Unde e Târgoviştea?

Cândva, în altă epocă, cu alte gânduri şi emoţii, am ascultat acest cântec:



Probabil cântecul se va auzi din nou miercuri, în Iron City. Prezentarea concertului la amica Mi pe blog.

Poate ajung şi eu acolo... Cu ocazia asta ar putea amicul Edy să mă declare din nou înviat. :D

La toamnă reluăm activitatea, zice Dragoş

Ieri, pe la jumătatea zilei, mă întâlnesc întâmplător cu Dragoş Toma care mi-a spus că în toamnă se reiau concertele Casa cu prieteni. Deşi am spus că voi fi atent la anunţurile lor, sugerând că îmi voi face simţită prezenţa şi la următoarele lor concerte, câteva minute după ce ne-am despărţit mă gândeam că acele două elemente care mi-au creat un oarecare disconfort în legătură cu ei ar putea să mă ţină uneori departe de concertele lor.

Ştiu că NIMIC NU-I PERFECT, situaţie în care nici Casa cu prieteni nu are cum să fie o construcţie perfectă dar mi-am propus să nu-mi forţez nici mie limitele. Voi merge să-i văd când voi avea starea psihică suficient de bună şi-i voi ocoli atunci când microdetaliile acelea mi-ar putea înrăutăţi starea. Viaţa-i complicată...

Câteva ore mai târziu terminam Umbre întunecate, o carte cumva batjocorită care a lăsat în urmă o amintire puternică legată de acel accident din Alpi, din vecinătatea Mont Blanc-ului, accident în care trei oameni au căzut într-o crevasă, accident soldat cu un mort. Înşiruirea Alpi, gheţar, crevasă, cădere, moarte nu reprezintă ceva comod pentru mine în aceste zile în care aştept pe zi ce trece mai nerăbdător veşti din Alpi (zona Matterhorn şi Mont Blanc).

Şi dacă tot vorbesc de Umbre întunecate, spun acum că această carte a stat o grămadă de vreme (peste 6 luni, cred) deschisă la pagina 74, cu coperţile în sus, timp în care s-a umplut de praf dar, spre bucuria mea, n-au început să-i sară paginile. Când am luat-o eu de pe dulap, cu aproximativ o săptămână în urmă, am şters-o întâi de praf cu un şerveţel umed, am făcut-o să arate decent apoi am adresat un gând de reproş celui care a lăsat-o aşa, batjocorind-o.

În timp ce o citeam, am constatat că lipiciul cu care sunt fixate paginile a cedat intr-o zonă, paginile fiind acum gata să zboare la cea mai mică urmă de neatenţie. Cred că este a treia carte cu lipici insuficient de bun citită în vara asta. Presupun că temperaturile ridicate la care am citit au ajutat la dezlipirea paginilor dar ştiu sigur că nu sunt singurul care citeşte sub soarele arzător. Oare ceilalţi reuşesc să-şi menţină cărţile nedezlipite sau păţesc şi ei exact ca mine? Fapt este că, cel puţin teoretic, aş prefera să dau ceva mai mulţi bani pe o carte care să fie legată astfel încât să nu cedeze la căldură, o carte cu copertă cartonată, cu paginile cusute decât să trebuiască să fiu atent să nu-mi fugă vreo pagină mai slab lipită din carte.

Altfel, am descoperit azi un site al unei firme de ghizi montani. Exact genul de activitate pe care o dezaprobă, argumentat, Joe Simpson. În principiu dezaprob şi au acest mod de a urca munţii dar, dacă singurul mod în care aş putea ajunge cât de cât în siguranţă într-un loc fain din munţii lumii ar fi să mă las ghidat, aproape sigur aş accepta dacă aş avea banii necesari.

