O săptămână şi ceva în câteva cuvinte...
Marţi, probabil ultima zi de plajă pe 2010. O să-mi lipsească şi mie zilele fierbinţi...
Miercuri o zi de concediu rece, ploioasă. Încerc să conving pe cineva că există viaţă şi înainte de cafea. Nu reuşesc.
Joi din nou la muncă.
Vineri tot muncă dar şi amuzament. Încep să pricep ce înseamnă băutor ocazional. O aniversare, aş fi putut să beau suc dar am acceptat ceva mai tare. După fix 2 luni în care nu pusesem alcool în gură. Probabil vor mai trece două luni până la următoarea ocazie. :)
Discuţie despre zodii, picătura de resentiment, nu toate femeile săgetător sunt la fel... Între timp am aflat că nu tot ce pare rău e într-adevăr rău absolut. Aşa că... săgetătoarele ar putea fi nişte femei interesante. :)
Seara îmi revăd săgetătoarea. Sunt destul de convins că m-a observat şi ea. Nu salută, nu salut. Îmi dau seama că nu mai am de spus mare lucru în faţa ei. Poate doar o reprelucrare ale celor gândite în ultimele luni, reprelucrare apărută şi în urma unui articol din Dilema veche unde era făcută diferenţa. De la "îmi pare rău pentru momentele în care am greşit faţă de tine" la "te rog să mă ierţi pentru momentele în care am greşit faţă de tine". Dar pentru felul în care percep în prezent lucrurile încă e mult să-mi pară rău, e şi mai mult să-mi cer iertare. Ar fii de preferat să ajung să accept 100 % gândurile de mai sus dar încă nu merge. Probabil va venii ziua în care voi putea să-mi cer iertare sau ziua în care voi constata că în viaţa mea nu mai au loc acele păreri de rău. Răbdare! Până la urmă se vor aşeza lucrurile astea... Remarc doar rucsăcelul pe care, cred, îl avea şi în ianuarie 2008. Aproape 3 ani de utilizare... Ori e un rucsac rezistent, ori îl protejează ea. Oricum, este vorba de un Solitaire roşu... Casual friday... Nu îmi mai pare chiar atât de rea ideea de ţinută business. Oricum, a trecut repede, fără emoţii exagerate.
Sâmbătă am transmis salutări Buzăului, duminică am aşteptat zadarnic un semn de viaţă.
Luni iar muncă... un final de program încins, cu fel de fel de cuvinte interesante. :) Şi acum eu ce să fac? Să cred pe cuvânt sau să bag nasul să verific? :))
Mai târziu voi pleca spre El Comandante Primer. Ajung pentru prima dată acolo. Sunt curios cum o să mă simt... Din păcate se pare că ajung singur acolo deşi planul era altul...
Marţi am programat să ajung la seara E- Folk din Mojo iar miercuri să-i revăd pe Ţapinari în Iron City. Sper să nu se dovedească prea obositoare aceste zile de început de săptămână. :)
Oricum, trăiască Facebook-ul! Deşi uneori mă enervează unele chestii pe care mi le aduce insistent în faţa ochilor, sunt evenimente de care îmi este mai uşor să aflu prin el.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu