Chinezoaica lui Ovidiu sau Săptămâna folk

Sunt zile-n care oamenii sunt teribil de tentaţi să spună poveşti despre când, cum şi cu cine şi-au tras-o... Într-o astfel de zi, auzind o poveste (care, cel puţin de câteva săptămâni încoace, pare nemuritoare), am pus în discuţie ideea de sex interrasial şi mintea mi-a fugit imediat la Ovidiu Mihăilescu şi Chinezoaica Tzi Tzen Ceai (dacă era româncă o chema Tzi Tzen Ciorbă, probabil :D). Pentru că oamenii din jurul meu rar sunt la curent cu ce se întâmplă în zona de mijloc a folk-ului...



Dacă tot m-am apucat de scris, să anunţ şi concertele interesante de săptămâna viitoare:

Marţi 17 ianuarie 2012, ora 20:30, seara tinerilor folkişti în Mojo (Adela Ţiţescu, Marius Daşcău şi Ioana Pânzariu)

Joi 19 ianuarie 2012, ora 20:00, concert Emeric Imre în Club Aida (dacă am identificat corect clubul, este vorba de forma actuală a clubului în care, dacă îmi amintesc corect, au debutat cei de la Folk frate cu nişte ani înainte de a-i descoperi eu)

Vineri 20 ianuarie 2012, ora 21:30, Proiectul Tivodar în Big Mamou

Sunt destul de tentat de toate cele trei concerte dar până atunci este mult timp aşa că nu promit că voi ajunge la vreunul. Spun doar că mi-ar plăcea să ajung atât în Aida cât şi în Big Mamou dar şi să redescopăr Mojo.

Bună varianta rea...

Una dintre piesele lui Imre pe care le-am descoperit cu nu mai ştiu câţi ani în urmă, în timpul uneia dintre nu puţinele discuţii lungi pe messenger. Uite că, peste ani, a ajuns obsesia muzicală a zilelor trecute.



Îmi pare bine că am descoperit varianta asta în care vocea lui Krivach completează fain obişnuita voce a lui Imre.

Şi dacă tot vorbim de folk, am primit iar o invitaţie care nu merită ignorată. Folk frate, în Iron City, miercuri, în aceiaşi zi cu ultima seară Om Bun, lansează videoclipul pentru Catrene. Nu odată am scris de bine despre piesa asta aşa că, după Om bun, este posibil să cobor şi eu în Iron... După cum văd că scrie şi altcineva, nici eu nu am mai trecut de mult timp pe la ei...

Să fie Bună varianta rea şi împreună cu tot Set-ul! :)

Obsesia muzicală a serii

N-am mai scris de ceva vreme din motive destul de îmbârligate. Şi poate nu scriam nici azi dacă nu-mi aminteam, a nu ştiu câta oară în ultimele zile, de Povestea cavalerului cu brici.



Trăia într-un castel, pe Rin,
Un cavaler ce din capriciu,
Gustînd bobiţe din ciorchin,
Tăia şopîrlele cu briciul
Şi-apoi le prepara în sos
De leuştean şi portocale
Şi preasupuşilor, voios,
Le da în de-alabastru oale.

Refren: Copilă dulce, râma trece
Drugii de rouă se topesc
Un fluture cu burta rece
Pluteşte-n ceaiul chinezesc.

Şi azi aşa şi mîine-aşa
Pînă ce-o slujnică fecioară
Rămase din mîncare grea
Şi se-aruncă în scoc la moară.
Iar castelanul nostru-amar
Visă de-atunci întreaga-i viaţă
Şopîrle cu sîni albi şi mari
Strîngînd copile dulcï în braţă..

Sursa textului, aici.

Trist domnule, trist... :))

Răceală şi folk...

Pentru început, în caz că te interesează dar nu ai aflat încă, săptămâna asta sunt două concerte faine. Marţi, de la 20:30, în Mojo, cântă Ovidiu Mihăilescu, un om Fericit- nefericit printre Garduri şi borduri. Miercuri, în Iron City, Emeric Imreeeeeee! Detalii la e-folk şi folk fraţi.

Aş merge la amândouă dar... tare mi-e teamă că amestecul de nas curgător şi durere de cap care m-au lovit de aseară mai degrabă o să mă ceară acasă decât să-mi dea chef de concert... Eu, care de obicei eram prost dispus din cauza amintirilor, a gândurilor, a viselor neîmplinite, acum trăiesc o stare de disconfort fizic... Şi parcă e mai rău aşa... Oricum, sper să treacă şi să ne vedem la concerte! :)

În altă ordine de idei, sâmbătă schimb genul muzical şi merg la Darkwave.Ro Festival. Sper să fie plin Cage Club sâmbătă seara! :) Biletul e ieftin, berea e ieftină, muzica o să fie bună cu siguranţă...

Amintiri...

Ajung întâmplător, în cadrul unui playlist, la piesa de mai jos... Şi mi-am amintit destul de exact momentul acela din Vama Veche, mi-am amintit cine stătea în faţa mea, mi-am dat seama odată în plus că oamenii îţi intră de cele mai multe ori în viaţă doar pentru a pleca la un moment dat...

Viaţă şi muzică...

Azi dimineaţă m-au obsedat două fragmente de text pe care le-am asociat unor elemente din viaţa mea...

Mai întâi a fost fragmentul din Imre:

Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca să te apropii şi ca să te sperii

Constat acum că este un fragment din Nebun de alb... Apropo! Emeric Imre cântă diseară în evarză! Detalii aici.

Eu mi-am amintit de acest fragment gândindu-mă, cu puţină tristeţe, la momente în care felul în care am reacţionat nu putea avea ca rezultat decât apropierea sau îndepărtarea unor persoane. Tristeţea apare datorită faptului că persoanele par să fi ales să se evapore subtil, fără să spună o vorbă (nici nu consider că mi s-ar fi datorat explicaţii), mărind vidul din jurul meu. Totuşi, pare să fie mai bine aşa decât să aleg varianta cealaltă în care nu aş fi ştiut dacă acele persoane mă percep într-un fel sau în altul şi aş fi păstrat bariere pe drumuri pe care să mi le fi interzis... Aşa poate le voi încerca cândva... Şi cine ştie unde vor duce...

Mai târziu, dându-mi relativ greu seama a cui e piesa, m-am trezit în creier cu:

Fă-mă şi desfă-mă în mii de bucăţele
Nu voi fi niciodată altceva decât sunt

(Ţapinarii, Procust)

Şi totuşi, sper să devin cândva altceva decât sunt. Deşi, când fac o trecere rapidă prin evenimentele ultimelor luni, constat că unele schimbări, minuscule dar bune, au apărut, încă nu mă simt suficient de bine în pielea mea... Mi-ar plăcea să fiu cândva altceva...

