Părerea mea are voie să fie diferită de a ta/ Părerea ta are voie să fie diferită de a mea

Legat de postarea de ieri, s-ar impune nişte precizări legate de felul în care eu, acum, percep o mare parte dintre părerile celorlalţi.

Subiectul redeschis de M. a fost, până acum ceva vreme, un subiect extrem de incomod pentru mine. Acum este ceva mai bine tolerat subiectul şi încep să acord celorlalţi dreptul de a-şi spune părerea deşi ştiu că părerea lor e subiectivă (la fel cum, într-o oarecare măsură este şi a mea) şi se bazează pe o incompletă cunoaştere a situaţiei.

În acelaşi timp încerc să-mi asum bunele şi relele din felul în care am reacţionat, din felul în care am amestecat planuri totuşi diferite ale vieţii, din felul în care am lăsat multe capitole ale vieţii să se prăbuşească sau, ceva ani după aceea, am reuşit să le fac să renască sau le-am redenumit sau redimensionat.

Nu consider că atunci, în 2005, 2006 sau ceva mai târziu, am luat decizii total conştient. Mai degrabă au fost decizii inconştiente care, zic eu acum, nu au fost neapărat decizii rele. Plecând de la acele decizii, ţinând cont şi de cele aflate în urma lor, studiindu-mi punctele slabe de atunci, încerc să găsesc o cale potrivită pentru a-mi înfrumuseţa viitorul.

Şi, nu ştiu în ce măsură treaba are legătură cu subiectul postării, constat de câteva zile că mă leg mai puţin pătimaş de faptul că la vârsta mea nu am unele realizări pe care alte persoane cunoscute le au deja la vârste mai avantajoase. În schimb, cu timiditate, încerc să mă conving că, decât niciodată, mai bine pornesc acum, mâine sau în viitorul nu foarte îndepărtat, pe un drum care ar fi de preferat să ducă în sfârşit undeva... Încă nu ştiu care este drumul dar, mai mult sau mai puţin conştient, îl caut... Pare să fie o tendinţă constructivă...

Totu-i drum, numai drum...

Grabă dar nu foarte, un schimb rapid de saluturi, un trup îmi atrage atenţia prin mişcările ritmate, aud apoi şi muzica, zâmbesc exact în spatele ei, coboară şi fuge ca din puşcă, te-am ajuns... discutăm din nou despre biciclete, bube, pietoni şi maidanezi... unii sunt mai ghinionişti ca mine, prin urmare nu mă plâng că am mâncărimi pe cele două mici răni se săptămâna trecută...

Fug în trecut, la un vis de drum, visat cu ochii deschişi, înainte de a ajunge acasă... Acasă nu am atmosfera potrivită pentru visat dar...

Termin munca, mă îndrept spre casă într-o dispoziţie neutră. Ajung, intru în sufragerie iar pe pat... surpriză!, stă ea... Ridică privirea din carte când intru în cameră. Mă-ntreb cum de a ajuns aici, dat fiind că nu avem în mod direct o cunoştinţă comună care să ştie unde stau... Ne salutăm, schimbăm drăgălăşenii, îi cuprind palmele între palmele mele, mai trec câteva clipe, câteva priviri şi apoi gândul fuge în altă parte lăsând visul visat cu ochii deschişi fără continuare... Cred că va rămâne fără continuare şi în realitate... Aş putea fi trist din cauza asta dar încerc să nu fiu aşa...