Manele de munte?

Aseară plec de la serVICIU şi, în obişnuitul semicerc parcurs către metrou, îmi sare în urechi un cântec teribil de cunoscut. Se auzea dintr-o maşină cu care aveam să mă revăd câteva minute mai târziu, obligată fiind de trafic să ocolească.

Caraimanul, Coştila ascunsă sub un nor...

Nu mai auzisem niciodată în Bucureşti, dintr-o maşină, dată la fel de tare precum dau cei mai puţin instruiţi manelele, un cântec de munte.

Nici nu ştiu dacă reacţiile zâmbitoare de aseară sunt cele care-mi sunt cu adevărat caracteristice sau era doar un soi de furie mascată. Sau poate era un pic de dor... Sau poate se întâmpla pentru câ, în urmă cu câteva ore, spuneam că pe 1 sau 2 martie plănuiesc o mică ieşire pe munte.

Fapt e că, în ciuda faptului că asculta ceva cât de cât pe placul meu (fiind totuşi suprasaturat de astfel de cântece pe care aproape că nu trece seară fără să le aud), şoferul tot comportament de manelist avea. Altfel, stătea răbdător în coloană, ocazie cu care am putut să-i reţin numărul: B - XX - TIE.

Culmea ar fi să-l întâlnesc cândva într-o tură...

Oare a mai remarcat cineva că multe cântece de munte fac să sufere limba română şi logica? Nu este cazul cu Imnul Bucegilor dar, dacă dai drumul unui playlist de gen de pe Youtube, vei găsi sigur câteva modele din categoria AŞA NU se fac cântece de munte.

De ce-mi place Facebook :)

Îmi place că Facebook are răbdare. Nu se supără dacă un număr de săptămâni nu am chef de el, nu am chef să particip la evenimente, nu am chef să postez chestii mai mult sau mai puţin interesante. Dar îmi place în special pentru că, prin intermediul Facebook, este simplu să păstrez, fie şi indirect, legătura cu oameni şi fenomene pe care le simpatizez.

Îmi mai place şi că, din când în când, îmi amintesc de perioade interesante din trecut aşa cum, cu câteva zile în urmă, captura de mai sus mi-a amintit de perioada în care eram cu urechea pe topurile naţionale ale Fan Radio sau Tinerama, topuri în care se auzea câteodată şi Tectonic, una dintre trupele care l-a conţinut pe Liviu Hoisan.

De dragul acelei perioade, de dragul vechii pasiuni pentru rock, de dragul mai recentelor seri plăcute petrecute în cluburi, consider că a revenit timpul să calc prin Iron City şi prin alte locuri plăcute cu cântări faine.

Plănuiesc ca, în următoarele săptămâni să ajung la:

Comandorul Hoisan, vineri 8 februarie, ora 21:00, în Iron City

Ţapinarii, joi 14 februarie, ora 21:00, în Club A

Gala cântecelor de munte, miercuri 20 februarie, ora 21:00, în Club Mojo

Le mulţumesc celor care mi-au anunţat respectivele cântări: Edi, Tănase şi Dragoş.

Dacă lucrurile merg bine şi va ajunge într-adevăr în Bucureşti acea persoană care m-a anunţat că va avea nişte treburi de rezolvat pe aici atunci e posibil să adaug şi alte concerte pe lista celor la care e de preferat să ajung.

Final de martie în Mojo, cu cântece de munte (30 martie 2010)

După o zi în care toate păreau să meargă prost, după ce constatasem că mi-a pierit tot cheful de concert uite că mi-am revenit în timp util şi, de la birou, am mers direct în Mojo unde am ajuns pe la 20:00.

Ajung, încă de la intrare fac o "boacănă" cu brăţara (asta e! dacă am comis-o, am comis-o! data viitoare sunt mai atent! :D), merg să-mi iau berea, mă aşez şi... apare Marian şi-mi spune că ei (care ei? nu ştiam!) sunt la o masă. Întreb dacă am loc şi eu, mi se spune că da, merg în zona meselor, casc ochii maaaaaaari şi... am noroc cu Maddie care-mi face semn dintr-un colţ de club. Cred că era singura fiinţă pe care-o cunoşteam la masă iar în lipsa ei eram nevoit să-l aştept pe Marian să se-ntoarcă de la bar. Îmi pasează cineva un scaun, constat că berea curgea pe gât incredibil de repede, fiind mai degrabă în pană de conversaţie tac, beau şi ascult. Până să-nceapă cântarea au mai apărut oameni cunoscuţi: Mi, Alina, Sânziana. A apărut şi tesla (Ştefan) pe care de mult îmi propusesem să-l cunosc dar nu m-am nimerit cu el în vreo tură. Cineva întreba dacă apare şi Sorin dar... de data asta nu vorbisem nimic cu el. Profit de ocazia întâlnirii cu Marian şi-l întreb ce ştie de tura lui Răzvan. Mi-a povestit despre ce e vorba, mai târziu am văzut că s-a şi înscris în ea.

Odată adunaţi în jurul a patru mese îndesate una în alta au urmat cam trei ore de discuţii, extrem de haioase pe alocuri, cu muzică strecurată printre vorbe. Deşi era o majoritate necunoscută pentru mine, s-au dovedit cu toţii oameni faini şi regret un pic faptul că n-am reţinut nume sau id-uri de carpaţi. A apărut şi un aparat foto cu care fetele s-au tot jucat fotografiind din toate unghiurile posibile şi imposibile. Aud că vor apărea pe picasa poznele... dar nu prea ştiu cum să le caut.

-Eu nu reuşesc să mă apuc de fumat!
-Nu încerci suficient. La fel gândeai şi când erai virgin.

:))

La masă erau voci care afirmau că ar putea şi Mi să urce pe scenă. În definitiv, nu era nimic exagerat în ideea asta, doar era la masă o jumătate din Casa cu prieteni.

Femeile şi tehnologia! Interesant să auzi o femeie făcând comentarii pe tema asta. :P

Până pe la 23:00 lumea a început să se retragă, pe rând, pe rând. Ştefan remarcă faptul că, după mişcările produse, am rămas cam izolat. Prin urmare mă ridic şi mă mut pe alt scaun, mai în miezul lucrurilor, ajungând lângă Maddie şi Alina, pe care nu le mai văzusem de la întâlnirea din e.varză. Îi mulţumesc acum lui Ştefan pentru sugestia discretă pe care mi-o făcuse iar Alinei îi cer scuze pentru că nu am înţeles exact ce mă întreba răspunzănd destul de pe lângă subiect, probabil.

A fost plăcut chiar dacă, mare parte din timp, nu am putut asculta atent ce se întâmpla pe scenă. Majoritatea celor din jur păreau mai degrabă dispuşi să discute decât să asculte. Totuşi, erau şi câteva persoane care ascultau, Mi spre exemplu... Când în discuţie a fost amintită o persoană care, în ture, devine subiect de glume am devenit şi mai atent la conversaţie. Nu obişnuiesc să râd de oameni dar dacă situaţia este cu adevărat "disperată" nu-mi refuz nici eu un zâmbet.

Rămân singur, nu mă mai simt bine la masă aşa că mă retrag în zona din care am urmărit concertul Emeric Trio. Aici scot notesul şi... un tip mă-ntreabă de la ce ziar sunt. Îi răspund că nu sunt ziarist şi-mi amintesc că am mai primit odată întrebarea asta în Vama Veche, într-o seară de Stufstock 2009. Îmi amintesc şi că nu am reuşit, în atâtea luni, să încep să scriu jurnalul acelor zile. Totuşi, îmi va fi simplu s-o fac dat fiind că am luat notiţe.

Pe la 23:15 urcă pe scenă Ovidiu Mihăilescu. Ne cântă Fericit, nefericit, Tânăr şi liber, Cipilica şi Lili apoi, pe la 23:35 lasă din nou scena liberă pentru cântăreţii montaniarzi.

Remarc în public câteva feţe cunoscute, Eugen din Micul Paris, Nico Pălărie, Banderas.

Nu mai eram în stare să stau prea mult în club pentru că, în ciuda energizantului băut, căscam din ce în ce mai des. Am mai apucat s-o notez pe Iulia care, printre altele, ne-a cântat Nebun de alb, Blestem când vine toamna şi Ţigăncuşa. Pe Nebun de alb m-am trezit răspunzând la zâmbet cu zâmbet. Şi din acel loc vedeam în jur tot oameni frumoşi.

A urmat Lucian însoţit de o voce feminină care au cântat, printre altele, Pădure nebună şi Gândacul.

Pe la 00:30, puţin înainte de plecarea mea, Maria era pe scenă şi începea cu M-am îndrăgostit numai de ea şi continua, exact în minutele în care decisesem să plec, cu Cea mai frumoasă zi...

Printre instrumentiştii care s-au perindat pe scenă s-a numărat şi Adrian Cristescu, cel cunoscut de mine în contextul participării sale la concertele susţinute de Alina Manole.

Un fel de-a mai lungi cea mai frumoasă zi a fost plimbarea, pe o temperatură plăcută şi sub o lună superbă, pe jos, până acasă. Ajung pe la 2 noaptea, imediat mă bag în pat iar azi dimineaţă m-am trezit în creier cu două bucăţi din piese ascultate aseară:

Numai noi, suntem împreună
Numai noi, sub clarul de lună
Suntem doi, fericiţi în munte...

Textul integral, aici.

Doar noi doi, să fim munte de piatră
Jos în oraş nu voi fi fericit
Mireasă să-mi fii, şi frate, şi tată
Şi casa să-mi fie un pisc însorit...

Textul integral, aici.

Probabil că, peste 2 luni, E- Folk va organiza o nouă seară de cântece de munte. Dată fiind atmosfera faină de acum, voi încerca să ajung la o astfel de seară şi data viitoare, cu atât mai mult cu cât este posibil să găsesc şi atunci acolo un număr oarecare de carpatişti.

Zile senine! :)

PS: Tocmai am primit o veste bună... Sper să nu intervină din nou ceva neprevăzut nu de alta dar... parcă nu mai am răbdare! :P M-a cuprins o stare ciudată şi, în mare măsură, plăcută în ultimele zile...

Cântece de munte, marţi în Mojo

Se pare că precedenta seară de cântece de munte din Mojo a avut succes. Prin urmare, E- Folk a decis să repete isprava marţi 30 martie 2010 de la ora 20:00. Intrarea: 7 lei.

Evenimentul este anunţat aici şi aici iar afişul este acesta:

Dat fiind că am fost absent data trecută, îmi propun să recuperez acum. Cu atât mai mult cu cât, după o şedinţă de dentist, voi avea sigur nevoie de relaxare. :D

Şi dacă tot vorbim de folk, luni, în Expirat, înţeleg că-i seară dedicată tinerelor talente. Vezi aici.