Trei Parale în Green Hours (10 septembrie 2009)

Zilele trecute citesc întâmplător ziarul Ring şi aflu de concertul celor de la Trei Parale. Pentru că pe doi (cei care, în Green Hours, au ocupat partea din stânga a scenei, cum priveai din public) din cei patru componenţi ai trupei îi auzisem la Stufstock joia trecută ca invitaţi ai lui Mihai Godoroja, pentru că mi-au plăcut sunetele produse de ei, pentru că în locul unei seri în care să rumeg obsesiv gânduri am încercat în ultimul timp să am seri în care, într-un fel sau altul, să aibă loc măcar un pic de distracţie, din toate aceste motive am avut marţi grijă să-mi rezerv un loc pentru concertul de aseară.

La ceva timp după ce aflasem din Ring de concert am primit şi mail-ul obişnuit prin care Green Hours îşi anunţă spectacolele. Rezervarea era făcută dar am păstrat acel mail pentru a nota aici felul în care spectacolul a fost prezentat:

"Joi 10 septembrie, ora 20.00

Trei Parale

Florin Iordan – fluiere, cobza
Daniel Pop – fluiere, voce, percutie,drimba
Beatrice Iordan – cobza
Dinu Petrescu – percutie

...o incursiune muzicala prin lumea hanurilor, a carciumilor si a mahalalelor din micile targuri ale mijlocului de secol XIX in Tarile Romane."

Ajung deci în Green Hours suficient de devreme încât am avut timp să beau o bere şi să mai citesc vreo 10 pagini din tratatul Irinei Holdevici până la începerea concertului. Mai am cam 100 de pagini din cartea asta iar aseară am descoperit o chestie care nu mi-a picat tocmai bine... S-ar putea să mă aflu într-o situaţie ceva mai rea decât mi-am imaginat.

Despre concert nu pot spune prea multe. S-a precizat că cele cântate de Trei Parale sunt în mare parte inspirate din Spitalul Amorului (Anton Pann), o lucrare utilă pentru reconstituirea muzicii din secolul XIX. Printre altele, s-au cântat un cântec erotic de la începutul secolului XIX (de pe vremea lui Ion Caragea Vodă), o "manea" instrumentală culeasă în urmă cu câţiva ani de la un lăutar de pe lângă Bucureşti, două mici cântece evreieşti. Concertul, cu o scurtă pauză în care membrii formaţiei au dat autografe pe CD-urile pe care le-au avut de vânzare (dacă am reţinut corect albumul se numeşte Bazar), a durat între 20:35- 22:50. N-am cumpărat CD-ul pentru că, în afara prestaţiilor live, rar ascult muzică. Poate se va întâmpla ca acum câteva luni, cu Emeric Imre, să ajung la mică distanţă în timp la un nou concert Trei Parale şi, la a doua ocazie, să iau şi CD-ul ca piesă de colecţie.

În public, la pauză, l-am remarcat pe Mihai Godoroja. Întâmplător am ajuns la Stufstock (o să povestesc şi despre tura în Vama Veche dacă voi avea suficient timp liber şi dispoziţia potrivită), întâmplător am urmărit atent recitalul trupei lui Mihai Godoroja, la fel de întâmplător i-am reţinut pe cei de la Trei Parale (despre care Mihai afirma că sunt pentru prima dată în situaţia de a cânta cu amplificare). Deloc întâmplător, fiind chiar destul de motivat, i-am regăsit pe cei din Trei Parale în Green Hours.

M-am bucurat de concertul acesta fără a fi totuşi entuziasmat. Până la urmă e un experiment pentru mine, nefiind tocmai un gen pe care să-l ascult în mod obişnuit. Este al doilea concert- experiment, primul fiind acea seară irlandeză de care povesteam cu câteva săptămâni în urmă, la care particip în Green Hours. Poate cândva voi merge şi la teatru ori jazz acolo...

Cu titlu de element de atmosferă, ca şi altădată, prin public s-a plimbat bătrânul câine al clubului. Un animal simpatic...

Am ajuns acasă puţin după miezul nopţii după un drum cu un troleibuz, 2 autobuze şi o ultimă parte parcursă pe jos. Până aproape de 1 noaptea am scris un DVD şi m-am jucat cu o hartă digitală după care, înainte să mă bag în pat, mi-am adus aminte că, de două zile, promisesem un link. Am intrat invizibil pe messenger, am dat link-ul şi, peste câteva clipe, exact în clipa în care dădeam Sign Out, mi-a intrat un răspuns.

Acum regret că n-am mai avut câteva minute răbdare pentru o scurtă explicaţie care s-ar fi impus în cazul în care unele cuvinte ale mele fuseseră interpretate negativ. În cazul în care s-a întâmplat aşa fac aici precizarea care se impune. Deşi miercuri seară eram suficient de prost dispus încât nu mai aveam de gând să ajung în Iron City, modul în care a evoluat seara mă face să mă bucur acum că am mers acolo. Dacă aş fi venit acasă aş fi picat cel mai probabil în butoiul cu melancolie şi o seară posibil plăcută s-ar fi transformat într-o seară sigur tristă. Îţi mulţumesc că m-ai întors din drumul către casă! :)