Nouă porţie de amestecate sau... Lasă-i să fie!

Un şef are un necaz iar subordonaţilor le face plăcere să ajute... Da? Plăcere? Nu cumva e mai realistă părerea celui care spune că subordonaţii sunt nevoiţi să ajute că altfel li se transformă viaţa ca angajat în coşmar? Celei care a debitat absurditatea din prima frază i-am explicat că pe şef îl ajuţi din interes iar şeful pe tine nu o să te ajute niciodată, teoria ei cu plăcerea nefuncţionând decât pentru firile slabe din cadrul subordonaţilor şi niciodată în cazul şefilor.

Un şef comentează despre conflictele dintre subalterni. Spune că fiecare vede avantajele celorlalţi dar nu vede şi propriile avantaje. Are sens să întrebi dacă fiecare subaltern are un cât de mic avantaj? Sau e de preferat să te împaci cu gândul că avantaje au doar protejaţii, tu nenumărându-te printre aceştia?

Sunt frustrat şi mă răzbun pe cine pot. Da? Serios? Consideri că sunt suficient de fericit încât să suport şi frustrările tale? Crezi că tăcerea mea se datorează unei supradoze de fericire? Nu-i aşa, omule! Doar am constatat că nu pot obţine sub nicio formă ajutor din partea ta, motiv pentru care consider că e inutil să îţi mai povestesc problemele mele. Tu le poţi povesti pe ale tale dar aş prefera să te exprimi într-un mod cât de cât constructiv. Iar despre comportamentul meu ciudat... află că e ciudat mai degrabă în raport cu alţii decât în raport cu tine. Oricum, aş aprecia dacă mi-ai explica cum defineşti tu comportamentul ciudat pe care, spuneai, l-ai observat la mine în ultima vreme...

Nu-ţi mai faci bicla? Atunci vinde-mi mie accesoriile! Asta pare din seria ucide-l doamne ca să profit de pe urma lui...

Tu ai nevoie de ajutor, eu am nevoie de ajutor, eu nu pot să te ajut, eu nu-ţi cer ţie ajutorul. Pare un schimb corect atâta vreme cât nici eu, nici tu nu facem reproşuri celuilalt.

Se plânge de bani dar, în comparaţie cu mine, e mai degrabă bogat. Să mă plâng şi eu nu am loc, să-i explic că e imoral ce face nu are sens. Nu o să poţi explica nimănui că eşti nefericit pentru că nu ai bani de concediu, de o bicicletă, de o casă, de un concert sau mai ştiu eu ce altceva, o să ţi se spună mereu că eşti fericit pentru că ai ce mânca şi unde locui, ceilalţi nesesizând că au condiţii vizibil mai bune ca ale tale şi, fie şi doar din acest motiv, nu ar avea dreptul să comenteze despre cât de fericit sau nefericit e firesc să fii tu. Ei nu te-nţeleg... şi nici măcar nu încearcă să-ţi acorde dreptul la nefericire.

Cea mai plăcută încăpere... Definiţi încăpere plăcută! Temperatura atunci. OK.

Nu era normal să treacă pe la mine întâi? Nu ştiu, eu execut, nu impun reguli. Hai să stabilim preţul, de aici am vrut să pornesc discuţia...

Eu cheltui mai mult decât produc, afirmă amuzată. Ei bine, eu nu aş fii atât de vesel în aşa situaţie. Totuşi, unii îşi pot permite să trăiască pe banii altora, făcând excese chiar... Alţii nu au în jur niciun om cu bani dispus să le sponsorizeze NEVOI cât de mici. Viaţa e dreaptă, zici?

Fatoooo, îmi pui mâna pe ţâţe? Nesimţito!!! Eu încep să am îndoieli cu privire la orientarea ta sexuală. Nu e cazul să ai îndoieli, ţi-am spus ce scârbos m-am simţit când s-a dat la mine o lesbiană. Nu-ţi rămâne decât să te gândeşti că se dăduse la ea o femeie urâtă sau că între vorbă şi faptă există uneori o distanţă ca de la cer la pământ.

Amestecate (3)

Convorbiri telefonice despre care credeam că se vor încheia printr-un mulţumesc, sau cel puţin aşa consideram eu că e firesc să se întâmple.

Un biciclist care-mi mulţumea aseară pe malul Dâmboviţei pentru că i-am făcut loc să treacă spre Timpuri Noi. Gestul meu fusese întâmplător, nu-l văzusem pe biciclist înainte de unde imposibilitatea de a face intenţionat loc. Am rămas blocat...

Alţi biciclişti care, cred eu, vor convinge până la urmă Metrorex că o bicicletă este mai curată şi mai puţin deranjantă în comparaţie cu un homeless. Pe mine mă deranjează să văd sau simt aurolaci, bicicliştii în schimb nu mă deranjează şi nici nu cred că mă vor deranja vreodată.

Ai vreo întrebare care să aibă sens?

Să scriu sau să nu scriu cât de neclare îmi sunt intenţiile şi gândurile unei persoane care, de-a lungul timpului, m-a şi răsfăţat, m-a şi înfuriat?

