Acum un an, 1 Decembrie la televizor

1 decembrie 2013

După 3 luni de proteste împotriva explorării şi exploatării aurului cu cianură şi a gazelor de şist prin fracturare hidraulică a venit şi ziua naţională a acestei ţări prost conduse.

Întâmplător, sunt acasă iar televizorul este lăsat pe canalele de ştiri. TVR 1 transmite în direct parada. Alte posturi preiau cu o oarecare întârziere transmisia TVR. Eu sunt intrigat de faptul că Jandarmeria Română, o instituţie mult criticată în ultimele săptămâni, defilează alături de instituţii onorabile precum Pompierii şi SMURD-ul.

Într-un moment în care fanfara tace, în direct pe TVR 1, se aude România, trezeşte-te! Ştiind ce grup folosea în ultimul timp acest slogan, m-am bucurat să constat că cele citite pe Facebook cu o zi în urmă au fost puse în practică într-un mod destul de "vizibil".

Ceva mai târziu, pe România TV, post despre care citisem cu câteva luni în urmă că este condus de un prieten al prim- ministrului Victor Ponta, se transmite, în direct de la Guvernul României, Ziua Porţilor Deschise. Pe scaunul fostului ministru al culturii, Daniel Barbu, dar şi pe scaunele din apropiere, sub camerele televiziunilor, se aşează câţiva tineri care purtau sub o formă sau alta însemnele Campaniei Salvaţi Roşia Montană. Stau tăcuţi şi calmi câteva zeci de secunde, poate chiar câteva minute. România TV zoom-ează pe titlul Proclamaţiei de la Câmpeni.

Despre acest flash-mob sunt scrise câteva cuvinte aici.

În studio, Răzvan Theodorescu, singurul academician pro- RMGC, îşi exprimă dezaprobarea şi îngrijorarea pentru faptul că fotografiile cu acei tineri ecologişti vor apărea pe reţelele de socializare şi vor face înconjurul lumii. Se exprima de parcă acei tineri ar fi mutilat trupul preacinstitului guvern român. De parcă ar fi stat pe scaunul fostului ministru Barbu cine ştie ce infractor ajuns acolo ilegal, păcălind cumva sistemul de pază de la Palatul Victoria.

Din fericire, ceilalţi oameni din studio l-au temperat pe domnul academician atrăgându-i atenţia că ecologiştii au intrat în sediul Guvernului ca oricare alt vizitator din acea zi, arătând cardul de identitate la intrare, respectând regulile unor astfel de vizite, fără să scandeze, fără să agreseze într-o formă sau alta personalul sau ceilalţi vizitatori, fără să stea acolo exagerat de mult timp, fără să murdărească locul sau să lase în urmă materiale care să promoveze Campania Salvaţi Roşia Montană. În plus, invitaţii din studio au remarcat că următorul grup de vizitatori s-a aşezat şi el pe scaunele ocupate de obicei de guvernanţi.

La final, cam cu jumătate de gură, domnul Theodorescu a recunoscut că are nişte principii care se dovedesc învechite.

Revenindu-se la transmisiunea directă de la Arcul de Triumf, în timp ce oficialii se retrăgeau spre maşini, am văzut un chip cunoscut de la protestele din ultimele săptămâni într-un grup care, probabil din cauza riscului reprezentat de Jandarmerie, apela la sloganuri neutre dar totuşi cumva mobilizatoare pentru oamenii care cunoşteau ce mesaj încearcă oamenii să transmită.

Câteva zile mai târziu auzeam că publicul prezent în zona paradei nu a putut pătrunde acolo cu niciun obiect care putea fi aruncat către politicieni. Înţeleg că nu s-a putut pătrunde acolo nici măcar cu peturi pe care curajoşii să le bată de asfalt în faţa ochilor politicienilor şi a camerelor televiziunilor.

Când discuţia deviase către sarmalele şi fasolea care urmau să fie distribuite de diverşi conducători populişti a fost redată legătura corespondentului România TV de la Alba Iulia. Acesta a refuzat să asocieze coada la mâncare cu sărbătoarea naţională, preferând să atragă din nou atenţia asupra faptului că, la Alba Iulia, s-au adunat românii care cu adevărat îşi iubesc ţara şi ţin la bogăţiile din subsolul ei. Curând, în spatele reporterului, s-au adunat cetăţeni purtând pancarte cu mesaje anticianură, antiRMGC, împotriva legii distrugerii Roşiei Montane, steaguri cu frunza pe jumătate verde, pe jumătate însângerată, steaguri ale României şi alte elemente de decor care demonstrau atât realul lor patriotism cât şi faptul că adraseră la Campania Salvaţi Roşia Montană.

Din nou, prim- ministrul Ponta primea o lovitură din partea prietenilor de la România TV.

Mi s-a părut incredibilă dar preferabilă forma în care sărbătoarea a fost prezentată de un post de televiziune care, în ultimele săptămâni, ne intoxicase cu reclamele RMGC şi cu ştirile fără importanţă, toate în dauna necesarei pezentări corecte a protestelor din ţară, a revendicărilor protestatarilor, a riscurilor mari la care ne-ar expune guvernul dacă s-ar aproba exploatarea cu cianură de la Roşia Montană.

POSTARE PLANIFICATĂ.
ESTE SCRISĂ ŞI EDITATĂ ÎN DECEMBRIE 2013- IANUARIE 2014.

Acum un an, pentru Roşia Montană

Duminică 1 septembrie 2013 se anunţa mare protest împotriva planului lui Victor Ponta (prim ministru) de a distruge Roşia Montană folosindu-se în acest sens de RMGC. Mai erau atunci criticaţi Daniel Barbu (ministru la Cultură), Rovana Plumb (ministru la Mediu), Dan Şova (ministru Mari Proiecte), toţi iniţiatori ai legii prin care RMGC ar fi primit puteri depline asupra zonei Roşia Montană. În anul trecut de atunci au părăsit respectiva funcţie Barbu şi Plumb, Şova şi Ponta rămânând în continuare în posturi din care intenţionează să distrugă, definitiv şi iremediabil, puţinul care a rămas nedistrus până acum în România.

Am fost atunci la protest, am revenit aproape săptămânal în piaţă până în momentul în care am fost abordat de Jandarmerie. De atunci, din simţ de conservare, nu din convingere, am rămas acasă la din ce în ce mai puţinele proteste ecologiste care au urmat.

A fost o perioadă în care mă caracteriza un oarecare entuziasm, în care socializam mai bine ca niciodată, în care aveam suficientă energie încât să tai în marş oraşul în două, alături de zecile de mii de ecologişti cărora mă alăturam. A fost perioada în care un comunist a încercat să mă intimideze după ce m-a văzut pe Blănari, lângă maşina lui Barbu, filmat de o televiziune. A fost perioada în care alţi oameni au considerat normal că am protestat şi cu acea ocazie la adresa lui Barbu. În acelaşi timp, a fost o perioadă în care am conştientizat la modul destul de dureros faptul că, în afara orelor de proteste, în jurul meu am, la serviciu sau pe stradă, 99,99 % comunişti.

Acum sunt în mică măsură informat despre ce se mai întâmplă la Roşia Montană. Dacă anul trecut eram entuziasmat, anul acesta 1 septembrie mă găseşte lipsit de speranţă, descurajat, frustrat, obosit, cu un picior în depresie.

Mi-a amintit de momentul 1 septembrie 2013 (şi de protestele următoare despre care am tot postat zilele acelea pe Facebook) văzând dimineaţă, în metrou, o tânără mai degrabă elegantă decât frumoasă, cu insigna Salvaţi Roşia Montană pe geantă.

