Absurd

Am aflat întâmplător de festivalul de teatru din Preoteasa... Mai fusesem acolo, la chemarea Ioanei, cu câţiva ani în urmă, în altă toamnă, în altă stare de spirit.

Acum, perfect conştient de absurdul la care urma să mă expun, aproape că am perceput Cântăreaţa cheală în registrul comic în care a perceput-o şi restul sălii pline de studenţi. Interesantă punere în scenă. Totuşi, mi-ar fi plăcut să pot compara punerea în scenă cu alte spectacole pe acelaşi text. Spun asta pentru că impresia de piesă un pic cam lesbi pentru gusturile mele s-ar putea să nu fie confirmată de alte puneri în scenă...

Oricum, a fost o oră plăcută... A meritat să ies din casă...

Mâine, deşi nu mi-e clar ce program va avea ultima zi de festival (e ceaţă inclusiv la ccs pe site), cred că voi trece din nou pe acolo...

"Era cel mai frumos cadavru din Marea Britanie!"

Eugen Ionescu

Aproximativ aceiaşi Casă cu prieteni în altă casă (Casa cu prieteni în Indie Club- 17 martie 2011)

Altă casă, componenţă îmbunătăţită (a plecat Afti la Cluj dar... au venit alţi doi oameni în locul lui), un sunet mai plin, un nou concert Casa cu prieteni. Aşa ar suna un rezumat al serii de ieri. Persoanele cu mai puţină răbdare se pot opri aici. În schimb, persoanele cu mai multă răbdare sau care sunt pur şi simplu curioase pot citi şi rândurile care urmează.

După 2 luni fără concerte Casa cu prieteni, timp în care lor li s-a făcut dor de public iar publicului, într-o oarecare măsură, i s-a făcut dor de ei, vine anunţul foarte fain conceput preluat atât pe blogurile oamenilor din trupă cât şi pe site-urile gen 24 Fun.

Pentru că, după cum scria un spectator de la Folk frate pe blogul său, ochii care nu se uită se văd, mi-am propus să merg şi eu la concert dacă pregătirile pentru Etna nu impun să rămân acasă pentru a încurca şi eu cu câte ceva (pardon, pentru a da o mână de ajutor). Ajung aseară acasă, mă asigur că bagajele se fac şi în lipsa mea, trimit un e-mail în care încerc să lămuresc o problemă despre care, probabil, voi scrie cândva şi aici, mă mai sucesc puţin prin casă apoi, cu notesul, pixul şi harta zonei în care se află clubul în buzunar plec făcându-i în ciudă vremii umede care parcă insista să mă ţină-n casa cu neamuri. Îmi găsesc şi un drum care să evite str. Mătăsari, pe care treceam doar în serile de folk din primăvara trecută. Faine amintiri am de atunci! :) Găsesc cel mai potrivit drum în condiţiile în care s-a nimerit să traversez la Iancului de la tramvai spre stânga. Ajung acolo după ce recunosc câteva puncte găsite pe google maps. Exact la intrarea pe Inişor (mi-am amintit că pe aici funcţiona cândva studioul de înregistrări al lui Vali Sterian) mă latră un câine dintr-o curte moment în care îmi dau seama că sunt aproape ajuns.

Intru pe porţile colorate ale Indie Club, îmi dau seama că vara poate fi tare plăcut să stai la o bere pe terasă, studiez casa în căutarea intrării, până la urmă găsesc o uşă, întreb de concert şi... în câteva secunde coboram scările şi, după ce-l salut pe Dragoş, descopăr o incintă mică, înghesuită chiar care, la prima vedere, m-a făcut să strâmb puţin din nas. Constat că bar e doar sus aşa că-mi găsesc un loc apoi urc după bere. Observ cu plăcere că există agăţători pentru haine pe pereţi. Îmi deleg hainele groase să-şi ia ţeapă în locul meu apoi încerc să mă acomodez cu masa joasă, scaunul jos şi... pernuţa de sub fund. Pentru orice eventualitate îmi aşez la îndemână pixul şi notesul apoi încep să beau.

