Festivalul Naţional de Muzică Folk Om Bun 2012- ziua 1

INTRO

Ziua-mi începuse prost, cu pană de apă caldă şi cu o apă rece atât de rece încât părea imposibil de utilizat. Socoteam că am plănuit degeaba să am concediu în zilele festivalului pentru că, în lipsa apei calde, asta nu era de ajuns pentru a-mi produce un aspect proaspăt. Până la urmă m-am descurcat cumva şi, cred, am apărut la Nottara având un aspect decent.

Înainte de a ajunge la teatru, pentru că-mi calculasem destul de relaxat timpul, am avut vreme de un nou vin fiert în Piaţa Universităţii (pe seama vinului fiert am făcut o observaţie în parcul IOR: paharele mici nu au volumul declarat pe afişele cu preţuri, sunt, cel puţin cele pe care le-am băut eu, cu 50 ml mai mici; observaţia din IOR nu pare să fie valabilă şi în Piaţa Universităţii). De aici, trecând prin faţa Teatrului Naţional, am avut ocazia să observ în treacăt un mic grup de antibăsişti. Cred că m-aş fi alăturat şi eu grupului, în altă seară, dacă mi s-ar fi demonstrat înainte că, sub alt preşedinte, şefii m-ar plăti dublu iar femeile care mi-au plăcut s-ar duela pentru a mă câştiga.

Termin vinul, merg în continuare spre teatru mărind un pic pasul pentru că drumul s-a dovedit mai lung decât îl apreciasem eu. Şi nu doream să întârzii la întâlnirea cu folkiştii din concurs care, eram convins, vor reprezenta şi anul acesta surprize plăcute. Stomacul îmi bolborosea încă de acasă cumva ciudat, nu era tocmai confortabil să-l simt aşa dar... situaţia era oricum departe de tragedie.

CONCURSUL

Maria Gheorghiu s-a lăsat aşteptată până puţin după ora 18:00. Probabil mai erau mici detalii tehnice de pus la punct înainte de începerea concursului. Între timp mi-am aruncat periodic privirea prin sală, parcă în căutarea unor chipuri cunoscute. Primul chip cunoscut, undeva într-o lojă, s-a dovedit a fii Ştefan Tivodar. L-am văzut rar în ultimii ani aşa că m-am bucurat să-l revăd.

Ceva mai devreme, înainte de a mă aşeza pe locul incredibil de bun pe care mi-l procurasem, am trecut pe lângă o puştoaică despre care mi-am imaginat că, aproape sigur, urmează să participe la concurs, dată fiind chitara din dotare. Bănuiam că are aproximativ vârsta Ştefaniei Iacob, una dintre plăcutele suprize tinere din concursul de anul trecut.

În sfârşit, Maria Gheorghiu apare pe scenă şi începe să prezinte... Primul concurent, parcă prea bătrân pentru un concurs (dar, tocmai din acest motiv, cu atât mai demn de laudă pentru încercare), cu nişte texte simpluţe dar, după cum le descria chiar el, protestatare. Surprinzător pentru mine a fost că omul a avut nevoie de microfon pentru chitară, chitara lui fiind simplă, clasică, incredibil de clasică, amintindu-mi de chitara bunicului. Un bătrân cântând bătrâneşte, Mircea Mocanu din Aleşd, un chitarist decent, ceva mai slab ca voce. Ne-a cântat Harap Alb şi Făt Frumos în economia de piaţă şi Niciun dracULA.

Cu numărul doi în concurs, un nume legat de cenaclul Totuşi Iubirea (un episod folk de care sunt total străin), Trio Bană, un tătic (voce, chitară, muzicuţă) cu două fete cu voci plăcute. Vocile tuturor mi s-au părut destul de bune (la fete aproape ajunsesem să identific vocea înaltă, blondă, din stânga şi vocea ceva mai joasă, brunetă, din dreapta) dar cu instrumentele tăticul nu mi s-a părut extraordinar pregătit. Piesele cântate de ei, care mi s-au părut un pic cam lungi, au fost Bradul de Crăciun şi Lehamite.

Numărul trei în concurs, Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei. De Cosmin auzisem dar nu cred că apucasem să-l şi ascult. Ştiam doar că cel puţin una dintre cunoştinţele mele din lumea folk s-a declarat îndrăgostită de muzica lui Cosmin Vaman. Cei doi oameni au cântat un folk plin, întreg, primit foarte fain de public. Sunt de părere că Alexandra (o voce plăcută, faină şi ca prezenţă scenică) şi Cosmin vor lua cu siguranţă un premiu anul acesta la Om Bun. Au cântat De ce nu apar folkiştii la televizor (o piesă cu text din categoria haz de necaz) şi Drumul.

Numărul patru în concurs, Ioana Bărbuliceanu, este chiar chitarista care exersa când am trecut pe lângă ea la intrarea în sală. Am aflat că are 12 ani şi că a avut succes de 1 Decembrie când a cântat imnul naţional în faţa a 12000 de oameni. Prezentarea pe care i-a făcut-o Maria Gheorghiu mi-a produs o supradoză de simpatie la adresa Ioanei, folkista revoluţionară revenită, preţ de un concurs, la vremea copilăriei. Prima ei piesă din concurs a fost Zăpadă. Piesa a doua nu am reţinut cum se numea dar a fost prezentată ca o piesă având ca text cuvinte cu tâlc. Ioana, o chitaristă mică, revoluţionară, puternică şi înţeleaptă, o extraordinară reprezentantă a generaţiei ei.

Numărul cinci în concurs, provocându-mi un mare zâmbet, Proiectul Tivodar în formula în care-i auzisem în vară, la Folk You: Ştefan, Ioana şi Alex. Au cântat Ştiu şi Catalog. Pe Catalog am observat într-un târziu că Ştefan cântă cu capodastru. Alex a făcut minuni, ca de obicei, cu vioara lui iar Ioana a completat totul cu o voce cumva... Un final de seară de concurs cum nu se putea mai plăcut! Oare va primi Tivodar până la urmă trofeul, aşa cum crede Maria Gheorghiu că-şi doreşte? Oricum, insistenţa lui mă bucură.

RECITALURILE

Primul recital a fost susţinut de Florin Săsărman, un nume care nu-mi spunea mare lucru până ieri. A început cu Întoarcerea acasă, pe versurile lui Adrian Păunescu şi a continuat cu un program de colinde finalizat cu o colindă neteologică cu care mi-a redus un pic din simţul anti-Crăciun. În rest, strict muzical vorbind, nu am ce-i reproşa.

Al doilea recital, Walter Ghicolescu şi Adrian Grădinaru. Pe Walter îl cunoşteam ca nume dar nimic din muzica lui nu-mi pătrunsese definitiv în memorie, Adrian nu îmi spunea absolut nimic. Am fost atent la ei, încercând să-mi îmbunătăţesc cunoştinţele despre folk şi am constatat că sunt doi muzicieni interesanţi. Au cântat, pe versurile lui Nichita, Popas în alt cântec apoi, pe versurile lui Minulescu (piesa chiar începând cu Ion Minulescu recitând), Cu toamna în geam. Mai târziu mi-au reţinut pentru câteva clipe atenţia versurile de la Prezent retro şi orchestraţia de la Singur pe drum. E greu să adormi când nimeni nu-i cu tine...



Nu ştiu cum ar fi sunat recitalul fără Grădinaru, omul orchestră, îmblânzitor de chitară, clapă, vioară şi discret vocalist.

Seara a continuat cu un nume relativ mare, Andrei Păunescu şi Totuşi. Andrei a apărut însoţit de baterist şi basist. A fost prezentat ca proaspăt autor de volume de poezie: Iobag la patron, iobag la stat şi Zodiacul cu femei.

S-au cântat piesele care dau titlurile noilor volume de poezii dar şi Te văd (care a avut de suferit fără Jelena la voce), Amor cubist (special pentru publicul care a preluat refrenul ceva mai slab comparativ cu anul trecut) şi, pe post de bis, într-o manieră cât se poate de rock (incredibil de receptiv publicul de data asta), Suntem aroganţi.





Al patrulea recital, omul care m-a încântat pe 3 decembrie 2012, Alexandru Andrieş, de data asta cât se poate de singur, cu chitara. Am auzit din nou Fata din nord (Girl From The North Country- Bob Dylan), chiar dacă, printr-un mic truc, Andrieş a prezentat-o ca primă audiţie, uitând parcă faptul că a cântat-o şi la Excelsior, am mai auzit Oxford Town- Bob Dylan (La Cugir... în varianta Andrieş, apreciată de Vali Sterian după cum spunea arhitectul de pe scenă), piesa care m-a înfuriat de-a dreptul în 2008, E minunat să fii avocat. Am mai reţinut un mic fragment de text, mă faci să mă simt singur când dispari, revenirea pe scenă deşi recitalul părea deja terminat (revenire fără stativul cu texte, un moment rar în care Andrieş a cântat din memorie), referirile destul de dese la Alifantis şi chestia spartă în timpul recitalului său. Chitara mea a făcut asta? Altă dată, când vreţi să faceţi percuţie în public, apelaţi la instrumente mai discrete.

Girl From The North Country

Well, if you're travelin' in the north country fair,
Where the winds hit heavy on the borderline,
Remember me to one who lives there.
She once was a true love of mine.

Well, if you go when the snowflakes storm,
When the rivers freeze and summer ends,
Please see if she's wearing a coat so warm,
To keep her from the howlin' winds.

Please see for me if her hair hangs long,
If it rolls and flows all down her breast.
Please see for me if her hair hangs long,
That's the way I remember her best.

I'm a-wonderin' if she remembers me at all.
Many times I've often prayed
In the darkness of my night,
In the brightness of my day.

So if you're travelin' in the north country fair,
Where the winds hit heavy on the borderline,
Remember me to one who lives there.
She once was a true love of mine.

Sursă text: https://www.youtube.com/watch?v=9n83VFE83kM

Finalul serii a aparţinut lui Nicu Alifantis, bun prieten al lui Andrieş. Recitalul acesta m-a lăsat aproape fără cuvinte. Cred că este cel mai fain recital folk la care am asistat vreodată. Un moment interesant a fost Ce bine că eşti, minunat preluată de public, după care Alifantis, într-o încercare de autoironie probabil, a comentat: N-o să înţeleg niciodată cum puteţi cânta inepţiile astea... Serios, mie mi-a luat mult timp să le învăţ. 

Un alt moment fantastic, începutul Emoţiei de toamnă la care Alifantis a cântat pe marginea scenei, la doi metri de mine, fără microfon, înfrăţindu-şi vocea cu cele trei sute de voci din public.

Profesionistul din Alifantis s-a observat şi când a lăsat să se audă mmm-ul publicului de pe Decembre.

Recitalul părea gata când sala, în picioare, deloc dispusă să plece chiar atunci spre casă, ni l-a mai adus pe Alifantis pentru două cântece. Primul, de pe singurul vinil Alifantis pe care l-am ascultat, Piaţa Romană nr. 9 (cu textul lui Andrieş, dacă-mi amintesc corect, dovadă a prieteniei lungi dintre cei doi), urmat de Balada dromaderelor, cu pasaje complexe de chitară.

Nu cred că greşesc dacă afirm că Nicu Alifantis a fost cel mai bun chitarist al serii. În plus, a fost şi cel mai domn dintre domnii care au fost pe scenă, fiind singurul pe care l-am observat sărutând mâna Mariei Gheorghiu.

Cam aşa s-a termina concertul de ieri:



Înainte de final, o posibilă explicaţie legată de un aspect care m-a nemulţumit (vezi link-ul din postarea de ieri), preţul biletelor. Dacă anul trecut prezentarea începea cu menţionarea sponsorilor iar în sală erau diverse cearceafuri cu numele sponsorilor, anul acesta se pare că Victor Socaciu nu a reuşit să găsească sponsori şi, în special din acest motiv, preţul biletului aproape s-a triplat. Mi-ar plăcea să aflu că s-au mărit şi premiile celor care vor câştiga concursul dar, cu criza asta, pare greu de crezut. Oricum, deja mi se pare mai puţin supărător faptul că, pe 5 decembrie, a trebuit să bag mâna mai adânc în buzunar pentru a-mi plăti biletele.

Peste 3 ore începe seara a doua de Om Bun. Dacă lucrurile merg bine, mâine la ora asta veţi avea o nouă cronică.

Obsesia muzicală- Maria Gheorghiu

După o noapte marcată de un puternic sentiment al ratării, suprapus unei extrem de defavorabile comparaţii, m-am trezit cu un amestec de ură puternică şi sete de uitare...

Om Bun 2011, prima seară

INTRODUCERE

Până şi cumpărarea biletelor a fost o mică aventură... Uitasem să iau la mine cardul aşa că am spus pa, bilete! până în următoarea seară...

După plăcerea resimţită în seara în care m-am văzut cu biletele în mână a urmat şi starea aia vecină cu indiferenţa, pe alocuri chiar cu regretul...

Dar aseară, din instinct, de plăcere sau doar pentru a ocupa timpul, am plecat spre Nottara. Ajung devreme, urmăresc cum, încet dar sigur, mica sală aproape s-a umplut, "tropăi" de nerăbdare în faţa micii întârzieri cu care a început spectacolul, observ ceva oameni frumoşi, sesizez cu plăcere prezenţa unor copii în sală, copii de 4- 7 ani după estimarea mea, copii aduşi la spectacol de părinţii care, fără îndoială, ascultă folk din perioada cenaclului Flacăra... Îl văd întâmplător pe Tivodar, mai târziu îl observ şi pe Puiu Creţu. Îmi dau seama că, în seara a doua de concurs, în seara în care, sper, Tivodar va avea una dintre cele mai apreciate momente din concurs, am loc destul de în faţă. Aproximativ la fel de în faţă cum am avut în 2007 sau 2008 (nu mai reţin exact), an în care am ales să merg la Om Bun din două motive care s-au dovedit mai puternice decât inerţia mea: Ioana şi Nicoleta...

În sfârşit, apare pe scenă Maria Gheorghiu. Nu ştiu de ce, mă aşteptam ca prezentarea să fie făcută tot de Ivaniţchi, aşa cum s-a întâmplat în anul participării Ioanei. Neavând prejudecăţi legate de prezentatori am luat lucrurile cum au picat şi am ascultat ce avea de spus Maria Gheorghiu.