Poate vreţi să vă faceţi o idee despre ce presupune o ascensiune ghidată pe munţii înalţi. Aruncaţi-vă o privire aici. Din ce scria şi Simpson, se pare că Ama Dablam este un vârf foarte popular în Himalaya... Date fiind solicitările la care este supus alpinistul acolo, atât fizice cât şi psihice, chiar dacă prin absurd aş face vreodată rost de banii necesari, tot nu aş putea urca acolo. Această dublă condiţionare mă întristează un pic...

Nou concert Casa cu prieteni (Bucureşti- El Primer Comandante, 18 ianuarie 2011)

Seară... termin treaba şi mă îndrept spre casă. Mă învârt un pic prin casă apoi întru pe site să îmi amintesc ora concertului. Brrrr! Am fost cam leneş... Concertul era aproape început... O clipă mă gândesc să rămân acasă apoi plec în grabă. Îmi dau seama apoi că seara e lungă aşa că... de ce atâta grabă? :)

Combin un tramvai şi două autobuze, am timp să şi citesc câteva pagini (despre cartea începută duminică voi povesti într-o postare viitoare), ajung destul de relaxat, cobor, sesizez că începuse concertul (am contrazis obiceiul meu de a ajunge mereu măcar cu câteva minute înainte de ora anunţată pentru începerea concertului), îmi iau berea (sărbătoresc şi acum cei din EPC prin preţuri reduse), caut cu privirea omul cu biletele. În câteva momente apare Eugen care, surprinzător, de data asta se ocupa şi de bilete. Am surpriza să constat că şi preţul biletului este mai mic decât se anunţase.

Public nici prea mult, nici prea puţin (parcă totuşi erau mai mulţi spectatori la concertul din decembrie- despre acesta, aici), fotografii erau la locul lor (cred că se umple din nou Facebook-ul cu poze de la concert), atmosfera era plăcută, mai trebuia doar să-mi găsesc locul. Mă opresc undeva la mijlocul clubului, sorb din bere şi ascult...

Mi-am amintit o clipă de senzaţia neplăcută din decembrie, probabil am regăsit în mulţime acel chip care îmi stârnise atunci amintiri. Acum a fost OK, nu am mai avut parte de invazia de melancolii...

Pentru că am mai scris despre concerte Casa cu prieteni acum voi scrie în special despre chestiile noi pe care le-am remarcat. În primul rând m-a binedispus o preluare a unei piese pe care o ascultam cu vreo 7 ani în urmă, piesă care-mi îndulcea un pic viaţa pe atunci: Fiecare zi fără tine.



Mi-a mai picat bine amestecul de refrene din cantece de munte, Prosopul lui Bănică (deşi au trecut mulţi ani de la acel concert Bănică la care mă miram de diferenţele de vârstă din public şi la care am auzit O seară de mai), recitalul lui Dragoş (în care Mi a tot alergat cu tamburina, Sânziana glumea spunând că ele nu mai au şanse să cânte dacă nu-l huiduie nimeni pe Dragoş, Dragoş ne tot atrăgea atenţia că nu stă prea bine cu urechea muzicală, că recitalul său ar fi fost mai potrivit pentru baia cu prieteni), Şi-am iubit o ardeleancă, Suntem vise, Valeria (despre care-mi amintesc că au cântat-o şi în concurs la Om Bun pe când Om Bun încă avea concurs), instrumentul pietros pe care-l remarcasem şi în Mojo, publicul care se agita din când în când (vorbesc de agitaţie pentru că ideea de dans îmi este destul de străină mie, nu lor), faptul că la rândul meu am fost mai puţin înţepenit decât de obicei (asta înseamnă că muzica bună reuşeşte să mă mai mişte deşi, aşa cum remarca Ioana acum o săptămână, în viaţa mea lucrurile nu stau chiar bine), ora la care s-a terminat concertul. Aaaaa, şi berea mi-a picat mai bine decât la Ză` Duff... :))

Am pornit-o pe jos spre casă deşi RATB-ul părea să mai mişte (s-a confirmat că era aşa, m-au depăşit diverse autobuze şi tramvaie cărora le-am urat să se ducă liniştite mai departe). Fix la miezul nopţii eram în lift şi câteva minute mai târziu deja dormeam.

Cu Casa cu prieteni cred că ne vom revedea şi luna viitoare. Pare să se fi instaurat un obicei frumos, un concert Casa cu prieteni în El Primer Comandante în fiecare lună.

Later edit (20 ianuarie) Şi la final, un clip. Asta aşa, că tot m-a anunţat Mi de el... :)

Casa cu prieteni a cântat în Mojo (19 octombrie 2010)

Facebook, anunţ de concert şi intenţia de a ajunge acolo. Aşa s-a născut postarea trecută.

Luni seară, conversaţie cu Sorin, stabilim întâlnirea înainte de concert.

Marţi, în timpul zilei, reuşeşte să se instaleze o lipsă de chef... Vine totuşi seara şi plec spre Universitate. Puţin mai devreme am văzut anunţul concertului Zoia Alecu din 26 octombrie din El Primer iar treaba asta m-a binedispus. Ajung la Universitate mult mai devreme decât stabilisem întâlnirea. În pasaj expoziţie legată de Solidaritatea poloneză. Casc ochii fără prea mult interes. A cam trecut pe lângă mine istoria, abia acum mai iau contact cu unele evenimente trecute...

Mă abordează un tip care făcea un sondaj. Accept să văd despre ce este vorba dar, după 2- 3 întrebări, a constatat că nu corespund profilului pe care-l căuta. Asta e! Tot nu aveam ce face cu minutele alea aşa că nu aveam nimic împotrivă să stăm mai mult de vorbă. Îmi mulţumeşte pentru timpul acordat apoi ne vedem fiecare de treabă.

Oricum, faza asta cu sondajul mi-a amintit de o fază asemănătoare petrecută în urmă cu nişte săptămâni. Atunci, în timp ce mergeam spre o patiserie, destul de înfometat fiind, mă abordează un astfel de operator de sondaje. Îi spun scurt că nu am timp şi-mi văd de drum. Omul mă însoţeşte câţiva metri şi insistă să-i acord câteva minute. Îi spun la fel de scurt că asta-i hărţuire iar răspunsul este un plângăcios Da de ceeee? moment în care împing degetul spre pieptul lui, îi mai spun odată că mă hărţuieşte, cu un ton mai ferm probabil, apoi îmi văd de drum.

Şi atunci, şi acum, am analizat câteva minute mai târziu faza. Atunci mi-am dat seama că este posibil să fi fost mai dur decât era cazul, gândindu-mă că omul nu făcea altceva decât să persevereze apropiindu-şi astfel realizarea planului de x sondaje/zi pe care bănuiesc că i-l impunea angajatorul. Practic, fără să fi avut un motiv puternic, mi-am spus punctul de vedere fără să ţin cont de celălalt.

Acum, poate şi din cauza contextului puţin diferit, consider că am reacţionat mult mai bine.

Urc la suprafaţă, spre gardul Muzeului de Istorie (loc în care, cu ani în urmă, mă întâlnam cu Mirela, fiinţă cu care puteam purta conversaţii destul de faine şi care, o vreme, venea şi în Preoteasa la 3 ceasuri bune) şi am surpriza să văd că Sorin ajunsese la rândul lui cu câteva minute mai devreme. Pornim spre Mojo, ajungem mult prea devreme aşa că bântuim un pic pe străzi şi vorbim despre folk, teatru, munţi, biciclete...

Sună Mădălina, rămâne să ne vedem mai târziu şi, mai degrabă întâmplător, ne vedem cu ea şi cu omul care o însoţea chiar în faţa clubului. Pentru că subsolul nu se deschisese încă am stat o vreme sus. Apare şi Nicoleta, altă fiinţă de pe carpaţi.

Odată coborâţi în subsol unde, aşa cum mă aşteptam, ne întâmpină Edy, ne spune cam pe unde ne putem aşeza (am apreciat mereu chestia asta, indiferent dacă gestul era făcut de Edy, de altcineva din echipa E- Folk sau de oameni care organizau alte concerte), Nicoleta dispare de lângă noi, revine mai târziu spunând că preferă să stea în altă parte. Rămânem 4, într-o poziţie pe care, la alt concert, poate nu m-aş fi simţit în largul meu. Dar la Casa cu prieteni mi s-a părut tare fain să stăm chiar lângă scenă, pe şirul puţin oblic din zona instalaţiei de sunet (despre care mi se spusese de mult că este foarte competentă şi care a fost apreciată şi de Sorin ca fiind mai bună decât instalaţia din El Primer unde ascultase cu ceva vreme în urmă aceiaşi Casă cu prieteni). S-a nimerit ca eu să stau chiar lângă scenă.

Bem (până la final am făcut un amestec de apă tonică şi bere pentru că aşa a fost să fie; m-am lămurit că a renunţa definitiv şi iremediabil la alcool şi cofeină este dificil şi, uneori, frustrant; totuşi, a reduce ocaziile cu care consumi aşa ceva mi se pare de dorit şi realizabil -cel puţin în cazul meu, folosindu-mă de un motiv serios- aşa că o stare mai ciudată sâmbătă mi s-a părut un motiv acceptabil pentru un suc cu cofeină iar ieri a fost cumva o ocazie aniversară, acceptabilă pentru o bere), discutăm, apar treptat şi oamenii din Casa cu prieteni, Mi vine să ne salute (din nou genul de gest pe care l-am apreciat de când l-am observat la Ştefan Tivodar care, apropo, are concert pe 31 octombrie încă nu ştiu unde dar se va anunţa pe tivodar.ro cu siguranţă). Numărul mare de instrumente de pe scenă ne pune puţin pe gânduri... O întreb pe Mi dacă sunt şi debutanţi care vor cânta şi-mi spune că nu sunt chiar deloc debutanţi, atrăgându-mi atenţia în special spre doi băieţi care aveau să cânte mai târziu câteva piese.

În public, mulţime de chipuri cunoscute din poze de pe Facebook...

Surpriză! Apare Alexandru (stefalexe pe carpaţi), rămâne lângă noi, pare plăcut surprins că eram acolo mai mulţi carpatişti şi se miră că nu i-a recunoscut din prima aşa cum a făcut cu noi (eu şi Daniel) când ne-am întâlnit în Sinaia, nu mai ştiu exact în ce primăvară... Se miră şi de cele doar două zile de munte pe care le-am adunat eu anul acesta...

Vine şi clipa în care, de la dreapta la stânga, Mi, Sânziana şi Dragoş urcă pe scenă. Încep cu Cântec de speranţă (am senzaţia că sunt mulţi oameni care apreciază mesajul din piesa asta) şi continuă cu un amestec de piese proprii, piese din folclorul montan (dacă îmi este permis să mă exprim aşa) şi preluări. Printre preluări, Condamnarea la toamnă a lui Emeric Imre. Pe Doi nebuni s-a aşezat pe capul meu un pic de melancolie blegoasa, moment în care mi-am dat seama de două lucruri:
-sunt foarte puţini oamenii care-mi crează melancolii, motiv pentru care unele persoane mi le amintesc mai des
-un motiv pentru care am ocolit serile de folk în ultimele luni este încercarea de evitare a acestor stări melancolice

Finalul primei părţi a concertului Casa cu prieteni, Mi are grijă să anunţe că vor reveni mai târziu. Specialista în comunicare din ea şi-a spus cuvântul şi de data asta. Sunt de părere că este destul de vizibil faptul că a făcut studii în domeniu.

Câteva minute mai târziu simt nevoia să scot notesul. Urcă pe scenă o fată cu chitara, eram convins că am mai văzut-o cândva cântând, tot în Mojo. Atunci venise cu trupa (încă două fete), acum a cântat singură. M-am lămurit că amintirile mele erau corecte, această fată (Ana Dumitru) cântase în primăvară în pauza concertului Maria Gheorghiu şi fusese foarte promiţător prezentată de aceasta. Impresia bună lăsată de atunci s-a confirmat şi aseară. Ana Dumitru a avut un recital cu 6 piese dintre care una, Paiaţa, compoziţie proprie. Mi-am amintit-o tot de atunci, de când cu Maria Gheorghiu. În rest, piese fain alese, interpretate într-un stil destul de apropiat de interpretarea originală: Taina (Ecoul), Tu (Conexiuni), Floare de vârtej (Maria Gheorghiu, piesă interpretată de Ana Dumitru cu capodastru; mă întreb dacă foloseşte şi Maria Gheorghiu capodastru pe piesa asta dar, în caz că nu e aşa, ştiut fiind faptul că unele piese sunt aproape imposibil de cântat fără capodastru, prezenţa acestui accesoriu nu prezintă, după părerea mea, o dovadă a faptului că omul respectiv ştie puţină chitară), Trei galoşi (Zoia Alecu, piesa asta chiar i-a ieşit bine Anei Dumitru) şi Opreşte-mă la tine. Sper că i-am reţinut corect numele fetei, în caz contrar aş aprecia dacă cineva m-ar corecta. :)

După ea s-au urcat pe scenă cei doi tipi de care spunea Mi: Cristian Stanciu şi Andrei Ivan (numele celor doi le-am adăugat pe 31 octombrie 2010, mulţumită zeului etichetă de pe Facebook). Prezenţe scenice plăcute, amândoi ştiu bine chitară, au ales şi piese foarte cunoscute. Mi-au plăcut mai ales când au cântat The Man Who Sold The World (Nirvana).

A urmat un interval în care nu mai ştiam exact pentru ce concert venisem aici... Pentru prima dată am avut ocazia să ascult Anotimpul 5. O armată întreagă, 6 oameni, 2 chitări, percuţie, clape, vioară, voce şi mici instrumente de zdrăngănit. Pe tricoul fetei cu vocea, care am avut senzaţia că a avut intervenţii destul de rare, o referire la redescoperim Bucureştiul sau ceva de genul acesta... Am văzut dimineaţă expoziţia de la Victoriei şi mi-am amintit... Totuşi, Google nu mă ajută să pun aici şi link-ul potrivit.

S-au cântat piese apropiate de folk cu texte mai mult sau mai puţin blegoase dar şi piese cunoscute din rock-ul românesc: Mistreţul, Tanţa, Telefonul nu mai sună...

"Ţi-aminteşti de ea pe stradă
Dacă-ţi nimereşte-n cale
Câteodată altă fată
Amintind de ea"

Spre final s-a auzit şi o piesă supercunoscută din folk, Ce bine că eşti. Ca prezenţă scenică mi s-au părut fenomenali. Mi s-a părut foarte fain tipul cu vioara (poate unde sunt şi eu mai atent la acest instrument de când cu Alex Nichita) care a preferat de câteva ori să se aşeze în fund pe marginea scenei şi să cânte de acolo.