Muzica era bună, cu mult Phoenix în program. Trupa nu părea să fi urcat pe scenă pentru probele de sunet. O voce din public constata că e 9 şi ceva iar concertul... încă nu începuse. Peste puţin timp apare Mi...

-Mă bucur că ai venit. Acum să sperăm că putem să şi cântăm. Nu merge sunetul. A căzut şi curentul de câteva ori. A venit şi patronul clubului să vadă ce se poate face.
-Dacă nu merge sunetul atunci ne aşezăm toţi pe jos în jurul scenei şi ascultăm ca la cabană.
-Ne-am gândit şi noi la asta dar e mai greu aşa. E şi fum...
-Da, cu fum e mai greu să ţină vocile... Oricum, important e să nu se strice vreun echipament din cauza căderilor de curent. Din ce-mi spunea Ştefan Tivodar cândva, nu sunt deloc ieftine.

Începe concertul, se umple locul cât de cât (în ciuda spaţiului mic tot ar mai fi încăput câţiva oameni), încet dar sigur atmosfera se încălzeşte. Nu trece mult timp până încep să notez. Eram convins că nu mai ascultasem până atunci Oameni răi dar... cred că m-am înşelat. Mai târziu am fost convins că am mai auzit piesa asta şi în alte concerte... Noi doi cred că facem parte din acelaşi soi de oameni răi... Ascultând asta m-am gândit că m-aş putea considera o parte a unui cuplu de oameni răi dacă mă alătur unei anume persoane. Mi s-a părut destul de haioasă ideea. E rea, sunt rău, lumea ne încape pe amândoi, nu e nicio catastrofă...

În condiţiile astfel create... poate să vină şi primăvara sub forma toamnei modificate pentru a chema soarele, căldura, albastrul şi... ieşirile la un tip sau altul de plimbare. Să mă depărtez de tine-aş vrea, dar nu pot mai mult de atât... Ei bine, un fragment din piesa asta a constituit obsesia muzicală a dimineţii... Şi ce mă alinţi, şi ce mă mai minţi... Brrrrr! Acum îmi aduc aminte de nişte mincinoase (măcar în parte) zile răsfăţate. Dar sunt în curs de decatastrofizare şi alea...

Mai târziu... mi-am amintit de acea copilă frumoasă şi zăpăcită numită Vera. Casa cu prieteni au preluat o piesă Bosquito, Pas cu pas. Mi-am amintit de Vera care mi-a dat cândva să ascult Ocean sau Două mâini sau... nu mai ţin minte acum cum se chema piesa şi... m-a surprins foarte tare după ce mi-a spus că am ascultat Bosquito. Nu credeam atunci, în vara 2002, că Bosquito cântă şi chestii sensibiloase.

Mi: Urmează două piese tocmai bune pentru atmosfera asta intimă... Şi urmează Besame mucho (iar îmi amintesc acel articol al lui Cosaşu în care am citit pentru prima dată despre acest celebru cântec) şi Puştoaico, pe care am perceput-o cumva personal dar care m-a şi amuzat dat fiind că mi-am amintit varianta Folk frate cu m-ai înşelat cu seminţele... :D

Înainte de pauză (tocmai bună pentru aprovizionare şi eliminare de lichide) a existat deja obişnuitul recital al lui Dragoş, cel care, din baia cu prieteni, se îndreaptă încet dar sigur spre sufrageria cu prieteni. :) După o piesă de gaşcă pe care publicul părea să simtă ceva a urmat o primă audiţie despre o altă ea care, cândva, reprezenta ceva în viaţa mea... Ei bine, i se potriveşte foarte bine este foarte greu să dai din şunci pe munte celei care, în vara 2009, declara că ar vrea să ne însoţească în Ceahlău. Totuşi, recunosc că acest comentariu răutăcios este într-o oarecare măsură din seria strugurii sunt acrii... La final notam că piesa pare puţin cam prea misogină. :) În acelaşi registru gras (bineeeee! hai să scot gras şi să-l înlocuiesc cu corpolent! :D) s-a încadrat şi Balada gogoşarului. După ea a urmat un Joc în care are loc şi o siluetă perfectă, chiar dacă vocea e infectă. Sigur nu era vorba de omul de pe scenă pentru că silueta nu i-am studiat-o dar vocea, chiar dacă nu e perfectă, este numai bună pentru astfel de cântări.

La revenirea pe scenă a Casei cu prieteni în formulă completă am constatat că, pe Nebunie, Mi nu renunţă la pietrele pe care le reţinusem de la cântarea din Mojo din octombrie 2010 (se poate căuta cronica în arhiva blogului). Puţin mai târziu a revenit purpuriul de munte. :) Iar spre miezul nopţii... Fiecare zi fără tine... Am simţit că piesa asta îmi este dedicată. :)

Pe parcursul serii m-am gândit că ar fi plăcut să mă însoţească cândva la un concert Casa cu prieteni o fiinţă drăgălaşă pe care n-am mai văzut-o de o grămadă de vreme dar pe care sper s-o revăd până la urmă.

Mă retrag din clubul în care am făcut mici boacăne uitându-mă pe afişele concertelor următoare. Sâmbătă e seară folk, azi era ceva cu o Dilemă (nu am reţinut exact dar... oricum nu puteam ajunge pentru că am o lucrare întârziată pe care vreau s-o aduc în seara asta aproape de final), marţea mi se pare că e seară folk cu Vampiru (pe care nu l-am mai ascultat de o grămadă de vreme, de la o seară cu cântece de munte în Mojo, cred).

Tot despre concerte viitoare, chiar Casa cu prieteni anunţă ceva pentru joia următoare. E de urmărit pagina lor de Facebook sau... programul din EPC. :D

Este un pic aiurea faptul că, în unele seri, dacă vreau neapărat să ies pe undeva, oferta este atât de consistentă încât devine greu de ales. Ca exemplu, pe 23 martie avem atât concert Magda Puskas în Iron City cât şi concert Ada Milea, Proiectul Tivodar şi încă un nume în Preoteasa. Unde să mergi? Că ofertele sunt în egală măsură de tentante! Acum m-am uitat şi la programul din El Primer Comandante şi am găsit concert Dragoş Boeru miercuri...

Mâine, 19 martie, pe lângă deja pomenitul concert folk din Indie există şi aniversarea Semne din Evarză (rectific; conform celor scrise aici, aniversarea Semne este pe 22 martie, marţi, la concurenţă cu seara folk din Mojo şi cu seara de teatru din Lăptărie).

Şi astfel de situaţii apar din ce în ce mai des. Este bine că se mişcă folk-ul dar... este pe zi ce trece mai greu de ales unde mergi. Eu am început să aleg uneori după locul unde se ţine concertul. Aşa s-a nimerit să ajung în Art Jazz Club la concertul Proiectul Tivodar de acum câteva săptămâni, aşa s-a nimerit să ajung aseară în Indie. Aleg uneori locuri noi din dorinţa de a mă expune la diversitate şi în încercarea de a mă simţi bine în locuri necunoscute.

Ajung acasă pe la 1 noaptea după ce pe drum îmi arunc iar o privire către acel bloc de pe Iancului. Mă strecor în pat pe lângă rucsacul lui Daniel pregătit de drum după ce mănânc două bucăţi de Nestle After Eight. Dorm până pe la 7 apoi mă pregătesc de muncă...

Un fluture pe mână sau Proiectul Tivodar în Expirat

Nu ştiu cum să încep... Probabil am pierdut într-o oarecare măsură obişnuinţa de a scrie despre seri folk...

A fost folk în Expirat, obişnuita seară de luni organizată de acum de Tică. Invitaţii serii au fost cei doi din Proiectul Tivodar. Ajung puţin după 20:00, cârciuma era nici plină nici goală, pe scenă Ştefan şi Alex făceau probe de sunet. Îmi găsesc un loc cu vedere bună spre scenă, mă duc după bere, mă aşez. Încerc să citesc din Enright dar nu prea găseam starea potrivită. Pun cartea la loc în rucsac. De pe scenă pare să se vadă un gest de salut care mi se adresează. Răspund deşi nu era imposibil să fi interpretat eu greşit gestul acela.

