După cum decisesem încă de sâmbătă, aseară am ajuns pentru prima oară în El Primer Comandante (Str. Sf. Ştefan 13, telefon 0729/733042) cu ocazia serii de kultură organizată de domnişoara în verde, Mariana Modolea. Parcă a trecut foarte repede acest an şi ceva de când am ţinut-o minte şi, surprinzător, m-a ţinut minte la rândul ei... Un an în care am observat cum a sărit dintr-un proiect în altul, un an în care am ajuns la câteva seri în care a participat într-o formă sau alta la organizare. Un an, măcar din acest punct de vedere, frumos.
Am ajuns destul de devreme, mi-am luat de băut (păstrez în continuare distanţa faţă de bere), am văzut pregătirile de dinaintea spectacolului (fiind plăcut surprins de agilitatea cu care oamenii săreau de pe bar după ce aranjau luminile), mi-am dat seama că am găsit fără să vreau atmosfera despre care vorbeam zilele trecute cu cineva (muzică bună, lumânări pe mese, semiîntuneric), am remarcat un nene care, cred eu, nu era obişnuit cu spectacolele de club (spectacole care încep mereu la ceva timp după ora anunţată pe afişe din motive bine ştiute de organizatori, întârzieri care, pe mine, după ce am priceput într-o oarecare măsură despre ce este vorba, nu mă mai deranjează deloc), om care deşi tropăia de nerăbdare, până la urmă a rămas pe loc până la final şi, probabil, o să revină la serile de luni organizate de Mariana.
Public a fost nedrept de puţin, eu având astfel un motiv în plus pentru a regreta faptul că, din cauza unei erori de comunicare (prefer să vorbesc despre aşa ceva pentru că extremisme de genul ştiam eu că aşa o să se întâmple sau e o proastă dacă nu a înţeles mesajul meu în ciuda detaliilor foarte exacte din el îşi găsesc din ce în ce mai rar locul în viaţa mea), am ajuns în EPC singur, nu însoţit, aşa cum plănuisem.
Despre spectacolul Dianei Roşca nu prea mă pricep eu să vorbesc. Şi asta nu din cauza subiectului abordat de ea, mai degrabă din cauza faptului că nu am asimilat un gen de vocabular specific teatrului, treabă pe care am mai remarcat-o la mine cândva...
Începutul a fost relaxant, Diana Roşca adoptând un discurs gen Aprinde-ţi şi tu o ţigară! Deschideţi telefoanele! Nu prea se face aşa ceva la teatru, nu-i aşa?
Da, asta pare o chestie specifică teatrului alternativ, underground sau cum s-o fi numind. De aşa ceva ajunsese să se ferească Roxana cu ani în urmă după o încercare care, înţelesesem eu, o scosese violent din tiparele despre teatru cu care era obişnuită.
A fost un one woman show despre sexualitate, sarcină, copil, păpuşa de cârpă care vorbeşte urât, piticul mic urcat pe o ciupercă mare ca să facă pipi fosforescent pe motanul male şi loşu, poezia organelor sexuale masculine şi indiferenţa din organele sexuale feminine, codiţă şi mod de întrebuinţare, contracepţie (cauciucul văzut ca o gumă mestecată cu...). Spectacolul mi-a provocat o senzaţie amestecată de amuzant, interesant, realist, haz de necaz, feminism... Impresia generală a fost bună, cu o notă specială pentru mişcarea scenică şi vocea folosită în unele momente critice. Mi-a rămas în creier o Diana forţoasă, bărbată, aşezată lângă iubitul cu sâni din visul ei...
O altă notă bună pentru Mariana care a reuşit să facă rost de cele necesare decorului deşi sâmbătă încă erau lucruri de rezolvat.
Cred că iniţial aveam de gând să scriu mai mult despre seara organizată de Mariana dar între timp s-a schimbat subit dispoziţia mea sufletească şi mi-a cam pierit cheful de spectacol, de ieşit în club, de cunoscut oameni sau doar de interacţionat neangajant cu ei...
Acum, când aş avea de ales între seara E- Folk pe care mi-am promis-o şi seara folk din EPC (mi-a confirmat Mariana că cei doi invitaţi ai lor sunt cei care au deschis la Emeric Imre în concertul din care am postat şi eu pe youtube, unul dintre ei fiind, îmi amintesc clar, cel cu Nu sunt de vină eu...) cred că voi termina acest text şi voi merge acasă.
Da, aş putea da vina pe ploaia care mă indispune dar este vorba cu siguranţă de altceva în realitate. Un altceva pe care nici nu-mi bat capul pentru a-l identifica... Un altceva care aproape că mă înfurie...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu