Trag un claxon sau Mi-a luat mama metrou!

Într-o dimineaţă, recent, cobor din metrou la Piaţa Victoriei şi mă îndrept către magistrala cealaltă. "Şoferul" metroului din care tocmai coborâsem bagă textul ăla enervant cu "după coborârea din tren vă rugăm să vă depărtaţi de la marginea peronului". Ideea este enervantă pentru că în acel moment peronul este atât de aglomerat încât, chiar dacă ai vrea, e puţin probabil să poţi elibera toată lungimea benzii de siguranţă. Driverul observă călătorii "indisciplinaţi" şi îi pune la respect trăgând un claxon luuuuung şi tare enervant care te duce cu gândul la un diagnostic psihiatric pe care-l poţi aplica mecanicului.

Chiar aşa, oare ăştia sunt examinaţi psihologic periodic? Nu de alta dar, încercând să-i înţeleg şi pe istericii aceştia, mă gândesc că pot rămâne şocaţi după ce se trezesc cu un sinucigaş sub roţi...

Prin urmare, când o să execute Metrorex un sistem de acces în tren care să elimime posibilitatea de a ajunge sub roţi, intenţionat sau accidental? Probabil când va reveni abonamentul lunar la 50 de lei, nu-i aşa?

Obsesia muzicală a dimineţii revine

După o lungă absenţă, obsesia muzicală a dimineţii revine...



Ceva mai târziu, fără vreo legătură cu cântecul de mai sus, citesc vag şocat capitolul despre sinucidere din cartea unui psihiatru francez. Uneori este destul de ciudat să citeşti despre un astfel de subiect dur un text scris într-o manieră obiectivă. Poţi trata cu neîncredere unele teorii deşi, în acelaşi timp, eşti convins că există argumente serioase care să le valideze. Te trezeşti brusc conştientizând elemente care rămân necunoscute pentru un procent însemnat din populaţie...

22 noiembrie- 4 decembrie 2010

În acest interval am citit Mircea Lăzărescu, Lucian Ile, Tulburarea obsesiv-compulsiva. Circumscriere, modele si interventii, Editura Polirom, 2009.

Am regăsit cu ocazia asta noţiuni despre TOC pe care le întâlnisem şi în alte cărţi (nici eu nu mai ştiu în câte cărţi m-am lovit de acest subiect). O treabă mai specială a fost că am regăsit referiri la serotonină (nu sunt foarte lămurit ce vrea serotonina asta de la sufletul meu dar... am avut ocazia să o văd amintită într-un articol care era destul de departe de ideea de ştiinţă şi asta în prima fază m-a şocat apoi... mi-a dat idei despre care nu cred că vă voi povesti şi vouă :D) şi, într-un capitol axat mai mult pe psihiatrie, mi-am dat seama că nu sunt aproape deloc familiarizat cu domeniul... Prin urmare, psihologie voi mai citi dar o carte strict de psihiatrie nu cred să încerc să citesc vreodată... Nu de alta dar o frază plină de tractotomie, cingulotomie, leocotomie sau capsulotomie seamănă cu un text în limba chineză pentru mine :))

În cu totul altă ordine de idei, afirmam mai devreme într-o discuţie că "săptămâna trecută m-am simţit pus la zid" şi, pentru că aceste cuvinte descriu destul de exact ce simţeam în urmă cu o săptămână, mă mir că le-am spus, dat fiind obiceiul meu de a ambala ce simt în cuvinte suficient de complicate încât celălalt să nu înţeleagă ce vreau să spun.