întuneric, la frontale... Sper să pun curând povestea pe carpaţi.org.
Celor care găsesc în mine şi o latură frumoasă, le mulţumesc! :)
În altă ordine de idei, sper să reuşesc să ajung azi în Mojo pentru Emeric Trio, miercuri şi joi în Iron City pentru Ţapinarii şi Ză` Duff, zilele următoare pe la dentist, sâmbătă... Dar despre sâmbătă, pe moment, prefer să nu anticipez nimic, cu excepţia deja obişnuitei întâlniri de la ora 10:00, întâlnire care, cu siguranţă, va mai aduce un mic pas înainte în evoluţia mea.
PS: Duminică am fost la munte cu Daniel şi Alex. A fost fain! 10 ore de traseu, sosire în oraş pe întuneric, la frontale... Sper să pun curând povestea pe carpaţi.org.
joi, 4 martie 2010
Recomandare 3 sau Emeric Imre in Mojo
De acum e oficial! Emeric Imre ne vizitează din nou!
Prezentarea oficială, aici.
Despre alte două evenimente faine de săptămâna viitoare (miercuri şi joi) voi scrie zilele următoare. :)
De data asta va fi un concert în formula Emeric Trio (un Emeric Set restrâns): Emeric Imre, Sorin Zamfir şi Gabriel Ghiţă.
Când?
Marţi 9 martie 2010, ora 20:30
Unde?
Club Mojo, Str. Gabroveni nr. 14
Cât?
15 lei/om pentru ei, 10 lei/om pentru ele
Părerea mea?
Merită mers!
Prezentarea oficială, aici.
Despre alte două evenimente faine de săptămâna viitoare (miercuri şi joi) voi scrie zilele următoare. :)
marți, 2 martie 2010
Oraşul dă cu cultură în noi! :)
Dimineaţă s-a nimerit să sar peste unele fotografii din expoziţia de la Piaţa Victoriei 1 şi să mă uit direct la fotografiile unei fiinţe pe care am plăcerea să o cunosc. O prezentare a expoziţiei găsiţi aici.
Aseară, de pe blogul Alinei Manole, am aflat de un concert fain în seara asta. Detalii, aici. Eu nu spun decât că este vorba de folk pe versurile lui Nichita şi că merită mers.
Pe blogul lui Dinu Lazăr am văzut că mâine se deschide altă expoziţie, la Dristor 1. Organizator: oraşul.ro. Detalii, aici.
Pentru 4 martie, ar merita ascultată puţină muzică irlandeză, detalii aici. Am ascultat de curând aşa ceva, în GreenHours, poate chiar trupa care cântă joi.
Tot pentru azi, deja anunţatul concert din Mojo cu Eugen Cristea şi Atelier. Detalii aici.
Tot azi, o nouă ediţie Lecturi Urbane. Detalii, aici. Eu aflasem de noua ediţie de aici.
Peste toate, mâine, obişnuitul Folk frate.
Deloc în ultimul rând, Emeric Imre+ o parte din Set, pe 9 martie, ora 20:30, în Mojo. Detalii vor fii pe e-folk.
Aseară, de pe blogul Alinei Manole, am aflat de un concert fain în seara asta. Detalii, aici. Eu nu spun decât că este vorba de folk pe versurile lui Nichita şi că merită mers.
Pe blogul lui Dinu Lazăr am văzut că mâine se deschide altă expoziţie, la Dristor 1. Organizator: oraşul.ro. Detalii, aici.
Pentru 4 martie, ar merita ascultată puţină muzică irlandeză, detalii aici. Am ascultat de curând aşa ceva, în GreenHours, poate chiar trupa care cântă joi.
Tot pentru azi, deja anunţatul concert din Mojo cu Eugen Cristea şi Atelier. Detalii aici.
Tot azi, o nouă ediţie Lecturi Urbane. Detalii, aici. Eu aflasem de noua ediţie de aici.
Peste toate, mâine, obişnuitul Folk frate.