De ce întrebi?

Probabil vă amintiţi acele prezentări Power Point stupizele în care ţi se sugerează ca, atunci când nu vrei să răspunzi la o întrebare, să întrebi la rândul tău:

De ce întrebi?

Ei bine, gândindu-mă eu că n-ai chef să răspunzi unei întrebări în special atunci când îţi este adresată de o persoană cu care interacţionezi dar care nu-ţi spune mare lucru, sau de o persoană faţă de care simţi chestii amestecate (altfel spus, genul acela de persoană pe care NU O POŢI IDEALIZA nici dacă renunţi la toate convingerile tale despre lume şi viaţă), am găsit azi o altă variantă de non-răspuns:

-Întrebi în calitate de prim ministru sau în calitate de deputat?

Referirea la stilul domnului Ponta de a se raporta la problema Roşia Montană este clară, pentru cei care au participat la eco-protestele din toamna 2013.

Probabil nu este la fel de clară sugestia că poţi alege să nu răspunzi întrebărilor care pot fi puse din cel puţin două motive, minim unul dintre acestea neplăcându-ţi.

Eu aleg uneori să nu răspund întrebărilor puse doar din plictiseală sau de dragul obişnuinţei (cam ca atunci când caşti şi cineva te întreabă dacă ţi-e somn), întrebărilor puse în glumă (în special atunci când sunt supărat), întrebărilor în urma cărora simt că cineva doreşte să mă pună într-o lumină nefavorabilă, întrebărilor care ar putea aduce o schimbare dorită dar sunt absolut convins că nu o vor aduce (ţin minte că, într-o toamnă, discutând cu o gagică care-mi plăcea dar care era scoasă din cu totul alt film decât cel în care joc eu, am preferat să răspund vag când ea a insistat, într-o e-discuţie, să afle dacă mi-ar plăcea să mă f** cu ea).

Primarul Trenuleţ şi maşina de propagandă PSD

Probabil ştiţi că maşinăria de propagandă a PSD editează de ceva vreme un ziar gratuit în care, la loc de cinste, apar ştiri şi materiale publicitare care promovează oamenii PSD şi proiectele pe care aceştia le susţin (inclusiv, într-o perioadă destul de lungă, controversatul proiect de minerit cu cianuri de la Roşia Montană, proiect cu care, nu mai este nevoie să vă spun, NU sunt de acord).

Periodic mai îmi cad sub ochi diverse aspecte care îmi reconfirmă faptul că NU am de ce să VOTEZ PSD.

Ieri, deşi nu sunt obişnuit să-l găsesc, am văzut în drumul meu un imens teanc de Ring. Am luat un exemplar şi, curând, am văzut care-i articolul din cauza căruia acel număr de ziar trebuia distribuit masiv în sectorul 3. Articolul făcea o afirmaţie contradictorie. Vicepreşedintele PSD, Robert Negoiţă, a fost ameninţat cu moartea de patronul România TV, un apropiat al preşedintelui PSD, Victor Ponta. Puteţi citi articolul aici dar, zic eu, nu merită să pierdeţi vremea cu el.

Logica îmi sugerează că ştirea este o invenţie pentru că mi-e greu să cred că şefii PSD se mănâncă în familie. Dacă ar fi aşa m-aş bucura pentru că astfel s-ar anunţa sfârşitul partidului care susţine proiecte distrugătoare (RMGC şi Chevron, spre exemplu). Totuşi, e mai probabil ca articolul comandat de maşinăria de campanie a PSD să se bazeze pe faptul că oamenii nu ştiu de relaţia Sebastian Ghiţă- Realitatea TV- Ponta, motiv pentru care ar putea empatiza cu Robert Negoiţă şi ar putea vota listele PSD la alegerile care se apropie. NU recomand această abordare dar, dat fiind nivelul de cultură al majorităţii românilor, din păcate ea este posibilă.

Şi dacă tot am amintit de dl. vicepreşedinte al PSD, să mai menţionez două năzbâtii ale domniei sale:

1) Trenuleţul care va circula prin IOR

Despre asta am citit aici. Pe 9 mai am văzut cum stau lucrurile şi în teren. Erau atunci vizibile vreo 4 staţii ale viitorului trenuleţ, fiecare ocupând câţiva metri pătraţi din spaţiul verde fiecare. Din cele văzute rezultă că o bună parte a traseului pe care va merge trenuleţul este cel al aleii din jurul lacului. Acea alee este structurată cu o treime pistă de biciclete şi două treimi pentru pietoni. Odată cu intrarea în funcţiune a trenuleţului estimez că pietonii vor mai putea circula doar pe bucata de alee aflată între pista de biciclete şi spaţiul verde din jurul lacului. Altfel spus, dacă vei ieşi cu iubita în parc nu vei putea merge în linie cu ea decât dacă vei accepta fie să mergi pe spaţiul verde, fie să împiedici circulaţia bicicliştilor. Pentru că, nu-i aşa?, trenuleţul are fier mai mult deci are prioritate atât în faţa pietonului cât şi în faţa biciclistului.

Dacă ai proasta inspiraţie să ieşi la plimbare într-o zi de sărbătoare sau într-o seară în care Centrul Cultural Casa Artelor organizează un spectacol în parc vei avea surpriza să constaţi că pe alee trenuleţul nu mai are pe unde să meargă, bicicliştii îşi caută trasee alternative (inteligenţa le permite de cele mai multe ori să-şi reconfigureze traseul) iar pietonii ajung, cumva cu forţa, să ocupe toată aleea.

Şi atunci... care-i logica introducerii trenuleţului?

Poate ne spune domnul vicepreşedinte PSD...

2) Trotuarele bulevardului care leagă Piaţa Unirii de Piaţa Alba Iulia

Despre asta am citit aici. Prin zona respectivă nu am mai trecut de mult timp dar, dacă aş fi trecut, cu siguranţă aş fi considerat că este de prost gust felul în care s-au folosit culorile.

Cu siguranţă mai sunt şi alte aspecte de criticat în activitatea echipei conduse de vicepreşedintele PSD dar, de dragul relativului echilibru, ţin să punctez şi un aspect într-o oarecare măsură pozitiv: activitatea Centrului Cultural Casa Artelor. Despre centru puteţi citi aici. Am asistat recent la trei spectacole organizate de echipa condusa de doamna Alice Barb: concertul Alternosfera, concertul Holograf şi concertul simfonic din 9 mai. Cele mai bune, ca organizare şi prestaţi artistică, mi s-au părut concertul simfonic şi cel at moldovenilor de la Alternosfera. La Holograf a fost prea numeros publicul, motiv pentru care, la retragerea spre case, s-a stat la coadă pe aleile înguste iar prestaţia trupei din prima jumătate a recitalului m-a dezamăgit.

Totuşi, consider că vicepreşedintele PSD are un merit extrem de mic în activitatea centrului cultural, meritul principal fiind al echipei de acolo. Prin urmare, pentru un merit atât de mic, insist să NU VOTEZ PSD.

Ceea ce vă doresc şi vouă!

Un motiv în plus pentru a NU VOTA PSD am găsit chiar pe site-ul oficial al partidului: ultimul bilanţ al guvernului Ponta datează din 8 noiembrie 2013. De atunci au trecut mai bine de 6 luni în care guvernul nu a mai avut cu ce să se laude. Asta înseamnă fie că au avut activitate clar dăunătoare, fie că nu au făcut nimic. În primul caz aştept cu interes o celulă la Jilava ocupată de doi prim- miniştri PSD, Adrian Năstase şi Victor Ponta, alături de recuperarea prejudiciilor create de ei. În ultimul caz şi-au încasat degeaba salariile jumătate de an, motiv pentru care ar fi firesc să înapoieze ce au încasat abuziv. Şi aceste aspecte mă fac pe mine să NU VOTEZ PSD. Puteţi verifica cum stă treaba cu bilanţul guvernului Ponta aici.

