Culorile oraşului

Continuând o preocupare mai veche, m-am trezit şi zilele trecute analizând culorile pe care le îmbracă oraşul în funcţie de anotimp.

La începutul anului, în cazul în care nu a rămas gri din cauza lipsei zăpezii, Bucureştiul se transformă în anotimpul galben. Despre el am scris mai pe larg în urmă cu doi ani (vezi postarea de aici).

Curând, dacă zăpada persistă, aşa cum s-a întâmplat recent, oraşul îmbracă haine galben- maro, din cauza câinilor care, pe lângă urină, lasă şi dovezi solide ale digestiei lor. Aşa s-a întâmplat zilele trecute în faţa firmei la care lucrez. Chiar la intrare, clienţii erau întâmpinaţi în dreapta cu câteva grăuncioare maro, în stânga cu o pată galbenă. Urme ale digestiei şi excreţiei bătrânului câine "de pază" care s-a ataşat de noi precum râia de Nică a lui Ştefan Apetrii.

Când zăpada este în curs de topire, dacă se întâmplă asta în week-end, te poţi "bucura" de o zi de luni petrecută într-un oraş gri- maro, dovezile solide depuse de câini ajungând să formeze tablouri abstracte pe pânzele- trotuar. Este dificil să te strecori printre diversele grămăjoare dar, dacă eşti oarecum acomodat cu slalomul, vei supravieţui nepătat. Am fost plăcut surprins aseară, trecând pe aceiaşi stradă care dimineaţă era maro, constatând că oamenii de la salubrizare au măturat tot ce era maro între blocuri şi resturile de zăpadă.

Încet dar sigur, oraşul se retransformă într-unul predominant gri.

Odată cu explozia primăverii oraşul devine ceva mai prietenos din punct de vedere cromatic, griului trotuarelor ajungând să i se adauge nuanţe de verde, roşu şi galben vegetal şi, pentru cei care mai privesc din când în când cerul, albastru.

Vine vara, oraşul este acum gri- verde presărat în unele zone cu covoare multicolore de ambalaje lăsate de trecătorii "ecologişti". Inutil de precizat că astfel de covoare multicolore sunt extrem de tentate să se formeze în parcuri, exact acolo unde verdele este probabil perceput ca deranjant de monoton.

Odată cu toamna, oraşul devine galben- roşu, de la covoarele de frunze moarte pe care muncitorii de la salubrizare se agită să le îndepărteze deşi, după părerea mea, sunt dacă nu plăcute, cel puţin inofensive pentru estetica oraşului.

Odată cu iarna ne întoarcem la începutul poveştii...

Acum putem spune că e primăvară...

E uşor să o placi (4)

Zilele trecute, pe când târzia iarnă încă nu se transformase în primăvară timpurie, pe când pe trotuarele bucureştene încă se circula pe poteci înguste strecurate printre mormane de zăpadă sau pe lângă garduri şi clădiri, mă trezesc faţă în faţă cu o tânără. Mă menţin pe partea dreaptă a potecuţei, încercând să mă fac mic pentru a permite trecerea. Pe partea stângă, călcând sigur şi rapid pe poala muntelui de zăpadă, trece ea. Am recunoscut pasul sigur de om de munte aşa că am întors capul. Într-adevăr, după ţinută părea şi ea pasionată de munte.

Şirul acesta de postări se referă la detaliile care te pot face să apreciezi un om. Totuşi, dincolo de aceste mici detalii- zâmbet, rămâne nevoia de sentimente ceva mai puternice şi, înainte de toate, reciproce.

Oare cum ar arăta un astfel de şir de postări făcute de o femeie? Oare cum ar suna justificarea lui E uşor să îl placi???

Zâmbet 6

Ce poate face un aparat foto compact, relativ modest, dacă este manevrat cu pricepere şi cu o doză de sensibilitate? O fotografie bună de premiat, zic eu! :)

Succes!

http://www.carpati.org/poze_fotografii/baiului/graniţa_dintre_iarnă_şi_primăvară./88364/

Şi aşa mi se făcu un dor de munte... Ciudată faza...

PS (4 aprilie 2013): Concursul a fost câştigat de altă fotografie. Obiectiv vorbind, jurul a apreciat corect. Deşi emoţional eram ataşat de fotografia din Baiului, raţional privind lucrările înscrise în concurs am apreciat că fotografia câştigătoare este mai bună, cel puţin din punct de vedere al compoziţiei. O puteţi vedea şi voi aici.

Felicitări câştigătoarei!

Cu ea dar fără ea...

Eu aici, ea acolo, niciodată noi... Parcă apărea ideea asta într-o piesă Pasărea Colibri, dacă nu mă înşel...

Ei bine, eu aici, la un capăt al metroului, ea acolo, în celălalt capăt, ea întoarsă cu spatele la tot ce înseamnă oameni, eu încercând să-mi păstrez verticalitatea, ea încă critică la adresa mea (cred, n-am mai încercat de o grămadă de vreme să-i vorbesc), eu întrebându-mă dacă aş mai vrea să-i povestesc altceva despre mine în afara unei chestii care era mult mai puţin probabil să mi se întâmple dacă nu aş fi ajuns să o cunosc şi apoi să mă las despărţit de ea...

Închei cu o piesă de primăvară, fără legătură cu ce am scris până aici, o piesă pentru care le mulţumesc celor care mi-au înfrumuseţat muuuuulte seri de miercuri şi nu numai şi celei care-şi spune Martie din post :)

21 martie 2010- pe bicicletele prin păduri

Printre altele, am avut parte şi de aşa ceva în plimbarea de duminică:

21 martie 2010- pe bicicletele prin păduri

Pentru cei care vor să vadă poze! :)

Eu pe DN 3

Eu pe o trecere mai complicată în pădurea Pustnicu

Urcând către terasamentul căii ferate (aproape de Brăneşti)


La firul... noroiului


Printre bălării, bălţi şi noroaie


A venit primăvara!

Foto: Daniel şi Cristi Negoiţă

Vor urma şi filmările după ce le urc pe tub...