A fost un final de săptămână interesant.
Vineri seară, dintr-o joacă, am ajuns să pedalez câţiva kilometri. Nu apucasem să scot la plimbare bicicleta "nouă" făcută din furca mea pusă pe fosta bicicletă a lui Daniel aşa că un imposibil de refuzat "Te rog, unchiu' Adi!" s-a dovedit a fii exact stimulul potrivit situaţiei. În ultimii ani îmi văzusem extrem de rar nepoata aşa că seara a fost cu atât mai plăcută.
Sâmbătă dimineaţă am avut programul obişnuit. După ce am răsuflat din nou uşurat în diverse momente din ora petrecută acolo (apropo! am constatat că, pe bicicletă, răsuflu uşurat după ce trec cu bine de un sector de drum dificil), m-am grăbit spre casă. Până să ajung mă sună Andrei, despre care tocmai auzisem că şi-a făcut dreaduri. Îi transmit un număr de telefon de la unul din fraţi urmând să-l întâlnesc şi pe viu ceva mai târziu. Ajung acasă, mănânc, dau jos blugii şi-i înlocuiesc cu un pantalon de trening (se pare că numai Maria a reuşit, vineri seară, să mă facă să pedalez în blugi), cobor şi încep să pedalez. Ajung la Cristi, rezem bicicleta de-un pom, apuc să-l salut pe Andrei şi apoi sunt "confiscat" de Maria. Ne-am jucat într-o zi cât pentru toţi anii în care ne-am văzut rar! :D Şi recunosc că mi-a pus la încercare condiţia fizică. :P Spre seară îi venise şi bicicletei mele rândul la reglaje aşa că ideea de a scoate pe cineva din casă pentru o plimbare cu bicicleta mi-a reapărut în minte. Prin urmare, înainte de a pleca spre casă, am trimis un sms cu propunerea unei plimbări de duminică.
Duminică nu a fost nimic blogabil până spre 14:00 când am fost sunaţi că se pleacă la pădure. Prin urmare, cam între 14:30- 19:00, am pedalat în familie. Am avut parte de o vreme superbă şi de traseu pe măsură. Am intrat pe DN3, am făcut stânga către Pasărea apoi, pe malul lacului, am traversat pădurea Pustnicul. Ieşim din ea înapoi în DN3, tăiem şoseaua, ajungem la calea ferată (ne aflam destul de aproape de Brăneşti), traversăm şi calea ferată, intrăm pe un drum care, până la urmă, ne-a scos în drumul stâlpilor din pădurea Cernica. Am mers şi prin Cernica aproximativ pe traseul pe care a fost competiţie în toamna trecută apoi ne-am retras spre mânăstire după care, pe şosea, încă pe lumină, am continuat spre casă.
Ca date de parcurs am notat peste 32 km parcurşi, aproape 3 ore efectiv state în şa, o viteză medie de 12,5 km/oră, şi o viteză maximă de 41 km/oră (probabil a atins-o Cristi în perioada în care făcusem schimbul de biciclete). Oricum, şi eu am prins o maximă de vreo 38 km/ oră.
Despre bicicleta "nouă", deşi ca aspect poate e mai slabă decât cea veche, am numai cuvinte de laudă. Pe şosea au fost momente în care, fizic, aş fi putut pedala mai repede dar nu mă ţinea psihicul la acea viteză. Prin pădure au fost câteva locuri în care mega range-ul şi-a făcut bine treaba reuşind să urc destul de lejer pante dificile. Pe o pantă aproape că era să mă răstorn de unde concluzia că bicicleta poate, fizic pot dar mai am de lucrat la tehnică.
Prin pădure era plin de floricele şi, din fericire, mişunau destul de puţini oameni. Într-un loc am simţit roata din spate cum îmi fuge pe o porţiune de noroi dar am reuşit să rămân în şa. În alte locuri, tot cu noroi sau cu treceri înguste între noroaie şi vegetaţie, am fost nevoit să cobor din şa. Au fost şi bucăţi de urcare neabordate în cel mai fericit mod, bucăţi pe care le-am terminat pe lângă bicicletă.
Cam asta ar fii de spus. Sper să apuc în seara asta să completez şi cu ceva filmări şi fotografii.
Şi ziua de duminică a fost plină de senzaţii plăcute. Cu atât mai plăcute cu cât, în felul lor, m-au "invadat" încă de dimineaţă.
Iar faptul că pe unele pasaje, tehnice dar nu foarte, am stăpânit bicicleta mi-a oferit un motiv în plus de bucurie. Chiar mă gândeam, în drum spre casă, că mersul pe bicicletă se numără printre foarte puţinele lucruri, dacă nu cumva este chiar unicul lucru, pe care le-am învăţat la timpul potrivit. Pentru asta un mare merit îl are bunicul care, cât am fost mici, a avut grijă de bicicletele noastre.
Se afișează postările cu eticheta Pustnicu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pustnicu. Afișați toate postările
luni, 22 martie 2010
luni, 30 noiembrie 2009
Două duminici pe bicicletă
15 noiembrie 2009. Plecăm pe la prânz spre Cernica în echipa obişnuită (oarecum): Andrei, alt Andrei, Cristi, Daniel şi cu mine. Până să ne adunăm noi aproape de Cora am fost depăşiţi de un grup de vreo 10 biciclişti. Aproape de Cernica îi ajungem pe ceilalţi din urmă. Intrăm pe centură la dreapta apoi facem stânga pe o intrare în pădure. Aici grupul nostru s-a despărţit de celălalt. Noi am luat-o în dreapta, ei în stânga.
Se pare că ceilalţi au ales mai bine pentru că la noi am avut o porţiune de mers printre gunoaie, noroaie şi cioburi. Până la urmă am intrat în pădure pe o potecă îngustă pe care ne împiedicam ba de tufe, ba de rădăcini. Ajungem pe malul lacului (lacul având nivel foarte scăzut), facem popas apoi continuăm cât mai aproape de apă. Poteca devine din ce în ce mai rea aşa că merg mai mult pe lângă bicicletă decât pe ea. Cristi face pe eroul, filmează din mers şi trage o căzătură. Îşi prinde cumva piciorul între cadru şi ghidonul întors dar nu se-ntâmplă nimic cu adevărat grav. Mai devreme depăşim o zonă plină de nişte urme albe. Nu-mi dădeam seama desprece e vorba dacă nu-mi atrăgea Andrei atenţia asupra mirosului. Găinaţ de pescăruşi. După ce am început să percep mirosul mi se cam întorsese stomacul pe dos.
Ieşim la drum bun lângă o colină pe care înţeleg că Cristi o ştia din altă ieşire. Urcăm pe ea, mâncăm apoi o luăm spre casă. Ne prinde ploaia dar nu suntem deranjaţi din cauza asta. Ploua încet, era destul de cald iar noi eram bine îmbrăcaţi.
În ieşirea asta, mai degrabă din neatenţie decât din cauza terenului, era să iau şi două căzături.
După 3 ore eram înapoi acasă
29 noiembrie 2009. Plec pe la 11:00 spre IOR sud. Mă plimb cam o oră prin parc, ratez de două ori urcarea pe dealul cu dor (şi mă oftic pentru că sâmbătă urcasem de două ori), trec şi prin cele două peninsule, mai urc ceva alei şi poteci, îmi amintesc de locuri pe care le foloseam vara pentru plajă, sunt surprins plăcut de faptul că parcul pare destul de curat. Pe o peninsulă, surprinzător, un nene făcea plajă. Dacă mă gândesc bine chiar era cald. Totuşi, pare tare ciudat să faci plajă în noiembrie în Bucureşti. Pe aceiaşi peninsulă apare şi o fată care face gimnastică. Plăcute peninsulele astea în sezonul "rece", aproape pustii.
Ies din parc puţin după 12:00, observ o gură de canal descoperită (trecusem şi sâmbătă pe acolo şi n-o observasem, probabil era încă acoperită), trec de ea, dau să intru pe şoseaua din partea vestică a bucăţii nordice a IOR-ului şi, din celălalt sens, apare Cristi (unul din cei cu care am fost la Comana în octombrie). Îmi spune că merge la cumpărături spre Auchan, îmi propune să merg cu el iar eu îi spun că m-aş fi dus şi prin parcul Carol dar mi-e lene. Merg cu el în Auchan, mă minunez ca ţăranul în faţa "trotuarului" rulant din magazin (îl priveam de afară, pe geam, de lângă rastelul de biciclete) şi aştept să-şi termine treaba. Trecem pe la blocul lui să-şi lase cumpărăturile, trecem apoi pe la mine (să-mi iau rucsăcelul, ciocolăţele şi o sticlă de suc plus un pulover pentru cazul în care s-ar fi răcit vremea) şi apoi... nu plecăm spre Carol, mergem către Debarcader. Cristi era curios cam ce e pe-acolo pentru că intrase dar nu pătrunsese prea adânc în parc. Am mers pe malul lacului până la ceea ce am identificat noi drept baza sportivă Mecanică Fină (unde, când eram mic, mergeam la meciuri de divizia B sau poate chiar C). Acum zona arată destul de sinistru. O clădire în paragină, un cal pe terenul de fotbal, un maidanez furios, pescari pe marginea bălţii, nişte băieţi jucând fotbal- tenis pe o alee.