Deloc în ultimul rând, Emeric Imre+ o parte din Set, pe 9 martie, ora 20:30, în Mojo. Detalii vor fii pe e-folk.
marți, 23 februarie 2010
Un fluture pe mână sau Proiectul Tivodar în Expirat
Nu ştiu cum să încep... Probabil am pierdut într-o oarecare măsură obişnuinţa de a scrie despre seri folk...
A fost folk în Expirat, obişnuita seară de luni organizată de acum de Tică. Invitaţii serii au fost cei doi din Proiectul Tivodar. Ajung puţin după 20:00, cârciuma era nici plină nici goală, pe scenă Ştefan şi Alex făceau probe de sunet. Îmi găsesc un loc cu vedere bună spre scenă, mă duc după bere, mă aşez. Încerc să citesc din Enright dar nu prea găseam starea potrivită. Pun cartea la loc în rucsac. De pe scenă pare să se vadă un gest de salut care mi se adresează. Răspund deşi nu era imposibil să fi interpretat eu greşit gestul acela.
Într-o oarecare măsură începusem să mă plictisesc aşa că a picat perfect sosirea celor pe care mi-i anunţase Daniel de duminică seară: Oana şi Florin. Mă mut lângă ei deşi noua poziţie îmi bloca vederea spre scenă. Am stat aşa până la începerea concertului şi puţin după apoi m-am mutat pe culoarul dintre stâlpii din faţa scenei.
Câteva secunde după ce ajunge Oana în club mă trezesc că sare la gâtul meu, eu neînţelegând nici ce face, nici de ce... Să mă bucur? Să intru în panică? :D Am priceput câteva minute mai târziu că era ceva legat de o chestie publicată de mine undeva, în care o citasem. Îi spun că poate să mă omoare dar mai târziu, după ce-l ascult pe Ştefan. :D Uite ce păţeşti dacă te cenzurezi mai puţin decât de obicei! :P
După ce sosesc Oana şi Florin mă trezesc că sună Daniel. A apărut şi el în Expirat pentru că avea de discutat despre o ieşire la munte...
Pe la 21:45 începe concertul. Câteva piese am stat cuminte pe locul meu dar apoi, aşa cum deja spuneam, m-am mutat. Până la urmă, se pare că eram singurul din grup care venise să asculte Proiectul Tivodar. Oana spera să fie o seară de cântece de munte (pentru că, pe Cozia, Mario cântase orice altceva).
Despre cântare nu ştiu dacă vor ieşi prea multe cuvinte... L-am ascultat pe Alex Nichita cântând atât la Aurica (pentru necunoscători, Aurica este vioara lui cu care, din câte ştiu, s-a făcut pentru prima dată remarcat la Folk, frate, în Iron City unde, apropo, miercuri cântă Dragoş Boeru) cât şi la chitară. Fără a avea pretenţia că mă pricep la muzică spun doar că mie-mi place mai mult când Alex cântă la vioară decât atunci când ia în mână chitara.
Tivodar s-a folosit, aşa cum mă obişnuisem, de voce, de chitară şi de muzicuţă. Legat de Tivodar, mă gândeam cât de frumos a evoluat omul în ultimii ani. Mi-l amintesc, să fie 5 ani de atunci, din Preoteasa, de la cenaclul 3 Ceasuri Bune, pe care-l frecventam într-o perioadă când singur, când cu Mirela, când cu Liviu, odată ajungând pe acolo şi Ştefan (alt Ştefan, nu Tivodar). Mai târziu l-am auzit din nou într-una din primele mele seri în Iron City (pe vremea în care nici nu speram că în jurul meu se vor aduna, pe rând, două grupuri frumoase care, din păcate, între timp s-au spart) iar o săptămână mai târziu Ştefan m-a salutat prima dată, de atunci bucurându-mă de fiecare revedere. Anul trecut Tivodar a ajuns să cânte la Folk You, în iarnă a cântat şi la Om Bun. N-am fost nici la Om Bun, nici la Folk You să-i ascult (pe Ştefan şi ceilalţi care au trecut prin Proiectul Tivodar) dar m-a bucurat să citesc că au ajuns acolo.