Jos Ponta, jos! Aşa se striga la Cluj, în toamna 2013. Sunt perfect de acord cu cei care protestau astfel împotriva dezastrului produs de actuala guvernare!

Pentru a nu stârni confuzii, precizez că din punct de vedere politic sunt anti- PSD, Băsescu- sceptic, într-o oarecare măsură anti-PMP (probabil aţi văzut că sloganul lor electoral în campania pentru europarlamentare sugerează că România este o p*** cu care se joacă bărbaţii şi femeile din partid; mi se pare total nepotrivit ca PMP să afirme că noi RIDICĂM România) şi în căutarea unor nume pe care să le consider demne de a fi votate.

În concluzie... aveţi grijă ce votaţi! Viaţa voastră depinde de deciziile pe care le iau politicienii. Este bine să NU-I VOTAŢI pe cei care V-AU DEMONSTRAT CĂ VOR SĂ VĂ OTRĂVEASCĂ ŞI SĂ VĂ FURE AVEREA ŞI VIITORUL!

În cazul în care aţi uitat la ce mă refer în mod special, citiţi aici.

Nimic

Aseară nu s-a întâmplat nimic... Era acolo dar nu am văzut-o, eram acolo dar nu m-a văzut... Doi oameni atât de diferiţi, ducând vieţi atât de diferite, oameni care s-au cunoscut cândva întâmplător, care nu se revăd destul de des (din nu ştiu câte combinaţii posibile este singura combinaţie în care nu mă revăd, la câteva luni odată sau poate mai des, cu ea), împărţind acelaşi mijloc de transport în comun, în diferite drumuri către diferite grade de acasă.

Nu a fost nimic, nimic nu a rămas (ideea asta se opune cumva lui Putea să fie mult, nimic n-a fost). Sau poate a rămas ceva... Recent... Din toamna 2013, a doisprezecea toamnă de când nu o cunoscusem... Nu am văzut-o atunci la protestele împotriva RMGC, în câteva duminici diferite, în locuri diferite, purtând acelaşi mesaj: Trădarea de ţară în aur se măsoară. Probabil aveam motive diferite să nu fim acolo, probabil nu eram animaţi în special de convingeri ecologiste. Probabil nu eram la fel de singuri în acele imense mulţimi.

Probabil nu am înţeles nimic din afirmaţiile şi negaţiile de mai sus. Probabil nu aţi înţeles nici voi.

Câteva minute mai târziu, pe când cealaltă era deja departe, drumul mi se intersectează cu al unei doamne, arhitect, restaurator sau ceva de genul acesta, participantă activă la aceleaşi proteste din toamna 2013. Această doamnă, într-o seară, alături de alt specialist, explica în Piaţa Universităţii de ce nu este OK felul în care RMGC s-a ocupat de restaurare în Roşia Montană, de ce muzeul este greşit organizat, de ce istoria locului trebuia transmisă către noi altfel...

Într-un fel numai de ea ştiut, Roşia Montană ne-a legat pentru câteva clipe...

INCREDIBIL!!! TUDOR CHIRILĂ pedalează prin PANTELIMON!!!

Ce ziceţi? Mi-a ieşit un titlu în stilul celor mai accesate ştiri din presa online românească???

Totuşi, nu este cazul să vă simţiţi trădaţi. Informaţia este cât se poate de adevărată. Detaliile le găsiţi chiar pe blogul solistului de la Vama.

Un Gigel la Cultură? Sper că nu...

După ce, aseară, am citit cu satisfacţie despre demisia domnului ministru Daniel Barbu, demisie explicată într-un mod realist în articolul lui Mihai Goţiu, azi am citit că are şanse mari să ocupe scaunul lui Barbu un individ care pare mai rău ca el.

Îl cheamă Gigel Sorinel Ştirbu şi a avut parte de artiole critice prin presă. Câteva exemple, aici, aici, aici şi aici.

Sper ca PNL să găsească totuşi un om potrivit pentru protejarea patrimoniului de la Roşia Montană...

Sâmbătă am fost abordat de jandarmi

ACTUALIZARE 10 DECEMBRIE 2013

Un moment fericit, LEGEA MINELOR NU A FOST ADOPTATĂ DE CAMERA DEPUTAŢILOR!!!

Detalii aici, aici şi aici.

Sunt perfect de acord cu declaraţia domnului Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, cu privire la acest moment:

"Sperăm că această tentativă de favorizare nelegitimă a companiilor miniere să fie ultima încercare jalnică a guvernului de a băga cu forța cianură pe gâtul românilor"



-----------------

După o săptămână în care la Pungeşti situaţia a devenit critică, Chevron, folosind ca unelte autorităţile româneşti, atacând brutal activiştii care se opun exploatării gazelor neconvenţionale, la Bucureşti oamenii s-au adunat din nou pentru a-şi exprima solidaritatea cu românii care se opun otrăvirii solului, apei, aerului.

Citind în ultimele săptămâni despre faptul că participarea la proteste devine pe zi ce trece mai riscantă, fiind posibile amenzi, arestări, lovituri primite din partea forţelor de ordine sau din partea "oamenilor de bine", reîncarnări ale minerilor din 1990, am ales să stau o vreme acasă şi să urmăresc protestele pe internet sau la televizor.

Deşi nu sunt superstiţios de felul meu, m-a îndepărtat de zonele în care se protestează împotriva otrăvirii României şi un coşmar avut în urmă cu câteva săptămâni. În acest coşmar se făcea că doi jandarmi mă abordează într-o staţie de metrou şi, după ce le declar că mă opun exploatărilor de la Roşia Montană şi Pungeşti, mă aruncă pe şine la intrarea metroului în staţie.

Într-o altă formă, paşnică, coşmarul a devenit realitate sâmbătă...

Aflu vineri seară, dintr-o postare de pe lista de discuţii carpati.org, că sămbătă este protest împotriva gazelor de şist în Bucureşti. Decid să merg, în ciuda faptului că nu mai aveam cu ce să fotografiez/ filmez/ înregistrez în caz de incidente neplăcute. Telefonul pe care-l folosisem în primele săptămâni de protest s-a dovedit nereparabil în urma orelor de funcţionare în ploaie la care-l supusesem, în acel marş plecat de la Parcul Titan şi finalizat în Piaţa Universităţii.

A urmat o noapte grea. Eram conştient de riscuri, eram conştient şi de faptul că mă voi simţi nefericit după protest, în cazul în care m-aş speria suficient de tare încât să nu particip la el. Am dormit prost, am fost la fel de agitat precum în alte nopţi în care am regretat că nu am avut timpul, forţa şi curajul necesare pentru a mă afla în stradă, printre cei care protestau cu mai multă insistenţă decât mine.

Dimineaţă, decizia era luată. La ora 14:00 am pornit spre Piaţa Universităţii. Ajung aproape de 15:00, remarc maşina celor de la Digi24 (mai spun odată că Digi24 a devenit televiziunea cea mai apropiată de sufletul meu, începând cu 1 septembrie 2013), nu văd nici picior de protestatar, văd trei autovehicule ale Jandarmeriei parcate în zonă, mă gândesc la camionul care părea destul de ameninţător, rămân în zona Universităţii petrecând câteva minute în Târgul de Crăciun de la statui, timp în care am încercat să identific un stand care să aparţină unui producător din judeţul Alba. N-am reuşit să identific niciun producător din Alba şi am fost un pic nemulţumit din cauza asta. M-aş fi bucurat ca, în limita bugetului meu, să cumpăr câte ceva produs în judeţul ameninţat de cianură.

