Se afișează postările cu eticheta dialog. Afișați toate postările

miercuri, 20 august 2014
Greaţă
M (îngrijorată): Ce-o fi cu D de nu a ajuns deloc acasă până la ora asta?
Eu (nervos): De ce mă întrebi pe mine? Ai telefon. Sună-l! Întreabă-l!
E clar, sunt din ce în ce mai puţin dispus să ţin seama de sensibilităţile celorlalţi. Nu mă mai interesează că aceste nelinişti sunt semne de anxietate, nu mă mai interesează că fiinţa este suficient de incompetentă tehnic încât să am serioase îndoieli că ar putea folosi un telefon, nu mă mai interesează că, în urma unei iniţiative doar parţial logice, nu putea să sune către mobil, nu mă interesează că nu avea nicăieri notat numărul, cu nişte litere imense, cât să-l vadă.
Sunt situaţii în care sunt suficient de întors pe dos încât să nu mai reuşesc să ţin seama nici de nevoile mele, asta admiţând că satisfacerea respectivelor nevoi mi-ar fi accesibilă. Pentru că uneori lucrurile penibil de simple sunt imposibil de dus la capăt.
Oricum, după cuvintele de mai sus mi-am amintit o fază în care eu am ajuns târziu acasă şi, ca sublim semn de dragoste, am fost aşteptat cu uşa încuiată şi cheia în broască. Mi s-a părut nepotrivit atunci să-i trezesc pe ceilalţi la 3 noaptea aşa că am adormit ca aurolacul, în faţa uşii. Odată în plus, mi s-a demonstrat atunci că sunt iubit.
Şi eu vă iubesc!
marți, 20 septembrie 2011
Cel mai mare ghid în viaţă
Zilele trecute am trecut şi eu în categoria celor care, deşi spun că vor face nu ştiu ce treabă cândva, ştiu sigur că nu vor face niciodată respectiva treabă.
Poate continuăm recensământul stânelor cândva... Poate mergem împreună în Sighişoara cândva... Când se încălzeşte poate mă vezi în acţiune pe vreun traseu... Idei pe care, în naivitatea mea, le luam în serios şi, peste ceva timp, făceam tragedii din neîmplinirea lor.
Acum...
-Ce mai face cel mai mare ghid în viaţă?
-Ce te face să mă consideri ghid? Şi cum de eşti atât de convins că sunt în viaţă?
(...)
-Uite, vrea nevastă-mea să meargă la munte şi mă gândeam că eşti omul potrivit să ne ghidezi pe undeva.
-Depinde ce vreţi şi ce puteţi să faceţi. Pot sugera trasee pentru diverse situaţii: traseu uşor, scurt, fără dificultăţi tehnice; traseu mai tehnic dar scurt; traseu cu peisaj cu dificultate şi lungime oarecare; traseu lung; traseu de o zi sau mai multe...
-Ceva lejer, îţi dai seama...
-Păi aşteaptă să revin eu pe munte, că nu am mai urcat de 3 luni, după care discutăm pe ce traseu vă pot conduce şi pe voi.
Ştiu că nu a sunat ca o promisiune. Dacă omul a luat-o ca pe o promisiune înseamnă că a picat în aceiaşi capcană în care picam şi eu. Este regretabil dar nu cred că e vina mea. Mai ştiu că este foarte puţin probabil ca tura asta să se concretizeze. În primul rând pentru că, de data asta, chiar nu mai cred că o să vreau să urc pe munte.
Punct

vineri, 31 decembrie 2010
Pornografie cu Moş Crăciun... :))
Ştiu, pe la voi Moş Crăciun a trecut deja... La mine pot spune că a ajuns mai des decât la voi, inclusiv azi... Partea proastă este că m-a vizitat doar la birou sub forma unor globuleţe în formă de moş aşezate în bradul artificial instalat în biroul meu. Ei bine, fiind pomul acesta făcut exact în spaţiul dintre birou şi fereastră (fereastră la care trebuie să ajung când binevoieşte administraţia să dea căldură pentru a porni termo-mama-lui), fiind încadrat de o masă şi de dozatorul de apă (cred că are o cracă exact în robinetul de apă fierbinte... dar ăsta e alt basm), ei bine, de acest pom m-am tot frecat (la propriu) în ultimele zile. Şi aşa s-a născut dialogul următor, cât se poate de real:
-Şi? I-ai dat m*** lui Moş Crăciun?
-I-am dat, ce era să fac? Doar sunt obligat să mă frec de el...
-Şi mie mi-a dat o limbă dar... are limbă de ţăran, aspră...