Într-o oarecare măsură începusem să mă plictisesc aşa că a picat perfect sosirea celor pe care mi-i anunţase Daniel de duminică seară: Oana şi Florin. Mă mut lângă ei deşi noua poziţie îmi bloca vederea spre scenă. Am stat aşa până la începerea concertului şi puţin după apoi m-am mutat pe culoarul dintre stâlpii din faţa scenei.

Câteva secunde după ce ajunge Oana în club mă trezesc că sare la gâtul meu, eu neînţelegând nici ce face, nici de ce... Să mă bucur? Să intru în panică? :D Am priceput câteva minute mai târziu că era ceva legat de o chestie publicată de mine undeva, în care o citasem. Îi spun că poate să mă omoare dar mai târziu, după ce-l ascult pe Ştefan. :D Uite ce păţeşti dacă te cenzurezi mai puţin decât de obicei! :P

După ce sosesc Oana şi Florin mă trezesc că sună Daniel. A apărut şi el în Expirat pentru că avea de discutat despre o ieşire la munte...

Pe la 21:45 începe concertul. Câteva piese am stat cuminte pe locul meu dar apoi, aşa cum deja spuneam, m-am mutat. Până la urmă, se pare că eram singurul din grup care venise să asculte Proiectul Tivodar. Oana spera să fie o seară de cântece de munte (pentru că, pe Cozia, Mario cântase orice altceva).

Despre cântare nu ştiu dacă vor ieşi prea multe cuvinte... L-am ascultat pe Alex Nichita cântând atât la Aurica (pentru necunoscători, Aurica este vioara lui cu care, din câte ştiu, s-a făcut pentru prima dată remarcat la Folk, frate, în Iron City unde, apropo, miercuri cântă Dragoş Boeru) cât şi la chitară. Fără a avea pretenţia că mă pricep la muzică spun doar că mie-mi place mai mult când Alex cântă la vioară decât atunci când ia în mână chitara.

Tivodar s-a folosit, aşa cum mă obişnuisem, de voce, de chitară şi de muzicuţă. Legat de Tivodar, mă gândeam cât de frumos a evoluat omul în ultimii ani. Mi-l amintesc, să fie 5 ani de atunci, din Preoteasa, de la cenaclul 3 Ceasuri Bune, pe care-l frecventam într-o perioadă când singur, când cu Mirela, când cu Liviu, odată ajungând pe acolo şi Ştefan (alt Ştefan, nu Tivodar). Mai târziu l-am auzit din nou într-una din primele mele seri în Iron City (pe vremea în care nici nu speram că în jurul meu se vor aduna, pe rând, două grupuri frumoase care, din păcate, între timp s-au spart) iar o săptămână mai târziu Ştefan m-a salutat prima dată, de atunci bucurându-mă de fiecare revedere. Anul trecut Tivodar a ajuns să cânte la Folk You, în iarnă a cântat şi la Om Bun. N-am fost nici la Om Bun, nici la Folk You să-i ascult (pe Ştefan şi ceilalţi care au trecut prin Proiectul Tivodar) dar m-a bucurat să citesc că au ajuns acolo.

Revenim la concertul din Expirat... Au fost câteva momente care mi-au plăcut mult.

Deşi înţeleg că o cântă rar, Râpa întreagă, în varianta Proiectul Tivodar a sunat extraordinar! Nu o mai ascultasem niciodată întreagă, în Iron City o începeau dar spre final Alex începea să se joace cu Aurica, joacă de care am avut parte aseară şi după finalul Râpei...

De data asta Tivodar nu şi-a mai luat în serios rolul de Andrieş de serviciu. Din câte ţin eu minte, nu a cântat decât o piesă a lui Andrieş, Cea mai frumoasă zi.

În schimb, în repriza a treia a concertului, după ce răspândise în public foi cu piesele pe care ei ştiu să le cânte, s-a transformat pentru 3 piese în Imre... S-a cântat piesa aia care mă obseda cândva dar despre care nu ştiu nici acum cum se numeşte (Şi totuşi te caut întruna/ Şi totuşi al tău am rămas/Cum soarele caută luna/ Mereu despărţiţi de un pas) după care a urmat Oraţie de nuntă, piesă pe care chiar doream foarte mult să o aud (mulţumesc, Ştefan!) iar mai târziu s-a cântat şi Nebun de alb. Pe Oraţie de nuntă publicul mi s-a părut cam gălăgios dar, cu puţin efort, am auzit destul de bine ce se cânta. Totuşi, după ce că era public puţin (în comparaţie cu concertul Karma din urmă cu câteva săptămâni sau cu concertul Ţapinarii de acum câteva luni), au fost destui cei care nu păreau să aibă vreo treabă cu Proiectul Tivodar. Poate n-o fi Proiectul Tivodar cel mai tare grup de tineri folkişti dar consider că încercarea lor de a face un spectacol plăcut întins pe aproape 4 ore merită apreciată.

S-au mai cântat o grămadă de alte cover-uri printre care mi-a atras atenţia în mod deosebit Strada ta (Iris, o altă piesă- obsesie într-o anumită parte a vieţii), În umbra marelui urs (Phoenix, superb cântată de public), deja obişnuitul Hit The Road Jack la care Ştefan a fost mulţumit de public, Bună dimineaţa mamă (Iulia Guşatu) etc, etc...

Proiectul Tivodar a luat două pauze, timp în care pe scenă au urcat doi omuleţi pe care nu-i cunosc (în prima pauză) şi apoi Puiu Creţu susţinut în ultima piesă de o membră Lemn dulce. Cu Puiu Creţu am mers din nou la strâns de fân...

În public, deşi mă obişnuisem ca în Expirat să fie altfel, destule chipuri cunoscute din Iron City, 100 Crossroads, Mojo, E.Varză. Printre aceste chipuri m-am bucurat să o recunosc pe Mariana (la fel de caldă precum m-a obişnuit de aproape un an) şi, surprinzător (deşi deloc de mirare), în prima parte a concertului, să-l văd pe Mysha (Folk frate, Ză Duff, una din variantele Proiectului Tivodar). L-am remarcat şi pe tipul care a cântat Sighişoara, într-o pauză a concertului Karma, pe fotograful de la Folk frate şi, probabil, pe încă câţiva. Oameni frumoşi!

Sonorizarea a avut de suferit pe alocuri. Au existat şi nesincronizări între Ştefan şi Alex. Noi ştim să cântăm împreună spunea Ştefan, după momente în care, cred eu, simţea că lucrurile nu au mers perfect, probabil în chip de subtilă scuză pentru cei (puţini dar buni) veniţi mai degrabă să-i asculte decât să-i critice. Probabil de la aceste nesincronizări a venit ideea trupei Aproximativ. Oare să fie vorba chiar de viitorul nume al formaţiei Proiectul Tivodar?

Probabil ar mai fi lucruri de spus dar... nu ai cum să acoperi în câteva rânduri povestea acelor ore. La finalul concertului (nu-mi venea să cred că am stat toţi 4 până la final), pe la 1:40, am pornit spre casă. Am mers pe jos până aproape de Unirii apoi ne-am despărţit luând două taxiuri în direcţii diferite. La 3 noaptea eram în pat şi adormeam instantaneu. Am dormit doar vreo 4 ore dar constat că nu mă resimt.

Nu ştiu ceilalţi cum s-au simţit dar mie mi-a plăcut o mare parte din spectacol. Închei mulţumindu-i celei care mi-a atras atenţia asupra acestui concert. Mă bucur că am fost acolo chiar dacă am avut parte şi de o situaţie incomodă despre care nu cred că e cazul să vorbesc public.

A fost frumos aseară! Dacă voi ajunge şi în Mojo, la Maria Gheorghiu, se anunţă încă o noapte obositoare dar plăcută.

Pe curând!

PS: Pe 15 martie, dacă am reţinut corect, este anunţat în Expirat concert Puiu Creţu.

PSS: Şi titlul? Ce logică are? Păi... fiind seară cu intrare (7 lei), a fost şi seară cu ştampile pe mână. Acum, ştampila este în formă de fluture... Încă o am pe mână, chiar dacă este aproape ştearsă...

Later edit (24 februarie): concertul, aşa cum a fost perceput de pe scenă, povestit pe site la Ştefan.

Am uitat să precizez ieri că am scris cronica din memorie. Uneori iau notiţe, în alte situaţii mă las în voia atmosferei...

Sunt Expirat???

Aseară, după ce m-am tuns şi m-am dus după petice pentru goretex (am de reparat o tăietură de 5 cm la nişte pantaloni Mammut; nu vă spun modelul că oricum nu-i mai văd în ofertă la Neacşu dar spun în schimb că, în afara tăieturii apărute fără să-i fi agăţat eu în ceva, în rest sunt mulţumit de ei), am tras o plimbare prin centru până aproape de ora anunţată pentru începerea concertului din Expirat.

Dacă fac abstracţie de concertul Ţapinarii de anul trecut, pot spune că nu mai trecusem prin Expirat din vremea în care mergeam acolo luni seara, cu Putin. Aveau farmecul lor acele ieşiri în Expirat şi la serile de alternativ din A... Au trecut 5 ani ani de atunci, poate chiar mai mult...

Ajung deci aproape de 21:00. Clubul aproape pustiu. Îmi găsesc un loc, îmi iau berea şi mă apuc de citit. Surprinzător, deşi lumina nu era chiar potrivită, am avut ceva spor la citit. Pe la 21:00 în boxe a început să se audă folk dar concertul a început mult mai târziu, pe la 22:30, pe când clubul se aglomerase destul de tare, cel puţin în zona din faţa scenei.

La un moment dat am auzit un nume care mi-a trezit amintiri. Probabil că, inconştient, acele amintiri au ajuns să-mi conducă seara motiv pentru care nu prea m-am simţit bine. La fel de posibil este să mă fi simţit aiurea pentru că nu am găsit în Expirat ceva ce-mi lipsea, ceva ce mi-e necesar, un ceva destul de greu de definit.

Nu mai ascultasem Karma live de o grămadă de vreme. Doar jumătate de Karma mai ascultasem lunile trecute în e.varză (cârciumă care, din câte sesizez, nu place oricui; am auzit aseară pe cineva spunând ceva de genul "nu ştiu de ce dar mie nu-mi place în e.varză"). Prin urmare, am rămas un pic surprins când am văzut doar doi oameni pe scenă deşi, de la 3 Ceasuri bune (era odată un cenaclu în Preoteasa) probabil, îmi aminteam Karma având şi o voce feminină în compunere. Probabil că era invitată doar în anumite ocazii acea voce...

Din ce s-a cântat ţin să amintesc faptul că, pentru prima dată, am avut ocazia să ascult live Rochia uşor. Şi m-am simţit tare ciudat ascultând-o... E cu totul altceva să asculţi piesa asta acasă sau să o asculţi în club.

Într-o pauză de Karma am avut surpriza să văd urcând pe scenă un chip pe care, rar, l-am remarcat în publicul de la Folk, frate. Nu ştiam că omul cântă. Şi cântă bine, după părerea mea. Habar nu am cum îl cheamă dar are un chip care-l decupează din mulţime. Şi-a încheiat scurtul recital cu Sighişoara, la cererea publicului.

S-a făcut 12:45, Karma erau încă pe scenă, eu începusem să mă simt din ce în ce mai ciudat aşa că am plecat spre casă. După o deja obişnuită combinată de mers pe jos plus taxi, ajung acasă pe la 01:30. Mă bag în pat şi cred că am adormit instantaneu.

Asta a fost!