Din nou folk...

Îmi propusesem ca miercuri să trec prin Iron City să văd cum mai arată serile Folk frate. Dar marţi am citit pur întâmplător de concertul Ţapinarii din Club A şi am intrat în dilemă... Unde să merg? În A sau în Iron City? Dar dilema era destul de aproape să fie rezolvată printr-un drum direct către casă pentru că ieri mă cuprinsese din nou o stare fără stare... Am depăşit-o tratând-o cu o doză suficient de mare de indiferenţă. Îmi mai intrase şi invitaţie pe Facebook de la Ţapinari...

Totuşi, după ce am ajuns acasă am făcut un duş şi apoi, lejer echipat, m-am îndreptat spre centru. Mi-am dat seama că neglijasem masa de seară aşa că m-am oprit la o fornetărie pe care am avut noroc să o găsesc deschisă. După ce am mâncat m-am îndreptat spre Iron City unde am coborât puţin după 22:00. Aşa cum mă aşteptam, spectacolul deja începuse. Erau puţini spectatori, atmosfera era foarte respirabilă, chipuri cunoscute nu prea vedeam. La bar, un tip nou sosit probabil în lunile în care nu am trecut eu pe acolo. Ultima dată cred că trecusem prin Iron City pentru concertul Negru Latent din primăvară. Ţinându-mi promisiunea de a nu bea bere, am căutat cu privirea frigiderele cu sucuri. Se pare că voi găsi ceva de băut chiar dacă nu vreau nici alcool, nici cofeină.

Nu mai ştiu pe ce piesă am intrat în club. Ştiu în schimb că m-a surprins prezenţa lui Teddy pe care-l credeam în Vama Veche, la Baza Sportivă. Poate la anul voi ajunge şi eu pe-acolo la ceva concerte... Anul acesta e criză...

După porţia de Mysha, Teddy, Jonnie şi Cristina Andrieş a urcat pe scenă Comănel. A cântat trei piese bine alese: Umbre pe cer (Holograf), Inima mea (Antract), Ţi-am dat un inel (Holograf). Pe ultima au fost amuzante momentele de tăcere pe care Comănel le lăsa în secvenţele cântate de obicei de public.

După asta, atât cât am stat, până puţin după 23:15, au revenit Mysha, Teddy, Jonnie şi Cristina. Legat de Cristina, mi-a plăcut cum au sunat Nebun de alb şi Bună varianta rea cu vocea ei. Legat de piesele astea, deşi cândva îmi provocau furtuni de gânduri, acum am constatat că versurile îmi treceau prin creier şi rămâneau neprocesate. Pare ciudat să nu mai ai la cine/ce să te gândeşti...

Tot cu Cristina a sunat bine şi Cea mai frumoasă zi plus vreo două piese pe care nu-mi aminteam să le fi auzit şi altă dată. Într-una era vorba de femeia copac, mi-ar plăcea s-o mai aud cândva...

Un moment tare, marcat şi de Jonnie (cred) a fost încercarea de Doi bani eşuată în prima fază şi reluată după ce Cristina a anunţat că ştie versurile şi... a urcat pe scenă. Nici eu nu mi-aş fi imaginat-o pe Cristina cântând din Ţapinarii... Cu atât mai puţin mi-aş fi imaginat-o cântând Doi bani... Interesant moment prin care s-a anunţat concertul care urma să înceapă vis-a-vis, concert după care Tănase şi Covei erau aşteptaţi şi prin Iron.

Nu ştiam ce-o să fac dar până la urmă am decis să migrez în Club A aproape de ora la care urmau să cânte Ţapinarii. Am plecat din Iron după ce, tot cu Cristina pe scenă, s-a cântat o piesă la care, de obicei, contribuia Nicoleta. Şi mi-am amintit cu ocazia asta senzaţia penibilă trăită în urmă cu ceva săptămâni... Deşi era greu de ales, m-am îndreptat spre A unde a urmat un alt şir de amintiri...

Pe treptele de la intrare am remarcat afişele pentru următoarele concerte de miercuri, tot în cadrul manifestărilor aniversare Club A 40 de ani. Pe 18, tot de la 23:30, Mircea Vintilă şi Brambura iar pe 25... Travka!!! Mi-am propus să mă duc să-i văd pe cei de la Travka.

Concertul Ţapinarii s-a lăsat puţin aşteptat. Până să înceapă am ascultat câte ceva şi am urmărit chipuri... Mi-am amintit de o ediţie Fotopractica la care mă invitase Andreea dar la care nu am participat. M-a ajutat să-mi amintesc de asta atât un chip care eram destul de convins că e al Elizei pe care, de atunci, nu-mi aduc aminte s-o fi revăzut, cât şi Lemon Tree, piesă pe care o auzisem şi atunci, stând la bere în Hanul cu Tei.

