Piaţa Marius Matache :)

Proaspăt întors de la spectacolul organizat de Teatrul Masca în metrou, din seria Oraşul de sub oraş, doresc să-mi declar încă odată aprecierea pentru modul în care Alex Nichita, vioara din Folk Band Imperfect, îşi "gâdilă" instrumentul. :)

A fost aproape o oră cu Make şi trupa lui (din care, nici de data asta, nu am reţinut cum îl cheamă cu omul de la tobe), oră în care s-a trecut atât prin piese marca Marius Matache (mai vechi şi mai noi) cât şi prin piese ale altor folkişti (Amintiri cu haiduci şi Tânăr şi liber). Sunetul a fost bun, publicul a curs în valuri în funcţie de sosirea şi plecarea metrourilor, unii am rămas (aproape) tot recitalul.

Mâine, de la 12:00, în faţa Teatrului Masca, Make şi Folk Band Imperfect vor asigura programul de colinde iar mâine seară, cred, Alex Nichita va cânta alături de Ştefan Tivodar în Regie, la Mâini pentru mâine.

Pentru voi, Marius Matache cu prima compoziţie a lui (aşa ţin minte că a prezentat-o mai devreme) şi piesa La piaţă (piesă în prezentarea căreia Make a sugerat că, peste 20 de ani, actuala Piaţă Matache cu statut controversat se va numi Piaţa Marius Matache).

Om bun 2011

Au trecut câteva zile de când am văzut prin oraş afişele festivalului Om bun. Aflându-mă într-o perioadă în care mi-am propus să experimentez (în mai mică măsură) şi să revin în lumi pe care le-am mai frecventat cu destulă plăcere şi cu alte ocazii (în mai mare măsură), mi-am făcut şi refăcut calcule(le)le (pe care le-am băut) după care, în seara asta, am mers să-mi iau suficient de doritele 3 bilete.

Am zâmbit aflând că mai sunt bilete, am zâmbit aflând că, în seara a treia, nu mai erau disponibile bilete în faţă, am zâmbit când doamna de la casă comenta despre cât de nepretenţios sunt eu în comparaţie cu alţii care vor întotdeauna alt loc. :)

În drum spre casă mi-am dat seama că cel mai în faţă loc l-am prins la seara a doua, seară pe care mi-o doream mai mult decât pe celelalte. Prin urmare, voi asculta de pe rândul 3 recitalurile haioase (Andrieş şi Ada Milea despre care sper că va veni din nou împreună cu Bobo Burlăcianu despre care am aflat azi că prestează şi într-o piesă de la Teatrul Foarte Mic) şi recitalul combinat ca emoţii al lui Ivaniţchi pe care mă voi bucura să-l ascult din nou şi despre care sper că-şi va aminti de Scrumbia afumată care mi-a plăcut tare mult când am auzit-o în Mojo sau Music Hall în primăvară.

Dacă o să fiu în formă vor urma şi nişte cronici de festival...

Dar până la Om bun este foarte posibil să revin printre folkişti dragi duminică seară, pentru a reasculta alţi oameni buni. Detaliile pentru duminică seară vă invit să le citiţi pe blogul Ioanei.

Şi dacă am noroc să îmi amintesc la timp, nici sâmbătă nu mă voi lipsi de folk. Make va cânta în metrou la Unirii de la 12:30, în cadrul spectacolului celor de la Masca. Am bănuiala că în Folk Band Imperfect va cânta şi mai vechea mea cunoştinţă, Alex Nichita.

De ne vom vedea pe acolo... să ne simţim bine!

Masca sau bicicleta?

Azi... Încerc să dorm mai mult decât îmi permitea programul dimineţii, până să mă trezesc se ocupă baia, mă trezesc, constat că sunt în criză de timp, mă gândesc că voi întârzia...

În sfârşit, plec, ajung surprinzător de la ora potrivită unde aveam treabă. Termin ce aveam de rezolvat, mă apucă pofta de gogoşi de la Unirii, merg până acolo, rămân la o scurtă plimbare. În Cişmigiu mă uit un pic la cei ce patinau. La ieşirea din parc privesc câteva clipe un copil care se juca alergând porumbeii.

Mă-ntorc la Unirii, cobor în metrou şi aud muzică. În deschiderea spectacolului celor de la Teatrul Masca (apropo, m-am tot gândit să merg cândva la Unirii special pentru a urmări un spectacol al lor) cânta un cvartet de coarde (3 viori şi un violoncel) care suna destul de plăcut. Ca şi în alte ocazii de acest tip m-am surprins încercând să identific sunetul ieşit din fiecare instrument orientându-mă după mişcările interpreţilor. Din păcate mi-a venit destul de repede metroul aşa că am plecat spre casă.

Ajuns acasă dau de ai mei aproape gata de ieşirea cu bicicleta. Mă odihnesc un pic (îmi era tare somn, mai târziu chiar mă apucase o durere de cap urâtă) cât timp mai rezolva ei nişte probleme apoi ieşim pe biciclete în deja obişnuitul Debarcader. Ne plimbăm pe poteci de pământ, pe urcări, pe coborâri. Pe două pante mai abrupte am ezitări dar până la urmă le-am coborât cu succes pe amândouă, în ciuda problemelor cu frânele şi a noroiului.

Mai târziu m-am apucat să scriu o poveste despre trebuie... Mâine voi încerca să mai scriu un episod şi la cealaltă poveste despre mine cel de alaltăieri, de ieri, de azi şi, probabil, de mâine.

Sâmbăta a cam trecut, să vedem ce se va întâmpla mâine...