miercuri, 22 mai 2013

:( :( :(

A doua zi, după o lungă perioadă în care nu mai experimentasem aşa ceva (cel puţin 6 luni, poate mai mult, spre 3- 4 ani), în care mă simt deprimat.

Nu vorbesc încă despre depresie pentru că mai am mult de coborât până acolo. Nu-i musai să cobor dar nu-i nici exclus. Practic sunt jumătate şanse să revin în câteva zile în acea zonă psihică în care viaţa e suportabilă şi jumătate să cobor în următoarele zile, săptămâni, luni până la, chiar sub, nivelul depresiei trăite în acea oribilă perioadă 2006- 2007.

Despre întâmplările care m-au repus pe drumul aprofundării tristeţii, întâmplări petrecute aproximativ în ultimele 30 zile, rând pe rând, mai mult sau mai puţin aducătoare de disconfort şi pesimism, nu am de gând să vorbesc. E suficient că le ştiu eu... Nu mai cred de mult în capacitatea şi dorinţa celor din jur de a face acele gesturi mai mici sau mai mari care să mă reechilibreze psihic. De-o fi să am forţa suficientă, voi face singur necesarele gesturi. De nu...

Voi spune în schimb că, doar ieri, au existat două intervale în care, în ciuda stării generale proaste, am reuşit să zâmbesc. Primul a fost acela în care am citit un jurnal scris într-un stil extrem de amuzant (îl poţi citi şi tu aici). Al doilea a fost când, privind un documentar pe Nat Geo Wild, m-a amuzat diversitatea gesturilor prin care un urs tânăr încerca să prindă somoni. Cu capul în apă, căutându-i cu labele sau sărind cu burta pe ei...

Punct...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu