Amestecate

Sincer să fiu, nu prea mai ştiu ce-mi fâlfâia prin creier de dimineaţă, în drum spre job... Dar e clar că era, ca în majoritatea zilelor cuprinse în ultimii ani, un amestec de gânduri care nu duceau nicăieri...

Poate mă gândeam la ziua de ieri... O zi banală şi, spre deosebire de sâmbătă, o zi mohorâtă. Am ieşit totuşi în parc şi am stat multe ore. De data asta am preferat un loc mai izolat, sau cel puţin aşa gândisem când m-am aşezat. Într-o mică măsură chiar era un loc retras, în sensul că nu au trecut la o distanţă mai mică de 5 m de mine decât vreo 5 oameni dintre care 2 cu barca. Totuşi, auzeam conversaţii, vedeam şi eram văzut într-o/ dintr-o mulţime de direcţii. Dimineaţă chiar am fost abordat de un tip cu chef de vorbă, venit din capătul celălalt al Bucureştiului, tip care, în lipsa mea, ar fi fost de mult plecat înapoi acasă dacă nu ar fi avut cu cine purta o conversaţie mai mult sau mai puţin convenţională. Până la urmă el a plecat (după ce răspunsesem negativ la ideea de a bea o bere) iar eu am rămas să continui lectura întreruptă într-o oarecare măsură de el. Totuşi, nu m-a deranjat că m-a scos pentru o vreme dintr-ale mele.

Spre deosebire de sâmbătă, privirea mea nu a mai rămas fixată pe vreun trup. Când mă întrerupeam din citit priveam cerul, norii, raţele, insectele, oamenii care se plimbau pe aleile situate aproape şi totuşi departe.

De citit am apucat să citesc aproape jumătate din cele 360 de pagini ale Călăului dragostei, o carte pe care am comandat-o la începutul lui februarie 2009 şi pe care am primit-o chiar pe 14... Cum de-am comandat-o? Era probabil perioada în care am comandat şi Relaţii de iubire. Normalitate şi patologie, o carte pe care n-am reuşit s-o termin. Călăul este totuşi mult mai digerabilă. Deşi, comparând impulsul iniţial cu ce găsesc acum în ea, citind, cred că există o diferenţă imensă. Probabil, cu excepţia primei poveşti, restul se aliniază perfect unor "şi alte poveşti" oarecare. Până acum am rămas din cartea asta cu o întrebare... Şi dacă îi pasă??? Cui? Ei...

Azi, a patra zi cu telefonul închis şi off line. Mă trezesc aproape de ora la care, de obicei, îmi suna alarma telefonului. Fac un duş şi o iau din loc. Ajung la Piaţa Muncii la ora potrivită deşi nu mă mai orientasem după ora telefonului (iar ceasurile din casă sunt cam dereglate de felul lor). Îmi lungesc gâtul căutând-o cu privirea în toate părţile. Nu e. Mă simt trădat, furios, trist, destabilizat... Unde eşti? De ce nu ai apărut? Mă gândesc din nou să mă interesez pe unde circulă 45 şi apoi să dau o tură cu el încercând să ghicesc unde lucrează ea acum... Poate venea cu următorul metrou... M-am gândit pentru o clipă să aştept (oricum ajungeam devreme la birou) dar apoi am considerat că povestea asta e oricum suficient de absurdă şi aşa... Oricum, mai devreme sau mai târziu, o s-o revăd. Încerc să mă-mpac cu ideea că nu voi putea zâmbi de fiecare dată când o văd...

Tot azi, peste noapte, am un vis tâmpit. Se făcea că-mi sună telefonul. Un număr de telefon oarecare, pe care nu-l am în agendă. Răspund şi aud: "Sunt x, colega dumneavoastră". Ce-o fi însemnând visul acesta? O fi avut legătură cu faptul că-mi ţin telefonul închis? Sau o fi având legătură cu colega? La dracu! Oricum ar fi nu are cum să-mi fie favorabil. Mai bine rămân la toate rece... Şi de unde formula aia de adresare atât de ceremonioasă??? Admiţând că într-o zi chiar mă va suna, nu pare deloc genul de om care să se piardă în prea multe politeţuri gratuite.

Vineri dimineaţă, dialog (sau trialog) la birou:

-Ce-ai păţit?
-Nimic deosebit
-Ai păţit tu ceva că pari supărat.
-Să zicem. Oricum, sunt mărunţişuri.
-Nu eşti tu aşa cătrănit din cauza unor mărunţişuri.
-Mărunţişuri le-aţi considera voi. Dacă v-aş povesti.
-Păi povesteşte, poate îţi dăm vreun sfat.
-Nu puteţi.
-Aşa e. Nu putem să-l ajutăm. N-avem fanta roz.
-Tarzan puternic! Face fantă unde vrea el...

Şi aşa s-a strecurat o glumă absolut idioată într-o zi apăsătoare. Vineri... După o zi de joi încheiată într-un mod idiot... Fugă, de orice şi de oricine... Doar de ea nu fug, ba chiar o caut... Dar, pentru că (re?)întâlnirea în aceiaşi poveste e imposibilă, o văd şi, într-un târziu, tot fug... Era o idee interesantă în Călăul dragostei despre felul în care doi actori diferiţi trăiesc aparent aceiaşi poveste.