Eu sunt din neamul lui Făt Frumos... sau Adrian Ivaniţchi şi Eugen Avram în Mojo (3 mai 2011)

1 mai, seara, primesc obişnuitul anunţ despre concertul E- Folk de marţi, din Mojo. Urma să cânte Adrian Ivaniţchi alături de Eugen Avram. Dacă Eugen Avram am mai auzit din când în când, inclusiv în atmosfera de sufragerie nefumătoare din Mătăsari, Ivaniţchi nu mai auzisem de foarte mult timp, probabil de la Folk You 2008. Era clar că merită mers la concert.

Vine ziua de marţi, nu mă simţeam nici prea bine, nici prea rău, nici prea liber, nici prea ocupat aşa că am lăsat pe seară decizia legată de felul în care voi petrece finalul zilei.

Verdict final: ajung în Mojo. Pe drum văd o tânără pedalând cu chitara în spate. Interesantă imagine! :) Găsesc în Mojo o atmosferă suspect de calmă. Dacă nu aş fi văzut destul de repede artiştii serii mişunând prin club aş fi putut crede că a apărut în program o modificare de care nu am aflat. Mă apuc să torc gânduri în aşteptarea concertului.

Eugen Avram urcă pe scenă, am crezut că mai are ceva de verificat la sunet dar... urcase ca să cânte deja. Fără playlist, aşa cum am senzaţia că procedează la fiecare concert. De aici rezultă că piesele se succed mai mereu într-un mod surprinzător. De data asta a cântat:

Mi-e dor de tine, o piesă despre care am constatat aseară că este... trebuincioasă. În fiecare zi TREBUIE să ai ceva de spus... Aşa să fie? Sau sunt de vină eu pentru că tratez cuvintele într-un stil prea concret? :)

Cântec şoptit, o clasică Poesis pe care cred că a auzit-o cel puţin 1 % din populaţie (mă gândesc aici la posibila exagerare a acelui grup Facebook care se referă la cei doar 1 % care NU ascultă manele).

Dacă ai ghici, înainte de care Eugen Avram preciza că sunt piese pe care el nu le poate cânta pentru că se plictiseşte de ele înainte să le termine (Mielul a fost dat ca exemplu).

Indiferent, a doua piesă marca Eugen Avram a serii, urmată de Hai noroc, Cântec pentru tine (îmi amintesc acum cum Mi aştepta hit-ul la teatrul de vară, la acea seară folk la care ne-am văzut prima dată în urmă cu vreo 2 ani dacă-mi amintesc corect) şi Te-aş înţelege din priviri.

A urmat o piesă care mă enerva crâncen înainte dar care acum am rumegat-o încet şi am constatat că nu are efecte cu adevărat negative: Cadoul visat.

S-a auzit apoi o dedicaţie de la Vali Sterian pentru guvernul actual: Cântec de oameni.

Trecerea către recitalul lui Adrian Ivaniţchi, artistul pentru care venisem în mod special în Mojo, Eugen Avram a făcut-o prin clasica piesă a lui Dan Andrei Aldea, Om bun.

Surprinzător, Adrian Ivaniţchi a început recitalul cu cea mai cunoscută piesă a sa: Arsura. Gata? Putem să plecăm acasă? D

S-a continuat cu Balada lui Mil urmată de Amintirea Paradisului.

A existat şi o piesă nouă pe care chiar n-o ştiam: Tânăr şi acum. Totuşi, un search rapid ne arată că piesa este cântată de vreo doi ani. Poate era în Bucureşti cântată pentru prima dată... Mai cred că există viaţă socială???

Următoarea piesă mi-a atras atenţia prin titlul pe care nu-l înţelesesem din prima: Rondelul sfintei fără sfânt. După Rondel a venit războiul la Amiază. Plâng melodios doamnele cu voal?

La cererea unei fiinţe dintre nedrept de puţinii spectatori a urmat o piesă veselă. Adrian Ivaniţchi a ales Scrumbia afumată cu un text haios, oarecum previzibil, tradus dintr-un autor francez dacă am reţinut corect. În cea mai deprimantă stare posibilă şi tot zâmbeşti un pic dacă auzi Scrumbia afumată. Bine, nu era cazul meu, venisem suficient de bine dispus încât nici piesele ceva mai triste nu au reuşit să mă arunce-n melancolii...

