Afirmare de sine nonasertivă

-Hai Buri afară!
-Nu pot.
-De ceeeee?
-Am treabă.
-Ce treabă? Las-o pe mai târziu şi hai la o ţigară!

Ea se retrage (probabil avea treabă în alt birou) iar eu, destul de furios, rămân cu el...

-Auzi? Voi nu reuşiţi să înţelegeţi că veniţi la muncă pentru a munci? Indiferent ce aţi face, oricând se găseşte ceva de făcut. Dacă nu e altceva poţi să speli geamurile sau să-ţi cureţi biroul.
-Nu vorbeam cu tine.
-Nu vorbeai cu mine dar discutai o chestie de care nu sunt străin.
-Hai că mă plictiseşti!
-Te plictisesc? Hai să vorbim de asta când va fi o discuţie despre probleme personale. Aici este vorba de servici.
-Auzi? Ţi-am greşit cu ceva?
-Dacă admitem că instigarea la nemuncă nu reprezintă o greşeală pe plan profesional, tot ai greşit cu ceva.
-Cu ce am greşit?
-Păi... cu cazul x. Eu ţi-am greşit, pe plan profesional cu ceva?
-Da.
-Cu ce?

Tăcere... Se implicase într-un dialog pe care nu putea să-l conducă.

-Te rog să nu mai foloseşti ideea respectivă în prezenţa mea.
-Nu mai vorbesc cu tine.
-Ba o să vorbeşti când o să ai nevoie de vreo hârtie pe care o întocmesc.

Vreo 3 zile nu a mai vorbit cu mine. Nu mă simţeam deloc vinovat. Îmi reproşam un pic lipsa de asertivitate dar eram încântat că mi-am spus punctul de vedere într-o problemă care mă durea de mult timp.

Povestea asta s-a întâmplat cu săptămâni în urmă. A trecut destul timp şi, din cauza asta, discuţia e reprodusă cu oarecare aproximaţie.

Ei bine, deşi nu mi-am dorit nicio clipă să iasă aşa, în câteva zile s-a demonstrat că acel caz s-a finalizat cu un client nemulţumit. Nemulţumire care nu are cum să-mi fie mie imputată. Mi-am făcut corect job-ul. Greşeala era clar în altă parte. Poate chiar la colegul meu...