Revenim la concertul din Expirat... Au fost câteva momente care mi-au plăcut mult.
Deşi înţeleg că o cântă rar, Râpa întreagă, în varianta Proiectul Tivodar a sunat extraordinar! Nu o mai ascultasem niciodată întreagă, în Iron City o începeau dar spre final Alex începea să se joace cu Aurica, joacă de care am avut parte aseară şi după finalul Râpei...
De data asta Tivodar nu şi-a mai luat în serios rolul de Andrieş de serviciu. Din câte ţin eu minte, nu a cântat decât o piesă a lui Andrieş, Cea mai frumoasă zi.
În schimb, în repriza a treia a concertului, după ce răspândise în public foi cu piesele pe care ei ştiu să le cânte, s-a transformat pentru 3 piese în Imre... S-a cântat piesa aia care mă obseda cândva dar despre care nu ştiu nici acum cum se numeşte (Şi totuşi te caut întruna/ Şi totuşi al tău am rămas/Cum soarele caută luna/ Mereu despărţiţi de un pas) după care a urmat Oraţie de nuntă, piesă pe care chiar doream foarte mult să o aud (mulţumesc, Ştefan!) iar mai târziu s-a cântat şi Nebun de alb. Pe Oraţie de nuntă publicul mi s-a părut cam gălăgios dar, cu puţin efort, am auzit destul de bine ce se cânta. Totuşi, după ce că era public puţin (în comparaţie cu concertul Karma din urmă cu câteva săptămâni sau cu concertul Ţapinarii de acum câteva luni), au fost destui cei care nu păreau să aibă vreo treabă cu Proiectul Tivodar. Poate n-o fi Proiectul Tivodar cel mai tare grup de tineri folkişti dar consider că încercarea lor de a face un spectacol plăcut întins pe aproape 4 ore merită apreciată.
S-au mai cântat o grămadă de alte cover-uri printre care mi-a atras atenţia în mod deosebit Strada ta (Iris, o altă piesă- obsesie într-o anumită parte a vieţii), În umbra marelui urs (Phoenix, superb cântată de public), deja obişnuitul Hit The Road Jack la care Ştefan a fost mulţumit de public, Bună dimineaţa mamă (Iulia Guşatu) etc, etc...
Proiectul Tivodar a luat două pauze, timp în care pe scenă au urcat doi omuleţi pe care nu-i cunosc (în prima pauză) şi apoi Puiu Creţu susţinut în ultima piesă de o membră Lemn dulce. Cu Puiu Creţu am mers din nou la strâns de fân...
În public, deşi mă obişnuisem ca în Expirat să fie altfel, destule chipuri cunoscute din Iron City, 100 Crossroads, Mojo, E.Varză. Printre aceste chipuri m-am bucurat să o recunosc pe Mariana (la fel de caldă precum m-a obişnuit de aproape un an) şi, surprinzător (deşi deloc de mirare), în prima parte a concertului, să-l văd pe Mysha (Folk frate, Ză Duff, una din variantele Proiectului Tivodar). L-am remarcat şi pe tipul care a cântat Sighişoara, într-o pauză a concertului Karma, pe fotograful de la Folk frate şi, probabil, pe încă câţiva. Oameni frumoşi!
Sonorizarea a avut de suferit pe alocuri. Au existat şi nesincronizări între Ştefan şi Alex. Noi ştim să cântăm împreună spunea Ştefan, după momente în care, cred eu, simţea că lucrurile nu au mers perfect, probabil în chip de subtilă scuză pentru cei (puţini dar buni) veniţi mai degrabă să-i asculte decât să-i critice. Probabil de la aceste nesincronizări a venit ideea trupei Aproximativ. Oare să fie vorba chiar de viitorul nume al formaţiei Proiectul Tivodar?
Probabil ar mai fi lucruri de spus dar... nu ai cum să acoperi în câteva rânduri povestea acelor ore. La finalul concertului (nu-mi venea să cred că am stat toţi 4 până la final), pe la 1:40, am pornit spre casă. Am mers pe jos până aproape de Unirii apoi ne-am despărţit luând două taxiuri în direcţii diferite. La 3 noaptea eram în pat şi adormeam instantaneu. Am dormit doar vreo 4 ore dar constat că nu mă resimt.
