Câinii la Saramago

Nu mă declar expert în Saramago dar, după trei cărţi citite, am remarcat că în fiecare era prezent cel puţin un câine.

Despre Intermitenţele morţii am cele mai vagi amintiri dar, săpând în memorie, am găsit un câine care simţea când moartea, aşa în vacanţă cum era (sau poate în concediu, am putea să-i spunem chiar concediu prenatal pentru că, la finalul lui, avea să se "nască" un nou mort), îi vizita stăpânul pe care, în ciuda repetatelor încercări, nu reuşea să-l mute dintre vii.

În Eseu despre orbire, pe lângă mulţimea de câini sălbăticiţi care bântuiau pe străzi, apare acel genial câine al lacrimilor care, ca personaj, mi se pare că valorează aproape la fel de mult ca soţia doctorului.

Cât despre Găsit, cu psihologia lui canină, deşi rar mă ataşez de un animal, pot spune că mi-a ofert un mare motiv pentru a afirma că Peştera este cel mai bun roman al lui Saramago pe care l-am citit. Pe lângă Alături de Găsit, o altă componentă interesantă este cea mai bătrână poveste de dragoste de care îmi amintesc să fi citit.

Înapoi la Saramago

Nu mai ştiu cât timp a trecut de când am cumpărat Saramago sub impulsul Bookfrenzy, un frumos club de lectură care părea pentru o vreme să-mi satisfacă nevoia de apartenenţă la grup. Cine sapă pe aici şi pe internet în general găseşte cu siguranţă detalii despre clubul de lectură, despre oamenii care au citit în cadrul lui, despre grupul de pe google dedicat Bookfrenzy.

Nu ştiu dacă mai trece pe aici vreun om din Bookfrenzy. Presupun că nu mai trece nimeni. A trecut mult timp, de când, în relaţia eşuată cu o librărie online, am rămas fără Dr. Jivago şi am abandonat acea ediţie de Bookfrenzy, ultima ediţie la care-mi propusesem să particip după o deprimantă pauză.

Fapt este că luni seară, sfârşit de pesimism, furie şi tristeţe am simţit nevoia de a mă întoarce la ceva cât de cât cunoscut. Şi mi-am amintit de cărţile necitite care zăceau sub un teanc format din chestii destul de diverse (aceste chestii incluzând dar nu limitându-se la cărţi; totuşi, nu este o postare despre haos aşa că...). Între aceste cărţi, două volume de Saramago. Pentru că asta s-a nimerit să iasă din teanc, câteva minute mai târziu mă apucam de Eseu despre orbire.

Înapoi la Saramago... Mi-am amintit acea ciudată organizare a paragrafelor pe care o cunoşteam deja pentru că mă obosise în timp ce citeam Intermitenţele morţii. Înţeleg că această ciudată organizare a paragrafelor este specifică tuturor romanelor lui Saramago deci este cazul să fiu pregătit pentru ea dacă voi mai citi ceva de el. Şi este aproape sigur că voi mai citi cel puţin o carte, şi ea rămasă necitită tot din perioada Bookfrenzy.

Am descoperit acum o combinaţie interesantă de vizual, morală, erotism, viaţă de familie, social, empatie, sacrificiu de sine, violenţă, frică, incompetenţă, minciună. Pe lângă toate astea, încă din primele pagini, nişte comentarii interesante legate de prostituţie, subiect care nu m-ar mira să fie dezvoltat de-a lungul cărţii deşi, după mintea mea, nu ar mai fi mare lucru de spus. Totuşi, grija pentru detaliu care pare a-l caracteriza pe Saramago ar putea găsi noi amănunte care să "pipereze" Eseu despre orbire.

LATER EDIT (28 septembrie 2011): Terminând Eseu despre orbire mai adaug că au existat fragmente ceva mai scârboase faţă de ce sunt eu de obicei dispus să accept (partea bună a lucrurilor este că astfel am ajuns din nou la ideea de desensibilizare) şi că am reţinut următoarele cuvinte în mod special:

''... este efectul panicii, un efect natural, putem spune, aşa e natura animală, cea vegetală s-ar comporta la fel dacă n-ar fi toate acele rădăcini care o prind de pământ, şi ce frumos ar fi să vedem copacii din crâng fugind de incendiu''.

...

''Greu nu e să trăieşti cu oamenii, cât să-i înţelegi...''

Bookfrenzy 2 prin munţi

Făcând o vizită pe alpinet.org uite peste ce am dat. Mi se pare o fotografie pe care trebuie s-o vadă oricine a citit Intermitenţele morţii. Corect?