Iron City, 16 septembrie 2009...

Am fost inspirat să iau aparatul foto cu mine... Uite ce a ieşit:

Zăvoreşte a iubirii stafie... Folk, frate 16 septembrie 2009

A fost o seară plină de surprize. Şi, deşi nu-mi stă în fire să fac asta, încep cu finalul... Spuneam, pe la 2:30, înainte de a urca eu într-un taxi, ea în celălalt, nişte cuvinte importante:

"Nu vreau să mai stau mult în starea asta. Nu mai regret că am fost deprimat atâţia ani, a fost o perioadă în care s-au lămurit nişte lucruri şi asta e o chestie utilă. Acum îmi propun să găsesc strategiile necesare pentru a obţine un job de care să fiu mulţumit, pentru a scăpa de ezitările pe care le am când vine vorba de o relaţie..."

Cam astea mi-au fost cuvintele şi sper să mi le reamintesc dacă se va mai întâmpla să mă prăbuşesc... Şi, dacă nu aş fi fost obosit, dacă n-ar fi fost atât de târziu, dacă nu aş fi fost marcat de repetatele valuri de căldură care m-au cuprins chiar şi în Iron, dacă altele ar fi fost condiţiile cred că aş fi enunţat şi alte direcţii în care viaţa mea trebuie schimbată. Am un set de probleme (nu, nu vorbesc de un Emeric Set- 29 septembrie, ora 22:00, în Iron City), acum ce fac cu el?

Ieri a fost o zi care a stat încă de dimineaţă sub "steagul" Folk, frate. Deşi o parte din mine îmi sugera să plec de la birou către casă (şi asta nu neapărat din cauza stării ciudate date de clipele în care transpiram mult şi mă simţeam încins, din motiv de răceală, probabil) am răspuns pozitiv sms-ului primit de la Oana dimineaţă devreme. Ceva mai târziu am răspuns din nou pozitiv aşa că, pe la 19:00, ne vedem... Nu mergem direct către Iron City pentru că se simţea nevoia unui dialog. Ne-am învârtit un pic prin oraş discutând chestii banale, ocolind fiecare (conştient sau nu) subiecte sensibile.

Ne hotărâm până la urmă să coborâm în club. Se auzea ceva de Zoe Alecu... Destul de pustiu dar nu ne mirăm pentru că era mai devreme decât eram eu obişnuit să ajung (cine m-a pus să o conving să nu mai fugă până acasă înainte de concert? :D). Ştiam de obiceiul Oanei de a veni în club devreme aşa că mă aşteptam s-o găsim deja acolo. Mă uit în colţul obişnuit şi... nu e. Intrigat, explorez mai departe... şi observ la o masă o fată citind. Mă apropii subtil, o salut, facem prezentările (uite un gest pe care nu-l stăpânesc fiind uneori pus în dificultate când merg cu cineva nou într-un loc în care sunt cunoscut) şi ne aşezăm.

"-Oana, iar ai ajuns în club înaintea barmanului? :D
-Nu, barmanul era deja aici.
-Aha, înseamnă că ai stat la colţul străzii şi ai aşteptat să apară după care ai venit şi tu. :D"

Glumim, atmosfera e destinsă. Se menţine buna dispoziţie în ciuda faptului că am primit o întrebare la care speram să se ştie că ştiu răspunsul corect. Deşi pentru o secundă m-a lovit o stare ciudată am răspuns, am deviat în mică măsură firul discuţiei apoi am neutralizat-o. În definitiv problema era modul eronat în care percepeam eu lucrurile şi, dându-mi seama de asta cu ceva timp în urmă, mi-a fost destul de uşor să neutralizez tensiunea care mă cuprindea în faţa subiectului respectiv.

Au fost trei ore de discuţii până la începerea concertului... Rar am mai stat la taifas atât de mult timp acolo... Am experimentat din nou generalizările de anul trecut din Vama Veche... Ca şi atunci, se întâmpla din nou ca discuţia să alunece în direcţii din care nu mai reuşeam s-o întoarcem.

Despre ce s-a cântat cred că am puţine cuvinte de spus. Aşa se întâmpla aproape întotdeauna când nu merg singur, "uit" de notes... Acum era să "uit" şi de aparatul foto cu care până la urmă am filmat câte ceva. Aş începe cu oamenii care, rând pe rând şi în diferite formule, au urcat pe scenă: Mysha, Teddy, Jonnie, Dragoş Boeru, Jenică, Alex, Vlad, Tănase, Nico, Cristinissima.

De-a lungul serii nu m-am simţit marcat de nicio piesă. Au fost ceva sedimente de emoţii dar nimic insistent. Poate că am simţit ceva mai mult pe refrenul:

"Ah, e uitarea o uşă ce-o-ncui
Peste tot ce nu vrei să mai fie
Mai pune o scândură, mai bate un cui
Zăvoreşte a iubirii stafie."
Scândura, M. Gheorghiu

Totuşi, ştiu bine că uşa către poveste nu trebuie încuiată, cel puţin deocamdată. Sper să reuşesc să mă expun amintirilor, să reformulez povestea şi să ajung la concluzii care să-mi deblocheze viaţa pentru că, vorba lui Horia Stoicanu, se pare că destinul mi s-a blocat... Cum mai spuneam şi cu ceva vreme în urmă, nu vreau neapărat să fiu rău cu ea, vreau doar să găsesc o formă în care să fiu bun cu mine.

Discutam până să-nceapă concertul despre Tănase şi, ceva mai târziu, coincidenţa coincidenţelor, îl văd pe Tănase. Nu prea-mi venea să cred dar spusele lui Mysha s-au confirmat deşi nu le considerasem drept o promisiune sau un adevăr absolut. A fost una dintre foarte plăcutele surprize ale serii cu atât mai mult cu cât am fost din nou recunoscut şi apreciat (când mi-a spus de sufletologie-prezentul n-am mai avut cum să ascund faptul că acea cronică eu o scrisesem). M-am simţit un pic anxios în faţa abordării frontale, apoi m-am simţit jenat pentru că nu văzusem un comentariu postat pe blogul meu zilele trecute (m-am tot uitat prin setări dar tot nu mă prind ce trebuie să fac pentru a fi notificat pe mail când am comentarii, aşa cum făcea Y360-ul; în prezent mă uit periodic pe pagina de editare postări şi verific acolo dacă există modificări la numărul comentariilor de la ultimele 25 de postări, rar uitându-mă şi mai în urmă). Am supravieţuit, totuşi. :D

Un moment fain a fost oferit de Tănase cântând Tanţa celor de la Timpuri noi, moment în care mi-am spus din nou că astfel de preluări sună mult mai bine decât a sunat Timpuri noi la Golden Stufstock (cine ştie când voi apuca să scriu şi despre asta...). Altă piesă Timpuri noi (cântată mai devreme, fără Tănase) a fost deja obişnuita Verginica pe care, de data asta, n-am mai fost în voce.

Duo-ul Cristinissima- Vlad a fost considerat de cineva din public drept inacceptabil de lung, dat fiind că "tipul cu tricou în dungi nu prea are voce". Poate că omul are dreptate dar, dată fiind lunga colaborare (nu neapărat în domeniul muzical) între Vlad şi echipa Folk, frate această exagerare este justificată. Oricum, cu ocazia asta, vocea Cristinei Andrieş s-a făcut odată în plus remarcată iar Jonnie a putut face câteva comentarii simpatice. Tot legat de Cristina, au fost preluări pe care le cânta de obicei cu Tivodar, preluări pe care i-am simţit lipsa lui Ştefan. În rest m-am bucurat să o ascult din nou dat fiind că vine destul de rar în Iron. Dar şi când vine... n-o mai dai prea usor jos de pe scenă! :D Faptul că am plecat din Iron mai târziu decât de obicei (lăsând totuşi ceva cunoscuţi în urmă- Alexa, Ştefan carpatistul) se datorează în bună parte Cristinei. Cealaltă "motivă" (hai să inventăm cuvinte precum dessupărarea!) se ştie şi n-are niciun motiv să se simtă vinovată. În ciuda unor mici detalii care ne-au deranjat pe amândoi seara a fost faină chiar dacă eu, uneori, aproape adormeam...

Ceva mai devreme, o formulă pe care nu-mi amintesc să o mai fi văzut: Nicoleta Pălărie, Mysha, Cristina Andrieş (de la stânga la dreapta). Am senzaţia că în formula asta vocile feminine nu se fac suficient remarcate.

Cam astea au fost momentele mai speciale, în rest lucrurile s-au derulat cam cum mă obişnuisem. Poate despre Dragoş ar fi câte ceva de spus (şi el fiind o prezenţă destul de rară la Folk, frate) dar recunosc că n-am reţinut decât că, în afara recitalului iniţial, a mai urcat pe scenă de-a lungul serii.

A mai fost o piesă Vali Sterian după care s-a anunţat concertul din Big Mamou din 21 septembrie.

Pe recitalul Nicoletei s-a anunţat din nou concertul din ianuarie 2010 şi adresa blogului ei, adresă care ieri nu funcţiona (http://nicoletapalarie.blogspot.com).

S-a mai anunţat concertul de marţi 22 septembrie 2009, ora 22:00 cu trupa Nu Acum.

Şi ce s-a mai anunţat? Fireşte, concertul Emeric Set pe care cred că l-am pomenit atât de des încât toată lumea a aflat de el.

