Zâmbet (11) sau Biciclista

O seară de vineri, acum vreo două săptămâni. Plec de la birou în starea aia în care îţi este total indiferent dacă eşti sunat să ţi se anunţe o megamoştenire din partea mătuşii Tamara sau dacă îţi pică un bolovan în cap şi te ucide pe loc.



Într-o astfel de seară, privind absent într-o direcţie întâmplătoare, remarc pe contrasens (faţă de direcţia mea de deplasare, pe trotuarul din partea opusă) o biciclistă. Nimic nou. O biciclistă cu înfăţişare plăcută plecând pedalând de la birou. Totuşi, acum tânăra întoarce capul spre mine şi pare să schiţeze un zâmbet. Cred că apuc să-i răspund la rândul meu cu un zâmbet apoi mă întreb de unde vine senzaţia că aş cunoaşte-o. Să fie o activistă ecologistă pe care să o fi remarcat la protestele din toamna 2013? Să fie o ascultătoare de folk pe care să o fi remarcat în vreun club? Să fie alpinistă? Nu am nici cea mai vagă idee... Peste vreo 10 zile aveam s-o revăd, fără ca ea să mai schiţeze vreun gest.

Oricum, zâmbetul din acea seară a reuşit să-mi schimbe pentru o vreme starea de spirit. Păcat doar că zâmbetul ei este o simplă picătură în paharul cu întâmplări gri care-mi populează viaţa.

La câteva zile, într-o dimineaţă, văd o puştoaică mergând spre birou pe skateboard. Mai văzusem bicicliste, tinere pe trotinetă, tipe coborând din taxiuri sau alte vehicule, mai mult sau mai puţin aproape de intrarea în clădire. Totuşi, parcurgerea ultimilor metri spre birou pe skateboard n-o mai remarcasem. Încă o dovadă, promiţătoare, că nu toţi oamenii au minţile la fel de înguste.

Firesc, mi-am amintit de un cântec pe care-l prindeam uneori pe MTV cu mulţi ani în urmă...

Chinezoaica lui Ovidiu sau Săptămâna folk

Sunt zile-n care oamenii sunt teribil de tentaţi să spună poveşti despre când, cum şi cu cine şi-au tras-o... Într-o astfel de zi, auzind o poveste (care, cel puţin de câteva săptămâni încoace, pare nemuritoare), am pus în discuţie ideea de sex interrasial şi mintea mi-a fugit imediat la Ovidiu Mihăilescu şi Chinezoaica Tzi Tzen Ceai (dacă era româncă o chema Tzi Tzen Ciorbă, probabil :D). Pentru că oamenii din jurul meu rar sunt la curent cu ce se întâmplă în zona de mijloc a folk-ului...



Dacă tot m-am apucat de scris, să anunţ şi concertele interesante de săptămâna viitoare:

Marţi 17 ianuarie 2012, ora 20:30, seara tinerilor folkişti în Mojo (Adela Ţiţescu, Marius Daşcău şi Ioana Pânzariu)

Joi 19 ianuarie 2012, ora 20:00, concert Emeric Imre în Club Aida (dacă am identificat corect clubul, este vorba de forma actuală a clubului în care, dacă îmi amintesc corect, au debutat cei de la Folk frate cu nişte ani înainte de a-i descoperi eu)

Vineri 20 ianuarie 2012, ora 21:30, Proiectul Tivodar în Big Mamou

Sunt destul de tentat de toate cele trei concerte dar până atunci este mult timp aşa că nu promit că voi ajunge la vreunul. Spun doar că mi-ar plăcea să ajung atât în Aida cât şi în Big Mamou dar şi să redescopăr Mojo.

Obsesia muzicală- Viaţa nu-i o simplă comedie

Dimineaţă, venit de nicăieri (spun asta pentru că nu reuşesc să găsesc un motiv pentru apariţia lui), îmi apare în minte un refren:

O, o, o, nu draga mea
Să ştii că nu-i chiar aşa
Viaţa nu-i o simplă comedie
Iar eu nu sunt doar un clown
Cu salariul lunar
Ce te face să râzi pentru bani

Textul complet şi acordurile se găsesc aici.

Plec acasă cu refrenul acesta în cap dar, pe la mijlocul drumului, sesizez un gest care-mi schimbă pe loc obsesia muzicală a zilei.

În clipul ataşat vedem pe scenă o armată de oameni. I-am recunoscut pe Puiu Creţu, Marius Matache şi Ovidiu Mihăilescu. Unul dintre ceilalţi trei (cei din mijloc şi cel din dreapta) presupun că este chiar Teddy Tudoroiu dar ceilalţi? Ceilalţi cine sunt?

Săptămâni agitate...

Este aproape de final o săptămână parcă un pic mai liniştită dintr-un şir de 3 săptămâni cu nivelul de agitaţie peste medie.

Întâi am avut parte de o deranjantă răceală care m-a scos din circuitul social pentru o vreme (voi reveni curând, cel târziu lunea viitoare la concertul Ţapinarilor dacă nu chiar mâine la concertul lui Ovidiu Mihăilescu). Când răceala mea a dat înapoi până la un nivel tolerabil au apărut probleme de acelaşi tip la altcineva în familie, câteva zile mai târziu s-a trecut de la of, răceala! la of, stomacul! De aici ceva agitaţie nestandard printre ceaiuri, brânzeturi, grătare, felii de pâine prăjită, imprimante, gânduri pesimiste, planuri de călătorie date peste cap etc...

