2016 pentru mine

Câteva vorbe despre 2015, aici.

2016 a fost un an destul de complicat de descris. Atât de complicat încât nu garantez că voi reuşi să socotesc tot ce a fost memorabil în el...

1) EVENIMENTE INTENS MEDIATIZATE

-Un număr destul de mare de atentate teroriste

-Circul făcut pentru alegerea prim- ministrului noului guvern PSD

-Cutremurele din ultimele 4 luni ale anului

2) EVENIMENT CARE AR FI MERITAT MEDIATIZAT DACĂ NU NE-AR FI TRĂDAT ÎNCREDEREA TOVARĂŞUL CIOLOŞ

-Dosarul pentru includerea Roşiei Montane pe lista UNESCO ar fi fost semnat de primul ministru apoi trimis mai departe. Pe Cioloş l-a durut în pix de acest dosar... 

 EDIT: Până la urmă dosarul a plecat spre UNESCO. Detalii, aici.

3) PE PLAN PERSONAL

De ziua mea a murit Gutuie. Pe termen scurt, treaba asta a reprezentat un motiv în plus să urăsc ziua mea. Cu timpul, am revenit la sentimentele obişnuite de indiferenţă şi uşoară ură datorată mulţimii de neîmpliniri personale. Sunt prea împovărat ca să îmi mai aplec urechea şi la tristeţile altora... Prin urmare, nu am mai avut timp să mă gândesc la acest pisicesc deces, oprindu-mă probabil la timp pentru a nu pica în extrema cealaltă, a glumelor având ca subiect “tragismul” derivat din moartea partupedului (pentru cunoscători, vezi cazul Seven).

3A) ALERGARE

-2 curse oficiale de semimaraton terminate. Detalii despre a doua cursă, aici. 

Diploma de la prima cursă, aici.

-o cursă oficială de 15 km terminată. Diploma, aici.

-o cursă oficială de 10 km terminată. Detalii, aici.

-o cursă umanitară de 5 km terminată. Detalii despre ea, aici.

-câteva alergări reuşite de antrenament, în special înainte de primul semimaraton oficial

După un calcul rapid rezultă că am alergat în 2016 aproximativ 264 km, în 24 curse

3B) DRUMEŢIE

Am petrecut pe munte sau în zona subcarpatică 9 zile, în 9 ture (am avut anul acesta doar ture de o zi):

-Plimbare de vreo 18 km pe traseul Gara Posada- Schit Lespezi- Vf. Pleşuva- deviere scurtă (dus- întors) spre nord- Comarnic. Detalii, aici.

-Încă vreo 18 km de plimbare, de data asta în zona subcarpatică, între Slănic Prahova- Muntele Verde- Plaiul Bughei- Vălenii de Munte. Detalii, aici.

-Timişu de Jos- Valea Dragă- Vf. Postăvarul- Spinarea Calului- Poiana Secuilor- Cabana Cotul Donului- Monument Săulescu- Gara Predeal. Detalii, aici.

-Sinaia- Valea Rea- un vâlcel dificil- Vf. Baiul Mare- Vf. Câinelui- fosta cabană Piscul Câinelui- Sinaia. Detalii, aici.

-Staţia superioară a telegondolei de la Azuga- Şaua Cazacu- Culmea Petru- Orjogoaia- Plaiul Orjogoaia- Trăisteni. Detalii, aici.

-Crasna- Lacul Vulturilor şi înapoi. Detalii, aici.

-Azuga- Valea Azugii- Valea Unghia Mică- sub Vf. Rusu şi înapoi. Detalii, aici.

-Azuga- Valea Azugii- Valea Unghia Mare şi înapoi. Detalii, aici.

-Azuga- Captare apă- Vf. Clăbucetul Taurului- Cabana Gârbova- Clăbucet Plecare- Predeal, plimbare făcută cu Daniel pe 4 decembrie 2016, pe zăpadă proaspătă. Nu am apucat să descriu tura în detaliu...

3C) ALTE CĂLĂTORII

În plus faţă de drumeţiile amintite nu am avut nicio altă călătorie. Nici mare, nici vizite de oraş, nici turism sportiv (adică în scopul de a participa sau de a asista la o cursă de alergare) nici nimic... Destul de jalnic!

3D) FEMEI

Nu m-a mai marcat nimeni în mod special. Totuşi, am cunoscut o femeie interesantă cu care, cred, am reuşit să opresc relaţia (amicală) fără să ne certăm. E plăcută fiinţa dar trăim în lumi paralele care doar printr-o minune s-au intersectat vreo 4 luni...

Oricum, 2016 cred că e anul în care m-am lămurit că o să rămân definitiv singur şi că, atunci când voi deveni neputincios (din cauza bătrâneţii sau a bolii) o să mă chinui singur, pentru că nimeni nu o să-mi stea aproape..

3E) FINANŢE

Sunt în continuare sărac dar am avut parte de unele sume neaşteptate în plus, comparativ cu anii trecuţi. M-am mai cârpit cât de cât, mi-am permis să-mi cumpăr câteva lucruri utile pentru exercitarea pasiunilor mele, cred că am reuşit performanţa să nu mai rămân doar cu bani de merdenele (îţi mulţumesc, mami că m-ai învăţat să mănânc sănătos!) în buzunar înainte de ziua de salariu.

Faptul că, după tura din decembrie, am observat că s-a defectat GPS-ul, m-a făcut să mă bucur în mică măsură de situaţia financiară vag îmbunătăţită şi să gândesc cam aşa:

Dacă, prin absurd, aş primi acum cheile unui apartament dotat cu cele necesare şi cu cheltuielile (utilităţi, chirie, impozit şamd) plătite pe următorii 30 de ani, dacă în apartament ar începe să mă aştepte, seară de seară, goală, cea mai frumoasă dintre femeile pe care le-am dorit, aş considera că toate acestea se întâmplă PREA TÂRZIU şi ar fi extrem de puţin probabil să mă bucur de ele...

Sunet: Mătuşa Tamara, Ovidiu Mihăilescu

3F) SĂNĂTATE

Aparent, nimic notabil. Totuşi, în alergare, în drumeţii sau, câteodată, fără ocazii deosebite, m-a stresat destul de des senzaţia de vomă. Sistemul meu digestiv dă unele semne de slăbiciune...

În decembrie, m-am panicat un pic când am auzit că sunt cam aproape de hipertensiune... 13,5 cu 7 mi s-a părut cam mult, dat fiind că, de câteva luni, m-am străduit să îmi intoxic mai puţin inima cu cofeină. La 14 deja eşti suspect de HTA (vezi aici). Asta în condiţiile în care, cu nişte ani în urmă, în condiţii de real abuz de cofeină, mă menţineam în zona lui 12 cu 6...

În rest, mici răceli, stare de oboseală, depresie, furie, anxietate socială cât cuprinde.

Probabil 2017 o să fie catastrofal din punctul acesta de vedere... Simt că am luat-o în jos atât cu starea generală cât şi cu forma fizică...

3G) ALTE DISTRACŢII

Câteva cărţi citite, 21 de zile în care am ieşit la plajă (din câte week-enduri fierbinţi?), unele plimbări pe jos prin oraş, un pahar de vin fiert şi cam atât. A fost un an trist în care de la finalul lui mai, mi s-a complicat destul de rău existenţa

3H) JOB

Fidel principiului reţinut de la mama, cum că cel mai important e să mergi la muncă pentru a câştiga bani de crăpelniţă, aproape toată energia mea s-a consumat anul acesta la serVICIU. Perioada proastă cauzată de problemele destul de mari de acasă s-a suprapus peste o perioadă aglomerată şi la serVICIU. Aproape mă mir că am rezistat anul acesta luându-mi doar o zi de concediu, în condiţiile în care, din diverse motive (mai exact, din cauza timpului liber obţinut de alte persoane), echipa din biroul meu a fost despărţită mult timp, rezultând că în 105 zile a fost nevoie să mă străduiesc pentru a munci cât pentru două persoane. La o medie de 21 zile lucrătoare pe lună ar rezulta că 5 luni am muncit singur.

3I) PE ACASĂ

-Dezordinea de zi cu zi s-a agravat începând cu finalul lunii mai datorită modificărilor necesare în urma schimbărilor dramatice pe care trebuie să le suporte mama (fracturi, spitalizare, operaţie, recuperare, mobilitate redusă, dependenţă de ceilalţi şi pentru lucrurile pe care, chiar dacă cu greu, înainte reuşea să le facă singură). Toată povestea a pornit, zic eu, de la un şir nesfârşit de abuzuri (sedentarism, Coca Cola şi alte băuturi carbogazoase, alcool, cafea), teren perfect pentru instalarea fragilităţii osoase. Probabil aşa păţesc toţi cei care îşi bat joc de sănătatea lor, crezându-se veşnici.

Diferenţa e că unii au nişte proşti care, într-o oarecare măsură, să le poarte de grijă în timp ce pentru mine, când o veni vremea, n-o să se găsească niciun prost. Asta în condiţiile în care, culmea corectitudinii sociale, nici nu am distrus viaţa nimănui.

-Am mâncat din ce în ce mai rar, mai puţin şi mai prost pe acasă tot din motivul mai sus menţionat care a adus la pachet printre altele, un drăgălaş miros de rahat care umple casa din când în când. Din cauza problemelor de sănătate, mama nu a mai putut să-mi ofere nici aproape săptămânala porţie de carne prăjită, hrana mea rămânând astfel mult mai sărăcăcioasă decât în ultimii ani.

-Accidentarea lui Daniel din toamna 2015, recuperarea lui apoi pur şi simplu obişnuirea aparentă cu situaţia a făcut ca în mai bine de 90 % dintre nopţile lui 2016 să dorm în patul de la etaj, asta ajungând cu timpul să-mi provoace un serios discomfort, dat fiind că accesul sus este relativ dificil iar eu nu am vocaţie de căţărător. De aici a rezultat o totală lipsă de elan la culcare şi la trezire.

-Din cauza patului folosit dar şi din cauza bombănelilor care însoţesc în camera de alături hrănirea, îmbrăcatul şi dezbrăcatul, schimbarea scutecului, pregătirea pentru somn şi restul acţiunilor necesare pentru a gestiona mobilitatea redusă a mamei, somnul meu are din ce în ce mai serios de suferit.

3J) SIMŢ CIVIC

-La finalul anului îl încurajez pe Cioloş să semneze pentru Roşia Montană în UNESCO, încurajându-i şi pe alţii să îl tragă de mânecă pe primul ministru.

-Pe la mijlocul anului, observând că lucrările din jurul unei clădiri au vătămat un copac, am solicitat Gărzii de Mediu să verifice dacă e legal ce văzusem. Sesizarea mea a fost redirecţionată către departamentul din Poliţia Locală potrivit după care am fost anunţat că acel constructor a fost amendat. Câteva luni mai târziu, în jurul aceluiaşi copac, au fost trase nişte sârme, nu mi-e clar în ce scop. De data asta, în locul în care sârma ia contact cu coaja copacului, am observat că au fost aşezate nişte tuburi de plastic, astfel încât sârma să nu taie din coaja copacului, impactul asupra copacului fiind minimizat. Presupun că grija de acum se datorează şi amintirii amenzii primite. Aş spune că a avut succes reclamaţia mea.

REZUMAT

Pe scurt, s-a cam ales praful de aproape tot ce era cât de cât funcţional în viaţa mea...

PLANURI PENTRU 2017?

Ce sens are să le fac? Doar pentru că sugera un deştept că 7 e numărul lu` Dumnezeu? Să fim serioşi...

Îmi trece prin cap să încerc să cumpăr nişte obiecte de care, în alte împrejurări, poate că m-aş bucura mult dar, în contextul actual, ar putea însemna mai degrabă bani aruncaţi pe fereastră (asta admiţând că aş reuşi să rezerv sumele necesare).

Îmi trece prin cap să-mi evaluez starea de sănătate dar ştiu că nu o să fiu niciodată suficient de relaxat încât să intru şi să mă menţin în bucla adeverinţă- medic de familie- trimitere- programare la specialist- concluzii- modificarea condiţiilor de viaţă astfel încât să-mi ameliorez mai micile sau mai marile probleme detectate.

Îmi trece prin cap să încerc să economisesc. Ştiu totuşi că niciodată nu voi avea suficienţi bani în buzunar încât să-mi permit să fac un depozit sau să păstrez pur şi simplu la saltea o sumă rezonabil de mare de bani (3* salariul mediu pe economie, să zicem).

Îmi trece prin cap să planific câteva drumeţii şi un concediu la mare dar, la cum au mers planificările făcute de la proiectul Nemira încoace, e clar că voi visa la cai verzi pe pereţi...

Îmi trece prin cap să fiu mai atent cu mediul, colectând selectiv şi reciclând mai multe materiale decât cele sortate de obicei acasă. Dar ştiu că asta mi-ar consuma mie mult mai mult timp şi nu cred să găsesc resursele necesare pentru asta. Iar a spera la ajutor din partea familiei pe partea de reciclare ar fi absurd. N-aş putea niciodată să-i motivez cognitiv şi financiar suficient de mult încât să mă ajute. De fapt, observând că în 2016 am obţinut o sumă extrem de mică reciclând (circa 50 kg de material reciclat aducându-mi un câştig de doar 26 lei), aproape că-mi vine şi mie să las baltă convingerile ecologiste.

EDIT: 2017 a început promiţător. Daniel a dus primul transport de PET-uri la centrul de colectare.

Îmi trece prin cap să caut în continuare o parteneră potrivită dar, decât să mai dau de una care s-ar vedea cu mine doar pentru că nu observă la mine porniri de violator (asta în condiţiile în care, supraeul mi-e martor, niciodată nu am dorit să obţin plăcere de la o femeie într-un mod în care aceasta să se simtă agresată; mi-am dorit mereu ca împreunarea să fie plăcută pentru ambele părţi, gândindu-mă chiar să acord mai mare atenţie plăcerii ei; nu mai spun că, de-ar fi fost să se întâmple, avea şanse mari să o ating cu... pe...), mai bine o las baltă şi-mi perfecţionez asumarea singurătăţii.

Cum am donat CFR-ului 60 de lei

Plecând de la teoria că, primind o reducere oarecare (strategie de marketing, ştiu), voi fi tentat să călătoresc mai des (celălalt motiv, ceva mai interesant atunci, prefer să-l trec cu vederea acum) mi-am scos pe 18 iulie 2014 un Card Tren Plus în baza căruia CFR îţi oferă 25 % reducere aproape la orice tip de călătorie.

Calculasem eu că cei 100 de lei plătiţi pentru emiterea cardului vor fi amortizaţi destul de repede, în urma reducerilor primite pentru câteva călătorii. Constat acum că, de atunci, am făcut doar 3 călătorii scurte în urma cărora am primit 37,5 lei reducere, având în prezent de amortizat 62,5 lei. Dat fiind că CTP-ul este valabil până pe 17 iulie 2015 şi că au trecut deja mai bine de 5 luni din valabilitatea acestuia consider acum că am făcut o achiziţie proastă din care am doar de pierdut, nu de câştigat, cum speram iniţial.

Prin urmare, deşi nu asta mi-a fost intenţia, se pare că am donat CFR-ului 62,5 lei.

Noi călătorii nu prea mai sunt tentat să plănuiesc date fiind dificultăţile financiare şi micile probleme de sănătate care-mi provoacă discomfort destul de serios când călătoresc. Am văzut cum e să călătoreşti când ai probleme de sănătate în tura din 30 noiembrie pe care am descris-o recent. E genul acela de stare în care îţi dai seama că e mai comod să stai acasă decât să te chinui urcând munţi, încercând în acelaşi timp să nu le permiţi celorlalţi să îşi dea seama cu ce problemă te confrunţi. Nu că i-ar interesa pe ceilalţi, mai mult pentru că îţi este ţie ruşine să îţi explici problemele unor... dacă mă gândesc bine... necunoscuţi.

Dilema săptămânii...

A pleca sau a nu pleca la munte duminică 3 iulie 2011???

Deşi mi se părea dezamăgitor, penibil, jenant, ruşinos, mi s-a părut corect să-i scriu vineri lui Cornel că:

"Zilele trecute am incercat sa-mi dau seama in ce masura ma poate incurca intr-o tura de o zi problema pe care am sesizat-o la un deget de la piciorul stang cand m-am intors din Piatra Mare. Fiind eu mai pesimist de felul meu, ma astept la o unghie incarnata sau ceva asemanator, situatie in care, daca as merge acum s-o tratez, m-as alege cu un pansament incomod care sigur m-ar impiedica sa merg pe munte o vreme. In situatia asta mi-am propus sa risc un pic, sa facem tura din 3 iulie si apoi, in functie de ce va spune degetul la finalul turei, sa-l tratez sau sa constat ca m-am alarmat degeaba."

Între timp lucrurile par să se agraveze, ajungând uneori să şchiopătez, zona devenind uneori descurajant de dureroasă. În situaţia asta, deşi mi se pare în egală măsură de jenant, i-am scris azi omului:

"Totuşi, te anunţ că degetul de care-ţi povesteam săptămâna trecută mă deranjează ceva mai tare motiv pentru care s-ar putea ca duminică să nu fiu întrutotul apt de tură. N-aş vrea să-ţi încurc socotelile situaţie în care, dată fiind preferinţa ta deja exprimată în legătură cu plecarea sâmbătă, nu mă supăr dacă alegi să te înscrii la tura postată de Ştefan Drăgoi:
http://www.carpati.org/planificator_ture/predeal_-_susai_-_clabucetul_azuga_-_azuga_02.07/1776/ , tură care m-ar fi tentat şi pe mine dat fiind că nu am urcat niciodată Clăbucetul Azugii. Gândeşte-te şi încearcă să iei decizia care te avantajează cel mai mult."

Dincolo de acest dialog care a rezolvat într-o oarecare măsură ceea ce în altă perioadă a vieţii mele s-ar fi putut transforma într-o foarte dificilă problemă de comunicare, rămâne problema mea, pe care o percep drept destul de complicată. După prima zi de mers în Piatra Mare (vezi una dintre postările precedente) descalţ bocancii, schimb ciorapii şi-mi atrage atenţia o secreţie deja uscată, transparentă, pe partea stângă a unghiei de la degetul mare de la piciorul stâng. Dacă-mi amintesc corect, încă nu era nimic dureros dar ceva părea defect totuşi. Ajung acasă, aproape uit de deget dar peste câteva zile zona devine un pic dureroasă şi, uneori, sângerează (ciorapul lipindu-se de rană cu astfel de ocazii), carnea de lângă unghie umflându-se şi părând mai vascularizată decât de obicei. Îmi dau seama că trebuie să acord atenţie problemei şi îmi pun ceva speranţe în ideea că locul, dezinfectat şi pansat, se va vindeca. Am sperat degeaba pentru că, în ciuda micilor autoîngrijiri pe care mi le-am acordat, carnea a rămas umflată iar degetul pare să doară din ce în ce mai des şi mai tare.

Sâmbăta trecută, deşi îmi era teribil de frică să încerc asta, mi-am luat inima-n dinţi, am pus mâna pe foarfecă şi am ajustat un pic vârful unghiei din zona afectată. Am dezinfectat şi pansat după care am sperat că astfel o să se retragă umflătura. Din nou am sperat degeaba, încercarea mea părând mai degrabă că mi-a înrăutăţit situaţia.

Ieri, după câteva ore de stat pe scaun la birou, m-am ridicat şi am făcut primii paşi şchiopătând. În acel moment a revenit frica de cel mai complicat diagnostic pe care mi-l imaginez: unghie încarnată care cere neapărat intervenţie medicală. Iar de aici lucrurile s-au complicat îngrijorător de mult.

Au ajuns să se combine:

-teama de intervenţii medicale în general,

-teama de o tăietură profesionistă făcută de un chirurg (tăietură pe care mi-o imaginez ca fiind foarte dureroasă, suficient de dureroasă încât să nu pot păstra nemişcat piciorul, situaţie în care simt că mi-aş complica situaţia indiferent de cât de mică ar fi mişcarea mea),

-teama legată de faptul că nu ştiu unde şi în ce condiţii aş putea solicita intervenţia (acte, costuri, programări...),

-teama de acel pansament imens cu care presupun că m-aş alege după intervenţie, pansament care aproape m-ar imobiliza pentru câteva zile sau chiar mai mult,

-teama că în lipsa intervenţiei medicale situaţia mea s-ar putea agrava, devenind de-a dreptul periculoasă,

-constatarea că nu reuşesc să gestionez singur şi eficient situaţia,

-amintirile legate de un membru al familiei care, cu ani în urmă, a avut aceiaşi problemă

Teoretic aş putea profita de acest precedent şi aş putea pune întrebări legate de felul în care s-ar putea rezolva problema mea. Practic nu mă tentează să discut de chestia asta în familie pentru că încă-i percep pe ai mei ca nişte furnizori de critici şi descurajări în timp ce eu am nevoie în această neplăcută situaţie doar de furnizori de informaţii, încurajări, suport.

Mă stresează destul de tare situaţia asta care, ţinând cont de faptul că evenimentele medicale au fost mai degrabă absente din viaţa mea, mă surprinde total nepregătit. Resimt, contextual, o frică aproape paralizantă.

Este genul de situaţie în care consider că este necesară o reacţie rapidă şi corectă de care eu nu mă simt în stare.

Nu am nici cea mai vagă idee despre felul în care voi proceda...

LATER EDIT: A doua zi după ce scriam acest text aud în faţa mea un nene povestind că a fost la doctor pentru o problemă asemănătoare cu a mea, că intervenţia nu a fost dureroasă (bine aici este vorba de capacitatea fiecăruia de a suporta durerea) dar că nu este sigur că-şi va putea îngriji unghia singur, aşa cum era obişnuit, dat fiind că i se recomandase să o taie în viitor într-un anume fel pe care nu l-a mai descris. Deci am auzit şi de bine, şi posibil de rău în acest context.

UPDATE 7 iulie 2011: Problemă în continuare nerezolvată. Nu ştiu dacă este vorba doar de percepţiile mele aiurea sau de o reacţie firească a sistemului muscular dar, de câteva zile, simt ceva tensiune în muşchii piciorului stâng, probabil din cauza poziţiei ciudate în care merg pentru a proteja degetul vătămat.

Grevă la metrou, efecte colaterale

Despre felul în care am ajuns azi la birou voi scrie mai târziu. Acum mă leg de un mic incident banal cu un subşef care gândea în numele unui mare şef.

Întreabă a cui e bicicleta parcată în biroul meu. A mea, fireşte! Sugerează că ar putea deranja pe cineva şi că aş putea s-o parchez în depozit. Nu se poate, fireşte! Depozitul se închide la 6 fără câteva minute iar eu plec mai mereu mult după 6. Vin şi plec pe bicicletă, de plăcere sau când mă obligă câte-o grevă. Dă înapoi şi afirmă că l-ar putea deranja pe directorul general care patrula prin firmă. Zic că, dacă se va demonstra că bicicleta mea îl deranjează, voi cere să vin la muncă cu maşina directorului general (care, întâmplător,mi-e aproape vecin) în zilele cu grevă la metrou.

Mă întărât şi continui să vorbesc... Aş pedala mai des până la birou pentru că, mergând lejer până aici, fac mai puţin decât cu metroul sau tramvaiul. Dar pentru a pedala trebuie să fii alimentat cumva. Ca să te alimentezi cumva este nevoie de un salariu bun. Iar faptul că am un salariu mizerabil l-aş reproşa şefilor oricând mi s-ar ivi ocazia.

Subşeful dă înapoi lăsând impresia că într-adevăr nu făcuse altceva decât să "ghicească gândurile" generalului.

Terminăm discuţia fără a rămâne certaţi. Parcă am şi glumit un pic. Totuşi, peste toate astea, pe lângă discriminarea (sau cum s-o putea numi situaţia asta) indusă de absenţa rastelurilor pentru bicicletă în firmă (parcare există, aşa cum e, mai mică sau mai mare, mai eficient sau mai prost folosită), rămâne problema banilor. Încerc să-mi dau seama de câteva zile câte chestii inutile am cumpărat luna asta, câutând (am prea multă bunăvoinţă, ştiu) un alt motiv pentru faptul că, după ce am scăzut cheltuielile absolut necesare, m-am trezit având în buzunar 50 de lei de cheltuit în 2 săptămâni. Motivul real este că, deşi muncesc şi sunt competent, sunt plătit mult prea prost...

Genul de incidente banale, absurde, stupide, tembele de-a dreptul, incidente care, din păcate, încă mă deranjează... Incidente care, în plus, mă fac să mă gândesc la una din realele probleme cu care mă confrunt...

Şi când singura ofertă pentru a-ţi suplimenta veniturile vine dintr-o direcţie în care ţi-ai demonstrat în urmă cu câţiva ani că eşti prea puţin competent ca să merite să intri din nou în acel sistem te cam apucă furia, disperarea, tristeţea... Iar toate astea sfârşesc apoi într-un extrem de neplăcut sentiment de neputinţă.

Ce să le faci???

Situaţie creatoare de status de messenger...

-Spune-mi, de ce cursuri te-ai apucat?

Eu, mirat, mă întreb ce l-a făcut să creadă că m-am apucat de cine ştie ce cursuri... În gând doar... Bănuiesc unde bate întrebarea lui dar nu sunt acum dispus să dezvălui micul secret.

-Niciun curs. Doar fac nişte cercetări...
-Dar îţi foloseşte? Vei ajunge să scoţi bani din chestia asta?
-Poate da, poate nu. Sunt de părere că nu eşti convins că o acţiune de-a ta îţi aduce bani decât în momentul în care efectiv încasezi. Poţi să faci o grămadă de cursuri şi să nu scoţi un leu sau poţi să ai o sclipire de inteligenţă sau de noroc şi să-ţi cadă în cap o grămadă de bani.
-Numai să fie o chestie pe care s-o poţi face!
-Cum îţi dai seama că poţi face ceva înainte de a te apuca de acel ceva?

Mi se dă un exemplu din IT, clarificator. Nu am înţeles exact la ce se referă dar am prins ideea.

-OK! Înţeleg ce vrei să spui pentru că ai dat un exemplu clar. Sugerezi că, dacă mă apuc de ceva, este preferabil să o iau cu bazele domeniului respectiv.
-Da. Baze ale domeniului despre care să aflii de la cineva de încredere şi care ştie ce vorbeşte.
-O să generalizez... Pot fi genul de om care acordă încredere oamenilor sau genul de om care nu acordă încredere oamenilor. De aici rezultă că pot avea încredere într-un om care se dovedeşte apoi că nu mi-a meritat încrederea sau pot să nu am încredere într-un om care de fapt merită încrederea mea.

Mai târziu am discutat o situaţie particulară, destul de delicată.

-Sunt parte a problemei. Prin urmare, neavând control asupra întregii situaţii, prefer să fiu puţin egoist şi să caut o soluţie strict pentru mine.
-Păi nu aşa se face. Se lucrează în grup.
-Cu condiţia ca grupul să înţeleagă în acelaşi fel problema. Ce nu pot controla încerc să tratez de aşa natură încât să nu-mi facă mie rău.

(...)

-Nu te certa cu x pe tema...
-Nu mă cert. Nu ar ajuta nimănui. Dar nici nu mă agit pentru a schimba nişte lucruri pe care, singur, nu le pot schimba. Nici măcar nu mă enervez.
-Uite că eu mă enervez.
-Cu timpul, cu puţin antrenament, vei ajunge să nu mai preiei enervarea altuia. În schimb, vei oferi poate o soluţie pe care nu o vei impune deşi poate vei fi convins că e o soluţie acceptabilă pentru părţile interesate de problemă.

Cam aşa s-a derulat discuţia pe care am avut plăcerea să o port în seara asta. Probabil că ambele părţi am avut un mic ceva de învăţat din această conversaţie şi sunt de părere că e preferabil să se întâmple aşa.

Statusul de la care a plecat această postare?

"Ce faci când nu e ilegal, nu e imoral, nici nu îngraşă dar, totuşi, este greu de povestit??? Lansezi o "păcăleală" de 1 aprilie? :D"

Mă gândesc din ce în ce mai serios să postez, chiar de 1 aprilie, o mică poveste care, probabil, nu va interesa pe nimeni. :D