Ca piese vedetă, de data asta au lipsit Cântă cucul, Gândacul, Persefona (sau cum a mai botezat-o Jonnie), Pseudofabula, Nebun de alb (aha, deci nu vrei să ţi se spună "iubita mea cu foarte mari probleme"... dar cine ar vrea???).

Ca public, aşa cum remarca şi Oana, destui oameni pe care nu-i cunoaştem din perioada în care mergeam săptămânal în Iron. Printre ei, majoritatea ascultători de folk. Cred c-am revăzut-o şi pe fata în pătrăţele mici- micuţe, negre şi albe... Dar se găseau şi critici care făceau generalizări de genul "oamenii de aici n-au simţ estetic". Aceştia din urmă bănuiesc că ieşiseră la berea de după meci... Sper că nu vor deveni o prezenţă constantă în Iron City... Nu-mi plac oamenii care vin aici puşi pe critici exagerate. Nu zic că serile Folk, frate reprezintă raiul pe pământ dar sunt oricum seri plăcute.

Da, chiar a fost meci (nu ştiu cine cu cine şi pe ce miză), am aflat şi eu de la taximetristul cu care m-am întors acasă, un nene care, nu ştiu cum, mi-a câştigat simpatia. Din noaptea trecută am reţinut o chestie importantă, în caz că nu prind taxi din faţa clubului găsesc unul ori în zona calului lui Mihai Viteazu, ori pe Academiei. Asta aşa, să nu mai alerg până la intersecţia Carol/ Hristo Botev de unde m-am mai îmbarcat uneori.

Ca să închei totuşi obsesiv, deşi ştiam că sunt 0,00000(0) şanse să fie real, am avut senzaţia că-mi văd obsesia în Iron City. Dar am constatat că o strategie bună pentru a depăşi tristeţea provocată de astfel de "vedenii" este să-mi concentrez atenţia pe chitara lui Mysha (şi Rox povestea că are chitară şi zdrăngăne din când în când pe ea... cât am regretat că nu am avut niciodată ocazia s-o ascult...), pe "coregrafia" din public, pe gesturile Cristinei, pe profilul unei femei frumoase.

La revedere, Iron City! Ne revedem miercuri!

Tot ce-i al tău mi se cuvine mie (Folk, frate 9 septembrie 2009)

A trecut concediul aşa că am revenit aseară în Iron City. Asta deşi unele chestii întâmplate marţi seară şi în cursul zilei de ieri m-au făcut să-mi cam treacă pofta de spectacol. Totuşi, pentru că puţin după 20:00 am fost sunat (pe când îmi terminasem treaba pe care o aveam programată şi, oarecum nehotărât, mă-ndreptam spre metrou) şi mi s-a spus "vreau să merg în Iron", programul serii a devenit clar şi poate e mai bine aşa...

Ajung la Unirii pe la 20:30, mă întâlnesc cu ea şi ne punem pe vorbit. Analizăm două situaţii atât de diferite deşi pleacă de la date ale problemei asemănătoare. Curând ajungem în Iron, coborând scările pe o piesă a Tatianei Stepa (Şi totuşi există iubire...) moment în care amintesc faptul că am trăit vestea morţii acesteia cu tristeţe dar cu cât mai puţin patetism posibil.

În zona scenei nu l-am remarcat decât pe Jonnie. Mai târziu i-am sesizat şi pe ceilalţi: Mysha, Teddy, Alex cu Aurica lui, Nicoleta Pălărie, Fram.

Era deja destul de aglomerat. Trecând prin faţa scenei în drum spre bar am remarcat acolo, lângă boxă, chipuri cunoscute... Alexa, Adrian, parcă mai era cineva... Ne-am salutat scurt şi apoi, pentru că aveam multe de discutat, am căutat cu ea un colţ în care să vorbim cât de cât liniştiţi. Până să-l găsim ea mă atenţionează că cineva mă salută insistent. Remarcasem salutul dar, nu ştiu de ce, eram absolut convins că nu mi se adresează. Când m-am apropiat mi-am dat seama că era un alt chip cunoscut, Mariana. N-o mai văzusem de ceva luni, probabil de la concertul Daniel Făt din 100 Crossroads. M-a bucurat revederea. Am profitat de ocazie şi am întrebat când se vor relua serile folk din 100 Crossroads. Am înţeles că serile respective se vor muta în alt club aşa că merită urmărit blogul de aici pentru a afla în timp util detaliile. Deocamdată E- Folk anunţă, pentru 13 septembrie 2009 ora 18:00, o nouă seară de muzică şi poezie sub titlul Pariu pe prietenie. Dacă aseară v-au plăcut Icarus aveţi ocazia să-i reascultaţi duminică. N-am ajuns niciodată la Pariu pe prietenie dar s-ar putea să apar pe acolo duminica asta...

După seria asta de saluturi ne-am retras şi, printre întrebări despre folk, s-a strecurat o continuare a discuţiei de marţi. Aproape de 22:00, când Folk, fraţii s-au urcat pe scenă, ne-am mutat şi noi în zona din care spectacolul putea fi văzut. Ea a mai prins un scaun aşa că am avut şi eu ocazia să n-o mai percep ca fiind foarte înaltă. :)

Cam o oră, până la retragerea ei, nu prea am ţinut minte ce s-a cântat. Ştiu doar că atmosfera era plăcută, ea remarca cât se distrează oamenii de pe scenă (şi, privind atent ce se întâmpla acolo, uneori chiar am remarcat faze haioase), berea curgea pe gât, vocea mea era mult mai vioaie faţă de serile Stufstock-ului, mă simţeam bine într-un mod special pe care nu reuşesc să-l descriu. Şi nu reuşesc să-mi dau seama dacă se întâmpla pentru că era lângă mine acea fată care, cu doi ani în urmă, mi-a făcut o foarte plăcută surpriză într-o noapte de vară sau pentru că a fost o seară mai frumoasă în Iron City. Cred că a fost prima seară Folk, frate la care a participat. Şi părea să-i fie greu să se hotărască să se retragă spre casă. Dar cum drumurile noastre către case mergeau în direcţii diferite a preferat totuşi să se retragă la timp pentru a mai prinde mijloace de transport. Destul de la limită, la fel cum se întâmplase şi marţi seară.

Acum, muzical vorbind, am reţinut cam aşa... După primele piese cântate de echipa Folk, frate a urcat pe scenă, plăcută surpriză şi primă audiţie pentru mine, Mihai Băcanu, un tip care a cântat chestii populare (Maria Tănase, Tudor Gheorghe cu Au înebunit salcâmii...). Aproape de plecarea ei, stranie coincidenţă (pentru că tocmai îi spuneam ceva de piesa asta) s-a auzit una din piesele mele favorite din cele des cântate la Folk, frate: Cântă cucul.

Puţin mai târziu, pe când mă aşezam pe scaunul încălzit de ea, s-a auzit Verginica. Parcă m-am bucurat mai mult de versiunea celor de la Folk, frate decât de recitalul Timpuri Noi din Vama Veche.

După Verginica a fost anunţat concertul Emeric Set din Iron City de marţi 29 septembrie 2009. Imediat după anunţ, moment lacrimogen cu Nebun de alb. După asta, preţ de câteva piese care de obicei nu-mi provocau emoţii extreme, am tot plâns. Cred că de vină era starea mea ciudată calmată la început de prezenţa ei dar care a ieşit la suprafaţă când am rămas singur... "Ne răscoleşte timpul, femeie...", "A venit, a venit toamna..." s-au cântat înainte de recitalul Nicoletei Pălărie petrecut cam între orele 23:15- 23:45. Îi povestisem ei despre vocea faină a Nicoletei şi sper să vină şi ziua în care să se convingă de faptul că nu exageram lăudând-o. Nico a cântat Gândacul Cătălinei Beţa (altă piesă care mi-e tare dragă), Nicio stea de la Laura Stoica, Câmpuri aurii de la Narcisa Suciu strecurând printre ele deja cunoscutul "Şi-am să ard în iad pentru tine...". Firesc, s-a anunţat din nou concertul Nicoletei din 19 ianuarie 2010.

Au urcat apoi pe scenă, pentru prima dată în Iron City, deja pomeniţii Icarus. Au avut un scurt program de cover-uri care a cuprins Opreşte-mă la tine, Cântec cu haiduci, Adio deci pe curând şi încă o piesă.

După ei s-a reîntors pe scenă echipa Folk, frate iar Nicoleta s-a retras din club. Am mai ascultat Persefona (pe care Jonnie a rebotezat-o după animăluţul virtual pe care îl îngrijea Mysha acum 8 ani) şi Pseudofabula (Roşu şi Negru) după care am plecat spre casă.

Mi-au lipsit câteva voci mai rare în Iron City (Tivodar, Cristinissima, Ioana Munteanu, Dragoş Boeru, Alinele) dar m-am şi bucurat de momentele în care Aurica a fost o prezenţă importantă.

Am mers pe jos până la intersecţia cu Hristo Botev apoi am luat un taxi. Pe la 1 noaptea eram acasă, în pat. Şi am dormit destul de bine.

Făcând un rezumat lichid, a fost seara în care, spre final, am ajuns să fac o combinaţie interesantă: bere cu Pepsi.

În seara asta am din nou program, voi fi în Green Hours pentru concertul celor de la Trei Parale. Deşi sunt deja obosit după 3 seri în care am ajuns târziu acasă consider că merită efortul.