Era un mare perete alb, gol, gol, gol
De perete o scară, înaltă, înaltă, înaltă
Şi jos, scrumbia afumată, uscată, uscată, uscată
El vine ţinând în mâinile sale, murdare, murdare, murdare
Un ciocan greu cu un cui, ascuţit, ascuţit, ascuţit
Şi un ghem de sfoară gros, gros, gros
El se suie pe scara înaltă, înaltă, înaltă
Şi bate cuiul ascuţit toc, toc, toc
Sus pe marele perete alb, gol, gol, gol
Dă drumul ciocanului care cade, cade, cade
Leagă de cui sfoara, lungă, lungă, lungă
Şi de capătul ei scrumbia afumată, uscată, uscată, uscată
El coboară scara înaltă, înaltă, înaltă
O ia cu ciocanul greu, greu, greu
Şi apoi pleacă departe, departe, departe
Şi de atunci scrumbia afumată uscată, uscată , uscată
La capătul acelei sfori lungi, lungi, lungi
Lin se leagăna mereu, mereu, mereu
Am compus această poveste simplă, simplă, simplă
Ca să se înfurie oamenii gravi, gravi, gravi
Şi să se bucure copiii mici, mici, mici
Şi să se bucure copiii mici, mici , mici

Sursă text: http://www.versurimuzica.ro/Scrumbia_afumata-versuri-Adrian_Ivanitchi-3499-313069

Au urmat câteva minute de neatenţie din care am reţinut felii de text: un stingher, alt stingher nu pot face doi... unu şi cu unu fac doi oameni singuri, asta am ajuns după care am "citit" o Fişă personală. Eu sunt din neamul lui Făt Frumos? Piesa asta o reţinusem dintr-un alt concert, probabil de la acel Folk You sau poate de la vreun Om Bun...

Ivaniţchi ia o pauză de care profită Eugen Avram, în avantajul puţinilor spectatori. Cu prima piesă din partea a doua a recitalului său îmi dă ocazia să revin asupra unui moment din mai 2004 în cara Fata pe role (simbol al primăverii, ca şi ghiocelul, conform sugestiei lui Eugen Avram) N-A trecut în viteză şi NU mi-a zâmbit... Viteză nu avea cum să aibă deoarece evolua prudent, agăţată de braţul meu iar de zâmbit... oare mi-o fii zâmbit vreodată? Oricum, într-o oarecare măsură (în sensul că pe role o fată este parcă mai atrăgătoare, corpul ei fiind mai bine pus în valoare), piesa asta ar putea să vorbească şi despre fata pe bici(cletă). Spun asta poate şi pentru că atunci aveam fata pe role în stânga şi bicicleta în dreapta, două fiinţe în egală măsură de reci şi colţuroase. Poate sunt puţin nedrept cu bicicleta când scriu astfel. :D

A urmat o poveste despre Încredere. Oare e rezonabil ce spune Eugen Avram? El spune că gelozia nu există pentru că, dacă sapi în spatele ei, găseşti o problemă de încredere...

A doua parte a recialului Eugen Avram s-a terminat cu Regăsire.

Revine Ivaniţchi pentru câteva piese... Într-una idioţii au arme... cel mai greu se procură o pâine...

Finalul, cu coveruri, conţine Yesterday şi Knocking on a Heaven Door.

Ultima piesă, Cântecul bufonului, l-a readus pe scenă şi pe Eugen Avram. Şi gata!

