Kultură în El Primer Comandante (Diana Roşca- Toate avem aceeaşi poveste)

După cum decisesem încă de sâmbătă, aseară am ajuns pentru prima oară în El Primer Comandante (Str. Sf. Ştefan 13, telefon 0729/733042) cu ocazia serii de kultură organizată de domnişoara în verde, Mariana Modolea. Parcă a trecut foarte repede acest an şi ceva de când am ţinut-o minte şi, surprinzător, m-a ţinut minte la rândul ei... Un an în care am observat cum a sărit dintr-un proiect în altul, un an în care am ajuns la câteva seri în care a participat într-o formă sau alta la organizare. Un an, măcar din acest punct de vedere, frumos.

Am ajuns destul de devreme, mi-am luat de băut (păstrez în continuare distanţa faţă de bere), am văzut pregătirile de dinaintea spectacolului (fiind plăcut surprins de agilitatea cu care oamenii săreau de pe bar după ce aranjau luminile), mi-am dat seama că am găsit fără să vreau atmosfera despre care vorbeam zilele trecute cu cineva (muzică bună, lumânări pe mese, semiîntuneric), am remarcat un nene care, cred eu, nu era obişnuit cu spectacolele de club (spectacole care încep mereu la ceva timp după ora anunţată pe afişe din motive bine ştiute de organizatori, întârzieri care, pe mine, după ce am priceput într-o oarecare măsură despre ce este vorba, nu mă mai deranjează deloc), om care deşi tropăia de nerăbdare, până la urmă a rămas pe loc până la final şi, probabil, o să revină la serile de luni organizate de Mariana.

Public a fost nedrept de puţin, eu având astfel un motiv în plus pentru a regreta faptul că, din cauza unei erori de comunicare (prefer să vorbesc despre aşa ceva pentru că extremisme de genul ştiam eu că aşa o să se întâmple sau e o proastă dacă nu a înţeles mesajul meu în ciuda detaliilor foarte exacte din el îşi găsesc din ce în ce mai rar locul în viaţa mea), am ajuns în EPC singur, nu însoţit, aşa cum plănuisem.

Despre spectacolul Dianei Roşca nu prea mă pricep eu să vorbesc. Şi asta nu din cauza subiectului abordat de ea, mai degrabă din cauza faptului că nu am asimilat un gen de vocabular specific teatrului, treabă pe care am mai remarcat-o la mine cândva...

Începutul a fost relaxant, Diana Roşca adoptând un discurs gen Aprinde-ţi şi tu o ţigară! Deschideţi telefoanele! Nu prea se face aşa ceva la teatru, nu-i aşa?

Da, asta pare o chestie specifică teatrului alternativ, underground sau cum s-o fi numind. De aşa ceva ajunsese să se ferească Roxana cu ani în urmă după o încercare care, înţelesesem eu, o scosese violent din tiparele despre teatru cu care era obişnuită.

A fost un one woman show despre sexualitate, sarcină, copil, păpuşa de cârpă care vorbeşte urât, piticul mic urcat pe o ciupercă mare ca să facă pipi fosforescent pe motanul male şi loşu, poezia organelor sexuale masculine şi indiferenţa din organele sexuale feminine, codiţă şi mod de întrebuinţare, contracepţie (cauciucul văzut ca o gumă mestecată cu...). Spectacolul mi-a provocat o senzaţie amestecată de amuzant, interesant, realist, haz de necaz, feminism... Impresia generală a fost bună, cu o notă specială pentru mişcarea scenică şi vocea folosită în unele momente critice. Mi-a rămas în creier o Diana forţoasă, bărbată, aşezată lângă iubitul cu sâni din visul ei...

O altă notă bună pentru Mariana care a reuşit să facă rost de cele necesare decorului deşi sâmbătă încă erau lucruri de rezolvat.

Cred că iniţial aveam de gând să scriu mai mult despre seara organizată de Mariana dar între timp s-a schimbat subit dispoziţia mea sufletească şi mi-a cam pierit cheful de spectacol, de ieşit în club, de cunoscut oameni sau doar de interacţionat neangajant cu ei...

Acum, când aş avea de ales între seara E- Folk pe care mi-am promis-o şi seara folk din EPC (mi-a confirmat Mariana că cei doi invitaţi ai lor sunt cei care au deschis la Emeric Imre în concertul din care am postat şi eu pe youtube, unul dintre ei fiind, îmi amintesc clar, cel cu Nu sunt de vină eu...) cred că voi termina acest text şi voi merge acasă.

Da, aş putea da vina pe ploaia care mă indispune dar este vorba cu siguranţă de altceva în realitate. Un altceva pe care nici nu-mi bat capul pentru a-l identifica... Un altceva care aproape că mă înfurie...

Dragostea e geometrIE... Pariu pe prietenie, 27 septembrie 2009

După experienţa plăcută din 13 septembrie (primul Pariu pe Prietenie la care am fost) iată-mă duminică, într-o stare de spirit stranie, din nou în Iron City. Citeam pe bocancul-literar.ro că e seară de muzică şi proză iar fragmentele citite la ei pe site m-au făcut să am ceva reţineri mergând acolo... Şi totuşi, parcă e mai bine decât să "putrezeşti" pe acasă...

Ca şi data trecută, plec târziu de acasă şi ajung puţin după 18:00. Deja se citea ceva dar oricum aveam să intru destul de târziu în atmosferă. Stau câteva minute în picioare dar unul din oamenii barului apare curând cu scaune. N-am apucat să-i mulţumesc, o fac acum. Nu prea eram eu obişnuit să stau în Iron în acel colţ fără vizibilitate spre scenă dar, la cât de aglomerat era clubul, se putea şi mai rău. :D

Primul om foarte cunoscut pe care-l remarc a fost Ovidiu Mihăilescu, eternul debutant.

Dar pentru că, până la urmă, am pus lângă bere şi notesul, hai să vedem ce ciornă de postare am făcut acolo...

Culmea! Începeam cu primul moment muzical, recitalul Ovidiu Mihăilescu. Un recital destul de lung cu piese necunoscute mie în cea mai mare parte. Într-un fel e bine, voi mai avea şi altădată surprize plăcute ascultându-l pe Ovidiu. De data asta a început cu Imperfect, urmând apoi O zi obişnuită, o piesă în care pe Ilie munca nu-l va elibera, Garduri şi borduri (cu oameni care se distrau făcând backing vocals undeva în stânga, chestie sesizată şi de Ovidiu), a venit apoi o piesă de dragoste masacrată: Romanţă cu Dali apoi am auzit câte ceva despre Lili. Şi aşa a debutat Ovidiu şi la Pariu pe Prietenie! :)

În timpul recitalului lui Ovidiu îl remarc pe Teddy la pupitrul de sunet, pe Horia Stoicanu, pe Doru Stănculescu (nu eram foarte convins că e el dar când am auzit că ar urma să apară şi Sorin Minghiat lucrurile deveniseră clare), pe Andreea Ilinca.

A urmat o lectură a lui Luca Dinulescu, cenzuratul din Vama Veche (povestea o găsiţi la bocancul-literar) din care am notat câteva vorbe... Un urs zicea "vă fut în gură, oameni de căcat" şi, în alt context, se spunea că "românii au primul sfânt ţigan la care să se roage". Am senzaţia că merită citit omul ăsta.

A urmat un alt folkist, Mihai Boicu din Suceava, pe care-mi amintesc că Mariana l-a prezentat într-un mod care promitea un recital frumos. Şi cam aşa a şi fost... 4 piese, una în engleză (deşi Mihai consideră că, român fiind, e mai bine să compui în română dar dacă în engleză a simţit atunci...), una tristă, compusă după ce văzuse un accident de circulaţie, Nu sunt de vină eu (am senzaţia că am ascultat-o pe blog la Mariana, cred că e prima dată când am trecut pe acolo), Metafora şi, ultima pe lista mea dar prima în recital, Iubirea.