La urcarea Ţapinarilor pe scenă am aflat că era dublă sărbătoare, a clubului A şi a lui Tănase... Interesantă coincidenţă! Concertul, întins pe circa 90 de minute, a fost unul obişnuit, cu piese destul de cunoscute, cu poveşti inserate, cu momente în care era aproape imposibil să nu te amuzi. La Pescăruş, piesă cu care, cred, au început, au existat versuri care mi-au stârnit o neclară emoţie... Asta aşa, că mă lăudam cu faptul că pot asculta Imre fără să mă mai apuce melancolia blegoasă... :D Acum, recitind textul, nu-mi mai amintesc ce fragment mă emoţionase. Oricum, a fost unul dintre extrem de rarele momente în care Ţapinarii mă întristează...

Pe Piesa serioasă, cred, am auzit din nou vorbele pe care mi le aminteam de la concertul din primăvară, din Mojo: fac cunilingus bine şi laba uneori... cu colegii mei de joacă de ce-ai vrut să te f***. Ştiu să se joace cu vorbele băieţii! :)

La Unde eşti s-a modificat un pic povestea... Fata supraponderală găsise un negru care nu avea 60 de kg (jumătatea ei) ci 60 de cm... că doar era negru! :))

În timpul obişnuitelor referiri la antiValentines Day s-a auzit şi dacă data viitoare veniţi cu prietenele (vorbesc de băieţi când mă refer la venit cu prietenele), moment în care mi-am amintit că nu este prima referire a Ţapinarilor la minorităţile sexuale. Şi dacă tot am amintit minorităţile sexuale să notăm şi confuzia pe care o fac ziariştii de la Ring între orientarea sexuală şi competenţele în domeniul consilierii psihologice şi psihoterapiei. Ziariştii afirmau că un ONG care susţine minorităţile sexuale nu ar avea dreptul să consilieze copii abuzaţi sexual. Eu nu mă aşez pe poziţia total opusă dar nuanţez puţin lucrurile... Mi se pare mai puţin important dacă este homo sau heterosexual omul care consiliază, mi se pare mai important ca acesta (omul, nu ONG-ul din care face parte) să fi dobândit cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru consiliere şi psihoterapie participând la formele de instruire agreate de asociaţiile profesionale. Atâta timp cât oamenii au dreptul să practice profesia nu cred că este firesc să vorbim de prozelitism homosexual.

La bis, deja obişnuita Eşti frumoasă dar te strică faţa, Covei a întins de câteva ori microfonul în public după ce Tănase aprecia că, din cauza autocenzurii, publicul se încurca la Avea şi craci şi ţâţe şi cur. Pe piesa asta este tare simpatic gestul lui Covei la Dar fata se intoarce cu fata.

Publicul nu mi s-a părut foarte numeros deşi, din câte-am văzut, mai migraseră câţiva din Iron City. Unii păreau total străini de muzica Ţapinarilor dar, înspre scenă, s-au adunat suficienţi oameni care cunosc piesele suficient de bine încât să creeze o atmosferă faină.

Deşi mă gândisem să revin în Iron City după concertul Ţapinarii, la ieşire am constatat că sunt destul de obosit aşa că am luat-o spre casă... Aveam şi o vagă senzaţie de vomă pe care alte dăţi o puneam pe seama berii. Acum m-am gândit la fum. Până la urmă sper să-mi dau seama de la ce e şi, în măsura posibilului, să frecventez în continuare cluburi evitând în acelaşi timp elementul care-mi face rău. Am luat-o spre casă, pe jos, mergând mai încet decât de obicei. Peste o oră şi jumătate, pe la 3:00, eram în pat...

Probabil mai sunt lucruri de spus dar aseară nu plecasem pregătit pentru a lua notiţe, uitând cu siguranţă o parte dintre elementele pe care mi-ar fi plăcut să le notez.

Mă trezesc dimineaţă, nu foarte obosit... Ajung la birou şi, printre alte treburi, m-am apucat să scriu... Curând am avut parte de un moment după care, pentru câteva minute, am fost supărat. Constat că e destul de greu să trasezi o limită dincolo de care să nu-ţi mai asumi responsabilităţi. Şi când te trezeşti (neoficial) responsabil cu o chestie neplăcută şi un şef îţi aminteşte că "te-a lăsat x responsabil cu încasările" nu ştii dacă e bine să laşi sămânţa de furie să rodească (pentru că, nu-i aşa?, mulţi ştiu să-ţi delege responsabilităţi dar puţini ştiu să te şi recompenseze pentru asta) sau să tratezi relaxat problema după ce ai făcut o precizare calmă gen vedem ce se poate face...

Şi n-am încălecat pe o şa, că-i bicla defectă...

PS: Anul viitor, în GreenHours, bănuiesc că se va ţine concertul aniversar Ţapinarii 10 ani. Aniversarea de 8 ani am văzut-o, cea de 9 ani am ratat-o, sper să ajung la cea de 10 ani.