Sighișoara 5 – 7 septembrie 2026 pentru Sighișoara 10k

 

Era final de noiembrie 2025 când estimam data cursei de la Sighișoara și îmi rezervam cazare în așteptarea momentului când voi putea să mă și înscriu la concurs. Când s-a anunțat oficial ediția 2026 a Sighișoara10k am constatat că estimasem greșit data așa că luam în calcul să merg la Sighișoara două weekend-uri la rând, pentru a onora atât rezervarea inițială (pe care până la urmă am anulat-o gratuit) cât și a doua rezervare făcută în viteză, când am aflat exact ce și cum.

Pe 20 martie 2026 aveam rezolvată noua cazare, cu o săptămână mai devreme decât estimam în noiembrie, tot pe 20 martie m-am și înscris la cursa de 10k (în realitate cam 9,8k). Pe 16 iulie, tot socotind timp și bani, am decis să anulez ce rezervasem pentru weekend-ul de după cursă. Ar fi fost totuși interesant să stau 6 zile în Sighișoara, pentru că mai aveam zone de oraș de descoperit și poate apucam să urc și pe dealurile din jurul orașului.

Pe 7 și 10 august mi-am luat biletele de tren, mai aveam nevoie de bani doar pentru cheltuielile locale (mâncare, suveniruri) așa că nu eram prea afectat de faptul că nu îmi intrase încă salariul în momentul în care m-am suit în tren.

Inițial, pentru zilele fără cursă, îmi făcusem niște planuri mărețe cu pipăit Via Transilvanica, stejarii de la Breite, plimbat cât mai în exteriorul orașului dar pentru că urși și cățeluși, plus că oricum nu vizitasem încă orașul, până la urmă mi-am limitat oarecum deplasările.

În sfârșit, vine ziua de sâmbătă 5 septembrie 2026 și plec la 06:09 din București cu IR 1735 care era programat să ajungă la Sighișoara la 12:59. În realitate, a ajuns ceva mai târziu, prima poză din Sighișoara fiind făcută la 13:44, în fața gării, deci vreo 40 de minute întârziere s-au adunat.

Pe tren, intru în vorbă cu un domn care urma să parcurgă ceva prin abruptul Coștilei apoi conversez cu un alergător care mergea cu un grup spre Brașov, pentru un 5k. Prin urmare, până la Brașov nici n-am simțit cum trece timpul. Mai departe... mai căscam ochii pe geam, mai băgam ochii în telefon, nu era la fel de bine ca în timpul conversațiilor dar nici rău n-a fost, cel puțin nu m-am plictisit. La un moment dat în tren a urcat un grup de bicicliști care fuseseră la nu știu ce concurs și mai trăgeam cu urechea la ce povesteau ei.

Foto 1 - Racoș, din tren

Nu eram cine știe ce deranjat de întârzierea trenului pentru că programul zilei de sâmbătă era oarecum flexibil. 

Foto 2 - Gara Sighișoara

Prin urmare, mi-am amintit că aproape de gară ochisem pe hartă două locuri unde estimam că aș putea lua masa, având în vedere că mâncasem doar un pic în Gara de Nord, pe la 5:30. M-am dus spre stânga și am identificat rapid Top Grill Sighișoara, o terasă plăcută, care știam că are mici, crispy, cartofi prăjiți deci părea să fie exact ce îmi trebuia. 

Foto 3 - Haleala de la Top Grill Sighișoara

Cealaltă opțiune, din dreapta, era Autoservirea La Piață pe care, până la final, n-am apucat să o testez.

Mă opresc deci la Top Grill Sighișoara, mă pun la coadă în spatele unui grup de străini, îmi iau o bere (care nu părea să se fi vândut prea bine, având expirarea peste vreo 2 săptămâni) și îmi comand crispy cu cartofi (mă cam irită aștia care gândesc meniurile cum vor ei dar încerc să mă adaptez), plătesc, primesc un soi de cartelă care avea să beep când era mâncarea gata (asta mi s-a părut admirabil, că mâncarea se făcea la comandă, nu zăcea prin galantar până se răcea), până să se facă mâncarea cam terminasem berea așa că am mai luat una când beep, am mâncat cât am putut dar porția de cartofi s-a dovedit până la urmă mult prea mare. Crispy au fost cam ce mă asteptam să fie, cartofii prăjiți în schimb fiind presărați cu ceva care le dădea un gust interesant. Presupun că era vorba de boia dulce dar la fel de bine putea să fie orice altceva. Mă gândeam să întreb vânzătoarea ce pun pe ei dar până la urmă am plecat cu curiozitatea nesatisfăcută și cu ideea că aș putea reveni luni să mânănc aici. Una peste alta, am apucat să îi spun doamnei care servea că sunt bine organizați. La nivelul respectiv de preț, cred că e cam cea mai bună servire posibilă.

După masă am verificat harta și mi-am făcut traseul spre Pensiunea Nobil Medieval unde urma să dorm.

Foto 4 - Pensiunea Nobil Medieval, Sighișoara

Ajung destul de repede, orientarea mergând ușor, în condițiile în care și reținusem câteva detalii de pe hartă și nu trebuia să mă uit în telefon chiar la fiecare intersecție. Doamna de la pensiune mă conduce repede în cameră așa că, până la 18:00 când începea distribuția kiturilor de start, am avut timp să vizitez Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas și să mă obișnuiesc cât de cât cu atmosfera din cetate. 

Foto 5 - Sighișoara văzută din Turnul cu Ceas

Foto 6 - Forme din lemn pentru turtă dulce, secolul XVIII

(exponate din Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas)

Foto 7 - Primăria Sighișoara

După muzeu am trecut pe la Coralia Market, chiar peste drum de pensiune, de unde mi-am luat câte ceva de-ale gurii pentru momentele în care nu aș fi mâncat pe afară. Și la Coralia Market a fost bine, am găsit salam, brânză topită (făcută nici un km mai încolo, la fabrica Hochland pe lângă care trecusem), pâine iar doamna de la casă avea o atitudine plăcută. Cineva a observat și RVM-ul din dreapta intrării în magazin unde puteai recupera garanția la ambalajele SGR.