Printre toate astea am avut vreme şi pentru răsfoirea unor vechi tratate de geografie sentimentală în care am găsit o teorie interesantă...

Zici tu că, revenind într-o lume pe care nu ai mai frecventat-o de aproximativ un an, apropii momentul în care o vei revedea pe ea dar... cred că te înşeli. La cum stau acum lucrurile, deşi probabil nu te-ar evita dacă s-ar potrivi să vă întâlniţi, se pare că nici nu mai are dorinţa de a te regăsi. Prin urmare, poţi păstra relaţia amicală cu ea dar pare nerealist să speri la mai mult. Ai numit-o cu câteva luni în urmă Ileana Cosânzeana dar lipsa răspunsului ei pare să sugereze că nu te doreşte pe post de Făt Frumos. Poţi contoriza un nou eşec dar... poţi să te şi bucuri pentru faptul că de data asta conştientizarea eşecului nu-ţi blochează activitatea pe toate celelalte planuri ale vieţii. Şi dacă, întâmplător, viitorul va demonstra că ea este pentru tine iar tu eşti pentru ea, cu atât mai bine.

Dincolo de geografia sentimentală, cred că am devenit suficient de pragmatic încât să dedic o bună parte din timpul liber unui plan care, deşi la început era destul de vag, pare să devină din zi în zi mai clar. Momentan nu sunt decât trei oameni care ştiu ce intenţionez, asta dacă exclud membrii familiei care nu ştiu în ce măsură înţeleg ce am de făcut dar cel puţin ştiu că vreau să fac ceva. Mi-ar plăcea ca la finalul anului să pot anunţa că renunţările din ultimele luni au avut rezultatul la care speram.

În felul acesta îmi asum cu mai multă uşurinţă un an în care este puţin probabil să călătoresc, să am un concediu relaxat, să fac cine ştie ce dorită achiziţie.

Probabil îmi voi asuma cu egală uşurinţă şi un nou an în care pare puţin probabil să pornesc o relaţie. În definitiv a avea sau a nu avea o relaţie depinde în procent de 50 % de ea, deja cunoscută sau încă necunoscută.

În schimb, îndeplinirea planului meu pragmatic depinde în foarte mare măsură de mine, de consecvenţa mea, de atenţia mea, de dorinţa şi puterea mea de muncă. Iar dacă acest plan iese bine, colateral, nu este imposibil să apară şi vreun succes sentimental. Dar perspectiva acestui posibil- imposibil succes sentimental sper să nu schimbe cu nimic decizia mea de a urma acel drum pragmatic.

Printre toate astea se strecoară, aproape nebăgată în seamă, o informaţie despre decesul unei persoane cu care, întâmplător, am interacţionat cândva. Ei bine, dacă pentru mine informaţia a fost aproape uitată în câteva minute, în alte minţi informaţia a fost primită cu profund regret, de parcă ar fi fost vorba de cine ştie ce persoană apropiată. Sunt şi eu de părere că este regretabil decesul unei persoane cu care se putea lucra cu plăcere dar de aici până la a transforma incidentul într-o tragedie personală pare să existe o distanţă ca de la tristeţe la tulburare de ataşament. Asta aşa, ca să mai vorbească şi psihologul din mine din când în când! :)

Răceală şi folk...

Pentru început, în caz că te interesează dar nu ai aflat încă, săptămâna asta sunt două concerte faine. Marţi, de la 20:30, în Mojo, cântă Ovidiu Mihăilescu, un om Fericit- nefericit printre Garduri şi borduri. Miercuri, în Iron City, Emeric Imreeeeeee! Detalii la e-folk şi folk fraţi.

Aş merge la amândouă dar... tare mi-e teamă că amestecul de nas curgător şi durere de cap care m-au lovit de aseară mai degrabă o să mă ceară acasă decât să-mi dea chef de concert... Eu, care de obicei eram prost dispus din cauza amintirilor, a gândurilor, a viselor neîmplinite, acum trăiesc o stare de disconfort fizic... Şi parcă e mai rău aşa... Oricum, sper să treacă şi să ne vedem la concerte! :)

În altă ordine de idei, sâmbătă schimb genul muzical şi merg la Darkwave.Ro Festival. Sper să fie plin Cage Club sâmbătă seara! :) Biletul e ieftin, berea e ieftină, muzica o să fie bună cu siguranţă...

Concerte la care sper să ajung...

Ora 21:00, conform celor postate pe unele forumuri intrarea e liberă. Cei de la Negru Latent, pentru necunoscători spun asta, au asigurat deschiderea la First Romanian Darkfest din 14 februarie 2009.


Despre acest concert am auzit de la Alex Nichita miercurea trecută, la final de MAYAton. Sunt de părere că cei 5 nu au nevoie de prezentare, fiind deja cunoscuţi de mare parte dintre ascultătorii de folk.

N-ai nevoie de foarte multe...