CONCURSUL

Anul trecut, la Folk frate de criză, s-a comentat critic la adresa ediţiei 20 a festivalului Om Bun, ediţie desfăşurată într-o singură seară, fără concurs. Am fost de aceiaşi părere cu Folk fraţii care regretau atât lipsa concursului cât şi lipsa Om Bun after party-ului din Iron City. În aceste condiţii, cred că o bună parte din decizia de a merge la Om Bun ediţia 21 am luat-o datorită concursului.

Primul concurent, David Lăpădat, a început prost cu sonorizarea. A trecut fără prea mult stres peste cele două porţii de microfonie în urma căreia şi-a întrerupt (da, de două ori... culme a ghinionului, ar spune unii) prima piesă. Deşi probele de sunet am înţeles că ieşiseră bine, în spectacol a fost nevoit să spună aşa: Îmi spuneţi şi mie când pot să cânt.

În sfârşit, a putut să ducă la capăt prima piesă, pe versurile lui George Ţărnea, Cântec de speranţă. Cred că e inutil să menţionez că mă dusesem deja cu gândul la alt Cântec de speranţă, cel de la Casa cu prieteni.

Despre a doua piesă cântată de el nu mi-am notat nimic...

Pentru curioşi, omul ştie să cânte cam aşa:



A doua participare în concurs a fost a unei trupe din Bacău cu 5 membri care adunau un total de 3 voci, două viori şi o chitară. Suflete senine au început cu un colind, Seara de har. Cele două viori au avut momente bune. Un moment bun pentru toată trupa a însemnat şi al doilea cântec al lor, Inimă curată.

Cu numărul trei în concurs, din nou un om cu chitara: Ion Mielcioiu Boştină. A început cu o piesă pe versurile lui Eminescu (nu am recunoscut poezia) şi a continuat cu o piesă pe versurile lui Dan Enache. Când l-am auzit cu Hai murgule, du-mă acas mi-am amintit de varianta pe care o auzeam cu mulţi ani în urmă, cântată în familie. Cred că era una din intrările din primul caiet de cântece pe care l-am văzut, caiet copiat cu pixul, în vremea în care nu era disponibilă tehnologia modernă care ar face ca acea multiplicare să se facă acum mult mai simplu. Am vaga senzaţie că acea copiere de caiete, în trecutul nu chiar recent, era o problemă tratată cu ceva mai mult suflet decât acum, în era PC-ului, a xerox-ului şi a scanner-ului.

Pe youtube am l-am găsit cântând aşa:



Numărul patru, prezentat de Maria Gheorghiu drept un folkist cunoscut deja prin cluburi, Marius Daşcău. Eu nu-mi aduc aminte să-l fi ascultat până acum dar cine ştie? La cum a fost prezentat Marius, m-am gândit o clipă că este vorba de Ştefan Tivodar despre care deja aflasem că este programat să intre în concurs marţi.

Piesele cântate de Marius Daşcău la Om Bun sunt pe tub, înregistrate în alte festivaluri:



şi



Cu numărul 5 în concurs, prima prezenţă feminină în formula om+ chitară: Adela Ţiţescu. Am notat despre ea că a folosit versurile lui Sorin Poclitaru pentru cele două cântece: De ziua ta şi Vino aproape. Pe Vino aproape am observat că ştie bine chitară, mult mai bine decât alţi pasionaţi de folk care nu reuşesc să sară de şablonul cu 3 acorduri şi-o zdrăngăneală.

Din partea mea, un mare plus pentru Adela Ţiţescu! Pentru voi, De ziua ta:



Numărul 6, o mai veche cunoştinţă (vezi un concert Maria Gheorghiu în Mojo, concert în pauza căreia am ascultat-o pentru prima dată), Ana Maria Dumitru. A început cu deja cunoscuta Paiaţa:



Piesa a doua a fost Dacă.

Notam despre Ana Maria Dumitru că are voce bună dar că ştie mai puţină chitară comparativ cu Adela Ţiţescu.

Cu numărul 7 în concurs, din nou o trupă: Folk `n Roll din Brăila. A doua trupă din concurs, după Suflete senine. 4 oameni, 3 chitări, două voci, mi-au sunat mai degrabă a rock melodic decât a folk. Vocile s-au îmbinat plăcut, chitaristul din stânga (cum priveam eu scena) mi s-a părut că este mai avansat cu cunoştinţele de chitară comparativ cu ceilalţi. Au cântat două compoziţii proprii, a doua, Oda trubadurilor, (mulţumesc pentru corectură, Folk `n Roll!) conţinând un bun moment piano.

