Grevă la metrou- 1 iunie 2010

Uite că a mai trecut o grevă a metroului. De data asta, ştiind că nici RATB-ul nu funcţionează normal, în ciuda prognozei pline de ploi, am plecat spre job cu bicicleta (rezultând în felul acesta postarea anterioară). Şi nu mi-a părut rău. Cred că a fost cea mai relaxantă plimbare spre birou pe care am făcut-o până acum.

Deşi eram treaz de pe la 6 dimineaţa (rar mă trezesc atât de devreme), am apucat să plec de acasă abia pe la 08:40. Mi-am propus pentru plimbarea cu bicicleta două lucruri: să fotografiez (câteva intrări în staţii de metrou şi atmosfera din jurul lor) şi să ajung cât de cât la timp la muncă.

Când am coborât din bloc ploua încet. Constatasem de acasă că nu pot aşeza gluga pelerinei peste cască aşa că am pus pelerina pe mine mai degrabă pentru a nu mă umple de noroi decât pentru a mă proteja de ploaia care nu a insistat prea mult dar tot a strecurat câţiva stropi pe gâtul meu.

Pornesc pe Vergului, ajung la prima staţie de metrou din program, două ieşiri, pe cea din stânga o las baltă, pentru cea din dreapta trebuie să mă-ntorc puţin din drum, pe trotuar.




Câteva poze, continuăm (eu şi bicicleta) spre Titan, alte poze la intrarea dinspre intersecţie.



Înainte de prima poză de la Titan constatasem că muriseră acumulatorii, ştiam că HP-ul este mare mâncător de curent, luasem acumulatori de schimb dar, cu umezeala de afară, mă temeam să nu cedeze şi aceştia după 2- 3 poze. La Titan au mers, au mers şi mai departe, aveau să mă lase exact când doream să fac poză cu bicicleta în faţa firmei.

Ne strecurăm mai departe, pe la 9:00 eram lângă parcul Cuza, mă miram de aglomeraţia din zona podului apoi mă prind că era examen pentru permisul categoria B. Mă strecor pe trotuar, printre instructori şi candidaţi, sau pe şosea până la o intrare în parc unde era aglomeraţie aproape imposibil de depăşit. Un motociclist încerca şi el să se strecoare, ca biciclist m-am gândit aproape instantaneu că pot traversa parcul (deşi, după părerea nu ştiu cui, în jumătatea de parc care mă despărţea de bustul lui Cuza nu sunt permise plimbările cu bicicleta- în 2004 se putea pedala pe acolo, am şi pedalat, tot într-o zi de mai, cu o tipă despre care nu mai ştiu nimic de vreo 6 luni) aşa că am făcut mişcarea asta şi, culmea, în intersecţia următoare am regăsit motociclistul pe care-l lăsasem la intrarea în parc. Traversăm împreună intersecţia, era cam aglomerat şi dezorganizat traficul, ezit, ezită, găseşte o idee, îmi sugerează şi mie printr-un semn că a găsit un traseu, apreciez ideea şi îl urmez (era prea rapid totul ca să mai apuc să şi mulţumesc dar, la cât de mică e lumea, n-ar fi imposibil să citească textul acesta şi motociclistul), el trece pe stânga, eu rămân pe dreapta. Până să ies în Basarabia ne-am pierdut, el a luat-o la stânga, probabil. Poate a luat-o chiar pe o stradă care, cândva, era plină de simboluri pentru mine. Mă strecor din nou, când pe trotuar (unde e şi pistă de biciclete impracticabilă pentru că pe ea mişună mai degrabă pietonii) când pe marginea şoselei atunci când spaţiul o permitea iar pietonii de pe pistă mă obligau să cobor.

Ajung în Piaţa Muncii, din nou două intrări, cea pe care circul de obicei nu îmi era la îndemână, aleg să fac poze la cealaltă, pe care nu am intrat sau ieşit niciodată (dar aproape de care, pe peron, pe 25 decembrie 2003, eram aşteptat).



Merg câţiva metrii ca pe trotinetă, cu un picior care împingea în bordură, ezit un pic cu mersul înainte când am constatat că maşinile erau tentate să facă dreapta pe o stradă pe care, probabil, şoferii o considerau un pic mai liberă.

Mă tentează să fotografiez stickerul de pe bara din spate a unei maşini, sticker care grăia "Atenţie la motociclişti" şi care era însoţit de altul, cu "Biker inside". Merg totuşi mai departe, acea bară de maşină rămâne în urmă sau mă depăşeşte, nu am urmărit exact. Culmea, cam în acelaşi moment detectez în trafic un nou motociclist. Cred că am ajuns să simpatizez motocicliştii după dimineaţa de azi!

Ajung şi la Iancului, staţia de metrou nu-mi era la îndemână aşa că-mi propun să fac următoarele fotografii la Obor. Dus de trafic, evit Mihai Bravu şi apuc pe Avrig. Din Avrig intenţionez să fac stânga pe Ferdinand dar din nou aglomeraţia şi inspiraţia de moment m-au făcut să continui înainte şi să intru în Mihai Bravu abia în faţa primăriei. Aici mă opresc, aştept un verde de pietoni şi trec spre staţia de metrou. Ezit cu pozele pentru că sesizez o echipă de ziarişti oficiali. Îmi îndrept atenţia spre aglomeraţia de la tramvai (două tramvaie, ajunse în staţie imediat unul după celălalt, păreau pline până la refuz de călători) apoi mă întorc cu gând să las baltă pozele cu staţia de metrou. Totuşi, ceva mă reţine, văd ziariştii ieşind, câţiva lucrători ieşiseră la aer, un nu ştiu ce aspect îmi dă curaj, intru în vorbă cu muncitorii, fac poze, le propun şi lor să-mi servească drept modele, se arată interesaţi de numărul de la Prima evadare, se miră că am participat cu aşa bicicletă modestă, acceptă să fie fotografiaţi, fotografiez şi anunţul cu greva, aproape călcat în picioare, căzut în umezeală, la despărţire mă asigură că mâine e program normal la metrou. Interesant moment.









Dau să traversez dar două tramvaie au blocat temporar trecerea de pietoni. Aştept răbdător, oricum depăşisem deja ora la care speram să ajung deja la birou.

Depăşesc intersecţia, continui pe Colentina, mă strecor relativ lejer între trotuar şi coloana de maşini, în două intersecţii sesizez agenţi de circulaţie care dirijau şi păreau chiar să fluidizeze traficul, după ce depăşesc intersecţiile mă opresc să fac poze.




Stânga la Doamna Ghica, aglomeraţie, mă opresc din nou pe margine să pozez apoi mă încadrez în trafic.


Pe trotuar, o domnişoară pe bicicletă. Nu ştiu dacă mergea spre job sau era doar în plimbare. Evit să urc din nou pe trotuar dar o fac până la urmă, aproape de intrarea pe Petricani. Aici aş fi dorit să mă bag pe banda betonată de lângă linia tramvaiului. Nu reuşesc, mă menţin pe dreapta dar, într-un moment în care maşinile păreau mai degrabă înţepenite, mă strecor cu oarecare eleganţă spre stânga, mă asigur, trec, ajung lângă linia de tramvai, merg pe felia aia de asfalt îngustat de mormanele de pământ de pe marginea şanţurilor care brăzdează zona.

Ezit din nou cu traversarea de la Fabrica de Glucoză, nu se calmează traficul nici la trecerea unui tramvai, până la urmă trec şi eu, rămân blocat în coloană pentru că trotuarul părea inabordabil, urc totuşi pe trotuar, fac poze.

Bună, Roxana! :D

Mai pedalez un pic apoi ajung în firmă.



Era destul de aproape de ora 10:00 şi, spre mirarea mea, am constatat că eram ajuns înaintea multor altor colegi. Dacă aş fi urmat drumul meu obişnuit aş fi ajuns cu vreo 30 de minute mai devreme dacă nu cumva încă mai devreme de atât.

Dau să fac poza de final, acumulatorii nu mai reuşesc nici măcar să deschidă aparatul, alt set de acumulatori nu mai aveam, renunţ la poza finală. Cristinei îi vine ideea de a mă fotografia cu telefonul (se pare că vor ajunge şi la mine pozele, pe un drum puţin ocolit), stau la pozat apoi intru în birou, îmi aşez bicicleta, dezbrac pelerina, constat că sunt incredibil de curat pe pantaloni, schimb tricoul (mai degrabă transpirat din cauza căldurii de sub pelerină şi rucsac decât ud de la ploaia prin care mersesem) (şi) la sugestia unui coleg.

1 oră şi 20 de minute, 53 minute şi 53 de secunde de mers efectiv (restul staţionări la semafoare, în micile blocaje din trafic sau pentru poze), 13,10 km, 15,8 km/oră viteza medie, 34,3 km/oră viteza maximă (fără să fi avut vreo coborâre deosebită; oricum, prinsesem 32 în dreptul parcului Cuza).

La birou am ajuns mai binedispus ca niciodată. Şi starea de bunădispoziţie a persistat, cu mici întreruperi, până seara.

Ceva mai târziu, după ce ajung acasă, sper să apuc să descarc pozele în calculator şi să le inserez în text sau să concep obişnuitul slideshow.

Greva asta de la metrou, de data asta, nu a pus nicio amprentă negativă pe viaţa mea. Aş spune că a fost chiar frumos. M-am simţit interesant ca individ care reuşea să se mişte mai tot timpul satisfăcător de rapid. Dacă aş fi avut maşină probabil aglomeraţia mi-ar fi măcinat nervii. Aşa doar ploaia şi bălţile de pe drum m-au deranjat un pic.

A fost frumos!

Acum mă pregătesc să plec spre casă, tot în şa, deşi plouă şi mi s-a propus să plec cu o maşină spre metrou. Nu-mi las eu bicicleta aici! Mi-e suficient de dragă încât să mai îndur nişte stropi până acasă!