Iar faptul că am amintit de Ţapinarii mă obligă să spun că, google-ind după Procust, am dat de o cronică de album la care Tănase comentează destul de mult. Cronica, aici. Sunt păreri interesante exprimate în pagina asta... :)

Cât mă mai iubeşti? Un infinit pe zi... sau Emeric Imre în Club Mojo- 9 martie 2010

Text pe care intenţionam doar să-l formatez dar pe care îl şi modific un pic azi, duminică, 14 martie 2010.

Mă apuc să scriu povestea asta mult mai târziu decât mi-aş fi dorit... :(

Plec de la muncă cu obişnuita stare ciudată din serile în care-mi propun să merg la concerte, atât de ciudată încât uneori mă convinge să renunţ la un spectacol frumos şi să fug (da, chiar să fug, păşind încet dar totuşi fugind, mergând spre casă fără să reuşesc să găsesc ceva rezonabil în asta). Şi de data asta mi-am oferit o momeală în plus prin gogoşile de la Unirii (după ce, din cauza unui incident al dracu de penibil pe care nu cred că-l voi povesti vreodată, am renunţat la merdenele, se pare că am făcut acum o pasiune pentru gogoşile astea). După deja obişnuita masă combinată cu plimbare iată-mă ajuns în Mojo la ceea ce ar putea devenii ora mea obişnuită, 20:35.

Am nimerit în timpul probelor de sunet după încheierea cărora nu prea (of, ce bine că am scăpat de actul ratat concretizat prin adăugarea unei litere la acest des folosit prea!) am putut să mă concentrez la citit. Bine, poate că era ceva mai special şi cazul despre care citeam... Un alt motiv pentru lipsa de concentrare a fost reprezentat de gândurile apărute în timp ce auzeam Could You Be Loved şi To Be With You. Mi-am propus să caut piesele şi, eventual, traduceri ale versurilor... Mă surprind gândind că astfel de piese îi plac şi ei dar habar nu am unde am putea asculta în special aşa ceva. Parcă-mi pare un pic rău că ea nu ascultă folk. :( Muzica de dinaintea concertului Imre pare să prevestească ceva dar îmi propun să nu mă mai îmbăt cu apă rece, aşa cum am mai păţit şi cu alte ocazii... În acelaşi timp îmi propun să reuşesc să mă bucur dacă unele lucruri, pur întâmplător, ar merge bine.

Clubul nu era plin astfel încât să nu ai unde arunca un ac dar mi s-a părut mai plin decât de obicei, amintindu-mi de un alt concert Imre, în formula Emeric Set, concert pe care l-am urmărit în picioare, în 100 Crossroads, cam cu un an în urmă. Eu stăteam fără griji pentru că-mi găsisem locul (altul decât la concertul Mariei Gheorghiu dar în egală măsură de bun) şi, de nu l-aş fi găsit, aş fi stat la fel de bine şi în picioare (deşi, în situaţia asta, ar fi fost mai incomod să notez). Dată fiind mulţimea de chipuri cunoscute sau/ şi plăcute din public aglomeraţia mi se părea cu atât mai faină.

Se face 21:20 şi Ovidiu Mihăilescu îi prezintă pe invitaţii serii: Emeric Imre, Sorin Zamfir şi Gabriel Ghiţă. Se precizează că "Imre este singurul folkist din acea generaţie care reuşeşte să umple un club de x ori în y luni". Nu am reţinut cifrele dar am reţinut că Imre, chiar dacă a ajuns destul de des în Bucureşti, a avut mereu parte de public numeros. Pot confirma asta în cazul concertelor la care am asistat şi eu (pe unele ratându-le, din păcate).

Imi ne anunţă din ce motive absentează Adelina şi Răzvan (un proiect de arhitectură şi ceva legat de Eurovision 2010).

Concertul începe cu Te aştept, o piesă pe care am crezut că n-o ştiu dar am recunoscut-o mai târziu... "anii toţi se mistuiesc (...) şi nu înţeleg iluzia ce-ai fost".

Se continuă cu Prins de fum, piesă pe care eu ştiam că o cheamă Pătimire, titlu cu care am şi postat pe youtube înregistrarea din toamna trecută, din Iron City.



Se pare că Sandra n-a mai apărut pe la concertele lui Imre dar mi-ar fi plăcut s-o revăd...

La câteva dintre următoarele piese nu reuşeam să înţeleg când Imre spunea titlul piesei dar le recunoşteam mai târziu...

Jurământ, pe versurile lui Păunescu, piesă pe care mă surprind pe rând melancolic şi zâmbitor... Melancolic din cauza amintirilor, zâmbitor pentru că... "Dumnezeu A FOST ea..." Nu se aşterne definitiv uitarea peste poveste dar cel puţin sunt foarte aproape de ideea de a accepta că povestea respectivă este trecut cu foarte puţine şanse de a reajunge prezent şi de a devenii viitor.

Urmează, pe versurile lui Imre, Ramuri de lumină şi se continuă cu Of, Doamne ceaţa e târzie. Sesizez în apropierea mea două cupluri frumoase. Plăcute imagini! Să fie fericiţi! :)

Vine şi timpul pentru Oraţie de nuntă, moment în care constat că nu sunt nici acum total imun la text. Apare un nedorit gând care spunea că NU trebuia să se întâmple aşa. S-a întâmplat totuşi şi lucrurile sunt aproape imposibil de schimbat...

Constat că Oraţie de nuntă nu a mai fost urmată, precum în alte concerte, de una dintre piesele vesele, Ilie de la sculărie sau Povestea cavalerului cu brici.

Este prezentată apoi o piesă compusă la mare, în care "plouă obsesiv..." Datorită textului puţin înşelător am avut senzaţia că este vorba de Război dar, mai târziu, mi-am dat seama că Război sună altfel.

Afirmând că "nu-i târziu să înceapă viaţa în fiecare zi" (optimiste vorbe! :)), Imi prezintă Târziu... De aici titlul postării... "Cât mă mai iubeşti? Un infinit pe zi..."

Urmează Bună varianta rea, prezentată ca o piesă de dragoste. Şi mă trezesc regândind titlul unei postări vechi având ca pretext acest fragment de Emeric Imre şi ca subiect cu totul alte întâmplări, stăruindu-mi acum în creier un NU "m-ai prefăcut în cioburi şi ruine". Şi chiar dacă, pentru o vreme, am avut senzaţia că sunt distrus şi, în plus, chiar asta a fost dorinţa ei, acum sunt din ce în ce mai convins că nu s-a întâmplat nimic iremediabil şi, în plus, că ea nu a avut nici măcar o clipă intenţia de a mă demola. Este posibil să o fi judecat greşit cândva...