Pe recitalul Anotimpul 5 şi publicul a fost altfel, mult mai dinamic, mai plăcut, mai bun subiect pentru fotografii deloc puţini din sală. Chiar am fost încântat când am văzut că fotografii sunt pe fază şi îndreaptă obiectivele în direcţia potrivită după ce în restul timpului erau cu obiectivele doar spre scenă. Mi-am amintit de o tură în Bucegi în care am avut un episod cu un urs, ocazie cu care l-am cunoscut pe Răzvan, unul dintre cei care au făcut spectacol in public. Deşi nu am mai vorbit de la tura aia mă bucur să-l revăd din când în când în cluburi, la seri folk. Mi-am dat seama aseară că este genul de om de la care mi-ar plăcea să împrumut firescul gesturilor, indiferent dacă este vorba de făcut o fotografie, de dans sau de cine ştie ce altă mişcare. Probabil îl voi observa şi cu altă ocazie în speranţa că voi reuşi să preiau cu timpul măcar o parte din naturaleţea lui. Să sper că voi ajunge să-l egalez în naturaleţe este nerealist, am citit despre asta într-o grămadă de cărţi...

Cred că era aproape miezul nopţii când Casa cu prieteni a urcat din nou pe scenă. Din nou piese de-ale lor, piese de munte, încă o preluare Emeric Imre... Noapte de unul singur... Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii... Amestec ciudat de blegeală cu plăcere... Casa cu prieteni nu a putut să termine prea uşor recitalul. Până la urmă Dragoş, mulţumind trupei care i-a cântat "în deschidere" a încheiat concertul cu un recital scurt şi cuprinzător. Pardon, pardon, e rândul meu... prima dată când ascult live piesa asta... Sună mult mai drăguţ live decât ascultată acasă. :)

Din cele spuse de Edy după concert Casa cu prieteni va cânta din nou în Mojo peste câteva săptămâni. Pe 9 noiembrie am înţeles că sunt programaţi Ţapinarii, într-una din săptămânile următoare e programat Ducu Bertzi (nu am reţinut data dar sună interesant, zic eu, un concert de club Ducu Bertzi). Nu mai sunt multe concerte până la finalul anului aşa că, dacă tot mi-am revenit din moarte clinică (nu vă panicaţi, e o glumă :D; Edy spunea că, din punctul lui de vedere, în lunile în care am lipsit de la evenimente, am fost ca şi mort :P) sper să ajung la câteva dintre ele. Marţea viitoare, deşi aş reveni în Mojo, mă atrage irezistibil Zoia Alecu aşa că voi merge acolo, în El Primer Comandante.

După concert a urmat o scurtă discuţie despre unele chestii întâmplate prin lumea folk apoi m-am retras cu Sorin spre casă. La 1:30 (sau unu şi jumătate) m-am culcat... Bine că nu m-am culcat la 2 că eram iar întrebat dacă una nu-mi ajunge. :))

Cred că vor apărea pe youtube filmări de la concert. Încerc să le găsesc şi să le împart cu acei câţiva oameni care trec pe aici cu plăcere (sper eu).

Later edit:

Ştiam eu că sunt chestii uitate dar importante... Mergând de la birou către casă mi-am mai amintit câte ceva...

-instrumentul interesant folosit de Mi la una din piesele lor: un tub de plastic de care atârnau pietre şi alte chestii care, prin răsucirea tubului, dădeau un sunet interesant :)

-momentul în care am crezut că faţa mea se va desprinde de pe oasele craniului şi voi fi nevoit să o adun de pe jos... întrebarea E cineva din Târgovişte?

-prezenţa în club a omului în vârstă pe care l-am reţinut din filmările făcute de Mi, Sânziana şi Dragoş în Diham. Nu ştiu exact cine e dar pare o persoană interesantă. :)

-am scăpat cu viaţă! Nici Mi, nici Edy nu au avut motiv să mă omoare! :))

-am ajuns totuşi la timp la concert pentru că luni dimineaţă am primit un telefon şi am aflat că se schimbă programul meu pentru marţi. A fost tare bine aşa deşi, în caz că nu se schimba nimic, nu pierdeam decât foarte puţin din concert. Nu ştiu dacă a fost întâmplare sau altceva dar sunt foarte mulţumit că am primit acel telefon.