Revenim la şosea, încă aveam chef de plimbare aşa că între Carol şi Pustnicu alegem cea din urmă destinaţie deşi mie mi se părea că e deja destul de târziu pentru a merge acolo. Plecăm totuşi, cobor în viteză podul final, iau destul de în viteză şi curba la dreapta, peste 5 minute eram pe malul lacului după ce lăsăm în dreapta noul restaurant Casa Pustnicu.
Mai stăm un pic apoi o luăm pe malul lacului spre şoseaua de Cozieni. Ajungem în şosea, facem stânga, revenim în DN 3 şi ne-ntoarcem acasă.
La aproximativ 6 ore şi jumătate de la plecare mă întorceam acasă oarecum obosit dar încântat de o ieşire pe care n-o anticipasem. Pe drum au fost şi ceva discuţii interesante dar despre astea poate cu altă ocazie. A fost fain! Şi ne-am întors înainte de lăsarea beznei peste Bucureşti.
Later edit:
Întorcându-ne de la Pustnicu m-am trezit cu doi câini care păreau să alerge spre mine dar apoi mi-am dat seama că alergau/ lătrau către alţi câini aflaţi pe cealaltă parte a drumului.
Tot la întoarcere, m-am trezit pe creier cu linia melodică de la Fata din Caraiman (Sânziana şi Dragoş Toma) aşa că mă apucase fluieratul (că versurile nu le-am reţinut)...
"Într-o zi cu cer senin
Frumoşi ca niciodată..."
Cântecul sună cam aşa (vezi mai jos):
Şi mai later edit:
Mergând dinspre Pasărea spre DN 3, prin pădurea de pe dreapta, am văzut pentru câteva minute soarele spre apus. Faină imagine!
La ieşirea în DN3, pe celălalt sens trecea un biciclist cu care ne salutăm (fără să ne cunoaştem, sau cel puţin aşa cred). Acesta îmi atrage atenţia că am o cracă în roată. Mă uit, îi mulţumesc pentru atenţionare, scot craca şi mă mir cum de n-o simţisem când s-a agăţat de mine.
Se pare că ceilalţi au ales mai bine pentru că la noi am avut o porţiune de mers printre gunoaie, noroaie şi cioburi. Până la urmă am intrat în pădure pe o potecă îngustă pe care ne împiedicam ba de tufe, ba de rădăcini. Ajungem pe malul lacului (lacul având nivel foarte scăzut), facem popas apoi continuăm cât mai aproape de apă. Poteca devine din ce în ce mai rea aşa că merg mai mult pe lângă bicicletă decât pe ea. Cristi face pe eroul, filmează din mers şi trage o căzătură. Îşi prinde cumva piciorul între cadru şi ghidonul întors dar nu se-ntâmplă nimic cu adevărat grav. Mai devreme depăşim o zonă plină de nişte urme albe. Nu-mi dădeam seama desprece e vorba dacă nu-mi atrăgea Andrei atenţia asupra mirosului. Găinaţ de pescăruşi. După ce am început să percep mirosul mi se cam întorsese stomacul pe dos.
Ieşim la drum bun lângă o colină pe care înţeleg că Cristi o ştia din altă ieşire. Urcăm pe ea, mâncăm apoi o luăm spre casă. Ne prinde ploaia dar nu suntem deranjaţi din cauza asta. Ploua încet, era destul de cald iar noi eram bine îmbrăcaţi.
În ieşirea asta, mai degrabă din neatenţie decât din cauza terenului, era să iau şi două căzături.