Nu mai avusesem de mult timp, atât de aproape de mine, o fiinţă atât de frumoasă. Aproape 3 ore... 3 ore care au câştigat în frumuseţe prin ea, o domnişoară blondă, cu braţe subţiri şi piele albă, netedă, cu degete delicate care, din când în când, se jucau cu părul, o domnişoară cu voce plăcută şi un zâmbet deosebit. Mă gândeam aseară că ea, dacă i-ar fi ieşit lui Eminescu în cale, sigur l-ar fi inspirat. Probabil am revăzut-o de dimineaţă dar ceva-mi spunea că nu este ea, chipul nu mai afişa acelaşi zâmbet iar degetele nu mai păreau la fel de delicate. Totuşi, gestul prin care-şi rula părul pe deget părea acelaşi... O fi fost sau n-o fi fost tot ea, nu ştiu... Şi nici nu am de gând să fac o nelinişte metafizică din problema asta. :)

Trecând acum peste exerciţiul de admiraţie, să-ncep povestea celei de-a doua seri E- Folk din Casa cu cântec de pe Mătăsari 17.

De data asta invitatul a fost Ovidiu Mihăilescu, aşa cum deja se anunţase de data trecută. Recitalul mi-a dezvăluit din alte unghiuri, necunoscute mie până aseară, omul de folk Ovidiu Mihăilescu. Şi ce am aflat, din cântece rar cântate în concert şi din cuvintele care le introduceau, mi-a plăcut mai mult decât mi-aş fi imaginat. Iar mărturisirea legată de emoţiile avute indiferent de locul în care cântă şi de numărul mai mic sau mai mare de ascultători a scos în evidenţă, odată în plus, faptul că oamenii simt la fel indiferent de categoria socială sau profesională în care soarta i-a introdus.

Din piesele pe care le-am auzit mai des în trecut, aseară am reauzit Imperfect (cu textul scris iniţial pentru Make şi al său Folk Band Imperfect), Garduri şi borduri, Lili (a sunat mult mai interesant decât de obicei, Ovidiu fiind ajutat şi de chitara lui Eugen Avram), Fericit- Nefericit.

S-au cântat şi chestii mai calme, care ar suna mai puţin potrivit în cântări de club (sau cel puţin aşa sugera Ovidiu), un exemplu de acest tip fiind Carnavalul.

Un moment interesant l-a reprezentat piesa cu guru care arată... în Tantra Yoga, referirea la un cunoscut guru de-al nostru fiind în acelaşi timp directă şi discretă. Pe aceiaşi temă îmi amintesc piesa celor de la Sarmalele Reci, Tatiana. Nu m-aş fi gândit că un pseudoyogin poate ajunge sursă de inspiraţie pentru muzică bună.

După ce am auzit-o pentru prima dată la Folk You 2008, aseară am ascultat din nou Chinezoaica, una dintre piesele foarte bine primite de public. O altă piesă foarte bine primită a fost Căpşuni.

Printre piesele de dragoste (care, spunea Ovidiu, nu pot fi prezentate, ele fiind pur şi simplu piese de dragoste), am reţinut Ploaia albastră.

Legat de Cipilica, am avut surpriza să aud că textul este în câteva puncte inspirat din stilul lui Andrieş. Deşi prezentarea m-a făcut să ascult mai atent, nu am identificat legătura cu Andrieş.

O piesă despre mersul la cinema a adus în discuţie deja celebrul Eu când vreau să fluier, fluier, film în căutarea căruia au plecat mulţi şi... s-au rătăcit descărcând un altfel de film cu acest titlu, un film cu altfel de "fluierături". Deci colega mea de birou nu este singura care a luat ţeapă! :D

L-am pomenit mai devreme şi pe Eugen Avram. Acesta nu a venit ca simplu spectator. În afara contribuţiei la Lili şi la încă o piesă (sau poate era corect să spun câteva piese, nu am reţinut exact numărul intervenţiilor sale) pentru care s-a aşezat, cu o naturaleţe remarcabilă, direct pe parchet (nu-i de mirare dat fiind că, în precedentul concert din Mătăsari, Eugen povestea că, asemenea Alinei Zaharia, a avut ocazia să cânte într-un concurs între cluburi de munte), Eugen Avram ne-a povestit din nou despre Fata pe role şi ne-a picurat în urechi Cântec pentru tine.

Despre concert cam asta am avut de spus. Publicul, în cea mai mare parte, a fost format din chipuri cunoscute. Faţă de prima seară folk din Mătăsari cred că am fost mai puţini. Ce ştiu sigur este că au lipsit cei câţiva bulgari care veniseră atunci în România pentru un concurs.

De aseară nu am mai reţinut poveşti despre alte concerte de sufragerie, cu public puţin, cum am reţinut data trecută.

Un plus în organizare (asta în ciuda faptului că, la sosirea mea, Marian spunea că sunt în întârziere cu pregătirile deşi mie nu mi se părea nimic întârziat) l-a constituit faptul că berea nu a mai trebuit căutată prin vecini, fiind vândută chiar în casă.

Iar cu titlu de va urma, Edi mi-a atras atenţia că marţi, în Mojo, cu 15 lei intrarea, va cânta Baniciu. Se anunţă un eveniment fain la care sper să ajung.

Uite cum programul săptămânii următoare se clarifică... Marţi Mojo, Joi Negru Latent în Iron City (dacă-mi amintesc corect este trupa care a asigurat deschiderea la First Romanian Dark Fest, anul trecut; din păcate, din câte am aflat, n-a existat şi Second Romanian Dark Fest) iar vineri, încă nu ştiu unde, anunţata cântare Alex Nichita împreună cu Make şi Puiu Creţu.

Şi pentru că povestea celei de-a doua seri folk din Casa cu cântec este preferabil să aibă un final, amintesc că ultima (sau aproape ultima) piesă a fost o preluare din Dinu Olăraşu, N-ai nevoie de foarte multe... Joi seară am fost perfect de acord cu piesa asta. :) Pentru câteva ore m-am simţit suficient de bine încât să gândesc că starea aceea era o formă de fericire.

La cald despre Casa cu cântec (Mătăsari 17)

Prin efortul domnului Vulpe (pe care mă bucur că, în sfârşit, l-am cunoscut) şi al echipei E- Folk (pe care o ştiam de mai multă vreme), în seara asta s-a inaugurat o, sperăm noi (public şi organizatori), lungă serie de concerte folk în casa din Mătăsari nr. 17. Frecvenţa acestor concerte se doreşte a fi la două săptămâni iar următorul invitat aud că va fi Ovidiu Mihăilescu.

După ce joi seară anunţasem pe Facebook că prezenţa mea la concert se transformă din posibilă în aproape sigură, iată-mă vineri seară plecat de la birou (unde am mai zăbovit pentru câteva chestii personale care se cereau rezolvate în linişte) direct către Str. Mătăsari. Pe o hartă de pe yahoo am văzut unde se află acest număr 17 aşa că mi-a fost destul de uşor să mă orientez.

Până să observ eu că aproape am ajuns la numărul 17 îl văd pe Edi aşa că era deja inutil să verific numărul. Lângă el, parcă în chip de comitet de primire, Ovidiu Mihăilescu. Fiind eu pentru prima dată acolo mi-a prins bine să fiu ghidat. Intru în casă, mă vede şi Micky, mă ghidează spre camera în care urma să se cânte apoi îmi aruncă o pernă. Elementul inedit la seara folk din Mătăsari este reprezentat şi de faptul că publicul stă pe jos, pe perne şi saltele. Alt element inedit este faptul că amplificarea funcţionează doar pe chitară, vocea auzindu-se exact aşa cum iese din gura celui care cântă. Un alt element fain este că se fumează într-o cameră apropiată de intrare dar nu se fumează în camera în care se cântă. Mai pot spune că nu este genul de cântare de cârciumă pentru că, în casă, nu există bar. În schimb am înţeles că se găseşte bere prin vecini.

Curând îşi face apariţia şi Marian pe care, surprinzător pentru mine, îl recunosc când mă salută. După încercarea de a ne cunoaşte în acea tură făcută cu ăla micu la Comana, după absenţele mele la Lecturile urbane, uite că a venit în sfârşit vremea să-l cunosc!

Nu trece mult timp şi apare invitatul serii, Eugen Avram. Probele de sunet erau deja făcute (se ocupaseră de asta Edi şi Ovidiu) aşa că, după ce au mai fost aşteptaţi câţiva spectatori întârziaţi, a început şi cântarea, undeva pe la 21:15.

Despre ce a cântat Eugen Avram nu am prea multe de spus. Au fost, în mare parte, piesele obişnuite în concertele lui (apropo, marţi, la concurenţă cu seara trupei Ţapinarii din Mojo, seară la care voi participa şi eu, Eugen Avram cântă şi el într-un alt club). Am aflat despre Cântec pentru tine că a avut un succes nebun la o competiţie între cluburi de turism organizată prin 1995 în Durău. M-am trezit emoţionându-mă pe Vreau să te uit (urăsc genul acela de stare dar trebuie să recunosc că au şi stările astea farmecul lor atâta vreme cât nu durează prea mult), m-am bucurat de felul superb în care Eugen Avram a colaborat cu publicul pe Fără petale, am aflat cum cânta Vali Sterian Amintiri cu haiduci (cu capodastru, folosind acorduri mai complicate faţă de ce se aude în numeroasele preluări ale piesei), am aflat că pe ultimul album Eugen Avram (sau următorul, nu am reţinut exact) ultima piesă va fi Îmi iau chitara şi plec, am ascultat spre finalul recitalului piese devenite obişnuite pentru începutul (Om bun) şi sfârşitul (Cântecul bufonului) concertelor, am văzut cum vreo 20 de oameni reuniţi într-o cameră destul de mică se pot simţi bine timp de două ore ascultând doi oameni şi două chitări (2+ 2 pentru că a existat şi un scurt moment în care Eugen Avram i s-a alăturat lui Ovidiu Mihăilescu în timpul scurtului său recital).

Regretând un pic faptul că nu am anunţat şi eu cunoscuţii pasionaţi de folk, închei cu o concluzie: Mă bucur că am fost acolo şi, aproape sigur, mă voi întoarce acolo peste două săptămâni pentru concertul Ovidiu Mihăilescu.

Dar până la noua seară folk din Mătăsari, E- Folk organizează marţi concertul Ţapinarii despre care am avut plăcerea să fiu anunţat pe Facebook, cu multe zile în urmă, chiar de Ţapinari. Dar concertul acesta îl amintisem deja! :)

Să ne revedem cu bine! :)

PS: Pentru că se doreşte o cronică scrisă la cald, sigur am omis elemente interesante. Prin urmare, cititorii sunt liberi să adauge detalii. :)

Muzici auzite în Mojo...

Profit de ocazie pentru a anunţa concertul de marţi care are următorul afiş:


iar ca prezentare oficială, următorul text:

"Martie, primavara, ghiocei, martisor toate astea sunt doar in calendar si in mintile noastre deoarece afara inca ninge.
Pentru a incalzi macar sufletele noastre e-Folk Events impreuna cu Clubul MoJo BritRoom va provoaca la o noua seara plina de “Povesti Folk”.
Am avut in ultimele luni povesti cu “Spiridusi si Zane”, “Povesti de Munte”, “Povestea celor 4 Muschetari” si multe altele. Acum e timpul sa ne amintim de copilarie si de povestile frumoase cu exploratori si aventuri frumoase.
Pe 16 Martie 2010 va invitam pe toti alaturi de noi la o seara numita “Expeditie in Delta Lunara”.
Dupa cum bine stiti de ceva vreme Raul Carstea si Constantin Neculae au lansat albumul “Delta Lunara”
Vor veni in fata Dvs. cu piese frumoase, piese de suflet.In rolul exploratorilor vor fi deja obisnuitii nostrii prieteni Puiu Cretu, Ovidiu Mihailescu, Eugen Avram si Dan Caramihai.
Lor li se vor alatura pe scena Raul Carstea si Constantin Neculae. Impreuna va vor purta usor catre un taram cu muzica si voie buna.
Nu vor lipsi din repertoriul serii: Despartire in Flori, Cipilica,Cantec pentru Tine, cantece Aromane si bineinteles piese ce apar pe albumul “ Delta Lunara”.
Despre Raul Carstea putem spune doar ca il stiti cu siguranta inca din 1984 din Cenaclul Flacara unde canta piesa “Invatatoarea Mea”. Impreuna cu Constantin Neculae au fost nominalizati de catre Radio Romania Actualitati la Premiile muzicale Radio România Actualităţi 2010 la categoria “Cel mai bun Album Folk” si “ Cel mai bun cantec Folk”.
Pretul biletului este de 10 Ron. Biletele se pot achizitiona de la intrarea in club.
Ora de incepere a concerului: 20:30
Partenerii media ai evenimentul: Radio Lynx, ForeverFolk, FolkBlog, 4Arte, Mixul de Cultura, Radio3net Florian Pittis, InConcert, Muzica buna, Metropotam, iConcert, Folk4Me, Let’s Rock, GoingOut LifeStyle.
Pentru contact & rezervari : 0727.126.620 / 0760.263.496"

Şi, mai departe, piesele care îmi atrăseseră atenţia marţi:



şi



Şi dacă tot vorbim de Puiu Creţu, acesta, împreună cu fetele de la Lemn Dulce, are concert şi luni în Expirat.

Marţi, se cântă în MoJo...

Ca în fiecare marţi, un nou concert marca E- Folk. Tot de la 20:30, invitaţi fiind de data asta Ovidiu Mihăilescu (cel cu Garduri şi borduri), Eugen Avram (cel cu Fata pe role şi, vorba lui Mi, hit-ul Cântec pentru tine), Puiu Creţu (cel cu care Eugen a avut un "duel" superb în alt club, cu circa un an în urmă) şi Dan Caramihai (despre care nu vă pot spune nimic pentru că, din câte-mi amintesc, nu l-am ascultat niciodată).

Deci, Club MoJo, Str. Gabroveni nr. 14, 9 februarie 2010, ora 20:30, 10 lei intrarea.








Surprinzător, la butoane, în ultimul clip, tot de Edy dau. :D Prezentarea oficială a concertului, aici.

Dragostea e geometrIE... Pariu pe prietenie, 27 septembrie 2009

După experienţa plăcută din 13 septembrie (primul Pariu pe Prietenie la care am fost) iată-mă duminică, într-o stare de spirit stranie, din nou în Iron City. Citeam pe bocancul-literar.ro că e seară de muzică şi proză iar fragmentele citite la ei pe site m-au făcut să am ceva reţineri mergând acolo... Şi totuşi, parcă e mai bine decât să "putrezeşti" pe acasă...

Ca şi data trecută, plec târziu de acasă şi ajung puţin după 18:00. Deja se citea ceva dar oricum aveam să intru destul de târziu în atmosferă. Stau câteva minute în picioare dar unul din oamenii barului apare curând cu scaune. N-am apucat să-i mulţumesc, o fac acum. Nu prea eram eu obişnuit să stau în Iron în acel colţ fără vizibilitate spre scenă dar, la cât de aglomerat era clubul, se putea şi mai rău. :D

Primul om foarte cunoscut pe care-l remarc a fost Ovidiu Mihăilescu, eternul debutant.

Dar pentru că, până la urmă, am pus lângă bere şi notesul, hai să vedem ce ciornă de postare am făcut acolo...