Mă întorc la pensiune unde stau relativ puțin, pasul următor fiind să merg în Piața Cetății să îmi iau kitul de start. După ce iau kitul revin la pensiune (drumurile pensiune – cetate și înapoi au fost destul timp diferite, la urcare nimerind drumul scurt cu scări iar la coborâre ocolind pe niște străduțe), las acolo punga pe care organizatorii o pregătiseră corect, personalizată, incluzând tricoul pe care îl achitasem opțional apoi revin în cetate și merg spre Scara Școlarilor unde urma să se țină proba de Up Stairs (la care înțelesesem că nu mă pot înscrie, dacă sunt deja înscris la altă probă, dar se pare că m-am înșelat așa că, luând în calcul să revin în Sighișoara și în septembrie 2027, am pus o întrebare organizatorilor pentru a profita anul viitor și de urcarea scărilor, dacă regulamentul se va dovedi că permite) la care am asistat deși nu era tocmai prietenoasă cu spectatorii (în sensul că puteai vedea doar când pleacă alergătorul, când sosește sau când trece prin dreptul unei găuri din “gardul” scării). Una peste alta, am tras concluzia că aș participa și la proba asta, părând interesantă ideea parcurgerii rapide a scării, în urcare, pe semiîntuneric.

Foto 8 - Scara Școlarilor, Sighișoara

După Up Stairs mă retrăgeam spre pensiune când mă strigă un domn cu tricou Invictus care-și spune Burebista. Nu țineam neapărat să fac conversație la ora aia dar nici nu era politicos să îl ignor. Burebista este o combinație interesantă dintre un om care bate câmpii cu oarecare grație și un alergător de 60+, destul de experimentat, fost alergător de maraton și semimaraton, cu cunoscuți mulți printre alergătorii din jumătatea vestică a țării, printre numele pomenite de el fiind și Covaciu, o doamnă care aleargă mult și pe care o urmăresc pe FB de ceva timp.

M-am despărțit de Burebista cu o strângere de inimă, omul aflându-se într-o situație delicată. Ca să fie și mai “distractiv”, era să îl și muște un câine, celebrul “Brown dog Tobby” de pe Google Maps. Normal, am întâlnit și în Sighișoara, ca peste tot, câini tâmpiți.

Ajung la pensiune pe întuneric, mănânc apoi mă pregătesc oarecum pentru cursă.

Duminică 6 septembrie 2026 mă trezesc pe la 6 dimineața, mănânc, mă spăl, mă uit la meteo și decid să plec la cursă fără rucsăcel, luând în borsetă tot ce putea fi necesar. Ajung în Piața Cetății puțin după 09:00, în condițiile în care startul îl aveam la 10:00. Piața era destul de animată, pregătirile pentru cursă păreau deja făcute, fac o plimbare spre Turnul Fierarilor unde dau de un pisic, unul dintre mulții pisici ai Sighișoarei, schimb urări de bine cu un concurent, constat că dopul izotonicului de la Powerbar nu închide bine așa că m-am străduit să termin repede bidonul, mă intersectez iar cu Burebista care îmi spune că alerg bine dacă scot cam 65 minute pe traseul ăla, eu îmi văd de pregătirea mea pentru cursă, el o caută pe Gabriela Szabo cu care avea o vorbă, se deschide oficial evenimentul, discursurile au o oarecare eleganță și transmit emoție, auzim că 65 % dintre români nu practică, din pacate,  nicio formă de sport.

Foto 9 - Piața Cetății, Sighișoara, locul de start pentru Sighișoara10k

Pe nebăgate de seamă se face ora 10:00, pe la și două minute se dă startul, nu apuc să deschid nici Strava nici Caynax-ul înainte de start, pornesc totuși Strava un pic mai târziu, mă aflu de la începutul cursei cam între ultimii 10 % dintre concurenți.

În Piața Cetății era multă lume adunată să încurajeze alergătorii, atmosfera la start fiind chiar plăcută. Am avut eu un mic semn de întrebare, la doi pași de start, la intrarea pe gangul dintre Piața Cetății și Str. Zidul Cetății, unde un spectator venise cu câinele, dar până la urmă patrupedul s-a dovedit inofensiv.

Nu apucasem să fac o recunoaștere a traseului așa că m-am orientat după alergătorii din față, după conurile care delimitau culoarul de alergare, după benzile care închideau traficul de pe străzile care intersectau zona concursului, după voluntarii care erau prezenți în destule locuri de pe traseu. Una peste alta, am putut alerga fluent, traseul fiind clar si nu tocmai aglomerat, chiar dacă pe scurte segmente se suprapunea cu zone intens frecventate de turiștii care înțelegeau că e concurs și ne asigurau cale cât mai liberă, unii chiar având inspirația să ne încurajeze.

Chiar dacă Sighișoara10k pare o cursă mică și foarte tânără, aflată abia la a doua ediție, sunt foarte tentat să spun că a avut cea mai faină atmosferă din toate cursele la care am participat. Alergătorii erau entuziasmați atât înaintea startului cât și după finish, la cursele copiilor și festivitatea de premiere, spectatorii se adunaseră în câteva puncte să ne aplaude, ne-a onorat cu prezența chiar și primarul Sighișoarei care a avut un discurs decent, Salvamont Mureș era lângă noi, gata să ajute la nevoie, hidratarea era organizata perfect, având două puncte de hidratare pe traseu și chiar un punct de “duș” pe care eu l-am refuzat chiar dacă omul cu bidonul s-a oferit la fiecare tură să mă răcorească. Știu că unii se bucură de astfel de dușuri dar eu nici nu sunt foarte prietenos cu umezeala mă și tem pentru sănătatea telefonului la care ar putea ajunge apa.

Am căpătat cu timpul, în ani de participări la curse, reflexul de a mulțumi voluntarilor de la punctele de hidratare și în general celor din echipa de organizare cu care ajung să interacționez, iar la punctul de hidratare de pe Ilarie Chendi una dintre tinerele care ne oferea apa observa că, tot din reflex, răspundea mulțumirilor cu “să fii sănătos”. Ei i se părea ciudat că răspunde așa, mie mi se părea un răspuns binevoitor, plăcut, care putea fi tradus prin “să fii sănătos, să alergi în continuare și să mai vii la cursa noastră”.

Traseul cursei, pe care cei de la 10k l-au parcurs de 4 ori iar cei de la 5k de două ori, a fost cam așa: Piața Cetății – Str. Zidul Cetății, cu trecere pe sub Turnul Croitorilor apoi cu curbă cam 90 de grade stânga – Str. Anton Pann cu o curbă în ac de păr aproape de intersecția cu Str. Cloșca – Str. Vârtej - curbă la dreapta pe o coborâre frumoasă spre Str. Ilarie Chendi pe care am făcut apoi stânga – Piața Herman Oberth – urcare abruptă pe Stradela Cetății – Str. Turnului – Piața Muzeului – Piața Cetății. Diferențe de nivel au mai fost dar cea mai mișto coborâre mi s-a părut cea spre Ilarie Chendi iar cea mai grea urcare cea de pe Stradela Cetății. Pe aceasta din urmă chiar nu puteam alerga pe sectoarele cu cea mai mare pantă.

Suprafața de alergare este fie piatră cubică, inclusiv pe urcări cu senzație de scări în zona Turnului cu Ceas, fie asfalt (o parte din Anton Pann, Vârtej și pe Ilarie Chendi unde ne-am suprapus cu alergarea, pentru o vreme, pe Via Transilvanica), partea de piatră cubică nefiind mereu prietenoasă cu picioarele alergătorilor, fie din cauza pantelor fie a minidenivelărilor din zonele cât de cât plate.

Alergarea efectivă nu a avut nimic spectaculos, am alergat fluent pe plat, am încercat să măresc viteza în coborâre iar pe urcări am mers uneori. Ca interacțiuni cu alergătorii, doar în tura a treia sau a patra s-au dat un pic la vorbă doi din care unul de 53 de ani. Au avut energie suficientă încât să mă depășească apoi duși au fost. În continuare se pare că atrag atenția ca alergător din zona de vârstă apropiată de 50. Spre finalul turei 3 am alergat o vreme în apropierea unora care tocmai terminau tura a patra. E cumva frustrant să îi vezi cum termină cursa în timp ce tu te înscrii pe culoarul pe care îți începi ultima tură dar până la urmă fiecare aleargă cum poate.

După finish, am trecut pe la alimentare unde am observat o destul de mare varietate de produse, fructe, dulciuri, produse de patiserie, brânzeturi, ciocolată, era câte ceva pentru fiecare, orice gusturi normale sau mai ciudate (cazul meu) ar avea.

Fiind un pic presat de nevoi pe parcursul cursei (luam în calcul să întreb voluntarii de toaletă sau să fac pur și simplu pe marginea străzii, într-un loc mai retras), destul de repede după finish am coborât la pensiune să merg la toaletă. A doua zi aveam să constat că aș fi avut toaletă în două locuri de-a lungul cursei, pe Str. Anton Pann și aproape de Turnul cu Ceas, toalete cu taxă (2,5 lei) și, cel puțin cea de lângă Turnul cu Ceas, pe care am folosit-o luni, după ce plecasem de la pensiune, destul de înghesuită.

Această pauză de toaletă m-a făcut să ratez o mare parte dintre cursele copiilor, spre regretul meu. Chiar îmi place să văd piticii alergând și, de obicei, asist la toate cursele lor. Oricum, am apucat să văd o cursă la care a învins la categoria de vârstă o fată cu atitudine de sportivă profesionistă, o cursă pe care am privit-o cu plăcere, competitivitatea fiind vizibilă cel puțin la primii vreo 10 concurenți.

Foto 10 - festivitate de premiere Sighișoara10k

La festivitatea de premiere publicul era foarte entuziasmat, reacționând parcă mai frumos ca în alte părți când urcau pe scenă câștigătorii curselor. Am făcut fotografii cu majoritatea câștigătorilor (open + categorii) de la 5k și 10k dar la copii m-am abținut să mai fotografiez pentru că pe ei e cel mai logic să îi fotografieze doar organizatorii și familia, nu un străin oarecare. Oricum, a fost interesant că toți copiii care au alergat au primit diplome de participare, având ocazia astfel să păstreze ușor amintirea cursei.

După cursă a urmat o mică tombolă fără mare miză (în sensul că nu a existat vreu mare premiu în genul sportwatch sau pantofi de alergare, cum mai acordă SportGuru la unele curse) dar care m-a pus pe mine în dilemă morală. Cât am fost la pensiune am lăsat acolo medalia și numărul de concurs, în ideea de a mă mișca mai ușor prin oraș mai departe. Teoretic, dacă aș fi câștigat ceva la tombolă, trebuia să mă prezint imediat cu numărul care... era la 10 minute distanță de mine. Oare aș fi încercat să obțin premiul în cazul în care aș fi fost strigat (arătând poză cu numărul și / sau buletinul) sau m-aș fi făcut că plouă știind că nu sunt 100% îndreptățit să primesc premiul în condițiile respective?

Pentru că era încă devreme, muzeele mai având program, după ce s-a terminat evenimentul de alergare (frumos anunțat prin oraș cu o mulțime de afișe), am mers la Casa Armelor și Hărților (secție pe care o dibuisem de sâmbătă, cumva din greșeală), mi-am luat un bilet comun Casa Armelor + Casa Breslelor (făcând astfel o mica economie pe care am ratat-o, din nebăgare de seamă, la Turnul cu Ceas care oferea și bilete valabile pentru toate cele 3 muzee cu aceiași administrare, cu o oarecare reducere de preț), am vizitat Casa Armelor și Hărților, interesat mai mult de partea de hărți și imagini de epocă cu localități românești apoi am mers la Casa Breslelor (care, cumva, mi s-a părut mai interesantă decât Casa Armelor). Dacă sâmbătă, la Turnul cu Ceas, întrebasem dacă mi se permite să fotografiez și am făcut poze după răspunsul favorabil, la Casele Armelor și Breslelor am uitat să întreb așa că nu am fotografiat deși unele exponate îmi atrăgeau mai serios atenția. Dacă o fi permis, poate fotografiez data viitoare când mai ajung în Sighișoara. Pentru că doresc să revin fie la cursa de anul viitor, fie cu altă ocazie.

Foto 11 - Casa armelor și hărților, Sighișoara

Spre seară mi-am cumpărat ceva suveniruri (începe să îmi placă din ce în ce mai mult să rămân și cu astfel de amintiri din plimbările mele), am mâncat și am picat la somn. Cugetam că voi dormi doar un pic după care mă voi apuca de bagaj, să nu fiu prea presat de timp în ziua plecării dar… până la urmă m-am trezit doar cât să scot telefonul de la încărcat și să mănânc ceva apoi am adormit la loc până pe la 6 dimineața. O cursă rămâne o cursă chiar dacă, aparent, o cursă de doar 10 km n-are cum să te obosească prea tare. Uite că până la urmă m-a obosit suficient cât să mă culc devreme.

Ar fi fost interesant și să îmi prelungesc seara în oraș pentru că, din câte observasem, sistemul de iluminat ar fi pus în valoare obiectivele care îmi atrăseseră atenția și ziua. Unde mai pui că puteam să mânânc la vreun restaurant sau să gust o bere, două, trei.

Până să mă retrag spre pensiune am apucat și să refac, în mers, traseul de alergare, ca să îl am cartat și pe el.

Luni 7 septembrie 2026, a treia și din pacate ultima zi în Sighișoara (de fapt, pentru exacitate, pot spune că am stat efectiv în Sighișoara doar aproximativ 48 de ore, de sâmbătă la prânz până luni la prânz, restul timpului fiind dedicat drumului București – Sighișoara – București cu mărețul nostru CFR), mă trezesc încă obosit pe la 06:15. Mă apuc cu greu să mă spăl, să mănânc și să îmi fac bagajul.

Pe la ora 08:30 plec de la pensiune și prima idee e să îmi satisfac curiozitatea legată de străduța al cărei zgomot îl auzeam din baie. Ies imediat în stânga și, după următorul număr de casă, intru pe niște trepte spre Turnul Fierarilor la care până acum ajungeam altfel. Mai departe, am ținut pe sub zidul cetății până sub Catedrala Sf. Iosif. După asta, tot urcând și coborând între zidul cetății și șosea, m-am învârtit în jurul Turnului Cizmarilor apoi pe la Turnul Croitorilor. 

Foto 12 - Turnul cizmarilor, Sighișoara

Foto 13 - Turnul Croitorilor, Sighișoara

Între timp, mă și oprisem la o cafea. Mai departe, uneori pe poteci înguste aproape necirculate, am ajuns la Turnul Cojocarilor (înainte de care m-au lătrat niște câini tâmpiți dar care nu puteau ajunge la mine, nelămuriți probabil cum de am ieșit eu din pădure fix în fața casei lor).

Foto 14 - Turnul Cojocarilor, Sighișoara

Foto 15 - Pisica Turnului Cojocarilor, Sighișoara

Mai departe, din apropierea Turnului Tăbăcarilor, am intrat iar pe poteci mai puțin circulate pe care am ieșit în spatele Școlii din Deal. 

Foto 16 - urcare mai puțin circulată spre Biserica din Deal, Sighișoara

Am nimerit aici fix în timpul festivității de deschidere a anului școlar, pornită cu binecuvântarea părintelui nu știu care, având una din multele confesiuni prezente în Sighișoara. Și dacă tot eram pe modul Tatăl nostru, am intrat și în Cimitirul Evanghelic din Deal din care nu am reușit să ies pe partea cealaltă pentru că gard și câini fioroși. Am făcut intuitiv o buclă ca să nu tulbur din nou somnul acelorași oameni, am adunat ceva diferență de nivel, m-am întors spre Turnul Frânghierilor apoi am coborât Scara Școlarilor printre tineri care ioi. 

Foto 17 - Turnul Frânghierilor, Sighișoara

Mi-am dat seama că îmi era dor de graiul locului, diferit de cel muntenesc des presărat cu oaie cu c și cu gen… A fost plăcut să aud conversații pe scara mai aglomerată decât zilele trecute. Revenit în Piața Cetății observ că e gata de plecare trenulețul turistic așa că îl iau să mai adaug o experiență sighișoreană celor deja adunate. Trecând cu trenulețul pe Ilarie Chendi am observat câțiva drumeți mergând cu rucsacul în spate, cel mai probabil oameni care parcurgeau Via Transilvanica. 

Foto 18 - Bornă Via Transilvanica pe Str. Ilarie Chendi, Sighișoara

După plimbarea cu trenulețul am căutat să mă opresc undeva, la masă. Cel mai mult m-a atras Restaurant Bastion La Strada. După masa, pentru că ora plecării trenului era periculos de aproape, am pornit spre gară nimerind de data asta direct scările din zona Casei Breslelor care m-au scos în Goga apoi în Str. Morii de unde drumul spre gară rămăsese o simplă formalitate, având deja suficiente repere încât să mă orientez ușor.

Foto 19 - Turnul cu Ceas văzut din Piața Cetății

La 13:50 eram în gara Sighișoara, la 5 minute de când, teoretic, plecase trenul meu. Totuși, îl urmărisem și observasem că are ceva întârziere deci nu am avut nevoie să alerg după el.

Mai departe, nimic notabil până la Apața unde controlorul ne-a anunțat că este o șină ruptă ceva mai încolo, motiv pentru care vom staționa cam o oră să o repare. 

Foto 20 - Apața, unde a înțepenit trenul vreo 3 ore

Și am staționat până am început să îmi pierd răbdarea. După ce, într-un târziu, am pornit mai departe, starea mea psihică s-a înrăutățit pe minut ce trecea, în special de când mi-am dat seama că am ratat până și ultimul metrou (asta în condițiile în care trebuia să sosesc la o oră comodă, 20:34). Până la urmă am adunat cam 3 ore și 40 de minute de întârziere pentru care să zicem că CFR și-a cerut scuze doar sub forma unor sticle de apă primite în Brașov, de la șefa de gară (ar fi interesant să știm dacă gestul a fost făcut cu decontare pe CFR sau a fost pe cheltuiala angajatei CFR), pe care le-a împărțit controlorul celor care rămăseseră fără lichide și erau incomodați de asta.

Mie unul nu sete îmi era, în schimb mi se cam făcuse foame dar nu atât de rău încât să mănânc cele câteva felii de pâine goală care îmi rămăseseră prin rucsac. În schimb, în Gara de Nord m-am oprit la patiseria din apropierea biroului de informații, mi-am luat niște pateuri după care am pornit spre Calea Griviței sperând că prind un N117. Acesta, N117, se pare că mi-a trecut pe sub nas fără oprire și fără să afișeze numărul liniei pe care merge. Am rămas în stație până am terminat de mâncat apoi, pentru că era destul de așteptat până la următorul N117 și pentru că în stație erau niște aurolaci care făceau atmosfera neplăcută, am încercat să dibuiesc stația următoare pe care o știam pe la Ministerul Transporturilor. În realitate, în labirintul de lucrări din zona gării, se pare că stația de la minister a fost mutată tocmai la Polizu, pe Calea Griviței. Ajung într-un târziu și la stația asta, văd că tot mult mai e de așteptat așa că bag un ochi pe Bolt și decid că, decât să mai pierd cel puțin o oră prin oraș, mai bine îmi asum o cheltuială în plus provocată, în mărinimia lui, de tovarășul director Preoteasa de la CFR.

În vreo 5 minute îmi vine mașina, încerc să fac conversație cu șoferul dar înțeleg repede că acesta nu prea bunghește limba română, fiind de origine asiatică, mă duce omul acasă așa în tăcere, în mașină auzindu-se doar postul de radio care difuza muzică rezonabilă. Ca să zic așa, asiaticul m-a scos din rahat așa că merită apreciat. I-am dat 5 stele și am setat din aplicație un mic bacșiș care, mă tem, în realitate a ajuns la firma care i-a intermediat înregistrarea în registrele autorităților și în platforma Bolt. Sincer, aș fi preferat ca Samir să fie PFA iar acei câțiva lei să îi ajungă în cont.

Odată ajuns acasă au urmat vreo 6 ore de somn după care, ca un veritabil sclav – tractor ce sunt, m-am dus la muncă.

Următoarea alergare: sâmbătă 12 septembrie 1 km de asfalt și duminică 13 septembrie un semimaraton de pădure în cadrul Festivalului Sporturilor Greenfield după care am două semimaratoane în orașe cu B, Brăila apoi Buzău.

Cifrele cursei Sighișoara10k

Număr concurs - 36

Distanță - aproximativ 9.8 km

Timp brut - 00:58:37

Timp net – 00:58:23

Pace – 5:50 minute/km

Viteză – 10.28 km/h

Loc 76 din 103 în clasamentul general

Loc 57 din 71 la masculin

Loc 18 din 21 la M40-49 (mă debusolează un pic organizarea categoriilor de vârstă, unii organizatori luând în calcul vârsta deja împlinită la data cursei, alții vârsta de la finalul anului cursei așa că anul acesta am apărut în clasament ba cu 49, ba cu 50 de ani).

#Sighișoara #Sighișoara10k #alergare #TurnulCuCeas #IntarziereTren #SinaRupta

Dacă vrei să mă ajuți să merg în continuare în călătorii și la curse de alergare, mă pot alege cu un modest comision (legal, fiscalizat) dacă faci cumpărături pe eMAG prin acest link, cumperi o carte de pe Libris.ro prin acest link, sau faci cumpărături în oricare dintre magazinele care apar afișate în reclamele din marginile blogului, pornind cu click pe acele reclame.

Îți mulțumesc anticipat pentru modestul ajutor anonim!

Iași, 25 – 27 aprilie 2026, pentru Semimaraton Iași

Ideea

Prin toamna trecută m-a apucat cheful să mă înscriu în curse așa, mai departe de casă. Și pentru că am citit despre Semimaraton Iași, pe 21 noiembrie 2025 m-am înscris și mi-am rezervat cazarea. Mai departe, am încercat să îmi organizez timpul cât mai bine, ca să și vizitez câte ceva cu ocazia cursei. Între 26 – 30 martie 2026 mi-am luat biletele de tren. Pe 24 aprilie mi-am luat liber pentru că aveam niște chestii de rezolvat cu furnizorul de gaz iar după asta mi-am făcut în liniște bagajul.

Ziua 1 – 25 aprilie 2026

Pe 24 seara, la 22:55, urma să pornesc din Gara de Nord cu IRN 1669. În realitate am pornit cu vreo 30 de minute mai târziu, pentru că CFR. Nu știu din ce motiv, îmi luasem loc chiar în fața ușii de intrare în vagon așa că am asistat toată noaptea la modul în care se descurcau călătorii cu ușa defectă la care trebuia să apeși butonașul apoi să tragi manual de ușă. Pentru că CFR. Am călătorit nici prea bine, nici prea rău dar cel mai important e că, puțin după ce se luminase bine afară, cu vreo 30 de minute mai târziu decât era programat (mersul zicea că aș sosi la 05:14), am coborât la Bârnova. Nu mă ofticam pentru întârziere pentru că, din calculele mele, rezulta că am timp destul pentru ce îmi propusesem să fac, nu mai zic că nici nu trebuia să aștept în gară să se lumineze afară. Mă ia în primire câinele peronului care se potolește oarecum doar după ce îl strigă împiegatul gării. Traversez chiar în fața gării șoseaua și prind cele trei marcaje din care pe mine mă interesează doar punctul albastru, deocamdată.  

Prima parte a traseului e destul de mocirloasă, așa că îmi murdăresc adidașii. După un urcuș oarecum solicitant, cu pantă, mâzgă, copaci doborâți, ajung în ramura de sus a șoselei. Fac un pic stânga până aproape de ceea ce cred eu că era fosta Cabană Antibiotice apoi intru iar în pădure pe un drum lat. Din acest drum s-a făcut stânga la timp ca să nu mă afecteze câinii care lătrau cu spor undeva înainte. 

Odată scăpat de câini și șosea, poteca a devenit drăguță. Mai era din când în când noroi, uneori chiar câte o baltă, dar se putea ocoli. Încep să apară urme de exploatare forestieră dar am și surprize plăcute, ciripituri, doi căpriori care s-au adâncit mai tare în pădure când am apărut eu, o veveriță, floricele, vreme plăcută, nici picior de om la ora aia. 

Mi-am dat seama că mă apropii de Poiana cu Schit observând că mi se alătură din stânga punctul roșu care venea dinspre satul Poiana cu Cetate. Pe punctul roșu este amenajat și un traseu tematic din Poiana cu Cetate până în Poiana cu Schit. Am căscat și eu ochii la panourile traseului tematic așa că am redus destul de serios viteza.  

Poiana cu Schit este un obiectiv interesant, cu ruinele unui schit, cu statuile rămase acolo în urma unor tabere de sculptură, cu vegetație abundentă. Am petrecut ceva timp făcând fotografii acolo. După ce am dat roată poienii am continuat spre gara Grajduri, regăsind cu oarecare dificultate marcajul. M-a ajutat și aici harta publicată de Codrii Iașilor, care s-a putut deschide în Google Maps așa că am avut pentru orientare atât repere generale cât și detaliile potecii. Harta aia chiar m-a încurajat să pornesc la drum, la fel cum m-a ajutat blogul unui domn care descrie potecile din CI. Am mai mers o vreme prin pădure apoi au urmat vreo 3 km de drum forestier. Forestierul a fost cam plictisitor. Spre final s-a jucat lătrând în jurul meu cățelul unor muncitori. Ajuns în Grajduri, m-au luat în primire doi câini despre care am crezut că vor rămâne în spatele unui gard cu gratii totuși cam rare dar până la urmă au ieșit și m-au speriat ceva, suficient cât să arunc spre ei sandwich-ul din care mâncam. Au înfulecat repede apoi au revenit pe urmele mele, parcă sperând să le mai arunc mâncare. Mai aveam ceva în rucsac dar chiar nu doream să le dau toată mâncarea așa că m-am răstit la ei să stea departe. Am mai aruncat o vreme priviri înapoi dar până la urmă s-au întors în treaba lor. 

Nu am mers până la gara Grajduri pentru că nu știam să fie vreun tren care să mă ajute să ajung în Iași mai devreme decât cu intercity-ul pe care planificasem să îl agăț în Bârnova. Am ieșit spre șoseaua mare, DJ248, pe care am văzut curând o bornă cu Iași 21 km. Încă nu era vremea de semimaraton așa că am mers pe el doar până la ieșirea din Bordea apoi am prins șoseaua marcată cu bandă albastră, DC51. Pe la jumătatea drumului dintre Bordea și gara Bârnova, aud un câine lătrând furios și văd un alt câine tolănit în mijlocul șoselei. Planul era să merg la stânga, direct spre gară, dar acei câini m-au determinat să ocolesc. Partea bună e că acolo se ramifica șoseaua spre spitalul de glumeți așa că am pornit pe ea atent să observ intersecția cu poteca marcată pe care urcasem la început. Refac, de data asta în coborâre bucățica de punct albastru, întâlnesc primul și singurul grup de turiști cu care m-am intersectat pe traseu, ajung din nou în zona noroioasă iar în poiana de dinaintea gării încep să mă latre vreo 3 javre. Mă râstesc și la ăștia, traversez și, la gară, mă ia din nou în primire câinele de dimineață. Îl blagoslovesc și pe ăsta apoi mă așez, că mai aveam destul până la tren.  

Pe tren, până la Iași, am călătorit lângă un grup care studiase amfibieni în pădure, grup care a intrat în traseu cam două ore după mine și probabil s-au întors pe același drum din Poiana cu Schit. N-am înțeles nimic din "păsăreasca" pe care o vorbeau dar știam că sunt și ei pe acolo pentru că văzusem anunțul turei. 

Odată coborât din tren, în Iași, mi-am luat cafea de la primul automat care mi-a ieșit în cale, am ieșit în fața gării și i-am admirat aspectul fațadei, am observat peste drum și Vama Veche (foto jos), am văzut un panou care anunța semimaratonul apoi am luat-o spre hotel, că mai aveam și altceva de făcut în prima mea zi în Iași.  

Îmi iau repede camera de la Hotel Continental în primire, urc, fac un duș, mă schimb apoi pornesc spre Bojdeuca lui Creangă. Aici mi-am aruncat rapid un ochi pentru că mare lucru nu e de văzut, fiind mai degrabă o vizită simbolică. Ca să rămân cu ceva mai mult decât amintiri din copilăria-mi de aproape 50 de ani, m-am oprit la magazinul de suveniruri și am luat câte ceva. 

Era mai devreme decât plănuiam așa că, înainte să merg la Palas Mall să îmi iau kitul de start pentru duminică, m-am oprit la o cafea. Între timp, mă minunasem de străzile destul de abrupte pe care mersesem. 

După cafea am mers spre Palatul Culturii, am intrat în stânga la Palas Mall, mi-am luat kitul, i-am confirmat domnișoarei de acolo că am aflat de modificarea de traseu, plus că oricum am încredere în marcarea traseului și în voluntarii care vor dirija alergătorii.  

Las kitul la hotel, dau o fugă până la Mega Image Ștefan cel Mare, situat foarte aproape, la doar vreo 300 de metri de hotel, deschis și non stop, ca să poată fi de ajutor la orice oră, îmi cumpăr cam la fix pentru cât am mâncat la hotel (au rămas de pus în rucsac doar câteva felii de pâine), revin la hotel, plec din nou, mănânc un langoș, fac poze, mă uit pe la prăvăliile din zona pietonală apoi mă retrag definitiv spre hotel să mă pregătesc de cursă.  

Aveam să constat că nu mi-am luat la mine chiar cel mai ok echipament dar am zis că improvizez eu cumva și mă descurc.  

Ziua 2 – 26 aprilie 2026 - ziua cursei 

Prognoza nu era deloc veselă, existând riscul să ne prindă vântul de 75 km / h pe traseu. Mă echipez totuși fără să fiu prea paranoic având în vedere că nu erau foarte mari distanțele din orice punct al cursei până la hotel. Pe la 8:15 plec de la hotel și intru aproape imediat pe traseul cursei. În vreo 15 minute eram în zona de start. Am timp să beau un Powerade și să mă încălzesc cât de cât, dau jos bluza de polar și o leg la brâu apoi vine treptat ora startului. 

Pornesc fuga, nici prea vioi, nici prea lent, depășesc când se poate și mă ține mușchiul, încerc să prind cu coada ochiului și imagini ale locurilor pe unde trec, peste primul punct de hidratare trec fără oprire, mă mai încetinesc în ambuteiaje, constat că nu este toată șoseaua blocată pentru alergători, mijlocul fiind lăsat pentru tramvai și autobuz, asist la o discuție între voluntarii care se străduiau să țină liber culoarul de concurs, unul îi sugera celuilalt să fie mai impunător iar cel din urmă spunea că anunță trecătorii de concurs dar nu îi poate opri cu forța să traverseze. La început nu resimt cine știe ce urcarea spre Grădina Copou, intru în parc și mă bucur de aleea umbroasă tocmai bună pe soarele ăla, mă mișc pe traseul perfect marcat (benzi, săgeți pe jos, voluntari), văd în viteză câteva lucruri pe care îmi propun să le revăd pe îndelete a doua zi, parcă m-am oprit și la hidratare. 

După ce ies din parc profit de coborâre și bag cât pot viteză. Mă mai uit pe celălalt sens și văd alergătorii cum se chinuie cu panta și începe să sune descurajant. În spate se aude o ambulanță așa că reduc viteza și încerc să mă prind pe unde o va lua. Fix cât m-am oprit să văd că ambulanța venea pe mijloc, printre benzile de alergare, încurc o alergătoare dar ea mă depășește elegant, aproape îmbrățișându mă din fugă. Pe la km 8 luam în calcul că nu voi termina cursa, nu știu de ce, pur și simplu așa simțeam.  

Înainte să încep coborârea spre Parcul Podu Roș mă opresc la toaletă pentru că hidratarea de dinaintea cursei provoca nevoi. Când ies de la toaletă o zbughesc o vreme în jos apoi mă temperez pentru că nu eram nici la jumătatea cursei și încă nu era cazul de eroisme. Când am luat-o în sus spre Palatul Culturii, parcă s-a tăiat elanul. Din nou simțeam că nu sunt suficient de pregătit.  

Din când în când, în prima tură, îl aveam în față pe concurentul de la 10k cu numărul 1976, purtat pe spate. O vreme am avut impresia că l-am depășit dar se pare că nu am fost totuși suficient de viteaz. 

În zona porții de start mă trezesc total debusolat, nu înțelegeam pe unde trebuie să o iau ca să intru în tura a doua. Mă trag în afara culoarului de concurs, studiez fluxul de alergători, observ foarte aproape de poarta de start o săgeată cu Lap, intru spre poartă, sunt dirijat în stânga, curând reintru pe traseu cunoscut, dau înainte cât pot dar parcă deja dau semne de slăbiciune fizică. Trecuseră cam 01:10:00 deci nu părea că am un timp chiar prost. 

Pe la km 13 mă opresc și beau magneziul pe care îl luasem la mine. Nu îmi mai rămânea decât un gel și ce găseam la punctele de hidratare- alimentare. Părea să fi fost o idee proastă să pornesc în cursă fără rucsac. O iau din nou în sus spre Copou, nu mai simt să forțez în urcare așa că o iau tâgâdâm pâș pâș, când fuguța când în mers, fără să mă mai forțez să alerg nici de rușinea voluntarilor sau a altor participanți la trafic. Rămăsesem eu cu traseul și cu punctele de hidratare, restul nu prea mai conta.  

La a doua intrare în Grădina Copou văd un concurent care se odihnea un pic pe o bancă. Mă plâng la el că e greu traseul din cauza urcărilor. Ceva mai târziu mă plâng și la un voluntar care avea grijă să încurajeze pe toată lumea. Mă transformasem într-un alergător plângăcios. 😄 La punctul de hidratare din Copou două ambulanțe ofereau asistență unor alergători. Gândul că aș putea pica și eu m-a făcut să continui cursa ușurel. În definitiv, cel mai important e să mă bucur de cursă, orice altceva e în plus, sau în minus. Nu mai zic că ar fi total nepotrivit (din punct de vedere logistic) să pic într-o cursă ținută la 400 km de casă... 

Ies din Copou și constat că picioarele nu mai vor viteză nici în coborâre. Deja părea gravidă situația. Când dau din nou și de urcarea de pe Toma Cozma, cam cade cerul pe mine.  

Pe lângă mine se regăsesc doi amici (între ei, nu cu mine) alergători, unul se temuse că celălalt ar fi putut păți ceva cât nu l-a văzut, celălalt era încântat că a luat ușor cursa, a admirat orașul, s-a oprit la apă și n-a avut griji. 

La ultimul punct de hidratare, sunt întrebat dacă vreau glucoză... A venit la fix întrebarea așa că am pornit mai departe mestecând.  

Pe pietonala de pe Ștefan cel Mare și Sfânt un alergător care terminase 10000 mă încurajează de la o terasă. În sfârșit, o dau iar la vale către Podu Roș, între timp îmi verificasem cronometrul și mi-am dat seama că orice s-ar întâmpla, termin în timpul regulamentar așa că, făcând haz de necaz, când am reluat urcarea finală m-am oprit într-o stație de autobuz să îmi fac o poză iola (zisă și selfie în generația tânără).  

Pe finalul finalului mai găsesc o picătură de energie și trec linia de sosire alergând. M-am simțit fericit și la finish-ul ăsta, la fel ca în 5 aprilie, la BFR. Se agață o medalie de mine, merg la hidratare, găsesc și niște napolitane și biscuiți de ronțăit când... codul portocaliu de vânt intră în vigoare, cutiile cu cele necesare organizării încep să se plimbe luate de vânt, se anunță că nu se dă startul la 12:00 pentru cursele scurte dacă nu se oprește vântul, mă retrag în Palas Mall unde, culmea, nu mă atrage irezistibil nimic de mâncare, beau o cafea apoi îmi fac curaj să ies. Între timp, de la ceilalți refugiați alergători, aud zvonul că restul curselor sunt anulate. Cei care sperau că vor putea totuși alerga și-au luat medaliile apoi evenimentul s-a terminat, silit de împrejurări. Am avut ditamai norocul că mi-am terminat cursa la timp... 

Mă îndrept spre hotel și stau cuminte acolo până pe la 18:00 când se termina codul portocaliu.  

Seara ies timid, mă sucesc puțin prin centru, îmi iau ceva de la o patiserie, mai vizitez odată Palas Mall convins că îmi scăpaseră niște detalii, mă întorc la hotel și adorm câteva ore.  

Înainte să mă culc de tot mai schimb câteva vorbe cu Daniel apoi somn... 

Ziua 3 – 27 aprilie 2026 

Pe la 6 dimineața cobor din pat, mă spăl, mănânc, fac bagajul apoi, pe la 09:30 predau camera și îmi văd de drum. Planul era simplu, merg în Grădina Copou și Grădina Botanică apoi o iau spre gară. 

Până să ajung în Copou, mă opresc la o cafea în zona Universității apoi dau mai departe în sus. În Copou dau o tură fix pe traseul cursei apoi încep să o iau și pe alte alei, să acopăr cât pot de bine zona. Sunt o mulțime de monumente și de bănci care amintesc de scriitori și pictori, pozez ca japonezul orice îmi reține o clipă atenția, la Teiul lui Eminescu mă opresc mai mult și mă salută cineva. Dau bună ziua și îmi văd de drum, că nu mă pricep eu să conversez cu necunoscuți, de fapt de multe ori nici cu cunoscuți.

Urc mai departe orientându-mă spre Grădina Botanică Anastasie Fătu, trec prin fața Stadionului Emil Alexandrescu fără să știu că fix în ziua asta Politehnica Iași aniversa nu știu câți ani de existență, o iau apoi diagonal prin Parcul Expoziției, ies din parc pe lângă bustul lui Calistrat Hogaș, trec strada Dumbrava Roșie și ajung fix la intrarea în Grădina Botanică unde aveam să îmi petrec aproximativ două ore și jumătate. Îmi iau bilet, pornesc să explorez printre lalele, nimeresc o potecă de pământ care părea să ducă spre nicăieri, mă întorc, încerc să îmi păstrez o logică a vizitării dar cred că nu prea reușesc, acopăr cu vizita cât pot din grădină, constat cu surprindere că fix prin mijlocul grădinii trece o stradă cu circulație auto, dau o tură de lac, odată reintrat pe asfalt observ un alergător pe poteca pe care fusesem, între timp mai observasem prin Grădina Botanică vreo 2 – 3 alergători, fac poze la tot ce îmi stârnește interesul, constat că grădina este întinsă și pe diferență de nivel, nu doar pe orizontală, pe o coborâre pe pământ cad dar nu-mi suferă decât orgoliul, un pic, spre finalul vizitei mă opresc să mă odihnesc într-un foișor apoi ies. 

Revenind în lungul Grădinii Copou mă uit la expoziția de pictură a liceenilor din oraș apoi la cea de fotografie, ambele înșirate pe gardul parcului, mai jos mă opresc iar la cafea apoi în fața Muzeului Militar, pozez niște tunuri după care o iau spre gară, făcând totuși încă o mica pauză la Râpa Galbenă unde nu observ nimic galben. 

Pentru că mă întinsesem prea mult cu grădinile, nu am mai găsit timp și să mă opresc la un Kaufland / Mc / KFC să mănânc, așa că m-am mulțumit cu niște covrigi, cafea, suc. 

Pe la 15:30 ajungeam la gară iar la 16:09 am pornit spre București, admirând organizarea de la gara Iași unde scria că plec de la 1A pe tabela fixă dar de fapt am plecat de la 3A, cum zicea tabela electronică. Și eu care așteptam să tragă la 1A trenul demult garat la 3A... Vorba lui Daniel, bine totuși că n-a plecat din altă gară... 

Cu doar 10 minute întârziere debarc în București Nord, pornesc direct spre metrou deși mă tenta să iau înainte ceva de la o patiserie, mă salută iar cineva și aflu că este aceiași femeie care mă salutase și în Copou, care alergase semimaratonul într-un timp foarte apropiat de al meu, apucăm să schimbăm câteva vorbe și asta îmi face plăcere apoi ea merge spre autobuz, taxi sau ce o fi luat iar eu cobor în subteran. Pe la 00:00 ajungeam acasă după 3 zile pe drumuri. 

Date tehnice, timpi, distanțe, bla-bla-bla

Ziua 1:

Traseu: Gara Bârnova – Poiana cu Schit – Grajduri – Bordea – Gara Bârnova

Marcaj: punct albastru (Bârnova – Poiana cu Schit – Grajduri), șosea mai departe

Timp: 5 ore 58 minute 33 secunde (din care 3 ore 59 minute 59 secunde în mișcare)

Distanță: 20.20 km

Altitudine minima: 178 metri

Altitudine maximă: 373 metri 

Ziua 2: 

Alergare Semimaraton Iași

Timp aplicație: 02:30:58 (din care 02:20:57 în mișcare)

Distanță: 21.35 km

Altitudine minima: 20 metri

Altitudine maximă: 124 metri

Date cursă:

Distanță: 21k

Număr concurs: 91

Loc la general: 559 din 653

Loc la categorie M45-59: 89 din 98

Loc la masculin: 458 din 519

Timp tura 1 - 1:11:21,3

Timp tura 2 – 1:18:43,6

Timp total semimaraton – 2:30:04,9

Ziua 3:

Traseu: Hotel Continental – Muzeul Unirii – Parcul Voievozilor – Universitate – Grădina Copou – Parcul Expoziției – Grădina Botanică – Parcul Expoziției – Muzeul Militar – Râpa Galbenă – Gara Iași

Timp: 6 ore 18 minute 14 secunde (din care 3 ore 9 minute 16 secunde în mișcare)

Distanță: 16.46 km

Altitudine minima: 21 metri

Altitudine maximă: 171 metri

#SemimaratonIași #Iași #CodriiIașilor #Bârnova #PoianaCuSchit #Grajduri #GrădinaBotanicăIași #GrădinaCopou #alergare #21k