Floarea de cactus...

-Ştii cât timp stă deschisă floarea de cactus?
-Nu ştiu sigur dar cred că stă deschisă destul de puţin.
-Aşa e. Stă deschisă doar 2- 3 zile...

De aici am tras eu concluzia că mi se sugera să mă grăbesc puţin cu unele lucruri pentru că altfel ocazia trece repede pe lângă mine dacă nu sunt suficient de atent şi de spontan. Prin urmare, am acţionat. Şi nu a ieşit bine. Aş putea spune ceva de genul "eram sigur că aşa o să fie!" dar mi se pare mai util să mă bucur că am reuşit să testez o convingere subiectivă care de câteva zile a devenit convingere obiectivă... A cam fost anul în care am testat astfel de convingeri, odată la câteva luni... Rezultatele mi-au fost până acum nefavorabile dar cel puţin mi-am pus oarecare ordine în gânduri...

Unii cactuşi nu înfloresc niciodată... Sau cel puţin nu înfloresc pentru mine...

Nu e uşor de acceptat dar... viaţa merge mai departe...

Şi cactuşii...

Şi cactuşii înfloresc. Ştiam asta (oare? sau doar încerc să ascund faptul că nu mi-am pus niciodată o astfel de problemă?) dar nu văzusem până acum o floare de cactus. Îmi arată mai devreme un coleg o poză cu o floare de cactus care, a doua zi după ce a fost fotografiată, murise deja...

Ocazie bună pentru amintiri...

Colecţia de cactuşi pe care am văzut-o la Mânzăleşti în 2002...

Şi, mai important decât colecţia, amintire datând din primăvara 2004 (sau poate 2005, nu mai ţin minte exact), amintirea unei întâlniri cu Rox... Genul ăla de întâlnire în care eu doar doream s-o văd iar ea dorea să-şi ucidă cumva câteva clipe libere... Era aproape de Paşte, cred. Sau poate era iarnă, în preajma Crăciunului... Ciudat să uit astfel de detalii... Fapt e că era atunci la Dalles deschis un târg de cadouri... Iar Roxana a simţit nevoia să cumpere un mic cactus pentru o colegă înţepată. Înţeleg că nu-şi imaginase faptul că acel cactus, corect îngrijit, ar fi putut înflori. Altfel n-ar mai fi gândit că e genul de cadou care poate fi în acelaşi timp răutăcios şi simpatic...

Un cactus mic cât o umbră de amintire...