Culmea! Începeam cu primul moment muzical, recitalul Ovidiu Mihăilescu. Un recital destul de lung cu piese necunoscute mie în cea mai mare parte. Într-un fel e bine, voi mai avea şi altădată surprize plăcute ascultându-l pe Ovidiu. De data asta a început cu Imperfect, urmând apoi O zi obişnuită, o piesă în care pe Ilie munca nu-l va elibera, Garduri şi borduri (cu oameni care se distrau făcând backing vocals undeva în stânga, chestie sesizată şi de Ovidiu), a venit apoi o piesă de dragoste masacrată: Romanţă cu Dali apoi am auzit câte ceva despre Lili. Şi aşa a debutat Ovidiu şi la Pariu pe Prietenie! :)

În timpul recitalului lui Ovidiu îl remarc pe Teddy la pupitrul de sunet, pe Horia Stoicanu, pe Doru Stănculescu (nu eram foarte convins că e el dar când am auzit că ar urma să apară şi Sorin Minghiat lucrurile deveniseră clare), pe Andreea Ilinca.

A urmat o lectură a lui Luca Dinulescu, cenzuratul din Vama Veche (povestea o găsiţi la bocancul-literar) din care am notat câteva vorbe... Un urs zicea "vă fut în gură, oameni de căcat" şi, în alt context, se spunea că "românii au primul sfânt ţigan la care să se roage". Am senzaţia că merită citit omul ăsta.

A urmat un alt folkist, Mihai Boicu din Suceava, pe care-mi amintesc că Mariana l-a prezentat într-un mod care promitea un recital frumos. Şi cam aşa a şi fost... 4 piese, una în engleză (deşi Mihai consideră că, român fiind, e mai bine să compui în română dar dacă în engleză a simţit atunci...), una tristă, compusă după ce văzuse un accident de circulaţie, Nu sunt de vină eu (am senzaţia că am ascultat-o pe blog la Mariana, cred că e prima dată când am trecut pe acolo), Metafora şi, ultima pe lista mea dar prima în recital, Iubirea.

După Mihai a venit rândul celor de la InDArt (care au spectacol la 21:00 în Iron, azi, 6 lei intrarea) să pună în scenă un text al lui Denis Dinulescu.

S-a întâmplat apoi să intervină ceea ce am numit eu "un tip fără nume (bun)", după care a venit o nouă porţie de proză. Cred că în această nouă porţie de proză Mariana l-a interpretat, delicios, pe Buzilă.

Finalul a fost muzical.

Fox Studis cu Nu te-ai priceput, Izvor de... n-am reţinut ce (pe versurile lui Sorescu), Mai dă-mi să beau (după piesa asta am remarcat apariţia lui Daniel Făt în club), Laolaltă şi Ceas greu.

Doru Stănculescu, la insistenţele organizatorilor, ne-a cântat şi el o piesă pe care am auzit-o suficient de rar încât să n-o recunosc. Mi-ar fi plăcut ca Doru să fi cântat mai mult dar... e bine şi aşa. Cu atât mai mult cu cât spunea că va reveni cândva la Pariu pe Prietenie, pregătit pentru a susţine un recital. Oricum, după concertul care nu l-a mai putut susţine în primăvară, în 100 Crossroads (mi-aduc şi acum aminte cu plăcere că Mariana mă anunţase de această posibilă amânare; m-a surprins plăcut acel mesaj), am simţit cumva că piesa aia mi se adresa în mod special. Poate sună ciudat dar e o idee frumoasă...

După Doru, în primă audiţie pentru mine, cel despre care citisem mult dar pe care n-apucasem să-l ascult niciodată: Marius Matache. Mi-am notat că ar fi cântat 2 piese: Suavul demodat (pe versurile lui Lucian Avramescu) şi varianta lui pentru Romanţa cu Dali. Faine piese!

A urmat un grup de 2, ba chiar 3 oameni despre care n-am notat nimic...

Iar aproape încheierea i-a aparţinut lui Horia Stoicanu. Parcă-mi place pe zi ce trece mai mult ce cântă omul acesta! Dragostea e o salată (mai e cineva care să nu ştie că versurile acestei piese sunt scrise de Horia Stoicanu?), Ea m-acuza că beau prea mult, Veteranul (aici a apărut într-un colţ de amintire o puştoaică pe care, într-o noapte, o visasem "...O iubeam pe Vera/ Pe ea şi mitraliera..."), recitalul terminându-se cu Cetatea bucuriei.

Cei din urmă vor fi cei dintâi! Ultimul ajuns în cârciumă, ultimul recital dar... cel care a dat titlul postării! :D Actorul Daniel Făt care nu cântă frumos dar cântă tare :D... A treia oară când l-am ascultat... Prima ocazie a fost în acea a doua seară de festival Om Bun în care a intrat în concurs şi Ioana. A doua ocazie a fost undeva în primăvară, în 100 Crossroads (unde, dacă n-ai chef de Emeric Set mâine, îi poţi asculta pe Cătălina Beţa şi Dragoş Boeru), a treia ocazie a fost aseară. De fiecare dată, cântând, căutând o rimă sau un cuvânt nou (Nicoleta, dessupărarea... amintiri ale unor momente stranii...), omul acesta mi-a adus pe chip măcar un zâmbet. De data asta ne-a făcut să zâmbim cu 4 piese, Cafeaua de dimiseară, Trigonometria şi încă două la care nu am reţinut titlurile. Ca de obicei, Daniel s-a dovedit omul- spectacol. Mă bucur că a apărut şi el acolo... Fără să-mi fi dat seama, mi-era dor să-l aud.

21:58... S-a terminat... În câteva minute plecam spre casă promiţându-mi să-mi încep săptămâna tot în Iron City. Teatru azi, Emeric Set mâine (ştiu, Sandra, vei dori o cronică faină aşa că, pe durata concertului, nu mă vei cunoaşte :D), miercuri un Folk, frate cumva la concurenţă cu maratonul folk de la Sala Palatului (chestie care anunţă o posibilă continuare a maratonului folk în club, cum s-a întâmplat în iarnă, după Om Bun).

Peste toate astea, imaginea plină de energie a poetei Clara Mărgineanu...

Iar despre emoţiile de sâmbătă vor urma ceva poveşti în cursul zilei de mâine, probabil...

Tuturora, salut!

Daniel Făt în 100 Crossroads- 2 iunie 2009

După seara cenaclului Flacăra ajung mai mult adormit decât treaz la muncă. Mă-ntreabă colega dacă mai pot merge şi în Crossroads dat fiind că, de obicei, mă feresc să ajung târziu acasă două seri la rând. Ei bine, merg! Cu atât mai mult cu cât, în ultima jumătate de oră de program, o eroare de comunicare m-a enervat. Iar seara nu merita să fie stricată din atâta lucru.

Ce ştiam despre Daniel Făt? Nu mare lucru... Ştiam că l-am văzut pentru prima dată (ieri fiind a doua oară) la Om Bun 2007. Ştiam că atunci, la Om Bun, a fost prezentat de Ivaniţchi drept un artist priceput la multe chestii: muzică, actorie, poezie şi cine mai reţine câte a mai enumerat atunci prezentatorul... Mai ştiam că recitalul său a fost foarte distractiv... Îmi aminteam de dessupărarea nestrigată de mine atunci... Nici nu mai ştiu cam pe ce piesă s-a lăsat cu acea avalanşă de cuvinte purtând prefixul des.

Aflasem mai târziu de la o amică despre tentativa lui Daniel de a o “agăţa” în Art Jazz Cafe. Mai ţineam minte că, după Om Bun, căutasem pe youtube postări cu el.

Mă aşteptam la o seară distractivă şi pentru asta consideram că merită puţină oboseală în plus. Plec deci aproape de 7 seara de la birou. Mănânc ceva pe drum şi dau de belea... “Parbrizul” meu (să trăiască nenea Radu! :D) a fost vătămat… La un moment dat am simţit un dinte colţuros care încerca să-mi zgârie limba… Ce să fie? Nu am reuşit să văd până azi dimineaţă dar era clar că e bai mare... Am aflat azi, privind calm în oglindă, că nu e atât de tragic ce s-a întâmplat. Doar un colţ de lucrare fugit de pe un vârf de pivot... Singura mică mare problemă e că va trebui să merg la dentist şi... am o adevărată fobie de dentişti :D

OK! Puţin întors pe dos de întâmplare încerc să-mi regăsesc calmul. Mă aşez pe ghizdul fântânii de la arhitectură (vă mai amintiţi de el?) şi încerc să citesc. De oboseală sau pur şi simplu pentru că nu era momentul potrivit nu reuşesc să citesc/ înţeleg mare lucru din carte. Aşa că mă ridic, fac o plimbare (ocazie cu care am văzut exact unde e Art Jazz Cafe; până aseară doar bănuiam unde e) şi apoi, grăbit cumva şi de ploaia care se anunţa (pe cer se adunaseră destui nori gri- negricioşi, parcă se auzea şi un tunet deci...) mă îndrept către adăpostul meu de marţi şi/ sau joi seara: 100 Crossroads (Calea Moşilor nr. 100).

Era ora mea obişnuită, aproximativ 20:30. Cobor, îmi iau berea, mă aşez în locul din care am urmărit recitalul Cantos. Curând mă salută Edi şi-mi spune că i-a plăcut cronica de la concertul Imre. Sunt onorat de aşa aprecieri, cu atât mai mult cu cât acea cronică a fost urmată şi de mesaje private. Adevărul e că, la aşa concert, n-avea cum să iasă prost cronica aşa că meritul pentru textul meu e al lui Imre, al publicului şi al echipei E- Folk (în ce ordine doriţi voi).

Ca de obicei, încerc să citesc ceva până la începerea concertului. Fără succes... Urmează genul acela de clipe în care nu ştii ce să faci cu timpul, cu tine, cu gândurile tale... Sorb din bere şi aştept... Ce? Nimic precis... Printre probe de sunet, de lumini şi alte chestii organizatorice Edi îmi spune “N-are rost să stai singur. Hai cu noi”. A doua plăcută surpriză a serii… Ca şi atunci, în Expirat, când am ajuns cu Alex în zona rezervată pentru Ţapinarii, m-am simţit ciudat... Totuşi, o diferenţă s-a resimţit aproape imediat. Aici, în Crossroads, m-am simţit mai acasă decât dincolo. Şi nu ştiu dacă senzaţia plăcută pornea din mine, din oamenii din jur sau din atmosferă în întregul ei... Într-un fel e relaxant să-ţi dai seama că folkiştii, oamenii de radio, organizatorii de evenimente şi apropiaţii lor sunt oameni la fel ca noi, cei care ne bucurăm de rezultatele muncii lor.

