Dat fiind că în ultimele săptămâni m-am simţit destul de slăbit, căpătasem convingerea că am scăzut în greutate după ce mă chinuisem în ultimele luni să acumulez câteva kilograme amărâte care să se adauge obişnuitelor mele 45. Serile trecute am verificat ipoteza şi am constatat că mi-am menţinut greutatea în jurul valorii de 48 kg. Dar atunci de unde vine senzaţia asta de slăbiciune??? Din imaginaţia mea, probabil...
Tot serile trecute, ajungând la concluzia că am lăsat cam mult timp să treacă de la ultima partidă serioasă de cumpărături, iau rucsacul şi merg în Cora. Şi încarc, şi tot încarc... Când vine momentul să ridic de jos rucsacul în care transferasem o mare parte a cumpărăturilor, constat că acesta se ridică mai greu decât de obicei. Am pus asta pe seama stării de slăbiciune mai sus pomenite, am insistat, l-am pus în spate şi l-am dus până acasă.
Acasă, surprins în continuare de dificultatea cu care îl cărasem, am avut curiozitatea să adun greutăţile produselor pe care le-am scos din rucsac. Am avut un mic şoc când am ajuns la un total de 26 kg.
Este o greutate cu care nu sunt obişnuit. Pe munte nu cred că am cărat vreodată mai mult de 22 kg care, după vreo 4 zile de mers prin Retezat- Godeanu mă doborâseră. La fel, m-au chinuit ceva cele 18 kg pe care le-am cărat în iunie pe Piatra Mare. 26 kg era deja mult peste puterile mele. Şi dacă mai e să mă orientez şi după socoteala aceea cu 1/3 din greutate, se pare că orice trece de 17 kg (asta să nu mizez pe 16,xx kg) depăşeşte greutatea maximă pe care mi-ar fi recomandat să o car.
Greu la deal (adică pe scări) cu boul mic... Repede, daţi-mi 10 găleţi de apă!
Se afișează postările cu eticheta greutate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta greutate. Afișați toate postările
marți, 9 august 2011
sâmbătă, 11 decembrie 2010
Un an cu bune şi rele...
Poate este devreme să fac un bilanţ dar, pornind de la o listă cu chestii pe care, pe 31 decembrie 2009, consideram că este de preferat să le fac observ că, din 29 de puncte de pe listă, am rezolvat într-un mod satisfăcător doar vreo 3...
Îmi propusesem să:
-cresc puţin în greutate şi să menţin constantă greutatea obţinută (îmi propun să ajung la 48- 50 kg până-n iunie iar finalul anului să nu mă găsească mai jos de 47 kg, greutate pe care acum o ating rar)
-mă perfecţionez în domeniul comunicării asertive
-nu renunţ la psihoterapie decât din motive serioase (înregistrarea unor progrese de care să fiu mulţumit şi pe care să le consider suficiente sau probleme financiare care să nu-mi mai permită investiţia)
Ei bine, în a doua parte a anului am constat că mi-am stabilizat greutatea pe la 50 kg. Aş putea considera chestia asta cel mai mare mic succes al anului. Chiar acum, urcându-mă pe cântar, văd că am 49,5 kg deşi cu lipsa de poftă de mâncare din ultimele zile mă aşteptam la o scădere în greutate...
Cu asertivitatea nu pot spune că stau extraordinar dar au existat momente în care am fost destul de încântat de felul în care am menţinut unele discuţii pe limita aceea fragilă dintre părerea mea şi părerea celuilalt, limită care putea fi depăşită agresiv de una dintre părţile implicate în conversaţie, moment în care discuţia ar fi putut degenera în ceartă. Am trecut de la situaţia de aici la situaţia de aici. Dacă aş putea aplica varianta a doua de discuţie în fiecare situaţie de interacţiune socială m-aş declara extrem de mulţumit. Totuşi, în momentul în care miza este foarte personală, sunt mai degrabă tentat să gândesc rigid şi să ţin cu dinţii de punctul meu de vedere.
La psihoterapie nu am renunţat. Aici lucrurile pot fi interpretate atât pozitiv (în sensul că am fost suficient de responsabil din punct de vedere financiar încât să-mi calculez bugetul în aşa fel încât să am tot anul bani de psiholog) dar şi negativ (în sensul că, în ciuda funcţionării mai bune la anumite nivele -job, familie-, încă există situaţii în faţa cărora mă simt aproape handicapat).
Iar pentru cei care şi-au imaginat că în planurile pe 2010 aveam multe aspecte legate de bani recitesc acel text şi notez aici dorinţele costisitoare rămase mai degrabă neîmplinite:
- să merg minim 25 zile pe munte; edit 2 ianuarie 2010: să organizez 2- 3 ture pe carpaţi.org, prima tură organizată să fie de o zi, de iarnă, preferabil în ianuarie
- să merg minim 5 zile la mare
- să-mi cumpăr un aparat foto care să-mi stea oricând la dispoziţie
- să rezolv zonele dureroase ale danturii; să îmbrac la loc pivotul de pe care a căzut "smalţul"
În rezumat, pe munte am mers doar 2 zile (din care una a fost tură carpaţi.org), la mare nu am ajuns, dantura am rezolvat-o parţial (în sensul că am tratat o zonă dureroasă care-mi strica buna dispoziţie dar, în nişte împrejurări care mi-au accentuat fobia socială, nu am reuşit să şi îmbrac pivotul) iar la un aparat foto doar al meu cred că deja renunţasem pe la jumătatea anului. Acum revine dorinţa de a-l cumpăra, motiv pentru care am făcut un mic studiu din care a apărut textul de aici.
Îmi propusesem să:
-cresc puţin în greutate şi să menţin constantă greutatea obţinută (îmi propun să ajung la 48- 50 kg până-n iunie iar finalul anului să nu mă găsească mai jos de 47 kg, greutate pe care acum o ating rar)
-mă perfecţionez în domeniul comunicării asertive
-nu renunţ la psihoterapie decât din motive serioase (înregistrarea unor progrese de care să fiu mulţumit şi pe care să le consider suficiente sau probleme financiare care să nu-mi mai permită investiţia)
Ei bine, în a doua parte a anului am constat că mi-am stabilizat greutatea pe la 50 kg. Aş putea considera chestia asta cel mai mare mic succes al anului. Chiar acum, urcându-mă pe cântar, văd că am 49,5 kg deşi cu lipsa de poftă de mâncare din ultimele zile mă aşteptam la o scădere în greutate...
Cu asertivitatea nu pot spune că stau extraordinar dar au existat momente în care am fost destul de încântat de felul în care am menţinut unele discuţii pe limita aceea fragilă dintre părerea mea şi părerea celuilalt, limită care putea fi depăşită agresiv de una dintre părţile implicate în conversaţie, moment în care discuţia ar fi putut degenera în ceartă. Am trecut de la situaţia de aici la situaţia de aici. Dacă aş putea aplica varianta a doua de discuţie în fiecare situaţie de interacţiune socială m-aş declara extrem de mulţumit. Totuşi, în momentul în care miza este foarte personală, sunt mai degrabă tentat să gândesc rigid şi să ţin cu dinţii de punctul meu de vedere.
La psihoterapie nu am renunţat. Aici lucrurile pot fi interpretate atât pozitiv (în sensul că am fost suficient de responsabil din punct de vedere financiar încât să-mi calculez bugetul în aşa fel încât să am tot anul bani de psiholog) dar şi negativ (în sensul că, în ciuda funcţionării mai bune la anumite nivele -job, familie-, încă există situaţii în faţa cărora mă simt aproape handicapat).
Iar pentru cei care şi-au imaginat că în planurile pe 2010 aveam multe aspecte legate de bani recitesc acel text şi notez aici dorinţele costisitoare rămase mai degrabă neîmplinite:
- să merg minim 25 zile pe munte; edit 2 ianuarie 2010: să organizez 2- 3 ture pe carpaţi.org, prima tură organizată să fie de o zi, de iarnă, preferabil în ianuarie
- să merg minim 5 zile la mare
- să-mi cumpăr un aparat foto care să-mi stea oricând la dispoziţie
- să rezolv zonele dureroase ale danturii; să îmbrac la loc pivotul de pe care a căzut "smalţul"
În rezumat, pe munte am mers doar 2 zile (din care una a fost tură carpaţi.org), la mare nu am ajuns, dantura am rezolvat-o parţial (în sensul că am tratat o zonă dureroasă care-mi strica buna dispoziţie dar, în nişte împrejurări care mi-au accentuat fobia socială, nu am reuşit să şi îmbrac pivotul) iar la un aparat foto doar al meu cred că deja renunţasem pe la jumătatea anului. Acum revine dorinţa de a-l cumpăra, motiv pentru care am făcut un mic studiu din care a apărut textul de aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