Later edit (21 decembrie): Mulţumesc anonimului comentator pentru link-ul cu Folk `n Roll! :)



După criteriile mele, din prima seară de concurs ar merita premiaţi Suflete senine, Ion Mielcioiu Boştină şi Adela Ţiţescu. Despre Folk`n Roll am vorbe bune dar nu i-aş premia datorită acelei percepute aplecări către rock-ul melodic.

Anticipând a doua seară, sper într-o evoluţie bună a lui Ştefan Tivodar pe care de asemenea mi-ar plăcea să-l ascult din nou şi la gala laureaţilor.

RECITALURI

Aproape de 19:30 au început recitalurile care aveau să dureze până spre 22:30.

Primul, destul de emoţionant prezentat de Maria, a urcat pe scenă Cătălin Stepa. Cu o oarecare modestie, Cătălin a cântat patru piese: Chemare (versuri: Topârceanu), Am fost (versuri: Tatiana Stepa), Cum voi trăi şi, cumva presat de public, Copaci fără pădure. Deşi Cătălin dorea să audă şi publicul, sala era încă amorţită... Este prima dată când ascult Cătălin Stepa şi, fără a mă declara extaziat, afirm totuşi că e un nume care merită urmărit.

Recitalul al doilea a adus-o pe Maria Gheorghiu în rolul obişnuit. Aşa cum ne-am obişnuit de mai bine de un an, Maria Gheorghiu a cântat alături de Radu Graţianu. Recitalul ei a început cu Floare de vârtej după care nu am mai notat nimic... Câteva piese mai târziu aud un poc lângă mine. În secunda următoare am constatat că pixul cu care scriam decisese de capul lui să mă părăsească... Se pare că nu numai oamenii aleg să mă părăsească strict de capul lor. :D

Pipăi pe beznă pe sub scaun, pixul nu apare aşa că mai ţin notesul la îndemână pentru o vreme apoi îl ascund într-un buzunar.

Final de cronică?

Deşi ultima dată când o ascultasem pe Maria Gheorghiu, tot în Mojo, pe la începutul acestui an (începusem atunci o cronică cu de ce-uri dar nu am apucat s-o şi termin), ajunsesem la concluzia că e bine s-o evit o vreme pe Maria Gheorghiu datorită încărcăturii emoţionale prea mari din cântecele ei, la Om bun am auzit alte piese decât cele care mă aruncau în prea adânci butoaie cu melancolie blegoasă. N-am auzit nici Uşa ce-o încui deşi un moment am avut senzaţia că asta e piesa tocmai începută.

Deşi piesa asta mi-o doream, nu am auzit aseară nici Vara întâmplător.

A urmat recitalul lui Ducu Bertzi. De data asta publicul a fost mai atent, Ducu Bertzi, la rândul lui, a întins câteva "capcane" publicului, aproape tăcând uneori pentru a auzi, calm, publicul care, deşi nu se simţea, totuşi cânta. Pe Şi de-ar fi mi-a revenit în minte varianta porno Şi de-ar fi, când va fi iar duminică într-o zi/ Tu când sugi priveşti la mine...

Finalul, cu M-am îndrăgostit numai de ea, m-a pus un pic pe gânduri în sensul că, inclusiv prin cântec, mi-am dat seama de jumătatea de poveste de dragoste pe care o trăiam cândva... Ca să rămân în spiritul recitalului Ducu Bertzi, era în perioada în care Fost-am omul pădurii...

Din punctul meu de vedere, recitalul Bertzi a avut odată în plus de câştigat prin Pe podele de nuiele, o piesă pe care, cu ani în urmă, o trimisesem unui grup de cunoscuţi pe post de colindă...



Surpriza serii, neanunţat pe afiş, un bătrân care a atras atenţia unora dar mie nu mi-a provocat decât o mică doză de dezgust. S-a scos cu Săraca irima me... Asta chiar a sunat bine deşi un pic altfel faţă de forma în care se aude la Ducu Bertzi. În rest, acest bătrân, plecat în SUA prin 1980, după ce i-ar fi pus chitara în mână lui Socaciu (şi nu numai lui), a cântat simplu (cu chitara) pe nişte texte care m-au dus cu gândul la muzica uşoară relativ stupidă din anii `80. Deşi nu-i chiar un capăt de ţară, îmi pare rău că nu i-am reţinut numele întreg acestui Bebe nu ştiu cum...

La final, cumva nemeritat (pentru că, după părerea mea, finalul ar fi sunat mai bine dacă i-ar fi aparţinut lui Ducu Bertzi cu Mihai Neniţă), Victor Socaciu. Recitalul Socaciu m-a dezamăgit într-o oarecare măsură. Au fost cam multe cântece cu iz de campanie electorală (printre altele, acel Nu te lăsa), au fost cântece cu orchestraţia de pe bandă (pentru că, faţă de trupa cu care a venit cândva la Folk You, de data asta a apărut pe scenă doar cu omul de la clape), am avut uneori senzaţia de playback, uneori mă gândeam că Socaciu pur şi simplu îşi bate joc de noi. Unde mai pui că, pentru o clipă, mi-am amintit cum stătea Socaciu lângă Adrian Năstase într-o filmare pe care am văzut-o întâmplător cu câteva zile în urmă... După cum zice Andrieş, o fi politica bună, nu-i vorbă dar nu e digerabilă şi pentru mine.