Revin la Arhitectură, recunosc câţiva protestatari, merg să îmi iau o cafea (aş fi poftit eu la un vin fiert în târg dar participarea la adunări publice sub influenţa băuturilor alcoolice este ilegală), treptat se încheagă mici conversaţii, aflăm care-i situaţia la Pungeşti dintr-o conversaţie telefonică mutată pe portavoce, apare în zonă un om de la The Epoch Times care fusese zilele trecute la Pungeşti.

Povestea omul de la The Epoch Times de o maşină a poliţiei care bloca un sens de circulaţie, obligându-i pe cei care merg spre tabăra sătenilor să taie linia continuă. Să fie asta instigare la contravenţie?

Doi poliţişti se apropie de grupul format şi par să ne numere.

Ne adunăm până la urmă câteva zeci de oameni. Încep să apară bannere şi simple foi A4 cu mesaje de solidaritate cu rezistenţa de la Pungeşti. Apar şi alte televiziuni, se scandează, se filmează, jandarmeria începe să legitimeze protestatari, unii refuză să se legitimeze şi sunt luaţi pe sus de jandarmi, într-un mod destul de violent, neaprobat de demonstranţii paşnici. Deşi în situaţia creată era destul de uşor să te intimidezi, nu am observat pe nimeni plecând din Piaţă de bunăvoie. Reuşesc să apară şi discuţiile informale între protestatari şi negociatorii Jandarmeriei. Negociatorii cu care eram obişnuit au fost înlocuiţi dar am constatat că se poate discuta şi cu cei noi. S-a invocat legea 60 pe care s-a demonstrat că negociatorii nu o cunosc cum ar fi trebuit. Un protestatar povestea cum, în timpul stagiului militar efectuat la jandarmi, era instruit să atace cu arma înainte, lovind inamicul cu patul puştii. S-a pus în discuţie şi caracterul de instituţie publică de importanţă naţională al clădirilor în faţa cărora protestam: Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism. Alt protestatar avea tipărite nişte legi pe care presupun că avea de gând să le discute cu jandarmii în cazul în care ar fi fost acuzat de ceva. Altcineva sugera că manifestările ofensive ale jandarmilor nu-şi mai au justificare dat fiind că, de data asta, nu mai blocam circulaţia, protestul desfăşurându-se integral pe trotuar, în alveola dintre Facultatea de Geografie şi Blocul Dunărea. Deşi protestam pentru acelaşi lucru, chiar jandarmii fiind informaţi că ne opunem modului violent în care colegii lor au acţionat la Pungeşti, fiecare se manifesta cum credea că i se potriveşte, unii scandau, unii observau trecătorii încercând să identifice potenţialii provocatori, unii pur şi simplu îşi afişau mesajul, cei mai curajoşi şi mai bine informaţi discutau cu jandarmeria. Ca de obicei, totul se filma, filmau televiziunile, filmau demonstranţii, filma jandarmeria...

După aproximativ două ore de protest mă abordează doi jandarmi. Unul dintre ei se prezintă, să-i spunem domnul x, având gradul y.

-Bună ziua. Sunt yx. (...)
-Vă rog să vorbiţi puţin mai tare, este zgomot şi este greu să vă aud.
-Haideţi să discutăm câţiva metri mai încolo, unde e mai linişte.
-În regulă.

Facem împreună câţiva paşi.

-Vă rog să-mi prezentaţi un act de identitate.
-Nicio problemă. Dar vă rog să-mi spuneţi din ce motiv mă legitimaţi.
-Dumneavoastră participaţi la o adunare publică neautorizată.

Sunt cu mâna pe buzunarul în care aveam buletinul dar nu-l scot. Privesc în jur, constat că nimeni nu filmează momentul aşa că simt totala responsabilitate pentru gestionarea momentului.

-Aveţi posibilitatea să părăsiţi zona, situaţie în care nu vă mai legitimăm sau să refuzaţi părăsirea zonei.
-Dumneavoastră v-aţi comportat foarte civilizat aşa că la rândul meu mă voi comporta civilizat şi voi părăsi zona. Înainte aş vrea totuşi să ştiu ce risc dacă refuz să plec dar, ca şi până acum, protestez paşnic.
-Dacă rămâneţi, trebuie să vă legitimăm şi să vă amendăm cu 500 lei.
-Iar dacă mă retrag, pot merge liniştit la o bere.
-Sigur. Aţi fost cooperant aşa că nu se va întâmpla nimic dacă părăsiţi zona. (privind către pagina atârnată pe pieptul meu). Vă rog să scoateţi asta înainte.
-Bine. Este singurul însemn care face legătura dintre mine şi protestul de aici. Văd că totul se filmează (cameramanul jandarmeriei era exact în faţa mea, cu un pas în spatele celor doi jandarmi) aşa că scot afişul de la gât, îl împachetez şi mă retrag.

Sigur că m-am simţit înfrânt, că a trebuit să recunosc în faţa mea că sunt un fricos, că m-a întristat faptul că am plecat de acolo.

Totuşi, neştiind sigur că, în cazul primirii unei amenzi, voi şti ce se poate face pentru a o anula, a fost prudent să mă retrag. Cei 500 de lei pentru mine contează destul de mult, reprezentând aproape jumătate din venitul meu lunar...

Revin în Târgul de Crăciun, găsesc un stand ţinut de o tanti din Maramureş, iau un pahar de vin fiert apoi mă retrag spre casă trist, trist, trist...

Mi-am dat seama mai târziu că şi Maramureşul are probleme cu cianura aşa că m-a bucurat un pic faptul că am consumat ceva produs în acea zonă. Şi în Maramureş oamenii au nevoie să se dezvolte economic evitând mineritul. Cumpărând ce produc ei îi ajutăm să lupte cu cianura...

La final, o mică observaţie. Când m-am referit la jandarmi civilizaţi m-am gândit doar la cei cu care am interacţionat eu şi la ceilalţi colegi ai lor care preferă comportamentul civilizat în dauna excesului de zel.

Voi fi oricând împotriva jandarmilor care acţionează abuziv, violent, provocator, lipind astfel o etichetă negativă pe care cetăţenii cu greu o mai pot dezlipi de pe instituţia pe care o reprezintă. Voi fi de asemenea împotriva prefecţilor şi a superiorilor care dau Jandarmeriei ordine abuzive. Sunt în continuare de părere că, pentru modul în care a acţionat Jandarmeria la Pungeşti, prefectul de Vaslui trebuie demis.

USL apără proprietarii? Eu văd că nu...

Trec aseară, absolut întâmplător, pe lângă sediul USL de pe Vatra Luminoasă. Deşi de obicei nu fac nici cel mai mic efort să observ ce afişează partidele la sediile pe lângă care trec, de data asta, supărat după nişte momente în care o persoană extrem de dificilă a încercat să mă critice pentru a-şi ascunde propria neatenţie, am încercat să pun altceva peste amintirea respectivă. Şi s-a nimerit să reţin câteva cuvinte dintre cele care descriu felul în care, teoretic, acţionează USL în beneficiul poporului. Şi scria acolo cam aşa:

USL apără proprietarii cu proprietăţi legal dobândite

Acum eu mă întreb dacă legea distrugerii Roşiei Montane, în care proprietarii riscă să fie expropriaţi, este sau nu corespunzătoare promisiunii pe care USL o face în propria vitrină, undeva în partea dreaptă, la sediul sus pomenit. Mă mai întreb dacă alianţa politică în care dl. Ponta reprezintă un om de bază consideră cumva că proprietarii din Roşia Montană au dobândit ilegal casele în care locuiesc.