Nu ştiu ceilalţi cum s-au simţit dar mie mi-a plăcut o mare parte din spectacol. Închei mulţumindu-i celei care mi-a atras atenţia asupra acestui concert. Mă bucur că am fost acolo chiar dacă am avut parte şi de o situaţie incomodă despre care nu cred că e cazul să vorbesc public.
A fost frumos aseară! Dacă voi ajunge şi în Mojo, la Maria Gheorghiu, se anunţă încă o noapte obositoare dar plăcută.
Pe curând!
PS: Pe 15 martie, dacă am reţinut corect, este anunţat în Expirat concert Puiu Creţu.
PSS: Şi titlul? Ce logică are? Păi... fiind seară cu intrare (7 lei), a fost şi seară cu ştampile pe mână. Acum, ştampila este în formă de fluture... Încă o am pe mână, chiar dacă este aproape ştearsă...
Later edit (24 februarie): concertul, aşa cum a fost perceput de pe scenă, povestit pe site la Ştefan.
Am uitat să precizez ieri că am scris cronica din memorie. Uneori iau notiţe, în alte situaţii mă las în voia atmosferei...
A fost folk în Expirat, obişnuita seară de luni organizată de acum de Tică. Invitaţii serii au fost cei doi din Proiectul Tivodar. Ajung puţin după 20:00, cârciuma era nici plină nici goală, pe scenă Ştefan şi Alex făceau probe de sunet. Îmi găsesc un loc cu vedere bună spre scenă, mă duc după bere, mă aşez. Încerc să citesc din Enright dar nu prea găseam starea potrivită. Pun cartea la loc în rucsac. De pe scenă pare să se vadă un gest de salut care mi se adresează. Răspund deşi nu era imposibil să fi interpretat eu greşit gestul acela.
Într-o oarecare măsură începusem să mă plictisesc aşa că a picat perfect sosirea celor pe care mi-i anunţase Daniel de duminică seară: Oana şi Florin. Mă mut lângă ei deşi noua poziţie îmi bloca vederea spre scenă. Am stat aşa până la începerea concertului şi puţin după apoi m-am mutat pe culoarul dintre stâlpii din faţa scenei.
Câteva secunde după ce ajunge Oana în club mă trezesc că sare la gâtul meu, eu neînţelegând nici ce face, nici de ce... Să mă bucur? Să intru în panică? :D Am priceput câteva minute mai târziu că era ceva legat de o chestie publicată de mine undeva, în care o citasem. Îi spun că poate să mă omoare dar mai târziu, după ce-l ascult pe Ştefan. :D Uite ce păţeşti dacă te cenzurezi mai puţin decât de obicei! :P
După ce sosesc Oana şi Florin mă trezesc că sună Daniel. A apărut şi el în Expirat pentru că avea de discutat despre o ieşire la munte...
Pe la 21:45 începe concertul. Câteva piese am stat cuminte pe locul meu dar apoi, aşa cum deja spuneam, m-am mutat. Până la urmă, se pare că eram singurul din grup care venise să asculte Proiectul Tivodar. Oana spera să fie o seară de cântece de munte (pentru că, pe Cozia, Mario cântase orice altceva).
Despre cântare nu ştiu dacă vor ieşi prea multe cuvinte... L-am ascultat pe Alex Nichita cântând atât la Aurica (pentru necunoscători, Aurica este vioara lui cu care, din câte ştiu, s-a făcut pentru prima dată remarcat la Folk, frate, în Iron City unde, apropo, miercuri cântă Dragoş Boeru) cât şi la chitară. Fără a avea pretenţia că mă pricep la muzică spun doar că mie-mi place mai mult când Alex cântă la vioară decât atunci când ia în mână chitara.
Tivodar s-a folosit, aşa cum mă obişnuisem, de voce, de chitară şi de muzicuţă. Legat de Tivodar, mă gândeam cât de frumos a evoluat omul în ultimii ani. Mi-l amintesc, să fie 5 ani de atunci, din Preoteasa, de la cenaclul 3 Ceasuri Bune, pe care-l frecventam într-o perioadă când singur, când cu Mirela, când cu Liviu, odată ajungând pe acolo şi Ştefan (alt Ştefan, nu Tivodar). Mai târziu l-am auzit din nou într-una din primele mele seri în Iron City (pe vremea în care nici nu speram că în jurul meu se vor aduna, pe rând, două grupuri frumoase care, din păcate, între timp s-au spart) iar o săptămână mai târziu Ştefan m-a salutat prima dată, de atunci bucurându-mă de fiecare revedere. Anul trecut Tivodar a ajuns să cânte la Folk You, în iarnă a cântat şi la Om Bun. N-am fost nici la Om Bun, nici la Folk You să-i ascult (pe Ştefan şi ceilalţi care au trecut prin Proiectul Tivodar) dar m-a bucurat să citesc că au ajuns acolo.
Revenim la concertul din Expirat... Au fost câteva momente care mi-au plăcut mult.
Deşi înţeleg că o cântă rar, Râpa întreagă, în varianta Proiectul Tivodar a sunat extraordinar! Nu o mai ascultasem niciodată întreagă, în Iron City o începeau dar spre final Alex începea să se joace cu Aurica, joacă de care am avut parte aseară şi după finalul Râpei...
De data asta Tivodar nu şi-a mai luat în serios rolul de Andrieş de serviciu. Din câte ţin eu minte, nu a cântat decât o piesă a lui Andrieş, Cea mai frumoasă zi.
În schimb, în repriza a treia a concertului, după ce răspândise în public foi cu piesele pe care ei ştiu să le cânte, s-a transformat pentru 3 piese în Imre... S-a cântat piesa aia care mă obseda cândva dar despre care nu ştiu nici acum cum se numeşte (Şi totuşi te caut întruna/ Şi totuşi al tău am rămas/Cum soarele caută luna/ Mereu despărţiţi de un pas) după care a urmat Oraţie de nuntă, piesă pe care chiar doream foarte mult să o aud (mulţumesc, Ştefan!) iar mai târziu s-a cântat şi Nebun de alb. Pe Oraţie de nuntă publicul mi s-a părut cam gălăgios dar, cu puţin efort, am auzit destul de bine ce se cânta. Totuşi, după ce că era public puţin (în comparaţie cu concertul Karma din urmă cu câteva săptămâni sau cu concertul Ţapinarii de acum câteva luni), au fost destui cei care nu păreau să aibă vreo treabă cu Proiectul Tivodar. Poate n-o fi Proiectul Tivodar cel mai tare grup de tineri folkişti dar consider că încercarea lor de a face un spectacol plăcut întins pe aproape 4 ore merită apreciată.
S-au mai cântat o grămadă de alte cover-uri printre care mi-a atras atenţia în mod deosebit Strada ta (Iris, o altă piesă- obsesie într-o anumită parte a vieţii), În umbra marelui urs (Phoenix, superb cântată de public), deja obişnuitul Hit The Road Jack la care Ştefan a fost mulţumit de public, Bună dimineaţa mamă (Iulia Guşatu) etc, etc...
Proiectul Tivodar a luat două pauze, timp în care pe scenă au urcat doi omuleţi pe care nu-i cunosc (în prima pauză) şi apoi Puiu Creţu susţinut în ultima piesă de o membră Lemn dulce. Cu Puiu Creţu am mers din nou la strâns de fân...
În public, deşi mă obişnuisem ca în Expirat să fie altfel, destule chipuri cunoscute din Iron City, 100 Crossroads, Mojo, E.Varză. Printre aceste chipuri m-am bucurat să o recunosc pe Mariana (la fel de caldă precum m-a obişnuit de aproape un an) şi, surprinzător (deşi deloc de mirare), în prima parte a concertului, să-l văd pe Mysha (Folk frate, Ză Duff, una din variantele Proiectului Tivodar). L-am remarcat şi pe tipul care a cântat Sighişoara, într-o pauză a concertului Karma, pe fotograful de la Folk frate şi, probabil, pe încă câţiva. Oameni frumoşi!
Sonorizarea a avut de suferit pe alocuri. Au existat şi nesincronizări între Ştefan şi Alex. Noi ştim să cântăm împreună spunea Ştefan, după momente în care, cred eu, simţea că lucrurile nu au mers perfect, probabil în chip de subtilă scuză pentru cei (puţini dar buni) veniţi mai degrabă să-i asculte decât să-i critice. Probabil de la aceste nesincronizări a venit ideea trupei Aproximativ. Oare să fie vorba chiar de viitorul nume al formaţiei Proiectul Tivodar?
Probabil ar mai fi lucruri de spus dar... nu ai cum să acoperi în câteva rânduri povestea acelor ore. La finalul concertului (nu-mi venea să cred că am stat toţi 4 până la final), pe la 1:40, am pornit spre casă. Am mers pe jos până aproape de Unirii apoi ne-am despărţit luând două taxiuri în direcţii diferite. La 3 noaptea eram în pat şi adormeam instantaneu. Am dormit doar vreo 4 ore dar constat că nu mă resimt.
Nu ştiu ceilalţi cum s-au simţit dar mie mi-a plăcut o mare parte din spectacol. Închei mulţumindu-i celei care mi-a atras atenţia asupra acestui concert. Mă bucur că am fost acolo chiar dacă am avut parte şi de o situaţie incomodă despre care nu cred că e cazul să vorbesc public.
A fost frumos aseară! Dacă voi ajunge şi în Mojo, la Maria Gheorghiu, se anunţă încă o noapte obositoare dar plăcută.
Pe curând!
PS: Pe 15 martie, dacă am reţinut corect, este anunţat în Expirat concert Puiu Creţu.
PSS: Şi titlul? Ce logică are? Păi... fiind seară cu intrare (7 lei), a fost şi seară cu ştampile pe mână. Acum, ştampila este în formă de fluture... Încă o am pe mână, chiar dacă este aproape ştearsă...
Later edit (24 februarie): concertul, aşa cum a fost perceput de pe scenă, povestit pe site la Ştefan.
Am uitat să precizez ieri că am scris cronica din memorie. Uneori iau notiţe, în alte situaţii mă las în voia atmosferei...
joi, 18 februarie 2010
Proiectul Tivodar- 22 februarie 2010
Pentru început, în cazul în care cineva se întreabă din ce motiv promovez aici diverse concerte, precizez că promovez doar concerte la care, dacă toate lucrurile ar merge bine, aş merge şi eu.
Acestea fiind zise, pornind de la un offline primit pe messenger (mulţumesc! :P) care suna aşa:
"Salut! in caz ca te intereseaza: Stefan Tivodar: Al doilea concert Proiectul Tivodar in 2010 se intampla luni, 22 februarie ora 21 in Expirat. Va asteptam cu drag!"
am verificat pe site-ul lui Tivodar şi apoi am decis că merită trecut prin Expirat luni seară.
Voi încerca să ajung şi eu nu de alta dar... parcă mi-e dor de Alex şi Aurica. :)
Acestea fiind zise, pornind de la un offline primit pe messenger (mulţumesc! :P) care suna aşa:
"Salut! in caz ca te intereseaza: Stefan Tivodar: Al doilea concert Proiectul Tivodar in 2010 se intampla luni, 22 februarie ora 21 in Expirat. Va asteptam cu drag!"
am verificat pe site-ul lui Tivodar şi apoi am decis că merită trecut prin Expirat luni seară.
Voi încerca să ajung şi eu nu de alta dar... parcă mi-e dor de Alex şi Aurica. :)
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
Luni în Expirat
Cred că nu am mai scris de o grămadă de vreme despre Expirat. Aşa că este timpul să o fac acum, anunţând concertul Karma din prima zi de luni din lună: luni 1 februarie 2010 ora 21:00. După Karma, ca de obicei, Vampiru+ prietenii...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
