Moş Crăciun pe bicicletă

Eram duminică prin centru, căutând de-ale gurii pe la prăvăliile cu produse mai mult sau mai puţin tradiţionale. Ieşind din Lipscani către Calea Victoriei mă trezesc în faţă cu nişte biciclişti îmbrăcaţi în haine de Moş Crăciun. Prima reacţie a fost de surpriză apoi de oarecare interes. Am observat astfel că ţintele Moşilor biciclişti erau copii apăruţi în drumul lor. Aceştia erau abordaţi şi, dacă am remarcat corect, primeau un mic cadou. Unul dintre copii, un bebeluş dus în cărucior de părinţii săi, a început să plângă când a fost abordat de Moş. Şi totuşi...

N-am vrut să te sperii

se scuză Moş Bicicletă în timp ce îi oferea cadoul...

Interesantă ideea bicicliştilor! :)

Au trecut ani...

Săptămâna trecută pun mâna întâmplător pe o veche agendă. O răsfoiesc şi, imediat după copertă, găsesc o fotografie. Una dintre cele două fotografii pe care, cu nişte ani în urmă, le prezentam ca fiind singurele fotografii portret făcute de mine de care să fiu mulţumit. O fotografie din vara 2004, o fiinţă importantă, o poveste lungă şi un final în care fiecare a continuat pe alt drum dar, ironic, drumurile, deşi păreau paralele, uneori se mai intersectează.

Duminică ajung la o altă zonă de vechituri şi descopăr un bon de casă pe care nu credeam că l-am păstrat. Martie 2005, unul dintre rarele momente în care am simţit nevoia să fac un cadou. O relaţie care începea să se răcească, nu înţelegeam de ce. Reuşind să citesc, deşi era aproape şters după atâţia ani, cuvântul plus nu înţelegeam despre ce e vorba. Apoi, în câteva secunde, mi-am amintit că era vorba de pluş. Mi-am amintit de discuţii lungi şi argumentate logic purtate cu o prietenă cu care mă consultam atunci (interesant e că, peste ani, de la aceiaşi prietenă, am primit acel virus de messenger de care povesteam la final de aprilie). Mi-am amintit apoi cum, pe o ploaie uşoară care lăsa în urmă miros de praf urban umezit, am mai reţinut-o câteva secunde pentru a-i oferi, cu un gest stângaci probabil, poate mult prea gânditul cadou.

Peste două luni lucrurile aveau să se schimbe într-un mod şocant. Poveste tristă şi iremediabilă... Mâine se împlinesc 5 ani şi o lună de atunci...

Cadou de final de an...

Aşa cum pare să se obişnuiască în familia mea, cele mai faine cadouri sunt cele pe care ţi le faci singur. Ei bine, după o perioadă în care am aşteptat şi am tot aşteptat un aviz care să m-anunţe că am primit cărţi, uite că, într-un târziu, mi-a ajuns unul dintre cele două colete aşteptate.

Am văzut avizul în cutia poştală azi, când am venit de la muncă. Bine că mi s-a dat drumul acasă mai devreme, am apucat să ridic coletul anul acesta. Va trece ceva vreme până să mă şi apuc să citesc cele trei cărţi dar oricum mă bucur că le-am primit. Se spune că aşa cum termini anul aşa îl vei avea pe următorul. Prin urmare, probabil că mă voi bucura tot anul 2010 de periodice achiziţii de cărţi.

Speranţa mea e că mă voi bucura şi de alte lucruri, eventual de planuri împlinite. Am făcut un draft de planuri pentru 2010 dar nu l-am terminat încă. La fel cum n-am terminat nici lista momentelor importante din 2009. Nu ştiu dacă vă voi anunţa şi vouă ce conţin cele două liste dar... ştiu că o parte a celor care mă citesc reuşesc să citească printre rânduri şi să deducă ce m-a marcat în 2009 şi ce aş dori să realizez în 2010. Ar fi preferabil să reuşesc să fac câteva necesare schimbări.

Pentru că, aproape sigur, aceasta este ultima mea postare pe 2009, închei urându-vă un an nou cu realizări pe cât mai multe planuri. Visaţi cu realism şi luptaţi pentru împlinirea viselor voastre!

La mulţi ani!!!