În cazul în care textul citit de mine la sediul USL este doar un element de campanie, aş aprecia dacă acele cuvinte vor fi înlocuite cu mesajul real transmis de USL în ultimele luni:

USL acţionează în favoarea celor care intenţionează să ne otrăvească cu cianuri, nu în favoarea proprietarilor români

Să vedem cine ar mai vota candidaţii lor dacă ar emite acest mesaj, probabil singurul mesaj adevărat pe care l-ar putea genera USL.

În cazul în care dl. Ponta presupune că în Roşia Montană au fost dobândite ilegal proprietăţi, ar face bine să dovedească asta cu legea în mâna dreaptă şi cu sentinţa judecătoriei în mâna stângă. Altfel, odată în plus, se dovedeşte că USL minte cu neruşinare.

În încheiere, precizez că am fost printre puţinii care, în decembrie 2012, au votat pentru concurenţa USL-ului.

Legea distrugerii Roşiei Montane a ajuns la Camera Deputaţilor

**********

ACTUALIZARE 28 NOIEMBRIE 2013:

Site-ul Camerei Deputaţilor zice aşa:

27 noiembrie 2013
- înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere
- trimis pentru raport la comisia specială

Comisia specială trebuie să depună amendamente până pe 11 decembrie 2013 şi să depună raportul până pe 24 decembrie 2013. După ştiinţa mea raportul este deja depus dar nu pricep dacă rămâne valabil sau acum trebuie refăcut. Se pare că ce s-a întâmplat în prima perioadă de funcţionare a comisiei a fost doar un circ plătit scump din banii publici, după cum sugera şi deputata menţionată mai jos, circ comandat de domnul prim ministru Ponta. Acum circul se reia... Trist!

O altă veste tristă este că, în conformitate cu regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege propus de Guvern nu mai poate fi acum retras:

Art. 96. – (1) Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să îşi retragă proiectul sau propunerea până la începerea dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului.

(2) În cazul în care o propunere legislativă aparţine mai multor iniţiatori, este necesar acordul scris al tuturor iniţiatorilor pentru retragerea respectivei propuneri.

(3) În cazul în care o iniţiativă legislativă a fost adoptată sau respinsă de către Senat, ca primă Cameră sesizată, respectiva iniţiativă îşi continuă procedura de dezbatere şi adoptare, fără ca iniţiatorul să mai poată solicita retragerea acesteia.

În această situaţie consider că este bine să recitim proiectul depus de Guvern şi să ne gândim la amendamente pe care să le propunem comisiei, amendamente care să introducă în proiect elemente utile gen interzicerea utilizării cianurii, respectarea dreptului la proprietate, acordarea unui termen de cel puţin un an pentru cercetările arheologilor în zonele în care se vor descoperii elemente de patrimoniu, acordarea de daune serioase localnicilor care, într-un fel sau altul, ar avea de suferit de pe urma exploatării (deteriorarea stării de sănătate, zgomot, pereţi crăpaţi, fântâni otrăvite, pajişti poluate, vegetaţie forestieră afectată, reducerea fluxului turistic, otrăvirea şi moartea animalelor etc). Toate documentele legate de proiectul de lege şi evoluţia acestuia în Guvern, în comisia specială şi în Senat pot fi consultate aici: http://www.cdep.ro/caseta/2013/11/28/pl13520_se.pdf

**********


După ce a fost respins, pe rând, de Comisia Roşia Montană şi de Senatul României, legea distrugerii Roşiei Montane a fost înregistrată la Camera Deputaţilor. Nu este un secret faptul că dorinţa mea este să se repete votul din Senat şi în momentul în care Camera Deputaţilor, cameră decizională, va vota proiectul de lege, acesta să fie respins definitiv, moment în care primul punct de pe lista de revendicări ale protestatarilor anticianură ar fi rezolvat.

Procesul legislativ, în Camera Deputaţilor, poate fi urmărit aici.

Aici se poate verifica ordinea de zi a următoarei şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor, cea din 28 noiembrie. Nu apare acolo nici o referire la proiectul de lege care ne interesează.

Momentan nu am găsit nicio referire la prima şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor din decembrie dar înţeleg că ordinea de zi a acesteia se aprobă cu aproximativ o săptămână în urmă, probabil marţi 26 noiembrie 2013.

În schimb, am găsit o declaraţie a deputatei Cornelia Negruţ prezentată, din greşeală sau cu intenţia manipulării, sub un titlu în care un cuvânt important este modificat (desecretizate înlocuit cu descentralizate). O puteţi citi aici.

Cu privire la această declaraţie, merită analizate unele aspecte:

1) Doamna deputat menţionează două elemente, importante, care pot argumenta dezacordul sau acordul cu privire la proiectul RMGC: cianura şi redevenţa.

Totuşi, nu văd atins un alt punct sensibil al proiectului, principalul motiv pentru care, începând cu 1 septembrie 2013, am ieşit eu în stradă. Doamna deputat nu spune nimic despre riscul ca RMGC să-l exproprieze pe liderul rezistenţei de la Roşia Montană, domnul Eugen David.

Oare doamnei deputat i se pare corect, din punct de vedere moral şi legal, să dai afară din casă, cu forţa, un om care, de la începutul discuţiilor dintre RMGC şi statul român, a declarat că nu-şi va vinde casa?

2) Desecretizarea contractelor care influenţează mineritul la Roşia Montană şi în Maramureş ar fi o treabă utilă pentru a afla cine şi ce a semnat.

Totuşi, dacă ne mulţumim doar să desecretizăm şi să aflăm, fără a ancheta şi încarcera persoanele vinovate, nu am rezolvat nimic.

3) Într-adevăr, este necesară transparenţa Guvernului.

Totuşi, dacă Guvernul, transparent, ne-ar informa că cifrele care reprezintă avantajele pe care le-ar obţine statul român din contractele cu RMGC, Chevron şi alţii ca ei sunt cele prezentate în reclamele mincinoase ale RMGC, din nou nu am făcut nimic.

Să nu uităm unul dintre sloganurile puternice ale Campaniei Salvaţi Roşia Montană: Gândesc deci NU CRED reclamele RMGC. De ce am crede aceste reclame dacă ar începe să fie popularizate prin vocea Guvernului? Cifrele ar fi aceleaşi, minciuna ar fi prezentă în formă continuată.

4) Afirmă doamna deputat că eticheta de zonă monoindustrială/ localitate minieră nu poate fi dezlipită atât de uşor, motiv pentru care Roşia Montană şi Baia Mare nu pot deveni peste noapte atractive din punct de vedere turistic.

Aici sunt de pus în discuţie trei aspecte:

a) Cel puţin în cazul Roşia Montană, judecătorii au decis că este ilegal aplicată eticheta de localitate minieră. Prin urmare, este uşor să scoatem eticheta dacă decidem să respectăm sentinţa instanţei.

b) Sunt dispus totuşi să admit că dezlipirea etichetei este un proces complicat. Totuşi, nu sunt sub nicio formă de acord cu faptul că politicienii nu fac nici un efort pentru a convinge primăria Roşia Montană că eticheta este abuzivă şi neconstructivă, în contradicţie flagrantă cu principiile dezvoltării durabile. Nu sunt de acord nici cu faptul că politicienii nu fac nici cel mai mic efort pentru a introduce Roşia Montană pe lista tentativă a României pentru UNESCO.

c) Sugestia legată de lipsa de atractivitate din punct de vedere turistic a Roşiei Montane şi a zonei învecinate este contrazisă de realitatea descrisă pe diverse site-uri care arată că turismul se practică în zonă, în ciuda piedicilor pe care oficialii încearcă să le pună.