joi, 18 martie 2010
Situaţie creatoare de status de messenger...
-Spune-mi, de ce cursuri te-ai apucat?
Eu, mirat, mă întreb ce l-a făcut să creadă că m-am apucat de cine ştie ce cursuri... În gând doar... Bănuiesc unde bate întrebarea lui dar nu sunt acum dispus să dezvălui micul secret.
-Niciun curs. Doar fac nişte cercetări...
-Dar îţi foloseşte? Vei ajunge să scoţi bani din chestia asta?
-Poate da, poate nu. Sunt de părere că nu eşti convins că o acţiune de-a ta îţi aduce bani decât în momentul în care efectiv încasezi. Poţi să faci o grămadă de cursuri şi să nu scoţi un leu sau poţi să ai o sclipire de inteligenţă sau de noroc şi să-ţi cadă în cap o grămadă de bani.
-Numai să fie o chestie pe care s-o poţi face!
-Cum îţi dai seama că poţi face ceva înainte de a te apuca de acel ceva?
Mi se dă un exemplu din IT, clarificator. Nu am înţeles exact la ce se referă dar am prins ideea.
-OK! Înţeleg ce vrei să spui pentru că ai dat un exemplu clar. Sugerezi că, dacă mă apuc de ceva, este preferabil să o iau cu bazele domeniului respectiv.
-Da. Baze ale domeniului despre care să aflii de la cineva de încredere şi care ştie ce vorbeşte.
-O să generalizez... Pot fi genul de om care acordă încredere oamenilor sau genul de om care nu acordă încredere oamenilor. De aici rezultă că pot avea încredere într-un om care se dovedeşte apoi că nu mi-a meritat încrederea sau pot să nu am încredere într-un om care de fapt merită încrederea mea.
Mai târziu am discutat o situaţie particulară, destul de delicată.
-Sunt parte a problemei. Prin urmare, neavând control asupra întregii situaţii, prefer să fiu puţin egoist şi să caut o soluţie strict pentru mine.
-Păi nu aşa se face. Se lucrează în grup.
-Cu condiţia ca grupul să înţeleagă în acelaşi fel problema. Ce nu pot controla încerc să tratez de aşa natură încât să nu-mi facă mie rău.
(...)
-Nu te certa cu x pe tema...
-Nu mă cert. Nu ar ajuta nimănui. Dar nici nu mă agit pentru a schimba nişte lucruri pe care, singur, nu le pot schimba. Nici măcar nu mă enervez.
-Uite că eu mă enervez.
-Cu timpul, cu puţin antrenament, vei ajunge să nu mai preiei enervarea altuia. În schimb, vei oferi poate o soluţie pe care nu o vei impune deşi poate vei fi convins că e o soluţie acceptabilă pentru părţile interesate de problemă.
Cam aşa s-a derulat discuţia pe care am avut plăcerea să o port în seara asta. Probabil că ambele părţi am avut un mic ceva de învăţat din această conversaţie şi sunt de părere că e preferabil să se întâmple aşa.
Statusul de la care a plecat această postare?
"Ce faci când nu e ilegal, nu e imoral, nici nu îngraşă dar, totuşi, este greu de povestit??? Lansezi o "păcăleală" de 1 aprilie? :D"
Mă gândesc din ce în ce mai serios să postez, chiar de 1 aprilie, o mică poveste care, probabil, nu va interesa pe nimeni. :D

miercuri, 11 noiembrie 2009
Incredibilă fiinţă!
Trebuie neapărat să finalizez textul despre ultimele ocazii în care am văzut-o pe Rox... Asta pentru că azi am revăzut-o din nou şi... am reuşit să-mi stăpânesc emoţiile astfel încât am putut să dialoghez un pic cu ea... Şi ce am aflat m-a surprins tare, m-a şocat chiar şi m-a făcut odată în plus să regret reacţiile pe care le-am avut cândva faţă de ea... Poate v-aţi aştepta să regret şi faptul că mă îndrăgostisem de ea... Ei bine, treaba asta n-o regret. În definitiv e o femeie frumoasă, inteligentă şi, într-o oarecare măsură, sufletistă... Aici poate să vi se pară că descriu pe altcineva şi, pe trei sferturi, ar fi adevărată presupunerea voastră... Există în viaţa mea încă o persoană care, păstrând totuşi limitele comparaţiei, îi seamănă Roxanei. O altă persoană care mi-e dragă chiar dacă sunt destul de convins că nu reuşesc să i-o dovedesc... Poate te regăseşti printre rânduri... :)
Aş vrea ca Roxana să fie dispusă să comunice din nou cu mine, altfel decât cu rarele ocazii în care o văd şi reuşesc să-mi stăpânesc emoţiile.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)