Sarmalele Reci, 4 noiembrie 2023, Quantic

 

Într-o zi în care nu am putut stăvili dorința de a-mi programa activități plăcute, mi-am cumpărat câteva bilete de concert. Primul a fost cel pentru Sarmalele Reci, în amintirea vremurilor de demult în care îi ascultam când îi prindeam prin concerte dar și de pe caseta Țara te vrea prost.

 

Curând, aveau să se încurce iar lucrurile pe acasă așa că elanul meu muzical s-a estompat. Totuși, sâmbătă iată-mă în drum spre Quantic la timp, după ce trecusem a treia oară pe la mama, în vizită la spital. Ca idee, urăsc ideea de spital, singurul spital care îmi stârnește senzații plăcute fiind Spitalul de Urgență, secția Trăiască berea.

 

Până să înceapă concertul mă surprind privind spre zona în care am stat cu gagicile în septembrie 2019, la sărbătoarea lui Vali Sterian. Fără gagicile alea, poate nu aș fi ajuns să intru în Quantic deci, cumva, sunt autoare morale pentru următoarele mele seri petrecute acolo (pentru Speak Floyd prin ianuarie 2020 și acum, pentru reîntâlnirea cu Tatiana și Violeta).

 

Aș putea spune că, în Quantic, se petrec genul ăla de concerte la care poți să te simți la fel de bine mergând singur sau cu cineva. Lucrurile sunt cumva organizate ca să nu te simți în locul nepotrivit dacă ești singur. Ca să zic așa, un club în care mă simt ok singur are șanse să mă prindă de client. În limita timpului și bugetului disponibil, desigur. Că dacă ar fi să merg la orice concert mișto din Quantic aș da rapid faliment pentru că evenimentele la care aș merge sunt destul de dese.

 

Până să înceapă concertul, undeva pe la 8:15, am avut timp să trag de bere, să casc ochii la taraba cu mărfuri sarmaliste de pe care m-am înfruptat cu câte ceva, să studiez publicul care se aduna. Publicul mi s-a părut frumos, format din oameni cam între 5 și 60 de ani. Majoritatea aș zice că erau cam de vârsta mea, cel mai probabil oameni care asistaseră la primele concerte ale Sarmalelor Reci. Mi-au plăcut mult părinții cu copii mai mici sau mai mari, deja obișnuiți cu concertele sau având urechile protejate de căști împotriva sunetului puternic. Cuplurile din sală păreau vechi, bine sudate de nenumăratele Sarmale Reci (sau poate Chiftele Verzi) mâncate împreună. Din câte mi-am dat seama, nu eram singurul venit singur. Ca idee, n-aș fi avut nimic împotrivă să ajung din nou în Quantic cu cineva dar nu știu pe nimeni care să înghită cu drag muzica Sarmalelor Reci. Nu că ar fi imposibil să am cunoscuți care să asculte așa ceva dar nu s-au dat pe față. Poate la următoarea trecere prin Quantic a Sarmalelor Reci voi descoperi și vreo cunoștință în public.

 

Eu unul, după perioada Țara te vrea prost, am pierdut oarecum legătura cu Sarmalele Reci. Aș zice că puține piese de pe următoarele albume îmi erau cunoscute, probabil din clipurile apărute pe televiziunile muzicale. Sunt destul de convins că în concertul ăsta au fost câteva piese pe care le auzeam pentru prima dată (și nu mă refer la cea cu stații de metrou, pe care zic băieții că sâmbătă au cântat-o abia a doua oară în concert deși e compusă demult, tare demult). Oricum, ce știam mi-a sunat plăcut și acum (a existat totuși o vagă urmă de blegeală cauzată de jucătorul de biliard din Moghioroș) iar ce nu știam sau nu-mi aminteam mi-a reconfirmat că Sarmalele Reci sunt gătite bine sonor.

 

Momentul Vărsătorului m-a surprins în sensul că, deși nu mai ascultasem cântecul de vreo 20 de ani, poate chiar mai mult, mi-am amintit aproape tot textul. Într-o lume, într-o țară, într-o viață în care se petrec multe chestii care te fac să verși, dacă mai ai și dieta nepotrivită, Vărsătorul este un cântec care se potrivește perfect.

 

Din punct de vedere al componenței formației, aș zice că mă împac greu cu faptul că Mihai Iordache nu mai este permanent pe scenă cu ei.

 

Ca stare de spirit personală, câteodată aproape că îmi venea să plâng de bucurie redescoperind o activitate plăcută iar când începeam să înregistrez unele cântece (am urcat pe Facebook câte ceva) se întâmpla să îmi surprind în oglindă mutra zâmbitoare.

 

A existat și un moment de conexiune rock – folk, atunci când a urcat pe scenă Mircea Florian ca să povestească despre aventurile Sarmalelor Reci în Germania. Alte conexiuni au fost cu Taxi, Zob, The Mono Jacks, Artanu. Acesta din urmă a masacrat-o destul de urât pe Violeta pe fondul unui presupus abuz de alcool sau alte minunății de substanțe. Mi-am amintit cu ocazia asta de un Stufstock în care era să se distrugă recitalul Timpuri Noi deoarece Artanu nu era deloc în formă bună dar atunci, în Vamă, Dan Iliescu aș zice că a salvat spectacolul. Oricum, am căpătat vagi emoții legate de calitatea concertului Timpuri Noi din 10 decembrie, tot din Quantic, la care mi-am luat bilet tot sub impulsul de la jumătatea lunii octombrie. Cumva, cu concertele astea, mi-am făcut niște întârziate mici cadouri, având în vedere că ziua mea fusese cu ceva timp înainte să mă bag la cheltuială. The Mono Jacks? De băieții ăștia aproape că nici nu auzisem dar, după ce au cântat la aniversarea celor 30 de ani de Sarmalele Reci, o să caut o ocazie să îi ascult și pe ei.

 

După concertul terminat foarte aproape de 00:00, am pornit agale spre casă neavând nici un plan pentru drum. Eram dispus cam la orice variantă, să merg pe jos până acasă, să agăț un taxi pe drum sau să fac vreo combinație cu autobuzele de noapte. Nu mă grăbea nimeni, urma duminică și puteam dormi pe săturate. Până la urmă, pe la Eroilor, cam în dreptul spitalului la care lucra ea când ne-am cunoscut, m-a ajuns din urmă un autobuz de noapte. După ce am coborât din el am luat-o spre Piața Universității și la Colțea am ajuns exact la timp ca să agăț autobuzul spre casă. Nu îmi notasem linii și orare, nu apucasem nici să caut prin interneți informații, pur și simplu așa s-a nimerit.

 

Aproape de unu noaptea m-am oprit la o prăvălie de lângă casă pentru mici cumpărături iar la două noaptea eram în pat cu televizorul pornit pentru că “cel mai bine dorm la televizor...”

 

Mai multe despre Sarmalele Reci aici și aici.

Concerte următoare Sarmalele Reci:

Timișoara, 17 noiembrie 2023

Baia Mare, 18 noiembrie 2023

Craiova, 9 decembrie 2023

Următoarele concerte la care merg:

Luna amară, 16 noiembrie 2023, Quantic

Ada Milea, 23 noiembrie 2023, Quantic

Bucovina, 9 decembrie 2023, Arenele Romane (primul meu concert văzut la AR)

Timpuri Noi, 10 decembrie 2023, Quantic

Halep este o vacă!

Invocându-se numele Simonei Halep şi a unui magazin cu materiale de construcţii, cineva s-a apucat să construiască un teren de tenis în Parcul Morarilor, în fundul Sf. Pantelimon. Acest demers a dus la distrugerea unui sector cu spaţiu verde şi la schilodirea unui copac din care s-au tăiat fragmente importante.

Serile trecute, în locul acela se vedea o bordură de beton care încadra nişte munţi de zgură.

Concluzia mea: Simona Halep este o vacă (pentru că mănâncă iarbă) şi cacă zgură (pentru că asta rămâne în urma ei, pe post de balegă).

Obsesia muzicală- Sarmalele reci

Nimic mai mult. Pur şi simplu mi-au stat pe creier în ultimele zile câteva vorbe din piesa asta. Logica mea spune că m-ar fi putut obseda o piesă de pe Ţara te vrea prost dar uite că se întâmplă altfel...

Inutil...

S-ar spune că, uneori, este recomandat să-ţi declari sentimentele... Ei bine, eu am o părere un pic diferită... Atâta vreme cât sunt şanse mari fie să nu o meriţi, fie să nu te vrea... mai bine taci!

Mov- violet...

Nu ştiu cum se face dar, de fiecare dată când îmi propun să nu mai scriu pe blog pentru o vreme, se întâmplă câte ceva şi renunţ la tăcere...

Ei bine, aseară, după ce am făcut puţină ordine în neuronii purtători de amintiri cu ea, plec de la muncă relativ mulţumit de bucata de poveste rezultată şi, surprinzător, o văd pe ea... Mă gândesc să mă apropii şi s-o întreb dacă are chef de vorbă. Constat totuşi că nu simt momentan nevoia de noi cuvinte pe care le-aş putea interpreta ca fiind reproşuri venite din partea ei aşa că stau departe. Mai târziu mi-am dat seama că mai degrabă pe mine mă întrebam dacă am chef de vorbă. Ei bine, poate aveam şi chef de vorbă dar mai degrabă simţeam nevoia de lectură. Aşa că rămân departe, bag nasul înapoi în carte (am cumpărat-o în septembrie şi am început s-o citesc cam peste două luni, în jurul datei de 20 noiembrie; am găsit chestii destul de interesante în ea şi, în câteva zile, apreciez că o voi termina) şi, spre mica mea bucurie, reuşesc să citesc. Emoţia extremă prezentă de obicei în situaţia asta de data asta lipseşte. Îmi fac totuşi şi un mic reproş, nu m-am putut abţine să verific cât e ceasul şi să constat că e mai devreme decât ceea ce mă obişnuisem să reprezinte orele ei. Mă detensionez privind alte chipuri plăcute din jurul meu. Urc în metrou, ea e undeva departe, în afara razei mele vizuale. Citesc... Ajungem la staţia ei. Încerc să ignor treaba asta. Totuşi, îmi întrerup lectura câteva secunde, sesizez când trece prin faţa geamului în spatele căruia mă aflam, observ acea nuanţă de mov a bluzei ei (nuanţa care m-a scos din sărite data trecută), zâmbesc, metroul pleacă, reiau lectura.

Ajung acasă, nu mă grăbesc deloc să povestesc întâmplarea, plec la cumpărături, se face târziu, nu mai deschid calculatorul.

Înainte de a mă băga în pat, spre miezul nopţii, îmi aduc aminte de cele spuse sau măcar gândite serile trecute, când gunoiul nu fusese dus şi mă declarasem nemulţumit din cauza asta. Gândeam atunci că gunoiul trebuie dus dar nu e musai ca de treaba asta să răspundă o singură persoană. Prin urmare, aseară, nu m-am mai gândit că cineva nu şi-a făcut treaba, pur şi simplu am dedicat eu câteva clipe acţiunii simple care constă în a arunca un sac plin cu gunoi şi a aşeza în schimb unul gol. Mică paranteză: în ultima zi de practică, la Orşova, în 2002, făceam aceiaşi chestie împreună cu Putin, fredonând Violeta (cine-şi mai aminteşte de Sarmalele Reci???). Peste ani aveam să cunosc o Violeta, o persoană care mi-a părut inteligentă şi interesantă; uneori regret că a dispărut din viaţa mea la fel de rapid precum apăruse.

Azi dimineaţă îmi amintesc de ea văzând în jurul meu o altă bluză mov şi o eşarfă de aceiaşi culoare. Cred că am zâmbit. Până la urmă nu-i o culoare atât de deranjantă. Percepţii...

Ajung la muncă, aud că o colegă nu ajunge la birou toată săptămâna şi izbucnesc: S-o fut şi pe asta! Nu-ţi imaginezi câtă nevoie aveam de nişte zile libere săptămâna asta... Mă-ntreabă un coleg ghiduş: Şi pe asta? Dar pe care-ai mai futut-o pe aici? După gluma acestuia nu-mi rămâne decât să mă gândesc că trebuie să fiu mai atent cu felul în care-mi organizez timpul zilele următoare...

Şi dacă tot m-am pornit pe scris, uite încă câteva faze de azi, de ieri sau de când m-am născut (pardon, de când a aterizat barza cu mine-n cioc :D)...

Săptămâna trecută îmi apare un client despre care am aflat întâmplător (din conversaţia pe care o angajase cu altcineva) că e genul de om religios care studiază şi ceva de genul bioenergiei... Mă "măsoară", apreciază că mă aflu pe nivelul 8 (recomandându-mi el să mă îndrept spre nivelul 9, stabil), apreciază că sunt genul de om care iartă uşor, se încheagă pentru câteva minute o conversaţie în care fiecare îşi menţine punctul de vedere fără ca treaba asta să îl influenţeze negativ pe celălalt. Asta-i asertivitate? Fapt e că omul sugera să caut soluţii pentru probleme de viaţă în religie în timp ce eu afirmam că astfel de soluţii le caut mai degrabă în ştiinţă. Oricum, a fost interesant momentul şi mă bucur că am ocazia să-l povestesc.

Sâmbătă, la ieşirea pe bicicletă, am sesizat un fenomen interesant. O bicicletă, o ea în şa. Eu admiram fata, altcineva admira bicicleta... Fiecare cu pasiunea lui! :))

Vineri seară, după o zi în care sudasem ness-urile la fel cum fac fumătorii cu ţigările, cedez nervos când aflu că am două persoane în firmă născute-n Săgetător... Le-am aruncat constatarea asta cumva cu reproş iar partea feminină a acestui săgeto-cuplu mi-a spus că nu sunt toţi la fel. Îi spun că nu contează şi o îndemn să uite. Ce? Vorbele mele? Faza? Atmosfera ciudată care se crease? Mai târziu, cu capul pe birou, plâng... Apare cineva (prezenţă plăcută de obicei) care se-ntreabă (pe trei sferturi în glumă bănuiesc) dacă mai sunt viu...

Şi dacă tot pomenim cofeina, mă trezesc aseară că fac un gest eroic. :D În ideea de a reduce cantitatea de cofeină din "meniul" meu cumpăr nişte capuccino şi un borcan de cicoare. De acum am de ales între mai multe variante de băuturi maro. Va rezulta de aici că voi fi mai puţin agitat în trup şi spirit? Rămâne de văzut...

Iar peste toate astea, o întrebare: voi ajunge diseară Brambura prin Mojo?