După Mihai a venit rândul celor de la InDArt (care au spectacol la 21:00 în Iron, azi, 6 lei intrarea) să pună în scenă un text al lui Denis Dinulescu.

S-a întâmplat apoi să intervină ceea ce am numit eu "un tip fără nume (bun)", după care a venit o nouă porţie de proză. Cred că în această nouă porţie de proză Mariana l-a interpretat, delicios, pe Buzilă.

Finalul a fost muzical.

Fox Studis cu Nu te-ai priceput, Izvor de... n-am reţinut ce (pe versurile lui Sorescu), Mai dă-mi să beau (după piesa asta am remarcat apariţia lui Daniel Făt în club), Laolaltă şi Ceas greu.

Doru Stănculescu, la insistenţele organizatorilor, ne-a cântat şi el o piesă pe care am auzit-o suficient de rar încât să n-o recunosc. Mi-ar fi plăcut ca Doru să fi cântat mai mult dar... e bine şi aşa. Cu atât mai mult cu cât spunea că va reveni cândva la Pariu pe Prietenie, pregătit pentru a susţine un recital. Oricum, după concertul care nu l-a mai putut susţine în primăvară, în 100 Crossroads (mi-aduc şi acum aminte cu plăcere că Mariana mă anunţase de această posibilă amânare; m-a surprins plăcut acel mesaj), am simţit cumva că piesa aia mi se adresa în mod special. Poate sună ciudat dar e o idee frumoasă...

După Doru, în primă audiţie pentru mine, cel despre care citisem mult dar pe care n-apucasem să-l ascult niciodată: Marius Matache. Mi-am notat că ar fi cântat 2 piese: Suavul demodat (pe versurile lui Lucian Avramescu) şi varianta lui pentru Romanţa cu Dali. Faine piese!

A urmat un grup de 2, ba chiar 3 oameni despre care n-am notat nimic...

Iar aproape încheierea i-a aparţinut lui Horia Stoicanu. Parcă-mi place pe zi ce trece mai mult ce cântă omul acesta! Dragostea e o salată (mai e cineva care să nu ştie că versurile acestei piese sunt scrise de Horia Stoicanu?), Ea m-acuza că beau prea mult, Veteranul (aici a apărut într-un colţ de amintire o puştoaică pe care, într-o noapte, o visasem "...O iubeam pe Vera/ Pe ea şi mitraliera..."), recitalul terminându-se cu Cetatea bucuriei.

Cei din urmă vor fi cei dintâi! Ultimul ajuns în cârciumă, ultimul recital dar... cel care a dat titlul postării! :D Actorul Daniel Făt care nu cântă frumos dar cântă tare :D... A treia oară când l-am ascultat... Prima ocazie a fost în acea a doua seară de festival Om Bun în care a intrat în concurs şi Ioana. A doua ocazie a fost undeva în primăvară, în 100 Crossroads (unde, dacă n-ai chef de Emeric Set mâine, îi poţi asculta pe Cătălina Beţa şi Dragoş Boeru), a treia ocazie a fost aseară. De fiecare dată, cântând, căutând o rimă sau un cuvânt nou (Nicoleta, dessupărarea... amintiri ale unor momente stranii...), omul acesta mi-a adus pe chip măcar un zâmbet. De data asta ne-a făcut să zâmbim cu 4 piese, Cafeaua de dimiseară, Trigonometria şi încă două la care nu am reţinut titlurile. Ca de obicei, Daniel s-a dovedit omul- spectacol. Mă bucur că a apărut şi el acolo... Fără să-mi fi dat seama, mi-era dor să-l aud.

