Picătura de bine a dimineţii

Uneori, într-o zi în care nu aştepţi nimic bun, apare elementul surpriză sub forma unei picături de bine... La serviciu, apare un client cu care mă văd destul de rar şi, pe negândite, omul îmi cere voie să mă întrebe ceva personal apoi, cu permisiunea mea, mă întreabă dacă sunt pasionat de munte... Aflând că sunt îmi spune că mi-a găsit profilul pe alpinet dar nu era convins că sunt eu... Îmi place când sunt recunoscut ca om de munte... E genul de moment în care regret un pic că ies din ce în ce mai rar sau poate nu voi mai ieşi niciodată...

Cu ani în urmă a mai fost un moment asemănător în care eu mi-am recunoscut pe alpinet un client cu care îmi plăcea cum colaborez, client cu care m-am revăzut apoi la DarkFest...

Mai aproape de prezent, un alt client, nu mai ştiu în ce împrejurări, a aflat că merg pe munte şi, din când în când, mă mai întreabă pe unde am fost sau pe unde-i recomand eu lui să meargă în concediu...

Nu sunt singurele surprize plăcute pe care le-am avut de-a lungul timpului din partea clienţilor. Colaborez cu oameni destul de plăcuţi. Totuşi, la locul de muncă, poate pentru că sunt eu prea pretenţios sau pentru că uneori ne batem joc de noi, percep relaţia cu clienţii ca fiind mai plăcută şi mai consecventă în comparaţie cu relaţia cu colegii şi şefii...

Carpaţii Orientali, august 2009

Cele mai bune poze făcute de mine în tura din august, aici.

Asta chiar e obsesie...

Se făcea că aseară, înainte de plecarea de la birou, simt că abdomenul mi se agită neliniştitor. Nici că se putea element mai clar care să decidă dacă merg sau nu în Iron City... Deci nu m-am dus... Am mers acasă şi am mai propus alpinetului câteva poze. Scorul de ieri e bun, 4 admise, una respinsă. Realist vorbind, adminul are dreptate, poza respinsă păcătuia din punct de vedere tehnic... Să vedem azi ce scor vom avea... Verific mai târziu. După ce urc tot ce mi-am propus o să organizez pozele într-un album şi mă voi lăuda pe-aici. :D

De fapt mă apucasem să scriu din alte motive. Unul ar fi că aseară m-am simţit pe neaşteptate destul de trist fără să pot identifica un motiv în prezent sau în trecutul recent... Melancolie blegoasă... Fapt e că starea asta mi-a stricat adormirea, m-am agitat ceva vreme în pat până să adorm. Iar dimineaţă...

Dimineaţă mă trezesc după un vis idiot... Se făcea că o aud vorbind la telefon cu cineva de la firma de telefonie mobilă încercând să lămurească nu ştiu ce treabă... Şi în conversaţie a fost la un pas să-şi rostească adresa apoi a renunţat apelând la adresa de e-mail. Aceasta, surprinzător, suna aproape la fel ca cea ştiută de mine dar avea şi o continuare "6000". Visul pare legat de nemulţumirea mea legată de faptul că, în singura ocazie avută, nu am reţinut un element esenţial din adresa ei şi de convingerea că nu mai primeşte de mult timp din ce în ce mai rarele mele e-mail-uri.

Trezindu-mă din visare n-am mai reuşit să readorm decât pentru puţin timp. În rest au început să mi se-nghesuie în cap gânduri...

M-am gândit la ideea de cuplu format din doi indivizi care, fiecare în parte, au valoare. M-am gândit că cei doi pot creşte asociindu-se. În momentul în care unul dintre indivizii implicaţi în potenţialul cuplu este prea puţin valoros atunci ideea de cuplu devine imposibilă. Da, recunosc că am trecut de perioada în care mă percepeam ca fiind suficient de bun încât să devin "tortiţa" unei femei valoroase. În teoria asta ar fi de dat şi o definiţie a valorii. Ei bine, aş da o definiţie relativ simplă: tot ce pare recunoscut de majoritate ca fiind valoare şi care, în acelaşi timp, nu-mi este specific mie. Autodevalorizare fără argumente? Sau simplă ascundere după deget?

Se dă o obsesie de ucis... Şi ce punem în loc? Ce a fost întâi? Obsesia (oul) sau absenţa unui înlocuitor pentru ea (găina)?

Bookfrenzy 2 prin munţi

Făcând o vizită pe alpinet.org uite peste ce am dat. Mi se pare o fotografie pe care trebuie s-o vadă oricine a citit Intermitenţele morţii. Corect?

Îţi place să râzi de pozele mele?

Dacă-ţi place, mai uită-te la una aici.