Folk cu dreadlocks...

21 decembrie 2010, a doua mea seară în El Primer Comandante. După seara de Kultură cu Diana Roşca a venit rândul unei seri de folk. Deloc întâmplător, a fost o seară cu Casa cu prieteni alături de cei doi (Cristi şi Andrei) pe care eram destul de convins că i-am văzut şi în Mojo şi de un nume despre care nu ştiam nimic, nume care a fost şi înlocuit până la urmă din cauza unor probleme personale ale lui Alex Porro, omul cu care începea afişul concertului.

Pentru că nu îmi mai place să car rucsacul prin cluburi, mi-am calculat timpul în aşa fel încât să trec pe acasă înainte de concert. Ajung, trec prin obişnuita serie de saluturi (Eugen, Mi, Sorin, oameni de pe carpaţi, oameni pe care nu mi-i aminteam, oameni pe care-i recunoşteam dar pe care nu mai ştiam cu ce ocazie i-am cunoscut), trec pe la bar şi apoi mă aşez la masă cu Sorin şi Ana. Cel puţin pe omul care m-a întâmpinat cu ceva de genul long time no see nu-mi aduc sub nicio formă aminte unde-l mai întâlnisem...

Se anunţa o seară calmă... Până începe concertul vorbim pe temele obişnuite (gen "scandalul" pe care l-am făcut în legătură cu Iron City, concertul Ţapinarilor, biciclete, antrenament pentru munte -pe tema asta s-ar putea să iau în serios ideea de a alerga în IOR pentru a-mi testa condiţia fizică-, ture carpaţi trecute şi viitoare). Nu ştiu cum mi-am amintit şi faza cu uşa de la El Grande Comandante aşa că ne-am amuzat puţin pe tema asta...

Sorin se mira că m-am reapucat de bere. Mirarea lui m-a pus pe gânduri ceva mai târziu. Mi-am dat seama că, în urmă cu nişte luni, încă eram convins că berea face din mine alt om. Următoarea fază am fost convins că voi fi alt om fără bere. Apoi mi-am dat seama că, cu sau fără bere, sunt acelaşi om. În situaţia asta, ştiind acum că nu este firesc să aştept miracole dinspre bere, mi-am dat seama că nu-i tragic nici dacă beau, nici dacă nu beau motiv pentru care îmi propun ca în viitor să beau bere sau suc, în funcţie de dispoziţia de moment.

La puţin timp după începerea concertului... apar 3 oameni care-mi aminteau de alţi 2 oameni cu care, într-o formă sau alta, am avut/ am relaţii tensionate... Culmea este că relaţia cea mai tensionată îmi era reamintită de doi oameni în timp ce relaţia mai calmă îmi era amintită, într-un mod mult mai plăcut, doar de o persoană. Deci 2-1 pentru rău... Mi se cam prăbuşise orizontul interior dar am încercat să las lucrurile să treacă... Mi-a reuşit asta într-o mică măsură, fiind suficient să-mi reapară în faţa ochilor persoana care semăna (din punctul meu de vedere, pur subiectiv) cu cineva ca să mă întristez... Şi aşa, am fost împărţit între calmul relativ şi starea de agitaţie surdă aproape tot concertul, până când respectivele persoane s-au retras pe rând din club.

M-am gândit să iau lucrurile aşa cum sunt, să accept eu în faţa mea că mă tulbură unele asemănări întâmplătoare şi, pentru situaţia în care aş fi ajuns să mă simt mult prea demolat pentru un astfel de context totuşi vesel, îmi propusesem să mă retrag din club dacă starea mea psihică s-ar fi înrăutăţit până la un nivel îngrijorător.

Casa cu prieteni a avut un recital scurt, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Au cântat câteva piese de-ale lor (Cine eşti tu?, Valeria, Nebunie...) câteva preluări de iarnă (care m-au lăsat rece), o preluare a preluării preluate şi de Omul cu şobolani. Chiar nu-mi imaginam că Anotimpuri (Vali Sterian) ar putea fi preluată de OCS.

În timpul recitalului o idee care suna destul de nostim: Le mulţumim celor care au asigurat baletul la piesa asta. Ei bine, eu aş fi înlocuit balet cu coregrafie dar, probabil, nici alegerea mea nu ar fi descris corect ce se întâmpla acolo. S-o lăsăm cum a picat! :D

Oricum, cu ocazia asta m-am gândit iar dacă aş exagera cu ceva dacă m-aş consulta cu Monica în legătură cu unele cuvinte pe care eu le percep cumva, sclavii DEX-ului le percep altcumva iar eu, din aceste artificiale războaie, ies supărat de fiecare dată... Deja am păţit-o de două ori în ultimele luni, cu empiric şi hipocondrie...

Recitalul celor care l-au înlocuit pe Alex Porro nu m-a impresionat în mod deosebit deşi, în timpul probelor de sunet, mi se părea interesant cum sună. Se pare că acele "vedenii" au influenţat puternic modul în care am perceput concertul...

Cel mai deosebit mi s-a părut de data asta recitalul dat de Cristian Stanciu şi Andrei Ivan. Aceştia, începând cu o mulţime de piese în engleză, preluări de la diverse trupe cândva celebre (dintre care mi-a lipsit preluarea din Nirvana pe care am tot sperat s-o ascult din nou), au continuat cu preluări româneşti care chiar au reuşit să mă bucure... La Ţurţuri metalici a mai apărut o undă de melancolie blegoasă, la 18 ani mi-am amintit de primul Stufstock, de Andreea care chiar avea 18 ani pe atunci, la Aproape de voi chiar m-am simţit bine (amintindu-mi şi senzaţia plăcută pe care mi-a lăsat-o piesa asta când a fost cântată la Folk frate de criză), la Ana, deşi am spus în treacăt că aş prefera-o pe Persefona (semimaneaua Folk frate), m-am trezit întrebându-mă câte litere îmi face plăcere să pun înainte de Ana, formând astfel alte prenume care înseamnă ceva important pentru mine. Aseară mă gândeam că între o literă şi trei litere aş prefera să adaug doar o literă. De dimineaţă mi-am dat seama că există şi cineva cu prenumele format din două litere+Ana. Prin urmare, în contexte diferite, prefer să o îmbunătăţesc pe Ana adăugându-i una, maxim două litere. S-o modific prin adăugarea a trei litere pare inutil şi de nedorit...

Nu prea a ieşit cronică de concert, a ieşit doar o poveste...

Am rămas de aseară cu impresia că aceste concerte folk sunt printre cele mai frumoase şi uşor de obţinut momente de viaţă. Aş avea nevoie şi de altceva pe lângă ele dar, decât să-mi consum toată energia regretând că nu se întâmplă şi altceva, încerc să accept această formă de bine incomplet şi să mă bucur de ea. Încerc să nu mai consider că e inutil să trăiesc din când în când pe o astfel de insulă...