Pe Scrisoare supărată, piesa care a încheiat prima parte a concertului, a rămas vizibil doar unul dintre cuplurile de care pomeneam mai devreme. Imi pare să-şi arunce din când în când privirea către acest cuplu. Şi nici nu prea poţi să-i ignori de moment ce părea o alegere mult mai bună să te bucuri de imaginea frumoasă oferită de cele două persoane.

Între 22:15- 22:35, pe timpul pauzei, am avut ocazia să admir o grămadă de puştoaice frumoase. De-aş fi fost cu vreo 10 ani mai tânăr!

Curând trece pe lângă mine Ştefan. După ce ne salutăm îmi dau seama că nu mă aşteptam să lipsească de la acest concert. Prezenţa tivodărească la concertele Imre este deja o obişnuinţă.

Din boxe se aude Nu am chef azi, piesă care pare să-i placă foarte mult unei tipe ai cărei sâni, într-un moment de îndreptare a spatelui, i-am ghicit ca fiind frumoşi deşi erau bine ascunşi sub bluza cărămizie. Îţi dau dreptul ţie, eventuală cititoare pudică, să strigi aici un "Obsedatule!" :D



La revenire, Imre cântă Cine ştie? o piesă plăcută pe care acum am remarcat-o pentru prima dată în mod deosebit. Urmează În mii şi mii şi mii iar apoi vine piesa compusă-n permisie, În gară. Notez acum prezenţa cameramanului profesionist ale cărei filmări sunt curios dacă şi unde vor putea fi urmărite.

Emeric Imre redevine Emeric Trio prin revenirea pe scenă a lui Sorin Zamfir şi a lui Gabriel Ghiţă. Se continuă cu Condamnare la toamnă ("nu e toamnă cum eşti tu" dar "mai am senzaţia că toate pot fi şi altfel decât sunt"; şi eu sunt de părerea asta de la un timp, mă gândesc că este posibil să apară un altfel şi în viaţa mea, un altfel mai bun...).

În sfârşit, aud şi Povestea cavalerului cu brici, piesă pe care-mi amintesc cât de frumos s-a auzit în alt concert vocea Adelinei Boloţ. Urmează Insula, piesă pe care, cu altă muzică, a cântat-o şi Vali Sterian.

Vine şi rândul Nebunului de alb, atât de bine primit de spectatori încât, la refren, publicul s-a auzit superfain. Genul de moment pentru care prefer câteva ore de concert în locul aceloraşi ore petrecute pe youtube ascultând, poate, aceleaşi muzici. Nimic nu se compară cu sunetul şi imaginea oferite de uniunea public- artist din astfel de momente.

Imre mai spune o vorbă de duh cu care mă declar de acord: "Atunci când te trezeşti privind în ochii frumoşi ai unei femei... există viaţă".

Există viaţă dar... ce te faci când, după viaţă, urmează Rană şi cuţit continuată cu Noapte de unul singur? "Te-aş cere înapoi..." Nu te mai cer... Se pare că după romantism urmează tragedia... De NU s-ar sfârşi aşa fiecare nouă poveste de dragoste!

Ilie de la sculărie aduce apoi cu el nişte Iluzii. "Eu îţi dăruiesc o plajă cu nisip şi piatră aridă..." după care urmează să-ţi comunic o Condamnare. Ei, da! Asta era! În sfârşit notez titlul acestei piese care, după cum spuneam şi cu altă ocazie, m-a obsedat pentru o vreme... "Şi totuşi te caut într-una..." Dar nu te mai caut pe tine, caut o persoană care să vadă în mine altceva, poate chiar evoluţia pe care, în felul tău destul de dur, m-ai provocat s-o încep.

"Nimic nu mai am de la tine" după ce ne-am declarat Război. Pare să fie ultimul cântec dar n-a fost aşa. O parte a publicului, parte pe care am apreciat-o în mod deosebit, a început să cânte "Acum sunt mai pustiu ca totdeauna..." Imre pare să aprecieze faza şi revine pe scenă. Astfel, un concert frumos s-a sfârşit în cel mai fain mod pe care mi-l puteam imagina. Era deja aproape mâine, mai exact 23:45...

Inutil de precizat că, aşa cum mi se întâmplă cam la fiecare concert Imre la care particip, şi de data asta a zburat, dinspre mine către Ioana, un gând de mulţumire pentru faptul că, acum câţiva ani (cine mai ştie cât a trecut de atunci?), m-a învăţat să ascult Emeric Imre.

Imre se retrage de pe scenă mulţumind publicului şi echipei E- Folk iar Ovidiu Mihăilescu vine la microfon pentru a anunţa programul următoarei seri folk din Mojo. Marţea următoare vor fi mai mulţi invitaţi, pe scenă urmând să urce, printre alţii, Eugen Avram şi însuşi Ovidiu.

Mă retrag pe jos spre casă bucurându-mă de noaptea caldă, mult mai caldă decât resimţisem dimineaţa. Iar somnul care a urmat a fost nu foarte lung dar cu adevărat odihnitor.

Sper să reuşesc săptămâna viitoare să ajung la cele două seri pe care le ghicesc de pe acum ca fiind plăcute, cea de luni, din Expirat, cu Puiu Creţu şi fetele de la Lemn Dulce şi seara de marţi, din Mojo.

Iar dacă nu aţi aflat deja, anunţ din nou serile de azi şi de mâine din Iron City când vor cânta Ţapinarii (azi) şi Ză` Duff.

Public acum dar va urma o formatare a textului pentru o mai directă citire a lucrurilor importante spuse aici.

Zile senine!

Later edit: alte cronici de-ale mele pentru concerte Emeric Imre aici, aici, aici şi aici.

Recomandare 3 sau Emeric Imre in Mojo

De acum e oficial! Emeric Imre ne vizitează din nou!

De data asta va fi un concert în formula Emeric Trio (un Emeric Set restrâns): Emeric Imre, Sorin Zamfir şi Gabriel Ghiţă.

Când?

Marţi 9 martie 2010, ora 20:30

Unde?

Club Mojo, Str. Gabroveni nr. 14

Cât?

15 lei/om pentru ei, 10 lei/om pentru ele

Părerea mea?

Merită mers!

Prezentarea oficială, aici.