A avut totuşi şi momente bune, acel moment cu vocea lui Pittiş, auzită dinspre scena aflată în beznă, vechea piesă Oameni de zăpadă (care mă impresionează de mulţi ani), Charlie Chaplin (o piesă bună pe care, prin 1986, o ascultam de pe vinilul Roata) şi chestia aia oarecum ciudată cu scara respecabilă (într-adevăr, o poveste de dragoste neconvenţională).

Legat de Socaciu, am ajuns la concluzia că festivalul în întregul lui are mai multă valoare decât recitalul organizatorului.

Revenind o secundă la Maria Gheorghiu, nu ştiu de ce mi-e greu să cred că a debutat la Om bun, în 1990. Sau poate am înţeles eu greşit discursul ei...

Mai este puţin şi plec spre centru pentru Om bun, seara a doua.

Îi doresc preferatului meu din concurs să aibă o prestaţie suficient de bună încât mâine să aibă parte de un premiu.

Baftă maximă, Ştefan Tivodar!

Concertele săptămânii...

Pe săptămâna asta mi se par interesante următoarele concerte la care, dacă-mi organizez timpul suficient de bine, aş vrea să ajung:

Marţi (azi), în Mojo, Maria Gheorghiu, Radu Graţianu şi Eusebiu Ştefănescu. Ora 20:30, 15 lei intrarea. Detalii aici. Cum sună Maria Gheorghiu împreună cu Radu Graţianu puteţi afla de aici. Cronica, aici.

Miercuri, în El Primer Comandante, Rapsotree. Ora 20:30, 10 lei intrarea. Detalii aici. Nu am ascultat până acum Rapsotree dar am citit destule cuvinte frumoase despre ei încât să-mi reţină atenţia şi să îmi stârnească curiozitatea. Chiar zilele trecute am primit pe FB vorbe de bine despre ei de la o cunoscătoare a fenomenului folk.

Joi, în The Silver Church Club, Butterflies In My Stomach. Ora 21:00, 25 lei intrarea. Detalii aici. BIMS nu am ascultat până acum dar ştiu că sunt cumva înrudiţi cu Tiptil pe care i-am ascultat cândva în Iron City tot la sugestia lui Teddy. Dacă mi-au plăcut cei din Tiptil, este posibil să-mi placă şi BIMS.

Poate ne vedem pe acolo! :)

Casa cu prieteni la În căutarea folk-ului pierdut

Emisiunea s-a terminat... Aproape o oră cu Mi, Sânziana şi Dragoş în emisiunea Mariei Gheorghiu.

Ce s-a povestit este greu de redat dar mi-am notat succesiunea cântecelor auzite în emisiune:

Cu tine



Cântec de speranţă



E toamnă



Strop de Paradis



Cine eşti tu



Hai vino (la cântarea din evarză am fost şi eu...)



Lacrima (pentru piesa asta nu găsesc înregistrare pe youtube)

Suntem vise



Felicit Casa cu prieteni pentru prima apariţie TV! :)

Maria Gheorghiu şi Radu Graţianu- video

De la concertul de marţi, la care am avut plăcerea să asist şi la care am văzut că s-a filmat mult, văd că au apărut pe youtube următoarele clipuri:

Până la tine:



Floare de vârtej:



Profit de ocazie pentru a anunţa următoarea seară E-Folk din Club Mojo: 2 martie 2010, ora 20:30, Eugen Cristea şi trupa Atelier. Detalii, aici.


Later edit (27 februarie 2010 ora 21:37): Se pare că Emeric Imre s-a îndrăgostit de Mojo şi de E- Folk! Aud că, pe 9 martie, avem parte de un nou concert Emeric Imre însoţit de o parte a Set-ului. Revin cu detalii pe măsură ce le obţin! :)

Mojo, episodul 2 (Maria Gheorghiu, 23 februarie 2010)

Ieri dimineaţă mă trezesc obosit după seara tivodărească de luni şi mă gândesc că încă o seară de folk ar putea să mă epuizeze. Aşa că, cu regretele de rigoare, mă gândeam că voi rata seara Maria Gheorghiu din Mojo.

Totuşi, se face seară, poftele mă chemau către Unirii, ora era potrivită, nu am avut prea mult timp de (răz)gândire aşa că am coborât în Mojo pe la ora 20:30.