21:58... S-a terminat... În câteva minute plecam spre casă promiţându-mi să-mi încep săptămâna tot în Iron City. Teatru azi, Emeric Set mâine (ştiu, Sandra, vei dori o cronică faină aşa că, pe durata concertului, nu mă vei cunoaşte :D), miercuri un Folk, frate cumva la concurenţă cu maratonul folk de la Sala Palatului (chestie care anunţă o posibilă continuare a maratonului folk în club, cum s-a întâmplat în iarnă, după Om Bun).

Peste toate astea, imaginea plină de energie a poetei Clara Mărgineanu...

Iar despre emoţiile de sâmbătă vor urma ceva poveşti în cursul zilei de mâine, probabil...

Tuturora, salut!

Steluţe în genele ei (Pariu pe Prietenie, 13 septembrie 2009)

Încă de miercuri, auzind că Icarus vor cânta din nou în Iron City, mi-am propus să ajung pentru prima dată la Pariu pe Prietenie.

Am ajuns în club puţin după 18:00 şi am constatat că atmosfera pare mai serioasă decât eram eu obişnuit. Nu-mi făcusem niciun fel de aşteptări legat de spectacol aşa că n-aveam cum să fiu dezamăgit. Mariana m-a reperat imediat părând bucuroasă că mă vede şi acolo. Totuşi, eu... nu eram deloc convins că spectacolul se va potrivi pe structura mea sufletească. O tensiune ciudată plutea deasupra mea... Mă aşez undeva lângă bar (chiar faptul că m-am aşezat era ciudat, de obicei urmăresc spectacolul din Iron City în picioare) cu berea lângă mine. Deşi peste zi mă părăsise aproape de tot pofta de mâncare, înainte de Iron trecusem pe la o gogoşerie de la Unirii. În condiţiile astea berea a picat bine.

Peste câteva minute spectacolul a început cu încercarea lui Sorin de a recita ceva. Încercare eşuată din cauza unei pene de microfon. S-a rezolvat, Bodi făcându-şi treaba la pupitrul de sunet unde, la serile Folk, frate, eram obişnuit să-l văd pe Teddy.

Un pic mai târziu simt nevoia să pun mâna pe pix. O poezie despre Colentina, recitată cu "cor". Steluţe în genele ei, Mircea Cărtărescu. Auzind referirile la Colentina am răscolit amintiri (atunci simţeam ceva, acum altceva, steluţe, diezi, inocenţă) şi mi-am spus că nu poate fi alt poet... Primul moment care chiar a ieşit frumos.

Următorul moment notabil, prima parte a recitalului Icarus. S-au cântat câteva preluări (Mugur de fluier, Vremuri, N-ai nevoie de foarte multe, Vânare de vânt) dar şi o piesă a lor, Drumul.

După prima porţie de Icarus, o porţie de teatru. Teatrul InDArt ne-a prezentat un fragment din Ursul de Cehov (care va avea premiera pe 12 octombrie). Fain mod de a promova spectacolele de luni. :) La spectacolul Cercei cu Diamante cred că voi merge. Prezentarea sa sună bine... 28 septembrie 2009, ora 21:00- Iron City (a doua zi fiind concertul Emeric Set iar a treia... Folk, frate!)

Au urmat două poezii de-ale lui Nichita, Vitralii (recitată de Mariana) şi Balada motanului (recitată de Sorin).

Următoarea intervenţie a aparţinut lui Ion Marinescu, un tip cu un chip expresiv, care a cântat (voce şi chitară) Rapsodii de toamnă (Topârceanu). Ideea de tristeţe iremediabilă m-a dus cu gândul la acel "ai distrus iremediabil..." din sms-ul citit marţi. Iremediabil... Urât cuvânt! Nu pot spune că reacţiile mele în legătură cu ea au fost întotdeauna cele potrivite dar, în ciuda celor întâmplate, tot îmi pare absurd să alături "te-am iertat" lui "nu mai vreau să am nicio legătură cu tine" şi apoi imperativului "NU MĂ MAI CONTACTA!" În condiţiile astea nu dau doi bani pe ideea de iertare, aş fi preferat un simplu NU ideii de împăcare, ar fi fost mult mai sincer din partea ei... Parcă doare mai mult un răspuns îmbârligat... Uite cum, un simplu cuvânt dintr-o poezie oarecare, naşte sentimente ciudate...

