Un an cu bune şi rele...

Poate este devreme să fac un bilanţ dar, pornind de la o listă cu chestii pe care, pe 31 decembrie 2009, consideram că este de preferat să le fac observ că, din 29 de puncte de pe listă, am rezolvat într-un mod satisfăcător doar vreo 3...

Îmi propusesem să:

-cresc puţin în greutate şi să menţin constantă greutatea obţinută (îmi propun să ajung la 48- 50 kg până-n iunie iar finalul anului să nu mă găsească mai jos de 47 kg, greutate pe care acum o ating rar)

-mă perfecţionez în domeniul comunicării asertive

-nu renunţ la psihoterapie decât din motive serioase (înregistrarea unor progrese de care să fiu mulţumit şi pe care să le consider suficiente sau probleme financiare care să nu-mi mai permită investiţia)

Ei bine, în a doua parte a anului am constat că mi-am stabilizat greutatea pe la 50 kg. Aş putea considera chestia asta cel mai mare mic succes al anului. Chiar acum, urcându-mă pe cântar, văd că am 49,5 kg deşi cu lipsa de poftă de mâncare din ultimele zile mă aşteptam la o scădere în greutate...

Cu asertivitatea nu pot spune că stau extraordinar dar au existat momente în care am fost destul de încântat de felul în care am menţinut unele discuţii pe limita aceea fragilă dintre părerea mea şi părerea celuilalt, limită care putea fi depăşită agresiv de una dintre părţile implicate în conversaţie, moment în care discuţia ar fi putut degenera în ceartă. Am trecut de la situaţia de aici la situaţia de aici. Dacă aş putea aplica varianta a doua de discuţie în fiecare situaţie de interacţiune socială m-aş declara extrem de mulţumit. Totuşi, în momentul în care miza este foarte personală, sunt mai degrabă tentat să gândesc rigid şi să ţin cu dinţii de punctul meu de vedere.

La psihoterapie nu am renunţat. Aici lucrurile pot fi interpretate atât pozitiv (în sensul că am fost suficient de responsabil din punct de vedere financiar încât să-mi calculez bugetul în aşa fel încât să am tot anul bani de psiholog) dar şi negativ (în sensul că, în ciuda funcţionării mai bune la anumite nivele -job, familie-, încă există situaţii în faţa cărora mă simt aproape handicapat).

Iar pentru cei care şi-au imaginat că în planurile pe 2010 aveam multe aspecte legate de bani recitesc acel text şi notez aici dorinţele costisitoare rămase mai degrabă neîmplinite:

- să merg minim 25 zile pe munte; edit 2 ianuarie 2010: să organizez 2- 3 ture pe carpaţi.org, prima tură organizată să fie de o zi, de iarnă, preferabil în ianuarie

- să merg minim 5 zile la mare

- să-mi cumpăr un aparat foto care să-mi stea oricând la dispoziţie

- să rezolv zonele dureroase ale danturii; să îmbrac la loc pivotul de pe care a căzut "smalţul"

În rezumat, pe munte am mers doar 2 zile (din care una a fost tură carpaţi.org), la mare nu am ajuns, dantura am rezolvat-o parţial (în sensul că am tratat o zonă dureroasă care-mi strica buna dispoziţie dar, în nişte împrejurări care mi-au accentuat fobia socială, nu am reuşit să şi îmbrac pivotul) iar la un aparat foto doar al meu cred că deja renunţasem pe la jumătatea anului. Acum revine dorinţa de a-l cumpăra, motiv pentru care am făcut un mic studiu din care a apărut textul de aici.

Afirmare de sine nonasertivă

-Hai Buri afară!
-Nu pot.
-De ceeeee?
-Am treabă.
-Ce treabă? Las-o pe mai târziu şi hai la o ţigară!

Ea se retrage (probabil avea treabă în alt birou) iar eu, destul de furios, rămân cu el...

-Auzi? Voi nu reuşiţi să înţelegeţi că veniţi la muncă pentru a munci? Indiferent ce aţi face, oricând se găseşte ceva de făcut. Dacă nu e altceva poţi să speli geamurile sau să-ţi cureţi biroul.
-Nu vorbeam cu tine.
-Nu vorbeai cu mine dar discutai o chestie de care nu sunt străin.
-Hai că mă plictiseşti!
-Te plictisesc? Hai să vorbim de asta când va fi o discuţie despre probleme personale. Aici este vorba de servici.
-Auzi? Ţi-am greşit cu ceva?
-Dacă admitem că instigarea la nemuncă nu reprezintă o greşeală pe plan profesional, tot ai greşit cu ceva.
-Cu ce am greşit?
-Păi... cu cazul x. Eu ţi-am greşit, pe plan profesional cu ceva?
-Da.
-Cu ce?

Tăcere... Se implicase într-un dialog pe care nu putea să-l conducă.

-Te rog să nu mai foloseşti ideea respectivă în prezenţa mea.
-Nu mai vorbesc cu tine.
-Ba o să vorbeşti când o să ai nevoie de vreo hârtie pe care o întocmesc.

Vreo 3 zile nu a mai vorbit cu mine. Nu mă simţeam deloc vinovat. Îmi reproşam un pic lipsa de asertivitate dar eram încântat că mi-am spus punctul de vedere într-o problemă care mă durea de mult timp.

Povestea asta s-a întâmplat cu săptămâni în urmă. A trecut destul timp şi, din cauza asta, discuţia e reprodusă cu oarecare aproximaţie.

Ei bine, deşi nu mi-am dorit nicio clipă să iasă aşa, în câteva zile s-a demonstrat că acel caz s-a finalizat cu un client nemulţumit. Nemulţumire care nu are cum să-mi fie mie imputată. Mi-am făcut corect job-ul. Greşeala era clar în altă parte. Poate chiar la colegul meu...