Mai trec câteva minute cu strângeri de mână şi cuvinte spuse sau auzite. Amestec de bucurii (Eugen Avram spunea că este cel care i-a propus lui Adrian Ivaniţchi să cânte în Mojo înaintea concertului de azi, ora 20:00, din Music Hall), tristeţi (dacă ştia că o să fie concurenţă între concertul din Mojo şi cel cu Pasărea Colibri la care se pare că au mers mai mulţi spectatori, Eugen Avram nu i-ar mai fi propus lui Adrian Ivaniţchi să vină cu o zi mai devreme în Bucureşti), îngrijorări (în ziua de azi nu mai ai curaj să-ţi laşi copilul singur), laude (la adresa instrumentelor şi a aparaturii folosite în Mojo pentru sunet), schimb de experienţă despre serile folk organizate în diverse locuri de oamenii adunaţi pentru o seară în Mojo... Peste toate, constat din nou că-mi face plăcere să strâng mâna unui om de folk. Probabil voi avea plăcerea asta încă multă vreme de acum încolo...

Printre cele deja menţionate alte cuvinte...

-Ce mai faci?
-Destul de bine.
-Mă bucur să aud asta.
-Am ceva planuri care pot să reuşească. Dacă ies e bine, dacă nu ies încerc şi altceva. Sunt şi probleme, lucruri care merg prost dar trec mai uşor peste ele.
-Să ştii că sunt oameni care au mult mai multe probleme.
-Ştiu dar nu mă compar cu ei. N-o să-mi compar niciodată problemele cu cele ale aurolacilor din canale. Mă uit şi eu cât de cât la nivelul meu sau chiar mai sus.
-Ştiu că erai cu creierii în toate părţile...

Aşa e... între timp mi-am mai adus acasă părţi de creier iar acum sunt centrat pe mai puţine probleme şi le tratez cu ceva mai multă coerenţă şi consecvenţă... Nu-i perfect dar e mult mai bine...

Poate ajung şi în seara asta la concertul lui Ivaniţchi (vezi afişul în stânga-sus). Iar dacă nu ajung eu sper să ajungeţi măcar voi. :)

N-ai nevoie de foarte multe...

Nu mai avusesem de mult timp, atât de aproape de mine, o fiinţă atât de frumoasă. Aproape 3 ore... 3 ore care au câştigat în frumuseţe prin ea, o domnişoară blondă, cu braţe subţiri şi piele albă, netedă, cu degete delicate care, din când în când, se jucau cu părul, o domnişoară cu voce plăcută şi un zâmbet deosebit. Mă gândeam aseară că ea, dacă i-ar fi ieşit lui Eminescu în cale, sigur l-ar fi inspirat. Probabil am revăzut-o de dimineaţă dar ceva-mi spunea că nu este ea, chipul nu mai afişa acelaşi zâmbet iar degetele nu mai păreau la fel de delicate. Totuşi, gestul prin care-şi rula părul pe deget părea acelaşi... O fi fost sau n-o fi fost tot ea, nu ştiu... Şi nici nu am de gând să fac o nelinişte metafizică din problema asta. :)

Trecând acum peste exerciţiul de admiraţie, să-ncep povestea celei de-a doua seri E- Folk din Casa cu cântec de pe Mătăsari 17.

De data asta invitatul a fost Ovidiu Mihăilescu, aşa cum deja se anunţase de data trecută. Recitalul mi-a dezvăluit din alte unghiuri, necunoscute mie până aseară, omul de folk Ovidiu Mihăilescu. Şi ce am aflat, din cântece rar cântate în concert şi din cuvintele care le introduceau, mi-a plăcut mai mult decât mi-aş fi imaginat. Iar mărturisirea legată de emoţiile avute indiferent de locul în care cântă şi de numărul mai mic sau mai mare de ascultători a scos în evidenţă, odată în plus, faptul că oamenii simt la fel indiferent de categoria socială sau profesională în care soarta i-a introdus.

Din piesele pe care le-am auzit mai des în trecut, aseară am reauzit Imperfect (cu textul scris iniţial pentru Make şi al său Folk Band Imperfect), Garduri şi borduri, Lili (a sunat mult mai interesant decât de obicei, Ovidiu fiind ajutat şi de chitara lui Eugen Avram), Fericit- Nefericit.

S-au cântat şi chestii mai calme, care ar suna mai puţin potrivit în cântări de club (sau cel puţin aşa sugera Ovidiu), un exemplu de acest tip fiind Carnavalul.

Un moment interesant l-a reprezentat piesa cu guru care arată... în Tantra Yoga, referirea la un cunoscut guru de-al nostru fiind în acelaşi timp directă şi discretă. Pe aceiaşi temă îmi amintesc piesa celor de la Sarmalele Reci, Tatiana. Nu m-aş fi gândit că un pseudoyogin poate ajunge sursă de inspiraţie pentru muzică bună.

După ce am auzit-o pentru prima dată la Folk You 2008, aseară am ascultat din nou Chinezoaica, una dintre piesele foarte bine primite de public. O altă piesă foarte bine primită a fost Căpşuni.

Printre piesele de dragoste (care, spunea Ovidiu, nu pot fi prezentate, ele fiind pur şi simplu piese de dragoste), am reţinut Ploaia albastră.

Legat de Cipilica, am avut surpriza să aud că textul este în câteva puncte inspirat din stilul lui Andrieş. Deşi prezentarea m-a făcut să ascult mai atent, nu am identificat legătura cu Andrieş.

O piesă despre mersul la cinema a adus în discuţie deja celebrul Eu când vreau să fluier, fluier, film în căutarea căruia au plecat mulţi şi... s-au rătăcit descărcând un altfel de film cu acest titlu, un film cu altfel de "fluierături". Deci colega mea de birou nu este singura care a luat ţeapă! :D

L-am pomenit mai devreme şi pe Eugen Avram. Acesta nu a venit ca simplu spectator. În afara contribuţiei la Lili şi la încă o piesă (sau poate era corect să spun câteva piese, nu am reţinut exact numărul intervenţiilor sale) pentru care s-a aşezat, cu o naturaleţe remarcabilă, direct pe parchet (nu-i de mirare dat fiind că, în precedentul concert din Mătăsari, Eugen povestea că, asemenea Alinei Zaharia, a avut ocazia să cânte într-un concurs între cluburi de munte), Eugen Avram ne-a povestit din nou despre Fata pe role şi ne-a picurat în urechi Cântec pentru tine.

Despre concert cam asta am avut de spus. Publicul, în cea mai mare parte, a fost format din chipuri cunoscute. Faţă de prima seară folk din Mătăsari cred că am fost mai puţini. Ce ştiu sigur este că au lipsit cei câţiva bulgari care veniseră atunci în România pentru un concurs.

De aseară nu am mai reţinut poveşti despre alte concerte de sufragerie, cu public puţin, cum am reţinut data trecută.

Un plus în organizare (asta în ciuda faptului că, la sosirea mea, Marian spunea că sunt în întârziere cu pregătirile deşi mie nu mi se părea nimic întârziat) l-a constituit faptul că berea nu a mai trebuit căutată prin vecini, fiind vândută chiar în casă.

Iar cu titlu de va urma, Edi mi-a atras atenţia că marţi, în Mojo, cu 15 lei intrarea, va cânta Baniciu. Se anunţă un eveniment fain la care sper să ajung.

Uite cum programul săptămânii următoare se clarifică... Marţi Mojo, Joi Negru Latent în Iron City (dacă-mi amintesc corect este trupa care a asigurat deschiderea la First Romanian Dark Fest, anul trecut; din păcate, din câte am aflat, n-a existat şi Second Romanian Dark Fest) iar vineri, încă nu ştiu unde, anunţata cântare Alex Nichita împreună cu Make şi Puiu Creţu.

Şi pentru că povestea celei de-a doua seri folk din Casa cu cântec este preferabil să aibă un final, amintesc că ultima (sau aproape ultima) piesă a fost o preluare din Dinu Olăraşu, N-ai nevoie de foarte multe... Joi seară am fost perfect de acord cu piesa asta. :) Pentru câteva ore m-am simţit suficient de bine încât să gândesc că starea aceea era o formă de fericire.

La cald despre Casa cu cântec (Mătăsari 17)

Prin efortul domnului Vulpe (pe care mă bucur că, în sfârşit, l-am cunoscut) şi al echipei E- Folk (pe care o ştiam de mai multă vreme), în seara asta s-a inaugurat o, sperăm noi (public şi organizatori), lungă serie de concerte folk în casa din Mătăsari nr. 17. Frecvenţa acestor concerte se doreşte a fi la două săptămâni iar următorul invitat aud că va fi Ovidiu Mihăilescu.

După ce joi seară anunţasem pe Facebook că prezenţa mea la concert se transformă din posibilă în aproape sigură, iată-mă vineri seară plecat de la birou (unde am mai zăbovit pentru câteva chestii personale care se cereau rezolvate în linişte) direct către Str. Mătăsari. Pe o hartă de pe yahoo am văzut unde se află acest număr 17 aşa că mi-a fost destul de uşor să mă orientez.

Până să observ eu că aproape am ajuns la numărul 17 îl văd pe Edi aşa că era deja inutil să verific numărul. Lângă el, parcă în chip de comitet de primire, Ovidiu Mihăilescu. Fiind eu pentru prima dată acolo mi-a prins bine să fiu ghidat. Intru în casă, mă vede şi Micky, mă ghidează spre camera în care urma să se cânte apoi îmi aruncă o pernă. Elementul inedit la seara folk din Mătăsari este reprezentat şi de faptul că publicul stă pe jos, pe perne şi saltele. Alt element inedit este faptul că amplificarea funcţionează doar pe chitară, vocea auzindu-se exact aşa cum iese din gura celui care cântă. Un alt element fain este că se fumează într-o cameră apropiată de intrare dar nu se fumează în camera în care se cântă. Mai pot spune că nu este genul de cântare de cârciumă pentru că, în casă, nu există bar. În schimb am înţeles că se găseşte bere prin vecini.

Curând îşi face apariţia şi Marian pe care, surprinzător pentru mine, îl recunosc când mă salută. După încercarea de a ne cunoaşte în acea tură făcută cu ăla micu la Comana, după absenţele mele la Lecturile urbane, uite că a venit în sfârşit vremea să-l cunosc!

Nu trece mult timp şi apare invitatul serii, Eugen Avram. Probele de sunet erau deja făcute (se ocupaseră de asta Edi şi Ovidiu) aşa că, după ce au mai fost aşteptaţi câţiva spectatori întârziaţi, a început şi cântarea, undeva pe la 21:15.

Despre ce a cântat Eugen Avram nu am prea multe de spus. Au fost, în mare parte, piesele obişnuite în concertele lui (apropo, marţi, la concurenţă cu seara trupei Ţapinarii din Mojo, seară la care voi participa şi eu, Eugen Avram cântă şi el într-un alt club). Am aflat despre Cântec pentru tine că a avut un succes nebun la o competiţie între cluburi de turism organizată prin 1995 în Durău. M-am trezit emoţionându-mă pe Vreau să te uit (urăsc genul acela de stare dar trebuie să recunosc că au şi stările astea farmecul lor atâta vreme cât nu durează prea mult), m-am bucurat de felul superb în care Eugen Avram a colaborat cu publicul pe Fără petale, am aflat cum cânta Vali Sterian Amintiri cu haiduci (cu capodastru, folosind acorduri mai complicate faţă de ce se aude în numeroasele preluări ale piesei), am aflat că pe ultimul album Eugen Avram (sau următorul, nu am reţinut exact) ultima piesă va fi Îmi iau chitara şi plec, am ascultat spre finalul recitalului piese devenite obişnuite pentru începutul (Om bun) şi sfârşitul (Cântecul bufonului) concertelor, am văzut cum vreo 20 de oameni reuniţi într-o cameră destul de mică se pot simţi bine timp de două ore ascultând doi oameni şi două chitări (2+ 2 pentru că a existat şi un scurt moment în care Eugen Avram i s-a alăturat lui Ovidiu Mihăilescu în timpul scurtului său recital).

Regretând un pic faptul că nu am anunţat şi eu cunoscuţii pasionaţi de folk, închei cu o concluzie: Mă bucur că am fost acolo şi, aproape sigur, mă voi întoarce acolo peste două săptămâni pentru concertul Ovidiu Mihăilescu.

Dar până la noua seară folk din Mătăsari, E- Folk organizează marţi concertul Ţapinarii despre care am avut plăcerea să fiu anunţat pe Facebook, cu multe zile în urmă, chiar de Ţapinari. Dar concertul acesta îl amintisem deja! :)

Să ne revedem cu bine! :)

PS: Pentru că se doreşte o cronică scrisă la cald, sigur am omis elemente interesante. Prin urmare, cititorii sunt liberi să adauge detalii. :)

Muzici auzite în Mojo...

Profit de ocazie pentru a anunţa concertul de marţi care are următorul afiş:


iar ca prezentare oficială, următorul text:

"Martie, primavara, ghiocei, martisor toate astea sunt doar in calendar si in mintile noastre deoarece afara inca ninge.
Pentru a incalzi macar sufletele noastre e-Folk Events impreuna cu Clubul MoJo BritRoom va provoaca la o noua seara plina de “Povesti Folk”.
Am avut in ultimele luni povesti cu “Spiridusi si Zane”, “Povesti de Munte”, “Povestea celor 4 Muschetari” si multe altele. Acum e timpul sa ne amintim de copilarie si de povestile frumoase cu exploratori si aventuri frumoase.
Pe 16 Martie 2010 va invitam pe toti alaturi de noi la o seara numita “Expeditie in Delta Lunara”.
Dupa cum bine stiti de ceva vreme Raul Carstea si Constantin Neculae au lansat albumul “Delta Lunara”
Vor veni in fata Dvs. cu piese frumoase, piese de suflet.In rolul exploratorilor vor fi deja obisnuitii nostrii prieteni Puiu Cretu, Ovidiu Mihailescu, Eugen Avram si Dan Caramihai.
Lor li se vor alatura pe scena Raul Carstea si Constantin Neculae. Impreuna va vor purta usor catre un taram cu muzica si voie buna.
Nu vor lipsi din repertoriul serii: Despartire in Flori, Cipilica,Cantec pentru Tine, cantece Aromane si bineinteles piese ce apar pe albumul “ Delta Lunara”.
Despre Raul Carstea putem spune doar ca il stiti cu siguranta inca din 1984 din Cenaclul Flacara unde canta piesa “Invatatoarea Mea”. Impreuna cu Constantin Neculae au fost nominalizati de catre Radio Romania Actualitati la Premiile muzicale Radio România Actualităţi 2010 la categoria “Cel mai bun Album Folk” si “ Cel mai bun cantec Folk”.
Pretul biletului este de 10 Ron. Biletele se pot achizitiona de la intrarea in club.
Ora de incepere a concerului: 20:30
Partenerii media ai evenimentul: Radio Lynx, ForeverFolk, FolkBlog, 4Arte, Mixul de Cultura, Radio3net Florian Pittis, InConcert, Muzica buna, Metropotam, iConcert, Folk4Me, Let’s Rock, GoingOut LifeStyle.
Pentru contact & rezervari : 0727.126.620 / 0760.263.496"

Şi, mai departe, piesele care îmi atrăseseră atenţia marţi:



şi



Şi dacă tot vorbim de Puiu Creţu, acesta, împreună cu fetele de la Lemn Dulce, are concert şi luni în Expirat.

Marţi, se cântă în MoJo...

Ca în fiecare marţi, un nou concert marca E- Folk. Tot de la 20:30, invitaţi fiind de data asta Ovidiu Mihăilescu (cel cu Garduri şi borduri), Eugen Avram (cel cu Fata pe role şi, vorba lui Mi, hit-ul Cântec pentru tine), Puiu Creţu (cel cu care Eugen a avut un "duel" superb în alt club, cu circa un an în urmă) şi Dan Caramihai (despre care nu vă pot spune nimic pentru că, din câte-mi amintesc, nu l-am ascultat niciodată).

Deci, Club MoJo, Str. Gabroveni nr. 14, 9 februarie 2010, ora 20:30, 10 lei intrarea.








Surprinzător, la butoane, în ultimul clip, tot de Edy dau. :D Prezentarea oficială a concertului, aici.