5) Sugerează doamna Cornelia Negruţ că opinia oamenilor din zonă ar trebui să contribuie decisiv la luarea deciziilor cu privire la aceste proiecte miniere.

Aici este contrazisă serios opinia altor politicieni, opinie conform căreia resursele din subsol sunt proprietatea statului, motiv pentru care comunităţile locale nu au dreptul de a decide în privinţa lor.

Cine are dreptate? Cine are, conform legislaţiei în vigoare, dreptul să decidă când, cât şi în ce condiţii se extrag resursele din subsolul României?

Declaraţia doamnei Negruţ pare să nu ţină seama de procesele prin care Prefectura Vaslui încearcă să anuleze deciziile Consiliilor Locale prin care se interzice explorarea şi exploatarea rezervelor de gaze neconvenţionale (gaze de şist). Unele sentinţe sunt în favoarea Consiliilor Locale, altele sunt favorabile Prefecturii.

Chiar şi cu privire la aceste procese, nu poţi să ignori lipsa de consecvenţă cu privire la sentinţele instanţelor care au judecat speţe asemănătoare, dacă nu chiar identice.

6) Declaraţia doamnei deputat se încheie cu sugestia că statul român trebuie să ofere rapid cadrul legislativ care să permită exploatările miniere, în condiţiile respectării legislaţiei mediului aplicabilă pe plan internaţional.

Aici ne aflăm în mijlocul unui veritabil conflict între iuţeala cu care se doreşte modificarea legislaţiei (era să mă las indus în eroare de termenul celeritate folosit destul de des în ultima vreme în discursurile politicienilor dar DEX online m-a lămurit), competenţa şi buna credinţă cu care s-ar modifica legislaţia şi dorinţele majorităţii românilor cu privire la aceste proiecte miniere care, dacă sunt toxice, vor ajunge să afecteze o mare parte a ţării iar dacă se vor dovedi profitabile (extrem de puţin probabil să se întâmple aşa, după părerea mea), ele vor aduce profit doar unui număr redus de oameni, un procent neglijabil din populaţia României.

În plus, chiar dacă am gândi în termenii discriminării pozitive, tot nu mi se pare corect să piardă toată ţara în cazul în care o exploatare minieră merge rău dar să câştige doar statul şi comunitatea locală în cazul în care lucrurile merg bine.

Portret de protestatar (8) sau probleme cu bugetul Ministerului de Interne

"Poate că, din punct de vedere ecologic, lucrurile nu stau chiar atât de tragic precum le prezentaţi voi. Totuşi, ceva riscuri este clar că există aşa că, în calitate de pasionat de munte, mi se pare corect să protestăm. În plus, eu sunt supărat pe Ponta de când cu scandalul plagiatului. Mi se pare incorect ca un plagiator să ajungă într-o funcţie atât de înaltă. Cu ocazia protestului legat de plagiat l-am convins şi pe tata să protesteze. Acum, tata a ajuns mai insistent decât mine la proteste."

Într-adevăr, câteva minute mai târziu am ocazia să-l cunosc pe tatăl omului. Fusese în zona în care jandarmii încercau să elibereze locul de protestatari. Acest domn se aşezase pe asfalt, alături de alţi protestatari, în faţa maşinilor jandarmeriei. Ce puteau să facă? Să ne calce?, se întreba...

Câteva minute mai târziu ei se retrăgeau, fiul părând vag speriat de lanţul de jandarmi care se strângea în jurul nostru. Eu am rămas, burtă în burtă cu jandarmii, repetându-le că nu ne putem retrage în viteză pentru că suntem mulţi, e aglomeraţie iar retragerea noastră de pe şosea va dura din cauza asta.

Câteva minute mai târziu protestul se sfârşea. Despre finalul de protest din acea seară s-a scris aici.

De câteva zile conştientizez şi eu ideea următoare, prezentată şi în articolul de pe The Epoch Times Romania:

"Fiecare trebuie să cunoască legea şi să aibă curajul de a-şi cere dreptul, altfel nimeni nu poate sa îl ajute, chiar dacă aceştia plătesc taxele cu care e plătit slujbaşul statului"

Mă întreb cum pot proceda cei care contribuie cu o mulţime de bani la bugetul care permite funcţionarea Jandarmeriei şi a Poliţiei să determine forţele de ordine să acţioneze apărând interesele celor care, plătindu-i, am putea spune că i-au angajat, nu interesele celor care conduc, într-un mod ruşinos, ţara.


Vă sugerez să vă documentaţi cu privire la banii pe care-i plătiţi pentru jandarmii care acţionează abuziv împotriva protestatarilor efectuând o căutare google cu buget 2014 ministerul de interne.

Aşa am aflat eu că:

Bugetul de stat, la care contribuim cu toţii, asigură în procent de 96,23% finanţarea Ministerului Afacerilor Interne.

În 2013, pentru siguranţa cetăţenilor, s-a propus un buget de 4.917.297 mii lei. Din aceşti bani au fost plătiţi cei care au bătut protestatarii de la Braşov, au permis agresarea celor de la ARA în Roşia Montană, au spart dinţii unui protestatar la Bucureşti, au lovit cu pumnul în stomac o doamnă care protesta paşnic împotriva ministrului Culturii, au legitimat şi amendat aproximativ 100 de protestatari paşnici în Bucureşti.

Pentru sprijin acordat comunităţii, în 2013, s-a propus un buget de 1.497.445 mii lei. Din aceşti bani este sprijinită comunitatea politicienilor cianurişti, la rândul lor plătiţi din banii noştri.

Pentru cheltuielile de personal efectuate din bugetul de stat, în 2013, s-a propus suma de 6.962.379 mii lei. Suma aceasta se estimează că va creşte în 2014 la 7.180.059 mii lei iar în 2015 la 7.359.466 mii lei.

Pentru carburanţii şi lubrifianţii utilizaţi inclusiv de cei care au acţionat abuziv împotriva protestatarilor anticianură s-a propus pentru 2013 un buget de 84.523 mii lei.

Pentru reclamă şi publicitate, în 2013, s-a propus un buget de 329000 lei.


În documentul de 506 pagini, pe care probabil veţi avea şi voi curiozitatea să-l consultaţi, veţi găsi cu siguranţă şi alte cifre care să vă uimească, nemulţumească, înfurie...

Portret de protestatar (7)

-Ai auzit? Cei de la uniţi salvăm promovează donarea de sânge.
-Nu ştiam. Este bună iniţiativa.
-Tu nu mergi să donezi?
-Nu. Sunt convins că am cel puţin o problemă, încă nedetectată, care îmi "strică" sângele.
-Nu-ţi face griji, sângele nu este folosit decât după ce este analizat.
-Deci, dacă sângele nu este potrivit, nu este folosit.
-Exact.
-Bine, mă simt aiurea că recunosc asta dar mi-e şi frică să donez.
-Şi mie mi-e frică. Dacă văd acul cu care se recoltează mi se face rău. Totuşi, încerc să-mi înving frica pentru cauza asta.


În concluzie, am întâlnit la proteste un om care doreşte să fie de ajutor celorlalţi, chiar dacă pentru asta trebuie să se confrunte cu propria frică.