Să revenim la Pariu pe Prietenie şi să spunem că Rapsodiilor de toamnă le-au urmat două piese pe versurile Anei Blandiana cântate de Ion Marinescu şi Andreea Ilinca.

A urmat o poveste haioasă şi absurdă în acelaşi timp despre euro- Botoşani.

Mai târziu, primă audiţie pentru mine, Fox Studis cu Cântec de adormit Mitzura (versuri de Arghezi, desigur), Poveste (pe versurile lui Sorescu), varianta Fox Studis a piesei lui Olăraşu Sună-mă noaptea şi apoi, la cererea vechilor ascultători Fox Studis (în rândul cărora încă nu mă aflu), Laolaltă.

Din nou poezie, a venit rândul lui Octavian Paler din care Mariana ne-a spus Moartea cuvintelor iar Sorin... uite că asta n-am notat...

A urmat un nume pe care nu l-am reţinut dar care a avut un recital frumos. A doua piesă a lui a fost Pentru voi, de la Ţapinarii. Au urmat Vise, Improvizaţie şi Sfârşit şi început de lume (din nou Ţapinarii), recitalul încheindu-se cu Pink Floyd, Another Brick in the Wall Part 2.

Iar poezie, Mariana recitând Clasică medievală de Minulescu. Îmi dau seama că am notat mai mult intervenţiile Marianei decât cele ale lui Sorin. Scuze! :)

Reintră Icarus. Opreşte-mă la tine, Peste răbdări, Suflet rătăcit (piesa lor), Adio, deci pe curând, Stea adusă de vânt (cred că este tot o piesă de-a lor, au cântat-o cu Mariana şi a ieşit tare fain). Recitalul lor se încheie cu Pe Corso (versurile lui Horia Stoicanu).

Şi după versurile lui Horia Stoicanu uite că urcă pe scenă chiar Horia Stoicanu. Mariana l-a prezentat în stil Calafat, moment în care am regretat odată în plus că n-am putut ajunge la Tabăra folk... Strecurată între trei piese (Dragostea e o salată, Oraşul bucuriei şi Adio) s-a strecurat o vorbă: "A te distra este o ştiinţă".

Horia Stoicanu l-a prezentat apoi pe Nicki Oagăn care a cântat M-a făcut mama băiat deştept, Autosugestie şi Aseară...

Erau în club de ceva vreme şi mă tot întrebam dacă vor cânta. Ei bine, au făcut-o! Din echipa Folk, frate au urcat pe scenă Nico, Mysha şi Alex. După o piesă în engleză a urmat Nicio stea apoi Mysha s-a retras în public lâsând-o pe Nico cu chitara şi pe Alex cu deja vestita Aurica.

M-am retras un pic înainte de 22:00, nemaiavând răbdare să-i ascult şi pe cei de la Alinian (din Victoria). Am auzit în schimb ceva teorie muzicală discutată de echipa Folk, frate.

Şi dacă tot amintesc de ei, poate e momentul să-i pomenesc şi pe ceilalţi oameni pe care eram obişnuit să-i văd pe la serile folk. De data asta i-am reţinut pe Edi şi pe Oana. Edi cel puţin mi-a făcut o nouă surpriză plăcută, m-a prezentat unei fete care a fotografiat cele întâmplate acolo (spre ruşinea mea nu i-am reţinut numele) drept fanul numărul unu al lor... Deşi urăsc ideea de fan (preferând mai mioriticul admirator) afirm şi de data asta că spectacolele de care se ocupă echipa E- Folk ies suficient de bine încât să le cauţi şi altă dată. Felicitări şi mulţumiri! :)