Împărţit între job, casă şi club, abia pe la 19:30 am decis să merg. Plec de la birou, mă opresc să mănânc ceva apoi mă-ndrept spre Titulescu 171. Ajung, sunt încântat de săgeţile care indicau drumul din şosea către gangul pe unde se intră în club, intru în club şi... găsesc ceva foarte potrivit pentru concerte rock. Nu-i de mirare că Metalhead a făcut o pasiune pentru acest club. Mă uit la preţurile din stânga barului (e fain când preţurile sunt aşa uşor de văzut), mă decid să încep cu o bere apoi îmi caut un loc. Mă aşez undeva pe latura stângă, pe singurul scaun înalt care rămăsese în zonă. Studiez locul şi remarc bune şi rele...
Prima impresie despre Cage Club
Pentru că prefer de la o vreme să caut întâi laturile pozitive ale locurilor şi oamenilor cu care interacţionez pentru prima dată, încep cu lucrurile care mi-au plăcut în Cage Club:
-Luminile
Mi-au plăcut atât luminile de pe scenă cât şi felinarele plantate pe pereţi.
-Muzica difuzată înainte de concert
Din acest punct de vedere, aproape că uitasem că am venit să ascult ceva destul de diferit de ce auzeam înaintea spectacolului. Printre altele, o piesă Zdob şi Zdub, vechea Videli noch. Firesc, mi-am amintit din nou de acea noapte a devoratorilor de publicitate din 2005, la câteva săptămâni înaintea ultimei ture cu ea. Totuşi, de data asta piesa a trecut destul de veselă pe lângă mine:
Mai târziu, "un val o să m-arunce în cortul ei (...) în vara asta am să mă îndrăgostesc...":
-Mi se pare un club OK chiar dacă eşti singur
-Sonorizare faină
Deşi eram pe partea stângă, am remarcat nişte efecte stereofonice drăguţe care, îmi imaginez eu, erau şi mai faine ascultate dintre boxe, la câţi metri în faţa scenei
-Angajaţii clubului sunt discreţi şi eficienţi
-Preţurile destul de mici, afişate foarte vizibil (am mai scris despre ele), pe un panou de plastic albastru, scris cu alb (parcă), luminat din spate
Acum să menţionez şi lucrurile mai puţin plăcute:
-Lipsa garderobei
Totuşi, recunosc că nu am întrebat dacă au garderobă dar, observând oamenii din jur, am tras concluzia că nu au.
-Poliţele puţine
Mă leg aici de faptul că, exceptând poliţa din două segmente prezentă pe peretele stâng, apreciez că puteau fi valorificaţi măcar pe două laturi şi stâlpii şi stâlpii dintre zona cu mese şi spaţiul liber. Totuşi, dat fiind că sunt stâlpi subţiri probabil nu s-ar fi câştigat mare lucru.
-Scaune înalte puţine
Aici mă refer la faptul că poliţa din stânga era prevăzută cu scaune doar pe partea dinspre scenă dar că, din aceste scaune, până la urmă rămăsese doar unul, cel pe care-l ocupasem eu. Celelalte 3 (da, doar 3...) au plecat două spre scenă, unul pe post de cuier pentru un grup care avea masă rezervată
-Toaleta
Un tip de înălţimea mea trebuie să facă pipi cam în sus. :)) În rest, relativ curat şi, un alt minus, o singură chiuvetă. Cât despre lipsa uşilor la cele două cabine unde până şi împăratul merge singur... am mai observat-o cu ani în urmă şi în alt club, nu reţin în care. Totuşi, nenumărându-mă eu printre cei care se simt confortabil chiar şi când îşi satisfac nevoile fiziologice într-un spaţiu semiprivat, mă bucur că nu am avut stomacul deranjat.
Tănase
Înainte de concert, apare Tănase în raza mea vizuală dar, fie pentru că şi-a schimbat puţin look-ul, fie pentru că nu-l mai văzusem de 4 luni, am fost foarte aproape să nu-l recunosc. Am schiţat totuşi un salut (în definitiv li s-a întâmplat şi altora să salute din greşeală necunoscuţi şi... un salut este oricum altceva decât o înjurătură :D) după care au urmat două reprize scurte de conversaţie.
Pe scurt, mi-a spus că s-a redeschis Iron City (ştiam dar m-am bucurat să aud şi de la el asta), că nu a putut să vină la Folk frate fără de Iron (cronici aici şi aici) motiv pentru care doar i-a încurajat pe băieţi pe blog, m-a anunţat că Ţapinarii au concert în e... Varză pe 31 decembrie, mi-a spus că el are multă încrede în Pick, trupa pe care au invitat-o din nou pentru deschiderea concertului, mi-a confirmat că este vorba de aceiaşi băieţi care le-au asigura deschiderea şi în Mojo (cronică, aici), îmi spunea că a citit una dintre postările mele legate de problemele (rezolvate, din fericire) clubului Iron City... Ca de fiecare dată când, în puţinele minute libere, Tănase a provocat o scurtă conversaţie, momentul mi-a făcut plăcere şi mi-a reconfirmat impresia bună pe care o am despre el nici eu nu mai ştiu de când... De fapt ştiu, mi-a lăsat o impresie bună de la primele seri Folk frate în care l-am auzit deşi, cu Ţapinarii, îl auzisem cu ceva timp mai înainte....
Dacă tot vorbim de Tănase la Folk frate, să reamintesc două filmări ale mele în Iron City:
Am mai comentat şi subiectul Om Bun, amintit şi la Folk frate de criză. E aiurea să scoţi concursul din Om Bun. Şi spun asta gândindu-mă la oameni faini care au avut prezenţe în concurs anii trecuţi: Ioana Munteanu şi Casa cu prieteni. Astfel de oameni merită şansa de a cânta în faţa unui public numeros şi cunoscător, moment după care cariera lor muzicală consider eu că are de câştigat.
Concertul
Acum a venit timpul să vorbesc şi despre concert. Probabil e inutil să precizez că m-am întors mereu mulţumit după concertele de club ale Ţapinarilor. În rezumat, aş putea spune că mi-a plăcut şi acum.
Deschiderea, aşa cum precizasem deja, a fost făcută de cei de la Pick. Dacă în Mojo cântaseră două piese, de data asta au cântat trei. Prima, o piesă proprie, Visare. Au urmat două preluări, Luna în cascade (mi-a plăcut tare mult cum le-a ieşit) şi deja obişnuita Dinţii cu tesla ţapinărească. La plecarea de pe scenă cei doi, confirmând emoţiile despre care vobea Tănase, au reuşit să trântească un microfon pe jos. :) Tănase, pe durata recitalului Pick, a fost aproape de scenă, aşezat pe micul postament pe care sunt mesele înşirate. Pe ultima piesă le-a şi strigat ceva dar nu am înţeles ce.
Am remarcat cum publicul i-a înconjurat pe cei de la Pick, de unde trag concluzia că sunt deja apreciaţi. În timpul recitalului Ţapinarii, i-am remarcat pe cei doi Pick cu un pui de coregrafie pusă la punct deşi cei doi se aflau în colţuri diferite ale clubului.
În sfârşit, Ţapinarii! Încep cu Pescăruş (cred că s-au adunat câteva concerte la care am asistat începute cu această piesă cumva tristă, am analizat-o cândva aici), din nou simt chestii stranii...
Puţin mai târziu, confirmând ce-mi spunea Tănase înainte de concert, au încercat să aducă publicul de la mese mai aproape de scenă. Covei spunea: "Dacă cineva ne place ar putea să vină mai aproape de noi, de scenă..." Vorbele lui au avut efect, spaţiul din faţa scenei a fost populat într-o oarecare măsură cu spectatori care fie şi-au luat cu ei scaunele de la mese, fie s-au aşezat direct pe podeaua de lemn. Chiar mi-a plăcut genul acesta de public aşezat pe jos ascultând Ţapinarii.
Înainte (sau după) În şuturi, Covei avea chef de glume şi spunea: "Va veni vremea când Ştefan Bănică va cânta în Cage!"
Pe Du-te naibii de aici am remarcat mimica expresivă, scârbită, a lui Tănase.
Pe Pentru voi publicul s-a auzit minunat.
Mai târziu o piesă din care am reţinut "pentru că aşa ştiu eu să iubesc şi poate să urăsc".
Un nou moment Covei: "Noi suntem profund anti Valentine' s Day", completat de Tănase care explica mai clar că "suntem anti Valentine' s Day dar nu suntem pro- fund". :) Cred că la aniversarea de 8 ani a Ţapinarilor am reţinut primele comentarii despre cei care se iubesc altfel... Cei care au chef pot să-şi arunce o privire aici.
După Un ungur mic mi-am amintit pentru o clipă de Cristina pentru că... Ţapinarii au venit cu o sugestie simpatică: "Mulţumim foarte mult, Peninsula!" :))
Ceva mai încolo, un moment în care s-a văzut, odată în plus, că Ţapinarii gândesc. Nu mai reţin în ce context din public s-a auzit acel deja mult prea auzit Nu ştiu... Tănase a considerat că se impun câteva vorbe: "Să n-o mai aud pe asta cu nu ştiu... Face mişto de un om handicapat, săracu'."
Îmi amintesc ca s-a discutat şi miercuri, la Folk frate pe tema asta. Cineva spunea că nu ştie despre ce este vorba, iar Mysha îi răspundea: "Sunt mândru de tine dacă nu ştii despre ce este vorba!" iar eu spuneam că, din păcate, aflasem despre ce e vorba...
Sunt fericit m-a găsit urmărind degetele pe chitară, moment în care am considerat că este o piesă destul de complicată. Găsisem cândva un blog pe care se comenta că sunt simplu de cântat la chitară cântecele Ţapinarilor... Deşi nu cânt la chitară (oare mi-ar plăcea? nu ştiu...) îndrăznesc totuşi să afirm că Sunt fericit contrazice cu succes părerea acelui blogger.
Pe Procust mi-am amintit de obsesia muzicală de zilele trecute şi m-am bucurat s-o aud din nou.
Spre final, pe Doi bani, mi-am amintit-o pe Cristina Andrieş cântând piesa asta în vară, în Iron...
Curând concertul s-a terminat... A urmat retragerea pe jos de casă, tip de retragere asumat după o obrăznicie de taximetrist de gară... Despre acel moment trist de vesel sau vesel de trist, într-o postare viitoare.
În aproximativ două ore eram acasă după un drum sub o lună plină superbă, pe o vreme rece dar calmă. Un termometru arăta -8 grade dar, până aproape de casă când, cred eu, obosisem un pic, n-am simţit frigul...
Regretând un pic că postez cam târziu această cronică şi că am omis cu siguranţă unele momente interesante din spectacol (de exemplu, nu am spus nimic de tatuajul abia ghicit în semiîntuneric de pe umărul drept al unei domnişoare din public) închei aici cu promisiunea că voi urmări în continuare concertele folk din cluburi şi că voi scrie despre ele când timpul îmi va permite să merg acolo apoi să scriu.
