O seară tristă

Ieri... Până să plec de la birou îmi arunc un ochi pe mail-urile de pe yahoo şi găsesc acolo mesaje legate de concertul Negru Latent de la 21:30. Îmi amintesc concertul Negru Latent din urmă cu doi ani şi încerc să-mi creez starea potrivită pentru a merge şi la acest concert. Nu am reuşit. Şi cred că era plăcut să-i ascult din nou... Data trecută, în 2010, după concertul lor am avut un plăcut schimb de comentarii cu un om din trupă, situaţie în care, de data asta, aş fi putut schimba câteva vorbe cu ei. Pentru cine nu-i cunoaşte, un clip:



Mai târziu, în drum spre casă, în ciuda evitărilor reuşite aproape o lună, am văzut-o din nou. Am păstrat distanţa (dacă nu din alt motiv cel puţin pentru că, acum, nu văd cu ce m-ar mai ajuta să o văd de aproape sau să-i vorbesc), am şi depăşit-o fără să-mi dau seama apoi, ajuns din urmă, m-am retras din calea ei în metroul care părea să mă aştepte şi care n-o ducea şi pe ea acasă...

Tensiunea a fost puţin intensă şi a durat puţin. Ajung acasă în stare bună dar apoi mă prăbuşesc pentru câteva ore în care nici să adorm nu prea am reuşit... În prima fază nu mi-a plăcut ce am găsit în frigider apoi am încercat să adorm după care mi-am dat seama că mi-am intoxicat seara cu ea. Nu am mai mâncat, m-am sucit în pat de pe o parte pe alta şi m-am gândit la realele sau doar presupusele avantaje pe care ea le are în comparaţie cu mine... Casa, venitul lunar de trei ori mai mare, succesul relativ în dragoste, independenţa, mulţumirea legată de viaţa ei...

M-am gândit din nou că lumea este teribil de nedreaptă şi că rămâne coşmarul vieţii mele faptul că am cunoscut-o. În continuare nu mă pot plasa categoric pe o poziţie anume în legătură cu ea. Nu mă pot considera total vinovat de faptul că sufăr de pe urma ei/ poate a suferit şi ea de pe urma mea, nu o pot considera nici pe ea integral vinovată (dat fiind că am suferit şi din alte motive de-a lungul vremii, insuccesul legat de ea fiind doar una dintre nu puţinele dezamăgiri trăite), nu sunt nici măcar pe jumătate convins că-i datorez scuze sau că merită să îi trag un şut în fund când o întâlnesc, nu reuşesc să gândesc nici o modalitate neutră în care s-o abordez...

Mi-am mai amintit şi de o altă ea, mult mai puţin demnă de apreciere, o altă ea care îi este primei aproape vecină în acel cartier aflat cumva la capătul pământului. O altă ea care, dincolo de norocul legat de faptul că, din ce aud eu, este un copil extrem de dorit şi, prin urmare, răsfăţat, se pare că este bine dotată şi cu sămânţă de incultură. Unii nu se vor mira aducând-o acum în discuţie pe domnişoara Titeică...

-Ce nume ciudat de stradă... Titeică...
-X, tu nu ai auzit de Ţiţeica?
-?!?!?

Nu mă mai cred de mult timp cine ştie ce geniu dar tot am nimerit-o spunând că Ţiţeica a avut ceva legătură cu matematica... Şi nu lucrez într-un departament de deştepţi, nu am facultate, nu am cine ştie ce salariu, nici sponsori pentru a îmi cumpăra o casă nu am. Iar ea, parcă în ciuda momentelor gen proasta pământului, are locuinţa în apropiere de cea a coşmarului vieţii mele...

Rar am avut în ultimele 6 luni zile în care să percep atât de puternic nedreptatea societăţii...