Despre alte două evenimente faine de săptămâna viitoare (miercuri şi joi) voi scrie zilele următoare. :)

Oraşul dă cu cultură în noi! :)

Dimineaţă s-a nimerit să sar peste unele fotografii din expoziţia de la Piaţa Victoriei 1 şi să mă uit direct la fotografiile unei fiinţe pe care am plăcerea să o cunosc. O prezentare a expoziţiei găsiţi aici.

Aseară, de pe blogul Alinei Manole, am aflat de un concert fain în seara asta. Detalii, aici. Eu nu spun decât că este vorba de folk pe versurile lui Nichita şi că merită mers.

Pe blogul lui Dinu Lazăr am văzut că mâine se deschide altă expoziţie, la Dristor 1. Organizator: oraşul.ro. Detalii, aici.

Pentru 4 martie, ar merita ascultată puţină muzică irlandeză, detalii aici. Am ascultat de curând aşa ceva, în GreenHours, poate chiar trupa care cântă joi.

Tot pentru azi, deja anunţatul concert din Mojo cu Eugen Cristea şi Atelier. Detalii aici.

Tot azi, o nouă ediţie Lecturi Urbane. Detalii, aici. Eu aflasem de noua ediţie de aici.

Peste toate, mâine, obişnuitul Folk frate.

Deloc în ultimul rând, Emeric Imre+ o parte din Set, pe 9 martie, ora 20:30, în Mojo. Detalii vor fii pe e-folk.

La an nou, club nou dar tot cu Emeric Imre!

Duminică şi luni discut cu Sorin care spune că sunt şanse mari să ajungă şi el în MoJo, la Imre. Luni deja afirmam că sunt 99,99(9) şanse să merg şi eu aşa că ieri, după ce am verificat ultimele comentarii la tură, pe la 7 seara, plecam de la birou spre centru.

Aproape de 8 eram la intrarea pe Gabroveni, merg până la capătul străzii şi... ia-l pe MoJo de unde nu-i! Nicio problemă! Mai dăm o tură că nu era deloc târziu, iar zăpada care cădea oferea un spectacol plăcut. Mă uit mai atent şi găsesc locul.

Intru şi, surpriză!, găsesc un spaţiu destul de vast care s-a dovedit a avea trei nivele. Urc şi sesizez că e prea linişte. Cobor şi, îndreptându-mă spre bar cu gând să întreb unde cântă Imre, sunt întâmpinat cu "Vă pot ajuta cu ceva?".

Sunt îndrumat către subsol, cobor scara în spirală lungă de nu se mai termină. Jos găsesc un spaţiu larg, înalt, nu foarte populat. Până să ajung la bar mă reperează oamenii de la E- Folk. Aflu că trenul cu care urmează să ajungă Imre are întârziere, concertul urmând să înceapă din cauza asta mai târziu decât era planificat. Curând am o senzaţie puternică: deşi nu-mi amintesc de unde, sunt convins că ştiu unul din tipii cu care mă intersectez. Mai târziu mi-am dat seama că este foarte probabil să fie o situaţie din categoria prieten al prietenului prietenului...

Până la sosirea invitatului serii timpul a trecut destul de repede şi plăcut. Bere discuţii, aflu o grămadă de lucruri de la organizatori. Printre altele, mi se atrage atenţia asupra instalaţiei de sonorizare din MoJo, instalaţie care poate înregistra prestaţiile live la o calitate foarte bună. Chiar am avut ocazia să ascult un fragment înregistrat astfel şi... sună fain! Întreb dacă şi-a manifestat vreun artist intenţia de a înregistra un album pe baza sunetului preluat din MoJo. Venind vorba de fum de ţigară mi-am amintit de eforturile pe care le făcea Edi pentru a păstra atmosfera respirabilă în clubul în care, cam cu un an în urmă, debutaseră serile E-Folk. Mi se spune că aici aerisirea este bună, la finalul concertului a trebuit să ajung şi eu la concluzia asta dat fiind că fumătorii din club aproape că nu se simţeau deşi existau în număr destul de mare. Deci, dacă eşti sensibil la fum dar vrei să asculţi folk, MoJo pare o alegere foarte bună.

Aflu că, marţea următoare (26 ianuarie), este invitat Dinu Olăraşu cu deschidere asigurată de Cătălina Beţa. Sper să ajung şi eu acolo nu de alta dar atât Cătălina cât şi Dinu au piese care-mi sunt dragi.

Reîntâlnesc oameni pe care-i simpatizez. Printre ei, Ştefan pe care nu-l mai văzusem de o grămadă de vreme. Totuşi, acum nişte săptămâni, la adunarea carpaţi.org din e.varză, am avut senzaţia că-l văd şi pe el dar a dispărut din raza mea vizuală suficient de repede încât să nu apucăm să ne salutăm.

20:52, Mariana (căreia, câteva minute mai devreme, fusesem tentat să-i povestesc mai exact ce s-a întâmplat în ultimele luni în viaţa mea) trece pe lângă mine anunţând "A venit!".

21:06, Imre urcă pe scenă şi începe cu o piesă pe care n-o ştiam: Două singurătăţi. Alte piese pe care nu le ştiam deloc sau pe care le ascultasem de puţine ori au fost: Decont (pe versurile lui Imre), Ploi (versuri scrise tot de Imre, piesă compusă undeva pe Ştefan cel Mare, introdusă de mărturisirea "iarna este anotimpul meu preferat"), Colindul ursarului (piesă din 1996 compusă pe versurile lui Păunescu), Colind cu sanie (compusă în 1988 pe versurile aceluiaşi Păunescu), o piesă din 1983 pe care nu am apucat s-o notez ("singura piesă pe care o cânt cu capodastru") urmată de încă o piesă necunoscută pentru mine, Balcaniada, o baladă maramureşană pe versurile lui Ion Voicu, În mii şi mii şi mii (asta apucasem să o ascult pe youtube, într-o postare făcută de Mi), Dincolo. Cam astea au fost, pentru mine, noutăţile.

S-au mai cântat Jurământ (piesă după care Imi a precizat că a stat aproape 10 ore pe tren între Cluj şi Bucureşti), Ramuri de lumină, Of, Doamne ceaţa e târzie, Mult prea mult (tot pe versuri Imre), Gara (scrisă, muzică şi text, într-o permisie), Rană şi cuţit, Oraţie de nuntă (piesă pe care am avut senzaţii amestecate şi gânduri la fel, le-am lăsat pe toate să treacă... gânduri intruzive să fie, dacă vor ele neapărat!), Muntele, Povestea cavalerului cu brici. Înainte de pauză s-a cântat Scrisoare supărată după care din public s-a auzit: "De ce nu ai spus că vei cânta Scrisoare supărată? Doream s-o înregistrez.".