-cineva se minuna de faptul că mă cunoaşte multă lume... de unde s-o fi tras concluzia asta nu-mi dau seama exact dar am constatat şi eu în ultimii doi ani că încep să mă recunoască oamenii care frecventează locuri care-mi plac şi mie

-văzându-l pe Banderas mi-am adus aminte de momentul în care nu-mi mai aminteam de numele lui şi, cu ocazia respectivă, mi-am dat seama că m-am depărtat de folk cam de mult şi mi-am propus să revin în cluburi

-cu siguranţă încă sunt lucruri interesante de spus dar... poate mai editez şi mâine dacă mă va ajuta memoria

Casa cu prieteni cântă în Mojo

Marţi 19 octombrie 2010, mare concert mare în Club Mojo. Detaliile le-am aflat de pe profilul FaceBook al Mihaelei chiar aseară, fiind reconfirmate de invitaţia obişnuită primită de la E-Folk (în care, dintr-o eroare, data concertului este anunţată greşit) şi pe site-ul oficial E-Folk unde, din păcate, imediat după ce am citit despre concert am văzut un nou articol care m-a întristat un pic. Dar nu despre acest articol vreau să vorbesc, îl găsiţi şi singuri dacă vă interesează iar eu deja mi-am spus părerea acolo.

Vreau să spun că, după ce am ratat două concerte Casa cu prieteni (cel din El Primer Comandante, club pe care l-am vizitat câteva săptămâni mai târziu şi în care, în ciuda unor mici încurcături, m-am simţit bine şi concertul de la Zilele Bucureştiului) am comentat, glumind, că dacă nu ajung nici marţi în Mojo mă omoară atât Mi cât şi Edi. :) Prin urmare, sper să ne vedem pe acolo...

Mă mai tenta să fac o comparaţie între Casa cu prieteni şi altă casă dar... încerc să nu stric bunătate de postare cu tristeţi...

Pentru că, vreau- nu vreau, îmi amintesc de singurul recital Casa cu prieteni la care am asistat, nu pot încheia fără a aşeza aici un fragment din acel concert, o preluare care a sunat atât de bine atunci încât o împart şi cu voi.

Concert Casa cu prieteni

31 august 2010, ora 21:00, în El Primer Comandante (Str. Sf. Ştefan nr. 13, Bucureşti), Casa cu prieteni are un nou concert.

Afişul:

Harta zonei în care se află clubul, aici.

Surse: Mi, Sorin şi site-ul EPC.

Din păcate se pare că nu voi putea ajunge la concert dar oricum vi-l recomand cu toată căldura verii ce, pare-se, tocmai a trecut.

Casa cu prieteni la În căutarea folk-ului pierdut

Emisiunea s-a terminat... Aproape o oră cu Mi, Sânziana şi Dragoş în emisiunea Mariei Gheorghiu.

Ce s-a povestit este greu de redat dar mi-am notat succesiunea cântecelor auzite în emisiune:

Cu tine



Cântec de speranţă



E toamnă



Strop de Paradis



Cine eşti tu



Hai vino (la cântarea din evarză am fost şi eu...)



Lacrima (pentru piesa asta nu găsesc înregistrare pe youtube)

Suntem vise



Felicit Casa cu prieteni pentru prima apariţie TV! :)

Mi se vede la teveu :D

Asta da veste faină! :) Casa cu prieteni este azi invitată pe TVRM, la emisiunea Mariei Gheorghiu.

Prin urmare, duminică 18 iulie 2010, la ora 16:00, vă invit să intraţi pe http://tvrm.ro/initialeducational.htm, să daţi click pe TVRM educaţional în direct şi să vă bucuraţi de muzică bună cântată de oameni faini. Ni se promit 8 piese şi, cred eu, o discuţie plăcută.

Pentru cine nu cunoaşte Casa cu prieteni, un clip:



Pentru mai multe clipuri, aici e profilul Mihaelei de pe youtube.

Felicitări, Casa cu prieteni! Sper să fiu acasă la 16:00 să urmăresc emisiunea. :)