M-a pus pe gânduri atitudinea lui aşa că am devenit atent când în jurul meu a reapărut subiectul donării de sânge. Am aflat cu ocazia asta că se donează 400 ml. O cantitate uriaşă, după părerea mea. Şi... aproape mi s-a făcut rău... Cel puţin pe moment, m-a speriat mai tare ideea de a dona sânge aşa că, pentru o vreme, sigur nu mă voi mai gândi la asta. Totuşi, precum tânărului cu care am conversat, şi mie mi-ar plăcea să-mi înving această frică...

Portret de protestatar (6)

Evreu, a locuit atât în Israel cât şi în România, aproximativ 20 de ani, neîncrezător în sistemul oficial de învăţământ din România, susţinător al transportului pe bicicletă, posesor al unei mici afaceri, s-a implicat în protestele anticianură după ce s-a documentat temeinic şi s-a convins că sunt proteste care merită susţinute.

Portret de protestatar (5)

Femeie, circa 35 de ani, licenţiată în drept, venit net lunar de circa 4000 lei, pasionată de călătorii în străinătate dar netentată de ideea de a lucra în străinătate, total independentă din punct de vedere financiar, minoritară din punct de vedere al orientării sexuale, sportivă, luptătoare, sinceră, consecventă.

Portret de protestatar (4)

Pasionat de România, biciclist, călător, 36 ani, mediu spre bine situat din punct de vedere financiar, cu studii în psihopedagogie şi IT, pasionat de natură şi de muzică bună, susţinător şi participant la numeroase acţiuni care au legătură cu educaţia şi dezvoltarea durabilă.

Portret de protestatar (3)

Doamnă, circa 60 de ani, studii medii, perfecţionistă ("dacă nu am intrat la ASE din prima am considerat că nu merit să fac acea facultate aşa că am renunţat la idee"), cu condiţie fizică bună ("decât să ştie RATB-ul de câte ori vin la Universitate mai bine merg pe jos până aici"), iubitoare de animale, călătoare pasionată în tinereţe, mama unui băiat speolog şi activist ecologist şi a unei fete preocupate de arheologie, în prezent plecată la studii în Marea Britanie.

Doamna a sprijinit numeroase proteste, inclusiv cel din 1990, finalizat prin vestita mineriadă în care laboratorul de topografie al Facultăţii de Geografie din UB a fost devastat. Atunci, în 1990, a scăpat de violenţa minerilor manevrând într-un mod inspirat şi convingător cuvintele.

Portret de protestatar (2)

Licenţiat în geografie, circa 30 de ani, angajat pe un salariu destul de mic (1200- 1400 lei/ lună net, din informaţiile mele), pasionat de istorie, muzică rock, munţi şi ecologie, profită de zilele libere în care bugetul îi permite şi pleacă în mai scurte sau mai lungi călătorii cu buget redus, prin România. Într-o astfel de călătorie a observat Cariera de sulf din Călimani şi s-a lămurit că în România nu se face ecologizare în urma exploatărilor miniere. Asta l-a convins să sprijine Campania Salvaţi Roşia Montană, motiv pentru care, în câteva duminici, a bătut circa 60 km până la Bucureşti pentru a participa la proteste.

Omul locuieşte cu părinţii, se consideră în oarecare măsură independent, pare mai tentat de solitudine decât de o relaţie de cuplu, este modest şi posedă o doză suficientă de bun simţ pentru a se face acceptat, uneori chiar apreciat de cei cu care interacţionează.

ACTUALIZARE ROŞIA MONTANĂ!!! Ce se întâmplă cu Proiectul de lege privind unele ...

O veste bună dinspre Comisia Roşia Montană! Click mai jos pentru detalii!

Sufletologie- prezentul: Ce se întâmplă cu Proiectul de lege privind unele ...

Aşteptăm continuarea, în acelaşi spirit, de la Senatul României.

Urmăriţi ce mai este important pentru Roşia Montană pe www.rosiamontana.org!

UNIŢI SALVĂM ROŞIA MONTANĂ!!! :)

Portret de protestatar (1)

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că există câteva zeci de mii de oameni care, prin proteste de stradă, se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Constat în schimb că lumea nu reuşeşte să încadreze protestatarii într-un curent sau altul. Este un lucru absolut firesc să nu reuşeşti să pui etichete care să uniformizeze unor oameni atât de diferiţi.

Pentru a lămuri într-o oarecare măsură lucrurile pornesc azi seria portretelor de protestatar, portrete bazate pe lucrurile deja ştiute despre unii cunoscuţi care susţin dezvoltarea durabilă la Roşia Montană sau pe conversaţiile purtate în timpul protestelor cu noile cunoştinţe. Pentru că unora nu le ştiu nici măcar prenumele, prefer să nu notez nici numele celor de mult cunoscuţi.

Încep cu un protestatar cunoscut aseară. Are aproximativ 25 de ani, este programator, lucrează într-o firmă mică, este plătit cu aproximativ 2000 lei/ lună, a renunţat la continuarea facultăţii datorită unor dificultăţi materiale de moment combinate cu anticiparea faptului că, în carieră, nu va fi ajutat prea mult de marea parte a disciplinelor făcute în facultate. Se consideră independent financiar, se întreţine singur. Se simte oarecum ruşinat pentru renunţarea la facultate, motiv pentru care a preferat să nu le spună părinţilor că nu a dus-o până la capăt.

ADEVĂRUL despre protestul de aseară de pe strada Blănari împotriva domnului Daniel Barbu, Ministru al Culturii

Actualizare 26 octombrie 2013

Cam cu o săptămână în urmă, într-o dezbatere pe Realitatea, în ciuda imaginilor difuzate în care se auzea obsesiv "Nu îl loviţi! Nu îl atingeţi!" un invitat din studio afirma că protestatarii au fost agresivi cu ministrul culturii. Iar realitatea este că ministrul, dacă a fost atins, a fost atins doar superficial şi pur întâmplător de unul dintre noi. Eu, de exemplu, am fost la 50 cm de el când a ieşit din club (chiar am fost un pic şocat de apropiere) dar nu am făcut altceva decât să-i cer demisia.

Despre ideea de premeditare a protestului, cei de la Alburnus Maior au spus foarte corect că un eveniment anunţat pe site-ul unui club era firesc să atragă public interesat de temă. Protestul a început în momentul în care ministrul a refuzat dialogul. Dacă aveam un ministru cu bun simţ, protestul nu ar mai fi avut loc, fiind înlocuit cu o dezbatere între intelectuali. Deci cade în mod categoric ipoteza premeditării.

În plus, revăzându-mă duminica trecută în Piaţa Universităţii cu o parte dintre cei care au protestat în faţa Clubului A, am aflat că un mic grup, animat de o doză exagerat de mare de bunăvoinţă, a cumpărat deja o lunetă pentru autoturismul cu care a plecat ministrul, lunetă care urma să ajungă la minister în cursul acestei săptămâni. Iată cum protestatarii dau dovadă uneori de prea mult bun simţ, însuşindu-şi şi reparând o greşeală care nu le aparţine (sugerez acum că cel care a spart luneta era un simplu client al barurilor din zonă, neavând nicio legătură cu protestele împotriva distrugerii Roşiei Montane), contribuind activ la repararea ei.

În condiţiile acestea întreb:

Cine se află pe partea corectă a baricadei?

Cei care protestează sau cei care subminează economia naţională???

++++++++

Aseară eram extrem de nemulţumit de incidentele provocate miercuri de Jandarmerie la Pungeşti, la ordinul prefectului de Vaslui. Nu ştiu cum vor evolua lucrurile dar, după părerea mea, prefectul de Vaslui trebuie demis sau obligat să-şi dea demisia. Nemulţumirea se cerea completată cu informare şi, eventual, cu participare la protestul pe care, când am plecat de la serviciu, îl bănuiam ca fiind pe cale de a începe.

Ajuns în Piaţa Universităţii sunt surprins de aparenta linişte din zonă. Nemâncat fiind am pornit în căutarea unei patiserii. O găsesc, îmi iau de-ale gurii, mănânc şi mă întorc în Piaţa Universităţii. De data asta observ câteva feţe cunoscute de la protestele din duminicile post 1 septembrie 2013. Stau în preajma lor, merg să-mi iau o cafea şi, nu mult după aceea, unul dintre noi află telefonic că ministrul Culturii se află la Club A. În câteva minute decidem să mergem şi noi acolo.

O doamnă ne sfătuieşte să rămânem în Piaţa Universităţii pentru că, la Club A, riscăm. Nu am înţeles dacă se gândea la o intervenţie în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor sau mai departe, la posibila noastră reţinere. Oricum, se temea că nu vom mai putea merge la protestul de duminică. Încerc să o liniştesc reamintindu-i caracterul paşnic al protestului nostru. I-am explicat că nu avem de gând nici să înjurăm, nici să lovim ministrul. Nu doream altceva decât să-i atragem din nou atenţia că nu suntem de acord cu modul în care dumnealui înţelege să trateze probleme patrimoniului de la Roşia Montană.

Ajungem la Club A, coborâm şi încercăm să participăm la dezbaterea despre soarta culturii, dezbatere la care ministrul fusese invitat. Acesta refuză să dialogheze cu noi iar o persoană solidă, cu un rol neclar (angajat al clubului sau parte a suitei ministrului, dacă nu cumva era un jandarm în civil), insistă să ieşim din club pentru că, citez: "Aşa vreau eu!".

Cam în acelaşi timp un poliţist a coborât în club pentru puţin timp, retrăgându-se după câteva minute.

Discutăm între noi şi decidem să ieşim din club şi să aşteptăm ministrul pe spaţiul public, împreună cu televiziunile care începuseră să-şi facă apariţia. Conform afişului de la club, nu aveam de aşteptat decât câteva minute, până la ora 21:00. Aproape de această oră, o maşină încearcă să ne calce. Fac apel la poliţie să oprească şoferul dar poliţiştii sunt mult prea ocupaţi cu paza uşii pe care urma să iasă domnul Barbu. Curând aflăm că a vrut să ne calce chiar şoferul ministrului care fusese chemat de şeful său.

Pe fondul scandărilor Vrem cultură, nu cianură ministrul iese din club. Urmează scandări prin care îi este cerută demisia, îi este evidenţiată incompetenţa în gestionarea patrimoniului şi capacitatea, de nedorit pentru un înalt demnitar, de a se lăsa corupt de o firmă particulară care încearcă de 15 ani să calce în picioare interesele românilor.

Pe maşina ministrului sunt aşezate afişe Salvaţi Roşia Montană, exemplare din Apusenii Liberi, imitaţii ale bancnotei de un dolar având la mijloc chipul ministrului corupt.

Spiritele se încing, ministrul se enervează, jandarmii şi poliţiştii încearcă să deschidă drum maşinii demnitarului. Protestatarii anti-RMGC se opun, unii sunt agresaţi, luaţi pe sus, împinşi de forţele de ordine care au folosit mai multă violenţă decât era necesar în acel caz. Sunt de părere că, în special poliţia, nu a promovat examenul la democraţie.

La un moment dat constat că luneta autoturismului este spartă. Doar luneta, nu toate geamurile maşinii, cum am citit pe un site obscur de ştiri. Din păcate nu am remarcat cum s-a întâmplat asta. Probabil în urma acestui incident nedorit poliţia a decis reţinerea celor trei persoane despre care am auzit şi noi, au spus şi televiziunile.

După câteva minute în care s-a refugiat în maşina cu geamuri fumurii (o dovadă în plus pentru lipsa de transparenţă a celor care ne conduc), ministrul, separat de protestatari de un cordon de jandarmi, a coborât, a declarat celor de la B1 TV că este atacat de un grup de neolegionari (după informaţiile mele, afirmaţia ministrului nu este conformă cu realitatea), s-a declarat extrem de ofensat după ce unul dintre protestatari s-a întâmplat să-l atingă (o atingere absolut inofensivă) apoi, cu sprijin serios din partea poliţiei şi a jandarmeriei care aproape ocupase strada îngustă astfel încât noi să nu mai putem bloca maşina, a părăsit zona.

Jandarmeria şi poliţia ne-au înconjurat în timp ce noi încercam să ne dăm seama dacă putem face ceva pentru a-i sprijini pe cei trei protestatari aflaţi în drumul spre secţia de poliţie. Ne menţinem uniţi, analizăm situaţia, constatăm că nu putem face nimic pentru cei reţinuţi (sigur, este frustrant să nu-i putem ajuta dar avem şi noi limitele noastre), mai stăm în zonă o vreme, câţiva dintre noi dau declaraţii pentru posturile de televiziune, o parte dintre noi ne retragem la un bar din zonă pentru a trage concluzii, la un pahar de suc.

Curând, internetul ne oferă declaraţii oficiale despre protest. Prim ministrul ne ameninţă cu dosare penale, ministrul culturii declară că NU A FOST LOVIT dar că maşina este într-o stare destul de tristă, Crin Antonescu declară că anarhia nu ameninţă România, contrazicându-l astfel pe prim ministru.

Între timp sun acasă, să-i rog pe ai mei să se uite la ştiri, îl sun şi pe Andrei, cel care mi-a fost alături la proteste în primele duminici din septembrie, să-l anunţ ce s-a întâmplat.

La metrou, pe ecranele din staţie, este prezentată decizia CNA prin care se interzice difuzarea reclamelor RMGC.

Aproape de miezul nopţii ajung şi eu acasă. Văd burtierele canalelor de ştiri şi constat că unele lucruri nu sunt prezentate corect. Din ce-mi amintesc, este vorba de următoarele aspecte:

-am fost prezentaţi ca protestatari anti Roşia Montană dar în realitate noi suntem pro- Roşia Montană dar anti-RMGC, anti minerit iresponsabil, anticianură, împotriva distrugerii patrimoniului. Practic suntem anti unele aspecte dar nu suntem împotriva dezvoltării durabile a localităţii Roşia Montană

-s-a mai afirmat că maşina ministrului a fost atacată cu pietre. Întâmplător am fost extrem de aproape de maşină, pe lateral, în spatele locului şoferului, apărând şi în filmarea celor de la Antena 3, preluată mai târziu şi de alte televiziuni. Dacă cineva ar fi aruncat cu pietre era puţin probabil ca eu şi cei din jur, protestatari sau forţe de ordine, să nu fim loviţi. Faptul că nimeni nu a acuzat altceva decât lovituri uşoare sau mai dure aplicate de o parte a forţelor de ordine este o dovadă clară care contrazice ipoteza aruncării cu pietre.

Ajuns dimineaţă la birou mă abordează un coleg relativ corect informat dar care face eforturi serioase să mă convingă de faptul că nu avem şanse să oprim cele două proiecte importante aflate în dezbatere în ultimele 6 săptămâni, proiectul RMGC şi proiectul Chevron. Sugerează chiar că vom fi agresaţi de forţele de ordine în aşa fel încât să ne alegem cu vânătăi, fracturi, răni deschise. Înţeleg că unele interese personale îi dictează să mă descurajeze dar nu mă las învins. Ştiu bine că omul are nişte "antene" încă din vremea dictaturii, antene care s-au adaptat şi sistemului politic actual şi care îl silesc să spună doar lucruri convenabile pentru sistem. Altfel, o serie de venituri obţinute în mod imoral de familia sa ar putea să-i fie retrase.