Amintiri

Cineva a trecut ieri pe aici: http://sufletologie-prezentul.blogspot.ro/2009/07/tura-scurta-in-baiului-11-12-iulie-2009.html

Pentru că nu-mi mai aminteam deloc despre ce era vorba în acea postare, i-am călcat pe urme vizitatorului recitind textul. Şi mi-am dat seama că tura aia se întâmpla înainte de ultima mea încercare de a face ceva din viaţa mea de rahat. Încercarea, deşi a presupus mult efort (financiar, intelectual, emoţional, fizic), nu a adus nici pe departe la ce speram eu, deşi am lucrat câţiva ani cu un profesionist în reconfigurat vieţi iar acesta a făcut la rândul său mari eforturi, în încercarea de a-mi fi de folos.

S-a dovedit că am limitele mele pe care probabil nu le voi depăşi NICIODATĂ iar ceilalţi, la rândul lor, au limitele lor care nu le permit să reacţioneze astfel încât acţiunile lor să le fie utile, fiindu-mi şi mie utile în acelaşi timp. Principiul win- win pare să fie o simplă poveste de adormit adulţi naivi.

Mi-am mai dat seama şi că o bună parte dintre femeile care mi-au trecut prin viaţă au avut ciudăţeniile lor. Bănuiesc că este prost făcut acordul în acest enunţ dar sigur îmi va fi scuzată greşeala, dat fiind că trăim în ţara lui "este mulţi".

Am mai constatat că persoanele despre care scriam atunci au cam dispărut din viaţa mea. Cu Florin m-am mai văzut o vreme în ture (cred) sau prin cluburi de folk/ rock. Cu Sorin am mai comunicat un timp, mergând uneori şi la concerte împreună. Pe Alina am mai văzut-o pe la concerte. Răzvan este ultimul dintre oamenii din acea tură pe care l-am revăzut, chiar vara aceasta, în tura pe Take Ionescu.

Cu restul nu-mi aduc aminte să mă mai fi văzut de atunci. S-a dovedit că vieţile noastre sunt mult prea diferite pentru a mai ajunge să ne întâlnim, chiar şi întâmplător. Interesant e că, ţinând cont şi de proba timpului, pot spune că nu m-a dezamăgit niciun om în acea tură.

Oricum, cei 5 ani care au trecut de atunci par să fi avut două perioade diferite, perioada în care încă speram că ceva o să se întâmple şi perioada în care mi-am dat seama că speranţele mele erau în bună măsură nerealiste.

De data asta sunt dureros de conştient de faptul că, în viaţa mea, nu vor mai apărea decât rar şi, probabil, accidental lucruri plăcute.

Încerc acum să-mi aduc aminte ultima chestie plăcută pe care am trăit-o dar amintirile sunt suficient de vagi încât să nu mai ştiu dacă este vorba de ziua în care am fost spectator la BIM (Bucharest International Marathon) sau cea în care am avut o alergare reuşită. Dacă scot din listă elementele care au legătură cu alergarea, pot spune că nu a mai existat niciun moment cu adevărat plăcut în ultimele 3 luni din viaţa mea.

Mă mai mir că sunt trist şi lipsit de vitalitate?

Dimineaţă veselă, cică...

N-ajung bine la birou că o tanti colegă se minunează de cât de bine arăt şi mă întreabă unde merg diseară. Intru în jocul ei şi îi spun că nu voi merge nicăieri deşi aş avea unde să merg (concertul Imre sau seara folk din Expirat, spre exemplu) dar că, uitându-mă în oglindă, era să nu mă mai recunosc nici eu. Continui reproducând gluma făcută pe seama mea cu ceva ani în urmă... La soare te poţi uita dar la mine ba, nu-i aşa?

Ideea e că înainte, dacă auzeam astfel de cuvinte, găseam o formă prin care să protestez sau să demonstrez că nu cred în ele. Eventual precizam că nu mă interesează aprecierile venite din partea respectivei persoane.

Mai târziu vine vorba de deviaţia de sept care, spunea el, poate apărea de la o lovitură puternică la nas. Total indiferent faţă de povestea omului o dau pe glumă: Deci să nu vă mai prind că-mi mai daţi cu ciocanul ăla în nas când mă bâzâie vreun ţânţar! :))

Apoi pomeneşte cineva de accidentul de la Red Bull fâl- fâl. Văzusem aseară la ştiri că a existat o concurentă lovită dar nu mă interesase să aflu ce a păţit exact. Prin urmare, glumesc din nou: Da, ştiu că s-a lovit cineva dar nu am căutat să aflu ce diagnostic au pus cei de la morgă când au consultat-o.

Oamenii s-au amuzat, eu m-am amuzat deşi glumele erau cam nesărate... Câteva minute mai târziu îmi aminteam un mic episod de aseară şi m-am întristat...

Peste toate astea planează o durere de spate care mă deranjează de dimineaţă, motiv numai bun să-mi amintesc de precedenta durere de acest gen care mă supărase acum 6 ani. Atunci a trecut repede poate şi datorită turei la munte descrise aici.

Muzica adoarme obsesiile

Aseară, după "vecină" şi azi dimineaţă, după eterna domnişoară Roxana, mi-am înfipt căştile în urechi şi am dat volumul la maxim.

De dimineaţă mi-am amintit, datorită unei piese de munte, de o tură cu Alina, de tura în Rodnei, de căţelul din poza asta, de planurile de concediu povestite într-un sms vara trecută... Faţă de 2009 anul trecut pare să fi fost mult mai bun... Mare, munte cu săptămânile (Rodnei şi Godeanu), echipament de munte nou (bocanci, colţari, rucsac, costum de goretex), folk, tura în Diham, Piatra Mare de Revelion... Din 2009 nu cred că voi reuşi să rămân cu cine ştie ce amintiri... De munte parcă nu mai am chef, la mare n-ajung, cluburile de folk le-am cam abandonat de câteva luni, nu mai am chef nici de citit, nici de conversaţii pe mess, nici de propus întâlniri sau orice altceva. Să-şi vadă fiecare de viaţa sa! Nu-ţi pasă de mine, nu-mi pasă de tine...