Publicul parcă refuza să se adune... Prin urmare, era timp de poveşti. Printre altele povestea lui Daniel despre un week-end a la grec. Destul de interesantă oferta... Ar putea fi o variantă bună pentru prima evadare din România. Mă bucur că am reţinut numele agenţiei organizatoare. Aseară nu mai scosesem notesul. Iar despre ideea de a dormi pe jos, în autocar, fără izopren nu pot să spun decât că e faină.

A mai fost faină povestea din Corfu în care Daniel a vizitat şi ce nu ştiau că au oamenii locului, peştera Sf. Stelian spre exemplu. Peştera e mică, suficient cât să o transformi într-un altar.

Publicul în continuare lipsea. De afară se auzise că troleibuzele erau blocate în piaţa nu ştiu care din cauza furtunii. Deci, de data asta, putem spune că s-a absentat motivat. Printre puţinele persoane care au ajuns totuşi în club, o doamnă care povestea că, pe aşa furtuni, preferă să meargă cu maşina cât mai spre mijlocul şoselei decât să o parcheze sub un copac care poate să cadă.

Până la urmă, nu ştiu la ce oră (nici la ceas nu m-am mai uitat), Daniel şi-a luat chitara şi a început să cânte. Şi a cântat până aproape de miezul nopţii. 99,99 % dintre piesele cântate nu le ştiam. Peste jumătate au fost diferite de piesele superhaioase cu care mă obişnuisem de la Om Bun. A şi spus la un moment dat că, pentru puţinii oameni din club, majoritatea cunoscători ai pieselor sale, şi-a propus să cânte multe piese noi. Prin urmare, recitalul m-a cam lăsat mut. Au fost puţine momentele în care am reţinut, din zbor, o bucată de refren sau o onomatopee... Oricum, recitalul n-a fost nici măcar o secundă plictisitor aşa că voi pândi următoarea apariţie Daniel Făt în Crossroads. Ştiu, l-aş putea asculta şi în Nautilus dar nu obişnuiesc să frecventez prea multe cluburi. Deja sunt trei pe lista mea albă şi e greu de ales ce seri folk să aleg în unele săptămâni...

Spre final s-a auzit şi Io-s fecior de moroşan. La un moment dat, ironic parcă, Daniel spune o chestie gen “Eu sunt actor. Nu ştiu să cânt dar cânt tare.” Şi a cântat tare! :D Oricum, combinaţia de folk cu actorie este delicioasă.

Şi pentru că, în Crossroads, concertele au obiceiul de a se termina după miezul nopţii a luat şi Ovidiu chitara în braţe şi ne-a cântat trei piese. A început cu proaspăt lansata Cipilică (uite aşa ajung să regret că n-am fost la lansarea din Silver Church) continuând cu piese care m-au făcut să-mi dau seama că nu prea ştiu ce cântă Ovidiu Mihăilescu. Şi totuşi, nu-i un nume de care să nu fi auzit… N-am reţinut care a fost a doua piesă. Iar ultima piesă a fost destul de cunoscuta Fericit, nefericit.

Deşi eram atât de puţini oameni acolo, atmosfera era de mare concert. Aşa că a prins bine citatul din Olăraşu: “E de-ajuns o mână de prieteni...”

Mă gândeam aseară cât de interesant sună ideea de “puţin infinit”.

Deci a trecut miezul nopţii. Pe la 00:10 s-au stins luminile pe scenă iar Edi a pornit (dacă îmi este permis să mă exprim aşa) cealaltă muzică... Am mai stat câteva clipe şi, cu gândul că voi reveni curând, m-am retras spre casă. Ieşit afară am observat că plouase. Azi am aflat că a fost chiar furtună. Dar acolo, jos, în subsolul cu folk, ploaia nu avea cum să fie simţită. Chiar la ieşirea în bulevard am găsit un taxi. Mi-am dat seama că, de-a lungul timpului, ori am luat un taxi imediat la ieşirea din club ori am mers până acasă pe jos. Peste 20 de minute eram acasă, după o călătorie cu un şofer care avea GPS-ul pornit, chestie care mi l-a făcut destul de simpatic. La finalul călătoriei dilemă mare, cum să verbalizăm costul? 12.69 suna urât, 13 părea cu ghinion... Am ales totuşi Lucky 13. :) Mi se urează odihnă plăcută iar în minutele următoare chiar adormeam…

M-am tot gândit peste zi cum ar fi să mă simt inhibat datorită aprecierilor despre cronica Imre. Ei bine, pare-se că, cel puţin la capitolul folk, sunt pe zi ce trece mai liber de inhibiţii. Iar asta, o spun din nou, nu e meritul meu. E meritul celor care ştiu să scoată la suprafaţă partea frumoasă a lucrurilor.

Mulţumiri!!! :)

Completare: acest text s-ar fi dorit publicat pe 3 iunie. Totuşi, din cauza aglomeraţiei din programul meu şi a oboselii încerc să postez abia azi, 5 iunie. Cu scuze pentru întârziere!