Folk frate din nou acasă- Iron City- 22 decembrie 2010

Ieri am ajuns din nou în Iron City. După ediţia de criză, ţinută prin vecini, Folk fraţii s-au întors acasă. I-am vizitat şi eu şi, după vreo 4 luni de absenţă, constat că atmosfera a rămas aproximativ aceiaşi dar că sunt şi ceva schimbări la nivel de glume spuse pe scenă şi de piese cântate. Spre exemplu, nu eram obişnuit să aud piese ale lui Mărgineanu în Iron City.

A fost lume multă. Până la 1 noaptea când, din cauza oboselii, am plecat spre casă, clubul rămăsese plin, oamenii cântau, barul vindea... Apropo de bar, constat că s-a schimbat din nou echipa.

Bodi părea în formă, apărând de câteva ori pe scenă împreună cu instrumentul său preferat.

Cristina Andrieş a stat pe scenă mult mai mult decât eram eu obişnuit. A contribuit atât la piese preluate cât şi la piese despre care eu ştiu că sunt ale ei. Mi-a plăcut asta pentru că, în perioada în care treceam eu des prin Iron City, Cristina cânta destul de rar.

În schimb, de data asta, am auzit piese la care de obicei contribuia Nicoleta Pălărie cântate în formule în care Nicoleta a fost înlocuită de Cristina. Presupun că Nicoleta a fost ocupată cu alte lucruri motiv pentru care nu ajunsese în Iron City. E clar că trebuie să trec mai des pe acolo pentru a mă obişnui din nou cu formulele în care se cântă.

Cumva în continuarea serii de marţi, am auzit şi în Iron City Anotimpuri. Am auzit şi Bună varianta rea în varianta Teddy (adică varianta cu text încurcat- scurtat). Dintre piesele dragi mie au mai fost Cântă cucul, Verginica, Pseudofabula, Broasca ţestoasă, Gândacul (chiar nu-l mai auzisem de mult timp...).

Mysha povestea cum, în Bucovina, când încerca să scoată de la public vreau, beau, stau, reuşea să obţină doar beau, beau, beau... Se pare că bucovinenii sunt mai beţivi în comparaţie cu bucureştenii! :))

În public am observat o persoană din cele care mă întristaseră în El Primer Comandante, sau cel puţin am avut eu senzaţia că e ea. Totuşi, în Iron City nu m-a mai apucat melancolia blegoasă. Tot în public, au existat câţiva oameni care le-au spus celor din Folk frate că se bucură pentru redeschiderea Iron City.

A fost, în felul ei, o ediţie Folk frate de sărbătoare. A contribuit la asta, în mare măsură (după părerea mea) revenirea în Iron City dar şi apropierea sărbătorilor de iarnă. Şi dacă tot e Crăciunul aproape (al unora, nu şi al meu), sugera cineva că publicul nu are forţă pentru că... a ţinut post. :D Totuşi, au existat destule domnişoare care au strigat destul de tare Vreau copii! aşa că Johnnie le-a povestit mai târziu cam ce-i aud urechile la teatrul de copii când un personaj de basm urmează să fie otrăvit, poveste după care a întrebat În condiţiile astea mai vreţi copii? :))

Pe scenă sau în imediata ei apropiere dar musai în scopuri sonore s-au văzut, rând pe rând, Mysha, Teddy, Johnnie, Cristina Andrieş, Fram Renul Polar, Vlad, Bodi. Probabil că după plecarea mea a cântat şi Dan Vasilescu pentru că l-am văzut în club. Am sperat că va ajunge acolo şi Ioana dar... cred că a fost ocupată şi de data asta...

M-am retras puţin după ce deja obişnuitul duet Cristina- Vlad a cântat Baby (Iris). Acum citesc versurile şi constat că regăsesc în ele, într-o oarecare măsură, povestea mea... Un taxi aştepta în faţa clubului, era liber aşa că am profitat de el şi, puţin după 1:00, eram acasă...

Şi pentru că, uneori, un sfârşit e un început, voi nota acum că, în drumul de la birou spre casă, cu câteva ore înainte de Folk frate, fiind întâmplător în trecere prin centru, am avut impresia că văd un chip drag... Surpriza a fost atât de mare încât, în loc să fac câţiva paşi rapizi şi să verific dacă e ea, am rămas blocat având doar timp să o văd cum dispare pe o stradă laterală... Cred că a trecut mai mult de un an de când nu am mai văzut-o şi parcă mi-e dor de ea... Mi-ar plăcea să simtă şi ea ceva asemănător... Mi-ar plăcea s-o revăd curând... Mi-ar plăcea ca acea ocazie să mă găsească suficient de relaxat încât să-i ofer, cu mai bine de trei ani întârziere, îmbrăţişarea pe care mi-am interzis-o la acea primă despărţire în zori... O plac... Şi aproape mă mir că am lăsat neexprimat acest sentiment mai bine de doi ani...