Later edit: Şi dacă tot am amintit-o pe Titeică, ea a mai făcut o nefăcută în februarie când m-a anunţat, abordând un aer gen "să-ţi spun o noutate care te interesează şi pe care n-ai aflat-o cu siguranţă", că Ţapinarii urmează să cânte în Club A pe 14... Nu numai că ştiam deja asta datorită tradiţiei şi a mesajelor deja postate de Tănase pe Facebook dar m-am şi mirat că o astfel de specie de om are idee despre activitatea Ţapinarilor în ciuda faptului că este percepută mai degrabă drept o ultramanelistă...

Nu-mi mai rămâne decât să fac haz de necaz când cineva vorbeşte despre Titeică, fata care n-a auzit de Ţiţeica...

O destul de proastă opţiune, hazul de necaz...

Concerte...

Later edit: sâmbătă, 17:00, pe str. Franceză, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, cântare Casa cu prieteni. Mă bucur să anunţ asta. Aproape sigur voi fi acolo să îi ascult din nou pe aceşti oameni faini.

Azi mi-au reţinut atenţia două concerte, unul de azi, unul din 12 noiembrie 2010.

Încep cu concertul Alinei Manole de azi, de la Clubul Ţăranului, de la ora 21:30. Detaliile le găsiţi aici. Mi-ar plăcea să ajung şi eu, în sfârşit, la un concert Alina Manole (până acum am ascultat-o live doar în festivaluri sau în cadrul serilor Folk frate din Iron City) dar nu se ştie ce schimbări de dorinţe şi stări se vor petrece până diseară. Prin urmare, deşi merită cu siguranţă, nu garantez că voi ajunge acolo.

Iar pe 12 noiembrie (îi mulţumesc lui Andrei pentru offline-ul în care mă anunţa că Darkwave este continuatorul pentru First Romanian Darkfest), pentru oamenii care ascultă chestii mai negre, Darkwave.Ro Festival 2010. Nici la acesta nu sunt convins că voi ajunge dar, după experienţa plăcută cu First Romanian Darkfest (unde îi ascultasem pentru prima dată pe cei din Negru Latent), mă gândesc să văd, vorba unei clasice în viaţă, cum stau cu bănuţii apoi să decid dacă îmi iau sau nu bilet. Detalii despre festival, aici.

Iar cu titlu de obsesie muzicală a dimineţii:

Obsesii muzicale

Obsesia muzicală a dimineţii de azi a fost un refren auzit în Iron City, la Folk Frate, în urmă cu câteva săptămâni. Ţin minte că atunci publicul a primit bine piesa, auzindu-se bine la refrenul pe care cei de pe scenă au avut inspiraţia să ne provoace să-l cântăm.

Ochii negri, faţa albă,
Păr întunecat şi mare,
Inima - un sloi de gheaţă.
Alte semnalmente: n-are

Nu am putut asocia niciun chip cunoscut textului acesta aşa că nu-mi explic cum de mi-a revenit în memorie. Culmea este că, la ceva minute după ce refrenul îmi răsărise în creier, în metrou, aproape de mine, a apărut o fată cu păr întunecat, lung, cu braţe subţiri şi chip plăcut şi alb.

Mâine seară, la aniversarea a 2 ani de Folk Frate în Iron City, mi-ar plăcea să aud din nou acest cântec. Dar dacă nu-l voi auzi nu-i supărare! :) Eu voi încerca să fiu acolo să-i ascult din nou pe cei care mi-au înveselit multe seri de miercuri şi mi-au lăsat în amintire acea superbă seară de sâmbătă din Diham.

Şi dacă tot îi spuneam joi, înainte de concertul Negru Latent, lui Mysha că am ajuns la Folk Frate, în Iron City, (şi) datorită lui Tănase (Ţapinarii şi Semne) să reamintesc împrejurările...

Nu mai ştiu în ce împrejurări (probabil pe principiul curiozităţii faţă de prietenul prietenului) am nimerit cândva pe blogul tanasist de pe Yahoo 360 (unde debutasem şi eu ca blogger). Aici am văzut afişul unui concert Semne care urma să se ţină în Iron City. Pentru că nu ştiam unde-i Iron City am întrebat într-un comentariu iar Tănase mi-a răspuns oferindu-mi informaţiile necesare. Din păcate nu am reuşit să ajung atunci la concertul Semne (şi nici nu am apucat să ajung la alt concert Semne până acum) dar, câteva săptămâni mai târziu, mi-am amintit de club, citind între timp şi de serile Folk Frate (despre care ştiam că există de când se ţineau în alt club), profitând de o seară de miercuri în care deja eram în centru... nu era greu să aleg să încerc prima mea seară în Iron City.

Şi dacă tot vorbim (şi) de Semne, am plăcerea să amintesc de invitaţia pe care mi-a transmis-o Tănase pe Facebook. Concert Semne, 13 mai 2010, Iron City, ora 21:00. O nouă seară tip Lucky 13 după seara de 13 aprilie în care acelaşi Tănase, împreună cu coŢapinarul Covei, a cântat în Mojo.

Ei bine, sper să ajung în sfârşit şi la un concert Semne joia următoare!

Dar până la joia următoare, le urez celor care fac în fiecare miercuri (sau mai rar, funcţie de programul fiecărei persoane din gaşcă) serile Folk Frate ani mulţi şi frumoşi alături de publicul din Iron City! În acelaşi timp doresc fiecărei persoane din echipă (Cristinissima, Nico Pălărie, Mysha, Teddy, Jonnie, Fram şi ceilalţi pe care nu i-am reţinut) succese personale numeroase pe plan muzical şi nu numai!

Să ne revedem cu bine!!! :)

Concerte la care sper să ajung...

Ora 21:00, conform celor postate pe unele forumuri intrarea e liberă. Cei de la Negru Latent, pentru necunoscători spun asta, au asigurat deschiderea la First Romanian Darkfest din 14 februarie 2009.


Despre acest concert am auzit de la Alex Nichita miercurea trecută, la final de MAYAton. Sunt de părere că cei 5 nu au nevoie de prezentare, fiind deja cunoscuţi de mare parte dintre ascultătorii de folk.

N-ai nevoie de foarte multe...

Nu mai avusesem de mult timp, atât de aproape de mine, o fiinţă atât de frumoasă. Aproape 3 ore... 3 ore care au câştigat în frumuseţe prin ea, o domnişoară blondă, cu braţe subţiri şi piele albă, netedă, cu degete delicate care, din când în când, se jucau cu părul, o domnişoară cu voce plăcută şi un zâmbet deosebit. Mă gândeam aseară că ea, dacă i-ar fi ieşit lui Eminescu în cale, sigur l-ar fi inspirat. Probabil am revăzut-o de dimineaţă dar ceva-mi spunea că nu este ea, chipul nu mai afişa acelaşi zâmbet iar degetele nu mai păreau la fel de delicate. Totuşi, gestul prin care-şi rula părul pe deget părea acelaşi... O fi fost sau n-o fi fost tot ea, nu ştiu... Şi nici nu am de gând să fac o nelinişte metafizică din problema asta. :)

Trecând acum peste exerciţiul de admiraţie, să-ncep povestea celei de-a doua seri E- Folk din Casa cu cântec de pe Mătăsari 17.

De data asta invitatul a fost Ovidiu Mihăilescu, aşa cum deja se anunţase de data trecută. Recitalul mi-a dezvăluit din alte unghiuri, necunoscute mie până aseară, omul de folk Ovidiu Mihăilescu. Şi ce am aflat, din cântece rar cântate în concert şi din cuvintele care le introduceau, mi-a plăcut mai mult decât mi-aş fi imaginat. Iar mărturisirea legată de emoţiile avute indiferent de locul în care cântă şi de numărul mai mic sau mai mare de ascultători a scos în evidenţă, odată în plus, faptul că oamenii simt la fel indiferent de categoria socială sau profesională în care soarta i-a introdus.

Din piesele pe care le-am auzit mai des în trecut, aseară am reauzit Imperfect (cu textul scris iniţial pentru Make şi al său Folk Band Imperfect), Garduri şi borduri, Lili (a sunat mult mai interesant decât de obicei, Ovidiu fiind ajutat şi de chitara lui Eugen Avram), Fericit- Nefericit.

S-au cântat şi chestii mai calme, care ar suna mai puţin potrivit în cântări de club (sau cel puţin aşa sugera Ovidiu), un exemplu de acest tip fiind Carnavalul.

Un moment interesant l-a reprezentat piesa cu guru care arată... în Tantra Yoga, referirea la un cunoscut guru de-al nostru fiind în acelaşi timp directă şi discretă. Pe aceiaşi temă îmi amintesc piesa celor de la Sarmalele Reci, Tatiana. Nu m-aş fi gândit că un pseudoyogin poate ajunge sursă de inspiraţie pentru muzică bună.

După ce am auzit-o pentru prima dată la Folk You 2008, aseară am ascultat din nou Chinezoaica, una dintre piesele foarte bine primite de public. O altă piesă foarte bine primită a fost Căpşuni.

Printre piesele de dragoste (care, spunea Ovidiu, nu pot fi prezentate, ele fiind pur şi simplu piese de dragoste), am reţinut Ploaia albastră.

Legat de Cipilica, am avut surpriza să aud că textul este în câteva puncte inspirat din stilul lui Andrieş. Deşi prezentarea m-a făcut să ascult mai atent, nu am identificat legătura cu Andrieş.

O piesă despre mersul la cinema a adus în discuţie deja celebrul Eu când vreau să fluier, fluier, film în căutarea căruia au plecat mulţi şi... s-au rătăcit descărcând un altfel de film cu acest titlu, un film cu altfel de "fluierături". Deci colega mea de birou nu este singura care a luat ţeapă! :D

L-am pomenit mai devreme şi pe Eugen Avram. Acesta nu a venit ca simplu spectator. În afara contribuţiei la Lili şi la încă o piesă (sau poate era corect să spun câteva piese, nu am reţinut exact numărul intervenţiilor sale) pentru care s-a aşezat, cu o naturaleţe remarcabilă, direct pe parchet (nu-i de mirare dat fiind că, în precedentul concert din Mătăsari, Eugen povestea că, asemenea Alinei Zaharia, a avut ocazia să cânte într-un concurs între cluburi de munte), Eugen Avram ne-a povestit din nou despre Fata pe role şi ne-a picurat în urechi Cântec pentru tine.

Despre concert cam asta am avut de spus. Publicul, în cea mai mare parte, a fost format din chipuri cunoscute. Faţă de prima seară folk din Mătăsari cred că am fost mai puţini. Ce ştiu sigur este că au lipsit cei câţiva bulgari care veniseră atunci în România pentru un concurs.

De aseară nu am mai reţinut poveşti despre alte concerte de sufragerie, cu public puţin, cum am reţinut data trecută.

Un plus în organizare (asta în ciuda faptului că, la sosirea mea, Marian spunea că sunt în întârziere cu pregătirile deşi mie nu mi se părea nimic întârziat) l-a constituit faptul că berea nu a mai trebuit căutată prin vecini, fiind vândută chiar în casă.

Iar cu titlu de va urma, Edi mi-a atras atenţia că marţi, în Mojo, cu 15 lei intrarea, va cânta Baniciu. Se anunţă un eveniment fain la care sper să ajung.

Uite cum programul săptămânii următoare se clarifică... Marţi Mojo, Joi Negru Latent în Iron City (dacă-mi amintesc corect este trupa care a asigurat deschiderea la First Romanian Dark Fest, anul trecut; din păcate, din câte am aflat, n-a existat şi Second Romanian Dark Fest) iar vineri, încă nu ştiu unde, anunţata cântare Alex Nichita împreună cu Make şi Puiu Creţu.

Şi pentru că povestea celei de-a doua seri folk din Casa cu cântec este preferabil să aibă un final, amintesc că ultima (sau aproape ultima) piesă a fost o preluare din Dinu Olăraşu, N-ai nevoie de foarte multe... Joi seară am fost perfect de acord cu piesa asta. :) Pentru câteva ore m-am simţit suficient de bine încât să gândesc că starea aceea era o formă de fericire.