Rox, îngropată şi dezgropată

UPDATE 17 februarie 2014

Dimineaţă, după două zile calde în care nu ieşisem din casă, am constatat că locul ocupat de ROX în parcare era acum ocupat de altcineva. Deci... a ieşit...

Muntele de zăpadă nu era de tot topit dar lăsa spaţiu suficient pentru a urca în maşină şi a pleca la drum.

-------------------------------------------------------

Iarnă serioasă, căderi abundente de zăpadă, viscol. După ce se potoleşte cât de cât urgia utilajele adună pe la câte-un colţ de stradă zăpada. Constat că pe un colţ de trotuar pe care-l frecventez şi eu nevoile pietonilor sunt ignorate de conducătorul utilajului care aşează zăpada astfel încât pietonilor să le fie greu să ajungă pe trotuarul deja suficient inzăpezit. Era genul ăla de moment în care eram teribil de tentat să mă simt discriminat. Genul de moment în care mă întreb de ce puternicii zilei acordă atenţie şoferilor şi calcă în picioare nevoile pietonilor.

Trec zilele şi, la doi paşi de bloc, văd un alt morman de zăpadă. Îngropată de el pe trei laturi, o maşină: B - xx - ROX. Biata de ea... Dacă vrea să iasă din parcare are slabe şanse. Îmi şi imaginam proprietara maşinii luând la lopată zăpada în care bietul Tico fusese îngropat de excavatorul Primăriei.

Mai trec nişte zile, se încălzeşte, zăpada are o poftă teribilă să se topească. Totuşi, muntele de zăpadă încă rămâne aproape de înălţimea mea.

Oare cât va dura până când Rox va putea ieşi din parcare?

Oricum, după cum văd eu lucrurile, Rox va fi dezgropată doar de încălzire. Nicio lopată şi niciun utilaj nu o vor ajuta...

E uşor să o placi (4)

Zilele trecute, pe când târzia iarnă încă nu se transformase în primăvară timpurie, pe când pe trotuarele bucureştene încă se circula pe poteci înguste strecurate printre mormane de zăpadă sau pe lângă garduri şi clădiri, mă trezesc faţă în faţă cu o tânără. Mă menţin pe partea dreaptă a potecuţei, încercând să mă fac mic pentru a permite trecerea. Pe partea stângă, călcând sigur şi rapid pe poala muntelui de zăpadă, trece ea. Am recunoscut pasul sigur de om de munte aşa că am întors capul. Într-adevăr, după ţinută părea şi ea pasionată de munte.

Şirul acesta de postări se referă la detaliile care te pot face să apreciezi un om. Totuşi, dincolo de aceste mici detalii- zâmbet, rămâne nevoia de sentimente ceva mai puternice şi, înainte de toate, reciproce.

Oare cum ar arăta un astfel de şir de postări făcute de o femeie? Oare cum ar suna justificarea lui E uşor să îl placi???

S-a topit...

Constat că s-a topit zăpada prin Bucureşti. Prin urmare, au "înflorit" rahaţii pe trotuare. Nu inventează nimeni WC-uri pentru câini maidanezi?

Momente...

Vineri seară, puţin înainte să cobor din metrou, sesizez o carte... 19 cazuri inedite... Îmi suna foarte cunoscut... Mă uit mai atent şi identific exact cartea pe care, zilele următoare, o aştept şi eu... Acum, căutând prezentarea făcută cărţii pe site-ul Editurii Trei, găsesc, dincolo de câteva nume care-mi sunt relativ cunoscute (spre exemplu Irina Holdevici şi Vasile Dem. Zamfirescu, persoane pe care mi-ar fi plăcut să le văd/ aud la lansarea cărţii, lansare la care era destul de dificil să ajung, motiv pentru care am renunţat destul de rapid la intenţia de a fi acolo), găsesc un titlu de poveste cu sonorităţi de Bookfrenzy: Toba feminină de tinichea... Chiar sunt curios în ce mod seamănă povestirea scrisă de Liana Don cu romanul lui Grass...

Sâmbătă, după ce mă trezesc oarecum devreme dar aproape lipsit de elan, plec către... o nouă discuţie care pare să fi apropiat nişte concluzii şi, în acelaşi timp, pare să fi apropiat nişte momente destul de delicate... Dar până la aceste momente am răsuflat uşurat după discuţia de ieri după care am pornit spre centru. Mă opresc la Unirii, aştept să apară Daniel, coborâm spre capătul oraşului unde urma să rezolv problema bocancilor de oraş. Da, au fost zile în care nu am fost tentat de ideea de a purta prin Bucureşti bocancii de munte aşa că am umblat, cât am putut de puţin, încălţat neadecvat zăpezii care începuse să curgă. Dar odată rezolvată această problemă, zăpada care este şi care, cu siguranţă, se va mai aşterne iarna asta mă găseşte oarecum pregătit şi dispus să mă bucur de ea...

Totuşi, tot din seria mi se întâmplă numai mie, zilele trecute îmi puneam la uscat geaca proaspăt spălată şi, fidel fiind ideii de a o fixa pe sârmă inclusiv prin închiderea fermoarului, constat că îmi lipseşte un element esenţial, cheiţa fermoarului... După constatarea asta, un pic nervos, o prind pe sârmă în stil clasic şi încep să mă gândesc la locul în care ar fi putut pica cheiţa. Nu-mi dau seama nici marţi, în seara primei ninsori, când mi-am mutat geaca în casă pentru definitivarea uscării. Ajung s-o port câteva zile până când găsesc cheiţa, spartă, într-un buzunar interior... Aş fi putut să-mi amintesc momentul în care aceasta s-a rupt dar... se pare că memoria funcţionează selectiv şi discriminatoriu... O închiei deci numai cu arici şi capse... Şi nici nu mă mir că am ajuns în situaţia asta cu o geacă pe care, nouă fiind, am apucat s-o port 2- 3 zile după care a trebuit să o spăl după o spectacoluasă alunecare în noroi undeva în noiembrie 2008. Totuşi, au fost şi momente bune cu ea, cele două zile pe Piatra Mare de exemplu... Pe cât de dificil de cărat era (fiind mare şi groasă), pe atât de bine am dormit (şi) pe ea, în cort, de Revelion...

Revenind la ziua de sâmbătă (adică nici mai mult, nici mai puţin decât ieri), odată ajunşi acasă după cumpărături, ne vine chef de treabă... Aşa că trec peste criticile legate de astfel de lucrări efectuate în plină iarnă, trec peste teama de bormaşini şi alte scule de genul acesta (ei da, uite că mai descoperiţi o fobie de-a mea! :D) şi fac cu Daniel o incredibil de bună echipă până seara. Deşi mai e destul de lucru, am mai "aruncat" ceva polistiren pe pereţi.

"E atâta căldură, de unde vine?"

A venit...

Pe cât de bine am reuşit să îmi organizez timpul săptămâna trecută, pe atât de prost se pare că mi-am organizat timpul săptămâna asta...

În acest context mi-a picat cum nu se poate mai prost zăpada care curge peste Bucureşti de dimineaţă. Am senzaţia că aş fi furios la ora asta dacă nu mi-aş fi amintit de dimineaţă că există oameni pe care-i simpatizez şi care se bucură de zăpada căzută.

Victor Socaciu, Oameni de zăpadă

Dacă-mi este permis, clipul îi este dedicat lui Seven :D