Pauza lui Imre a fost cam între 22:15- 22:40. Curând după revenirea lui pe scenă, a cântat Bună varianta rea urmată de o nouă piesă maramureşană cântată împreună cu Cristina Şoloc. Imre îşi ia din nou o mică pauză, Cristina rămâne pe scenă şi, printre altele, produce momentul porno al concertului. :)

Revine Imre şi auzim Nebun de alb urmat de Noapte de unul singur ("Cine ştie, cine ştie? Drumul rătăcit spre tine?"). Ceva mai devreme îl văd în club pe Eugen Avram care, după Insula, îl înlocuieşte pe Imre pe scenă.

Era 23:40 şi auzim Cântec pentru tine (moment în care, în mod straniu, gândul îmi fuge la o tipă măritată), Te-aş înţelege din priviri ("de ce iubirea mea mai există, tristă?") şi, în încheierea minirecitalului Eugen Avram, o piesă care-mi stârneşte amintiri: Fata pe role ("desigur, ea nu ştie ce-a făcut" când mi-a spus "ai şansa vieţii tale, ia-mă de mână!" în timp ce încerca să-şi ţină echilibrul pe role; da, se pare că n-o pot uita de tot, că din când în când simt nevoia restabilirii unei relaţii deşi nevoia asta nu pare să fie chiar o treabă bună).

Peste 15 minute Emeric Imre revine pe scenă şi încheie recitalul său cu Condamnare la toamnă, La 3 şi 14 (versuri Nichita Stănescu), Război ("nimic nu mai înseamnă noi"), repetarea Scrisorii supărate (care este de data asta înregistrată, cu ocazia asta piesa asta a beneficiat şi de o coregrafie drăguţă) terminând cu "iubindu-te fără de moarte...".

00:18, urcă şi Ovidiu Mihăilescu pe scenă (despre el nu ştiam până acum că a locuit o vreme în Cluj), cântă Cipilica şi Lili după care, la 00:25, concertul se termină.

Ies curând din club, ajung în bulevard, nu mă lovesc de taxiuri aşa că o iau uşor pe jos spre casă. În pasaj la Universitate îmi reamintesc de expoziţia foto L` Oreal unde, mai devreme, observasem o poză tare aiurea reprezentând, sub titlul Babele, doar una dintre babe încadrată împreună cu alte stânci.

Deşi aveam senzaţia că am mers tare încet, am ajuns după fix 100 minute acasă. La 02:05 eram în casă, la 02:30 deja adormeam.

Cam aşa s-a derulat prima mea ieşire în Club MoJo. Chiar îi spuneam lui Sorin că simt nevoia să încerc o cârciumă nouă şi... uite că m-am simţit bine în ea. Ceea ce vă doresc şi vouă, în fiecare marţi, la serile E- Folk!

Ca o concluzie, a fost primul concert Emeric Imre sau Emeric Set la care particip în care nu s-a cântat Ilie de la sculărie.

Galeria foto bănuiesc că va apărea, ca de obicei, pe www.e-folk.ro

Folk veşti bune anul are!

În rezumat, clipul de mai jos zice că revine Emeric Imre în Bucureşti. Unde? În Club MoJo. Când? Marţi 19 ianuarie 2010, ora 20:00. Intrarea: 15 lei.

Impresii despre club nu vă pot transmite pentru că nu am trecut pe acolo până acum. Dar din ce am auzit pe la mai mult sau mai puţin apropiaţi, se întâmplă lucruri faine acolo. Cât despre echipa E- Folk, în caz că nu ştiţi deja că fac treabă bună, sugerez că merită să le acordaţi încrederea voastră şi să mergeţi la concert.

Şi încă un Imre...

Încă un cover...

Later edit: 15 decembrie 2009, nu ştiu cum m-am retrezit în minte cu "te-aş cere înapoi însă n-am cui te cere...". Ciudat, verificând de unde e textul constat că e chiar de aici... Şi încerc să nu caut simboluri...

Oraţie de nuntă

Pentru că-mi place piesa şi vocea...

Minţi simple...

Se dădea un om enervat că dezbaterea cu candidaţii la Cotroceni nu a mai permis difuzarea unei telenovele. Se dădea un alt om enervat mai degrabă de telenovelă decât de dezbatere.

-Nu se mai termină odată?
-De ce?
-Că nu-mi dă filmul.
-Şi ce dacă nu-ţi dă filmul?
-Mă enervează.
-Te-ai gândit că pe mine mă enervează, mai mult decât te enervează dezbaterea pe tine, filmul? În plus, o aşa tâmpenie de film poţi vedea chiar şi acum pe o grămadă de alte canale.
-După ce că nu ies nicăieri, nici la televizor să nu mă uit?
-Ce vină am eu că nu ieşi tu? În plus, aceiaşi tâmpenie de film o poţi vedea şi mâine. Ce atâta grabă?

Nu îmi mai amintesc puntea de legătură către alt element al discuţiei care suna cam aşa:

-Tu-ţi imaginezi cât mă costă pe mine toate tâmpeniile pe care le-aţi făcut???

Cineva s-a retras în altă cameră. Altcineva a rămas în faţa televizorului vizibil enervat de discuţie dar concentrat totuşi pe dezbatere.

Şi legat de finalul dezbaterii, m-a enervat pe mine ideea aia cu juratul pe Biblie. M-am gândit atunci că nici Turcescu, nici Geoană, nici Băsescu n-au ascultat Jurământul lui Emeric Imre...

"Vă jur cât mai poate jura unul care
Din naştere ştie să jure când vrea..."

Şi cu asta consider că am exprimat suficient de clar părerea mea în legătură cu acele jurăminte.

Alţi doi oameni, altă minte simplă...

-Eu nu îi înţeleg pe cei care spun cu convingere că muntele e viaţa lor.
-?!?
-Sunt multe alte lucruri care contează în viaţă, multe alte lucruri de rezolvat.
-Da dar dacă celelalte lucruri nu le poţi rezolva măcar să mergi pe munte.

Nu le poţi rezolva? Chiar aşa să stea lucrurile? Sau unii chiar au mintea simplă?

Vine Emeric Set în Mojo! :)

Comunicatul oficial, aici.

Mai jos există postarea mea iniţială scrisă aseară şi editată azi, 12 noiembrie 2009. :D

<<Când? Păi uite ce scrie în comentariul primit la o mai veche postare de-a mea:

"Buna

Daca tot iti e dor de Emeric set te asteptam marti 17.11.09 in Mojo (fostul Backstage) pe gabroveni 14 sa ii vezi si asculti."

Aşadar, să ne bucurăm! :)

Mulţumesc, Micky!>>

Emeric Imre din nou în Bucureşti... (Emeric Set în Iron City, 29 septembrie 2009)

După o săptămână foarte aglomerată uite că încerc să scriu şi cronica la primul concert Emeric Set la care am asistat în Iron City.

Ne promisesem (eu şi Sandra) de o grămadă de timp că vom merge la Imre. Aşa că am mers ea, eu, Andreea şi Ştefan. Concertul era anunţat la 22:00 dar, bănuind că va fi aglomeraţie mare, eu am ajuns mult mai devreme în speranţa că voi putea păstra nişte locuri. Deşi, sincer să fiu, mă aşteptam să fie deja atât de aglomerat încât să stăm în picioare sau chiar într-un picior. :D Credeam asta bazându-mă pe aglomeraţia neaşteptată pe care o găsisem cu o seară în urmă, la Cercei cu diamante.

La început nu erau prin club decât obişnuiţii locului, oamenii de la Folk, frate. Mai târziu a apărut şi Ioana (eram aproape convins că va ajunge şi ea la concert) care l-a ajutat pe Jonnie să decupeze biletele. Apucăm să schimbăm câteva vorbe după care ea şi-a văzut de treburi, eu mi-am văzut de gândurile mele. Mai târziu, căutându-l ea pe Imre, mă întreba dacă am sesizat unde e. Culmea, aruncându-mi privirea în dreapta, la 2- 3 oameni distanţă, îl văd şi o direcţionez pe Ioana într-acolo.

Mi se părea că ar fi cazul să apară şi fetele aşa că mă uit la ceas. Sesizez un apel ratat aşa că mă uit să văd cine e. Ştefan... Sun înapoi şi aflu că ar veni şi el la concert. Fain! Ne înmulţim! Apar fetele şi, după câteva vorbe schimbate, îmi dau seama că mi-e tare cunoscut chipul Andreei... Da, aşa era, ne ştiam de anul trecut, de la Folk You. Fusese şi acolo cu Sandra. Plăcute amintiri au rămas după acele zile...

Sandra protesta în glumă pentru faptul că o fac tot timpul puştoaică. Aşa că sunt obligat să ţin cont de "supărarea" ei şi să-i răspund: "Bine, mamaie! Nu te mai fac puştoaică" :D

Mai târziu se aude sfârşitul de la Invocaţie. Şi întreb cine-mi dă şi mie foc... Mă-ntreabă de ce şi-i spun că vreau şi eu să renasc din propria-mi cenuşă. Aflu că e tentată şi ea să ardă în condiţiile astea... Metafore...

Puţin înainte de 22:00 începe concertul. În deschidere, Mihai Boicu şi încă un tip (amândoi fiind auziţi şi duminică, la Pariu pe Prietenie). Mihai se pare că a câştigat aprecierea multora... A cântat câteva piese între care deja cunoscutele pentru mine Nu sunt de vină eu şi Metaforă. Plăcută prezenţă!

22:10, intră Emeric Set. Ştefan apreciază că e prost aşezat bateristul exact în spatele lui Imre dar eu am apreciat că dimensiunea scenei din Iron nu permitea un aranjament mai bun. Tot Ştefan remarca mai târziu că într-o sală mare trupa nu putea să ceară o bere din public. :D O altă remarcă de-a lui s-a referit la dimensiunea clubului care se umple destul de lejer doar cu trupa invitată să cânte+ prietenii apropiaţi... Aşa e, în Iron City atmosfera e destul de intimă...

Încep cu Of, Doamne ceaţa e târzie, Ramuri de lumină, Jurământ apoi cam pierd şirul pieselor. Mai notez, mai înregistrez...



Înainte de pauză, o surpriză... Oraţie de nuntă (am înregistrat-o într-o stare de calm incredibil, se pare că are dreptate Andreea când spune că piesa devine tristă doar dacă o investim noi cu capacitatea de a ne întrista) urmată nu de Ilie de la sculărie, cum eram obişnuit din alte concerte, ci de la fel de vesela Scrisoare supărată...



În pauză s-a auzit o piesă a Cristinei Andrieş şi a fost destul de interesant s-o aud după ce o remarcasem pe Cristina prin club... După fiecare revedere parcă-mi devine din ce în ce mai simpatică fiinţa asta...

Revine pe scenă Imre cu trupa. Pe Povestea cavalerului cu brici se face remarcată vocea Adelinei Boloţ. În rest nu prea s-a auzit. S-a auzit în schimb vocea superspecială a lui Răzvan Crivaci. Fenomenală fiinţă!

Printre piese Imre a avut grijă să strecoare şi mici poveşti legate de Cenaclul Flacăra... La fiecare spectacol, alte poveşti... Cred că are o rezervă inepuizabilă...

Mai târziu s-au auzit şi Condamnare la toamnă (ce plăcut e să constaţi că oamenii de lângă tine se bucură în egală măsură că pot cânta o piesă care le este foarte cunoscută), Ilie de la sculărie, Bună varianta rea, Insula. Curând spectacolul se termină... La bis se reia Nebun de alb iar publicul îşi face minunat treaba.



Era 00:35 când ne retragem din club, după terminarea concertului. Andreea aprecia că a fost frumos dar că, în acelaşi timp, uneori a fost trist. Înţeleg oarecum ideea, şi eu am fost trist la cele două concerte Imre din 100 Crossroads... Luându-mi rucsacul de jos (care făcuse o săptămână de când îl purtam; mare minune că am mai găsit modelul identic cu cel atât de tocit în diversele ieşiri prin oraş; faptul că am ales să cumpăr exact acelaşi model probabil spune ceva despre mine... de bine? de rău?) constat că e ud. Probabil se vărsase vreo bere prin preajmă... Urcăm în stradă, Ştefan se urcă pe motor, fetele iau un taxi iar eu plec agale, pe jos, spre casă... Până acasă rucsacul se uscase destul de bine iar eu mă aerisisem. Şi mi-a prins bine pentru că, imediat după plecarea din club, mi-a fost un pic rău...

Peste 2 ore (da, chiar am mers incredibil de încet) ajungeam acasă pregătit sufleteşte să revin în Iron peste vreo 18 ore.

Fotografia şi filmările sunt făcute de mine.

Un fel de-a mai lungi cea mai frumoasă zi...