După 3 ore eram înapoi acasă
29 noiembrie 2009. Plec pe la 11:00 spre IOR sud. Mă plimb cam o oră prin parc, ratez de două ori urcarea pe dealul cu dor (şi mă oftic pentru că sâmbătă urcasem de două ori), trec şi prin cele două peninsule, mai urc ceva alei şi poteci, îmi amintesc de locuri pe care le foloseam vara pentru plajă, sunt surprins plăcut de faptul că parcul pare destul de curat. Pe o peninsulă, surprinzător, un nene făcea plajă. Dacă mă gândesc bine chiar era cald. Totuşi, pare tare ciudat să faci plajă în noiembrie în Bucureşti. Pe aceiaşi peninsulă apare şi o fată care face gimnastică. Plăcute peninsulele astea în sezonul "rece", aproape pustii.
Ies din parc puţin după 12:00, observ o gură de canal descoperită (trecusem şi sâmbătă pe acolo şi n-o observasem, probabil era încă acoperită), trec de ea, dau să intru pe şoseaua din partea vestică a bucăţii nordice a IOR-ului şi, din celălalt sens, apare Cristi (unul din cei cu care am fost la Comana în octombrie). Îmi spune că merge la cumpărături spre Auchan, îmi propune să merg cu el iar eu îi spun că m-aş fi dus şi prin parcul Carol dar mi-e lene. Merg cu el în Auchan, mă minunez ca ţăranul în faţa "trotuarului" rulant din magazin (îl priveam de afară, pe geam, de lângă rastelul de biciclete) şi aştept să-şi termine treaba. Trecem pe la blocul lui să-şi lase cumpărăturile, trecem apoi pe la mine (să-mi iau rucsăcelul, ciocolăţele şi o sticlă de suc plus un pulover pentru cazul în care s-ar fi răcit vremea) şi apoi... nu plecăm spre Carol, mergem către Debarcader. Cristi era curios cam ce e pe-acolo pentru că intrase dar nu pătrunsese prea adânc în parc. Am mers pe malul lacului până la ceea ce am identificat noi drept baza sportivă Mecanică Fină (unde, când eram mic, mergeam la meciuri de divizia B sau poate chiar C). Acum zona arată destul de sinistru. O clădire în paragină, un cal pe terenul de fotbal, un maidanez furios, pescari pe marginea bălţii, nişte băieţi jucând fotbal- tenis pe o alee.
Revenim la şosea, încă aveam chef de plimbare aşa că între Carol şi Pustnicu alegem cea din urmă destinaţie deşi mie mi se părea că e deja destul de târziu pentru a merge acolo. Plecăm totuşi, cobor în viteză podul final, iau destul de în viteză şi curba la dreapta, peste 5 minute eram pe malul lacului după ce lăsăm în dreapta noul restaurant Casa Pustnicu.
Mai stăm un pic apoi o luăm pe malul lacului spre şoseaua de Cozieni. Ajungem în şosea, facem stânga, revenim în DN 3 şi ne-ntoarcem acasă.
La aproximativ 6 ore şi jumătate de la plecare mă întorceam acasă oarecum obosit dar încântat de o ieşire pe care n-o anticipasem. Pe drum au fost şi ceva discuţii interesante dar despre astea poate cu altă ocazie. A fost fain! Şi ne-am întors înainte de lăsarea beznei peste Bucureşti.
Later edit:
Întorcându-ne de la Pustnicu m-am trezit cu doi câini care păreau să alerge spre mine dar apoi mi-am dat seama că alergau/ lătrau către alţi câini aflaţi pe cealaltă parte a drumului.
Tot la întoarcere, m-am trezit pe creier cu linia melodică de la Fata din Caraiman (Sânziana şi Dragoş Toma) aşa că mă apucase fluieratul (că versurile nu le-am reţinut)...
"Într-o zi cu cer senin
Frumoşi ca niciodată..."
Cântecul sună cam aşa (vezi mai jos):
Şi mai later edit:
Mergând dinspre Pasărea spre DN 3, prin pădurea de pe dreapta, am văzut pentru câteva minute soarele spre apus. Faină imagine!
La ieşirea în DN3, pe celălalt sens trecea un biciclist cu care ne salutăm (fără să ne cunoaştem, sau cel puţin aşa cred). Acesta îmi atrage atenţia că am o cracă în roată. Mă uit, îi mulţumesc pentru atenţionare, scot craca şi mă mir cum de n-o simţisem când s-a agăţat de mine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