Ajung pe finalul probelor de sunet. Locul părea destul de aglomerat. Deşi nu identificasem un loc în care să fiu tentat să mă aşez m-am dus după bere şi apoi, fie ce-o fi! Caut cu privirea organizatorii, îi găsesc la bar, stăm un pic de vorbă apoi îmi caut un loc. Identific un loc cu vedere bună spre scenă, mă aşez şi mă apuc de citit (Enright, deşi luasem o pauză cu cartea asta o voi termina zilele următoare şi, mai târziu, probabil voi reveni la ea). O să ţin minte locul, voi mai sta acolo şi cu alte ocazii dacă-l găsesc liber.

"Mă, nu mai citi înainte de concert că pierzi ideea". Răspund într-un mod destul de stupid dar... era mult mai complicat să explic ce/ de ce citesc...

Pe la 21:10 Ovidiu Mihăilescu urcă pe scenă şi o prezintă pe Maria Gheorghiu care-şi începe recitalul cu Mai aproape de tine. Acum, citind versurile, nu găsesc ceva deosebit în text dar aseară, probabil datorită combinaţiei dintre vocea Mariei şi text, aproape se zbârlise părul pe mine de emoţie. Nu resimţisem până atunci puternica încărcătură emoţională a acestei piese.

Înainte de Până la tine (piesă pe care publicul s-a auzit frumos) Maria spune câteva cuvinte despre oamenii din public, despre cei doi preoţi care se aflau în club special pentru recitalul ei (parcă sună ciudat să auzi de preoţi în club dar natura recitalului justifică în mare măsură prezenţa acestora), despre faptul că nu-i place să i se spună doamnă pentru că imediat îşi aduce aminte ce vârstă are, despre omul cu clapele, Radu Graţianu care tocmai urca pe scenă, despre Clara Mărgineanu prezentă şi ea în public. Acum îmi dau seama că nu-mi amintesc cu ce ocazie am ascultat prima dată Maria Gheorghiu dar îmi amintesc două recitaluri ale ei care au produs emoţii fiinţelor cu care eram (cred că am mai povestit eu de un Om Bun şi de un Folk You).

Ce-mi amintesc în schimb este faptul că, la câteva zile după recitalul de la Om Bun (ediţia 2007, cred), Maria Gheorghiu a cântat în aer liber, în faţa TNB, într-un concert de sărbători. Ei bine, am reţinut atunci o chestie contrastantă. Maria, în ciuda frigului, a cântat cât se poate de live deşi spunea că este dificil să cânţi la chitară la acea temperatură. Când nu a mai putut stăpâni chitara şi-a cerut scuze şi, dacă îmi aduc bine aminte, şi-a întrerupt recitalul. Ar fi putut face playback dar a evitat cu eleganţă. În schimb, în acelaşi concert, a fost invitat şi Ducu Bertzi cu trupa. Ei bine, acesta s-a folosit fără jenă de bandă. Cred că de atunci am dezvoltat o doză de antipatie pentru Ducu şi o doză de simpatie în plus pentru Maria.

Revenim la concertul din Mojo care continuă cu Floare de vârtej urmată de două cântece de pe viitorul album Curcubeu.

Remarc un gest care, teoretic, nu este prea des întâlnit. În Mojo, ca şi în alte locuri în care se cântă folk, oamenii fiind de calitate, se remarcă o oarecare grijă pentru a nu-l deranja pe celălalt sau chiar de a-l ajuta un pic. Nu ştiu dacă este cazul să intru în microdetalii care vouă vi se pot părea banale.

Urmează o evocare a Tatianei Stepa, o piesă compusă jumătate pe timpul vieţii Tatianei, jumătate după moartea sa, o piesă parcă mult prea lacrimogenă, Aripi de drum. După asta, pe versurile lui Miron Manega, Adună-mi mamă umbra cu lopata urmată de Strigăt sau un altfel de blestem.

Maria ia o pauză invitând pe scenă un trio feminin, foste eleve în Caragiale, cu voci bune şi o chitară plăcut gâdilată: Ascent. Încep cu Dorul (Banderas ţine ritmul bătând din palme), rămâne apoi pe scenă numai fata cu chitara şi cântă Paiaţa (cele două piese cred că sunt compoziţiile lor) iar la final, revenind la formula de trei, ne cântă Tardive.

Revine Maria pe scenă şi începe seria din folclorul popoarelor cu o piesă pe care Maria o auzise prima dată la Joan Baez.

"Nu mai fii supărat!" aud şi, în secunda următoare, îmi dau seama că făcusem o mare confuzie... Mă gândesc apoi că oamenii ştiu despre tine doar ceea ce percep şi ceea ce înţeleg din atitudinea şi vorbele tale...

Maria Gheorghiu continuă cu un cântec spaniol apoi cu unul irlandez. Urmează alte două cover-uri, supercunoscute de data asta: Dust In The Wind (Kansas) şi Moon Shadow (Cat Stevens).

O nevoie urgentă mă face să urc la parterul clubului aşa că pierd pentru o vreme şirul cântecelor. Următoarea piesă notată, cea pe care am folosit-o pentru prezentarea concertului, cea pentru care venisem în mod special, Vara întâmplător. S-a auzit şi de data asta publicul deşi mai slab decât în înregistrarea din 100 Crossroads. S-a cântat apoi Mulţumire după care Radu Graţianu s-a retras de pe scenă pentru că nu apucaseră să lucreze şi piesele care urmau.

Au urmat Maria de Mangop, o piesă pe versurile lui Olăraşu, Halta nebunilor fericiţi (pe care nu cred că o mai auzisem dar pe care tocmai o întâlnisem pe youtube zilele trecute). S-a continuat cu "o piesă de tăiat venele, mai bine zis Cântec fără rost"; îmi aduc aminte că am mai ascultat piesa asta în concerte... "Dar te-aş mai strânge în braţe pentru ultima oară/ Să-ţi aduci aminte cum a fost".

Din nou Maria Gheorghiu ia o scurtă pauză în timpul căreia l-a invitat în scenă pe Cezar Bălan care a cântat trei piese cu texte faine, una anti Sf. Valentin (al dracu de pesimist realistă) şi două cântece de toamnă, anotimpul despre care mărturisea că l-ar ocoli dacă ar putea să adoarmă când vine toamna şi să se trezească din nou după terminarea ei.

Concertul se apropie de final, Maria Gheorghiu revine cu repriza a treia care debutează cu Ion cel fără de mormânt şi continuă cu o piesă pe care o uitasem pe moment dar, în ultimele luni, după ce am auzit-o preluată în Iron City, mi-a fost tare dragă: Uşa ce-o încui, cântată de Maria în alt ritm decât cel auzit la Folk frate.

Ca bis s-a cântat Drumul Damascului iar finalul a aparţinut unei piese pe textul lui Octavian Paler. "Sărbătoarea s-a terminat" pe la 23:40.

Pornesc pe jos spre casă, absolut întâmplător ajung într-o staţie de troleibuz exact când acesta se oprea în staţie (cred că era deja miezul nopţii, nu credeam să mai circule ceva la ora aia), îl iau până la depou apoi îmi continui plimbarea către casă într-o atmosferă plăcută. Pe drum, un nene îşi certa câinele de rasă care, văzându-mă, s-a apropiat să mă miroasă. Observând că omul îşi înjura câinele din cauza asta i-am spus când am trecut pe lângă el că nu-i nicio problemă. Aproape de casă, un câine maidanez a mers mult timp în paralel cu mine. Arăta inofensiv aşa că nu l-am băgat în seamă iar el a căpătat curaj, s-a apropiat şi aproape a ajuns să "cerşească" o mângâiere. Şi mi-am amintit că tocmai scriam zilele trecute despre nepriceperea mea în a oferi şi a primi afecţiune.

O oră după miezul nopţii cred că eram deja adormit.

Noapte bună!

PS: Am avut şi în Mojo o plăcută surpriză din partea barmanului. :) Mi se lipeşte de suflet şi barul acesta...

Later edit (25 februarie 2010)

Se pare că este recomandat să încerc să mă imunizez şi faţă de unele piese ale Mariei Gheorghiu, aşa cum am reuşit cu Oraţie de nuntă, altă piesă care mă sfârteca cu ceva vreme în urmă.

Pe drum spre casă m-am întâlnit cu ceva biciclişti deci se pare că vine primăvara.

Concertul de marţi...

Săptămâna viitoare are minim două evenimente la care sper să ajung şi eu. Deja pomenitul concert Tivodar Project de luni (vezi aici) şi concertul de marţi din Mojo.

Ce se întâmplă în Mojo? Concert de voce, chitară şi pian sau, mai exact, Maria Gheorghiu, chitara ei şi pianistul Radu Graţianu. Poate mulţi dintre voi aţi ascultat-o deja pe Maria Gheorghiu în diverse împrejurări. Totuşi, eu cel puţin, nu am ascultat-o niciodată acompaniată la pian. Cred că va fi o seară interesantă. Sper să ajung acolo chiar dacă, oficial, nu sunt îndrăgostit deci, conform prezentării E- Folk (aici), nu m-aş încadra în publicul ţintă al unui concert E- Folk Dragobete. :D



Şi chiar mi-e dor de Vara, întâmplător...

"Întâmplător ai fost lângă mine
Ce nebunie a fost cu noi doi
Nici nu contează mâine cu cine
Vom defila pe străzi amândoi..."

Am avut ocazia să ascult piesa asta la un Om Bun (2007) şi un Folk You (2008), având de fiecare dată lângă mine o femeie specială. Nici nu contează marţi lângă cine s-ar nimeri să stau... Ar fi o adevărată Lebădă Neagră pozitivă dacă s-ar nimeri, întâmplător, să o ascult din nou pe Maria Gheorghiu lângă altă femeie specială...