Sinucidere intens mediatizată. Dincolo de aspectele aproape pornografice ale acestei exagerate atenţii acordate subiectului, mă gândesc că şi de data asta familia, prietenii, cei care o cunoşteau foarte bine pe moartă afirmă că nu şi-au imaginat că fiinţa este deprimată, că are probleme, că este expusă riscului autodistrugerii. Oamenii se cunosc atât de "bine" unii pe alţii. Din cauza asta ajungem să ne surprindem unii pe alţii, atât pozitiv cât şi negativ, prin cine ştie ce comportamente şi vorbe...

Îmi pasă de tine, auzi uneori... Poţi să crezi, poţi să nu crezi, poţi pur şi simplu să nu auzi. Sau poţi să te întrebi, aşa cum am făcut eu ieri, de câte persoane ţi-a păsat ţie de-a lungul anilor... Ei bine, folosind un singur criteriu principal, am tras concluzia că mi-a păsat de doar doi oameni care, într-un fel sau în altul, au dispărut acum din viaţa mea. Nu, nu au murit, pur şi simplu au plecat sau ni s-au despărţit drumurile... Ei bine, consider că era semn clar că-mi păsa faptul că, atunci când am aflat sau am bănuit că acele fiinţe sunt bolnave, m-am gândit că le-aş vizita şi aş încerca să le ajut cumva...

Amestecate- 2

Ascult întâmplător cântece de munte şi-mi amintesc voci şi chipuri. Ce am eu în comun cu acestea? Probabil suficient de puţin... Totuşi, parcă simţi ceva deosebit când poţi spune l-am întâlnit/ am întâlnit-o măcar odată în viaţă...

Du-te-n căcat! Dă filmul odată! Dă-i una fă! Minţi, nenorocito! Cam aşa ceva aud aproape seară de seară, în timp ce lumea se uită la o telenovelă indiană... O vreme m-a enervat dar... acum dau mai puţină importanţă acestor zgomote de fond...

Lebăda neagră prezentată într-o Dilemă veche, Lebăda neagră citită de un tip zilele trecute în metrou, Lebăda neagră revenind periodic în discuţii... Viaţa, ca o lebădă neagră...

Numărând Diane... Se pare că doar eu percep stupizenia momentului pe care, dacă e să fiu sincer, tot eu l-am provocat...

Ajung acasă iar pe ultimii metri mă udă ploaia puternică declanşată aproape din senin... Deşi ploaia era rece, mi-a plăcut s-o simt cum mă udă aşa că nu am scos umbrela...

Ne place mai mult udă, nu-i aşa?

Ce zici? Reuşesc s-o hipnotizez? Mai repede te hipnotizează ea... Nicio şansă, nici nu se uită la mine... Păi nu cu ochii... Şi recunosc că eram un pic hipnotizat! :))

Pe cât de perfect logic credeam cu 6 ani în urmă că este să mă iubească până la urmă pe atât de convins sunt acum că ar fi total ilogic să mă iubească cineva... Progres sau regres?

Blestem... Să găseşti una nici prea frumoasă (să nu ţi-o f*** alţii), nici prea deşteaptă (să nu impună ea reguli) dar cu bani ca să scapi tu de-o grijă... Cică... ai grijă că se împlineşte! Aiurea... cine are timp să creadă? Abia am timp să ţin minte astfel de idei ciudate...

Ai aflat ultima bombă?, mă întreabă un el care vorbeşte mult, prost, fără rost (lasă-l să fie!), consideră că mă enervez de fiecare dată când folosesc un ton mai dur (dar eu, în dialog cu el, nu mă mai enervez de mult), încearcă să facă mişto când găsesc ceva de râs în discursul lui (dar nu mai reuşeşte nici astfel să mă enerveze) etc... Ei bine, ultima bombă era moartea Mădălinei Manole din care părea să facă o tragedie... Ei bine, deşi era un eveniment trist, nu am devenit patetic nici la moartea Tatianei Stepa, cu atât mai puţin mă impresiona moartea Mădălinei Manole. Nu-mi amintesc să fi făcut vreodată ceva special pentru a o asculta pe MM. Deci, fără a afirma astfel că fiinţa nu avea valoare ca muzician, spun că Mădălina Manole nu a însemnat nimic pentru mine. Poate abia acum să însemne ceva... Nu e un gest des întâlnit să te sinucizi de ziua ta... Despre motivele gestului probabil voi găsi presupuneri în presă, dacă voi avea timp şi chef să caut. Momentan mă declar profund mirat de faptul că Metalhead a trimis un mail în care menţiona moartea Mădălinei Manole... Ce avea MM cu rock-ul nu ştiu...

Oricum, am senzaţia că presa şi-a amintit de Mădălina Manole acum cam la fel cum şi-a amintit cu ceva vreme în urmă de Laura Stoica (iar Laura... chiar însemna ceva pentru mine...).

Probabil mai sunt zeci de frânturi de gânduri sau amintiri dar... mai lăsăm şi pentru amestecate 3, nu-i aşa?