... ar fi să reuşesc să povestesc câte ceva despre ea... Ei bine, deşi vremea nu părea prea bună am plecat totuşi spre Comana. Am făcut aproximativ 100 km pe biciclete plecând de acasă pe la 8:30 şi sosind înapoi la 20:10. Am avut nori, am avut ploi, vreme rece şi un pic de vânt dar am fost cu toţii binedispuşi şi ne-am bucurat în egală măsură de ieşirea asta. Am fost 6 (Andrei, Cristi, Ionel, Daniel, Cristi şi eu) pentru că, din păcate, al şaptelea (Vulupe) a rămas până la urmă acasă. Le mulţumesc tuturor pentru atmosfera creată! Deşi acum sunt rupt de oboseală (au trecut ani de când nu mai pedalasem atâta într-o zi; mulţumiri lui George Hari Popescu şi Ruxandrei pentru reîmprietenirea mea cu bicicleta! :D), vorba Ţapinarilor, sunt fericit şi mă simt bine.

Şi după aşa tură, nimerind ai mei întâmplător pe TVR 3, am avut ocazia să-l revăd pe Emeric Imre cântând într-o emisiune despre Cheile Turzii. Inutil de precizat că una din piesele cântate a fost Muntele.

La aşa zi, aşa seară... Faină! :)

Acum aştept să apară pe masă nişte carne prăjită. Sunt rupt de foame!

Vă doresc tuturor o săptămână faină!

Încă o seară faină...

E clar, oraşul a avut ceva cu mine săptămâna asta... :D Mi-a oferit pentru fiecare seară câte o ocazie de ieşit în oraş. Recapitulând, luni a fost seara InDArt în Iron City, marţi tot în Iron a venit Imre, miercuri a fost seară de-a dreptul specială Folk, frate (cu Tivodar, Cristina Andrieş, Crina de la Măr Verde dacă am reţinut corect, plus obişnuiţii Jonnie, Mysha, Fram, Nicoleta, Teddy, Bodi) de la care cu greu m-am dat plecat (şi acum n-a mai fost nimeni lângă mine care să mă deturneze din drumul către casă printr-o discuţie interminabilă; da, este forma prin care spun că, miercuri seară, eram mai singur decât mă obişnuisem în ultimele săptămâni de Folk, frate; totuşi, n-a fost nimic tragic în asta, a fost doar mai puţin vesel), joi am venit direct acasă şi am adormit urgent, vineri a fost plimbarea cu bicicleta (8,6 km plimbarea oficială plus drumul casă- birou, birou-TNB şi TNB- casă) iar azi abia m-am întors de vreo 30 de minute de la concertul Ţapinarii din Club A (nu mai trecusem de secole prin A, cred că din vremea în care mergeam cu Putin la serile de alternativ...).

Iar mâine... sper să nu plouă de dimineaţă astfel încât să avem curaj să plecăm către Comana.

Cât despre cronicile întârziate rău de tot, acum îmi amintesc că mai am două poveşti pe care nu le-am început, cele două poveşti despre concediul petrecut ca la carte, la munte şi apoi la mare...

Dar parcă e mai greu să povesteşti tot ce trăieşti când viaţa începe să ţi se umple... Măcar să fie la fel de plină de evenimente şi perioada următoare! :D

Ieri... Azi... Mâine?

Ieri, ajungând la Universitate, îmi intersectez drumul cu un nene... Câteva secunde mai târziu îmi dau seama că-l cunosc de undeva... Apoi îmi amintesc că mi-a fost profesor în geografie... Încep să uit oamenii de acolo şi, într-o oarecare măsură, asta mi se pare o treabă bună... Întâmplător e un profesor cu care am avut ceva probleme prin anul II din cauza unor încurcături de care sunt în prea mică măsură vinovat...

Azi plec spre birou şi, prin metrou, văd o domnişoară care avea vizibile etichetele de la bluză (sau cum s-or fi numind chestiile alea mici de pânză pe care scrie măsura şi instrucţiunile de spălare). Un gest firesc ar fi fost să-i atrag atenţia şi s-o întreb dacă-mi permite să i le aşez astfel încât să nu mai fie vizibile. Ei bine, un gest firesc pentru alţii, eu nu reuşesc să-l fac. :( În câteva luni e a doua oară când mi se întâmplă asta. Întrebarea care s-ar pune se leagă de motivele pentru care în astfel de situaţii aleg non- acţiunea... Să-ncerc un răspuns? Nu ştiu dacă aş reuşi acum să mă concentrez pe problema asta...

Seara plec târziu de la muncă (după ce am mai scris câteva rânduri la tema pentru acasă) şi renunţ la ieşirea în Big Mamou. Probabil un pic de teamă de nou deşi acolo se întâmpla un eveniment folk. Motivul pe care-l invoc eu este legat de ieşirea pe bicicletă de mâine, ieşire care cere puţină odihnă... Totuşi, când m-a sunat Ioana să-mi spună că e acolo mi-a părut rău că n-am mers şi eu... Pe partea cealaltă sunt atâtea evenimente la care merită să mergi încât nu poţi ajunge chiar la toate. Oricum, m-a bucurat telefonul Ioanei cu atât mai mult cu cât a avut grijă să-mi anunţe cu ocazia asta şi concertul Emeric Imre de săptămâna viitoare, din Iron City.

Mâine sper să ajung la timp la Arcul de Triumf. Mi-a spus Gabi că plecarea e la 18:30 deci, în principiu, pot ajunge chiar dacă plec de la muncă la 18:00. Că ne vom vedea sau nu acolo e mai puţin important. Important e să fie biciclişti cât mai mulţi care să onoreze Ziua fără maşini. Este posibil să mă revăd cu ocazia asta şi cu un vechi prieten. Ar fi plăcut. :) Cândva pedalam împreună de la Câmpulung până-n Predeal... Scuze pentru sh şi tz din textul acela... Tripod nu se înţelegea cu diacriticele...

Tot ce-i al tău mi se cuvine mie (Folk, frate 9 septembrie 2009)

A trecut concediul aşa că am revenit aseară în Iron City. Asta deşi unele chestii întâmplate marţi seară şi în cursul zilei de ieri m-au făcut să-mi cam treacă pofta de spectacol. Totuşi, pentru că puţin după 20:00 am fost sunat (pe când îmi terminasem treaba pe care o aveam programată şi, oarecum nehotărât, mă-ndreptam spre metrou) şi mi s-a spus "vreau să merg în Iron", programul serii a devenit clar şi poate e mai bine aşa...

Ajung la Unirii pe la 20:30, mă întâlnesc cu ea şi ne punem pe vorbit. Analizăm două situaţii atât de diferite deşi pleacă de la date ale problemei asemănătoare. Curând ajungem în Iron, coborând scările pe o piesă a Tatianei Stepa (Şi totuşi există iubire...) moment în care amintesc faptul că am trăit vestea morţii acesteia cu tristeţe dar cu cât mai puţin patetism posibil.

În zona scenei nu l-am remarcat decât pe Jonnie. Mai târziu i-am sesizat şi pe ceilalţi: Mysha, Teddy, Alex cu Aurica lui, Nicoleta Pălărie, Fram.

Era deja destul de aglomerat. Trecând prin faţa scenei în drum spre bar am remarcat acolo, lângă boxă, chipuri cunoscute... Alexa, Adrian, parcă mai era cineva... Ne-am salutat scurt şi apoi, pentru că aveam multe de discutat, am căutat cu ea un colţ în care să vorbim cât de cât liniştiţi. Până să-l găsim ea mă atenţionează că cineva mă salută insistent. Remarcasem salutul dar, nu ştiu de ce, eram absolut convins că nu mi se adresează. Când m-am apropiat mi-am dat seama că era un alt chip cunoscut, Mariana. N-o mai văzusem de ceva luni, probabil de la concertul Daniel Făt din 100 Crossroads. M-a bucurat revederea. Am profitat de ocazie şi am întrebat când se vor relua serile folk din 100 Crossroads. Am înţeles că serile respective se vor muta în alt club aşa că merită urmărit blogul de aici pentru a afla în timp util detaliile. Deocamdată E- Folk anunţă, pentru 13 septembrie 2009 ora 18:00, o nouă seară de muzică şi poezie sub titlul Pariu pe prietenie. Dacă aseară v-au plăcut Icarus aveţi ocazia să-i reascultaţi duminică. N-am ajuns niciodată la Pariu pe prietenie dar s-ar putea să apar pe acolo duminica asta...

După seria asta de saluturi ne-am retras şi, printre întrebări despre folk, s-a strecurat o continuare a discuţiei de marţi. Aproape de 22:00, când Folk, fraţii s-au urcat pe scenă, ne-am mutat şi noi în zona din care spectacolul putea fi văzut. Ea a mai prins un scaun aşa că am avut şi eu ocazia să n-o mai percep ca fiind foarte înaltă. :)

Cam o oră, până la retragerea ei, nu prea am ţinut minte ce s-a cântat. Ştiu doar că atmosfera era plăcută, ea remarca cât se distrează oamenii de pe scenă (şi, privind atent ce se întâmpla acolo, uneori chiar am remarcat faze haioase), berea curgea pe gât, vocea mea era mult mai vioaie faţă de serile Stufstock-ului, mă simţeam bine într-un mod special pe care nu reuşesc să-l descriu. Şi nu reuşesc să-mi dau seama dacă se întâmpla pentru că era lângă mine acea fată care, cu doi ani în urmă, mi-a făcut o foarte plăcută surpriză într-o noapte de vară sau pentru că a fost o seară mai frumoasă în Iron City. Cred că a fost prima seară Folk, frate la care a participat. Şi părea să-i fie greu să se hotărască să se retragă spre casă. Dar cum drumurile noastre către case mergeau în direcţii diferite a preferat totuşi să se retragă la timp pentru a mai prinde mijloace de transport. Destul de la limită, la fel cum se întâmplase şi marţi seară.

Acum, muzical vorbind, am reţinut cam aşa... După primele piese cântate de echipa Folk, frate a urcat pe scenă, plăcută surpriză şi primă audiţie pentru mine, Mihai Băcanu, un tip care a cântat chestii populare (Maria Tănase, Tudor Gheorghe cu Au înebunit salcâmii...). Aproape de plecarea ei, stranie coincidenţă (pentru că tocmai îi spuneam ceva de piesa asta) s-a auzit una din piesele mele favorite din cele des cântate la Folk, frate: Cântă cucul.

Puţin mai târziu, pe când mă aşezam pe scaunul încălzit de ea, s-a auzit Verginica. Parcă m-am bucurat mai mult de versiunea celor de la Folk, frate decât de recitalul Timpuri Noi din Vama Veche.

După Verginica a fost anunţat concertul Emeric Set din Iron City de marţi 29 septembrie 2009. Imediat după anunţ, moment lacrimogen cu Nebun de alb. După asta, preţ de câteva piese care de obicei nu-mi provocau emoţii extreme, am tot plâns. Cred că de vină era starea mea ciudată calmată la început de prezenţa ei dar care a ieşit la suprafaţă când am rămas singur... "Ne răscoleşte timpul, femeie...", "A venit, a venit toamna..." s-au cântat înainte de recitalul Nicoletei Pălărie petrecut cam între orele 23:15- 23:45. Îi povestisem ei despre vocea faină a Nicoletei şi sper să vină şi ziua în care să se convingă de faptul că nu exageram lăudând-o. Nico a cântat Gândacul Cătălinei Beţa (altă piesă care mi-e tare dragă), Nicio stea de la Laura Stoica, Câmpuri aurii de la Narcisa Suciu strecurând printre ele deja cunoscutul "Şi-am să ard în iad pentru tine...". Firesc, s-a anunţat din nou concertul Nicoletei din 19 ianuarie 2010.

Au urcat apoi pe scenă, pentru prima dată în Iron City, deja pomeniţii Icarus. Au avut un scurt program de cover-uri care a cuprins Opreşte-mă la tine, Cântec cu haiduci, Adio deci pe curând şi încă o piesă.

După ei s-a reîntors pe scenă echipa Folk, frate iar Nicoleta s-a retras din club. Am mai ascultat Persefona (pe care Jonnie a rebotezat-o după animăluţul virtual pe care îl îngrijea Mysha acum 8 ani) şi Pseudofabula (Roşu şi Negru) după care am plecat spre casă.

Mi-au lipsit câteva voci mai rare în Iron City (Tivodar, Cristinissima, Ioana Munteanu, Dragoş Boeru, Alinele) dar m-am şi bucurat de momentele în care Aurica a fost o prezenţă importantă.

Am mers pe jos până la intersecţia cu Hristo Botev apoi am luat un taxi. Pe la 1 noaptea eram acasă, în pat. Şi am dormit destul de bine.

Făcând un rezumat lichid, a fost seara în care, spre final, am ajuns să fac o combinaţie interesantă: bere cu Pepsi.

În seara asta am din nou program, voi fi în Green Hours pentru concertul celor de la Trei Parale. Deşi sunt deja obosit după 3 seri în care am ajuns târziu acasă consider că merită efortul.